Victima Oprea și călăul Gigina
22/09/2016 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Cand unui parinte ii moare un copil, cuvintele sunt de prisos. Durerea e prea mare pentru a se lasa articulate in cuvinte, fraze, discursuri. Si totusi, mama lui Bogdan Gigina a vorbit (spre disperarea unor japite din presa, care au mancat…ciuperci in perioada comunista, ma refer la ion cristoiu).
Am intrat si acolo am gasit un copil, copilul meu complet desfigurat, cu gatul retezat. Cu chipul plin de sange, pardoseala era plina de sange; m-am prabusit la picioarele lui, sarutandu-le si strigandu-l. Inca avea sosetele ude un picioare. M-am trezit ridicata brusc si zguduita de umerii…medicul de garda plangea si incerca sa ma faca sa inteleg ca nu se mai poate face nimic. M-am prabusit din nou la picioarele copilului meu, implorand si privind oamenii care, desi stiau ca nu se mai poate face nimic pentru el, nu voiau sa renunte. Nu am sa uit niciodata cum acei oameni incercau imposibilul, nu am sa uit lacrimile care li se innodau sub barba. Astazi privesc, privim neputinciosi la nedreptatea facuta sufletului copilului nostru.
Cel care gonea cu peste 150 de km prin afara localitatilor si dracu stie cu cat in Bucuresti are si el o varianta a povestirii, in care el este victima (in studioul Antena 3).
“Nu mi-a fost uşor să vin aici la dvs. Dincolo de fapul că sunt om politic, şi nu vreau să mă dezvinovăţesc, dar ucidere din culpă stând pe bancheta din spate.(…) M-am simţit hărţuit. La prima acuzaţie de abuz, eu m-am dus şi am spus că vreau să fiu cercetat. Eu am simţit că sunt ţintă politica. Mi s-a cerut demisia şi eu am familie. E greu când ştii că eşti nevinovat şi eşti nevinovat. (…)M-am simţit hărţuit şi am acceptat sprijinul colegilor. Am cerut să fiu certat şi nu am vrut votul colegilor. Cred ca am cedat şi am acceptatat acest vot, a fost din partea tuturor partidelor. Mă gândesc şi să-mi dau demisia”
Daca stai sa il asculti pe marele patriot-decorator (cu decoratii) Traian Basescu care l-a cadorisit pe generalul de carton cu 4 stele, lui Oprea i s-a intins o capcana. Cine altcineva decat DNA-ul care vaneaza politicieni patrioti ca Dragnea, Ponta si Oprea?
“Gabriel Oprea e primul pasager dintr-un accident auto care este acuzat de omor din culpă. Era pe bancheta din spate. Este de remarcat la doamna Kovesi mesajul politic. O mamă nu îşi va găsi dreptatea. Eu sunt convins că se va face dreptate şi judecătorii vor lua decizia corectă. Mama poliţistului e devastată de durere, mâhnită. Şi-a pierdut copilul, dar, din câte ştiu, nu DNA anchetează accidente auto. A fost o mare capcană şi o mare prostie. În capcană a picat Gabriel Oprea. El trebuia să ceară vot în favoarea urmăririi penale. A doua capcană a făcut-o PSD. PSD a votat la comandă politică veniţi şi votaţi să nu se îngăduie începerea urmăririi penale. Aici soluţia corectă era da, începeţi urmărirea penală. Reversul e ceea ce vedem azi. Parlamentul demonizat, Gabriel Oprea titlu de campanie. E acelaşi creator de campanie, acelaşi maestru. Oamenii să iasă în stradă. Capcană uriaşă în care a căzut Gabriel Oprea şi tot Senatul.”
Deci, in traducere: e o capcana pentru Oprea si pentru “demonizarea Parlamentului”. Trebuia votat pentru inceperea urmaririi penale nu pentru ca asa e drept moral si corect legal , ci pentru…a evita capcana. Frumos rationament din partea lui Basescu, o culme a perfidiei politice de care tovarasul Ion Iliescu ar fi mandru azi!
