Îndreptar de achiziţii militare pentru un stat suveran şi democratic
14/05/2016 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Redactat de †Theophyle in data de 21 iunie 2013, valabil mai ales azi, in contextul politico-militar actual!
Statele sunt de trei feluri: state care sunt amenintate imediat si prin pericole identificate, cum ar fi Coreea de Sud, Taiwanul, Israelul, India, Pakistanul; sunt state care traiesc in mijlocul unor conflicte inghetate sau la periferia lor, cum ar fi Romania, Bulgaria, Tarile Baltice, Slovenia, Polonia, Georgia s.a.m.d.; si in sfarsit, sunt state care nu au inamici statali ce pot fi identificati imediat.
O alta clasificare poate fi si intre state care au interese globale si state care nu au. Aici problema este putin mai complicata, pentru ca, de obicei, statele care au interese globale sunt liderii unor aliante in care statele (care nu sunt in conflict deschis) se pot afilia, de exemplu NATO.
Fiecare stat, fie el afiliat unei aliante militare, fie nu, TREBUIE sa aiba o doctrina de aparare nationala. Aceasta doctrina trebuie construita avand la baza ei ipoteze de lucru diferite, ancorate insa in realitati economice si sociale specifice statului respectiv. Un stat ca Romania, spre exemplu, trebuie sa tina seama de doi factori importanti. Primul ar fi compatibilitatea cu standardele NATO si doi – posibilitatile socio-economice si financiare ale statului.
Romania a facut o alegere extrem de paguboasa din punct de vedere militar in cumpararea fregatelor si cu un potential la fel de pagubos in afacerea “portugheza” a avioanelor F-16, ambele fiind asa cum am mentionat second-hand (astazi stiu de fapt ca avioanele au un potential ridicat de a fi la mana a treia). Inca o data, vorbesc despre aspectele MILITARE, fara nici o aluzie politica, afaceri, preturi, spagi s.a.
Romania nu este o putere cu interese globale, ea este afiliata unei aliante, in care sunt puteri maritime care asteapta de la Romania apararea flancului vestic al Marii Negre. Acest lucru nu se infaptuieste cu nave de genul fregatelor. Flotele mari, care apartin liderilor aliantelor, au nevoie de fregate. Romania nu are nevoie, sau nu avea nevoie de ele. Romania, pentru a infaptui o prezumtiva aparare a flancului vestic, ar fi avut nevoie de vedete/corvete rapide (cel putin 3 flotile), inarmate cu rachete mare-mare si mare-uscat si de cel putin 4 submarine diesel de ultima generatie, punct. Simplu – fregatele necesita echipaje mari si sunt extrem de vulnerabile in fata vedetelor cu rachete si a submarinelor. Pierderea unei fregate este incomensurabil mai tragica decat a unei vedete. S-a gandit prost, s-a cumparat si mai prost!
In ceea ce priveste avioanele cumparate de la portughezi as dori sa mentionez trei principii importante – (1) O platforma aviatica valoroasa trebuie sa se mentina intre 30-35 de ani; (2) O platforma aviatica ajunge la maturitate dupa 10 ani de la fabricarea primului avion si incepe sa imbatraneasca dupa 30 de ani de la acelasi inceput – Platforma F-16 ( tip A si B au fost introduse in 1978); (3) Pentru tarile de felul Romaniei, avioanele multi-rol sunt singurele fezabile.
De ce este recomandat sa cumperi de la producatorul original chiar daca materialul militar este la mana a doua. O tranzactie militara care implica de la cateva zeci de milioane de dolari si pana la cateva miliarde de dolari este de obicei o tranzactie “dureroasa” pentru visteria unei tari. In primul rand pentru faptul ca tranzactia nu aduce niste beneficii palpabile tarii cumparatoare. Tranzactia militara este de fapt o polita de asigurare pe care contribuabilul unei tari democratice nu o poate “simti” si care nu numai ca este costisitoare la inceputul ei, dar ea devine o cheltuiala constanta pentru o perioada indelungata de timp. Tranzactia devine si mai greu de acceptat daca in fruntea tarii respective sunt idioti, care nu stiu cum sa o explice sau sa o echilibreze cu unele beneficii acordate si explicate populatiei.
Daca un contribuabil, sa zicem israelian, nu are nevoie de explicatii de ce Israelul a cumparat din 2003 peste 140 de avione F-16, pentru ca el stie exact de ce tara lui are nevoie de ele, contribuabilul unui alt stat, care traieste in pace cam 60-65 de ani, va avea probleme chiar cu o cheltuiala mult mai mica. Pentru a promova aceasta “operatie destul de dureroasa”, vanzatorul “anesteziaza” cumparatorul cu ajutorul unui acord de compensare, care produce avantaje comerciale palpabile sau reduce cheltuielile acestui contract. Acest acord de compensare se numeste si acord offset.
