Vinerea Mare. Iisus pus în mormânt, pentru păcatele noastre
| 22/04/2022 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Frați creștini, Paștile din acest an nu sunt ca cele din anii anteriori. Căci multe am văzut noi până azi, însă chiar război ca pe vremea bunicilor noștri, într-o țară vecină, acest lucru pînă acum ne-a fost necunoscut și credeam să nu vedem vreodata. Și mă gândesc azi, în Vinerea Mare, nu doar la cei fugăriți peste granițele Ucrainei, ci mai ales la cei care, sub asediu și bombe aruncate de “frații” de la răsărit, vor avea și ei Paștile – Dumnezeu știe cum – însemnat în inimile lor frânte, neștiutoare dacă vor mai prinde ziua de mâine. Nu pot să nu mă gândesc zilele acestea la toata istoria omenirii și la cei prigoniți pentru dreptate, al căror sânge nevinovat așteaptă Învierea și odihna și viața veșnică. A fi prigonit pentru dreptate, pentru că vrei dreptate, adevăr și libertate, iată că, prin lucrarea Satanei, se întâmplă și azi, sub ochii noștri. Ce vină au cei care, în secolul XXI, vor să fie liberi? Nici una. Și pentru aceștia, răsplata va fi mare în ceruri, căci mai mari decât sfinții din vechime se vor arăta. Istoria nu este a celui care întreabă, sfidător, ca Stalin, “Papa, câte divizii are?”, ci a Celui care, luând pe umerii Săi crucea, a dus-o pînă pe Golgota, ca să ne arate că El știe ce înseamnă suferința, și tocmai de aceea, și noi vom cunoaște, cu El și prin El, Învierea. Minunile s-au întîmplat și se vor mai întîmpla, cât va ține Dumnezeu pe palmă lumea. Suferințele, la fel. Ambele sunt taine. Și minunile, și suferințele sunt taine ce nu pot fi dezlegate rațional. Să ne rugăm azi ca odată cu punerea în mormânt a lui Iisus, să punem și noi în mormânt viața noastră păcătoasă, ca să primim în dar una nouă, în lumina Învierii, iar cei care acum suferă și sunt prigoniți pentru dreptate sau chiar au murit nevinovați, să își afle dreptatea și odihna și Învierea!
****
Era o zi de Duminică, eram izolat şi nu putem sluji Sf. Liturghie, pentru că nu aveam nici o bucăţică de pâine – era zi de foame, fără hrană. Liturghia se oficiază cu pâine şi vin, iar momentul ei cel mai important şi în jurul căruia se organizează tot restul serviciului divin are loc în clipa în care preotul – cu mâinile înălţate – rosteşte în taină invocarea numită epicleză. Atunci Duhul Sfânt coboară şi preface pâinea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului în chip real, dar nevăzut. Din clipa aceea noi ne comportăm faţă de Sfintele spete cu umilinţă şi pietate, cu timor et amor, pe care prezenţa reală a lui Iisus ne-o inspiră.
În închisoare, vinul nu era îngăduit, dar prin acceptarea concomitenţei, împărtăşirea mea era completă, prin necesitate. În Duminica m-am rugat adânc lui Dumnezeu – De profundis – ca să-mi înlăture tristeţea de a nu putea sluji Sfânta Liturghie, lipsindu-mi pâinea cu desăvârşire. Un gând tot mai stăruitor mă bântuia: să cer gardianului bucăţica de pâine necesară slujirii. De serviciu era chiar gardianul cel rău (Cel mai rău dintre gardienii care mă păzeau era secretarul de partid al închisorii. Otrăvit de ura de clasă, după o îndelungă îndoctrinare comunistă, el mă insulta folosind cuvinte atât de vulgare şi înjositoare pentru mine, încât aş fi preferat mai degrabă să fiu bătut decât să-i aud înjurăturile. Pentru el nu era nimic sfânt, nimic de cruţat: nici eu, nici părinţii mei, nici soţia şi fiul meu, nici preoţia mea, nici Dumnezeu) şi ştiam că cererea mea îl va înfuria şi mă va insulta atât de grav, încât toată liniştea mea sufletească va fi distrusă în acea zi a Domnului.
