Incredere. Romania traseista si demobilizata
24/09/2014 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Acum cateva zile Hotnews aducea un interviu de exceptie, cu unul dintre cei mai cunoscuti politologi europeni. Dincolo de forta analizei, de patrunzatoarele observatii geopolitice asezonate cu o rara simplitate a exprimarii (lucru mare, daca stai sa te gandesti ce limbaje de lemn se invart in asemea sfere), am surprins o observatie care se aplica manusa si Romaniei si care descrie foarte bine atmosfera in care traim, precum si viitorul care (ni) se pregateste:
Spunea asa Ivan Krastev:
“Exista o dezamagire generala cu privire la functionarea democratiilor liberale. Aceasta dezamagire se datoreaza in parte crizei economice. La inceputul tranzitiei oamenii credeau ca democratia e buna pentru ca urmeaza sa traiasca la fel de bine ca cei din Occident. Asta nu s-a intamplat. Deschiderea granitelor, care a fost intampinata foarte bine la inceput, a avut si un efect pervers pentru noi, cei din estul Europei. Poti decide sa pleci in Vest si sa faci ce n-ai putea face aici sau poti ramane, poti sa ai succes aici, dar in acelasi timp altii continua sa plece. Rezultatul? Nu se formeaza si la noi o masa critica si, chiar daca personal ai succes, simti ca ai esuat colectiv. Cu exceptia tarilor baltice exista foarte putine locuri in estul Europei unde sa existe sentimentul de succes colectiv. Ai reusit pe plan personal, dar tara ta a esuat. Si de aici vine dezamagirea fata de democratie […] Cand protestele au inceput in Bulgaria, guvernul nu a venit sa spuna „aveti incredere in noi”. Nu i-ar fi crezut nimeni. Mesajul lor a fost: „nu aveti incredere in nimeni”. Nici in opozitie, nici in oamenii de pe strada, nici in ONG-uri. Si asta e valabil si in alte tari, nu doar in Bulgaria. Cetatenii care nu au incredere in nimeni, nu pot schimba nimic“.
Cat de bine se potrivesc observatiile acestea politicii si societatii romanesti! Cand te gandesti ca de multe ori alegerile democratice nu mai valoreaza nimic, intrucat oamenii dezamagiti si inselati ajung ca ei insisi sa nu mai dea doi bani pe votul lor, de vreme ce tot PSD-ul castiga! Pe fata (cand e la putere), intr-ascuns (cand e cooptat la putere) , sau traseistic (cand isi formeaza o majoritate), PSD-ul nu iese in pierdere niciodata. Sa dau un exemplu preluat dintr-un articol de pe Hotnews:
“PNL a ramas, in judetul Buzau, cu opt primari din 26, iar PDL cu 7 din 13, in timp ce PSD are 72 de edili dintr-un total de 87, dupa intrarea in vigoare a Ordonantei de Urgenta privind migratia alesilor locali, transmite Mediafax. Odata cu intrarea in vigoare a Ordonantei de Urgenta 55/2014, PSD Buzau a ajuns in cea mai buna situatie de la preluarea conducerii filialei judetene de catre Constantin Boscodeala, avand 72 de primari dintr-un total de 87. O situatie similara a mai fost la Buzau in perioada 2000-2004, cand organizatia judeteana a PSD era condusa de fostul senator Ion Vasile, atunci formatiunea social-democrata avea in judet peste 80 de primari.Dupa alegerile din 2012, PSD si-a adjudecat 46 de primarii, PNL – 27, iar PDL – 14. In primii doi ani de mandat, PNL a pierdut un primar, iar PDL unul, prin excluderea din partid, astfel ca inainte de intrarea in vigoare a OUG 55/2014 PSD avea 48 de primari, PNL – 26 si PDL – 13. Dupa intrarea in vigoare a actului normativ, situatia s-a schimbat radical. Astfel, joi, odata cu trecerea de la PNL la PSD a presedintelui Consiliului Judetean Cristinel Bigiu, au semnat adeziuni la formatiunea social-democrata un numar mare de primari liberali, dar si mai multi alesi de la PDL. In total, au trecut la PSD 24 de primari – 18 de la PNL si 6 de la PDL, astfel ca PNL mai are la Buzau 8 primari, iar PDL doar 7, in timp ce PSD are 72 de primari. Odata cu primarii care au semnat adeziuni la PSD, au migrat de la PNL si PDL si mai multi viceprimari, dar si consilieri locali, municipali si judeteni” (sursa).
