Privind lumea
16/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Editoriale, Ziarul de Duminica |
Etimologia cuvantului mentalitate isi are sursa in adjectivul mental, care se referă la spirit; epitetul latin mentalis, a fost inexistent in latina clasică, fiind inventat si prezent in vocabularul scolasticii medievale.
Mentalitatea reprezinta impresia colectivă si modul de a gândi și simți al unui popor, sau a unei colectivitati sociale, într-un cuvânt – ceea ce în limba germană a fost consacrat prin termenul Weltanschauung (privire înspre lume). Acest termen a fost folosit în filozofia germană și a desemnat modul sistematic în care individul înțelege și interpretează sensul lumii și al vieții. Termenul este utilizat ca sinonim pentru “părere despre lume și viață”, “convingere metafizică” sau “concepție metafizică”. Noțiunea de Weltanschauung se remarcă print-o transparenta si neutralitatea cu care desemnează opiniile despre lume și viață ale individului, ea incluzând atât convingerile sociale, “adevarurile” asumate religioase, sau nereligioase, in general toate reflecțiile sistematice privind rostul sau lipsa de rost a existenței lumii și a omului în lume.
Personal sunt convins ca orice societate are o mentalitate specifica, pe care o moşteneste si pe care o propaga mai departe generatiilor urmatoare, schimbata sau nu de influențele contemporane respective. La fel de convins sunt ca diferențele mentale intre popoare sunt imposibil de nivelat si uniformizat in cateva generatii. Un neamț nu poate gandi si simți ca un francez si ambii nu pot gandi ca un englez. Capitalismul nu s-ar fi putut naste intr-o societate catolica sau ortodoxa, el s-a nascut in societatea protestanta, a carei modele etice si morale l-au facilitat.
Mentalitatea unei societați eterogene, bazata pe emigranți, poate fi moderata si modelata prin furnalul omogenizator, constituit de entitati legaliste care au la baza un consens social impus prin institutii ale statului respectiv.
Unde am ramas noi romanii cu mentalitatea noastra? Numai Dumnezeu stie! Bacşişul, peşchesul sau şpaga sunt clar fanariote, permisivitatea si lipsa respectului fata de lege au fost inspirate de societatea comunista, cu legile ei ipocrite si injuste, care se impuneau a fi calcate de orice om decent. Lipsa de decența a justiției actuale nu numai ca nu impune legea, ci o face si discretionar; structura, componenta si calitatea umana ale clasei politice si elitelor propulsate din randurile nomenclaturii comuniste, nu prevestesc schimbari radicale in generatia asta si poate nici in cea viitoare.
Probabil ca Romania va ramane balansandu-se inca mult timp intre letargia orientala si rigoarea legilor si institutiilor occidentale. Apartenența noastra Europeana este formala , ei nu ne-au primit inca cu adevarat si noi nu ne-am adaptat inca la cerințele unei democratii normative.
Bibliografie, citate si lecturi suplimentare:
Duțu, Alexandru. Southeastern Europe between the “oriental lethargy” and the prosperous West. In: In Honorem Paul Cernovodeanu. București, 1998
Boia, Lucian. Istoria imaginarului sau dinamica arhetipurilor (L’histoire de l’imaginaire ou la dynamique des archétypes). In: Miscellanea in honorem Radu Manolescu. București, 1996
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
http://sareinochi.com/2012/12/16/luati-moneda-din-botswana-de-la-ponta/
mai jos citat din ce spunea Cantemir despre moldoveni/cam cum erau acum 300 ani,cam asa sunt si azi/afirmatia este valabila nu numai pentru moldoveni
Învins de argumentele acestei iubiri de adevăr, mărturisesc sincer că, în afară de credința ortodoxă și de ospitalitate, cu greu am putea găsi printre moravurile moldovenilor ce să lăudăm pe bună dreptate. Toate vițiile care se întâlnesc la ceilalți oameni stăpânesc și pe moldoveni, dacă nu totdeauna în mai mare măsură, cu siguranță însă nu în mai mică; calitățile lor, dimpotrivă, sunt rare și, cum sunt lipsiți atât de o bună învătătură, cât și de exercițiul virtuților, cu greu vei găsi un om care să strălucească prin virtuți față de ceilalți, afară doar dacă l-a ajutat o fericită înzestrare din naștere. Îngâmfarea le este mamă și trufia soră; dacă un moldovean are un cal de soi și arme mai de fală, crede că nimeni nu-l întrece, nu se va da
în lături să se lupte nici cu Dumnezeu, dacă e nevoie
Avem mentalitate de supunere. Il cautam pe cel mai tare din turma si ne supunem lui. asta de la turci ni se trage.
La Arad ne supunem lui Falca, la Vrancea lui Oprisan.
Baba dusa la vot cu masina, stie cine e mai tare si chiar fiind singura in cabina pune stampila pe cine trebuie.
…..
