Politeia la inceput de campanie prezidentiala
03/10/2014 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Campania prezidentiala pentru alegerile care vor stabili urmatorul Presedinte al Romaniei dupa Traian Basescu a inceput.
Spre deosebire de acum 5 ani, alegerile din acest an nu sunt pro sau contra lui Traian Basescu, ci, prin forta imprejurarilor, pro sau contra celui care este deja dat in sondaje manarite ca favorit : Victor-Viorel Ponta.
In mod normal nu ar trebui sa fie asa; aceste alegeri ar fi trebuit sa aiba ca subiect central nu candidatii, ci Romania: viziunea pentru Romania a viitorului Presedinte, sperantele si asteptarile cetatenilor de la viitorul Presedinte, posibilitatile reale si angajamentul ferm al viitorului Presedinte in orizontul valorilor statului de drept, parteneriatului euro-atlantic si bunastarii economice a tuturor romanilor. Viata insa nu e niciodata asa cum vrem noi. Viata omului e in mana Domnului; o stim cu totii cand ne amintim de @Theophyle si de disparitia lui fulgeratoare, fapt care face ca acea campanie electorala din 2009 pe care am trait-o multi dintre noi cu sufletul la gura (cititi, pentru reamintire, postarile de acum 5 ani de pe Politeia veche) sa ramana in anelele Politeiei ca ultima campanie prezidentiala in care fondatorul acestui blog s-a implicat.
Insa viata noastra civica este inca in mana noastra de cetateni liberi si cu drept de vot (din tara sau in diaspora).
Si desi e in mainile noastre, nu ne putem reprima un sentiment de imensa nedreptate si frustrare; al doilea mandat al Presedintelui Basescu se incheie in mod diferit fata de cum a inceput:
– partidul prezidential s-a prabusit in sondaje ca urmare a coruptiei si a sfasierii lui de catre favorita prezidentiala Elena Udrea si s-a aliat cu un partid care a fost, prin fostul sau presedinte, varf de lance la lovitura de stat din 2012;
– PSD-ul controleaza autoritar aproape toate institutiile statului si se pregateste sa castige alegerile pentru a puna gheara pe cele care inca ii mai rezista;
– Presedintele Traian Basescu si-a abandonat multe din crezurile politice si isi incheie mandatul in calitate de sustinator tip Batman al unei pațachine blonde de-a dreptul nula si toxica, alimentata cu banii proveniti din mita incasata de “sotul” sau;
– societatea civila e dezbinata in basisti, macoveisti, udristi, taranisti, pemepisti, ACL-isti etc si in genere nimeni nu mai are chef sa tolereze manarelile si jocurile pe la spate facute de “partenerii” si prietenii de pana mai ieri (cand ciolanul ajungea pentru toti si era bunastare din contractele cu statul sau din functiile acordate de partid);
– Forta Civica s-a predat, prin votul liber si secret din BPN, in mainile PDL-ului, iar MRU, pana acum jumatate de an cel mai bine plasat candidat in stare sa il bata pe Ponta in turul II, nu si-a mai depus candidatura, renuntand (de nevoie) in favoarea foarte posibilului incompatibil Iohannis.
Alegerile din 2014 nu sunt despre emotie sau despre ratiune in sustinerea unui candidat al “dreptei” fragmentate si fratricide, ci despre supravietuirea unei normalitati constiutionale care a inceput odata cu Presedintele Traian Basescu (de multe ori datorita lui, de multe ori in pofida lui – si e bine sa fie asa!) si care trebuie sa fie mentinuta cu orice pret daca vrem ca aceasta tara sa nu devina un maidan pe care baronii vechi si noi ai PSD isi mana zilnic vitele la plug (adica pe noi, contribuabilii).
E ironic si trist ca “dreapta” de toate culorile si orientarile atat de mult a fetisizat mitul alegerilor primare ca pe un panaceu pentru eterna sa impotenta politica, incat a ajuns sa se sparga in cioburi si sa ofere azi spectacolul unui prim tur la prezidentiale care va fi chiar un adevarat tur de alegeri primare: fiecare factiune isi va mana in lupta favoritul, cu chiote razboinice si cu invective la adresa concurentilor. Se vor bate candidatii “dreptei” intre ei, acuzandu-se reciproc ca nu sunt suficient de dreapta, sau de basisti, sau de justitiari, sau de capitalisti – lucru care nu poate decat sa convina PSD-ului, ce nu face decat sa se concentreze pe nehotarati si pe “centristi” in timp ce “dreapta” isi regleaza conturi si isi plateste polite in primul tur al alegerilor: Basescu tuturor, Macovei lui Basescu, Iohannis lui Antonescu, etc.
Galeriilor, ati vrut atat de mult alegeri primare pentru a dovedi ca favoritul vostru e cel mai “de dreapta”, incat, iata, le aveti! Racoriti-va si votati-va favoritul in turul I, apoi admirati-va opera: o dreapta fragmentata, pentru care toti candidatii si consilierii ori mentorii lor sunt vinovati (de la Iohannis la Macovei, de la Udrea la Basescu).