Dar gândul absurd creştea în mine tot mai presant, ca o forţă irezistibilă şi atunci am bătut la uşa de fier a celulei. Peste câteva minute uşa s-a deschis cu violenţă şi gardianul, cu faţa congestionată de furie, m-a întrebat ce vreau. L-am rugat să-mi aducă o bucăţică de pâine – nu mai mare de 30 de grame – pentru a sluji Sfânta Liturghie. Cererea mea i s-a părut atât de absurdă şi de neaşteptată, încât a rămas cu gura căscată. După aproape un minut de stupefacţie a trântit uşa cu aceeaşi violenţă cu care o deschisese şi a plecat.
Mulţi deţinuţi înflămânziţi îi ceruseră pâine pentru a-şi potoli foamea, dar niciodată nu-i ceruse cineva pâine pentru a sluji Sfânta Liturghie. Sufletul meu era tulburat şi-mi părea rău de ceea ce făcusem. După vreo douăzeci de minute uşa celulei s-a întredeschis, foarte încet de data aceasta şi, prin crăpătura ei, gardianul mi-a strecurat întreaga raţie de pâine: 125 de grame. Uşa s-a închis la loc, la fel de lin şi, dacă nu ar fi fost felia de pâine din mâna mea, aş fi fost convins că totul nu fusese decât o halucinaţie.
A fost cel mai adânc, cel mai sublim, serviciu sacru pe care l-am oficiat vreodată. Timp de două ore am rămas îngenuncheat pe betonul rece al celulei şi gardianul nu m-a deranjat de fel, nu m-a insultat cum făcea alte dăţi şi pe toată secţia specială, unde eram încarcerat, a fost o linişte de rai. Târziu, mult după ce terminasem Sfânta Liturghie şi parfumul rugăciunii încă mai plutea în celula mea, uşa s-a deschis la fel de încet şi gardianul, fără să rostească un singur cuvânt, mi-a făcut semn.
M-am apropiat şi el mi-a spus în şoaptă: – Părinte, nu cumva să spui cuiva că ţi-am dat pâinea. Dacă află şefii mei, sunt un om pierdut! – Domnule plutonier, i-am răspuns, cum aş putea-o face? Dumneavoastră aţi fost îngerul Domnului care mi-aţi adus în această celulă trupul lui Iisus, căci pâinea pe care mi-aţi dat-o s-a prefăcut în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Prin ceea ce aţi făcut, aţi slujit aici, alături de mine. Gestul dumneavoastră s-a înscris în eternitate. El nu mi-a răspuns nimic. A închis încet uşa, privindu-mă cu intensitate prin crăpătura ei, până în ultima clipă. De atunci nu m-a mai insultat niciodată şi pentru mine, cea mai liniştită perioadă au fost cele opt ore, în care el îşi făcea serviciul său de gardian.
V-am povestit acest dublu aspect al prizonieratului meu – suferinţa şi consolarea divină – pentru ca să înţelegeţi că Dumnezeu echilibrează în mod tainic viaţa noastră şi că dacă îl avem pe Iisus, nu vom fi niciodată biruiţi de durerea lumii acesteia. În suferinţa cea mai atroce descoperim dintr-o dată oaze de lumină şi bucurie sfântă (Gheorghe Calciu-Dumitreasa).
****
A susține existența lui Dumnezeu, era foarte dificil în acele momente, a face cunoscut pe Dumnezeu. A fost o situație când conștiința mea a fost trezită. Eram în celula închisorii Aiud. Este o închisoare veche în care românii noștri au suferit enorm, încă din timpul Mariei Tereza. Această închisoare a fost renovată și utilizată de politicieni în acele timpuri moderne ale istoriei noastre. Ea deținea aproximativ 2.700 deținuți, și arăta ca un mare ”T”. Din când în când, autoritățile întrebau pe fiecare deținut ce profesie avea, și dacă le spuneai că ești preot se opuneau și te tratau cum mare sălbăticie. Te batjocoreau și te torturau. Puteai spune orice, dar când auzeau că ești preot îți întindeau o mulțime de curse și farse. Și ajunge la mine și mă întreabă: ”Ce meserie ai făcut?”. Eu atunci, știind ce mă așteaptă, și crezând că scap de cazne, zic: ”Agricultor”. ”Agricultor? Ți-oi da eu ție…” Și, spre surpriza mea, mă izbește de perete, măi frate, de parcă au sărit plămânii din mine, că nu m-am așteptat, m-a luat prin surprindere; atunci când te aștepți să iei o lovitură, te pregătești, dar așa e mai dificil. Și au trecut ani și ani și eu am rămas cu mustrarea asta de conștiință că atunci nu am avut tăria să recunosc.
