Lehamitea
11/04/2016 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Redactat de @DanSu
La alegerea lui Iohannis, am arătat că la acel moment, meritul lui principal este faptul că nu era Ponta. Situația nu s-a schimbat. Sloganul (și titlul cărții) lui, “Pas cu pas”, îmi aduce aminte de o gluma, cu un melc și o furnică, în care melcul era fericit pentru că merge încet. Mirată, furnica îl întrebă de ce e bucuros de viteza “de melc”, iar acesta îi răspunde senin: “Pentru că merg într-o direcție greșită”. Cam asta i se aplică și lui Iohannis: slavă domnului că merge încet (uneori chiar stă), întrucât direcția e complet aiurea. Uite ca am mai descoperit o “calitate” a lui Iohannis. Nu mă gândisem la ea înainte de a verbaliza (scrie) gluma și asocierea.
Acum dacă tot suntem în registrul glumelor, mai există o vorbă: “mai bine să taci să creadă lumea că ești prost, decât să vorbești și să fie sigură de asta”. Vorba asta este din registrul tăcerilor curajoase ale președintelui, care a avut (Doamne, ce PR de rahat!) curajul să tacă chiar și atunci când trebuia să vorbească. Iar când vorbește, în afară de îngrijorări și urmăriri cu atenție, nici o opinie/gând/părere, mai că-ți vine să ai certitudinea că nici nu le are. Gesturile sale sunt pe măsura tăcerilor: mai o decorație a unui torționar, mai o retragere decorației unui revoluționar veritabil, mai o sinecură la o ambasadă de prim rang, mai o vizită oficială la mall și altele asemenea. Bine că o face încet și și mai bine că tace. Când vorbește (din fericire, rar) e dezastru.
Bun, cu asta ne-am lămurit despre mediatorul puterilor și societății în stat: “În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.” (art 80 – Contituția). Norocul acestui mediator este că ne putem trezi cu un mediator de tip Ponta/Antonescu/Taricenu sau alții asemenea. Iohannis a fost o alegere Hobson.
Hai să mergem la celelalte puteri formale (constituționale) sau informale (mediate cică de Iohannis).
Legislativul – aka Parlamentul, aka Marea Adunare Nationala de Spagari. E o gluma. O glumă proastă. Aștia, slavă Domnului, au mers încet în primii ani, dar spre disperarea noastră, acum au prins viteză. Dar exact ca în gluma cu furnica, merge într-o direcție greșită, și acum au apăsat pe pedala de accelerație. Bun, oricum e la capătul drumului prost ales, dar cu cât merg mai repede, cu atât va fi mai greu de corectat prostiile făcute. Normal că pentru tăierile următoare de salarii și (în ciuda deciziilor CCR) previzibile de pensii – vor fi făcuți următorii vinovați. Faptul că-și vor urma lor ei insisi nu schimbă datele problemei. Marele merit a lui Nastase, dincolo de faptele sale penale, este că nu s-a grăbit să dea pomeni și a lăsat măcar pe partea asta finanțele potolite. Faptul că a făcut-o pentru că credea că își urmează siesi la putere însuși este nesemnificativ în context. Ba mai mult, e un punct pozitiv pentru el (indiferent de motivațiile egoiste): era conștient că nu se poate guverna în mod real cu o nebunie financiară. Sacii puși de-o parte pentru guvernare, au intrat în posesia imbecilului motocilist, despre care se poate afirma orice, doar ca liberal nu a fost niciodată. Fiu (adoptat) de vânzător de prieteni (Balaceanu-Stolnici), fotomodel, motocilist imberb, dar nu liberal.
Prin ambele camere parlamentare, se poate spune doar că țara a pierdut buni lăcătuși mecanici, o mulțime de casnice iubitoare, mulți bișnițari simpatici și vajnici caporali de schimb. Fiecare cu rolul său, fiecare aducându-și contribuția la propășirea țării. Așa, cu funcțiile actuale, ne bagă mai rău în rahat.