Deja mi se face greata cand ma gandesc ca a doua zi dupa turul I vom auzi apeluri la “unitatea dreptei”, dupa ce in primul tur s-au sfasiat intre ei, in loc sa se puna de acord sa il sfasie fiecare pe Ponta, cum se pun hienele tinere pe leul jegarit: fiecare atacand intr-un anume punct, cu obstinatie si ferocitate, pana cand acesta cedeaza.
Din acest motiv strategic, pentru a nu nu oferi munitie electorala PSD-ului care va folosi in turul al doilea acuzatiile pe care candidatii de dreapta le vor arunca intre ei inaintea primului tur, Politeia nu va sustine nici un candidat al dreptei, ci va sustine dreapta insasi (asa fragmentata si bicisnica precum este ea la ora actuala) si Romania ca stat de drept. Orice candidat de dreapta care nu are un blat subteran cu Ponta si cu PSD-ul merita votat in turul I: fiecare va decide si va evalua in deplina libertate.
In afara de aceasta, nici un candidat al dreptei nu este perfect si nici unul nu este scutit de probleme juridice, morale sau politice. A-i lua pe toti la rand si a-i critica nu e o optiune. Caci, poate ca multi au uitat, Traian Basescu a fost sprijinit pe Politeia, insa a fost si criticat. Iar a menaja azi un candidat anume (cum au cerut unii comentatori) si a-i lua la puricat pe ceilalti nu este acceptabil, deoarece Politeia este exigenta in primul rand cu cei pe care ii considera de dreapta si carora le da votul sau sprijinul.
Nimeni nu merita votul in orb, indiferent ce mostenire sau ce fapte de vitejie politico-juridica invoca.
De aceea Politeia nu va sprijini oficial in turul I nici un candidat. Politeia nu plateste polite unui candidat in beneficiul altuia. Candidatii sa isi regleze intre ei singuri problemele si frustrarile basiste, justitiare, liberale ori sexuale (daca or fi existand si asa ceva).
In turul al doilea insa Politeia va fi ferm de partea celui care va fi adversarul lui Ponta. Cu o singura rezerva, pe care o afirmam inca de pe acum: sub nici o forma Politeia nu va milita pentru un candidat ajuns in turul al doilea care s-a dovedit de-a lungul anilor a fi fost complice si prieten subteran cu Victor Ponta.
Dumnezeu sa ajute Romania si sa le da romanilor la vot mintea de pe urma!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua,
George Maior, dispus sa demisioneze dupa alegeri. Isi va pune mandatul la dispozitia noului presedinte. (b1)
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18231368-seful-sri-george-maior-isi-depune-demisia-fata-noului-presedinte-ales.htm
Cedric, famiglia isi pregateste un prim-ministru! la EVZ de cateva zile i se ridica osanale lui Maior!
@cetatean, sunt total de acord cu pozitia Politeei. In contextul dat, fiecare dintre noi trebuie sa judece , dupa ce va folosi mijloace de informare oneste si credibile.
Deocamdata, recunosc ca mi-e foarte greu sa ma gandesc pe ce nume voi pune stampila, din cei cativa (vreo doi) care merita luati in calcul.
Buna ziua. Poate ca ar trebui avuta in vedere si situatia cu Ponta lipsa din turul doi? …caz nemaiauzit dar in care banuiesc ca se aplica sustinerea celui care nu a avut aliante cu Ponta.
salut, Moldo 🙂
In acest caz nemaiauzit (insa…de ce nu?) categoric se aplica sustinerea candidatului care nu a avut aliante (pe fata sau in ascuns) cu Ponta! 🙂
TB- declaratii de presa la 16.30
sa vedem 🙂
Eu mi-am declarat deja sustinerea. Din punctul meu de vedere nu exista un alt candidat caruia sa ii dau votul. Daca nu ajunge in turul 2, om vedea.
Nu fiti naivi. Nu exista tur 2 fara Ponta. Nici daca se afla public ca l-a omorat cu mana lui pe procurorul Panait si ca apoi a luat spaga 10 milioane de euro, ca si-a tras-o cu Adrian Nastase pentru a prinde trenul catre politica mare sau ca e ofiter acoperit la 3 servicii de informatii, dintre care unul rus, Ponta tot strange 25%. Prietenii stiu de ce.
Da, si daca e cu SI intrea astea 3 si tot n-o sa-l impiedice pe papagal. Iar in turul 2 intra altele-n joc. Daca Dragnea a sculat mortii sa voteze, va dati seama ce e in stare sa faca de data asta? De cind asteapta ei revansa la “ai lor au furat mai mult decit ai nostri”…
Multumesc, Eduard, pentru precizari. Iti lasasem un raspuns legat de efectele juridice ale referendumului la postarea de alaltaieri seara.
