Încrederea şi sindromul Pinocchio la politicieni
26/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Editoriale |
Despre încredere. Încrederea este un sentiment extrem de complex si poate fi explicat prin multe feluri, de multe ori complementare, definite de multe ramuri stiintifice. De la medicina, psihologie, sociologie, economie etc., si pana la relatiile cele mai intime ale fiintei umane. Încrederea este unul dintre cele mai complexe constructii sociale, fiind un element de baza al realităţiilor sociale. Alte constructii sociale, frecvent discutate împreună cu încrederea, sunt: posibilitatea de a identifica si controla riscuri, de a ajunge la unele certitudini subiective analizand probabilitati obiective si in sfarsit putinta de a intelege sensul unor actiuni pe care le poti sau nu le poti efectua.
În psihologie, încrederea este instinctul personal care confirma că o persoana specifica si care este considerata de încredere va face ceea ce este de aşteptat sa faca in cotidianul relatiilor reciproce. Acest instinct începe sa se dezvolte in familie şi se propaga spre nivelurile sociale care inconjoara individul. Potrivit psihologiei moderne, dezvoltarea încrederii de bază este primul nivel de dezvoltare psiho-social, care apare sau nu, în primii doi ani de viata ai copilului. Succesul bazat pe sentimentele de securitate, bunastare si optimism vor genera potentialul de încredere, în timp ce eşecul in crearea sentimentelor mentionate conduce spre o orientare de insecuritate, care genereaza neîncrederea.
Cum zicea un clasic in viata, totul se afla in cap si in chimia generata de creier. S-a demonstrat stiintific că oamenii au o predispoziţie naturală să aibă încredere şi să judece cu încredere din cauza unei structuri neurobiologice activată de creierul uman, care regleaza secretia unei substante numita oxitocină (oxytocin); numele substantei deriva dint-un termen din limba greaca,okytokine, ceea ce inseamna aproximativ “nastere rapida.” Cand a fost descoperita aceasta substanta, ea a fost relationata la contractiile uterului feminin, care face posibila nasterea. Oxitocina permite alaptarea pruncului si multe alte lucruri benefice femeilor, dar cel mai important este ca la nivel comportamental, oxitocina determină reducerea temerilor si cresterea încrederii, iar la mame determină aparitia instinctului matern. Fiecare fiinta (si nu numai umana) secreta aceasta substanta in cantitati diferite. Un aport antropologic-istoric major al acestei substante a fost posibilitatea domesticirii animalelor si legaturile, uneori profunde, dintre oameni si animalele de companie. (Despre oxitocina la nivel mai complicat – engleza sau la nivel mai simplu in romana.)
Doamnelor si domnilor, pana la urma – amicitia, prietenia, dragostea, adeziunea sunt in primul rand o chestie de încredere. Ce se intampla cand dintr-un motiv sau altul, acesta substanta este insuficienta la unele persoane, ei bine atunci apar persoane sociopate, psicopate, narcisiste si in special manipulatorii. (Si aici aveti un link care explica fenomenul – in limba engleza.)
Minciunile fara de sfarsit ale unui premier si profetia unui om de stanga. Ma folosesc de cateva fragmente dintr-un articol publicat la data de 09 octombrie, 2008 de dl Vasile Dancu. Articolul se numeste “Sindromul Pinocchio”.
