Esecul votului prin corespondenta. De ce nu demisia ?
05/10/2015 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Am toata stima pentru grevistii foamei (care o fac pentru o cauza dreapta), cu conditia ca acestia sa nu se hraneasca pe ascuns cu bunataturi, in timp ce oamenii le admira eroicul sacrificiu. Un om ca Teodor Maries, bunaoara, care a facut (si) in anul 2012 greva foamei timp de peste 100 de zile pentru adevarul Revolutiei, de ajunsese bietul om doar pielea si osul, este cea mai buna dovada actuala ca unii oameni sunt dispusi sa mearga pana la capat pentru a-si apara idealurile, care sunt si ale noastre.
Umbla vorba ca Opozitia face greva japoneza in Parlament, pentru ca nu s-a aprobat pana acum votul prin corespondenta. Conu Mișu Voicu deja si-a dat demisia de la sefia comisiei de cod electoral, nu inainte de a fi facut posibila votarea legii alegerilor locale (prin care primarii sunt alesi intr-un singur tur) si nu inainte de a fi girat si votat legea alegerilor parlamentare, prin care se revine la odiosul vot pe lista inchisa.
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat-o in doi timpi si trei miscari in iulie, fara ca macar sa incerce o negociere (oficiala sau in spatele usilor inchise) si fara ca macar sa o trimita inapoi Parlamentului. In definitiv, am vazut cum functioneaza votul pe liste inchise si unde a dus el. Ca si votul uninominal a fost un esec, asta nu e motiv sa te intorci la un sistem la fel de pacatos, ci sa incerci un altul, bunaoara vot pe liste deschise.
Asa, cu legile pentru locale si parlamentare votate si de putere si de opozitie si promulgate de Presedinte, poate incepe mascarada luptei politice pentru votul prin corespondenta. Prietenii de pana mai ieri redevin azi dusmani si dragii nostri reprezentanti ai Opozitei se gandesc chiar…sa faca greva foamei! Pesemne ca aceasta idee a fost enuntata dupa ce s-au indesat niste provizii serioase prin buznarele interioare ale costumelor.
Vorba lui nenea Iancu: Stai, țațo, să-ți spui și să te crucești, nu altceva!
Ca si cum asta mai consoleaza biata Diaspora si bietul popor roman…. Dupa un cerc deschis de referendumul pentru uninominal din 2007 si de referendumul validat pentru unicameral si 300 de parlamentari (pe care au scuipat si Puterea si Opozitia, cand nu au redus macar numarul de parlamentari), asistam din vara la inchiderea cercului, prin revenirea la votul pe liste si ingroparea (aproape sigura) votului prin corespondenta.
Si ca sa nu mai lungim chinul parlamentarilor Opozitiei, de care chiar ni s-a facut mila sa nu ajunga ca bietul Maries, sa le dam un sfat (ca de la alegator inselat la demnitar cinstit): dragii nostri reprezentanti, nu va periclitati viata facand greva foamei, ca PSD-ul oricum nu va baga in seama.
Mai bine dati-va demisia din Parlament, ca oricum nu reusiti nimic pana in 2016, insa la parlamentarele viitoare veti reveni la putere ca niste eroi si semizei ai poporului!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună ziua! 🙂
Foarte bine zis!… Doar că, din păcate, pe acești mutanți nu-i sensibilizează luările de poziție ale societății civile (sunt convins că mulți dintre ei habar n-au de existența Comunității Politeia!), deoarece au obrazul mai gros decât șoricul porcului! 🙁
Cam… off-topic, dar e „caldă”. Gheneralu’ „Izmană”, „interesul național” are „crescătorie” de plagiatori!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20474669-exclusiv-sasea-lucrare-doctorat-plagiata-coordonata-gabriel-oprea-chestor-sef-politie-dumitru-parvu-obtinut-doctoratul-academia-politie.htm
Mitomanul ar trebui să „ia lecții” de la „Izmană”…
Ar fi de râs dacă n-ar fi (și n-am fi noi, ăștia fraieri, adică onești, corecți!) de plâns! 🙁
Mama lor de ticăloși!
Buna! 🙂 Te asigur ca aceasta Comunitate exista dinainte ca multi parlamentari sa fi calcat prima data in Parlament si, daca da Dumnezeu, va exista si cand multi parlamentari vor parasi Casa Poporului pentru a merge acasa sau la inchisoare!