City, le-am citit. Da, fireste ca referendumul a ramas fara urmari juridice, si Curtea nu trebuia sa ne precizeze asta ca vedeam si noi. Insa, daca CCR isi face treaba, nu se poate modifica Constitutia pana nu se umbla la unicameral. Corect sau nu?
Eduard, asta e problema. In Decizia nr.80/2014 de respingere a proiectului de revizuire initiat de USL, CCR nu a folosit ca argument faptul ca proiectul nu prevede trecera la unicameral si la 300 de parlamentari. Cu alte cuvinte, nu este garantat ca la o viitoare revizuire CCR va folosi argumentul “inapoi proiectul, nu respecta referendumul! Poate foarte bine sa inchida ochii, cum a facut-o si acum.
In primul rand salut tuturor
Va citesc zilnic dar postez foarte rar.
Acum am zis ca totusi ar trebui sa intervin chiar daca multi se vor supara pe mine.
Obiectivitatea aceasta impusa in acest moment face mai mult rau decat bine.
Ganditi-va doar ce insemna ca jurnalistii de la Europa Libera sau Vocea Americii, in anii 80 sa fie la fel de obiectivi precum voi. sa spuna da, este rau ceausescu, dar nici cu democratia nu mi-e rusine. si aici se fura si aici se da spaga etc. Aveam la fel o mare parte din romani scarbiti si resemnati si nimeni nu mai iesea in strada sa-l dea jos.
Obiectivitatea ca si justificare in ultimii ani a creat aceasta mare masa de scarbiti care nu vor sa mai auda de politica si nu vor sa iasa la vot. cand vad ca si aici si pe alte ziare considerate inca independente, se amesteca greselile unuia cu ale altuia ca sa se dilueze mesajul si fapta trag o injuratura , ii dau dracu pe toi si nu se mai duc la vot. toti sunt la fel a fost cel mai bun mesaj politic al stangii din ultimii ani.
Ulterior ne plangem ca cei de la multinationale sunt prea comozi sa voteze si cei alesi sunt de fapt al celor din mediul rural sau fara studii. Elctoratul actualiei stangi este mai putin pretentios decat electoratul de dreapta.
Pana ajungem sa ne permitem sa numaram pantofii udrei sau sa intrepretam un gest al presedintelui avem probleme mult mai mari cu caracatita psd care risca sa ne intoarca cu multi ani in urma daca ponta ajunge presdinte.
Stiu, suna bine ca suntem obiectivi, dar d.p.m.d.v in acest moment obiectivitatea este un lux pe care nu ni-l putem permite. Destule greseli fac liderii din dreapta ca sa induca aceasta scarba generala de politica, chiar trebuie s-o amplificam si sa-i netezim calea lui Ponta?
Imi cer scuze daca sunt oarecum in dezacord cu ceea ce citesc in ultima perioada pe aici dar am simtit nevoia sa cunoasteti si alta opinie a unuia care va apreciaza si va citeste de ani de zile. 🙂
Subscriu! Suntem deja doi si vocea noastra se va face auzita. In curand vom forma o masa critica 😀
salut, Laur, bine ai revenit in arena 🙂
In primul rand, daca esti oarecum in dezacord, nu te sfii sa iti sustii punctul de vedere. Theophyle nu a cenzurat pe nimeni care avea alta opinie si si-o argumenta, eu fac la fel. Cenzurez doar sloganarii si indivizii platiti de partide. Nu putini!
In al doilea rand, nu vreau deloc sa fiu obiectiv, dimpotriva. Sustin dreapta in turul I si pe acel candidat care il poate invinge pe Ponta in turul II. Insa din cauza tendintelor de razboi fratricid si tentatiei des dovedite ca sustinerea unui candidat sa se faca pe seama loviturilor date in altul, pentru ca PSD-ul sa nu profite de aceasta slabiciune a dreptei, am decis, impreuna cu @Desy, ca Politeia nu va face campanie pentru nici un candidat, pentru ca asta ar insemna a face indirect jocul PSD in turul II si a da apa la moara luptelor fratricide in turul I. Daca unii candidati nu gandesc decat pe termen scurt, Politeia are in vedere aspectele pe termen lung.
Dan Tapalaga pe feisbuc:
“La o mica receptie, mi-a spus cineva asa: maine, cel tarziu duminica. Sa va tineti respiratia. Microsoft a fost peanut.”
Vine scandalul EADS?
A propos de Tapalaga: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18230825-victor-ponta-victor-orban-mai-poate-face.htm
Un inalt oficial american, Victoria Nuland, a lansat joi o critica fara precedent impotriva unor “lideri politici din Europa Centrala care profita de avantajele de membri NATO si UE, care par sa fi uitat de valorile pe care se bazeaza aceste instutii”. Aluziile la Viktor Orban, premierul Ungariei, si Victor Ponta, premierul Romaniei, sunt cat se poate de clare. O fraza ii este dedicata premierului Orban: “Cum puteti sa dormiti dumneavoastra sub patura articolului 5 al NATO in timp ce vorbiti deschis despre “democratie neliberala”, teorie impinsa pana la ultranationalism; restrictionarea presei libere sau demonizarea societatii civile?”
