Dorneanu. La vremuri noi, tot noi!
28/02/2017 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Prima data, onor CCR a spus ca face un control “abstract” de constitutionalitate si ca, pe calea controlului “abstract”, nu a constatat vreun CJNC intrucat sesizarile Presedintelui si CSM-ului ramasesera fara obiect la data analizei dosarului (OUG 14/2017 abrogase OUG 13/2017). Insa ideea controlului “abstract” era de fapt expresia unor ochelari de cal (ai judecatorilor) si a unor prafuri in ochii nostri. Ne pacaleau, pentru ca nu indrazneau sa deranjeze trio-ul de penali Grindeanu-Dragnea-Tariceanu.
Zicea atunci CCR:
“Aşadar, atâta timp cât Curtea Constituţională nu poate determina dacă dispoziţiile legale criticate abrogate produc în continuare efecte şi nici întinderea acestora (apreciere care se poate face atunci când este vorba de o excepţie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial), Curtea nu poate decât să respingă ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului”.
Ieri insa, Valer Dorneanu, cu un frumos dribling juridic demn de vremurile feseniste, a dat un super (auto)gol constitutional, atunci cand a sustinut ca DNA a perturbat “buna functionare a Guvernului”
Pai, stimate domnule jurist, daca acum doua saptamani spuneai ca nu puteti determina daca OUG 13 a produs efecte si nici ce intindere au ele, ieri declari ca ancheta a afectat, afectat “buna” functionare a Guvernului?!
Ca sa stii ca ceva a afectat (in sesns negativ), trebuie sa stii ca ceva a produs efecte, lucru pe care acum cateva saptamani il negati, fiind 7 judecatori care ati votat asa. Ati uitat de la mana pana la gura?!
Ca sa nu mai spun ca OUG 13/2017 era bine merci adoptata, iar DNA ancheta conditiile adoptarii ei dupa ce ea fusese publicata in M. Oficial.
Deci, unde perturbare a bunei functionari a Guvernului?!
Insa m-am prins. Tovarasul de FSN-ism a lui Ion Iliescu considera ca modul in care a legiferat Guvernul este unul funciarmente bun si ca organele de ancheta penala nu trebuie nici macar sa treaca pe sub geamurile de la Victoria cand acolo se clocesc ordonante, noaptea, pentru favorizarea unor infractori.
Dormiti linistiti, Guvernul “lucreaza” si tovarasul din fruntea CCR le vegheaza truda destoinica!
Bine ati venit in FNS-land. Tovarasul Dorneanu e acelasi, la raport, de veghe in lanul de maci rosii, cu carnetul in mana si Constitutia RSR in suflet.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua,
Dumnezeu nu bate cu parul ci cu prietenul politic si fosta nevasta:
http://www.comisarul.ro/articol/bomba-in-dosarul-lui-tariceanu!-ponta-dar-si-fosta_874975.html
Dar Tariceanu, nu si nu: Kovessi, Kovessi!
Cateodata stai si te intrebi ca Toma Caragiu Toţi se-ntreabă – mă, cine-l ţine pe ăsta în braţe. Dracu’ ştie… Retehnologizare Portile de Fier, Vanzare exploatare platou continental- Sterlig, cardasie cu toti sarlatanii locali si internationali, gogosari si desuuri rosii cu secera si ciocan si tot in picioare ca hopamitica
Ce îl mana pe Dorneanu în lupta? Se zvonește că fostul șef al Poliției Romane și ministru de interne Toba este ginerele lui. Dar sper că finalmente ultimul cuvânt îl va Curtea Supremă. Și eu sper că nu este exclus sa ajungă și Dorneanu acolo ca și inculpat. Grebla a ajuns. Sigur că pe alta speță. Dar e posibil și eu cred că ar fi bine că lui Dorneanu sa i se amintească asta.
unteanu despre europa rupta in bucatele:
“Ce va fi la finele jocului, chiar nimeni nu ştie şi poate asta este observaţia cea mai dramatică. Bătălia este în toi, iar miza este supravieţuirea economică şi socială. Poate a unui grup de ţări, poate a mai multora, poate, într-o modalitate extinsă de cooperare, a celor 27 de acum.
Şi unde sunt principiile democratice de până acum? Rămân în picioare, veţi auzi răspunsul, numai că se adaugă unul nou, cel determinant de acum încolo, cel al „nivelului comun de ambiţii, capacitate administrativă, putere economică şi ştiinţă de guvernare”.
Citeste mai mult: adev.ro/om2trv”
ok. Hai sa vedem cum sta Romania pesedista din dpdv
– capacitate administrativă
– ştiinţă de guvernare
– ambitie (alta decat “sa mi se mareasca pensia”)
Sau poate ne scoatem cu punctul 4,
– putere economica?