“ […] Dacă cineva spune că politicienii mint ori i se zice ca e prost căci a aflat doar acum, sau că este un pleonasm. Minciuna in politică este aproape normală, cred unii analisti. Este normal pentru că politica este pînă la urmă un joc, o convenție. Oamenii îi iubesc și îi votează pe cei care sunt convingători, nu pe cei care sunt sinceri. Spectacolul face parte din politică și odată cu el, in casa politicii, intră și disimularea.[…] Unii ajung sa facă din minciună un reflex, o a doua natură. Mint așa cum respiră, mint așa cum ar da binețe, dincolo de situația în care se află sau postură. Minciuna începe să devină în politica noastră un poligon de întrecere. După ce in patru ani s-au făcut doar patru kilometri de autostradă, ministrul responsabil spune fără să clipească că in viitorul se vor face 2000 km, plus alte mii de kilometrii de drumuri judetene. Pardon, vine un alt partid, noi vom face mai multi kilometri, în plus noi vom trimite oameni in cosmos. Vom face din România a saptea putere economic din Europa, licitează și premierul, deși in clasamentul competitivițății generale suntem la toate capitolele la coada clasamentului mondial, mult după Burkina Faso si Zimbabwe.[…] Un om normal se poate întreba firesc cum poate cineva să își închipuie că ar putea să fie crezut spunând asemenea tâmpenii. Mincinosii din politică iși crează propria realitate, propria lume. Acolo sunt dictatori absoluti si cumulează ministerul Adevarului. Drama celor atinși de sindromul Pinocchio este că povestea lor se termină prost, nu are happy-endul povestii lui Collodi. Mincinoșii mari ai politicii au un trist sfârsit: încep sa creadă ei înșiși în minciunile lor. Se luminează și se uită cu uimire la construcția lor genială. Se cred salvatorii lumii si nu înțeleg de ce, la un moment dat, lumea îi ocolește. […]”
Articolul merita citit in intregime, mare profet a fost dl Vasile Dancu. Aveti SURSA
De ce articolul acesta astazi si de ce acest preambul cvasi stiintific. Un motiv simplu – realitatile romanesti au depasit normalul si ma intreb ca cetatean si ca om cu o oarecare pregatire daca unii conducatori actuali sau lideri ai opozitiei din Romania nu au niste probleme cu deficienta oxitocinei. Vorbesc foarte serios!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bunicuta Ion Ilescu isi permite sa-i numeasca pe pe susținătorii președintelui Băsescu “prostime”.
Pe cei de opinii contrare cu epitete de genul: “golan”, “animal”, “măgar”.
Comportamentul pe care îl aveți este superior celor pe care îi denumiți “prostime”?
Din ziarul Ring
“Băsescu e complet neserios.” Ion Iliescu „Are o anumită inteligenţă mobilă şi prostimea văd că stă cu gura căscată.”, Ion Iliescu Cum apreciaţi declaraţiile preşedintelui despre privatizarea CFR Marfă? Este incredibil pentru un om cu răspunderea lui că se bagă în asemenea treburi. Nu are atribuţiuni în această privinţă. Să lase oamenii în pace sau poate cel mult să recomande o anumită abordare, să verifice valabilitatea unor soluţii, nu să vină cu asemenea chestiuni.
“Băsescu mai are un an de agonie, după care trebuie să ne pregătim pentru o eră mai aşezată.”, Ion Iliescu
http://www.ziarulring.ro/stiri/eveniment/216992/Ion-Iliescu-despre-Traian-Basescu-NU-IL-DUCE-MINTEA-
Ca de obicei Iliescu îndeamnă la liniște. Turma să se îndrepte în liniște spre abator…
daca Ro avea un presedinte serios ionel ilici iliescu era de mult in puscarie. iar procurorii de casa a lui ilici nu a fi ajuns in veci in fruntea parchetului general.
Daca vreti distractie, urmariti-l pe Vadim la b1. Cica Voiculescu care e cu un picior jumate in puscarie, vrea sa ii cumpere partidul!
“Voiculescu sta pe marginea drumului la autostop, sa gaseasca un partid -vehicul sa-l duca la europarlamentare”.
salut , nebun nu e el. nebuni sunt aia care-l invita in studiori tv in loc sa-l trimita la spitalul 9 sa-si ia tratamentul.
… e nitel cam hazardata premisa c-ar exista. Tratament.
http://www.youtube.com/watch?v=L_VEdra0wUE 😛
salve ! exista . http://www.youtube.com/watch?v=Qq4j1LtCdww 😛
salut ! posibil sa existe probleme mari cu deficienta oxitocinei la asa zisii lideri politici ai tarii. niste fetze triste care de dragul “jocurilor de imagine” pun in pericol si viitorul tarii si viitorul oamenilor care isi vad de munca.
bun gasit
la fel de serios, cred ca sunt probleme pe bune cu diverse deficite, carenta de oxitocina e doar unul dintre baiuri.
Asta ce deficienta are? Ii lipseste bunul simt, simtul realitatii?
http://www.mediafax.ro/politic/relu-fenechiu-spune-ca-nu-renunta-la-sefia-pnl-iasi-ar-trebui-sa-nu-spere-dusmanii-11161972
O obraznicatura care nu-si revine nici dupa condamnare.
buna ziua
relatia “gashcarilor “romani cu oxitocina ,nu exista;
cei mai multi nici macar nu pot pronunta cuvantul,dar sa-l mai si inteleaga
Buna… spre seara.