Urmatoarea fraza se adreseaza fara echivoc lui Victor Ponta: “As intreba acelasi lucru despre protejarea oficialilor corupti de urmarirea penala; ignorarea Parlamentulului cand va este convenabil sau protejarea afacerilor murdare care cresc dependenta tarilor dumneavostra de o sursa de energie straina, in ciuda politicilor declarat liberale.”
In ambele fraze se regasesc cei doi lideri: nationalisti, obsedati sa controleze totul. Este prima comparatie oficiala intre cei doi lideri, fapt fara precedent. Romania intra oficial in clubul tarilor problema din Europa. Asemanarile dintre cei doi lideri au devenit stridente in ultima vreme, mai ales dupa ce PSD a decis sa investeasca masiv in tema nationalista, facand din “mandria de a fi roman” tema centrala a ofertei electorale a candidatului Ponta.
Îhî.
Salutare!
Parerea mea e ca nu obiectivitatea este ceva ce nu ne mai putem permite, ci minciuna.
E nasol de tot.
Sincer, eu ma gandesc acum la ce si cum le zice Victoria Nuland… fiindca la ei cu “I solemnly affirm that the evidence that I shall give, shall be the truth, the whole truth and nothing but the truth.”
Declaratia dnei Nuland e fara efecte ca dinamica a electoratului. Pe aia care voteaza Monta i-a lamurit de dimineata ilustrul domn Dan Sova, care a spus ca se refera la Orban, prietenul lui Basescu. And guess what? Ce dovada mai buna vreti decat faptul ca la 18:00 Basescu il primeste pe Orban. Sigur la el se refera doamna aia. Jos tiranul!
Buna ziua tuturor,
Total de acord. In turul I voi vota cu persoana care mi se pare mai cinstita prin comparatie cu ceilalti, iar in turul II voi vota pe oricine impotriva lui Ponta, Nu are nici o importanta cine va fi. Doar sa nu iasa Ponta.
Toate cele bune
Buna ziua si salutari tuturor !
Subscriu 100% celor scrise de @Laur, va citesc si eu zilnic si am simtit si eu nevoia sa va scriu doua randuri : consider ca este foarte periculoasa aceasta optiune, chiar daca in principiu aveti dreptate, deoarece pericolul … de a nu mai exista turul 2 este foarte mare…
2) Desi aparent minor consider ca Diaspora romaneasca, romanii din afara tarii sunt inadmisibil neglijati de actuala Opozitie ; au incercat, timid, cativa sa introduca votul prin corespondenta nu au reusit… La ora actuala aproape ca nu exista roman care sa nu aiba rude , prieteni , cunostinte plecate in strainatate, iar datoria Opozitiei era sa-i ajute macar sa forteze marirea numarului centrelor de votare in strainatate ; de exemplu, prietenii nostri cei mai dragi locuiesc undeva in apropiere de Antwerpen , nu stiu cat timp vor avea sa se deplaseze la Bruxelles sa voteze, desi sunt foarte aproape, prefera sa voteze in Antwerpen in acea zi su nu pot… Iar acesta e un caz usor , intr-o tara perfecta dpdv al transportului auto – feroviar !
3) Optiunea mea ? In lipsa domnului profesor Mihai Razvan Ungureanu, daca ar fi candidat un om de anvergura domnului Constantin Stroe, un reper al industriei auto romanesti (practic simbolul brandului Dacia Renault) as fi iesit la vot fara dileme… Sau un profesionist de tipul domnului Bogdan Aurescu, care cu o intreaga echipa a reusit, acum ceva ani, sa castige o palma de pamant pentru Romania la Haga !
Insa da, in turul doi il voi vota si eu pe… Klaus Iohannis !
basescu face o prostie cand spune ca tot dosarul microsoft e 100% pornit,facut de procurorii romani. in cazul asta deja e o gura de oxigen pentru infractori. cu romanii te “intelegi” mai acoperi ceva, mai pica un acar paun, mai tinem o imunitate etc
perfect de acord!
va salut !
in turul unu trebuie votat un candidat care nu e dorit de ponta & co in turul 2 . care o fi acel candidat ..decideti fiecare. eu stiu care e candidatul pe care ponta si psd il doresc in turul 2 : nutzy spaima cocosilor.
//…sub nici o forma Politeia nu va milita pentru un candidat ajuns in turul al doilea care s-a dovedit de-a lungul anilor a fi fost complice si prieten subteran cu Victor Ponta.??
Care ar putea fi acel candidat care sa fi fost prieten subteran cu Ponta???