Avem si mentalitatea negativista: Nu conteaza cine iese dar nu imi mai place de x asa ca il votez pe Y
…
De fapt ar trebui sa mergem pe ideea: nu imi place X pt ca are ochii crucis, dar il votez pentru ca altfel am incurcat-o.
tin sa corectez o singura chestie: Falca e un tip beton. Din pacate publicul il cunoaste pt un singur lucru: o acuzatie DNA care s-a dovedit falsa.
si un citat mai recent ,de acum 105 ani-d draghicescu
eu as propune ” lectura obligatoirie” cartea lui draghicescu,mai ales celor care se lamenteaza ca ” ar face,dar nu sunt lasati”
„Istoria lor îngăduie românilor, cel mult, să facă planuri vagi, ceva mai puţin să le facă lămurite, precise, şi mai puţin să le înceapă a pune în practică, prea puţin sau deloc ca să le săvârşească şi niciodată ca să le desăvârşească. De aceea, în ziua de azi încă, noi plănuim foarte multe lucruri, din grabă, planurile noastre sunt totdeauna ceţoase, nelămurite. Cu cât însă plănuim mai multe lucruri, cu atât începem mai puţine. Cu toate astea românii încep foarte multe lucruri. Dar ce nu s-a început la noi? Şi totuşi, cu cât începem mai multe lucruri, cu atât mai puţine putem urmări în realizarea lor. De aci proverbul batjocoritor: „Românului îi e greu să înceapă ceva, că de lăsat se lasă el uşor.””(
sal @Intimplator : La Draghicescu e f interesanta structurarea romanilor care sunt absolut cu totul altii ca popor inainte de a intra sub turci (sunt o natie disparuta psihologic vorbind ) si total altii dupa ce ne-au calarit turcii – suntem cei de azi. Asta explica aproape totul. Apoi au venit bolsevicii. Pot sa iti caut capitolul.
u scuze… pun fragmentul principal pe care l-am scris la postarea anterioara, 10 minute inainte ca Threophyle sa o puna pe asta :
Totusi este clar ca elita ce conduce Romania este formata din oameni ca Mazare sau Oprisan si ca nimeni nu ii poate clinti de acolo. Poporul intra in cabina singur si ii voteaza. Elita este formata din copiii lui Oprisan, neveste, fini, nasi , nepoti si stranepoti.
Sunt sigur ca peste 4 ani va fi la fel la Vrancea, vor avea mai multi bani de cheltuit pentru alegeri, copiii vor creste si vor vrea si ei sa intre in cascaval si in politica.
…………….
Singura sansa pe care o vad este creerea unei clase de alegatori care sa nu isi mai poata permite sa il aleaga pe Oprisan, si care sa poata convinge si pe altii sa ca in intimitatea cabinei de vot sa NU il voteze pe Oprisan.
…………
Aceasta clasa poate fi a buticarului care va spune sambata inainte de vot celor 10 angajati:
—–Bey…. maine mergeti la vot cu neveste, si votati cu MRU la presedinte ca altfel va ia mama dracu. Adica daca MRU nu iese …. imi bag picioarele si inchid firma … pe bune, nu la misto ! si ramaneti pe drumuri .
—–Ma iertati sefu , asa facem, dar ne explicati de ce MRU va face sa ne fie mai bine ?
—– Ei, nu am timp acum sa va spun, dar MRU mi-a trimis in fiece saptamina o scrisoare, incepand din decembrie 2012 , adica de acum 2 ani, si mi-a explicat punct cu punct ce va face pentru noi cei care il tinem in parlament din banii/taxele noastre. Da…ce voi nu va uitati la tv, nu intrati pe internet ?
…
Ce parere aveti ?
Salut TDS 🙂
Cine stie, poate ca numai cu forcepsul se poate produce schimbarea!
salut tds. Iar ne omoara cifrele: Mazare e ales de 60% dintre pensionari pe o prezenta la vot de 30%. Pensionarii constanteni sunt mituiti constant: transport gratis, pui congelati etc. Puii provin de la firmele locale SANTAJATE de primar. Sa nu uitam vorbind de menatlitate ce a facut Deceneu – total nedemocratic.
@tds
poti scrie cat vrei/
nu vei scoate din ” capul romanilor” ca ei sunt” buricul lumii”
nu vei scoate din capul romanilor ca INTOTDEAUNA altcineva e de vina pentru insuccesele lor
nu vei baga -cel putin la orizontul de timp previzibil-in capul romanilor ca legea e facuta pentru a fi respectata si nu pentru a fi ocolita
si mai sunt…
rememoraza discutiile informale intre romani si un strain din vest; daca ala spune ex: avem vin bun,95 pct din interlocutorii romai ii spun” ah,vinul nostru e cel mai bun din lume”/ sau alt ex: ” in orasul x e catedrala y” imediat romanul ii da ” pai ce noi nu avem curtea de arges si voronetul” si tot asa…
Salut intamplator 🙂
Si tu si TDS sunteti ambi doi pesimisti. TDS este un pesimist care ica crede in transformari si tu esti aproape nihilist. Nimic nu ajuta – tre’ sa schimbam poporul. Intrebarea mea un alt pesimist, cand si cum?!
Theophyle nu poti schimba pe nimeni. Tu ai reusit sa iti schimbi parerile ferme ale sotiei tale ? caci eu nu am reusit cu a mea niciodata 🙂
In schimb oamenii actioneaza dupa interes. Daca reusim sa sa il facem pe buticarul de mai sus ca singura lui sansa sa nu intre in faliment este cu noi, va trece peste faptul ca nu aratam ca Brad Pitt si Angelina Jolie si va vota pt noi, Interesul poarta fesul !