Guvernarea PSD nu face decat sa traga tara in jos in ierarhia europeana.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21637379-camera-deputatilor-adoptat-tacit-proiectul-lege-prin-care-desfiinteaza-consiliul-national-pentru-combaterea-discriminarii.htm
Problema e ca sunt multi dorneni/grajdani pe acolo. Am vazut ce a iesit la ultimele decizii.
Canalia Dorneanu si-a facut datoria:
http://adevarul.ro/news/politica/valer-dorneanu-arefuzat-proba-esentiala-dosarul-tariceanu-dna-1_58b56bab5ab6550cb8e60543/index.html
Pe asta cine il judeca?
”Procurorul general Augustin Lazar a afirmat, marti, in sedinta Consiliului Superior al Magistraturii, ca a gasit exclusiv aspecte de urmarire penala in dosarul in care se cerceteaza OUG 13 si ca nu ar trebui blocata o cercetare penala in curs, potrivit Agerpres. “Cu referire la actiunile de urmarire penala ale DNA, as dori sa precizez ca eu am vazut dosarul si am vazut ca exclusiv aspecte de urmarire penala au fost cercetate. ”
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21637755-augustin-lazar-despre-ancheta-privind-oug-13-sedinta-csm-nu-trebui-blocata-cercetare-penala-curs.htm
CSM nu-l va ancheta pe procurorul general!
O prima victorie!
http://www.digi24.ro/fara-categorie/csm-nu-l-va-ancheta-pe-procurorul-general-678615
buna, Cedric. Ar fi culmea sa ancheteze un procuror care isi face treaba. Insa la noi asta e clauza de demitere!
Grabiti și deciși să pună mâna pe tot ce mișcă în tara asta.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21637854-deputatul-mihai-weber-propunerea-psd-sefia-comisiei-sie-surse.htm
CSM nu va cerceta nici ancheta DNA asupra OUG 13!
Madama judecator Marcu, membra a CSM, a luat doua bobarnace, ea si cei care au impins-o.
Tariceanu e intrebat de catre jurnalisti despre declaratia fostei neveste. E foarte iritat, cica stirea e veche de un an. Nu se lasa, tot trage pe DNA.
”Decizia prin care Curtea Constituţională a decis existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între DNA şi Guvern a fost luată după ce preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a refuzat administrarea unei probe esenţiale: ordonanţa prin care DNA a declinat dosarul către Parchetul General. Acolo judecătorii puteau vedea ce anume anchetează DNA.”
http://adevarul.ro/news/politica/valer-dorneanu-arefuzat-proba-esentiala-dosarul-tariceanu-dna-1_58b56bab5ab6550cb8e60543/index.html
Nu se lasă, revine grațierea 👿
http://www.stiripesurse.ro/efa-iccj-anun-a-ca-gra-ierea-a-primit-aviz-pozitiv-in-csm_1182583.html
Bună seara.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21638021-csm-avizat-favorabil-proiectul-ministerului-justitiei-privind-gratierea-colectiva-unor-pedepse.htm
buna seara
lectura inainte de a adormi-nerecomandat celor care “stiu tot” si nu au dubii+ e din MSM
https://www.nytimes.com/2017/02/28/opinion/the-enlightenment-project.html?ref=opinion&_r=0
Si comentariile la articolul NYT par ample.
sunt cateodata mai bune decat eseul lui Brooks/le am citit
Multumesc! O seara buna tuturor!
Buna seara
O perspectiva care evita “ivory tower” conversation dar ofera comentarii substantiale in privinta urmatorilor pasi ai lui Trump. Relatari din “transee” de catre tacticieni incercati.
http://turcopolier.typepad.com/sic_semper_tyrannis/2017/02/trumps-tuesday-speech-to-congress.html
Am ras 🙂
“cica anti-liberalii vor sa astupe gura altora tipand mai tare”
nu, liberalii l-au alungat pe Milo din universitati fiindca nu suportau ca el sa vorbeasca. Dealtfel universitatile au devenit spatii libere de controverse, unde toata lumea se supune orb dogmelor PC
“Lincoln ca exemplu de liberalism”
Lincoln a inchis Antena 3 a vremii lui cu armata. Si cand un judecator a decis contra lui, a inchis instanta respectiva tot cu armata.
Las si io un video care mai deschide ochii cu privire la realitate: is chestii carora nu prea li se face reclama
https://www.youtube.com/watch?v=X0xklpNNyWE
Ptiu drace, ma lasi fara puncte cardinale, adio navigatie 🙂
nu e cu intentie 🙂
Comentariu din sst dat mai sus – mereu pe linie si perfect orientati
Tyler said in reply to PeterHug…
Peter:
– He won’t make it to December
– He won’t make it to Iowa
– He won’t make it to Super Tuesday
– He won’t beat Jeb!
– He won’t beat Rubio.
– He won’t beat Ted Cruz.
– He won’t win the primary.
– He won’t be nominated by the party.
– He won’t last the summer.
– He won’t come back from Access Hollywood.
– He won’t win the debates.