De la un raport Putere-Opozitie (in 2012, dupa alegerile locale) de 46 la 41, acum s-a ajuns la 72 la 15. Dincolo de detaliile juridice ale acestei frumoase metamorfoze a primarilor “gospodari” din opozitie in primari ai puterii, doua lucruri sunt de semnalat:
– primul, ca numai un idiot si-ar construi strategia politica si electorala a alegerilor parlamentare bazandu-se pe sprijinul primarilor. Acestia iti fug ca potarnichile din partid daca ajungi in opozitie, intrucat alocarile bugetare se fac din pixul Presedintelui de CJ sau, atunci cand PSD pierde CJ-urile, din pixul lui Dragnea (peste capetele Presedintilor de CJ). Or, nu exista belciug mai bun in nasul primarilor decat alocarile bugetare. Vrei bani pentru “investitiile” care te vor face sa fii reales peste 4 ani? Treci la PSD!
– al doilea, ca primarii sunt, totusi, inconturnabili. Nu ai primari, nu obtii nici macar 5%. Este lectia pe care alegerile parlamentare au predat-o unui partid nou ca Forta Civica, care a strans “doar” 2,6% dupa 1 an si 9 luni de la aparitie. Udrea, cu primarii ei furati de la PDL, a reusit sa obtina un 6% galactic si s-a propulsat spre Cotroceni ca baba cu Ipad calare pe maturoiul Vuitton. Cauzele principale pentru care primarii raman inconturnabili sunt:
– capacitatea primarilor de a mobiliza la vot electoratul captiv din serviciile municipale (salubritate, canal, administratie etc) si familiile lor, care merg la vot pe motivul ca “daca vine altul cu clica lui, ne da afara si ne pierdem painea si contractele“. In felul acesta, primarii in functie pleaca din start cu un avantaj dat de frica si loialitatea (de multe ori penala) celor care lucreaza in administratie sau au legaturi cu aceasta. Iar PSD se pricepe de minune la fidelizat penalii! O amnistie, o marire de salariu, un contract, o numire politica – se rezolva!
– demobilizarea cetatenilor neinregimentati politic (fara carnet de partid sau fara simpatii fierbinti pentru unul sau altul). Si aici ajungem la ceea ce zicea Krastev: cetatenii care nu mai au incredere nu mai pot forma masa aceea necesara schimbarii. Se obisnuiesc cu baltirea, cu eternizarea unei clici la putere, cu nu-se-merita, nu-se-mai-poate-face-nimic. Si pleaca in diaspora sau se refugiaza in non-implicare civica si politica.
O postare a lui Barbu Mateescu arata, in acest sens, ca ne apropiem de o campanie electorala anosta, in care castigatorul se prefigureaza de acum pe fondul demobilizarii masive a electoratului non-PSD. Citez (sublinierile imi apartin):
“a. Primii doi candidați se îndreaptă spre un scor cumulat de aproximativ 70%, un grad de polarizare medie a scenei politice și electoratului (au fost și alegeri la care suma a fost 78%, dar și alegeri la care suma a fost 63%).
b. Se pare că vom avea un candidat de loc trei slab – indiferent care ar fi. Adică el/ea va fi aproape de recordul negativ de scor pentru acest loc (Stolojan, 2000: 11,8%), ceea ce va complica foarte mult construcția mesajelor între turul unu și turul doi, precum și negocierile.
c. Demobilizarea susținătorilor președintelui este la cote apropiate de cele din toamna lui 2012. Din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu sunt siguri că votează la prezidențiale Udrea sau Macovei doar 36%. Prin comparație, din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Ponta, sunt siguri că vin la vot pentru acesta 60%; la cei care au încredere mare sau foarte mare în Iohannis eficiența convertirii în votanți e de 46,5%.”
Intr-o Romanie in care primarii “opozitiei” trag la PSD cum trag mustele la miere (uf, era sa zic altceva!) iar sustinatorii adversarului lui Ponta nu cred nici ei cred in sansa favoritului lor (si de ce ar crede, cand Johannis da semne disperate ca nu isi doreste victoria, si in plus, sta pe muchie de cutit la ICCJ!), victoria PSD-ului la prezidentiale va fi garantata, pentru ca pare deja garantata.
Cetatenii care nu sunt simpatizanti ai PSD deja au pierdut convingerea ca mai pot impiedica PSD-ul sa castige prezidentialele. Manipularea si propaganda aproape ca au invins.