Sunt mai mult decât convins! 🙂
Emilia Șercan:
„Sotia lui Dumitru Parvu, Florentina, lucreaza ca agent la secretariatul Sectiei 4 de Politie Bucuresti, iar fiica acestuia, Daniela Parvu, lucreaza tot in IGPR, ca sef birou SIRENE (Supplementary Information Request at National Entities) din cadrul Centrului de Coorperare Politieneasca Internationala. Biroul SIRENE functioneaza ca un oficiu al Politiei Romane de colaborare cu statele Uniunii Europene si asigura schimbul de date si informatii, fiind singurul punct de contact intre autoritatile din tarile membre. Infiintarea acestuia a fost o conditie pentru aderarea Romaniei la Spatiul Schengen.
Dumitru Parvu se bucura de doua decoratii primite de la doi sefi de stat, Traian Basescu si Klaus Iohannis. Prima districtie este Ordinul Barbatie si Credinta in grad de Cavaler, cu insemn pentru militari, fiind acordata de presedintele Traian Basescu prin Decretul 1.239 din 20 decembrie 2010, la propunerea ministrului de Interne Traian Igas. Cea de-a doua, a fost primita chiar anul acesta si este vorba tot de Ordinul Barbatie si Credinta, in grad de Ofiter, cu insemn pentru civili.”
Și ăsta a fost decorat și încă de două ori!!!
Plus că și-a „aranjat” și nevasta și fata! Să „mânâncă și gura lor ceva, conașule, acolea, mânca-ți-aș!”…
Și, dacă mă uit unde lucră progenitura aiestui plagiator (cică ar trebui să vegheze să nu fie furturi și tocmai el e prins cu „mâța-n sac” (era să scriu cu „plagiatul în sac”!), înțeleg mai bine de ce se încăpățânează, de ani buni, Olanda și Germania să „ne trântească Schengenul în nas”! Cum să ajungă baza de date cu infractori a Europol pe mâna uneia care are tatăl hoț (plagiator)???
pentru astia plagiatul ( furtul ) e dovada de mare barbatie , deci decoratiile sunt pe merit ! 😀
salve !
Buna,Citi!
N-ai sa vezi broscutele plecand din luck! 🙂
Oamenii drepti fac ce este drept. Sa vedem cati oameni drepti avem in Parlament! 🙂
🙂
In Parlament nu stiu cati a fi, dar in afara unul “vrednic este”! 😛
Buna ziua,
Titus Corlatean este la DNA. A fost chemat in dosarul votului in diaspora!
sorry..
Nici o problema, mi-au intrat foarte greu comentariile.
Corlateanu Titus la DNA – dosrul diaspora !!
Poate asa, DNA “impulsioneaza” votul prin corespondenta!
dece nu este chemat si zombi melle?
Doamne ajuta, Cedric 🙂 sa inceapa un bal pe care nu il mai credeam posibil?!
tot a fost targul de nunti :))
se grabeste DNA,sa nu cumva sa-l trimita pacaliciul ” la post” ,ca si consul prin Hawai sau Martinica…
salve !
daca ar demisiona nu ar pierde bunatate de pensie speciala cuvenita ” alesilor ” ?
nu demisioneaza din parlament javrele ( vreo 80 la nr ) care se afla in ” plina lupta” cu justitia – urmariti penal , condamnati , fosti puscariasi in timpul mandatului si reveniti la ” job” etc 😀
Domnule Presedinte !
ca orice om normal ….,va rog sa fiti atent la cei ce va alcatuiesc agenda. Domnia Voastra ati fost prezent la deschiderea “noului an universitar” la U.B . Gest respectabil , putin …ilar? Tot la aceasta universitate a mai avut loc o ceremonie de deschidere a “noului an universitar” ,pe 01 octombrie; eveniment la care a fost prezent si a avut un discurs ministrul de externe ,Aurescu !
“Miopia” consilierului sau a consilierilor ,s-a observat din nou in discursul Dvs. Discurs tinut la Facultatea de Drept …..si nici o referire la fapte care afecteaza prestigiul acestei facultati de prestigiu ,la nivel international , a invatamantului superior romanesc de altfel : PLAGIATUL !!