Tariceanu? Pai Tariceanu a fost sprijinit pe fata de PSD cand a fost premier ( dupa plecarea democratilor din guvern) precum si cu USL-ul si dupa spargerea USL-ului.
Mai degraba Udrea. Ponta si Udrea au afinitati si probabil subteran sunt intr-un fel prieteni. Da. Probabil este Udrea. Nu cred ca are nici o sansa sa intre in turul 2.
In afara de Macovei, toti ceilalti de pe lista sunt complici intr-o forma sau alta cu porcii pesede si gibonul dement. Sa n-o lungim mai mult decat trebuie, memoria si informatiile curente exista.
bingo!
vedeti ce am scris si eu mai jos
pe asta mizez eu cu cele 10% minim pe care cred ca le va aduna mm
Precizarea are urmatorul rost: pe complicii si prietenii pe fata a lui Ponta ii stiu toti, pe cei subterani numai unii ii vad. Aviz celor care cred ca aceasta Comunitate sudata de-a lungul a multi ani poate fi prostita cu un anti-pontism de circumstanta!
O fi Melescanu? Si asta cred ca are zero sanse la turul 2.
http://www.comisarul.ro/politic/exclusiv/scandalul-microsoft-lovitura-nimicitoare-_225340.html
buna ziua
azi am discutat cu un meserias(roman d-ala priceput la toate) pe care il chemasem;
la o cafea ,vine vorba si-l intreb dar tu cu cine votezi
pai… cu tariceanu..
de ce?
pai ,parca nu e amestecat cu toti astia ca si ponta si iohannis e tot una
zic eu:voteaza cu vadim,ca nu e cu aia
am votat cu el si degeaba
diaconescu?
hai domle cum sa-l crezi p-ala
pai-zic eu-de ce nu votezi cu ala impotriva caruia sunt toti:si ponta ,si iohannis si tariceanu si vadim..
el: exista vreunul d-asta
da-ii zic eu-monica macovei
cine e ,ca n-am auzit
e doamna aia care a fost ministru,care a facut si a dres cu dna,care l-a numit pe morar( il stii p-asta?da!)
isi face omul treaba,ne luam la revedere si-mi spune:dom-le,daca toti sunt impotriva ei,s-ar putea sa nu fie amestecata cu ei!oi mai vedea
inca un detaliu: nu e analfabet,ba chiar a platit si are si o diploma de la spiru,are smartphone,nu e betiv
personal ma asteptam sa fi auzit de monica macovei/iata ca nu stia cine este
Diploma de Spiru ma lamureste cam care sunt sursele lui de informatie. E cumva unul dintre tinereii care chipurile nu au nimic in comun cu “ei”? Oricum ma bucur ca l-ati indreptat unde trebuie 🙂
buna seara
nu,nu e tanar,se apropie de 50
cat despre spiru,s-a dus si el (cred ca in 2007)sa le arate copiilor care plecasera in germania ca si el poate face o facultate/daca vreti sa va distrati pana la capat a terminat acolo psihologia
daca il cheama vreunul de la a3 sa-i lucreze prin casa nu m-as mira mai apoi sa apara pe acolo ca “specialist in psihologie”
Te-as ruga sa nu faci aceeasi greseala pe care o face majoritatea, Diana 😉 “diploma”, indiferent de emitent, n-are vreo legatura cu inteligenta. Doar adept(ele/ii) cliseelor adera la aberatia contrara. Iti pot povesti despre multe alte prs care au “diplome” obtinute la stat, la zi, de la “univeristati-de-prestigiu” din topul intocmit de funebru care dau in gropi. Si dupa cum ai constatat, nici macar Harvard-ul nu reuseste sa-i ofere unei prs ceea ce-i lipseste de la natura.
Buna ziua tuturor…
buna, Diana 🙂
m-as aventura sa spun ca cel mai nociv candidat la egalitate cu extremistul maghiar este tariceanu!
cine vrea sa priceapa,pricepe de ce
incercati si conexiunea intre deciziile numai din ultimii 10 ani ale lui tariceanu si interviul lui friedman de ieri
Seara buna
Si eu care planificam sa am suportul acestui blog pentru candidatura mea la prezidentiale .
Presedinte al uniunii intergalactice . 🙂
Scriu toate numele , pseudonimele (CIA le traduce in nume reale si exclusiv pt.mine ) celor care comenteaza pentru a le rezerva ceva surprize (in viitor si de departe ) .