Executivul. Ăsta a fost dominat de cel mai intelectual plagiator, miștocar, baschetbalist și navigator la edec prin ape păna la glezne. În umbra lui a apărut guvernul tehnocrat. Umbra e deasă și de nepătruns. Tehnocrați. membri ai academiilor vechilor “inteligențe securității izmenelor”, cu același Curaj ca președintele când își revendică paltonul, cu viziunea hărțuirii babelor evazioniste din Obor. Bun … depinde de legislativ, în care, fotomodelul anti-liberal poate să-i dea oricând peste bot, manelistul să-și exhibe sentimentul de inferioritate invocănd votul popular. Păi pentru asta au ieșit oamenii după #Colectiv? Ca să vină niște neica-nimeni, aleși din lista lui Dragnea, să-ți invoce competența votului popular? În locul cocoanei de la “protecție socială”, îl întrebam daca știe că “mă-ta” are cratimă. Și dacă tot suntem aici, macar să înjurăm corect (fac si eu reclamă ne-plătită dar meritată)
Justiția – a treia putere. O privesc (cu speranță – dar și cu groază) cum se zbate. Încă nu a câștigat nici o tabără nici alta. Aici e problema de tabere, de poziționare. Groaza mea nu e privitoare la poziționarea uneia sau alteia dintre părți privitoare la căt de permisivă/severă trebuie să fie justiția. Asta e treabă de tehnicalitate. Arestarea preventiva (că e cel mai dezbătut aspect) – este o tehnicalitate. E un mod de anchetă. Groaza mea provine din faptul că unul sau altul pot fi achitati/pedepsiți – definitiv/ne-definitiv (indiferent de perioada petrecută în arest preventiv) pe alte criterii decăt stricta literă de lege.
E comun în media să se spună că justiția e îngăduitoare/asupritoare, dacă x sau y este sau nu arestat preventiv. E o prostie. Ingăduitoare/aspră este la verdictul pe fond. Că-i plimbă pe arestați cu cătușe sau nu, că-i poprește 1/2/3/4 luni în arest preventiv, repet – nu e justiție. Speranța mea este: nu arest preventiv rapid și mediatizat, ci verdict rapid și mediatizat.
Și încă ceva, dar nu ține de justiție, ci de înțelegere. Pedeapsa cu suspendare – este pedeapsa – nu iertare. Justiția, așa cum e ea, poate fi și blăndă, poate considera că ți-ai dat sema de gravitatea faptei și atunci hotărăște că pedeapsa poate fi mai puțin aspră. Dar e pedeapsă, fapta este făcută cu vinovăție. Aberantă este legea – nu justiția, care în urma unei pedepse cu suspendare, permite re-ocuparea funcției/locului care ți-au favorizat infracțiunea. Dar aia nu e treaba justiției, e treaba legiuitorului.
Și așa am făcut trecerea la o altă putere în stat – informală dar reală: media.
Ei, despre asta, ce am spus despre parlament e ”parfum”. Dacă poate fi ceva în Romănia, mai incompetent și mai „vândut“, decât un parlamentar, acesta e un ziarist/om de media/mediu de media. Un parlamentar/politician are interese clare. El declară una, dar cu un IQ moderat, poți decela relativ ușor ce și a cui interese le poarta. La fel valabil despre meseriile pierdute în România, pentru că unii meseriași s-au făcut parlamentari. Ce e mai grav, este că unii s-au făcut ziariști, ma rog… lucrători media. Uneori glumesc (cu gust amar) că unele/unii prezentatori sunt lipsiți de incultură. Știristele, de pildă (odiosum nomina), să afirmi “au rămas mai puțin de câteva minute”, denotă o nonverbalizare a limbii române. Cineva încerca să le scuze că citesc un text scris (probabil de un alt analfabet). Bun, dar atunci care e fișa postului lor? Un prezentator nu e ziarist de investigație. El are în atribuțiunile de servici, în afară să arate bine, să vorbească corect. Logic și sintactic. Un polițai poate să invoce “șoferul a evitat coliziunea cu o gaură de canal” – polițaiul nu pentru a vorbi corect romanește e plătit. De ce plătesc patronii prezentatorii ce afirmă că accidentul a avut loc pentru ca a fost un accident? Să fie clar, nu absoluta ignoranță a limbii române o reproșez (deși e de reproșat și asta), dar imaginați-vă un individ de această categorie încercând să afle ceva. Orice. O știre. O informație. Atenție – informație este ceea ce nu știți nu ceea ce nu puteți deduce sau afla altfel, nici ceea ce vă confirmă ceea ce știți – dar depre ce e informația – cu altă ocazie.
