Politica bazată pe “personalitate”
| 02/01/2026 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Un articol recent din New York Times definește schimbarea radicală a politicii SUA sub al doilea mandat al lui Donald Trump ca trecerea de la o politica bazată pe reguli, proceduri, profesionisti, functionari de cariera, etc, la o politica bazata pe personalitate.
Iar prin “personalitate” se intelege ideea ca o persoana este mai indrituita si mai capabila sa rezolve ceea ce secole intregi de reguli, proceduri, profesionisti, functionari de cariera nu reusesc, in mod normal, sa rezolve. Cu alte cuvinte: binele comun (caci aceasta inseamna politica, o cautare a binelui comun, sub un set de reguli) este pus in mana unei singure persoane si a actiunii ei in afara unui cadru bine stabilit si rodat.
Ce m-a frapat insa este faptul ca acest tip de schimbare (care este cel mai vizibil in America) are un corespondent si in toate partidele zise anti-sistem, care sunt partide de lider. Liderul “stie”, liderul “are un plan”, liderul e carismatic prin aceea ca emana incredere dincolo de reguli, proceduri, cariera. Liderul a fost ales, deci automat e competent si nu trebuie sa urmeze regulile. Odata confirmat electoral, liderul nu are nimic si pe nimeni deasupra lui (decat, poate, pe Dumnezeu).
Liderul nu se mai “incurca in reguli”, el vrea doar sa atinga un scop care este, evident, bun pentru popor. Regulile sunt descrise ca fiind inutile, procedurile ca fiind costisitoare sau depasite, profesionistii ca fiind “din cealalta tabara”.
Tot adevarul este de partea liderului, care este (nu o spune, dar o gandesc fanii sai), un adevarat mesia politic.
Ceea ce trebuie insa spus este ca acest tip de politica bazata pe personalitate este anti-camera totalitarismelor, caci moloh-ul puterii nu se multumeste cu putin. Vrea toata puterea. Odata distruse principiile care garanteaza separatia si echilibrul puterilor in stat, marea “personalitate” care parea binevoitoare si cerea puterea pentru “a face binele” se metamorfozeaza in ceea ce este cu adevarat: un adversar al democratiei, care s-a folosit de vot si de alegeri pentru a se eterniza la putere.
Asa ca, oricat de seducatoare ar parea politica bazata pe personalitate, ea este doar un foc de artificii la care, privind, cetatenii nu observa gardurile totalitarismelor care se ridica imprejurul lor. Cand le observa, deja e prea tarziu. Si nu mai e nici o regula, nici o procedura, nici un profesionist care sa ii ajuta sa le darame, din moment ce liderul a decretat ca “vechea politica” bazata pe reguli nu i se mai aplica lui.
P.S. Si atunci cand profesionistii adevarati vorbesc, uneori “personalitatea” mai are si un moment de renuntare la sine si de recunoastere tacita a adevarului.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Soțul purtătoarei de cuvânt a Primăriei Sector 5 a făcut 61 de contracte cu instituții subordonate primăriei. Ultimul are o valoare record
8,1 milioane de lei va plăti Salubrizare Sector 5 firmei Sba Total Small Bussines Advanced, deținută de Cătălin Ilie Samoilă. Este soțul Alexandrei Samoilă, purtătoarea de cuvânt a primăriei condusă de Vlad Popescu Piedone.
Sba Total Small Bussines, compania deținută de Cătălin Samoilă a fost contractată de Salubrizare Sector 5 pentru „servicii de mentenanță a sistemului de optimizare a gestionării deșeurilor” și a programului „Plătește pentru cât arunci” – implementat pe 1 februarie 2025, care prevede colectarea și facturarea gunoiului în funcție de volum -, potrivit informațiilor de pe platforma de achiziții publice. ….”
https://hotnews.ro/sotul-purtatoarei-de-cuvant-a-primariei-sector-5-a-facut-61-de-contracte-cu-institutii-subordonate-primariei-ultimul-are-o-valoare-record-2132211