Daca nu il facem, sa isi cunoasca interesul, va vota umoral pe oricine : Ca sa i-o traga lui X si portocaliilor care ne-au umilit
Dragule eu nici nu incerc ceea ce sigur nu pot 😉
Buna seara 🙂
Raspuns – intr-o alta lume si intr-un alt spatiu temporal. Suntem croiti sa distrugem ce am construit cu truda , sa ingropam valori/oameni ptr. a reconstrui ceva ce se va distruge cu proxima ocazie.
Suntem o natie de sisific care impingem bulgarele pana aproape de varf si intr-o fractiune de secunda ajungem cu el la baz muntelui 🙁 Istoria este plina de ex. asa ca am inceput sa am serioase rezerve ca se mai poate face ceva, tristetea maxima este ca tanara generatie copiaza la indigou comportamentul celor in varsta.
Salut mar,
din nefericire bulgarele sesific nu scade ci creste de la perioada la alta
salve doc. Ti-aduci aminte de “martoaga laptarului”? ani de zile distribuia lapte in Londra si se oprea singura la fiecare a doua poarta. Cand a murit laptarul si a fost vanduta unui electrician, martoaga continua sa se opreasca ca inainte. Cand romanii, incepand 1948 au fost indoctrinati/dresati cu “nu ganditi, nu faceti si noi va dam” timp de 41 de ani, plus perioada Iliescu, crezi ca dupa 2000, au putut digera: “nu va dam, puneti mana si faceti”???? Vorba unuia: “facem reforme, dar cum ne mai realegem dupa “?”. [acel unul este acum premierul Luxemburgului si fraza e de ieri].
@intimplator. Aici nu va fi o discutie la berarie sau in taxi despre Voronet si vin . Timp de 2 ani comunicatorii principali vor raspunde la intrebarile puse si mai ales nepuse ale buticarului tinta. care vede ca vinul lui bun nu se mai vinde, iar firma lui de transport duce din ce in ce mai putini oameni la Voronet .
Biris va face strategia iar comunicatorii o vor taia in bucatzele ce pot fi mestecate de buticar. Asa vad eu.
Pentru interesati: Eliade: Axis Mundi
@tds
draghicescu il ” frunzaresc” des/si ti spun un ” secret” de ce=ma ajuta sa inteleg cum pot face pe cate un roman”verde”-cateodata- sa creada ca ce spun eu e ideea lui
cat am fost ” activ” si nu ” pensionar expirat” ca acum mi-a fost de mare folos cartea;acum o recitesc ” estetic”
@theophyle
de unde eu ” pesimist”?eu cred ca sunt un ” optimist bine informat”
asta vara am scris aici ca voi aplica pentru alta cetatenie;/@tds a plecat din tara nu de saracie/eu am decis dupa 20 ani de ” libertate” sa aplic pentru alta cetatenie nu de saracie-deocamdata am rezidenta
daca dupa 20 ani,in care iti racesti gura si iti distrugi nervii ,incercand sa explici si sa arati ca prin munca poti obtine ceva ,iti apare un hot prim ministru si un gaunos aspirant la presedintie sau la primaria bucuresti,nu cred ca mai poti fi optimist,cel putin pentru perioada pe care unul ca mine o mai are de trait pe lumea asta
Atunci esti un OPSIMIST, adica un optimist pesimist (oximoron si nu prea 🙂
Intrebarea este in acest caz, cam cine stinge lumina la Otopeni?
@tds
apropo de ” schimbarea” romanilor dupa aparitia turcilor;
ai fost recent in turcia?eu nu,dar aud numai lucruri bune despre dinamismul turcesc de azi-economic,cel putin
pare ca si turcii ” s-au schimbat”
s-au schimbat pe naiba!
nu te duce in inima Anatoliei (sau pe platoul Covurlui): socurile fac rau la inima!
daca tot sunt “nihilist” sa produc si un citat din cioran(multumesc goagal!)
“Deficienţele actuale ale poporului român nu sunt produsul istoriei sale, afirmă Cioran ci istoria aceasta este produsul unor deficienţe psihologice structurale.”
Tks@theo
imi place/am retinut /o voi folosi ” opsimist”/” mishto”
Fac si eu haz de necaz. Ne-am procopsit cu niste genii de nu o sa-i putem duce!
Va amintesc ca la ora 19, MRU la b1
@tds-5.22
ABSOLUT de acord cu tine!!!
cum vor fi cel putin doi ani de “seceta uslista”,merita incercat;
biris este,si e bun…,ar mai fi si croitoruu de la bnr..( asa la prima vedere)comunicatorii??? de astia nu stiu si aici e esential sa fie gasit un ” becali cult”(asta e prima chestie care imi vine pe negandite,cum ar trebui sa fie un comunicator care sa “traduca” pre limba buticarului)
Vizavi de mentalitatea la alegeri, cel puţin aşa a fost în Cluj:
O grămadă de voturi din masa pasivă de la referendum s-au dus la USL pur şi simplu pe motiv de spaim etnice.
