Opriți delirul, realitatea nu este negociabilă!
26/11/2024 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Primul tur al alegerilor s-a terminat. Specialistii in retele sociale au scris despre modul in care un candidat a folosit o strategie bine pusa la punct de a inunda reteaua TikTok cu postari care au creat impresia ca este candidatul cel mai naturalmente votabil.
Duminică dimineața, nu mare mi-a fost mirarea să constat totuși că cea mai virală aplicație din țară a fost cucerită de acest produs. Era clar că sunt implicați troli. Din cinci clipuri care îmi apăreau în feed, trei erau despre Călin Georgescu. Am încercat să acord mai multă atenție până și scandalului Adrianei Bahmuțeanu, în speranța că algoritmul despre care care știam că generează clipuri similare cu cele la care mă uitam cel mai mult mă va ajuta să scap de el. Degeaba. Câteva ore mai târziu, abia când am plecat să votez, am dat nas în nas cu realitatea. Din 6 cunoștințe cu care m-am întâlnit în jurul secției, 3 au votat cu ,,independentul” Călin Georgescu. Mi s-a părut cel puțin suspect. Ulterior, m-au sunat rude din țară și din străinătate, care rareori s-au prezentat la vot, să mă anunțe că au mers special pentru Călin Georgescu. Vecini, parte din prieteni, corporatiști chiar angajați ai statului au votat tot cu acesta.
Altii au patruns in interiorul retelei stratificate cvasi-militar care i-a generat continutul pe TikTok cu ajutorul influencerilor.
Din analiza mai multor date obținute de G4Media.ro, reiese că susținătorii lui Călin Georgescu sunt organizați într-un sistem centralizat, structurat în canale de difuzare pe rețeaua rusească de mesagerie Telegram care au început să fie active din iulie 2024, deși sunt câteva inițiate și în noiembrie anul trecut. Pe acestea din noiembrie, „voluntarii” au primit bloc mai multe documente în format Word cu discursuri transcrise ale candidatului Georgescu în care se adresează populist, cel mai probabil pentru difuzare și pentru includerea în tiktokuri.
Altii au avut o analiza a modului de a creste “pe sub radar” timp de doua saptamani.
Suma voturilor domnilor C. Georgescu si G. Simion pe teritoriul Romaniei a fost de 35%. Suma voturilor dnei Diana Sosoaca si dlui George Simion inainte de inceperea campaniei electorale era de aproximativ 30%. Bazinul electoral suveranist/nationalist este de 30-32%. Am vorbit despre acest lucru inca din 2021-2022 in mai multe interventii publice. Ascensiunea lui Calin Georgescu se produce in interiorul acestui bazin, e adevarat, cu un plus important de aproximativ 5 procente pe care il putem pune pe seama celei mai agresive campanii de promovare in social-media concentrate pe termen foarte scurt (maxim 10 zile) din istoria electorala a Romaniei (poate chiar a regiunii). Miza pentru turul 2 este legata de abilitatea dlui Georgescu de a sari din acest bazin si de a atrage votanti care nu rezoneaza nici la discursul suveranist, nici la mantre tehno-spirituale cu iz de ”cucu”. Multi se uita inspre electoratul PSD, format mai ales din alegatori varstnici.
Altii au identificat zona social-economica din care candidatul si-a luat voturile.
Ce se întâmplă cu cei 5 milioane de oameni apţi de muncă, deci populaţie activă a României, dar nesalariaţi? Necuprinşi într-o formulă de angajare care să presupună asigurare de pensie şi sănătate? Ei fie sunt plecaţi în străinătate, fie Statistica îi încadrează, pe o mare parte dintre ei, la „lucrători familiali neremuneraţi” în domeniul agricol sau „lucrători pe cont propriu” în agricultură. Sigur aceşti oameni este un telefon mobil cu internet, youtube, facebook şi tiktok. Şi dreptul la vot. Ei s-au simţit reprezentaţi de mesajul simplu al lui Călin Georgescu – „apă, hrană, energie” Ă Dumnezeu cu care au fost bombardaţi în probabil cea mai pusă la punct operaţiune de inundare cu mesaje video a ecranelor de telefoane mobile, a feed-urilor de tiktok, în ultimele două săptămâni. Puşi în faţa alegerii dintre peste zece candidaţi care le-au spus sau nu ceva, au simţit că acest mesaj îi reprezintă cel mai bine. Ei au fost nucleul dur al votanţilor lui Georgescu, absolvent al Academiei de Agronomie, doctor în studiul solurilor.
****
Toate cele de mai sus sunt interesante, sunt scrise de oameni inteligenti, explica (partial sau total) fenomenul disruptiv al unui “independent” care ajunge pe locul I dupa primul tur al prezidentialelor. Insa, totusi, exista si o limita, si aceasta nu poate fi trecută:
Nu poți nega realitatea, oricat de meșteșugit ai vorbi.
