Puci in derulare impotriva Justitiei. Pe baricade, domnule Presedinte!
28/05/2015 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Sa nu privim doar cu lupa la cazul Rarinca, eroina Antena3, ci sa privim peisajul si cu telescopul. De aproape se vede o achitare pe motiv ca “fapta nu este prevăzută de legea penală, fie că nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege“. Altfel spus, evenimentele reclamate de Livia Stanciu exista, insa nu si interpretarea lor de catre cei doi judecatori de la Curtea de Apel, despre care am banuieli ca nu au fost chiar atat de impartiali pe cat ar fi trebuit. Insa asta e banuiala mea, iar Inspectia Judiciara va confirma sau nu savarsirea unor abateri disciplinare de procurori sau de judecatori.
De departe insa se vede urmatorul peisaj ingrijorator: dupa atacurile furibunde la adresa DNA (mai precis, a Codrutei Kovesi) ale celor din PSD, la care s-au adaugat (declarativ, din cu totul alte motive) si “adversarii” PSD Udrea-Basescu, a venit acum randul Liviei Stanciu sa intre la tocator. De parca achitari nu sunt in fiecare zi in instantele romanesti, cea in care e parte reclamanta Livia Stanciu a capatat, pentru Tariceanu si pentru spalati pe creier de la Antene, dimensiuni cosmice: e “dovada” ca Justitia e “politizata”. O spune El Insusi jr. adica Victor Ponta, care a decretat ca, si in cazurile Sova si Dragnea, Justitia face politica. Nici mai mult nici mai putin. Iar Parlamentul face “dreptate pana la capat”.
Lacheul Tariceanu (sanctionat de CCR de doua ori) solicita pe cale de consecinta “demiterea” Liviei Stanciu si a Codrutei Kovesi desi nu exista nici o proba si nici o decizie oficiala cum ca acesti doi magistrati si-au exercitat atributiile cu neglijenta ori cu rea credinta. In schimb Tariceanu, de doua ori sanctionat ca Presedinte al Senatului de CCR, da lectii de “stat de drept” Justitiei! Uite unde era stalpul de cafenea al Constitutiei!
Estimp, Senatul, pe langa modificarile Codului Penal care ar lasa Justitia fara arme in fata infractorilor, se pregateste sa dea o lovitura mortala CSM si sa trimita acolo un inlocuitor care e valet de casa al PSD (pentru votarea caruia judecatorii au fost carati cu autobuzul PSD, ca mortii lui Dragnea!). Nu pentru un mandat de aproape 2 ani (cat a mai ramas pana in ianuarie 2017), ci pentru 6 ani. Altfel spus, mandatul CSM actual va expira, sluga PSD-ista din CSM va ramane in functie pana in 2021, in dispretul Constitutiei care prevede pentru CSM un mandat colectiv, caruia i se subsumeaza mandatele individuale, imposibil de prelungit peste durata mandatului colectiv. Dupa inventarea Sandeilor iliescieni in anii 2000 (judecatori ICCJ cu mandatele de 6 ani expirate dar ramasi ilegal in functie) acum PSD inventeaza o noua categorie de lachei: Noreii (judecatori cu mandatele de 6 ani saritoare de parleaz peste etapa 2017).
Ofer, spre comparatie, o Hotarare a Senatului de validare in CSM a unui judecator in anul 2012:
“Se validează domnul procuror Bogdan Gabor ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat care va expira la data de 6 ianuarie 2017“.
Acum, in disperarea luptei anti-Justitie, Senatul se va sterge undeva cu propriile decizii anterioare si cu Constitutia si va trimite in CSM un valet de casa al PSD al carui mandat va expira…cand va avea chef PSD-ul. Adica in 2021. Ce se poate face? Sesizare la CCR pe neconstitutionalitatea Hotararii, sesizare facuta de Presedinte sau de senatorii PNL. CCR a mai respins tentative de numire neconstitutionala in CSM. Inchipuiti-va ca acest Norel Popescu ot PSD care dadea consultanta baronului Duicu in procesul cu ANI va ajunge, poate, sa conduca CSM-ul si sa determine, abuziv, sanctionarea si propunerea de revocare din functie a Liviei Stanciu sau a Codrutei Kovesi ori numirea in functie a unor magistrati sensibili la lacrimile PSD-istilor!