Adică oamenii scârbiţi în egală măsură de USl şi de PDL s-au dus la alegeri şi au pus fără prea mare entuziasm ştampila pe ai lui Ponta, doar ca să existe o majoritate confortabilă, să nu mai fie nevoie de UDMR.
Separatismul maghiar e un bau-bau mai eficient în partea asta de ţară decât ambiţiile ţariste ale lui Volodea.
Buna seara,
Nu pot sa cred ca exista oameni inca preocupati cu aceste porcarii. In orice caz si-au luat-o
Toţi “adulţii” pe care îi cunosc, inclusiv ai mei părinţi au mers la vot pe motivul ăsta. Excluzând pe cei care aveau un interes direct într-o parte sau în alta (propria persoană, mamă, tată, frate, soră, veri, fii, fiice, unchi, mătuşi şi naşi afectabili de schimbările politice).
“Şi-au luat-o” – deocamdată dau vina pe malefica Europă care ne obligă să-i băgăm pe unguri în guvern.
Tactica viitoare ar fi să meargă cât mai mulţi români la referendum, să voteze pe oricine, fie şi pe DD, doar să cadă ungurii sub pragul de cinci.
Economic nu mai au speranţe în nimic.
Să vedem însă ce haios va fi din martie 2013, când ai prezis un colaps bugetar.
(cred că asta era data)
Atunci USL-ul o să şi-o ia ….
Ramane cum am stabilit: “…sa fac treisprezece ani de temnita pentru un popor de idioti…”( Petre Tutea )
Aceste specimene voteaza, puiaza si hotarasc, prin DICTATURA MAJORITATII, destinul Romaniei.
Ca si la individ, caracterul si cultura unui popor, se formeaza ( sau se distruge ! ) in timp, cu efort si cu conducatori intelepti – cei pe care i-am avut i-am tradat si i-am ucis => karma => avem ceea ce meritam !
Salutare tuturor! 🙂
Nu am putut lua parte la discutiile din alaltaieri si de ieri, ca am fost tare ocupat. Cu toate acestea, vad ca ati discutat despre chestiunile curente.
Lasati in fasole “poporul”, care e compus din diverse categorii sociale din care unele mai active la vot si unele mai nepasatoare. Problema nu tine de educatie; nu poti educa politic un intreg popor. Si nici nu consta in a oferi ceva “interesant” dpdv politic, caci vine Domnu’Dan si pune pe masa o oferta imbatabila, 20.000 euro.
Miza pe termen mediu si lung a politicii noastra e sa ai un partid parlamentar format din oameni care sunt insensibili la sirenele traseismului si populismului si care reuseste sa vorbeasca suficient de credibil pentru a atrage atatia electori cat sa dezechilibreze masa la care baietii vechi de 20 de ani joaca poker cu parlamentarismul de mucava.
In Romania nu se voteaza dupa doctrina sau interes, ci dupa promisiunea cea mai umflata. Partidele vechi deja se bat ca hienele pe acelasi electorat pomanagiu, revansard si obosit iar ofertele de “pomana” merge de la 20.000 eiuo la scutirea la plata a facturilor de incalzire iarna.
E o iluzie si sa crezi ca poti avea un electorat stabil care voteaza doar pe considerente economice. Asta e de altfel si marea hiba a tuturor celor care propun “liberalisme” mai mult sau mai putin radicale, sa trateze omul ca si cum acesta ar avea in minte doar calcule economice si planuri de business. Nu poti chema oamenii la vot in numele unor cifre. Astea trebuie sa insoteasca ceva care nu tine de economic.
Salut Citi,
Intrebarea ar fi cu ce? Bineinteles ma refer la ultima ta propozitie din comentariu
salut! grea intrebare, daca as sti…. ce isi doresc oamenii mai mult decat sa aiba burta plina? ma tem ca multi nu isi doresc altceva. Insa cei care isi doresc si altceva trebuie federati in acest proiect.
Salut lume bună și cinstită gazdă! 🙂
@Mister C, încă o dată dovada că aici ești diamantul coroanei. O frază condensând un program politic:
Miza pe termen mediu si lung a politicii noastra e sa ai un partid parlamentar format din oameni care sunt insensibili la sirenele traseismului si populismului si care reuseste sa vorbeasca suficient de credibil pentru a atrage atatia electori cat sa dezechilibreze masa la care baietii vechi de 20 de ani joaca poker cu parlamentarismul de mucava.
Dar parcă nu e o reeditare a pașoptiștilor?! 🙂
@ Theophyle, felicitări pentru “Vlahi” !
Buna Seara Hashule,
Multumesc!
buna, Hashule! 🙂 Pasoptistii au tras tare intrucat credeau in niste idealuri. Si in plus au mai avut si “spate” occidental 😉
“Spatele” parcă n-ar lipsi, cu idealiștii e mai greu… 😉
din nefericire Hashule spatele s-a cam terminat 🙁 Un guvern cu o majoritate democratica de peste 60% nu este o bagatela. Vezi ce se intampla in Ungaria si occidentul vorbeste vorbe si Orban face fapte. Rezultatul alegerilor este o tragedie nationala si cine trebuie sa plateasca nu plateste, o vom plati noi.