Dan Tapalaga: “Ați urmărit live pe Facebook mesajul de mulțumire al lui Călin Georgescu? Vi-l rezum aici: jertfă, mâna lui Dumnezeu peste poporul român, pace, revoluția din ’89, poporul român, pace, cruce, lucrare, inimă, înălțător, cinci pâini și doi pești, iubire, poporul român, lumina cea mare, pace, rost, cultul onoarei și demnității, poporul român renăscut, strămoși, est, vest, români, România, chemare, misiune măreață, pace, speranța inimii, sfântă rugăciune, familie, țară, Iisus Hristos, biruitori bla bla bla”
Cand acest candidat sustine, nici mai mult nici mai putin, ca nu exista razboi in Ucraina, pentru ca nu am mers acolo și nu am putut constata acest lucru cu ochii noștri, el dă dovada de un primitivism de gîndire de tipul Pămîntul este plat, pentru că nu putem sta pe o sferă (de pe care am cădea!).
Un om care nu crede decît în ce vede cu ochii lui nu este un “sceptic”, ci unul care trebuie să fie dus la clasa I, să i se explice diferența dintre cunoașterea nemijlocită (cea prin simțuri) și cea mijlocită (prin informațiile primite de la alții). Si pus sa repete clasa, pana intelege ca nu putem verifica prin simturile noastre decat o infima parte a cunostintelor pe care le avem.
Un om care neagă un război despre care știe tot globul nu este un individ “mai informat”, ci un om cu probleme de discernămînt care neagă realitatea războiului și a victimelor, pentru a nu fi nevoit să spună ceva de rău împotriva lui Putin, pe care îl admiră.
Un om care neagă războiul din Ucraina este cineva despre care merită să ne intrebam ce ar face dacă prietenul său Putin ne-ar invada: ar organiza apărarea țării sau ar declara ca invazia nu există iar Putin vine doar ca “prieten”?
Moderator: Eu știu ce este la graniță.
Călin Georgescu: Nu știți. Ați fost acolo personal?
Moderator: Dar văd, suntem bombardați de imagini, de știri
Călin Georgescu: E alteva. Ați fost acolo personal? Puteți să spuneți 100% că așa este?
Moderator: Da
Călin Georgescu: Ați fost acolo? Ați văzut cu ochii dvs?
Eu aș propune tuturor celor care l-au votat și celor care nu l-au votat să mediteze la următoarele întrebări:
1. Sunteți siguri că există un candidat real Călin Georgescu? L-ați văzut personal, puteți spune 100% că este o persoană reală, l-ați văzut cu ochii Dvs?
2. Sunteți siguri că nu ați votat doar un avatar de pe TikTok despre care nu știți decît ce vă spune el însuși despre el însuși?
3. V-ați simți în siguranță cu el drept comandant suprem al forțelor armate, în caz de ultimatul din partea Rusiei? V-ar apăra sau ar fi primul care ar declara că Putin este un “om care își iubește țara” și că vrea de la noi doar pacea….cu orice preț?
***
Dacă vi s-a făcut dor de Evul Mediu și de vrăjitorii lui care transformau plumbul în aur (pentru credulii acelor vremuri), știți unde găsiți unul. Vă cere votul la prezidentiale peste doua saptamani, ca sa vindece de toate bolile, mai putin delirul împotriva realității.
Opiniile politice sunt una, delirul este alta. Realitatea nu este negociabilă nicoi măcar între cele două tururi ale campaniei electorale. Este un fapt dincolo de voința oricărui candidat, fie el unsul lui Dumnezeu si al neamului.
P.S. Prima imagine este de pe rețelele sociale (Facebook). A doua de pe Wikipedia (“Masacrul de la Bucea” – Ucraina)
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
https://www.g4media.ro/mircea-geoana-anunta-ca-o-sustine-pe-elena-lasconi-in-turul-doi-la-prezidentiale.html
Cred ca e singura declaratie de bun simt facuta in ultimii 10 ani de Geoana, dar la momentul oportun! Bravo lui, felicitari publice!
“Eduard Hellvig a reintrat în PNL: „Simt că este un moment complicat pentru întreaga democraţie românească”…”
https://hotnews.ro/eduard-hellvig-a-intrat-in-pnl-1845807
“Campanie cu Nadia, Patzaichin și Hagi
Călin Georgescu a folosit în promovare imagini cu sportivi legendari ai României: „Nu ne-a întrebat nimeni”….”
https://golazo.ro/calin-georgescu-campanie-alegeri-nadia-hagi-patzaichin-118250?utm_source=hotnews&utm_medium=referral&utm_campaign=cross-hp-ultima-ora
https://www.g4media.ro/sefa-fundatiei-konrad-adenauer-din-romania-pentru-agentia-austriaca-de-presa-biserica-ortodoxa-din-romania-a-contribuit-la-sprijinul-pentru-calin-georgescu-episcopii-individuali-au-puternice-tendi.html
Cam asa imi rezulta si mie pana acum din diverse comunicari pe tema asta.
Este de la episcopi zonali care au infestat biserica cu tradare, nu neaparat din conducerea BOR, nu am gasit inca indicii despre nimic suspect acolo.
https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2024/masinarie-campanie-telegram-tik-tok-calin-georgescu-filiale-locale-online-1908487
Daca ar fi corect ca in sport, orcul meteorit bombardat de moscova, “kremlin” georgescu ar trebui eliminat de Curtea Constitutionala iar apoi arestat si bagat la ancheta pentru Inalta Tradare, iar turul 2 la prezidentiale ar trebui sa fie intre Lasconi si Ciolacu.