Si cand te gandesti ca unul ca asta e un “reformat”… cum dracu arata aia nereformati cu care el a “facut reforma statului”? Va spun eu: ca Oprea – ucigasi cu sange rece si fara remuscari, care isi plang ei de mila la TV, acuzand-l postum pe Bogdan ca i-a transformat in “tinte politice”….Of, Doamne, in ce tara traim!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21306178-castigat-dreptul-ucide-nu-lasati-batjocoresca-mortii.htm
Plus
http://adevarul.ro/news/politica/surse-Intalnire-taina-traian-basescu-gabrieloprea-spune-basescu-despre-candidatura-oprea-parlamentare-listelepmp-1_57e398e95ab6550cb8e202fb/index.html
Ziua buna
Tovarasul Traian Basescu este tot mai nervos .(public dovedit )
Nu ma mir . Se stinge latul in jurul lui .
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-21306324-nastasia-fost-consilier-lui-udrea-urmarit-penal-dna-pentru-luare-mita-surse-este-vorba-dosar-care-sunt-implicate-udrea-elena-basescu.htm
Algerile (in general) in Romania invart sume enorme dar ilegal .
Acum se pare ca nici “reformatorul” nu era usa de biserica . 🙂
Nu ma mai mira nimic .
– Fratele (dupa gratii) evident ca stringea (printre altele) si banutii tiganilor pentru alegeri .(chici a cui alegere ? )
– Pupila blonda asigura “finantare oculta” de la buget .
-Fata aia mai mare pare ca e si ea implicata . Ca notar ” de renume mondial “.
Base , Base , nasol sa nu sti sa faci pe bunicul . Poate va reuniti familia .
Dar dupa gratii . Cum sta bine oricarui mafios care se respecta . (cel putin asa e pe la altii)
Salut !
http://www.bbc.com/news/uk-37434131
I-a luat frica ?
http://www.mediafax.ro/politic/pnl-cere-reluarea-votului-in-senat-in-cazul-lui-gabriel-oprea-raspunsul-lui-dragnea-psd-nu-va-avea-nicio-ezitare-tariceanu-suntem-favorabili-reluarii-votului-15742750
Sa ceara reluarea votului si pentru bolsevicul Vosganian !
Da, da… La conu’ Vosganian ma gandeam si eu… Dar nu se va intampla in aceasta componenta a parlamentului, luati-va grija!
In alta ordine de idei constat ca au inceput „marile manevre”, „datul la gioale” ca avant-première la luptele politice electorale (vezi acuzarea Ioanei Basescu). Astept cu interes raspunsul fostului presedinte care, evident va veni.
o sa ne spuna ca binomu’ a trimis-o pe fata lui in Cuba ..
22 septembrie 2016
Nr. 1210/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 22 septembrie 2016, faţă de următorii inculpaţi:
NASTASIA GHEORGHE, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,
TARHON VICTOR, la data faptei președintele Consiliului Județean Tulcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,
WAGNER IOAN SILVIU, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,
UDREA ELENA GABRIELA, persoană implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009, în prezent deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii a 5 infracțiuni de spălare de bani,
BĂSESCU IOANA, notar public, fiica președintelui României în funcție la acel moment, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,
– instigare la spălare de bani (2 fapte),
FRANCESCO GIOVANNI – MARIO, om de afaceri, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– evaziune fiscală,
– spălare de bani (2 fapte).
– integral la adresa
http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7729
Buna ziua. http://www.evz.ro/traian-basescu-atac-devastator-la-adresa-sefei-dna-din-mine-kovesi-are-un-adversar-a-mers-prea-departe-cu-slugarnicia-ei-mi-a-distrus-aproape-toata-familia-aceasta-doamna-pe-care-eu-am-inventat-o.html tare jos a ajuns bunicul daca acum se pupa pe gingii cu realiazatorii televiziunii mafiotul tanar ghita
Evident ca Traian Basescu e disperat .
Cei numiti de el nu il mai acopera . 🙂
– Fratele despre care spunea ” sint sigur ca e nevinovat , va demonsta in justitie” e acum la racoare cu sentinta definitiva .
– Blonda despre care garanta ca e “mai presus de oricare suspiciune” era membra unei famili de hoti (Cocos) . Fostul sot a recunoscut (ea evident nu stia nimic 🙂 )
Doamna Udrea are abonament la DNA de ceva vreme si pentru mult timp inca . 🙂
– Acum apare si Ioana Basescu care la vremea faptelor era in concubinaj cu un italian . 🙂 (din referatul DNA )
Italienii astia nu prea aduc noroc . Cum nu a adus noroc nici cumpararea terenurilor de la Nana de la o SRL romaneasca dar a unei italiene cu domiciliul la Monte Carlo .