Despre deficienta de oxytocina la nivel de “clasa politica_conducatoare*” nu mi-as pune intrebari. Din mai multe motive dar n-ar avea rost detalierea. Dar nici despre aceeasi deficienta la “liderii” “opozitiei”. Mai degraba m-as intreba despre excesul de oxy-d’aia printre stampilele umblatoare. Sau, in oglinda, despre deficienta “scarbitilor”. E greu de dat un raspuns. Probabil ca e o varietate de raspunsuri cauzata de o varietate de motive. Si mai cred ca deficienta e tratabila. Excesul insa…
cucuvaia speculeaza momentul. Vrea sa se scoata pe seama Baselului si sa razbune deceniile de asociere a prostimii/pulimii cu preferinta pt restauratie. Chiar daca a fost o restauratie “originala”. Faza e ca n-o prea poti contrazice. Diferenta e suptila si o face recuperabilitatea. Adica “prostimea” basesciana e cu mult mai recuperabila decat prostimea comu’ista. Chiar medical vorbind.
___________________________________
* ca_co intentionata
Ha!
Am uitat dedicatia pt ala din poza: http://www.youtube.com/watch?v=tpHfraFvgls 😀
Pronuntia ca pronuntia, intamplator dar de-nteles… stiu f.bine sa-l aplice
http://www.youtube.com/watch?v=Ok3vUDQmPdY 😉
Salut.
Salut,
scuze ca nu sunt atat de prezent dar imi baga fibra optica si astia de la Netcity, nu sunt cei mai draguti oameni din lume. Puteti posta de astazi si filmulete deschise – nu mai sunt probleme de resurse 🙂
SCUZE inca o data!
Salut. Apologies accepted.
http://www.youtube.com/watch?v=Gj6kqygKw5Q 😀
Buna seara,
Traditionala deja melodie de Vineri:
http://www.youtube.com/watch?v=2NPk5zuMdyw
Buna seara Ovi.
M-asteptam la ceva mai… eventual cu tragere la tema. Ori speculand la constructia (fie si formala) postarii. Ehhh… iti pregatisem o reply-ca: http://www.youtube.com/watch?v=k2QH9L42OY0 😉
Dar daca doresti neaparat una pe masura fondului propunerii tale:
http://www.youtube.com/watch?v=QYPcqwm7rh0 😉
… sau o alta-n vrs progressive: http://www.youtube.com/watch?v=yxXBhKJnRR8 😉
Varan imputit!
http://www.evz.ro/detalii/stiri/voiculescu-a-dat-o-in-judecata-pe-jurnalista-sorina-matei-1049442.html
Nu va castiga, cele spuse/scrise de Sorina Matei se subscriu dreptului la informare a opiniei publice (“(4) “Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice” – Constitutia, art. 31, alin.4). Exact ce soune Varanul ca face Antena3.
Salutare tuturor 🙂
inca ,daca mai era nevoie,de o mostra de minciuna/
pib-ul creste,incasarile scad si scad serios!
asta e realitatea:
mai adugati ca in sem 2 vor trebui provizionate cele vreo 800 milioane euro “corectii” ,adica inca vreo 3,5 miliarde ron
ar rezulta ca la modificarea bugetului trebuie “sa taie” in previzionatul pt sem 2 cam 2 miliarde ron;
se strange funia in jurul lui ponta;in toamna explodeaza odata cu cfr si oltchimul;
acum un an urlau ca mru “vinde”cuprumin; se creme vosganian sa-l vanda si nimic;s-a dus fereastra de oportunitate pentru metale
În prima jumătate a acestui an, statul a încasat cu 5,4 miliarde de lei, echivalentul a 1,2 miliarde de euro, în minus faţă de suma asumată de Guvern în programul de venituri şi cheltuieli pe 2013, reiese din datele Ministerul Finanţelor Publice (MFP
E groasa, deci. Vom avea ori un deficit manarit, ori un deficit tinut in limite prin neplata a ceea ce trebuie platit in intern. In plus, inflatia duduie.