Acordul offset este o uzanta comerciala, care nu are nevoie de reglementările unui stat, în măsura în care cumpărătorii sunt Ministerele de Aparare ale statelor contractuale. In majoritatea cazurilor, statele (cumparator-vanzator) preiau obligatiile compensatorii, chiar daca afacerea este intre firme private sau publice, sau vanzatorul este o firma de acest gen. Contractul offset poate consta in compensatii industriale, cooperări industriale sau orice fel de operatie care poate fi definita contra-comerţ. Diferenta intre un contract de offset-generic si un contract de contra-comerţ este implicarea banilor sau a marfurilor (serviciilor) oferite/primite.
Contractul offset poate aduce beneficii directe prin investitii directe, care produc bani, spre exemplu componente necesare sa zicem pentru avioanele cumparate sau beneficii indirecte, cum ar fi transferuri de tehnologii in alte activitati sau importuri de la cumparator pe baza unui sistem barter. Vom discuta despre acest gen de afaceri si voi incerca sa explic ce mi-as dori eu pentru Romania in afaceri de acest gen. Bineinteles eu vorbesc la modul “wishful thinking”.
Deci marea prostie a fost cumpararea unor avioane americane de la un stat European. Mare prostie! Cred ca o afacere directa cu SUA sau General Dynamics, producatorul acestor avioane ar fi iesit si mai ieftin si mai profitabil comercial si militar. Vezi postarea urmatoare – Avioanele F-16 din Portugalia – o poveste mioritica
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua !
Si cine sa fi negociat o afacere directa cu SUA sau General Dynamics ? :)))
Salut
Nimeni,ca nu le “iesea nimic”
Bine ca n au putut lua din israel(prin contract israelul nu are voie sa revanda)
Sunt sigur ca au incercat varianta asta/cred ca ne ar fi costat mai mult decat daca luau direct f 35
Salut
Doamne fereste sa si mai fi bagat si aia din israel coada in dotarile armatei romane.
Au murit destui piloti romani .. sistemul de ghidaj electronic ŞOCAT, aparţinând firmei israeliene Elbit System Ltd , afacerea PUMA/I.A.R. Ghimbav – elicoptere militare, afacerea AEROSTAR Bacău – avioane militare , etc etc etc ar trebui sa va spuna ceva :)) 😀
PS ; ” Afacerea s-a demarat efectiv atunci când, la data de 21 mai 1997, a fost semnat contractul dintre statul român (Fondul Proprietăţii de Stat) şi Bell Helicopter Textron Roumania Ltd. (cutie poştală creată de Bell-Dalas în statul american Delaware) pentru vânzarea a 70% din acţiunile I.A.R. Ghimbav (Braşov) contra sumei de 70 milioane de dolari. Acest contract avea însă o clauză – condiţie prealabilă cumpărării fabricii – ce prevedea că Ministerul Apărării Naţionale al României va cumpăra 96 de elicoptere Cobra ce se vor construi la Braşov sub numele de Dracula, după ce vor fi dotate cu sisteme de ghidaj de către firma israeliană Elbit System, pentru ca şi evreii israelieni să aibă partea lor de ciolan românesc”
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Peste+cu+viermi+adus+in+Romania+din+Spania
hrana sanatoasa pentru colonie
Seara buna
12 avioane . La a treia mana .
Ca vor pune pe ele motoare noi ,(seram sa nu fie vechi reparate) nu e suficient . Sint necesare si costisitoare reparatii- inlocuiri de structuri interne (parti fuselaj si structura portanta) uzate de numeroasele ore de zbor deja la activul acestor avioane .
Aici scrisoarea oficiala prin care se cere aprobarea congresului USA pentru livrarea unor echipamente si arme din dotarea acestei “flote”.
http://www.dsca.mil/major-arms-sales/romania-weapons-equipment-and-support-f-16-block-15-mlu-aircraft
Costul indicativ al cerintelor (tot din scrisoare) , 457 milioane $.