Concluzia: Presedinte/Parlament/Justiție/Media….Lehamite de toti si toate!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună ziua.
Pentru o imagine completă ar fi meritat analizat încă un factor pe care-l întâlnim în știrea următoare:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20929743-barbat-murit-dupa-inecat-mic-electoral-incinta-memorialului-ipotesti-lansarea-candidatului-pnl-pentru-comuna-mihai-eminescu.htm
Buna ziua. Sica Orban urmarit penal isi retrage candidatura. Cred ca singura solutie este Nicusor Dan sustinut de PNL
Asta ar fi solutia corecta. Dar poti sa te astepti de la PNL la o solutie corecta. Alegerea lui Iohannis ca si candidat, alegerea lui Orban ca si candidat plus alte tampenii ne dovedesc ca PNL este putred.
lasand la o parte caracterul de infect al lui sica…. macar el n o arde cu ” drepturile omului ” care marele patriot consiliat de muuurjeanu :))
Bun gasit din nou 🙂
un articol ce ne face sa fim tristi si revoltati.In vreme ce “subiectii” din bine in mai bine. Am afirmat ca presedintele nu era pregatit sa castige postul ; deal ul era sa fie un iepure “beton” a lui Ponta .Dumnezeu si romanii care muncesc si gandesc in acelasi timp. Romani ce nu au vrut sub nici un motiv un mixaj iliescian nastasean , reprezentat perfect de ponta,au fost nevoiti sa aleaga raul mai mic. Dar chiar si raul mai mic ,se dovedeste mare,in cazul domnului Johannis. Cata ingratitudine ,ca sa nu folosesc alte termene,fiind vorba de presedintele tarii mele,trebuie sa ai ca in pofida tuturor sa-l propui pe cel mai detestat consilier prezidential ,ambasador in UK !!
Sper din tot sufletul ca englezii sa-l respinga ! Un ultim motiv ; declaratia de mai jos :
“Atâta vreme cât ASSN este o instituţie reglementată de lege şi eu nu am ce să îmi reproşez din punct de vedere al competenţelor mele profesionale, voi rămâne la ASSN. În momentul în care cineva în această ţară, respectiv legiuitorul va spune că e ceva în neregulă cu Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, voi reflecta asupra calităţii mele de membru. Eu nu am intrat acolo nici prin efracţie, am fost propus, am fost votat, deci nu am de ce să-mi pun întrebări asupra acestei calităţi”, a susţinut Mihalache.
Întrebat dacă îşi va păstra şi indemnizaţia, Mihalache a spus: “Nu văd de ce n-aş păstra (indemnizaţia – n.r.).”
http://www.evz.ro/parlament-comisile-pentru-politica-externa-incep-luni-audierile-persoanelor-propuse-pentru-functii-de-ambasadori.html
Sa speram ca Excelenta Sa , Domnul ambasador Paul Brummell , va informa la timp pe responsabilii britanici despre lupul in blana de oaie numit Mihalache. Ar fi ceva spectaculos sa i se respinga adormitului scrisorile de acreditare.
Doamne ajuta !.
Amin !!!
Buna ziua tuturor…Radu, ma tem ca asteptam prea mult de la gainile ametite PNL…Cum sa faca ei ceva cat de cat rezonabil?
Salut ! UPDATE 16,30: Ludovic Orban a declarat, la ieșirea din sediul DNA. că împotriva lui s-a decis măsura controlului judiciar pe termen de 60 de zile.