Și apoi a venit timpul reabilitării mele. A fost o ieșire din celule. Ceea ce vreau să spun e că ne-au scos din celule în formație, în curtea interioară a închisorii, pe toți cei 70-280 membri din celulă într-un balcon mare. Ei au făcut aceasta ca să ne pregătească pentru scoaterea la muncă: la canal, la mină sau la construcții. Aceasta, pentru că în acel timp, oamenii din Occident, în special Europa Liberă, un post de radio din Occident, au aflat despre torturarea violentă a deținuților politici români. (…) Oamenii din vest au început să protesteze puternic. Aveau informație precisă despre intenția de a extermina deținuții politici, că ceea ce ei făceau [conducătorii comuniști n.n.] era dezvăluit și atunci autoritățile au decis să ne scoată în alte locuri la muncă.
Și aici, în această adunare de prizonieri, prima întrebare a fost: ”Cine crede încă în Dumnezeu? Cine crede încă în această tâmpenie?”. Și, știți, am simțit o puternică revoltă interioară. Am realizat că acesta e momentul, indiferent de ceea ce putea să mi se întâmple, chiar dacă mă trimiteau înapoi în celulă, sau într-un lagăr de muncă. Regimul era diferit: într-un lagăr de muncă – era mai ușor, chiar dacă te exterminau în ambele locuri. Când am auzit întrebarea, eu am sărit. Eu eram în spatele acestei adunări de aproximativ 120 de bărbați. Am ieșit în față, sprijinit de alții. Toți eram slăbiți, eram niște umbre, niște fantome. Am ieșit în față. Omul a spus: ”Vino aici” – arătându-mi stânga lui. ”Cine altcineva crede, ca acesta?”. Numai 7 au stat la locurile lor – oamenii lor – informatorii, care intraseră printre noi și își trădau colegii. M-au izolat 9 zile și mi-au dat porția de mâncare cunoscută: câte 200 de grame de apă sărată, seara, și o bucățică de pâine de 100 de grame. După ce acest tratament diabolic s-a terminat, ceilalți m-au întrebat: ”De ce ai spus că ești preot?”
Cum aș mai fi putut spune că sunt altceva? – Îmi ajungea mustrarea pentru cedarea anterioară. De data asta ar fi fost posibil să declar altă meserie doar dacă renunțam la Hristos. Cine spune adevărul poate să piardă azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu; în toate e o încercare și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu.
Ceilalți au plecat la Baia Sprie, o mină la cca. 160 km de Aiud. După două săptămâni, eu am fost dus acolo într-o mașină a închisorii în condiții oribile, și am stat acolo 2 ani. Eu nu m-am refăcut foarte bine psihic, dar mi-am răscumpărat păcatul anterior. Nu vreau să spun că acesta a fost un act de curaj din partea mea, cât că un rezultat al acestei acțiuni a fost că păcatul a fost ispășit. Eu am spus: ”Doamne, iartă-mă. Păcătuisem și am vrut să mă dărui Ție în acel moment periculos”. Toți m-au observat și, să știți că gardienii, ofițerii și întregul lagăr au avut un respect special pentru mine. Ei încă mă batjocoreau, dar am observat că mai puțin. Peste ani am avut ocazii de a mă reabilita în pușcărie. Și am văzut cum și un demon poate fi supus de puterea credinței (Parintele Iustin Parvu).
***
”Am cunoscut comunişti şi am cunoscut evrei în închisoare, am cunoscut de asemenea din cei care fuseseră la putere. Am îngrijit chiar pe generalul care fusese preşedintele curţii militare care a pronunţat condamnarea mea. Mi-a fost dat ca să-i închid ochii. După ce îi servise pe stăpâni, fusese azvârlit şi el în temniţă.” (Ion Ianolide)
***
Cela ce in palma
Tot pamantul tine
Sub pamant acum cu trupul se afla mort,
Slobozind pe mortii cei legati in iad.