Salut Citi,
parerea mea ca vom avea un sfarsit de an foarte greu!
In randul “prostimii” cucuvalei (si nu numai, din pacate) ceea ce spune intamplator este mascat in cliseica scuza despre pasareasca cifrelor.
Se poate simplifica astfel:
a.batronu-ti da mai putini bani la chenzina (din diverse motive);
b.iei banii ca daca nu-i iei te paste facaletu si presul de la intrare pe care-l imparti cu patrupedul;
c.acum e-atunci;
c.1.te mai duci la bere cu ba’etii?
c.2.renunti la berea cu ba’etii chiar daca risti sa te considere “supus-austriac”
c.3… dar pe scarile metroului dai peste “mana-ntinsa”
pffff… mai e si legal sa platesti mai mult de 1/2 la trantori;
c.4.cand ajungi acas’ gasesti cutia de corespondenta plina cu rezultatele obiceiurilor proaste ale unora care fac, luna-de-luna, facturi;
c.5.cand in sf descui usa gaseti casa vraiste si ti se spune c-au chemat instalatoru, electricianu, zidaru, administratoru si auditoru. Le spui precum umil poc sa se multumeasca_cu mai putin si sa fie patrihoti deoarece tu nu mai ai bani destui din cauza ca i-ai dat trantorilor din capu scarilor.
d.habar n-ai ce reducere te asteapta luna aviatuare.
… plus dedicatia pt suporterii uslamici: http://www.youtube.com/watch?v=NY2HsNHE76Y 😉
But… http://www.youtube.com/watch?v=ywcari33C70 😛
e. eehhh… dupa ce pleaca toti vine si consuarta si-ti zice ca ionestii pleaca-n co la mare
… si ca-i este de-ajuns c-o vb pe la colturi ca doar din saracie ati preluat un contract de leasing pt un hyundai
f…-i mama ei de veata 😀
salut! si eu cred ca va fi un sfarsit de an cumplit la nivel de facturi si locuri de munca!
inflatia “aia a bnr” va fi ian-dec sub 4 pct; alimentele se ieftinesc,energia electrica la fel,petrolul cel mai probabil va fi stabil sau va scadea-cotatii int-,gazele doar 2 pct in oct;deci pt isarescu nu se vad probleme cu inflatia planificata;doar cursul poate mdifica,dar va fi marginala influenta
cel ma probabil vor manari, cum a facut tariceanu in 2008,nu vor inregistra facturi la cheltuieli/partea proasta e ca tot ei vor trebui sa rezolve in 2014
Seara buna,
lasa ca ne multumeste Pinochio ca “inca rezistam” si danseaza kalinka pe capul nostru 🙁
chestia de mai jos nu miroase a penal?sau o face parte dein “programul de reducere a personalului”?
După şapte luni în care i-a ţinut în plan secund, premierul Victor Ponta le-a pus în mână lui Constantin Niţă, Mariei Grapini, Anei Varga câte un minister în toată regula: cu sedii separate, personalitate juridică, Corp de Control, direcţii independente şi chiar câte un compartiment de informaţii clasificate. În loc de 16 ministere, Guvernul are, practic, în acest moment 19.
Miniştrii delegaţi vor avea primul şi ultimul cuvânt în numirea şefilor autorităţilor din subordine, în deciziile privind achiziţiile, în marile contracte. Până acum erau doar consultaţi, ministrul având decizia şi semnătura finală. Fiecare va avea în subordine câte doi secretari de stat şi un secretar general, iar Niţă primeşte în plus un subsecretar de stat, ca secund.
Modificarea a fost operată prin trei Hotărâri de Guvern, oficializate pe 10 şi pe 24 iulie, ocolind astfel pixul preşedintelui Traian Băsescu. O schimbare efectivă a structurii Guvernului, prin înfiinţarea a trei noi ministere cu această titulatură, ar fi trebuit aprobată de Parlament şi ar fi adus Guvernul din nou la mâna lui Băsescu pentru a semna decretul(sursa gandul)
ocoleste nu doar pixul Presedintelui, ci si Parlamentul. Presedintele poate sesiza CCR cu CJNC pentru ca Guvernul si-a arogat dreptul de a actiona in locul si in numele Parlamentului (modificarea structurii Guvernului si infiintarea de noi ministere se face numai cu votul Parlamentului).
