Calendar: Mircea Eliade – 106 ani de la nastere
| 13/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Carte, Eveniment |
Mircea Eliade s-a nascut la 13 martie 1907 in Bucuresti si a decedat la 22 aprilie 1986 in Chicago. Eliade a fost unul dintre marii “encicliopedisti” pe care i-a avut poporul roman – istoric al religiilor, scriitor de fictiune, filozof si profesor la Universitatea din Chicago.
Ca filozof si istoric al religiilor, Eliade a fost titularul catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetătean american în 1966 si onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.
Eliade este autorul a 30 de volume stiintifice, opere literare si eseuri filozofice traduse în 18 limbi si a circa 1200 de articole si recenzii, cu o tematică extrem de variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime si manuscrisele inedite. Despre biografia lui Eliade puteti citi mai multe, aici.
Am hotarat ca in zilele urmatoare sa-i dedic lui Eliade cateva articole, in parte publicate, altele revizuite si altele noi sau nepublicate de mine pana astazi. Am sa incep cu literatura lui Eliade.
***
In literatura romana, Mircea Eliade are meritul de a fi creatorul romanului exotic. El este, de asemenea, cel mai reprezentativ autor de literatura fantastica. Nu pot insa in nici o conditie sa definesc usor ce-mi place (si imi place) in literatura lui Eliade. Pot vorbi cu usurinta despre ceea ce nu-mi place. Nu-mi plac romanele lui de tinereţe, simti în ele o violenţă a tonului şi un machism intelectual cu care nu pot sa coabitez, limbajul si atitudinea eroilor seamana cu o obsesie continua in cunoasterea de sine, incearcand sa-si ordoneze experientele traite, consemnindu-le fidel intr-un jurnal. Intotdeauna incerc sa invat de la mai buni profesionisti decat mine. Dupa ce termin scrisul unei cronici ma duc sa citesc ce au scris altii despre acelasi subiect, dupa si nu inainte pentru a nu cadea in pacatul influentei rationale. Dupa ce am terminat aceasta prima postare, am deschis studiul numit “Mircea Eliade – Spirit al Amplitudinii” scris de acad. Eugen Simion si am ramas cu gura cascata, cum se spune ca la dentist. Domnul Simion si cu mine am citit probabil carti diferite, sau in cel mai bun caz eu nu-l inteleg pe Eliade, pentru ca fie vorba intre noi, nu se poate ca un fost sef al Academiei si literat de marca sa nu-l inteleaga. Asa ca eu, cel care-l inteleg diferit pe Eliade, voi incerca sa povestesc ce inteleg eu.
Mircea Eliade nu a stiut ce vrea sa faca in viata decat foarte tarziu. Eruditia pe care a acumulat-o in timp a fost de natura bivalenta si putea fi folosita ca materia prima in crearea unor demersuri stintifice sau ca motive arhitipale folosite in mod beletristic. Mircea Eliade a devenit un erou cultural si un simbol pentru romani nu pentru ca a fost un mare scriitor, ci pentru ca a reusit sa-i impresioneze pe strainii mapamondului cu niste teorii de natura fantastico-literara imbracate in teori istorico-eligioase. Eliade a fost un scriitor printre istorici si un istoric printre scriitori. Mircea Eliade a fost un original si totusi pentru un cititor experimentat; el da impresia unor dejavus de prin alte carti sau alti autori. In cautarea “nemuririi”, Eliade s-a agatat de coada altor nemuritori. In romanul exotic al lui Eliade recunosc pe André Gide in relatarea Orientului prin ochii occidentalului ii recunosc pe Somerset Maugham si Pearl S. Buck; din nefericire gasesc si otrava primordiala a sarpelui fascist, reprezentata prin odiosul Giovanni Papini, pe care Eliade l-a divinizat in adolescenta si tinerete si care l-a aruncat in bratele stupizeniei morale. De la Papini, Eliade a capatat stilul sarcastic şi paradoxal, adesea prolix şi pompos, care a daunat grav unor carti care au inceput exceptional, au continuat bine si s-au terminat dezastruos. Carti ca „Intoarcerea din rai” – (1934) si „Huliganii” – (1935), Nunta in cer” – (1939) in care autorul este preocupat de destinul unei generatii dornice de transformare, care cauta solutii pentru redobandirea „paradisului pierdut”. Citind solutiile Papini-Eliade sunt aproape fericit de materialismul si pragmatismul tinerei generatii. Ce tragedie ca intre Giovanni Papini si Benedetto Croce, a fost ales primul. Maleficul in fata bunatatii, Arhangelul razbunarii Mihail in locul celui al milei Dumnezeiesti Gavril.
Cartile care vor aparea pana la razboi si chiar dupa acesta deschid o noua etapa in creatia autorului, continuand o anumita directie deschisa de Mihai Eminescu prin „Sarmanul Dionis”. In romanele „Domnisoara Christina” – (1936), „Sarpele” si nuvelele fantastice „Secretul doctorului Honigberger” – (1940), „Nopti la Seranpore” – (1940), sunt dezvoltate mituri autohtone sau indice. Atmosfera este incarcata de mister, teama personajelor se imbina cu fascinatia. In „Domnisoara Christina” personajele traiesc un cosmar continuu. In „Sarpele” – (1937) eroii traiesc sub semnul unei vraji malefice, „o infinita voluptate, amestecata cu teroarea mortii”. Experientele yoga, levitatia, invizbilitatea, stau la baza unor aventuri fantastice povestite in „Secretul doctorului Honigberger”. In „ Nopti la Seranpore” sunt relatate evenimente stranii, in care timpul si spatiul isi pierd dimensiunile obisnuite.
In aceasta colectie recunoastem deja pe marele James George Frazer si nemuritoarea lui “Creanga de aur”. Prea mult strica, vom continua schimbul de pareri in viitoarele cateva postari despre literatura lui Eliade.
Vreau ca lucrurile sa fie clare – opera lui Eliade este valoroasa si vom vedea in viitorul apropiat cat de mult este, complexul din opera sa trebuie pastrat si judecat exact cum Eliade si-a dorit:
“Pentru a judeca ceea ce am scris, cărţile mele trebuiesc judecate în totalitatea lor. Dacă ele au vreo valoare, vreo semnificaţie, atunci, acestea apar numai în totalitatea operei”.
Eliade a avut mare dreptate. Sper sa ne deslusim impreuna.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Felicitari pentru subiectul zilei si pentru minunatul articol dedicat lui Mircea Eliade. Ma gandesc si la extraordinarea lucrare “Taina Indiei”.“A trai profund un lucru”-fireste ca propozitia aceasta straluceste de banalitate. Cu putina atentie, izbutim totusi sa-i patrundem sensul ei initial. Este o infiorare totala a sufletului, careia ii urmeaza o imensa liniste: sentimentul calm si reconfortant ca exista o realitate organizata in afara noastra, ca ritmul acestei realitati nu e catusi de putin alterat de slabiciunile sau nebuniile omului. Asta inseamna a descoperi natura: a descoperi ritmurile, normele, esentele fundamentale.”
Multumesc din suflet Theo pentru acest gand de a scrie si a dedica timp celui care a fost este si ramane nemuritor prin scrierile sale, Mircea Eliade.
O zi minunata alaturi de cei dragi!
Multumesc Paula,
Am sa-i dedic cateva postari. Cred ca omul le merita 🙂
Theophyle, abia aştept să citesc mai mult, Eliade e unul dintre scriitorii/gânditorii mei de suflet!
salut draga mea,
de mult nu te-am citit! Sigur ca da. maine ai un nou articol 🙂