Lume nouă, năravuri vechi!
20/03/2014 | Autor theophyle Categorii: Editoriale |
Ceea ce se intampla astazi in jurul nostru nici macar nu a fost visat de “mai marii” lumii in care traim. Europa, cel mai pasnic continent din lume, a devenit dintr-o data un focar de razboi, deocamdata rece. Dl Putin, amicul Europei, s-a metamorfozat dintr-un mielusel pasnic intr-un lup hamesit gata sa insface tot ce prinde in preajma lui. Ca sa nu vorim de NATO sau Uniunea Europeana, care isi merita tot oprobiul pentru impotenta, lacomia si lipsa de viziune; am sa ma concentrez astazi pe mitologia imbecilitatii celor numiti cu respect, astazi dovedit absolut nejustificat, gardienii “binelui comun”, azilul de batrani neputinciosi cu nume ciudate.
Occidentalul arogant stie ce este mai bine sau ce trebuie miliardelor de oameni care traiesc pe “planeta albastra” numita Tera pentru simplul fapt ca a facut sau a administrat sau a mostenit sutele de milioane de dolari, zeci sau sute de ani, a trecut si toate intalnirile de la Davos ,“Trilaterala” sau Bildenberg, care s-au transformat in piese de vodevil hilare, daramate la randul lor de realitatile lumii in care traim. Acestea sunt asemanatoare unor intalniri intr-un azil de batrani ale unor oameni care au avut certitudinea zeci de ani ca detin adevarurile universale si au puterea de indrepta lucrurile spre obiectivele dorite de ei. Aceasta certitudine a fost spulberata de ultimul deceniu, cu un climax ucigator al ultimilor 3 ani. Ce mai conteaza cele cateva miliarde pe care le detin acesti oameni cand statele de apartenenta au cheltuit trilioane pentru a nu fi spulberate de realitatile pe care acesti oameni nici macar nu le-au prevazut.
Aceste organizaţii au fost ascunse cu grija de ochiul public cu o agendă incerta, probabil globalista. Grupul include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri şi academici si tot felul de “importanti” cunoscuti sau nu. Bastioanele si centrele de putere ale acestor grupuri au fost spulberate de minciunile, incompetenta si inselaciunile care au distrus mitul “binelui comun”, conceput si manipulat cu grija de acesti oameni. Pana la urma “binele comun” a fost un slogan fals propagat, ingrijit si magnificat fara nici o acoperire. “Binele comun” al acestor oameni a sucombat la fel de tragic ca “binele comun si egalitarismul comunist”, care a murit la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90.
Miturile proaste au tendinta de a fi spulberate de realitatile crunte. Omenirea traieste realitatile dureroase si “anesteziile” mitologice nu-si mai au locul si nici putinta de a masca adevarurile.
Omul simplu este astazi mult mai apropiat de alti oameni la fel ca el. Internetul si retelele de socializare au devenit cele mai puternice unelte de destructurare a conspiratiilor adevarate sau inchipuite. Nu pot face cativa oameni destepti, cat or fi ei de dotati sau bogati, ceea ce o inteligenta colectiva formata din sute de milioane de creiere si miliarde de ganduri comune o pot face.
Marionetele s-au revoltat si papusarii au fost demisi. O alta lume, un alt ev, care se vor naste acum sau peste o generatie. Cert este ca se vor naste, sa speram, ca nu din cenusa si durere, ci numai ca o evolutie normala a societatii umane!
Etichete: 2014, Editoriale, Lumea in care traim, O lume în schimbare
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna ziua ,
greu sa se nasca doar dintr-o evolutie normala a societatii. lacomia incepe sa-si arate efectele .
salut Ziggy,
iti spun eu ca om care a vazut, cunoscut si trait in lumea larga si cu niste cunostinte istorice si geopolitice destul de solide – la Pungesti sau Rosia Montana o sa castige obstea si nu multinationalele chiar daca vor fi infranti la inceput!
si eu cred si sper . da repede pe tvr 1 Obama in direct !