Din stricare, Doamne,
Viata mea o ridici;
Caci murind acum, la cei morti Te-ai coborat
Si-ale iadului zavoare le-ai zdrobit
S-a schimbat faptura
Prin ale tale patimi,
Caci cu Tine au patimit toate cate sunt,
Țiitor a toate cunoscandu-Te. (Prohodul Domnului).
Hristos moare azi pentru păcatele noastre, sa murim si noi față de ele, ca sa inviem odata cu Mântuitorul!
***
Cel despre care toate ziarele au scris dăunăzi că este “un (simplu) preot de la Putna” este, de fapt, arhimandritul Hrisostom Radasanu, si prin gura lui de Dumnezeu inspirată, dat cu adevărat mărturie dreaptă despre pozitia Ortodoxiei față de războiul din Ucraina. A trebuit să vină un arhimandrit pe care presa nu il cunoaste (atenta doar la Patriarh si la alti Mitropoliti) și să spună în gura mare ceea ce toata Ortodoxia din toată lumea ar fi trebuit să spună din prima zi a războiului: “Cum este posibil ca tu, care te numești ortodox, şi îţi place să te filmezi pe la mânăstirile de pe muntele Athos, și mergând, chipurile, la slujba de Paște și de Crăciun să pui pe slujitorul tău ortodox să bombardeze Kievul nostru sfânt. Acolo se află biserici pe care noi nu le-am avut din vremurile acelea vechi. Acolo se află sfânta mânăstire a peșterilor, în care se află trupurile cele neputrezite. Nu îţi e teamă când faci asta? Aud mulţi credincioși, ba chiar și clerici, care spun că Putin are dreptate. Plata lui Putin să o aibă și tot sângele vărsării să fie pe mâinile lor, de la Cain, care l-a ucis pe Abel, până în zilele noastre. Și nu glumesc când spun lucrurile astea. Cum este posibil ca tu, ortodox, să îi iei pe musulmanii ceceni şi să îi pui să-ți alerge frații ucraineni, ca și cum noi ne-am lua armatele ISIS şi ne-am duce în Moldova să o cotropim. Cum este posibil lucrul acesta? Frate pe frate se ucid. (…) Și mai spui că eşti ortodox? De-ai face tot pământul cu biserici poleite cu aur nu valorează cât viața unui ucrainean, pe care armatele tale l-au ucis, în săptămâna care a trecut. Și atunci, cum ne așezăm noi lăuntri? Răul trebuie arătat cu degetul și trebuie spus că este rău. Și să nu îndrăznească nimeni, că uciderea unui frate ortodox, chiar neortodox să fie, în general, oameni, nu este posibil, nu este îngăduit, căci noi știm cărui Dumnezeu slujim, acela care a zis… care scoate sabie, de sabie va muri (…). Și am uitat cui Dumnezeu slujim…?”
Arhimandritul mare plată va avea în ceruri, iar pe Kiril al Rusiei, nu îndrăznesc să mă gândesc ce îl așteaptă.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna ziua.
In 1941, un preot american zicea :
“Lauda pe Dumnezeu dar da muniția mai repede “.
Acum in 2022 e la fel de valabil.
PS.
Mega general rus , vicecomandant al frontului din sudul Ucrainei a scăpat porumbelul
” Rusia nu vrea întreaga Ucraina. Vrea control total al sudului.”
Adică din Transnistria in Lugansk.
Informația e pe toate site romane și internaționale.
Eu am dat informația asta periodic.
Și incepând cu 2014.
Și aici cu nume , prenume , grad și funcția , tovarășul rus care a făcut această declarație.
https://www.corriere.it/esteri/22_aprile_22/russia-obiettivi-ucraina-73cb9cd4-c253-11ec-9ffc-d9c4202c6b45.shtml
Deci teritoriul pretins de noul imperiu e din Lugansk pina in Crimea. Si Din Crimea pină in Transnistria.
PS. Ofensiva Crimea- Transnistria incepe DUPA realizarea primului obiectiv.
Lugansk – Crimea.