Inainte de a castiga alegerile, PSD face tot ce e posibil pentru a da impresia ca le va castiga.
Victoria de la urne este securizata prin castigarea, in avans, a aparentei de victorie sigura. Si cum sa nu fie asa, intr-o tara in care, orice ales (local sau parlamentar) poate ajunge, inevitabil, in PSD?!
Traseism politic si demobilizare civica: reteta de de succes pentru distrugerea increderii cetatenilor in puterea votului lor si in democratie!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Sigur ca acest articol are perfecta dreptate. Adica cvasiconcluzia “”Cetatenii care nu sunt simpatizanti ai PSD deja au pierdut convingerea ca mai pot impiedica PSD-ul sa castige prezidentialele. Manipularea si propaganda aproape ca au invins.”” este (in buna masura) adevarata.
Daar…
Oare adevarul scris al acestui articol nu contribuie (si el) la demoralizarea celor “” …care nu sunt simpatizanti ai PSD …”” ??
Oricum eu votez (cand se poate ) cu MM.
salut! 🙂
Manipularea si propaganda aproape ca au invins.
tiberiu2009, nu poti blama analizele care spun adevarul, caci alternativa ar fi postarile platite de tabara cealalta, care zugraveste realitatea in culori fanteziste. De exemplu. Il bat pe Ponta de ii suna apa in cap!
Iata exemplul: http://www.gandul.info/politica/elena-udrea-il-pot-bate-pe-victor-ponta-la-alegerile-prezidentiale-13107230
Stiu ca spunerea adevarului nu poate si nu trebuie criticata sau condamnata.
Dar oare //…adevarul scris al acestui articol nu contribuie (si el) la demoralizarea celor “” …care nu sunt simpatizanti ai PSD …”” // ?? Sa zicem ca aceasta treaba ar fi o victima colaterala a spunerii adevarului (in acest caz) ?
PS. Inteleg ca s-a aflat ca Ponta a fentat armata (atunci cand era obligatorie ) si nu are nici o dovada care sa motiveze dezertarea lui de la recrutare. Asta ar fi o arma buna in campania contra lui.
S-ar demonstra falsitatea si demagogia lui in privinta mandriei de a fi roman.
nu stiu de faza cu armata. Insa imi amintesc ca Ponta punea pe fafebook poze cu el din armata. Inteleg ca erau de la bal mascat? 😉
http://www.mediafax.ro/politic/cezar-preda-ponta-a-fugit-de-armata-iar-neamtul-a-facut-planton-si-a-jurat-credinta-romaniei-13338948
Sigur ca acest Cezar Preda nu este neaparat credibil. Dar …
Buna ziua!
Uite ca incep alte…”mobilizari”, mai ferme si de la cine nu s-ar fi asteptat:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18172608-adrian-sobaru-fost-retinut-politisti-dupa-intrat-masina-gardul-guvernului.htm
Ponta a cerut demisia lui Boc cand Sobaru s-a aruncat in gol la Parlament.
Va avea tupeul acum sa comenteze gestul de acum al lui Sobaru????
Dar (mai ales) va avea A3 o pozitie agresiva in favoarea gestului lui Sobaru asa cum a avut atunci????
Vin vremuri interesante, si inca nu a inceput bine campania electorala; deja subiectul Sobaru si Melescanu, alaturi de cel al lui Turcescu aduc norii negri asupra campaniei lui VVP. Eu zic sa avem putintica rabdare…
cine ne da tutun? 😀 salut, drivas!
Nu prea ni-l mai permitem ca e produs de lux! O sa trecem la panusi de porumb tocate…Acum am vazut, am uitat un “e” la aduc(e).
nu-i bai 🙂 unde sunt panusile de altadata? 🙂
Buna ziua,
Este perfect adevarat – Demobilizare.Totusi eu voi vota in Turul 2 cu oricine in fata lui Ponta (probabil Johannis) chiar daca pentru prima oara din ’90 nu simt nici o emotie. Si Da impresia generala este ca jocurile sant deja facute , dar Speranta moare ultima.
Traseismul este cea mai mare marlanie din politica romaneasca.Asta nu mai e democratie.
papiculo, traseismul este cancerul democratiei, ascuns sub masca pioasa a interzicerii mandatului imperativ.
De Catavencu: “Asta nu mai e democratie” 🙂
Pai n-a fost “democratie” decit citeva ore pe 22 decembrie ’89. Intre fuga lui Ceasca si aparaitia ‘salvatoare’ a FSN-ului.
