Crăciunul 2022 – Nașterea Mântuitorului, pacea noastră!
25/12/2022 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Dragi membri ai Comunitatii Politeia,
Primiti azi, de ziua sfântă a Nasterii Domnului Iisus Hristos, ganduri crestinesti trimise catre voi cu prietenie si emotie din partea prietenilor Dvs, @Desy si @Cetatean!
Dintotdeauna cinstim marea sarbatoare in familie si ne bucuram, precum s-au bucurat si cei de dinainte stramosi ai nostri. Crăciunul este sărbătoarea familiei pentru că este sărbătoarea dincolo de cuvinte a venirii în lume a Fiul Întâi Născut din Tatăl, mai înainte de veci, dar întrupat pentru noi și purtat de în brațe de Maica Sa, acum mai bine de două mii de ani.
Să ne bucurăm deci, fraților, și să înțelegem că alții de lângă noi nu au parte în zilele acestea de bucuria aceasta a serbării în familie….
Să ne gândim doar la toți copiii ai căror părinți nu au apucat să ajungă acasă din străinătate – unde sunt la muncă – sau să ne gândim la acei copii din Ucraina, siliți să serbeze Crăciunul printre străini, departe de ai lor, fără cadouri, și mai ales fără tații lor alături….
Să ne bucurăm, zic, dar reținut, cu inima îndoită, căci în această lume nebună nu mai e loc de bucurie deplină nici măcar pentru cele lumești, darmite pentru cele cerești. Această zi sfântă a ajuns, pentru mulți din lumea de azi, să nu mai poată fi prăznuită în casele lor, cu lumini și colinde, ci în întuneric, frig și foame…
Și poate că doar în aceste vremuri grele pentru mulți și care nu lasă pe nimeni să serbeze în tihna, înțelegem că zilele Craciunului nu inseamna numai mancare si cadouri, ci inseamna, inainte de toate, minunea Intruparii Mantuitorului și mai ales minunea împlinirii profețiilor, dintre care cea mai scumpă este pacea cerească adusă de Fiul Întrupat.
Asa cum spune cineva din vechime, mai intelept ca noi:
“Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor! Aşadar, să nu fim nemulţumitori către Binefăcătorul nostru. După puterile noastre, toţi să-I aducem de toate: credinţă, nădejde, dragoste, înfrânare, milostenie, iubirea aproapelui. O, iubiţilor, viaţa noastră este scurtă; să fim treji şi să veghem! Să ne pregătim bine, să arătăm râvnă către toţi şi să fim băgători de seamă întru toate!” (Sfantul Ioan Gura de Aur)
Sa aveti parte de binecuvantarea lui Dumnezeu peste voi si familiile voastre, de sanatate, de rabdare in viata de zi cu zi, de armonie in familie, de reusite in planurile bune si de nadejde intr-un an mai bun!
Să credem și să nu uităm că Dumnezeu va veni, până în sfârșit, pentru a aduce pacea. Să ne rugăm pentru pace, să ne rugăm chiar dacă avem credință puțină, căci credința este ca grăuntele de muștar și ca cel de drojdie: puțină de este, ea tot destul este!
Să ne rugăm deci pentru pace în sfânta zi a Crăciunului…
Nu pentru pacea omenească, ci pacea cea cerească, pe care nimic nu o tulbură. Pacea dorită de păstori, pacea cântată de îngeri, pacea simțită de Maria și Iosif când îl priveau pe Mântuitorul făcut prunc pentru noi și culcat în ieslea săracă!
Trăim vremuri grele, însă să nu ne plângem, căci ele nu sunt în afara puterii celui Născut în iesle. Iisus s-a făcut prunc, pentru a ne arăta nouă că lumea aceasta are nevoie de pedagogia divină pentru a înțelege că pronia lui Dumnezeu ajunge mereu la ținta ei, care care este Adevarul și Pacea.
Sa fim cat mai drepti, dupa dreptatea dumnezeiasca, nu dupa dreptatea lumeasca. Sa pretuim lucrurile sfinte si sa le vedem mereu pe un scop ultim al lucrurile omenesti. Să căutăm cele drepte, nu cele scumpe, și să punem nevoie aproapelor înaintea nevoilor noastre. Mereu va fi cineva mai sărac și mai în nevoie decît noi. Vedem, simțim, cunoaștem nemijlocit acestea.
Să ne naștem și noi a doua oară, împlinind cuvântul paradoxal dar înțelept al lui Mântuitorului către Nicodim și să cântăm și noi cu îngerii și cu oamenii pentru Fiul venit în lume, ca prunc: slavă întru cei de sus, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Fie ca anul care vine să fie un an al păcii dumnezeiești și al milei divine peste întreaga omenire, peste cei drepți și peste cei nedrepți, peste cei de aproape și peste cei de departe, peste cei care cred și peste cei care tăgăduiesc venirea Fiului în lume!