Of, Theophyle, tu și rațiunea ta de gheață!
Eu tot mă amăgesc că 60% din 42% votanți, adica vreo 25% din total electorat e prețul plătit pentru trezire.
Prețul plătit ca să înțeleagă toți că votul nu se folosește cum folosea Tom sigiliul Angliei când tinea pe tron locul prințului plecat în hălăduială în lumea cerșetorilor – la spart nuci!!!
Hashule, eu sunt adeptul lui Kissinger. Crizele se rezolva doar prin declansarea unor crize mai mari. Sunt aproape sigur ca asta se va si intampla. Nu prea curand dar se va intampla. Lumea nu va comenta prea curand, pentru ca e greu sa recunosti ca ai gresit. Ia timp, dar o sa se intample.
Cetatean dragul meu
Cred ca gresesti, la fel ca si Mihai Neamtu si sper ca MRU nu va face aceiasi greseala
Reflex de profesor …. n’est ce pas ? 🙂
1) Data viitoare peste 4 ani se va vota pentru interes in Romania – desi pina acum nu s-a votat astfel. Nu poti face o proiectie a anului 2016 translatind doar experienta de azi. (pot da detalii )
2) Amesteci alegatorii intre ei. Aduni mere cu pere si vrei sa ne voteze si gutuile. Vrei ca si Neamtu sa te voteze si cei ce nu te vor vota niciodata. la modul direct (exista 2 categorii care te vor vota : Directii si indirectii – pot sa iti explic ce e asta ) Eu discut despre alegatorii directi, cei care au un interes – buticarii.
Academicii pot fi – socialisti caviar sau capitalisti desculti – ei vor discuta de doctrina (asta e alta poveste)
@cetatean
aveti si nu aveti dreptate(vorba rabinului)
daca un aportid ca Fc,reuseste in 4 ani sa ajunga -SINGUR-la un 20-25 pct la vot e speranta;daca nu,si stranepotii mei peste 50 ani vor discuta ce discutam noi acum;(asta daca va mai exista romania)
@elena/buna seara
nu cumva cei care au votat usl pe motiv de ” unguri”,folosesc scuza doar pentru ” a-si justifica ” optiunea usl”??
eu sunt regatean,mitic de bucuresti,mai merg prin transilvania,dar parca ” spaima ungureasca” nu mai e cum a fost prin anii 90
@theophyle
” wishful thinking” suggestion:
prin anii 60 sindicatele italiene,ca sa lamureasca muncitorii despre ” raiul socialist” au propus excursii in urss;
poate ca ar fi bine ca romanii sa afle de la ” ungurul obisnuit din ungaria” care sunt binefacerile econoimice ale unei guvernari cu 70 pct/ar afla multe
e numai o sugestie,poate,totusi,merita ceva atentie
Cetatean ne-a pus rapid pe coji de nuca – dom profesor –
Lasati in fasole “poporul”, 🙁 🙁 care e compus din diverse categorii sociale din care unele mai active la vot si unele mai nepasatoare. Problema nu tine de educatie; nu poti educa politic un intreg popor. Si nici nu consta in a oferi ceva “interesant” dpdv politic, caci vine Domnu’Dan si pune pe masa o oferta imbatabila, 20.000 euro.
Draga,
1 vom fi in epoca post promisiune in care DD nu a dat banul, iar omul nu mai crede asta
2 Ne intereseaza doar categoria Buticar nu alte categorii – (pot sa iti explic de ce -) Fiind vorba de discutia de ieri care spunea :
“Ramasitele elitei comuniste, din care Securitatea formeaza un segment important (desi nu majoritar), sunt exact noua elita de care vorbesc, si care a câstigat alegerile pe 9 decembrie. Aceasta este clasa conducatoare a României, si acum, si în viitor. Problema principala este lipsa sa de maturitate si responsabilitate, care explica comportamentul uneori primitiv, sfidator si imoral. Argumentul este ca ea trebuie sa înceapa sa îsi asume rolul de clasa conducatoare cu mai multa seriozitate si responsabilitate.”
TDS 🙂
Nu am pus pe nimeni pe coji.
Epoca post-promisiune? Ieri eram la un bancomat. In spatele meu doi mosnegi pensionari vorbeau: “Au zis ca ne dau pensiile mai devreme, de 5 ori am fost la banca si degeaba. Ei, dar i-am votat, ce sa facem sunt ai nostri….”. Minte-ma frumos, ca te votez de 100 de ori.
Da, categoria Buticar e o tinta, insa nu poate fi tinta principala.
Sa asteptam sa vedem iesirea din iarna si sa vedem “poporul suveran” USL-ist cum se mai simte.
Cetatean
Eu nu dorm de multe nopti gindindu-ma care ar fi o tinta principala.
Singurul care poate fi fortat sa vina cu mine indiferent cit de frumos sunt este buticarul, care sa nu clipseze la cintecul de sirena al securimii si a sefilor de judete.
Te rog spune-mi care este tinta principala ?
toti cei care si-au dat seama ca daca voteaza ca sa “primeasca”, de fapt li se ia.
nu ma refer aici doar la economie, asta e cel mai slab aspect.