Pararea mea este ca atacurile la Justitie s-au intetit nepermis de mult si din acest motiv este necesar de azi incolo ca trei actori sa coopereze institutional pentru pastrarea independentei Justitiei: Inalta Curte, CSM-ul si Presedintele Romaniei.
De la primii doi nu am asteptari, insa de la al treilea da, caci l-am votat si imi (ne) este dator pentru functia detinuta in stat.
Daca Presedintele Romaniei, ultimul pilon de rezistenta impotriva penalilor care vor “demiterea” varfurilor Parchetului si a ICCJ, se va multumi sa dea comunicate de presa in loc sa isi blindeze echipa juridica de la Cotroceni cu specialisti capabili de cunostere a jurisprudentei CCR, reactie rapida, creativitate juridica si fler politic, vom asista la o victorie rasunatoare a penalilor impotriva Justitiei in timp ce augustul monarh de la Cotroceni (care primeste azi un diagnostic politic dureros de corect) isi scrie tacticos a treia carte iar doamna lui isi face un ultim selfie la Palat inainte ca pucistii sa il suspende pe sot printr-un Blitzkrieg fara prizonieri.
Domnule Presedinte, lasati balurile si urcati pe baricade, alaturi de CSM, ICCJ si ambasade!
Credit prima imagine: @sare’n’ochi!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
revin si aici (ca astept sa te pun la munca @Cetatean 🙂 )
Ponta și-a mai tras un OUG de nevoi personale.
De citit, de către cei care se pricep, OUG 115 din 20 mai 2015. Am înțeles că sunt niște mizerii de nedescris acolo prin care Victor Ponta înfrânge deciziile de primă instanță a două instanțe românești – una de la Cluj, una de la București. Acum 7 zile, Curtea de Apel Bucureşti a decis că guvernul Ponta a încălcat legea şi nu a organizat la termen alegerile parlamentare parţiale în colegiile rămase vacante. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată. Instanţa obligă ”pârâtul să procedeze la stabilirea datei organizării alegerilor parlamentare parţiale” în 17 colegii de deputat şi senator. PNL a dat în judecată guvernul Ponta pentru că nu respectă termenele legale privind organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare. Este cea de-a doua instanţă din România care confirmă că Guvernul Ponta încalcă discreţionar legea, după decizia Curţii de Apel Cluj. Motivele Plagiatorului Mitoman au fost, în ambele cazuri că: ţara nu are bani pentru alegeri, nu sunt oportune şi nu există sancţiuni dacă Guvernul nu le organizează.
Așa că Ponta și-a dat o zi mai târziu (pentru a nu fi obligat să se conformeze legii și instanțelor din România) o nouă Ordonanță de Urgență pentru nevoile sale personale și ale partidului de borfași pe care-l conduce.
Va contesta cineva acest lucru? Face cineva opoziție în țara asta?
Da, se doreste anihilarea a tot ce a insemnat/inseamna ratiune. Se intampla lucruri care sperie orice minte limpede 🙁 Juri ca sunt intorsi cu cheia de ceva timp.
Crede cineva ca se va urca pe baricade Klaus, ca va stopa nebunia din ultima perioada? Greu de sperat intr-un raspuns optimist daca ne raportam la lipsa de comunicare si linistea instalata in Deal.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20194897-dosarul-lui-traian-basescu-privind-rapirea-jurnalistilor-irak-trimis-inalta-curte.htm
In primul rand cred ca Iohannis nu intelege importanta rolului si mecanismelor justitiei. In al doilea rand cred ca si daca ar intelege nu este dotat de la natura sa faca fata luptei care are si va avea loc pentru apararea a ceea ce s-a obtinut si pentru necesarul pas inainte. Ori va fi izolat ori va fi suspendat (inlaturat). El este relativ narcisist si va prefera sa isi mentina sinecura decat sa intre intr-o batalie pe viata si pe moarte.
buna ziua. tara arde si iohannis bate campii http://www.mediafax.ro/politic/intalnire-iohannis-ponta-presedintele-va-organiza-consultari-pe-tema-aderarii-romaniei-la-zona-euro-14352470 maine poimaine grecia trece la drahma sandamaua euro se clatina dar noi vrem sa intram. parca santem in ’91 cu tratatul de buna vecinatate cu urss
salut! Presedintele e defazat, cu exceptia unor comunicate ca cel de dimineata, in rest pare ca are alta agenda si traieste in alta lune.