Cadouri trimise cu F-16 . 😆
salut…klingonianule 😀
deci asa, stii toate numele 🙂 fa bine si trimite-le si niste bani cu F-16, daca le stii si ratele la banci 😆
pentru cei care isi amintesc discutia de ieri despre Iohannis si incompatibiltatile sale, iata un document oficial:
http://media.stiripesurse.ro/2014/10/raport-ICCJ.pdf
Buna ziua
Ca tot ai pomenit de sondaje de opinie manarite si cineva se plangea zilele trecute ca nu apar sondaje:
http://romaniacurata.ro/exclusiv-alegeri-in-intuneric-cine-controleaza-sondarea-opiniei-publice-actionari-cota-de-piata-analiza/
foarte bun materialul, merci pentru semnalare! 🙂
Buna seara !
buna, maya 🙂 bine ai revenit 🙂
Multumesc! 🙂
Citesc zilnic, doar ca nu prea mai am timp de postari (inchidere de semestru 🙁 )
Felicitari, fain de tot textul: echilibrat si ferm, cu directie clara.
Subscriu la mesajul dealtfel f simplu: sa nu votam cu maimutoiul nr 1 si nici cu satelitii pe fata sau nu ai pesedeului!
buna, Dane, si multumim 🙂 Zi-i cum vrei: maimutoi, gibon etc, insa nu vota cu el! 🙂
uite asa da apa la moara uslinosilor acest coabitac : ” Sigur, din documentele care există în dosar, nu toate vinovăţiile sunt la fel. Şi aşa rezultă şi din referatul procurorilor.
Spre exemplu, Daniel Funeriu – nu există nicio suspiciune cu privire la bani, la mită şi aşa mai departe. Este doar în zona de eventual abuz în serviciu”
http://www.evz.ro/traian-basescu-declaratii-de-presa-la-ora-1630.html
bun, acuma ce s-a apucat Presedintele sa comenteze referatele si sa dea semi-verdicte? Daca Funeriu e nevinovat, o vor decide judecatorii. Ca sa aiba astia care au luat mita pretext sa spuna ca Basescu influenteaza justitia!
De retinut: sper si eu ca va fi asa pana la final de campanie.
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/victor-ponta-pisoia%C8%99ul-apocaliptic/?cfcc
Mă bucură să văd că, în pofida unor declarații punctuale, Monica Macovei & Klaus Iohannis nu alimentează apocalipsa mediatică. Nu au declanșat, adică, atacuri reciproce care să le antagonizeze iremediabil electoratele. Dacă facțiunile dreptace ajung la această antagonizare, victoria lui Ponta e inevitabilă. I-am dat, așadar, o bilă albă lui Klaus Iohannis pentru că nu a răspuns printr-un atac declarației Monicăi Macovei prin care candidata spunea că se va alătura Pactului pentru stabilitate și democrație numai atunci când PNL nu-și va mai proteja parlamentarii condamnați definitiv. I-am dat, de asemenea, bilă albă lui Iohannis și pentru că și-a reconsiderat treptat poziția față de vara lui 2012 până a ajuns să-l isterizeze pe Crin Antonescu (altfel, personaj deloc greu de isterizat, după cum se știe). Sunt pași care arată că, între cele două tururi de scrutin, facțiunile de electoral ale lui MM & KI se vor omogeniza fără prea mari dificultăți.
Rog cititi tot articolul, merita!
Iohannis i-ar uimi in primul rand pe sibieni daca ar fi diferit, nu va alimenta porcaria prin vorbe mediatice; a fost suficient instruit sa se comporte oricand germanic, niciodata tiganeste.
Buna seara prieteni. Sunt intru totul de acord.
@city, eu cred ca tactica aplicata de MM si KJ este logica si este unica posibila. Ptr ca asigura transferul de electorat dintre cei doi, indiferent care dintre ei va ajunge in turul doi.
buna, clemy 🙂
personal, ma tem ca nu e o tactica, ci doar o coincidenta fericita. Avansarea in campanie se lasa cu radicalizarea mesajului de fiecare parte 🙁
Salut de seara.
… si salut de asemenea absenta explicita din text a unui nume care desemneaza o bipeda despre care se pot spune multe. Dar nu sunt de acord cu formularea “pretinii supterane”. Deoarece au fost pe fata (eventual si pe dos… ca sa evitam acuzatia de discriminare).
… si cum “afisele” au navalit deja in spatiul public:
– in completarea afisului pe care scrie vece ponta presedinte se poate scrie lejer: aici e ala care minte
– poza tovarasului vece se poate inlocui cu mai mult succes comercialo-electoral cu imaginea unui xerox
– se poate scrie deasupra: aici sunt banii dvs
– ca sa fie trendy** peste poza aspirantului se pot desena niste bare iar clipul electoral sa fie mixat pe melodia: privesc din Jilava un petec de cer
___________________________________________________________________________________
* extrem de putine
** tot este la moda dosarul micro$oft
Seara buna, Ken! Mai sa fie, te incadrezi la multidiversitate! 😛
Ma poti incadra unde-ti pofteste pipotizca, brandusa… dar… multidiversitate? Seriously?
Neata, mai Ken!