Ma refer la drepturi si libertati.
Drepturi si libertati ? E f vag. avem din astea
Drepturi si libertati propune si UDMR si PPDD……
Incerci sa bagi in aceiasi galeata layerul 1 – aceia care sa ne aduca 25-30% si layerul 2 – cel ce il poate ajuta pe MRU la prezidentiale sa ia 51%
nu bag. nu faci 25-30% numai cu mesaj pur economic.
1 E buna sa facem o explicatie intre cele 2 layere. pt ca altfel o balbaim
2 Inseamna ca nu vom putea lua peste 20% de la primul layer.
e cam optimist 20. Cu 15% (cam 1 milion de voturi) as fi moderat-optimist. 20% e varianta cea mai optimista pentru 2016, insa depinde de MRU in 2014. Si nu doar de asta, ci si de viitoarea lege electorala. Am un bun feeling pe chestia asta 😆
important pentru romanii ” verzi”
Într-un amplu material prezentat de portalul “Travel and leisure” care oferă informaţii de călătorie şi de petrecere a timpului liber pretutindeni pe glob (şi preluat de către CNN), sunt prezentate 12 “cele mai tradiţionale mâncăruri de Sărbători din întreaga lume”.
sarmalele sunt pe locul 6!!! si sunt clar ” romanesti”
o fi primul ” succes” al guvernarii ponta? sau o fi bonus la ” banii bagati de basescu sa fie sprijinit”??(g/m)
@tds
surprinzator,nu pot decat sa spun ca ia in totalitate dreptate;
trebuie gasita metoda prin care un partid sa ” apere interesul individual al fiecaruia” si nu -ca pana acum-” sa dea”
e greu,dar odata astia castigati,bulgarele incepe sa se rostogoleasca
Cetatean spune:
Miza pe termen mediu si lung a politicii noastra e sa ai un partid parlamentar format din oameni care sunt insensibili la sirenele traseismului si populismului si care reuseste sa vorbeasca suficient de credibil pentru a atrage atatia electori cat sa dezechilibreze masa la care baietii vechi de 20 de ani joaca poker cu parlamentarismul de mucava.
………….
Este utopia lui Morus.
1 Gaseste MRU+Vlaston inca 100 de oameni (nu zic 10.000) insensibili la sirenele traseismului si populismului ?
2 Ca sa vorbesti credibil, trebuie sa te adresezi celor care au interes sa asculte. nu celorlalti. si sa le spui lucruri care ii intereseaza. nu altceva. — Deci City – noi in lipsa ta discutam CE sa le spunem oamenilor astora si nu doar … generic….sa vorbim frumos si sa ii convingem (Am vorbit frumos si nu am convins pe nimeni. Trebuie schimbat structural discursul frumos )
3 Va fi munca pt a dezechilibra masa lui Oprisan si Mazare —
MRU la b1. Sper ca va uitati!
La 2. La asta m-am referit si eu mai sus.
“salut! grea intrebare, daca as sti…. ce isi doresc oamenii mai mult decat sa aiba burta plina? ma tem ca multi nu isi doresc altceva. Insa cei care isi doresc si altceva trebuie federati in acest proiect.
3. Astia or sa se dezechilibreze de la sine. Legile naturii, Tratatul Fiscal si FMI au sa aiba grija sa nu mai ajunga la ei pomeni fara numar.
1. Nu il adauga pe Vlaston lui MRU, ca nu e Vlaston prototipul “insensibilului la traseism”. Asta e sacrilegiu, sa il vad pe Vlaston alaturat de MRU.
2 Oamenii cu burta plina ? Aia voteaza cu Ion Iliescu, Nu vor fi pacaliti de dreapta
1 Vlaston este si el un om politic care isi spune ca e cinstit, onest si incoruptibil. Asa sunt toti pina cind multi din ei o zbircesc. Dar la inceput nu ai cum sa ii contrazici. De aceea iti spun ca proiectul cu oamenii cinstiti este utopic.
poate au fost pacaliti cand li s a promis dreptate si adevar. probabil multi au vazut ca totul e o gargara si au ales “razbunarea” prin vot sau prin absenta la vot. nu ma refer strict la aia care “respira” iliescu-fsn. cu toate ca a fost vreme cand psd ajunsese in sondaje la 13%. daca atunci nu i-a “calcat” procuratura pe cap alta ocazie nici nu mai prindem.cu parere de rau 🙁
“poate au fost pacaliti cand li s a promis dreptate si adevar. probabil multi au vazut ca totul e o gargara si au ales “razbunarea” prin vot sau prin absenta la vot”.
Ziggy, TB a zis PDL-ului: “pentru 30.000 de clienti ai vostri dati cu piciorul la 9 milioane de voturi”.
stiu ca le-a zis. dar cu “zisu” nu e destul.
daca se putea mai mult, fii sigur ca se si facea. Atata s-a putut.
Cetatean:
Nu poti chema oamenii la vot in numele unor cifre. Astea trebuie sa insoteasca ceva care nu tine de economic.