Pentru 12 avioane se cer :
– 13 sisteme de navigare inertiala si satelitara (GPS)
– 3 (trei) sisteme de contramasuri electronice (model AN/ALQ-131) (restul pina la 12 aparate or fi doar de parada ? 🙂 )
– 48 sisteme de fixare-transport si lansare a armelor ( popular niste sine dar evident mult mai sofisticate si complexe. Se gasesc mai multe pe acelasi avion . Pina la 11 pe acelasi exemplar)
Rachete de lupta :
– 30 rachete AMRAAM cu bataie medie-lunga (AIM-120C )
– 60 rachete cu raza scurta de actiune model Sidewinder ( AIM-9M)
– 18 rachete de atac la sol cu ghidare opto-electronica model Maverik. (AGM-65H/KB)
Bombe :
– 10 bombe ghidate laser model Paveway II (GBU-12)
NOTA . Aceast tip de bomba are nevoie de un dispozitiv de ghidaj laser fara de care nu functioneaza . Dispozitivul poate fi montat pe acelasi avion (sau altul aflat in zona de lupta ). Aceste sisteme de ochire si ghidaj se gasesc sub denumirea de LITENING AT sau Sniper AT (gasiti pe wiki ce inseamna ) . In alternativa , un infanterist pe teren “ilumineaza” obiectivul cu o raza laser invizibila ochiului uman (e in realitate un aparat portabil de ochire) , bomba indentifica raza laser si se indreapta in plina autonomie catre obiectiv (loveste exact punctul in care fascicolul laser “intalneste” obiectivul) .
Citind toate acestea , evident ca trupele ruse din Crimea sint distruse de cufureala . 🙂
Nu de frica .
De atita ris mai ales privind intregile divizii de pensionati speciali (maior, colonei , generali in special) si care in fiecare an “consuma” echivalentul a peste 1 miliard euro sub forma de pensi obtinute la varste extrem de scazute .
Buna seara@stefan
Dupa dvs e risipa totala
Dar,
Daca se cumparau 12 avioane noi noute cumva rusii ” se constipau”
Eu nu sunt deloc specialist ,ca dvs care cred ca sunteti “wikispecialist”,si asa fiind poate ca ar trebui sa ne spuneti si noua cat ar fi costat cele 12 avioane noi,cat ar fi costat second hand fata de cat costa astea la mana a treia
Repet,n am idee,dar nu cred ca achizitia asta s a facut fara acceptul nato
Mai deunazi,spuneati de dotarea poloniei
Dadeati “cantitati” /astea le dadea su ceausescu si…???!!!
Pt dvs,ca tot sunteti informat,romania are azi cel mare numar de specialisti it/ capita din toata uniunea europeana
Daca urmariti,razboiul urmator,s ar putea decide in campul virtual,si legati cifra aia din it de deveselu
Nu am scris ca e risipa . Nu gasesc termenul in ce am scris .
Oricum nu ma mai mira nimic . Interpretati una cind eu scriu alta . (nu e prima data)
Legat de restul aiurelilor pe care le scrieti , poate nu stiti ca la doar 300 km de Romania , in Crimea se afla o concentrare enorma de aviatie rusa de atac si vinatoare .
Cum Romania a obtinut prin un partaj international dreptul la o importanta suprafata de mare , ar trebui ca cineva sa se gandeasca ca zona respectiva (plina de gaz si petrol) ar trebui si cumva aparata (in caz de nevoie) .
Si asta nu se face cu 12 avioane (mai excat 9 ca restul de 3 si conform declaratilor oficiale vor fi “canibalizate” pentru piese de schimb )
In rest , e drept , multi au citit atit de intens Scanteia incat au suferit modificari celebrale imposibil de corectat .
PS . In 2008 (deci acum 8 ani) Romania trimitea o scrisoare oficiala in USA prin care se angaja sa achizitioneze 48 F-16 Block 52 la pretul de 4,5 miliarde dolari . Nu a fost sa fie .
In doar 3 ani banii aia au fost papati de pensile speciale (si recalcularile lor )
Hai sa aveti o seara buna .
Sau poate sa va antrenati strigind ” sa vina NATO sa ne apere” .
Va multumesc pentru “aprecierile” dvs
Eu tot am speranta ca ne veti impartasi si noua care ar fi costurile pentru achizitionare a 12 f16,la prima,a doua sau a 3 a mana
Cat despre “citit scanteia” transformarile CEREBRALE sunt de necorectat la cei care nu au indoieli/ cam asa era scanteia ,avea intotdeauna dreptate,niciodata dubii
Dvs,aveti intotdeauna dreptate/
marele maresal http://adevarul.ro/news/eveniment/revoltaofiterilor-ministerul-interne-sefii-interne-dati-mana-dnapentru-musamalizarea-afacerii-dipi-ducea-ministruloprea-1_573737115ab6550cb8ef24e7/index.html
Astia trebuie pusi la zid
Slava Domnului ca sunt si oameni corecti;
Sincer,cred ca acum 10 ani o ancheta ca asta n ar fi fost posibila/se misca in bine lucrurile ,poate prea incet ,dar e bine
Directia asta de protectie interna e facuta de scotland yard-organigrama si instruire-si incepe sa fie profesionista indiferent de ministru
Hristos a inviat, avem Ziarul de Duminica 🙂
http://politeia.org.ro/ziarul-de-duminica/ziarul-de-duminica-15-mai/46514/