Curaj, gaină, că te tai!
20/05/2016 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Pentru cei care locuiesc sau au locuit candva la tara, titlul postarii nu este necunoscut. Asa se adreseaza taranii, mucalit si hatru, orataniilor din batatura (in special gainilor) atunci cand decid sa gateasca o supa, un bors sau o friptura, la sfarsit de saptamana sau in zile de lucru. Expresia este corespondentul “rasturnat” al altei expresii celebre, anume “Calule, mananci ovaz?” si sensul ei este acela de a indemna la “curaj” o vietuitoare careia nu ii mai trebuie aceasta trasatura decat pentru a se impaca mai usor cu o soarta cruda deja pecetluita.
In opinia mea (si nu doar a mea), Adrian Curaj trebuia demult sa primeasca, din partea Premierului Ciolos, somatia “Curaj, ministrule, ca te remaniez!“.
Dacian Ciolos a fost prea mult timp sedus de limba de lemn si rumegus, de pasareasca birocratic-bruxeleza corcita a lui Adrian Curaj (altmiteri, un veteran al sistemului decizonal in Educatiei inca din anii 2000) care ascunde de fapt dorinta de “acomodare” cu Sistemul si de a nu deranja pe nimeni, pentru a putea pastra punctile de legatura cu cealalta barca in care va sari atunci cand aceasta in care este acum se va scufunda. Eu sunt gata sa pariez ca Adrian Curaj va mai ocupa functii in Educatie si atunci cand PSD va reveni la putere. Poate nu ministru, insa functii grele de decizie. Omul este un cameleon care, daca a rezista din anii 2000 in Educatie (din CV citare: Director al UEFISCSU – Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior si a Cercetarii Stiintifice Universitare 2000-2007; 2009; profesor la Politehnica….), va sti sa reziste si in anii 2020.
Acum, Ciolos i-a dat un ultimatum pana in iunie. E deja tarziu. Omul a initiat o ordonanta care a fost masacrata in Parlament si raul a fost facut. Sa nu ne iluzionam ca Parlamentul se va executa si va raspunde solicitarii Presedintelui Klaus Iohannis. Dupa ce ordonanta va fi revotata. Presedintele nu mai poate face nimic. Nu prea ai cum ataca la CCR o astfel de lege prin care hotia la doctorate este legalizata. Chestiunea aceasta nu tine de Constitutie. Pot cel mult sa fie gasite niste tertipuri procedurale, insa…substantial nu prea mai e nimic de facut. De aceea Adrian Curaj trebuie demis imediat, caci raul a fost deja facut. Ideea lui de a ceda puterea Ministerului catre Universitati nu este decat masca sub care se ascunde o stratagema perfida a Sistemului, anume folosirea abuziva a “autonomiei universitare” pentru camuflarea la nivel local a hotiilor doctrale si sfidarea, cu legea in mana, adresata Ministerului si CNATDCU carora li se va replica mereu: “Universitatile sunt pe deplin competente pe doctorate, asta e. Ministerul sa ia act de “respectarea procedurilor”, de decizia “comisiei doctorale” si sa inghita in sec cand opinia publica scandalizata va constata ca X. a plagiat“.
E drept ca asa este in Occident (puterea apartine Universitatilor), insa noi nu suntem in Occident si nivelul de probitate morala si stiintifica din Universitatile noastre este pe acelasi palier cu cele din Uganda (desi, poate, Uganda are universitati mai “curate”, mai stiu eu?!).
Pentru raul iremediabil facut cercetarii stiintifice si ideii de doctorat corect, Adrian Curaj trebuie demis chiar azi, caci omul si-a dovedit loialitatea fata de Sistem. Si-a atins nivelul maxim de incompetenta, dincolo de care nu mai ai ce sa astepti de la el. El sa va apara cu falsa inocenta pretextand buna intentie si initierea unui OUG care a fost “modificat” de Parlament, insa ceea ce este cert este ca el a servit Parlamentului procedurala ocazia pefecta de a masacra legea Educatiei, prin modificarea unei OUG initiat de Minister. Ar fi fost mult mai greu pentru Parlament sa o faca prin depunerea unui proiect legislativ care ar fi avut traseul sau sinuos si adesea ucigas (procedural vorbind) al unei legi ordinare.
Adrian Curaj a aruncat in apa piatra care a produs valurile asteptate pe mal de parlamentarii plagiatori. Eu, daca eram Premier si agricultor de formatie si meserie (precum Ciolos) deschideam sedinta de Guvern de azi cu vorba taranului care decide sa isi faca o supa sau friptura. Si il vizam direct si fara menajamente pe Adrian Curaj. Insa ma tem ca atunci cand Ciolos va intelege dimensiunea dezastrului provocat e acest incompetent “expert” in Educatie pe cat sunt eu in rachete balistice, Adrian Curaj va fi devenit o gaina atat de batrana, ca nu va mai merita efortul sa o decapitezi (politic vorbind), intrucat risti sa te ineci cu friptura prea tare sau sa astepti o zi intreaga sa fiarba in ciorba.
Asta e strategia inselatoare a dinozaurilor din Educatiei ajunsi ministri: sa mimeze tineretea unui pui iesit din ou, in timp ce solzii de pe picioarele le tradeaza vechimea lor ancestrala de reptila preistorica sireata.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Deara buna
Gainile cocodacesc mereu . (timpul trece , leafa merge si ce frumos e sa fi ministru ) 🙂
In alta ordine de indei :
“Conform Cartei Albe a Apărării, elaborată în același an de către guvernul Ponta, aproximativ 60 la sută din echipamente sunt nefuncționale, capacitatea de luptă este la un nivel calificat drept critic, militarii sunt slab pregătiți, nivelul de instruire a personalului fiind afectat de lipsa banilor. În paranteză fie spus, ediția 2015 a aceleiași Carte este doar o variantă edulcorată, plină de banalități emise pe un ton triumfalist.”
Din acelasi text :
“În prezent, este neclar în ce măsură cetățenii dezamagiți mai au disponibilitatea de a se sacrifica pentru vilele politicienilor, ruinele industriei naționale sau un teritoriu vândut, în proporție de mai mult de 40 la sută străinilor. Altminteri, putem să ne culcăm pe o ureche, oricum avem scut și pentru noi vor lupta – nu-i așa? – aliații din NATO.”
De aici :
http://www.contributors.ro/administratie/cand-va-avea-romania-o-strategie-militara/
PS . Raspunsul e simplu .
CIND NU VOR MAI FI PENSIONATII SPECIALI LA VARSTE DE 45-55 DE ANI si care au ciugulit (ca gainile) peste un miliard de euro anual . Pe zeci de ani .
Si asta doar in 2030 cind conform MM vor iesi si militarii la pensie la 60 de ani .
In speranta ca pina atunci ne apara NATO . 🙂 🙂 🙂
Buna seara http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Nicusor+Constantinescu+arestat+pentru+30+de+zile
Asa-i.
Buna seara,
circ total. De ce merge cu carje daca e operat in alta parte?
Sfideaza pe toata lumea. Bine ca judecatorii nu s-au lasat impresionati.
Asta e din aceiasi “gasca” cu ala care avea probleme la inima certificate de un ginecolog . 🙂
Toti se inbolnavesc cind aud zgomot de catuse .
Unu a si incercat sa se sinucida . Mare expert in arme dar nu a reusit decit sa iasa pe targa cu un fular la gat . Rana lasate de glont era invizibila . 🙂 🙂
salutare tuturor 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-21-mai-curaj-si-toba-doi-aliati-naturali-intru-plagiat/46663/