Da… trebuie si duh sfant, moralitate, festile care sa insoteasca partea economica. Dar concurentii nostri lucreaza cinic. iar alegatorii au fost cinici.
Trebuie oferta clara si cinica
87% din votanti ne-au respins , iar FC a fos respins de 98%
Ma uit la MRU si vad cum este luat la rost de jurnalisti . Ma gindesc cum e privit de alegatorul neutru…. Nu va fi usor….
Ei, hai omule: nu exista doar bani si lumanari. Ca nu numai cu paine si lumanari traieste omul.
Oferta clara si cinica e partea finala. Oamenolor trebuie sa le spui ca vor trai bine si vor avea bani fara numar “pentru ca” ceva se intimpla la nivel macro si nivel micro. La nivel macro, nimeni nu isi mai bate joc de ei, iar la nivel micro legea e aceeasi pentru toti.
hai ca intelegi bine ce spun…
Poti sa vi cu oferta cuantificabila.
Dreapta NU poate promite oamenilor ca vor trai bine si vor avea bani fara numar … decit daca pacaleste. (e handicapul dreptei oneste oriunde in lume)
In plus oferta necuantificabila: Pace in lume, dreptate totala …. intram la concurenta cu ofertele lui Vadim sau ale patriarhului. Nu spun ca nu le vom face. Dar nu vor misca pe nimeni.
Em am alta “oferta” de dreapta cuantificabila cam asa:
– parnaie pentru politicienii infractori (si slava Domnului, USL are destui!)
– “DNA rupe tot”
– confiscarea averilor nejustificate ale celor de sus
asta la o abordare spontana.
Vrei sa luam tot 2% ?
Astea sunt promisiuni… promisiuni…. ….vagi …
1 si 3 sunt prezentate cu mult farmec si de multi ani de zile de Corneliu Vadim Tudor
2 nu este exclus de nimeni. Depinde daca seful DNA va fi ruda cu Ponta sau var cu Crin.
Si toate vor fi prezentate si de Neamtu rasucind usturoiul deasupra capului.
Noi trebuie sa dam “Oferta unica de vanzare ” care este altceva. Intelegi asta ?
Si te rog nu le mai aborda spontan…. 🙂 ca sa nu mai repetam un 9.12.2012
ma doare cumplit capul si abia stau, numai de “strategii” nu imi arde acum, am avut doua zile infernale care acum imi ies pe nas 🙁
Du-te bre la odihna. Si maine e o zi!
da chiar ca ma duc, ca nu m-am refacut destul…!
buna seara tuturor! “ei nu ne-au primit inca cu adevarat si noi nu ne-am adaptat inca la cerințele unei democratii normative.”- avem 20 ani de “democratie” originala in care mincinosii au facut cariera in politica la cel mai inalt nivel. nivelul de civilizatie occidentala se dobandeste in generatii.totul depinde de unde pleci-daca pleci pe premise mincinoase nu ajungi nicaieri.noi asteptam de 23 ani o veste despre masacrul din decembrie 89 ( sa nu generalizez- nu noi , ci familiile care si au pierdut pe cineva drag sau au ramas cu rude schilodite ). oricarui om care vede ca e mintit zi de zi, intoxicat si tratat ca un “subiect” care trebuie sa devina victima marketingului de orice fel , i se “apleaca”.
In sfarsit avem si un partid cu o doctrina consevatoare adevarata in Romania.. Ma rog liberal conservatoare. De 3 ani imi bat gura. Nu a fost degeaba 😆
daca punem cap la cap, cele care nu se vad sunt mai multe decat cele care se vad 😆
Daca obiectivul este 2014….. asta inseamna MRU candidat prezidential. punct.
Plecam de la ce stim si punem pe hartie urmatoarele:
– 2014: europarlamentare si prezidentiale
– 2016: parlamentare
Daca se schimba ceva din cauza Constitutiei, ne reorientam.
Insa cele 3 tipuri de alegeri fac foarte atractiva FC pentru ca permit celor care ar vrea sa implice intr-un nou partid atingerea unor obiective “de etapa”. Daca ar astepta cate 4 ani, li s-ar parea din start prea mult. Insa cadenta de 2 ani e aproape ideala pentru un partid nou.
Obiectivul 2014 e asumabil in orizontul 2016? Da. Asa e cadenta deocamdata. daa MRU candideaza la prezientiale, e o ocazie excelenta sa adune oameni nu doar pentru sine, ci mai ales pentru 2016 si dupa. Va fi testul locomotivei, va fi verificata pentru a vedea ce forta de tractiune are.
Uffffffff…
2014 nu este doar o testare pentru 2016 ci este ceva de viata si de moarte.
Daca presedinte ajunge Oprescu sau Crin in 2014, nu mai avem ceva sanse decit in 2020
Eu banuiesc ca TBasescu se cramponeaza de functie, ca sa poata sa evite anticipate si ca sa poata maximiza sansele lui MRU pt 2014.