Demagogie domnule Presedinte ?
Rea vointa !
Sau este un je m’en fiche ism cotrocenist original ??
ai dreptate, dacä nu schimbä consilierii, rämane un mormoloc manipulat…….mihalache prietenul
lui tonta.
Buna dimineata 🙂
Ce “consilieri”?
El “citeste ca primarul”? Sa PLATEASCA la fel ca primarul 🙂
Bună seara!
Poate a fost „deschidere cu repetiție”, fiindcă sasul spickuia engleză pe celălalt mal al Atlanticului, când a fost „dășchiderea pă bune”… 🙂
Secretarul american al Apărării Ash Carter a acuzat Moscova luni, într-o vizită la Madrid, de escaladarea războiului civil din Siria prin atacurile asupra opoziţiei moderate, relatează Reuters.
Carter a afirmat că eforturile Rusiei de a-l susţine pe al-Assad seamănă cu propria legare a Moscovei de o corabie care se scufundă.
“Prin acţiunile sale militare în Siria împotriva grupărilor moderate, Rusia a escaladat războiul civil”, a denunţat Carter într-un discurs susţinut în cursul acestei vizite în Spania.
http://www.mediafax.ro/externe/moscova-anunta-25-de-raiduri-in-siria-in-ultimele-24-de-ore-carter-acuza-rusia-de-escaladarea-razboiului-civil-14795661
Salut
Toti bucurosi ca au “fentat” inca o data diaspora .
Nici domnul Iohannis nu crede ca acesta va fi primul si ultimul lui mandat . Va vedea la urmatoarele alegeri prezidentiale in care chiar daca se candideaza unu ca Ponta, Iohannis va fi infrint categoric (ca “raul cel mai mic” nu e varianta eterna pentru manipulare) .
In alta ordine de idei , uneori trezirea la realitate e extrem de dura .
http://www.repubblica.it/economia/2015/10/05/foto/air_france-124369031/1/#1
Asa au fugit (din sedinta) , 2 membri de vaza al consiliului de administratie Air France . 🙂
Au venit sute de angajati sa ii intrebe cum e treaba cu cele 2.900 posturi de eliminat si au intrebat inclusiv cum e cu salariile lor mega galactice care nu se reduc niciodata . 🙂 🙂 🙂 🙂
Bună seara!
Așa trebuiau „alergați” de bucureșteni, francezii de la Apa Nova… Din păcate, românul „băltește” (cuvântul „baltă” e dacic), așa că…
Și o dovadă că aveau motive (bucureștenii) să facă asta:
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20475551-martor-dna-apa-nova-cumparat-bunavointa-unor-televiziuni-sume-importante.htm
Acest Corlateanu a intrat ca martor …..
Sa-i tinem pumnii sa iasa asa cum trebuie si merita !
PS ce premonitie a avut Cetatean cu postarea aceasta !
Pour le camarade C(o)urlatzean se potrivește, „mănușă”, melodia „Perfect” a celor de la „Timpuri Noi” (mai ales refrenul): „Tooootul e minunaaaaaaaaaaaaat!”…
https://www.youtube.com/watch?v=dGcoty6R7gA
n luna august, într-un răspuns pentru gândul, DNA arăta că Autoritatea Electorală Permanentă, Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Externe au trimis la DNA documentele solicitate şi că în cauză au fost audiate mai multe persoane, despre care nu se pot însă oferi detalii, ancheta fiind în curs. Ancheta se afla tot în stadiul cercetării penale „in rem”, cu privire la fapte, la fel ca şi în decembrie 2014.
Sa inteleg ca s-au identificat vinovati? Ceea ce inseamna ca domnul ex ministru de externe s-ar putea sa afle ca este INVINUIT ?
ps citi help
Cei ce-si iau informatiile DOAR de la televiziunile de stiri ,devin “victime” sigure …
Creațiile lui Dan Voiculescu (Antena 3) și Sebastian Ghiță (România TV), primul condamnat definitiv la 10 ani de pușcărie, iar cel de-al doilea cercetat de DNA în mai multe dosare, au ajuns să controleze la nivel național 70,8% din piața de știri TV, iar la nivel urban 68,1%. Aceste cifre reies dacă facem un clasament în 5 alcătuit de ReporterVirtual.ro, conform ultimelor cifre de audiență, din luna septembrie 2015.