merci 🙂
buna ziua
@tgheo
tot nu te “vindeci “de optimism
da,se va naste ceva-poate mai bun sau poate mai rau-insa cert inainte de aceasta nastere va fi “si mai rau”
in se xx ,”globalismul primitiv”-ca asta a cam fost- de la inceputul secolului a dus la primul razboi mondial
primul razboi mondial a dus la al 2-lea,
al doilea a dus la zeci de conflicte locale ,la fel de distrugatoare ca oricare din cele doua “mondiale”
globalismul de azi va globaliza cu adevarat si conflictele
poate ca niciodata “teoria falfairii aripilor fluturelui” n a fost mai adevarata ca azi
salut intamplator,
asa sunt eu – optimist! Globalizarea a inceput la inceputul secolului al XIX-lea, talal a fost Napoleon si mama Sir William Pitt. secolul al XX-lea ne-a adus globalitatea si asta a fost problema. Ok indiferent daca din cenusa sau evolutiv, parerea mea lucrurile se vor schima – MUST!
off topic! in primavara asta se poarta milionul de euro si ca accesoriu DNA.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/newsalert-fostul-vicepresedintele-anrp-dumitru-catalin-si-fiul-lui-retinuti-pentru-cor-1088005.html
interesant,
DNA este moda de primavara a Romaniei, cine nu ajunge acolo si nu primeste cel putin 29 de zile e un nimeni
Buna seara,
Off topic: conform eurosondajului Pollwatch (prezentat de A Blajan) FC are 2 europarlamentari.
Putem spera
Buna Seara – da,
daca oamenii vor face treaba se poate si mai mult. Cunos de mult sondajele, din nefericire mai sunt inca 2 luni.
http://cursdeguvernare.ro/eurosondajpopularii-au-ajuns-umar-la-umar-cu-social-democratii-europeni-ce-spune-sondajul-din-romania.html
primul mitoman al tarii :
http://www.nasul.tv/2014/03/20/investigatii-cenzurate-victor-ponta-fondator-asociat-si-administrator-al-unei-firme-care-a-avut-contracte-cu-bancorex-rapps-fps-renelconexiunile-cu-mama-si-sora-premierului/
asta s-a mai publicat in Romania Libera
n am stiut 🙂 . se publica atatea ca .. nici procurorii nu le pot tine minte pe toate :))
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cine-a-ajutat-familia-lui-victor-ponta-sa-faca-afaceri-de-zeci-de-milioane-de-euro-cu-statul-271690.html
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/traseul-banilor-publici-spre-conturile-familiei-ponta-grafic-interactiv-276583.html
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/dezvaluire-soc-familia-ponta-a-incheiat-un-contract-de-10-milioane-de-euro-cu-grupul-golden-blitz-apropiat-de-basescu-chiar-in-timpul-protestelor-din-ianuarie-271571.html
asta nu s a mai publicat , om din anturajul psd sa aduca oamenii sa-l huiduie pe tovarasul victoras
http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/ponta-huiduit-la-pitesti-de-zeci-de-fosti-angajati-arpechim-1288958
Dosar România @ TVR 1 Pungesti – Stare de necesitate
Reportaj Despre SITUATIA DE LA Pungesti!Publicat pe 19 martie 2014
La minutul 5 s15 secunde se vede ca jandarmi in actiune sunt insotiti de masina care este pentru caini de urmarire a babelor stirbe si a mosnegilor.
DIVIZIA CANINA K9 INTERVENTII SSG SECURITY
numar masina SB 32 PFD
Tellefon 0743.400.5
http://www.youtube.com/watch?v=OSSbKmyywPQ
Tradatorii neo-comunisti, prietenii lui Ponta!
http://www.hotnews.ro/stiri-international-16864782-bulgaria-nu-sprijini-sanctiuni-scara-larga-impotriva-rusiei-fara-studiu-impact.htm
Iti admir Theophyle optimimsul! Din pacate nu sunt atat de increzatoare!In schimb as fi bucuroasa macar sa apuc sa vad zorii previziunilor tale!
Seara buna
Vremuri noi dar naravuri vechi sau mai bine zis , aceiasi nomenclatura perena . 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16863924-alegeri-europarlamentare-vremuri-noi-tot.htm
La PMP deja locul doi pe lista e rezervat pentru EBA . Evident , partid nou. 🙁
Si cind te gandesti cita gargara a facut pe sticla piratul impotriva nepotismului .
salut, Stef!
Eba joaca dublu: (se) anunta ca are deja semnaturile pentru a candida ca independenta (nimeni nu poate verifica asta), insa se anunta din partea PMP (Udrea si Preda) ca ar fi mai bine sa candideze pe lista. Manevra e asa: daca va candida pe ca independenta (cu semnaturi stranse…cum se stie), se va putea spune oficial ca nu datoreaza nimic PMP. Evident, dupa alegeri, daca reuseste, se duce la PMP. Daca insa candideaza pe lista, va spune ca avea deja semnaturile (desi nimeni nu poate verifica) insa a cedat rugamintilor PMP si a candidat pe lista lor.
