Alchimia şi alchimişti (3) Cornelius Agrippa
| 31/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Esoterica |
Cornelius Agrippa – Ucenicul vrajitor
Am avut destul de multe greutati in a-l alege pe “ucenicul vrajitor”, pana la urma am hotarat ca Heinrich Cornelius Agrippa (von Nettesheim ) ar 
putea fi o alegere potrivita. In primul rand cred ca este ca si Marele Maestru – Johannes Trithemius, putin cunoscut publicului romanesc, in al doilea rand din cauza polivalentei de care a data dovada in gandirea, scrierile si ocupatiile pe care le-a avut in decursul vietii lui. Cornelius Agrippa, la fel ca majoritatea oamenilor din generatia lui, a trait putin, numai 49 de ani (1486 —1535). A fost filozof, mistic, astrolog, alchimist, scriitor si soldat de origine germana.
Dupa moarta sa, “gurile rele” au raspandit zvonul ca ar fi fost trasformat intr-un diavol. Saracul lui caţel negru jelindu-l a fugit disparand din camera decedatului devenind ultimativa proba ca ar fi fost cooptat in fraternitatea diavoleasca. Acesta poveste adevarata (sau nu) l-au transformat pe Cornelius Agrippa intr-o figura literara in mai toate generatiile scriitoricesti de atunci si pana in zilele noastre. De la “schwarze Pudel” Mefisto (Mefistofeles) in Faustul lui Goethe si pana la eroul lui Václav Havel, Fistula in adaptarea lui dupa Goethe, cu numele semnificativ de Dr. Foustka. In 1510, el studiaza magia si alchimia cu Johannes Trithemius (Marele Maestru) si ii dedica prima vesiune a capodoperei lui “De occulta philosophia libri tres” (Despre Filozofia Oculta in trei volume) un fel de antologie a gandirii oculte a generatiei sale si ale celor cateva inaintea lui. Dupa citirea cartii, Trithemius a acceptat dedicatia, dar din motive de prudenta i-a sugerat lui Agrippa sa-si amane publicarea. Publicarea cartii a fost amanata cu vreo 20 de ani, dar dupa parerea mea din cauza dorintei autorului de a o completa si cizela. Agrippa, la fel ca toti predecesorii, contemporanii si urmasii sai, considera ocultismul o functie a stiintelor si a teologiei. Agrippa îşi începe demersul promovat in De occulta philosophia declarând că nimeni nu trebuie să se ocupe de magie dacă nu cunoaşte perfect fizica, matematica şi teologia.
Intre timp Cornelius Agrippa, pentru o perioada pe care nu o cunoastem se inroleaza in armata imparatului Maximilian I, mare sponsor al stiintelor si artelor si promotorul principal al Renasterii in centrul si vestul Europei. Nu cunoastem detalii despre faptele de arme ale lui Agrippa, stim insa de numeroasele sale persecutii de care se plangea in epistolele sale. Agrippa un exceptional “Ebraist” (cunoscator al limbii, culturii si religiei ebraice) a fost deseori denuntat ca eretic sau convertit la judaism. Astazi stim cu siguranta din dovezile publicate de biografii lui moderni ca nici pe departe nu a fost un eretic si nici prea persecutat, ca mai toti dezidentii de “curte” s-a complacut int-un fel de auto-victimizare (vezi cazurile din Romania moderna).
Isi petrece viata intre Italia, Germania si Franta, ocupandu-se de medicina, teologie si avocatura. Bineinteles, zvonurile despe lucrurile “diavolesti” cu care se ocupa il ajung din cand in cand, curmandu-i sederile intr-un loc sau altul. Spre sfarsitul vietii incepe sa se replieze spre dogmele catolice, denuntand magia si cei care se ocupa cu ea, cercetatorii moderni considerand aceasta repliere drept una neconvingatoare, poate chiar falsa. Personal il consider pe Cornelius Agrippa drept “ucenicul vrajitor” al lui Trithemius, in special pentru impactul pe care l-a avut asupra urmasilor imediati si mai indepartati.
Magnum opus – “De occulta philosophia”
“De occulta philosophia” a fost scrisa intre anii 1509 si 1510 si corectata timp de aproape 20 de ani. In contrast cu literatura vremii, cartea este extrem de bine structurata si bazata pe cele mai bune surse ale vremii. Desi Agrippa se doreste un autor care se bazeaza pe surse antice, nu are nimic care poate dovedi aceasta afirmatie. Cartea are la baza scrierile epocii, tratatele “Angelice si Demonice” ale lui Ficino si Thritemius, Pseudo-Albertus Magnus (Liber de mirabilibus mundi), Pico Dela Mirandola (Oratio de Dignitate Hominis si Apologia), si Johannes Reuchlin (De Verbo Mirifico). Cele mai vechi texte pot fi atribute lui Plinius cel Batran (Historia Naturalis); alte surse considerate antice de origine Hermetica, Iudaica sau Araba nu pot fi identificate cu siguranta. Textul si recenzia lui o sa fie publicat astazi ceva mai taziu.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
excelent, multumesc 🙂
multumesc,
cu placere 🙂
Multumesc Theophyle.
Ma bucur atunci cand mai citesc si altceva decat politica damboviteana.
La articolul anterior spuneai ca poti sa ne pui la dispozitie si articolul scris de Dr. Reeds. Pot sa indraznesc sa ti-l cer si eu? Inca o data, mii de multumiri pentru timpul ce ni-l dedici. Uneori ma intreb oare cum putem noi, beneficiarii acestor ore dedicate noua, sa rasplatim acest mare efort?
Salut maya,
Sigur ca da. Adresa de la comentarii este OK?. Daca da, iti trimit in cateva momente
Am trimis, sper ca ati primit 🙂
din pacate nu l-am primit. adresa este corecta. incearca aceasi adresa dar cu terminatia @gmail, te rog. Multumesc.
A, si inca ceva, din suflet te rog fara “ati” ci cu “ai”, ma face sa ma simt mult mai bine, mai aproape de voi toti.
Theo, l-am primit! Multumesc mult.
cu placere, l-am trimis si pe gmail 🙂
Multumesc 🙂