Las ca se va trezi el cand pisicutul Ponta va declansa suspendarea rapida pentru a-l pune pe Tariceanu Presedinte cu puterea revocarii mandatelor sefilor ICCJ si PG!.
un scenariu posibil pentru urmatoarea perioada, nimic nu este intamplator in tara asta daca ne raportam la evolutia faptelor.
Buna ziua,
poate se trezeste Iohannis. Am auzit-o azi, la b1, pe Cristiana Anghel vorbind pe subiectul demisiei cerute de Tariceanu. Cucoana a spus, cu gura ei, ca presedintele ar putea fi suspendat la un moment dat. Intrebata pe ce motiv a zis “tradare”! Nu mai stiu daca si cum a explicat cum devine chestia cu tradarea ca m-am enervat asa de tare incat n-am mai putut urmari emisiunea.
Iohannis ar putea ajunge la concluzia ca i se coace ceva si daca mai doarme mult, se va trezi afara de la Cotroceni si nu se stie daca va mai avea timp sa-si ia paltonul!
city, nu vazusem ca ai scris si tu despe suspendare! Nu pare ceva imposibil.
Nu prea stiu pe ce s-ar putea baza Iohannis, si daca ar vrea .Daca nu se intampla ceva in parlament (eu am mai zis, cu traseisti nenorociti, cumparati la bucata ,alta solutie nu e) , tot la suspendare se va ajunge probabil,daca Iohannis devine mai indraznet.Poate doar pe … noi,alegatorii , lumea nu mai e atat de pro-PSD acum pe cat era de pro-USL in 2012.
Buna Cedric,
individa devine din ce in ce mai agresiva si mai sigura pe ea.
Buna mar,
Este din ce in ce mai obraznica si nerusinata.E produsul A3. Se pare ca si pe Rarinca o cultiva, poate o fac si pe ea senatoare.
Alta canalie care a intrat in joc- Medelin Voicu
http://www.stiripesurse.ro/livia-stanciu-vazuta-prin-ochii-unui-deputat-bucatareasa-sau-concurenta-la-mireasa-pentru-fiul-meu_957174.html
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20195885-traian-basescu-justitia-moment-cumpana-setea-putere-goana-bezmetica-dupa-imagine-unor-lideri-din-justitie-generali-sri-capacitate-ridicata-santaj-generat-derapaje-care-pot-greu-acceptate.htm
Vad o stire pe burtiera la b1:Iohannis schimba medicul oficial de la Cotroceni.
Caraghiosul asta isi face de lucru cu fleacuri, in loc sa se ocupe de problemele grave ale tarii.
Medicul de familie personal devine medicul oficial, vrei sa se dea pe mana celui care l-a supravegheat pe TB? Vrea sa rupa total obiceiurile, este periculos cu sudistii.
Amanunte la stirea de mai sus:
http://www.stiripesurse.ro/klaus-iohannis-se-rupe-total-de-traian-basescu-i-face-victime-colaterale_957188.html
Buna seara prieteni. Scenariul suspendarii prezidentiale si al instalarii lui Tariceanu, apoi demiterea presedintelui si organizarea ulterioara de alegeri, nu trebuie desconsiderata. Chiar cred ca este foarte probabil si din pacate, prin tot ce face, Johannis, isi indeparteaza singurul aliat pe care se poate baza, adica electortul.
Nasol!!
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20196242-christine-lagarde-iesirea-greciei-din-zona-euro-posibilitate.htm
Era de asteptat. De mirare ca au lungit-o atat de mult.
Seara buna
Lagarde “joaca” in echipa creditorilor care risca sa ramana fara imprumuturi rambursate . Automat ar “zbura” de la FMI .
Actualmente e o adevarata batalie intre UE+FMI si Grecia . Public prin declaratii . In spatele usilor inchise se fac o multime de amenintari reciproce . 🙂
Nu iesirea Greciei din euro e adevarata problema . (oricum astia mor fara finantare straina si actualmente gasesc creditori EXCLUSIV la FMI si UE . Atit . )
Spaima tuturor e transmiterea “boalei” catre Spania si Italia . Unde cumulat sint in joc peste 3.300 (trei mii trei sute ) de miliarde de euro de datorii publice . (cam de 10 ori datoria grecilor )
Si din pura intimplare , principalii creditori straini a acestora sint banci din Franta , RFG , Olanda, Anglia (si ceva mai putin dar exista , USA )
La acest nivel ipotetic de raspindire a bolii falimentului grec , euro devine o bucata de hartie colorata dar nici USA nu mai e sigura .