Prezidentialele trebuie cistigate de MRU. Altfel e dezastru
TDS, 99,99% de acord ca prezidentialele trebuie castigate de MRU. Procentul de 0,01% e legat de revizuirea Constitutiei. Daca dupa revizuire Presedintele va avea zero atributii si va fi un om de paie, nu mai e de viata si de moarte pentru MRU.
corect
hai ca in sfarsit a zis-o
PFC=partid liberal conservator
mi-e mie teama de altceva;
ponyta e labil si santajabil si nu m-ar mira ca sa i se ” falfaie” de romania si sa puna in aplicare planul ala al lor de putinizare a romaniei= totul sub controlul unei clici
Faina discutie.
Mai, daca nu promiteti sa dati in cap fiscului, nici un buticar nu o sa va bage in seama.
Care este chestia fundamentala care revolta onor publicul nostru? Modul abuziv in care fiscul strange bani pt partid: dand amenzi nemeritate, stai la coada ca sa le dai bani, nu cunosc legea, sunt varza de verze. Pana acum NICI UNUL; repet, NICIUNUL dintre politicieni nu s-a ocupat 100% de relatia anormala dintre fisc si contribuabil.
Nu ma credeti? Urmariti capitalism pe paine, ca sa vezi cum ii uneste asta pe toti oamenii de dreapta. Nu sunt toti de acord cu ideile lui Giurgea, dar vb ca unul cand e vb de Fisc.
E chiar culmea ca nici un partid de dreapta nu a vazut asta pana acum.
Corect Mac – Partidul trebuie sa faca efortul asta si sa spuna clar ce va face el cu relatia fisc- contribuabil. care acum e una de sodomie. Sa nu ofere facilitati dar sa nu mai manince timpul contribuabilului si sa ii pedepseasca pe cei ce dau amenzi aiurea.
Daca ii spune asta buticarului face mai mult decit seminarul de economie mondiala pe care partidele il tin alegatorului odata la 3 luni.
Eu as zice chiar ca este subiectul nr 1 – cel pentru atragerea nucleului dur.
La Turcescu s-a spus ca la “intalnirea informala” de la Cotroceni a participat si Dragnea. Oare de ce?
Se zice ca asta seara, PNL a hotarit sa iasa din USL daca Ponta ia UDMR la guvernare!
e previzibila schema cu pnl-pc in opozitie. din “n ” motive .
La locale in marea majoritate a tarilor occidentale nu este prag electoral.
Intre 1-3 oameni pot sa infiinteze un partid.
O prima sinteza dintr-un studiu comparativ la final de postare:
http://blog.inmures.ro/2012/12/conditii-de-infiintare-a-partidelor-politice/
pina la identificarea targetului/lor – who (ca mi se pare contraproductiv sa mizezi pe un singur cal, ca o fi buticar or altceva) si a mesajelor – what, sar direct la how. Si anume – un model de import si practicat partial de unele ONGuri (tot ele au reusit si performanta de a-l compromite, nu pentru ca nu ar fi fost in stare sa-l duca pina la capat ci pentru ca si-a virit dracu politic si mai ales ala economic coada, dar si oportunitati de a trage spuza pe turte personale). Si care model poate functiona, cu conditia de a avea insi potriviti si in numar suficient de mare, adica macar doua persoane/judet. Poate pare ca bat cimpii, dar sincer, la nenumaratele blocaje ridicate de media in fata opiniilor de bun simt (si e doar o bucatica din SWOT) si luind in considerare neincredrea unor multi dintre concetateni (alta bucatica de SWOT), e nevoie se te vada, sa puna mina pe tine si apoi sa urle ca “existi !!”. Daca vi se pare ca nu e chiar batut de cimpi, dati o depesa si dezvolt.
arletty – trimite swot-ul ala (poti sa ii spui si pe romaneste : ASOA ) sa vedem cum 2 persoane – noua noastra elita, in judetul lui Oprisan darima elita securista si de cumetrie
Vreau sa iti zic ca contraproductiv este sa mizezi pe toti caii ca pina acum. Adica: “toti oamenii cinstiti sa vina la noi” – si nu a venit nimeni. Am pierdut, cum am pierdut.
Cer scuze pt barbarism, nu stiam cum ii zice pe romaneste, ca n-am nici o secunda de instructie prin institutii Ro care se ocupa de planificare scl. Nici nu ma gindeam la toti caii, doar la citeva categorii, care ar putea deveni curele de transmisie spre restul comunitatii, ca de-o pilda studentime, profi (ca or mai fi vreo citiva cit de cit normali printre ei) si altii – ma mai gindesc.
Cu mobilizarea cinstitilor – inca nu au alte modele de politicieni decit gazeta asta de perete cu premianti cu Mazare et comp in mijloc, asa ca se feresc ca dracu de tamaie; doar dupa ce se conving ca politica (cah x + infinit) se poate face si altfel, cu insi decenti, cu o singura agenda samd care agenda ii priveste mai ales pe ei. Doar ca pentru asta trebuie intii sa-i cunoasca. Or, planul din capul meu pleaca de la o baza “apartinica”. Si a propos de politica: cei mai multi din cei cu care am discutat pina in 9 dar si dupa n-au nici o idee despre ce e politica si cu ce se haleste ea, stiu doar ca nu le place si tot restul de chestii de la foarte (scuze) negative in sus
Buna Dimineata,
Postare noua: Revista Presei 17 decembrie / Cu clasa la Cotroceni