– He won’t win Michigan, Pennsylvania, Ohio, West Virginia, Florida,
and Wisconsin.
– He won’t be nominated by the electoral college.
– He won’t be inaugurated.
– He won’t block terrorists.
– He won’t deport illegals.
– He won’t order the wall built.
– He won’t bring back manufacturing jobs.
******YOU ARE HERE**********
– He won’t make peace with Russia.
– He won’t build the wall.
– He won’t defeat IS.
– He won’t put colonies on the Moon.
– He won’t put colonies on Mars.
@macgregor
Cel care a,vrut sa faca omenirii “cel mai mare bine” …”4=marz,engels ,lenim&stalin”
cei dinainte sau dupa au fost doar pigmei sau epigoni
Si inca,cum naiba n am priceput ca puteam ajunge sa traiesc ca in suedia daca ascultam cand iliescu ne cerea consens sau acum nu i sunt recunoscator lui dragnea care mi a marit pensia
“shame on me”
ar fi, daca nu se referea la lucruri rele facute intr-un scop bun, comunismul nu intra.
Jon Stewart on CNN:
….
“This breakup with Donald Trump has given you, the media, an amazing opportunity for self-reflection and improvement,” he said. “Instead of worrying about whether Trump is un-American, or if he thinks you’re the enemy, or if he’s being mean to you, or if he’s going to let you go back into the briefings, do something for yourself. Self-improvement! Take up a hobby. I recommend journalism.”
http://money.cnn.com/2017/02/28/media/jon-stewart-stephen-colbert-late-show-media/index.html
Tara lor, orasul condus de o borfi 👿 Rezultatul, este o palmă pe obrazul oamenilor cinstiți si o întoarcere în timp. – ”Istoricul Dinu C. Giurescu, informator al Securității cu numele de cod “Darius”, va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului București, în baza unei hotărâri adoptate, marți, de Consiliul General al Capitalei.”
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/istoricul-dinu-giurescu–fost-informator-al-securitatii–va-primi-titlul-de-cetatean-de-onoare-al-bucurestiului-442315
si tot din US of America
pentru prima data ,sondajele indica-surprinzator- ca mai mult de jumatate din americani sunt de acord cu “Obamacare”
asta-se pare dupa ce incep sa realizeze ca noua administratie nu ofera o alternative viabila
daca sondajele sunt reale,trump a intrat in panta negativa… va urma ” new jobs” … si -din pacate- Putin va obtine ce n a visat= o America dezorientata
p.s deocamdata alde breitbart &co,prezinta numai succese..dar cam asa era si in scanteia&co in noiembrie 89( nu e vorba de revolutii sau altceva,e numai vorba de “propaganda”)
Astia saliveaza si la SIE. Penalul a primit ordinul 👿
http://www.stiripesurse.ro/liviu-dragnea-il-avertizeaza-pe-klaus-iohannis-sper-sa-nu-l-primim-in-plic-video_1182580.html
E bine sa recapitulam:
http://www.ziare.com/ccr/decizii/cum-a-ajuns-valer-dorneanu-staret-peste-manastirea-curtii-constitutionale-1455649
este ceva ce ei fac bine, si anume cer tragerea la raspundere imediata ce au o urma de motivare, si asta ar trebui sa facem si noi.
De ex cum poate fi sanctionat Dorneanu pentru motivarile astea fanteziste?
Cum poate fi sanctionat Tariceanu pentru ca nu a invitat nici un membru al oamenilor din piata la discutii?
Nu sunt de meserie, dar sunt convins ca incalca o serie de chestii pentru care ar trebui sa i se ceara demisia, dar nu avem o opozitie care sa le recunoasca si sa faca ce merita respectivii.
Roșu până în vârful unghiilor și soldat credincios, care a avut grijă să îngroape legea lustrației. Toți se raportează la suspendarea lui TB, putin pomenesc de decizia de îngropare a legii lustrației. Articolul din Revista 22, poate fi v[zut ca o anticipare. Este scris in 2010 – „Din punct de vedere socio-moral s-ar putea spune, în esenţă, că la zece ani de la Revoluţie, proiectul poate apare ca tardiv, iar în acest an premergător celui electoral poate fi apreciat ca prematur. În perioada la care se referă proiectul, mai multe generaţii de români nu au avut, nu din vina lor, un alt reper moral şi socio-politic decât cel oferit de stat, de societate şi de lege având, în consecinţă, o singură opţiune, încât «vina» lor principală pare a fi, în viziunea propunerii legislative, aceea de a se fi născut după 6 martie 1945. În condiţiile date este greu de presupus că cineva le-ar putea reproşa că nu s-au născut toţi disidenţi sau eroi, ori, cel puţin, că nu au avut o anumită orientare politică, alta decât cea oficială.
http://www.revista22.ro/valer-dorneanu-fa355259-cu-lustra355ia-8307.html
buna dimineata 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/revista-presei-1-martie-anti-anticoruptie-valer-ia-comanda/52373/