Crăciun cu pace în inimi și în fapte!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Cum s-a transformat Crăciunul dintr-un carnaval public (mai ales bahic) într-o sărbătoare cuminte, în familie
… În 1819, scriitorul Washington Irving a scris „The Sketchbook of Geoffrey Crayon, gent.”, o serie de povești despre sărbătorirea Crăciunului într-un conac condus de nobili englezi.
Prozele din volum prezintă un nobil care invită țăranii în casa lui pentru a petrece de Crăciun. În cartea lui Irving, Crăciunul ar trebui să fie o sărbătoare liniștită, plină de căldură, care să reunească grupuri de oameni indiferent de statutul lor social. Culmea e că această caret ar fi putut fi catalogată drept fiicțiune, fiindă nimic din ce scrie acolo nu se petrecea în realitate. Totul era o invenție.”Invenția” lui Irving a re-desenat astfel tradiția Crăciunului.
O altă poezie a făcut furori: Clement Clarke Moore – „O vizită a lui Moșului”, publicată pentru prima dată în 1823. Poemul arată un Moș Crăciun vesel coboară cu o sanie trasă de reni pentru a le oferi copiilor cu cadouri în Ajunul Crăciunului.
…. Românii secolului al XVIII-lea trăiesc într-un timp al Bisericii, jalonat de marile sărbători religioase şi de marile posturi.
Atunci când sunt puşi să dea un soroc sau să stabilească cu precizie desfăşurarea unui eveniment, ţărani şi mahalagii vorbesc de Câşlegi, înălţare, Blagoveştenii, Duminica Floriilor, Ignat, Postul cel Mare, Lăsata Secului. Zilele sfinţilor constituie de asemenea importante puncte de reper în plasarea faptelor, „în ziua de Sfântul Ilie”, „marţi după Sfântul Nicolae” etc.
Reforma domnului Alexandru Ipsilanti prevede un orar stabil pentru zi a săptămânii când boierii judecători trebuie să judece pricinile norodului. Ipsilanti hotărăşte şi perioada în care nu au loc judecăţi, şi anume: „pe vremea arăturilor, adică în toată luna lui aprilie, nici în toată luna lui iulie, nici pe vremea culesului de vii de la 15 ale lui septemvrie până la octomvrie în 15. La acestea se adaugă zilele de sărbătoare, de exemplu: „cele 12 zile ale Crăciunului”. Fac excepţie de la regulă doar tâlharii care pot fi aduşi la judecată în orice zi a anului.
Obiceiul slujbei din ajunul Crăciunului se făcea ,,după ritualul de la Constantinopol”: se trăgeau clopotele, şi se intra în biserica domnească dis-de-dimineaţă, ieşindu-se abia după amiază. Aflat în Bucureşti, în 1707, călugărul rus Ipolit Vâşenski descrie sărbătoarea din ajunul Crăciunului, subliniind luxul vestimentar: ,,Boierimea e îmbrăcată toată în aur, iar voievodul în samure azurii. Pe preasfinţi îmbrăcămintea era din aur cu pietre scumpe şi mărgăritar” Din Condica de ceremonii a logofătului Gheorgachi ( 1762) ştim că foarte de dimineaţă domnul pleca din ,,casele dinlăuntru” spre Spătărie (,,Sala tronului”) unde se aşeza în scaun şi primea, de la spătar însemnele domniei (topuzul, sabia împărătească, cuca) primite de la sultan, cu prilejul investirii sale. Apoi domnul străbătea Divanul Mic şi Divanul Mare, cele două săli în care breslele de curteni şi slujitori aşteptau orânduite de o parte şi de alta. De aici ajungea la paraclisul Curţii domneşti (la Iaşi, ,,Biserica de la Poartă”), unde era aşteptat de Mitropolit, episcopi şi de marii dregători ai ţării. După care se închina la icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi la icoana Precistei și se aşeza în strana domnească. Apoi era pomăzuit (miruit), iar la sfârşitul liturghiei primea anafură din mâna Mitropolitului. ….”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25983997-cum-transformat-craciunul-dintr-carnaval-public-mai-ales-bahic-sarbatoare-cuminte-familie.htm
Iata, vin colindatori, florile dalbe,
Noaptea pe la cantatori, florile dalbe
Florile dalbe
Si ei vin mereu, mereu, florile dalbe,
Si-l aduc pe Dumnezeu, florile dalbe
Florile dalbe
Dumnezeu adevarat, florile dalbe,
Soare-n raze luminat, florile dalbe
Florile dalbe
Iata, vin colindatori, florile dalbe,
Noaptea pe la cantatori, florile dalbe
Florile dalbe
https://www.youtube.com/watch?v=SEYo_-KvJ-c
Craciun cu liniste si pace tuturor!
Crăciun bun cu speranța de pace si liniste! Sanatate si gânduri bune pentru toti politeistii!
Sanatate si pace tututor celor dragi, de acasa si din diaspora, multumim mult pentru urqri, @Doxa, @mona! 🙂🙂