Despre layout-ul afisului vorbeam! 🙂
buna dimineata, va propun sa discutati aici 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei…era-la-adapost/31816/
ieriea buna propuneriea daca bagai si tu acolo neste afisuoaie, ceva 😛
lay-out ori in-lay… ce mai conteaza cand este vb despre diversificarea multitudinii sau despre multitudinea diversificarii 😛
Chiar asa…mai co(n)teaza cineva??? 😛
http://investigatiicenzurate.wordpress.com/2014/10/01/dosarul-microsoft-familia-ponta-are-trei-apartamente-de-lux-de-la-la-personajele-implicate-in-offshore-urile-prin-care-s-au-transferat-spagile-exclusiv-investigatii-cenzurate/
salve! 🙂 unii ar zice ca nu erau pe fata, ci…pe contracte!
Inca unul care o tradeaza pe Udrea:
http://www.ziare.com/udrea/candidat-alegeri-prezidentiale-2014/inca-o-tradare-pentru-udrea-un-fondator-al-miscarii-populare-o-sustine-pe-macovei-1325624
Ete na! Ce e aia tradare! E tratare!
buna seara
dl basescu ar trebui sa stie ca tacerea e de aur
ce naiba l-a apucat sa comenteze care cat este vinovat???!!! sa-si dea cu “presupusul”
a tacut in cazul frateleui,se apuca acuma
oricand ce a spus se scoate din context si va iesi ce va iesi/nu-si mai poate controla ideile sa scrie si sa citeasca ce a scris/nu e nici o rusine
cateodata ma gandesc ca face unele declaratii sa-l ajute pe ponta(am eu o fixatie cu chestia asta)
alta, parca “microsoftgate”incepe sa se fasaie,toti vorbind acum de eads
daca nici o afacere ca asta din IT nu e suficienta sa fie toti lamuriti cat de adanca e coruptia in romania-DEMONSTRATA/DOCUMENTATA si NU PE SURSE/ZVONURI-e grav,extrem de grav
taios-dur-adevarat
http://www.gandul.info/puterea-gandului/da-victor-ponta-victoria-nuland-vorbeste-despre-tine-13363433
Seara buna domnule @intimplator
– Se stia inca dinainte de 2004 ca submarinul Delfinul e fara baterii , legat la chei . Nu au gasit veci banii pentru aceste baterii .(20 milioane euro ) Acum submarinul e o epava reala .
– Se stia inca din 2004 ca flota de 110 MIG-21 Lancer va ajunge la sfarsitul vietii operative a structurii de rezistenta a avionului (celula) . Absolut nici o miscare pana nu am ramas de rasul lumii si atunci cu hei rup repede cumparate 12 avioane (LA A TREIA MANA ) .
– Se stia inca din 2004 ca TAB romanesc devin sicrie la prima lovitura de AG 7 a unui taleban analfabet . Au asteptat ani de zile (si o gramada de morti) pentru a comanda ( evident prin procedura de urgenta) vreo 31 transportoare Piranha III . Si alea cumparate ca semifabricate urmand sa fie “completate” cu ajutorul unor SRL mioritice cu rol identic ca in afacera Microsoft . Distribuirea spagii .
-Au plans la americani sa ne faca pomana ceva masini second hand din surplusurile lor (Humvve , MARP adica cu blindaj rezistent si la mine ) dearece Romania nu avea bani . 🙂
– Se stia foarte bine ca cele doua fregate cumparate in 2003 erau niste rable . Unicul armament functionant , tunul de 76 mm dar au “uitat” pina in 2006 (sau 2008 , nu mai tin bine minte ) sa cumpere proiectilele necesare functionarii . Nici azi aceste fregate nu se pot apara de un atac aerian ca nu au rachetele necesare , nu au un sonar remorchiabil pentru a detecta submarine in mod pasiv (fara emisie de unde sonore)
In concluzie :
– Victoria Nuland NU vorbeste doar pentru Ponta . Sint vizati toti politicienii care au condus tara asta de la intrarea in NATO si pana azi . Presedintele Basescu , toti prim ministri , ministri de resort din guvernele inscaunate de dansul si care au facut din dezintegrarea unei armate , o afacere .
– Au gasit mereu fonduri de miliarde anual pentru pensile speciale , recalcularea lor si acordarea mult ravnitei pensi la varste atit de mici ca santem unicat in NATO si UE . Evident nu inainte de avansarile in grad pe banda rulanta .
Basescu e un mincinos notoriu care a vazut armata doar ca sursa de putere prin avansari in grad si pensi grase . Dovada ca Dogaru dar si Dobritoiu (ministru dar cu pensie de la varsta de 51 de ani ) au primit inapoi banii taiati de Boc .
PS . 152.200 pensi speciale in Romania . Media lunara a pensiei : 2.586 lei ( proiectul de OUG publicat pe site MFP)
Deci si in un an (presupunand ca nu incaseaza si a 13-cea pensie ) , pensile speciale in Romania “consuma ” 4.723.070.000 lei noi . La cursul de azi a BNR , cifra e de 1,071 miliarde euro ANUAL .