http://www.reportervirtual.ro/2015/10/tandemul-voiculescu-ghita-controleaza-peste-70-din-piata-stirilor-tv-din-romania-cum-arata-cifrele-posturilor-specializate.html
PS gluma aceasta de “comentator – critic ” Rogozanu,primeste si bani pentru prostiile ce le debiteaza ? Cristoiu pare inteligent pe langa el
a nu se uita ca si RV este finantat! 🙂
https://liviutudordotcom.wordpress.com/
http://m.b1.ro/stiri/eveniment/cum-sunt-platiti-cei-zero-angajati-de-la-reporter-virtual-si-care-sunt-pierderile-financiare-ale-hotnews-ro-115927.html
V-am spus ca le intra frica-n oase?
http://www.stiripesurse.ro/dragnea-da-unda-verde-votului-prin-corespondenta_969065.html
Daca n-ar fi DNA ar fi vai de noi!
mafiotul de telörman,este un sarpe, nimeni nu trebuie sä-l creadä.
Dragnea a fost odata un om ok. Mai demult.
corlätzean si melescanu au mintzit, si imi aduc aminte perfect ,ce a spus bätranul cotoi
securist , melle, “trebuie sä väd care este atitudinea politicä a diasporei”
EXISTÄ ACEASTÄ DECLARATZIE ; NIMENI NU S-A SEZIZA , ZOMBI TREBUIE JUDECAT???
ce golan este tonta, ironii de prost gust la adresa procurorilor si justitzie,
cat tupeu pt. un impostor.
Sa speram ca o sa vina ziua cand o sa-i inghete ranjetul pe fatza!
e urat cei dorim, dar mizeria asta de om,a fäcut mult räu.
Bună seara!
După limbajul lui de „golan de… guvern” (e tot un fel de „cartier” sau mai degrabă, „șatră”) aș putea spune că „nu ne încurcăm în vorbele unui premier total necunoscut”… 🙂 🙂
PT @DanSu de la vechea postare
Fara suparare , NU aveti habar de diferenta intre pensia retributiva (aplicata in RO ) si pensia contributiva aplicata in vest.
Pensia contributiva :
Ion a varsat in 40 de ani de munca suma de 300.000 lei (sa zicem) la sistemul de pensi . Cotizatii anuale , sumateadica adunate si recalculate anual cu procentul de inflatie din anul respectiv.
Tot certificat , contabilizat de Casa de Pensi .
Ca urmare , cind Ion iese la pensie la 62 -65 de ani , pensia se calculeaza in 3 variante (depinde de modelul adoptat cu definitia “norma” . La nemti e una , la italieni e alta , la francezi alta )
Cele 3 norme urmatoare sint si cele mai raspindite :
A- 300.000 : 120 (pensia calculata la norma “10 ani” ) = 2.500 lei brut lunar pensie .
B- 300.000 : 180 (norma “15 ani” ) = 1.666 lei brut lunar .
C – 300.000 : 240 (norma 20 ani) = 1.250 lei brut lunar .
Dupa cum vedeti , nu exista ABSOLUT NICI O REFERIRE LA SALARIU , SALARIU MEDIU ANUAL .
Sistemul contributiv penalizeaza puternic lipsa de vechime in munca .
– Lipsa de contributii = pensia sociala minima .
– Vechime in munca redusa (cu minim 5 ani de contributii necesari pt o pensie in vest) duce inevitabil la pensie redusa . De regula foarte aproape de pensia sociala minima .
– Vechime in munca plina (cu 40 ani de contributii efective , nu presupuse) = pensie intreaga .
Acest sistem e practicat inclusiv in USA si chiar pentru militari .
a- Vechime mica in munca cu relativele contributii = pensie ultra mica .(in USArmy e 25% din pensia maxima)
b- Vechime mare cu contributile obligatorii evident cumulat mai mari (40 ani) = pensie plina . (100%)
Doar in RO si cu sistemul retributiv de calcul al pensie SE POATE SARI PESTE CONTRIBUTILE EFECTIV VARSATE .
.E unica forma de a obtine o pensie de 3.000 lei lunar si de la varsta de 40 de ani .