Salut tovarase @cetatean ( asta e noua moda din est 🙂 )
Daca sta acasa sa aiba grija de copil , tuseste doamna Elena Basescu ? Sau aia minim 8.000 euro /net lunar sint mai importanti decit alte chestii ca principii , morala si etica ?
(poate merge ca faca pe fermiera la terenul surorii . Boc sa deie cu coasa ca e expert , cealalta Elena ca faca pe agronomul iar Base pe tractoristul . Blaga poate fi pus ca paznic. 😆 )
Salut! :0
Blaga paznic? 🙂 Nu l-as lua nici pe post de buldog de paza, ca fura vecinii tractorul! 😛
Stef, principiile trec prin stomac, si exigenta politica nu se aplica si familiei.
In RO nu se aplica niciodata si nimic din principile altora . Cel mult se copiaza in cunostinta de cauza greselile fratilor latini . 🙂
PS. Azi saracul PM italian a fost bagat in colt de UE . A mers la reuniune sa ceara derogari de cheltuieli publice .
La conferinta de presa comuna a lui Barroso si van Rompuy , cind au fost intrebati despre pretentile lui Renzi ( pm italian ) astia doi au zambit .
Exact ca ani in urma cind Sarkozy si Merkel zimbeau public legat de discutile comune cu Berlusconi . (care dupa putine luni a fost nevoit sa demisioneze ) 🙂
Theophyle a zis ca ii da lui Renzi 3 luni, sa vedem daca a avut dreptate 😛
Roma e deja in faliment, macar a recunoscut. Italia mai are pana recunoaste, iar Europa nu va recunoaste niciodata. Romania sta cel mai bine, cumpara toata Europa cu banii dositi de baronii locali 😀
Italienii au decis sa taie din cheltuieli . 37 miliarde in 3 ani teoretic (cind ar fi necesar 100 miliarde anual si real )
Au creat si un nou post pentru asta , cu un comisar care ia la puricat cheltuielile statului si face propuneri de unde sa se taie .
Noul salariu pentru postul creat : 258.000 euro brut anual .
700 euro / zi . Net ramane cu 300 euro zilnic . Inclus duminica , sarbatori , paste , craciun si revelion adica platit 365 zile /an 🙂
buna seara
eur 700/zi brut nu e mult
problema e ce realizeaza
buna dimineata,
postare noua – Revista presei – 21 martie / Republica Mafiei. Pesedişti şi liberali
Buna dimineata,
Ceea ce ai scris “Nu pot face cativa oameni destepti, cat or fi ei de dotati sau bogati, ceea ce o inteligenta colectiva formata din sute de milioane de creiere si miliarde de ganduri comune o pot face.”, mi-a amintit de povestea cu elefantul si albinele; o poveste adevarata despre cum un elefant din Coreea de Sud i-a uimit pe oamenii de știință prin abilitatea sa de a imita vorbirea umană, el putand să spună în limba coreeană „salut”, „nu”, „stai jos”, „întinde-te” și „bun”.
S-a descoperit ca pe masura ce creierul creste, acesta se imparte in tot mai multe regiuni ce corespund unor functii precum recunoasterea feţelor, intelegerea limbajului. Creierul unui elefant cantareste in medie cam 5 kg si este de vreo 4 ori mai mare ca cel al omului.
Insa un creier mai mare nu te face automat si mai inteligent.
Legile fizicii ne constrang si ne limiteaza capacitatile mintale.
Avantajul unui creier mai mare este acela ca permite dezvoltarea unui numar mai mare de neuroni, dar mai multi neuroni nu insemna neaparat si o comunicare mai eficienta a acestora.
In schimb un creier de dimensiuni mai mici, dar cu o densitate a neuronilor mai mare are un impact semnificativ asupra inteligentei.
Cei cu caile cele mai scurte de comunicare dintre regiunile creierului sunt si cei mai inteligenti.
Semnalele electrice traverseaza creierul elefantului de 100 de ori mai greu decat in cazul albinei.
Mintea poate beneficia de cai mult mai facile de a se extinde, evitand evolutia biologica, iar albinele fac deja lucrul acesta, actionand in grup si formand o entitate colectiva care este mai inteligenta decat suma partilor sale.
Prin interactiuni sociale, noi oamenii, am invatat sa ne unificam inteligenta cu ceilalti semeni.