http://mwm.typepad.com/pizza_for_a_dream/images/2008/10/04/new1dollarbill_3.jpg
Salut, salut. Ma tem ca “boala” grecilor a calatorit deja peste granite. Eu cred ca totusi grecii ar trebui lasati sa se descurce singuri si asa sa fie de invatatura de minte si “indignatilor” din Spania care chiraie impotriva masurilor de austeritate. Cat priveste euro, moneda asta a fost conceputa gresit. Nu ar fi nici o problema daca s-ar reveni la monezile nationale si s-ar crea ulterior o moneda unica doar cu acele tari care pot fi pe acelasi picior economic si financiar, adica Germania, BeneLux, si poate Franta si Marea Britanie.
Clemy
La italieni e un proverb : “degeaba pui lacat la grajd dupa ce au fugit caii “.
Asa e si moneda euro . Construita exclusiv pe interese politice cu multe derogari .Au facut moneda dar nu si restul . Lipseste cu desavirsire o integrare :
– financiara : nu e moneda euro a 28 de tari . E doar a unei “elite” din care Grecia e prima care oficial nu face fata .
– lipseste integrarea sociala . Tiganii nu sint romani 🙂 (cum cindva negri nu erau americani)
Romanii si altii nu calatoresc liber in UE .
– lipseste o politica comuna . Inaltul reprezentant UE pentru politica externa e doar un post bine platit, de imagine si fara absolut nici o putere reala .
– lipseste o armata comuna
– lipseste o politie federala .
– 28 de sisteme juritice diverse . Ce ae permis legal la unii , la altii e sanctionat cu amenda , la altii cu puscarie .
Sa ne imaginam USA cu dolarul doar in citeva state membre , fara o armata comuna , fara FBI , cu ingradiri in deplasarea persoanelor de la Nebraska in Arizona , cu un ministru de externe (secretarul de stat) care discuta cu sefii statelor membre a USA inainte de oricare decizie . 🙂 🙂 🙂
Sau Detroit care da faliment si vine FEd sa le acopere dezastrele financiare prin tiparire de bani . 🙂
Foarte adevarat, Stefane. Si problema asta nu e de ieri de azi dar astazi se vad cel mai bine greselile de conceptie ale monedei unice in special si ale UE in general. De asta spun ca cu cat o lungesc cu grecii, cu atat isi ingreuneaza viata pe viitor. UE nu este functionala nici politic, nici economic, nici fiscal si nici militar. Iar militar nu poate fi functionala ptr ca banii care ar fi necesar constructiei unei armate viabile sunt inghititi de tot soiul de programe sociale si de pachete “de salvare”. Nici nu e de mirare ca Putin face ce vrea.
Buna seara,
Hurezeanu…ambasadorul lui KWJ la Frau Merkel (fost pe la Radio Romania Libera ..eu unul ..de acolo il tin minte!! Revista Presei si alte alea..)
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20195972-emil-hurezeanu-noi-nu-putem-considera-avut-mereu-dreptate-imaginea-noastra-inghetata-oarecum-deformata-despre-rusi-contributia-rusilor-dar-altor-tari-care-atunci-erau-complicitate-rusia-pentru-marile-.htm
Nu zic cum ca nu ar avea dreptate in privinta rusilor de ieri . Dar azi intrebarea se pune :Daca omuletzii aia verzi sint chiar in fruntea guvernului ??? Ma rog ..culoarea e de un verde palid…
buna dimineata 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-29-mai-rosia-montana-nu-a-reusit-poate-merge-rovina/38151/
Buna dimineata tuturor…
@DP, Hu(hu) rezeanu e altul decat tanarul poet pe care il stim de la radio. Acum adulmeca banii, crede ca i-a gasit si canta dupa partitura pe care o crede potrivita. Silueta rubiconda cu compromisuri se tine.
Deja Livia Stanciu și Codruța Kovesi au devenit cele eficiente unelte ale lui Voiculescu.
În România fidelitatea de clan e mai importantă decât interesul național. Slujirea blondelor (găsește și Codruța pe undeva ceva vopsea de păr) e mai importantă decât slujirea României.
Buna dimineata! Ma intreb ce va face sa reveniti pe acest blog, si mai ales cat tupeu trebuie sa aveti sa postati asa ceva. Bucurati-va de acest ultim mesaj pe care l-ati postat fara a fi moderat!