Iar turul 2 va fi intre Ponta si un pion PSD.
buna ziua. nici macar atunci pentru ca a fost vreo 20 de minunte guvernul verdet 🙂
Da.
Deci de la un gol de putere la o supra-concentrare de putere: va fi un moment in Nov. cind Ponta o sa fie si Prim Ministru si Presedinte in acelasi timp!
Cel mai prost fotbalist de pe teren – o sa si apere si-o sa dea si cu capul 🙂
nu. nu e presedinte pana cand nu depune juramantul. Nu o poate face in timpul mandatului lui Basescu, care se termina pe 21 decembrie.
Mea culpa, multumesc pt clarificare. Oricum o sa i se rupa lui de juramintul ala. Alte minciuni spuse cu mina pe Biblie, mare brinza. Mai important o sa fie protocolul de instalare.
Dane, PSd are pioni oricand, are doar greutatea alegerii, nu stie care e mai bun!
Din motivarea condamnarii lui Fenechiu, pe care o citesc acum:
La întrerupătoare a sesizat că acestea erau fără serii, nu aveau plăcuţe de
identificare, iar armăturile erau ruginite, ca atare, nu puteau fi folosite. E bine că
transformatoarele sau întrerupătoarele veneau asamblate, din punct de vedere
tehnic, au fost, însă, înregistrate ca piese de schimb, fiind găsite şi
transformatoare fără plăcuţă de identificare. În cadrul controlului a cerut şefului de
atelier să le remită o listă cu piesele de schimb, pe care a şi verificat-o. A găsit
plăcuţe de identificare care atestau anul fabricaţiei 1960 -1970. Indiferent de
vechime, transformatorul se rebobinează, se schimbă uleiul, izolatorii şi se poate
folosi. La întrerupători însă situaţia este mai grea întrucât aceştia trebuie să vină
împerecheaţi altfel nu pot fi folosiţi. Din întrerupătorii identificaţi doar unul singur a
putut fi folosit. Martorul a susţinut că în 3 ani cât a lucrat la Bacău a auzit că un
singur întrerupător a putut fi folosit, invocând un exemplu în care au fost încercaţi
8 întrerupători pentru a fi înlocuit unul. Martorul a susţinut că în cadrul controlului
pe care l-a efectuat a făcut o verificare şi a constatat că întrerupătorii noi erau mai
ieftini decât cei refolosiţi. Un întrerupător nou costa un miliard patru sute lei
(ROL), iar unul din cei înregistraţi în contabilitate avea preţul de un miliard şapte
sute lei (ROL). În urma controlului, a ataşat copii de pe factură la nota întocmită și
a menţionat comparativ preţul produsului la Electroputere Craiova.
Devine interesant, nu se lasa 😀 Oare se va sesiza instanta din oficiu, va avea bafta de un judecator drept.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18173404-robert-turcescu-rtv-primele-declaratii-dupa-deconspirare-avut-rucsac-pietre-spinare-care-carat-cat-carat-din-moment-dat-jos-simt-impacat-foarte-impacat.htm
buna ziua !
omul are o treaba cu judecatorii drepti 😀
E cam “ezoteric” – ceva Dumnezeu, liniste, ceva mister…
Mai este emisiunea aia a lui Oreste? Pentru ca de-acu’ incolo poate sa intre pe nisa asta.
Jurnalist-sef/Redactor-sef la Trinitas cumva?
salut! 🙂 Poate cade la madam Costiniu 😀
salut 😀
e nevoie de acte/dovezi oficiale sa se ajunga la instanta sau la o ancheta oficiala .
sa prezinte niste foto cu camarazii sai din reteaua in care a activat daca a fost ofiter acoperit
ai citit ? http://www.reportervirtual.ro/2014/09/citeste-marti-ora-9-00-am-pe-reportervirtual-ro-cine-l-a-santajat-pe-robert-turcescu-momentul-de-sinceritate-al-unui-spion-militar.html
acuma am citit. ce increngatura!
increngatura . dar daca ti aduci aminte de ; afacerea motorola de la inceputul anilor 90 , de faptul ca sov a avut in solda pe timofte si o pleiada de ofiteri secu etc .. , te uiti la ce nash are mitomanul si ti dai seama cine conduce Ro . psd se inseala daca ei cred ca au castigat sau vor castiga alegerile. alegerile le castiga noua securitate – aia care l-au dat jos pe MRU . pe cine zicea udrea ca ar vota presedinte ? poate ii voteaza omul respectivului 😉
udrea voteaza pe cine da dovada de “pragmatism”. adica pe oricine ii da ei ceva!
sau cine ii da comanda 😉
Buna ziua tuturor…
Incep sa cred ca si a nu te lasa demoralizat de porcariile lor e de asemenea o obligatie morala…
buna, Diana! 🙂 De asta am si scris articolul, pentru ca trebuie o radiografie a situatiei interne, ca sa intelegem ca propaganda da impresia ca alegerile sunt deja castigate de PSD!