– E unica metoda ca sa iesi la 52 de ani la pensie ca magistrat cu 8.000 lei pensie .
Ambele sus menionate nu au nici o legatura cu suma contributilor varsate EFECTIV. In schimb intra in joc “punctul de pensie” UNDE SE PRESUPUNE CA AU FOST PLATITE CONTRIBUTILE ANUALE .
A presupune nu e egal cu a certifica efectiva existenta a acelor contributii .
Greu la deal cu boii mici . 🙂 Se vede si din cele 14 miliarde lei subventii la sistemul de pensi pe primele 9 luni a anului .
As indrazni sa adaug aici, pentru pensiile “speciale”, (judecatori, politisti si altii asemenea) sa se impuna conditia pierderii totale in momentul in care este PRINS actionand CONTRAR principiilor pe care TREBUIA sa le respecte in functia “speciala” respectiva. MIta cred ca se incadreaza aici 🙂
PS Am vazut asta in filmele americane 🙂 Si imi place.
Bună seara! 🙂
Din nou (cam) off topic (scuze)…
Se confirmă, în parte, faptul că, spitalul din Kunduz nu a fost bombardat chiar degeaba:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20475372-spitalul-organizatiei-medici-fara-frontiere-fost-bombardat-americani-cererea-fortelor-afgane-aflate-sub-focul-talibanilor-general-american.htm
sprculatzii ordinare de ambele pärtzi, nu cred nici unul
Acest atac constituie o încălcare gravă a dreptului internațional umanitar.
MSF cere o investigație independentă.
http://www.msf.org/topics/kunduz-hospital-airstrike
Nu neg că sunt speculații, dar la cât de vehemenți au fost cei de la MSF, nu cred că adevărul este doar într-o parte (a lor). Nici americanii nu sunt „îngeri”, dar nici cu ăilalți nu mi-e rușine!…
Se va musamaliza actiunea . Razboiul fara greseli , victime colaterale , nu a existat ,nu exista si nu va exista niciodata .
si eu zic ca fara morti ”accidentali” nu s-a vazut razboi! si de obicei sunt cei mai numerosi!
INCA un subiect bomba!
http://www.riseproject.ro/articol/agentia-de-plati-in-agricultura-delapidata-de-interlopii-bulgari/
(Li/ni) se potrivește, nițel adaptată, vorba aia „și fraieriți și cu banii luați!”…
Se va schimba (mă tem) și vorba aia cu „afacerea bulgărească”: i se va spune „afacere românească”!…
Podul ”Preteniei”!
buna seara
vot prin corespondenta???
e o gluma buna
– “presedintele”comisiei de la camera:voicu-daca imi aduc aminte singura lui actiune notabila a fost incercarea de a se casatori cu alina gorghiu?sau altceva,oricum cred ca era o afacere “amoroasa”
– isi da “demisia” la termenul limita la care se mai poate face ceva
– in deplina “unitate nationala”gashcarii au votat doua legi oneroase:cea a alegerii intr-un tur la locale si revenirea la votul exclusive pe liste,FARA nici o discutie/aici au avut si sprijinul “faimoaselor ong-uri”
-presedintele ales numai si numai datorita diasporei-nu e vorba de numar voturi,e vorba de impactul actiunilor acesteia-TACE
se va vota o lege,ca sa astupe gura /va fi o lege tembela si complet inutilizabila/pot sa pariez ca vor fi atatea hatisuri”administrative” care vor descuraja pe orice potential votanta al carui timp inseamna “bani” nu “macinat vorbe”ca in birturile dinj teleorman sau “parlamentul romaniei”,ca tot aia e
eu as zice ca principalul vinovat-cel putin moral-este Iohannis
ca presedinte ales datorita diasporei avea obligatiacel putin morala -daca nu constitutionala- sa apara public cel putin saptamanal la pupitrul ala de la cotroceni,cu o declarative de numai 30 secunde”= “dragi(stimati?)parlamentari cand veti elabora si vota legea votului prin corespondenta?”