Aici sant banii inzestrarii armatei romane ajunsa in izmene de dragul puterii unora care sa k.k. pe ea natiune si patriotism . Banii nu au miros .
Mai clar : 2,93 % din pensionatii Romaniei primesc anual 10 % din fondul national de pensi .
Aici e smecheria mioritica cu armata si “sa vina NATO sa ne apere ” . 🙁
Stef, cata dreptate ai 🙁 Uneori ma gandesc ca daca erai Ministru al Apararii dadeai ceata la toti politrucii, serios!
A propos de avioane, de ce nu ne echipam cu f15? Am citit undeva ca sunt mult mai bune ca f16 si ca faptul ca au un indicator mai mic nu inseamna ca e mai primitiv, gen panzer III vs panzer lV.
Parca totusi sunt mai mici si au autonomie mai redusa, dar noua nu cred ca ne trebuie avioane care executa lovituri la mari distante. Ne trebuie intrceptoare rapide si manevrabile care sa respinga un atac aerian. Mi se pare ca F16 nu se mai produc de vreo 25 de ani, dar F15 inca e in productie, ceea ce cam arata ca sunt foarte bune.
Noapte buna tuturor.
Cred ca niste raspunsuri le poti gasi aici: http://www.diffen.com/difference/F-15_vs_F-16_Fighting_Falcon 😉
Laudabil efortul, stefan. Dar oricate argumente valide si solide ai folosi se vor gasi destu(i/le) care-si vor face chip cioplit din poza tovarasului chiriasi.
Buna seara 🙂
Prima si ultima mea chestie electorala:
In primul tur votez Monica Macivei. Argumentul ca nu are sanse … cuprinde o mare absurditate: Ce sanse sunt daca nu e votata… (Pacat ca nu stiam inainte de a-mi stabili prioritatile ca Stefan 60 candideaza 😆 ).
La al doilea tur, exact ca intreaga Politeia (sper) voi vota impotriva lui Ponta.
Indiferent ca e vorba de Ponta mitomanul cu ochelari sau Ponta blonda cu tate.
Daca in turul doi ajung cei doi Ponta, nu ma voi duce la vot.
Inchei interventia mea electorala…. Restul … mai am multe de zis … dar despre clasa politica. Care la noi “e sublima, dar lipseste cu desavarsire”. Ma refer la clasa politica, nu la politicieni sau la politruci sau la “nici nu mai stim cati suntem“
Si mai am si ceva de completat:
Chiar daca in continuare persedintele (indiferent care va fi ales) va fi unul slab pentru justitie (incllusiv MM). Pentru ca va sta mereu sub sabia lui “suspendare ca asa vreau eu“. Cu un parlament infestat de infractori si urmarit de un 30% de “cadavre neinsufletite ale celor decedati dar care voteaza“, absolut nici un presedinte nu are putere de presedinte al tuturor romanilor. Dar e o sansa, ca in sfarsit zombi din teleorman sa se trezeasca. E doar o sansa, nu si o certitudine. Ca intreaga viata.
salut, Dane 🙂
Merci ca ai aparut la o ora mai…umana, deduc ca plantatia te-a pierdut azi devreme 🙂
Problema asta cu viitorl presedinte suspendat usor daca e anti-PSD e mare catastrofa 🙁
Parchetul General a declanșat urmărirea penală în cazul declarațiilor făcute de primarul Radu Mazăre, care i-a atacat pe procurori la congresul PSD.
http://www.evz.ro/radu-mazare-s-a-ales-cu-un-nou-dosar-penal-primarul-constantei-e-acuzat-de-presiuni-la-adresa-justitiei.html
@cetatean, ai vreo informatie suplimentara?
http://www.comisarul.ro/actualitate/paul-silviu-dumitriu-numit-procuror-sef-adjunct-al_226157.html
da, citisem ceva zvonuri de cateva zile, deci s-a confirmat.
Cedric, la cum l-a atacat Nastase pe acest procuror, iti pot spune un lucru sigur: e bun 😆
Sondajele “pe surse” sunt promitatoare. Trendul asemenea. Toate trendurile. Mai putin unul. Daca ICCJ da verdict intre turul 1 si turul 2 we’re fucked.
Nu cred totusi ca un presedinte poate fi suspendat in primul an dupa alegere. Nici nu va risca nimeni asta. Efectul va fi de bumerang.
Marea provocare a noului presedinte este crearea unei majoritati parlamentare si motiunea de cenzura impotriva guvernului Ponta. Iar traseisti, iar blaturi. Parca era mai bine cu prezidentialele si parlamentarele simultan.
Bine, gandindu-ma mai bine, daca erau prezidentiale in 2012 astazi ar fi aparut la tribuna de la Cotroceni al lu Cacarau, urland la doamna Nuland ca aici nu e colonie americana sa se amestece ei in politica.
Buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei…era-la-adapost/31816/