Daca pune TB de o sesizare… altdata as fi zic ca are 100% sanse de castig, acuma nu mai sunt sigur nici pe 50%.
si mai e un factor care le va face viata grea=fmi;nu se mai lasa pacaliti;s-au prins cum e cu “managerii privati” si cu “privatizarile strategice”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/accident-grav-in-mures-dupa-trecerea-coloanei-oficiale-a-premierului-maghiar-viktor-orban-1049451.html .
alt “ghinion viktor”
@ken 7 12
situatia poate degenera in “1996 reloaded”
atunci,spre luare aminte ,vaca a ascuns dezastrul; a vrut doar bunul Dumnezeu sa-l cheme pe Senior sus,ca altfzl castigau alegerile;
ce a lasat vacaroa in urmalui ,s-a vazut in 97-99
p. s trebuie recunoscut ca nastase a ascultat de tanasescu si nu a procedat la fel
Am mai spus-o dar nu ma deranjeaza s-o reiau: retrospectiv privind si cu toata stima pt sacrificiul politic al taranistilor, poate c-ar fi fost preferabila incetarea de plati.
Redresarea economica a fost opera lui R.Vasile. La care, desigur, a contribuit si “fundul-de-sifon” prin astuparea, prealabila, a gaurilor negre.
Ca sa respect formatul friday, kharma is a b***h: http://www.youtube.com/watch?v=JmcA9LIIXWw 😉
Cat despre alde tanasica… pot fi de acord ca n-a avut incotro si a trebuit sa acopere aventurile socialiste ale re-re-re-re-evaluatului sarb de la munga si (sac!) protectie sociala… insa pana la a pune tva la o taxa… e calea (lunga) dintre profesionisti si aventurieri.
No sound. Nu merita.
@ken
perfect de acord si sa nu-l uitam pe remes;ca dupa aia s-a dedulcit la caltabosi e altceva,dar,ca ministru de finante cred ca el a fost cel mai bun dupa 89;tanasescu a avut sansa sa prinda “trendul ascendent”;
cu incetarea de plati e cu dus si intors;vezi bulgaria
Nu-l uit. E ok sa-i recunoastem meritele. Dar si ale lui Ciumara deopotriva.
Vad bulgaria si spun doar atat: tara ortodoxa.
Da, a mai facut ceva bun. Dupa o succesiune de ani agricoli catastrofici a venit cu un ajutor per exploatatii in toamna, rezultatul a fost ca a “inverzit” campul. Practic a relansat agricultura, a dat gura de oxigen absolut necesara.
… paralela facand: in iepoca_condamnatului-eliberat-inainte-de-termen autocarele care “faceau” vestul se alimentau cu_cupoane de motorina pt agricultura
perioada cupoanelor a fost o nenorocire. nu au intrat banii in cont in baza inregistrarilor ca exploatatii. a fost un fel de incalzire pentru banii europeni/SAPS/PNDC
Sfortarea CDR-ului de a pune dopuri a fost o mare eroare strategica. Falimentul insemna intrarea intr-un mecanism extrem de sever de verificare financiara, ce nu ar fi permis PSD-ului sa dea cu jula cum a facut in 2001-2004. Ei ar fi pierdut oricum alegerile dar PSD-ul s-ar fi uscat pe vrej fara cioarda. Asa, si-au umplut curul de tzepi pe degeaba, iar ariciul l-a mancat tot PSD-ul.
Salutare tuturor.
pai si boc ce-a facut;
in loc sa spuna cu subiect si predicat in martie 2009 ca deficitul lasat de faimosii tariceanu§vosganian e de 9% a tacut;
ba a fixat si pensie minima obligatorie ca acum sa fie acuzat ca “a taiat pensiile”
Acolo a fost mai complicat. El n-a beneficiat precum CDR-ul de o ruptura completa cu guvernarea precedenta, si propaganda s-a axat pe asta. CDR-ului i-ar fi fost mai usor sa scoata kktul de sub pres.
Cat despre indemnizatia sociala minima… Eh, nu-l pot condamna. E vorba de oameni amarati care aveau 20 de lei pensie pe luna, deoarece statul comunist ii platea in alune pentru munca la CAP. Nu prea aveai ce sa faci altceva.