Atâta timp cât a început urmărirea penală împotriva mea și am fost pus sub control judiciar. nu mai candidez, îmi retrag candidatura de la Primăria Capitalei”, a anunțat Ludovic Orban.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/parlamentarul-ludovic-orban–chemat-la-dna-413113
L-au pus pe Sica ,el a acceptat ,stiind ca va trebui sa se retraga “strategic” intru gloria useleului !!
5k era tariful lautarului sica . :)) cinci !
Ulterior, la data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni. http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Ludovic+Orban+citat+la+DNA
i-a crescut tariful. prin 2008 5k era pretul lui :))
http://www.comisarul.ro/articol/mihalache-tupeu-jegos!-ramane-la-academia-oprea/ma_737347.html
http://www.hotnews.ro/stiri-russia_report-20930109-vladimir-putin-infiltrat-efective-militare-secrete-tari-vest-europene-presa-germana.htm
Salut
Bild e un fel de cancan nemtesc
Ce nevoie are Rusia de cheltuieli suplimentare cand il are pe Orban,Jucker si altii?
Salut 😀
Unul dintre suspecții urmăriți de SRI și DIICOT a fost scăpat peste graniță. Este vorba despre unul dintre foștii ofițeri Mossad implicați în acțiunea din România a firmei private Black Cube.
„Unul dintre ei a reușit să iasă din țară, cu un taxi, pe la Giurgiu, spre Bulgaria. În acel moment erau reținuți deja doi dintre suspecți, Ron Weiner și David Geclowitz”, au declarat pentru EurActiv.ro surse judiciare. http://www.euractiv.ro/justitie/un-suspect-in-cazul-spionajului-asupra-apropiatilor-laurei-codruta-kovesi-a-fugit-din-romania-4089
Un alt suspect, arestat, a mărturisit că a fost plătit cu 5.000 de euro.
salut 🙂 Bravo DIICOT. Parca tot DIICOT l-a scapat si pe Hayssam, nu?
salut 😀 important e ca 2 sunt la bulau . pe cel fugit il va preda statul unde isi are domiciliul/cetatenia , in baza bunelor relatii si prietenii dintre tari :)))
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20930257-procesul-care-pnl-dat-judecata-guvernul-pentru-alegeri-doua-tururi-amanat-pentru-vineri.htm
//Curtea de Apel Bucuresti a amanat luni, pentru data de 15 aprilie, procesul in care PNL contesta Hotararea de Guvern de organizare a alegerilor locale intr-un singur tur de scrutin, anunta Agerpres.
La primul termen de judecata desfasurat luni, un consilier al Guvernului a depus o solicitare de introducere in proces a Ministerului Afacerilor Interne si Autoritatii Electorale Permanente (AEP), pe motiv ca aceste doua institutii au participat la initierea HG privind alegeri locale.
Instanta a fost de acord cu cererea Guvernului, insa procesul a fost amanat pentru vineri, deoarece trebuie citata AEP.
Tot vineri se va dezbate si o cerere a PNL de sesizare a Curtii Constitutionale cu o exceptie de neconstitutionalitate a Hotararii de Guvern privind alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin.//
salutare tuturor 🙂
Asadar, vineri se va dezbate cererea PNL de sesizare a CCR. Si daca instanta nu accepta sesizarea CCR? Si daca CCR nu admite cererea (pararea mea: nu prea sunt sanse. Cel putin judecand dupa jurisuprudenta actuala a CCR – care a acceptat referendum cu 30% cvorum…).
Asa ca PNL are nevoie de doua reusite: ca instanta sa accepte sesizarea CCR iar CCR sa le accepte argumentele. Nu dau sanse prea mari acestui demers.
Deci asa, Orban are probleme. Eu zic ca PNL inca are timp sa isi retraa pseudo-candidatul si sa sustina un independent: Ciprian Ciucu sau Nicusor Dan. Iar astia doi sa se inteleaga, nu sa mai haraie unul la altul prin gard, ca niste catelandri.