Salutari 🙂
E greu sa te tii de obligatia asta, dar pe mine ma ajuta intrucatva firea dificila…
@cetatean, nu stiu, poate ca gresesc sau poate ca sunt putin nostalgic dupa optimismul lui Theophyle… dar sa luam prima parte a titlului: incredere! Eu inca o am. In toti cei care s-au refugiat in virtual pe diferite bloguri, in toti cei care tac si nu sunt vocali desi au ce sa spuna, in toti cei care au iesit in strada cu diferite ocazii impotriva sistemului asta ticalosit, in toti cei care vor face mii de kilometri ca sa ajunga la o sectie de votare din strainatate si in multi altii… Iti propun un test: sunt sigur ca VVP nu va iesi presedinte; dupa vot sa se incerce ” reactivarea” Protestul Ghilimelelor si sa vedem ca vor iesi din nou in strada cu miile. Imi pare rau ca multi nu mai sunt pe acest blog, imi pare rau ca si eu, din varii motive, am lipsit de aici si, cel mai mult, imi pare rau ca…
Seara frumoasa!
Sobaru catre jandarmi, dupa ce s-a bagat cu masina in gardul Parlamentului:
“Va place cum arata tara asta?”
Nu inteleg de ce B1,Digi 24, Realitatea dau mai multa importanta lui Turcescu decat lui Sobaru. Pai dpdv electoral treaba cu Sobaru ar fi mai rentabila.
Lista subiectelor electorale ratate pana acum ar umple un trin de marfa.
Buna seara,
ii pasa lui Ponta?
http://www.mediafax.ro/social/exclusiv-congressman-ul-chris-smith-i-a-scris-lui-ponta-ingrijorat-de-schimbarea-legii-electorale-prin-oug-scrisoarea-trimisa-premierului-13339968
M-am mai gandit. Poate punem mana de la mana si-i cumparam lui Sobaru un tanc.
datu un leu pentru un tanc 😆 I-a facut mat 😀
de citit , apropo de sobaru , ponta , turcescu si .. noul cuib al securitatii
http://www.reportervirtual.ro/2014/09/a-inviat-turcescu-la-romania-tv-televiziunea-lui-ponta-oare-de-ce.html
pentru soricelul doamnei nutzy : http://www.paginadeagricultura.ro/ambasadorul-olandei-in-agricultura-este-nevoie-de-strategie-si-legi-clare/
pe mitomanul victoras nu’l intereseaza agricultura – il are pe tender care dinamiteaza tot ce prinde in cale .
“Cristian Sima, fugarul din Sankt Moritz, într-o relatare pe Facebook, scria în două postări duminică, orele 23.01, următoarele:
„Oameni buni.Există in România o structură transpartinică care cuprinde toţi politicienii, toţi oamenii de afaceri mai importanţi, multinaţionalele, serviciile. Structura asta a distrus Romania post decembristă. Din aceasta structură, eu şi Turcescu am făcut parte. Am hotărit să ne spovedim. La inceput vom fi ignorati, apoi luati in deridere, apoi combătuţi .. Nu e nicio conspiraţie. E doar DISPERARE.”
Iar luni, orele 9.50, tot el: „Pe cine aştept la marea spovedanie: Cosmin Guşă, Dan Pascariu, Dan Tapalagă, Mircea Dinescu, Cătalin Predoiu, Daniel Dăianu, Bogdan Chirieac si multi altii…..”
+ Tonta
Buna seara.
Un articol care nu mai poate fi accesat decât prin link-ul următor ! De ce oare ?
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18173684-ludovic-orban-pnl-ofiterul-acoperit-alegerile-prezidentiale-este-victor-ponta.htm
Și dacă mai aveați nevoie de lămuriri al cui ofițer acoperit este:
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-18175022-victor-ponta-despre-scandalul-ofiterului-acoperit-2012-vocea-rusiei-scria-basescu-incerca-acrediteze-ideea-ponta-este-agent-unei-puteri-straine.htm
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei…ai-la-victoria/31598/