Vinerea Mare: Mormîntul, ca leagăn al Vieții
03/05/2024 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Vinerea Mare este cea mai paradoxala vineri de peste an, cea in care rațiunea care numără, cîntărește, împarte este sfîșiată de durerea Patimilor, trăite de Mîntuitorul din a Sa voie și fără de păcat, dar și alinată de nădejdea Învierii.
Nicaieri nu este exprimata mai bine ca in slujba Prohodului aceasta stare de suspendare a omului, între frica (naturală) de moarte și iubirea veșnică a Tatălui.
După cum spune Sfîntul Maxim Mărturisitorul, dacă voința este “puterea care doreste ceea ce este potrivit naturii“, atunci voința umană se teme în mod natural de moarte, aceasta ca fiind contrară naturii. Iar Iisus, cînd s-a rugat Tatălui să îndepărteze de la El paharul, a făcut-o pentru a ne arăta starea naturală a firii omenești, căzute, care se teme de moarte. Dar voința Sa umană a decis de bunăvoie să facă voia Tatălui, și astfel, supunîndu-se, a rupt “zapisul păcatului neascultării”.
Astfel, suferința asumată de bunăvoie este mîntuitoare pentru că tot ceea ce Dumnezeu a asumat, El a și salvat. A asumat firea noastră cea căzută, ca să ne redea una nouă și restaurată prin har, așa cum se cîntă la Prohod.
In mormant nou Te-au pus,
Innoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin invierea Ta,
Dupa cum se cade unui Dumnezeu.
Astazi Iisus (ca om) a baut paharul, facand vointa Tatalui, dar ca Dumnezeu adevarat merge sa predice Invierea si celor din iad, care l-au asteptat de veacuri.
Astazi moartea se pacaleste, crezand ca primeste un simplu om, insa Viata va imbratisa la Inviere intreaga faptura.
În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind
Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.
Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
Şi din întunericul păcatelor.
Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.
Astazi, cei adormiti ai nostri il primesc, primii, pe Mantuitorul.
Si, pentru că așa a rînduit Dumnezeu, ca Vinerea Mare să fie anul aceasta în data de 3 mai, ne amintim azi si de trecerea la Domnul a iubitului si regretatului †Theophyle. 10 ani au trecut de atunci, ca vantul.
Cred din toata inima ca, in lumea dreptilor, oameni ca †Theophyle sunt judecati de Dumnezeu după inima lor mare si dupa exemplul bun pe care l-au dat altora pînă în ultima clipă, iar păcatele le sunt iertate, așa cum numai un Dumnezeu o poate face. Oameni ca †Theophyle ne-au arătat că patriotismul și credința nu au nevoie de stridențe, ci de fapte bune făcute fără glas mare în piața publică, precum fariseii.
Și pentru ei Hristos se pune în mormînt pentru a-i ridica din așteptare și a-i duce în locul cu odihna binecuvîntată, ca să cînte și ei cu noi:
Ingropare-Ti laud,
Patimilor ma-nchin;
Si puterea Iti maresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.
Hristos se pune în mormînt, și odată cu el și patimile noastre.
Să le lăsăm acolo și să ne ridicăm în curînd împreună cu Mîntuitorul, mai curați la inimă, mai drepți la fapte, mai credincioși cu întreaga ființă!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Multumesc City!
Pentru politeieni: Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi!
Ne reintalnim luni, 6 mai. 🙂
Minunat articol! O filosofie la care se ajunge prin cunoaștere și suferință!
Câți în Hristos v-ați botezat,
În Hristos v-ați și îmbrăcat!
Sacrificiul Său ne învăluie și ne scoate din carnea cea păcătoasă!
Sarbatori Linistite, Oameni Buni!
“Blocajele președintelui
…Temerarii care se încumetă să se specializeze într-o disciplină esențială cercetării competitive din lume sunt descurajați să rămână în învățământ de această practică de moșier, care a atins nivelul paroxic tocmai în cazul președintelui Iohannis, plecat de la catedră de aproape trei decenii. A rămas însă titular pe post. Klaus Iohannis a ținut blocat postul de profesor vreme de 27 de ani, în condițiile în care România are tot mai puțini absolvenți de fizică, mai ales dintre cei care să poată urma o carieră didactică. ….Această practică a spatelui asigurat spune mai multe despre felul în care președintele țării înțelege sistemul de educație și vulnerabilitățile lui cronicizate decât o face România educată, un program ipocrit, din care lipsește tocmai radiografia reală a sistemului de educație.
La fel ca sănătatea, educația este fie abandonată, nu produce voturi, nu generează speranță și rareori pune la dispoziție un țap ispășitor pe seama căruia politicianul să se prezinte eroic, fie este transformată în sinecură de rezervă. Scopul este ca politicianul să nu rămână descoperit, să aibă cât mai multe variante de rezervă și, când e cazul, să aibă o ieșire onorabilă.
Așa a ajuns, de pildă, Cezar Preda la ICR Paris.
Așa are Gabriela Firea un post asigurat, fie de primar – foarte puțin probabil -, fie de europarlamentar. În orice caz, nu rămâne fără funcție.
Suntem în fața unei culturi moșierești, de castă, în care funcția într-o instituție publică este în primul rând semn al statutului și prea puțin sau doar pentru unii temerari o permanentă provocare de a îngriji binele public. În cazul lui Klaus Iohannis însă, uzurparea este maximală.
Nu a eliberat postul, pentru a fi ocupat de un titular, după primul mandat de primar. Nici măcar după primul mandat de președinte. ….”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/blocajele-presedintelui
Meserie, fragmentul acesta…
“…Suntem în fața unei culturi moșierești, de castă, în care funcția într-o instituție publică este în primul rând semn al statutului și prea puțin sau doar pentru unii temerari o permanentă provocare de a îngriji binele public.
În cazul lui Klaus Iohannis însă, uzurparea este maximală…”
Sarbatori cu Sanatate!
“Nicușor Dan – politicianul atipic….”
https://www.euractiv.ro/politic-intern/nicusor-dan-politicianul-atipic-66864