Buna ziua,
poate ca este timpul sa-si adune fortele cam toti care nu sunt pro USL si sa ajunga un om normal primar, in caz contrar Bucale crapa.
Bine ca au infrunzit copacii, pentru ca orasul arata ca dupa bombardament. Nu cred ca exista zona unde sa nu fie cratere in asfalt sau blocaje, pur si simplu este sufocat de mizerie, arata mai rau ca in anii ’90.
Here we go…
http://adevarul.ro/news/eveniment/doi-moguli-media-i-ar-angajat-israelienii-spionat-o-laura-codruta-kovesi-1_570bc40b5ab6550cb8dff716/index.html
mare secret…
buna seara
ce mai zice hotnews(sub semnatura lui tapalaga)
“Doi moguli media i-au angajat pe israelienii acuzati ca au spionat-o pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, a declarat pentru HotNews.ro surse apropiate anchetei. Potrivit acestor surse, ar fi vorba de moguli anchetati de DNA. In acest moment, Adrian Sarbu, Dan Adamescu, Sebastian Ghita, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu si Sorin Ovidiu Vantu sunt anchetati la DNA sau trimisi in judecata sub diferite acuzatii in alte dosare, ultimii trei fiind deja condamnati. Nu este limpede daca pe langa cei doi moguli media sunt si alte nume implicate in angajarea israelienilor. …”
m-as Aventura sa cred ca e vorba fie de adamescu,fie de ghita fie de sarbu
Inclin sa cred ca e vorba de Adamescu si Voiculescu sau Adamescu si Ghita.
Plus…
http://www.timesnewroman.ro/politic/natie-de-prosti-cat-timp-romanii-isi-bat-capul-cu-trupa-taxi-deputatii-au-dezincriminat-coruptia
Da, tot scandalul in legatura cu clipul asta (in special pe fb) nu a demonstrat decit ca suntem o natie de imbecili isterici. Pina si Dragos Paul Aligica a cazut in capcana asta, ofuscindu-se ca altii au catedrale mari de piatra si noi nu. Guys, relax, ok? 🙂 E doar un cintec, prost/bun cum o fi dar e doar un apel sa fim mai calmi, mai sinceri, mai modesti = per total mai smeriti. Chiar merita sa ne facem in toate felurile si sa urlam dupa mamita cu sarurile pt asa ceva?
Mda, cam asta imi vine sa zic si eu… prea multi pe-aici ramasi = cretini sadea
corect , in primul rand e arta .
Buna seara prieteni. Bun dar amar comentariu. Cu atat mai amar ptr mine ptr ca m-am numarat printre primii sustinatori ai lui Johannis ptr ca era singurul cu sanse sa il invinga pe Johannis. Merg mai departe si spun ca daca ar trebui sa aleg din nou intre el si Ponta tot pe Johannis il voi vota.
Acum despre circul de la Bucuresti declansat de retragerea lui Orban din cursa ptr primaria generala: PNL greseste tot ce poate gresi si repeta nefericita istorie a PDL care s-a facut de ras la precedentele alegeri locale. Singura solutie ar fi acum sprijinirea unui candidat indepenendent. Asta daca maruntele creiere de la conducerea PNL vor intelege gravitatea situatiei.
buna, clemy 🙂
PNL nu invata nimic din ispravile PDL pentru simplul motiv ca toti se cred la fel sau mai destepti decat inaintasii si de fapt nu e asa. E la fel. In rau. Cat despre Iohannis, vizite, vizite si iar vizite. In ritmul asta, epuizeaza in iulie plafonul pe tot anul 😀
Iohannis
Oare ar mai fost Kovesi numita un al doilea mandat cu pacalici la cotroceni?
Oare activitatea dna si-mai nou-diicot.ar fi avut acelasi tempo?
si io am zis ca Johannis are scoala nemteasca. O are, dar e sever limitat din nastere.
buna dimineata 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-12-aprilie-consultari-la-cotroceni-in-totala-opacitate/45683/