atat si nimic mai mult
acordul de comert liber transpacific
What is the TPP?/ ce ste parteneriatul transpacific
How did it start? With a trade agreement signed 10 years ago between Brunei, Chile, New Zealand and Singapore./Cind a inceput? cu un accord comercial semnat acum 10 ani intre Brunei,Chile,Noua Zeelanda si Singapore
How big is it? Pretty big. The 12 countries have a population of about 800 million and are responsible for 40% of world trade./ Cat este de mare? e mare/ cele 12 tari au o populatie de circa 800 milioane si reprezinta circa 405din comertul mondial
What are the criticisms? That negotiations have been conducted in secret, and that it favours big corporations./care sunt criticile? negocierile au avut loc in secret si favorizeaza marile corporatii
Who benefits most? Japan stands to reap huge economic benefits from the deal, while for the US it is an important strategic move./cine beneficiaza cel mai mult?japonia asteapta sa obtina beneficii economice uriase ,iar pentru US inseamna o miscare strategica majora
What happens next? The agreement will need to be ratified by each of the individual member countries/ce urmeaza?ratificarea de catre fiecare tara semnatara
(sursa bbc news)
se spunea prin anii 80 ca sec XXI va fi “secolul celor doua maluri ale pacificului”
daca Europa continua sa fie invadata de oameni cu gandire si legaturi tribal,intoleranti,needucati se poate spune ca sec XXI va fi “intre cele doua maluri ale pacificului”.Europa devenind “curtea din spate a progresului” macinata de conflictul ruso-musulman
pana la jurma cam asta pare a fi “mutarea”lui putin= sa remorcheze Europa la problema principala a rusiei ce a pericolului musulman
Cristian Parvulescu, comentand alegerea presedintelui PSD cu un unic candidat:
” Noi (a pomenit diverse organizatii din care face parte) in situatii asta il alegem prin OVATII”.
Are haz?
Imi pare ca da. Si, de data asta, are si dreptate.
Ceausescu a fost mereu unicul candidat la sefia PCR . Ales , reales mereu cu ovatii .
Atunci era dictatura . Acum e democratie . 🙂
La al (catelea?) congres,
Dragnea e acum ales 🙂
Cu liviutuzul nostru’n frunte
Vom avea Victorii multe!
Ura, ura, ura ! 🙂
PS Si Ceausescu era ales cu “sprijinul” organizatiilor de baza. Ca si azi Dragnea 🙂
Nu cred ca ati citit articolul, autorul este o potaie, dar de data asta n-are incotro si recunoaste niste adevaruri (sa nu va induca in eroare titlul) iar comentariile sunt mult mai bune decat articolul:
http://www.evz.ro/doar-arestarea-lui-traian-basescu-ar-mai-putea-salva-pnl-anti-opinie.html
“Ultima perioadă de timp a scos la vedere un fost președinte, Traian Băsescu, mult mai orientat în problemele complexe ale țării și mult mai aproape de interesele cetățenilor ei, decât actualul, Klaus Iohannis.”
Are Basescu merite mai mari; asta pomenit aici il gasesti mai usor 🙂 Dar “meritul” este al lui Iohannis. A vorbit astazi (parca). Stie cineva daca a SPUS CEVA? 🙂
nu l-am ascultat, dar m-am lamurit citind :
http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/aberatia-zilei-fapte-nu-vorbarie-domnule-iohannis-1385839
Exceptional Stanomir pe digitv.
A avut cineva rabdarea sa se uite la emisiunea lui Striblea? Mie mi-a fost sila sa ma uit la Ponta, dar:
“Premierul Victor Ponta face politica editorială la B1 TV! El nu a acceptat să fie prezent în același studio cu Sabin Orcan, co-moderator al emisiunii ”Ultimul cuvânt”. Premierul a fost invitat, luni seara, la B1 TV, la emisiunea realizată de Cătălin Striblea, dar a cerut ca Sabin Orcan să nu fie prezent și să fie înlocuit cu Ion Cristoiu.”
Am impresia ca cei doi (Striblea si Cristoiu) l-au periat pe Ponta (ca sa nu zic ca i-au facut altceva).
Am vazut un minut acum aproape de sfarsit di nemisiune, Cristoiu era penibil.
Poate vom afla maine cum a fost.
Bravo lui Orcan ca nu e pe placul lui Ponta si “rusine b1”!
buna dimineata tuturor 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-6-octombrie-ponta-bietul-iobag-pe-mosia-lui-iohannis/41063/