Ce e mai interesant , pina la terenurile alea , presedintele tarii in functie nu avea habar ca strainii ne cumpara terenul agricol .(doar atunci a iesit pe sticla sa urle ca ne vindem tara 🙂 🙂 )
Si mai ciudat :
– terenurile vin cumparate de fica presedintelui de la sus mentionata italiana (ce rol o fi jucat italianul concubin ? )
– respectiva fica obtine un credit monstru de la o banca DE STAT exact in perioada cind TB era presedintele tarii !!!!!!
– terenurile vin date ulterior in arenda unei blonde de nume Elena Udrea .
PS .
– E in discutie insasi intabularea terenurilor . Care intabulare e sub analiza judiciara fiind suspectate niste falsuri in acte publice .
– Anterior vanzarii , respectivele terenuri erau lucrate de firma unui libanez acuzat de spalare de bani , evaziune fiscala , etc . (document DIICOT )
Si Al Capone a fost disperat cind a vazut ca fiscul american il lasa fara resurse financiare (care erau ilegale) . 🙂 🙂
Oricum despre Traian Basescu , numai bine . Merge la esafodul istorie singur , de buna voie si nesilit de nimeni . Tot facut cu manutele lui (si a gastii unde a fost boss timp de 10 ani )
Sa vedem ce a zis Basescu azi.
A zis ca :Niciodată nu mi-am implicat fiica. E un neadevar. Tin minte ca dupa ce a cumparat terenul de la Nana a zis public ca el nu avea venit suficient pentru a obtine imprumut si atunci Ioana (ca si notar cu venituri foarte mari) a accesat imprumutul. Deci atunci a recunoscut ca a implicat-o pe fiica-sa in afacerile lui .Afaceri-intre ghilimele.
A zis ca :Cu provocatori, cu falsuri şi înscenări mi-a distrus aproape toată familia această doamnă Kovesi pe care tot eu am inventat-o. E un neadevar. Fratele lui a fost si este(?) in arest (preventiv si apoi condamnat) prin sentinte judecatoresti si nu prin decizia lui Kovesi. Si nu unul sau doi judecatori l-au bagat in arest pe fratele lui ci mai multi. Si ,daca va fi cazul , si restul familiei care sunt vizati vor face inchisoare tot prin sentinte judecatoresti si nu prin decizia DNA.
Si mai sunt si alte neadevaruri zise azi de fostul Presedinte.
” În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obținută în maniera de mai sus a fost folosită în interes personal de inculpaţii Băsescu Ioana și Francesco Giovanni – Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba și a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.”
ce- ar mai fi de comentat ?
mai nimic .
buna seara
ce nu inteleg eu la gashcarii astia e cum urla imediat ce parchetul ii acuza
numai judecatorul hotareaste
poate ar trebui sa mai “citeasca”legile,unii au si doctorate in drept sau siguranta nationala si degeaba
asa de dragul discutiei,cand “aia mare” a lui basescu fu in cuba a fost si cu spp-istul dupa ea?
Buna seara,
corect. In plus, tot timpul au avut supraveghere pe perioada manadatului. Batalia este crancena, sa speram ca din aceasta lupta, noi plamasii nu vom iesi rau.
Sincer, unii de la est joaca cazacioc de fericire. Nu este de colea ca ~dusamanul~ sa fie bagat sub pres.
Buna seara
La ce “dusman ” va referiti – in legatura cu bagatul sub pres ?
Zig, nu vreau sa intru in polemica. Sincer, in cazul de fata lucrurile nu sunt in regula.Daca se stia ceva de ce nu s-a actionat atat de tarziu. Familia B, a fost supravegheat in permanenta.
In plus se vrea un sistem forrmat din ei si ei. Daca povestea aparea anul trecut, la inceputul anului era ok. In concluzie, vom avea cea mai murdar campanie electorala.Azi a inceput campania.
Nu am de ce sa polemizez , e posibila varianta dvs cum la fel de bine e posibil ca dupa evolutiile din Turcia , in Ro sa fie declansata o curatenie generala .