Ba se putea face distinctie intre profito(ri/are) si cei despre care vorbesti. Numai ca beneficiarul pomenii coabiteaza astazi.
Asta ca sa ma refer doar la efectele directe.
Daca vrei o scurta referinta si la cele indirecte: cam cat crezi ca va avea pensie un muncitor necalificat care, totusi, a cotizat 35 de ani (minim)?
Hmm… http://www.youtube.com/watch?v=60yigBeBCK4 🙁
3 noi ministere au apărut peste noapte
După cum pesurse.ro anunța în urmă cu cinci zile, ministrul liberal al Economiei, Varujan Vosganian, a ajuns să controleze o instituţie fantomă. Două dintre aşa-zisele ”departamente” aflate teoretic în subordinea sa, au, potrivit documentelor oficiale, atribuţiile şi funcţionează exact ca două ministere.
Reaşezarea structurii guvernului în cadrul acestui minister au necesitatat un timp mai îndelungat decât cel dorit de premierul Victor Ponta, dar necesar pentru a evita trecerea acestor modificări prin Parlament, aşa cum pevede legea. Practic, prin acest şir de paşi mărunţi, guvernul ocoleşte Parlamentul şi în privinţa schimbării structurii executivului, şi în privinţa votului pentru cei doi miniştri.
Modificarea a fost operată prin trei Hotărâri de Guvern, oficializate pe 10 şi pe 24 iulie, ocolind astfel pixul preşedintelui Traian Băsescu. O schimbare efectivă a structurii Guvernului, prin înfiinţarea a trei noi ministere cu această titulatură, ar fi trebuit aprobată de Parlament şi ar fi adus Guvernul din nou la mâna lui Băsescu pentru a semna decretul.
Aşa cum au fost redactate hotărârile de Guvern, independenţa vine în 30 de zile. Pentru Grapini şi Niţă – până pe 10 august. Pentru Varga – până pe 24 august. În acest termen, noile departamente autonome îşi preiau personalul, mobilierul, documentele, maşinile.
http://www.pesurse.ro/2013/07/26/dovada-c-pesursero-a-avut-dreptate—3-noi-ministe/#news
de al o vreme,lelia munteanu,se intrece pe ea insasi
http://www.gandul.info/puterea-gandului/victor-ponta-experience-11162672
Proba de pro. Dac-ai reusit, continua. Daca n-ai reusit, continua.
Din aceeasi sursa: http://www.gandul.info/stiri/seful-comisiei-de-examinare-de-la-liceul-banescu-mangalia-retinut-pentru-luare-de-mita-a-fost-arestat-11161850 … dar dincolo de arestarea (eventual condamnarea unor mici acari-paun) ramane o-ntrebare: pana unde?
In deplin acord cu cei si cele care laudau (re)forma fluieristica vin si-ntreb (totusi): dincolo de “logica” si “fireasca” prezenta a camerelor la bac, a masurat cineva efectele? I-a dat cu plus?
Pana una alta din ceea ce se poate deduce din asemenea articole rezulta ca de fapt efectul predominant a fost cresterea spagii pt promovare. Negustorii neprinsi sunt dascali profesionisti, nu? Ori se poate spune ca (re)forma fluieristica a reusit? [V-as ruga sa nu mintiti in raspuns deoarece “sfintii” din icuanele ortodoxe atarnate-n locul portretelor intr-o ureche ale cismarului vegheaza. Ca sa nu mai spun despre elevii care castiga medalii la olimpiada de religie (ca sa vezi ce poate face optionalitatea din fiinta umana)].
efecte, exista……..s-a mai pus de o mica afacere. Daca se obtine o 1 copeica este afacere 🙁
tot o cretina a ramas. la stadiul in care improsca cu noroi Piata Universitatii. ma mir ca-ti poate place o astfel de japita. zice si de Basea, echidistanta, frate!
Seara bună, prieteni… http://politicstand.com/talibanii/
Buna seara si bun articol 🙂 Cred ca Lazaroiu a intrecut de mult masura insa, ca si Elena Udrea, se bucura de prea multa vreme de sprijin nemeritat.
Buna Dimineata
Postare noua – Sfârşit de săptămână – 27 Iulie / Guvern gonflabil cu performanţe zero!