Posibil, ar fi momentul. Numai ca felul in care zburda penalii, ce se intampla in ultima perioada… Prea au sarit toate din oala :((
asa e . si nu doar penalii dar si atacurile venite din exterior ( smecheriile alea cu sky news , black cube etc ) sunt la ordinea zilei . mie mi se par ca toate au o legatura intre ele .. reactie/contra-reactie .
ambasadorul rusiei si declaratiile de la tvr. am vazut ca nimeni nu a reactionat 🙁
unul dintre cei mai influenti oligarhi a lui Putin e decorat de statul roman si nu reactioneaza nimeni …
1500 dupa estimare hotnews la casa poporului
atatia au fost când a cazut guvernul boc;dupa imaginile de atunci la teveuri,puteai crede ca e tot bucurestiul
acum oare sufla ceva,sau se ocupa tot de vaccinuri?
si…ceva interesant
azi doua tinere cu jacheta pnl ma abordeaza pentru semnatura/ “multumesc,nu semnez,nu mai votez ca si asa sunt pline blogurile ca tara merge prost din cauza pensionarilor care voteaza psd sau pnl”
“dar e bine sa mergeti sa votati chiar si daca va anulati votul”
dar daca ma duc si votez usr-nicusor dan,e bine”
ambele ,zâmbind” e foarte bine”
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21307155-livetext-protest-parlament-impotriva-lui-gabriel-oprea.htm
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/romanii-au-ajuns-la-capatul-rabdarii-si-ies-din-nou-in-strada-din-cauza-votului-scandalos-din-senat-pentru-protejarea-lui-oprea-428622
live : https://www.privesc.eu/arhiva/69002/Protest–Oprea–esti-cercetat–trebuie-sa-fii-judecat-?utm_source=partner&utm_medium=widget&utm_term=live_69002&utm_campaign=logo
Boul asta de Oprea trebuia sa demisioneze imediat dupa accident .
Dar cum toti “patriotii” astia romani pensionati din tinerete si cu grade obtinute la apelul bocancilor nu au habar de demnitatea uniformei ,onoarea militara (vezi Chitac si Stanculescu ca ilustri “premergatori” ) fac tot ce e in putinta sa ramana cu imunitate , sa se lipeasca de cineva care le garanteaza viitorul , pensia si leafa (toate de la stat)
Asa au facut si cretinii aia de Chitac si Stanculescu pupind curul lui Iliescu (condamnati definitiv doar si exclusiv dupa presiuni internationale si o gramada de ani de tergiversari) .
Asa face si Oprea care a pupat curul lui Basescu in schimbul gradelor si functilor .
Cind te gandesti ca unii romani au lasat viata , altii mainile si picioarele pe fronturi indepartate iar astia super umflati si galonati au luptat cel mult cu nevasta in pat , amantele si sticla de bautura .
Dupa care eu scuip pe tara asta . (zic unii) 🙂
eh , la nervi se zic multe .
despre oprea … nu cred ca i este asa usor sa demisioneze , omu’ ar fugi si maine in munti sa si cheltuie banu’ in liniste . nu’i da voie sistemul si aia care l au creeat sa plece asa usor .
Doamne in ce tara traim 🙁 – Dragnea – ~ “Daca organizatia din Teleorman ma propune, ma gandesc serios sa ma aprob~ (sursa-HN)
Fierea- Dragnea,cel mai potrivit pentru a fi Prim Ministru.
le-a dat Kantor , pe hartiuta numele celui care ar fi cel mai potrivit / util premier .. pentru shortuletele sovietice 😀
“pretenul lui tariceanu”
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21307442-vladimir-putin-numit-seful-parlamentului-serghei-nariskin-fruntea-serviciului-spionaj-extern.htm
Da, l-a recompensat pentru discurs si performanta de a incalca o interdictie. Este clar ca tradiceanu, are usa deschisa si o cafea din fondul de protocol.
Coloana a 5-cea a Rusiei in Romania NU e constituita din spioni in sensul definitiei dex .
A avut si are o gramada de politicieni bine infipti la butoane , gata sa faca orice sa rugamintea țarului.
Primul a fost Ion Iliescu .
Buna seara. Cu ce dracu il au rusii la mana pe tomnaticul pelican de executa orice ordin si chiar si din proprie initiativa? Vreo inregistrare veche de cand era manechin? filmare cu spaga de milioane? sau cine stie o fi din convingere?
Ce va scriu de o gramada de timp , au descoperit si altii .
In “istemul ticalosit” sint gasti care se cearta pentru ciolan . (bani) . In public . In culise se pupa pe gingii .
http://adevarul.ro/news/politica/mafia-transpartinica-iese-suprafata-ajuns-vechii-rivali-politica-apere-unii-altii-1_57e3fae35ab6550cb8e4656c/index.html
buna dimineata 🙂 dupa mici probleme cu platforma, remediate, suntem din nou on air!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-23-septembrie-dna-intra-tare-in-famiglia-patriotilor/49465/