Crăciunul 2020. Nașterea Mântuitorului
25/12/2020 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Dragi membri ai Comunitatii Politeia,
Primiti azi, în sfânta zi a Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ganduri crestinesti trimise catre voi cu aceeasi prietenie si emotie din partea noastra, @Desy si @Cetatean!
Hristos s-a născut cu trup pentru noi, sa ne bucurăm ca magii si ca păstorii!
Ne reunim azi, in sfânta zi de Craciun, fiecare in familia lui, dupa un an greu pentru tot ce inseamna viata noastra fireasca.
Multe dintre lucrurile pe care anterior le luam ca de la sine intelese, astazi sunt sub semnul intrrebarii: mersul la Biserică sau la rude, cumparaturile la brutaria sau bacania din colt, urcatul in avion, tren sau autobuz, cazarea la un hotel, stransul mainii unui prieten, imbratisatul unor rude pe care nu le-am vazut de multa vreme.
Toate acestea par azi “anormale”. Sau cel putin “nerecomandate”. Unii profeti ai Apocalipsei ne indeamna sa stam la masa in familie “distantati” sau sa macar sa deschidem geamurile si sa stam in frig. Pentru ca asa este de regula de Craciun: oamenii stau cu frica si spaima de boala….Si de atfel trebuie ei sa isi duca viata de acum incolo: sub pamant, precum cartitele, sau furisandu-se pe sub ziduri, precum rozatoarele. Totul pentru ca lucrurile sa para (nu sa fie) cat de cat normale in statistici. Sfanturi de la un om care nu crede decat ce numara, cantareste si imparte. De parca totul poate fi numarat, cantarit, impartit!
In loc sa se bucure de Nasterea Mantuitorului si de inceputul unei vieti noi, oamenii fricosi stau cu spaima ca o pierd pe cea veche.
In loc sa vada sensul spiritual, duhovnicesc, al Craciunului, oamenii il reduc la o simpla masa ori reuniune de familie. In frig si cu masca, de preferinta. Caci asa ne inseamna salvatorii lumesti.
Insa noi nu putem uita ca zilele Craciunului nu inseamna numai mancare si cadouri, ci inseamna, inainte de toate, minunea Intruparii Mantuitorului. Asa cum spune cineva din vechime, mai intelept ca noi:
“Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor! Aşadar, să nu fim nemulţumitori către Binefăcătorul nostru. După puterile noastre, toţi să-I aducem de toate: credinţă, nădejde, dragoste, înfrânare, milostenie, iubirea aproapelui. O, iubiţilor, viaţa noastră este scurtă; să fim treji şi să veghem! Să ne pregătim bine, să arătăm râvnă către toţi şi să fim băgători de seamă întru toate!” (Sfantul Ioan Gura de Aur).
Unde sunt cei care sustin mereu ca, nu-i asa, crestinii sunt niste naivi sau niste prosti si ca intelepciunea apartine toata scepticilor si ateilor? Unde s-a scris vreodata ca daca esti crestin trebuie sa fii fara bagare de seama?
Si tot Sfantul Ioan Gura de Aur ne arata cum Dumnezeu s-a ingrijit ca, prin mare sa intelepciune, sa conduca oamenii de la sensul vazut la cel nevazut, de la material la spiritual, de la ce este vechi la ce este nou:
“Dumnezeu lasă la o parte toate mărturiile vechi și, făcând mare pogorământ, îi cheamă pe magi pe o cale obișnuită lor: le arată o stea mare și deosebită de celelalte stele, ca să-i minuneze și prin mărimea, și prin frumusețea ei, dar și prin felul mersului ei… A vrut să-i cheme prin arătarea unei stele ca să-i înalțe cu mintea mai sus de propria lor gândire. Pentru că după ce i-a condus și i-a călăuzit și după ce i-a dus lângă iesle, nu le mai vorbește prin stea, ci prin înger. Așa au ajuns încetul cu încetul mai buni… S-a și ascuns steaua, ca magii pierzându-și călăuza să fie siliți să întrebe și astfel să facă tuturor cunoscută Nașterea lui Hristos... Apoi steaua iar s-a arătat și s-a făcut aceasta ca să se afle de aici că nu era o stea ca toate celelalte, că nici o stea nu merge cum a mers aceasta. Și nu numai că mergea, dar mergea înaintea lor, îi trăgea după ea și-i călăuzea în miezul zilei”
Sa nu trecem nepasatori prin aceasta mare sarbatoare a Nasterii Domnului, caci ea a fost menita nu doar pentru a ne aminti si a ne bucura de Nasterea Domnului, ci si pentru a avea prilej pentru schimbarea noastra in mai bine.
Ea este o minune, si inceputul tuturor minunilor Domnului pe pamant.
Si Dumnezeu stie cata nevoie avem zilele acestea de minuni, indiferent cum vin ele: prin mana oamenilor priceputi care merg pe caile nebanuite ale Domnului sau direct prin interventia nestiuta a Mantuitorului.
Pentru a deveni oameni mai buni, re-nascuti intr-o lume care nu este raiul bunastarii materiale si sanitare, ci calea ingusta spre raiul adevarat, cel care nu se simte cu simturile obisnuite: pentru noi aceasta mare zi de Craciun a fost pusa. Pentru noi, ca sa credem din nou in minuni, noi, cei obositi de normalitatea ce noua. Pentru noi, cei care nu credem in nouvorba corect-politica si care nu ne rusinam sa ne numit crestini. Adica cei botezati intru Hristos.
“Istoria” pe care o traim noi este presarata cu spinii raului, ai bolilor si ai durerilor, insa la final vom ajunge sa vedem ca acestea au fost doar semne ca drumul era pregatit de pronia lui Dumnezeu, asa cum se manifesta ea: uneori cu intarziere, insa totdeauna ajungand la tinta ei, care este Adevarul.
Sa fim cat mai drepti, dupa dreptatea dumnezeiasca, nu dupa dreptatea lumeasca. Sa pretuim lucrurile sfinte si sa le vedem mereu pe un scop ultim al lucrurile omenesti. Sa fim ingrijorati, insa nu speriati. Si sa tragem nadejde ca niciodata, dar niciodata nu vom fi lasati singuri.
“Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Sf. Pavel).
Daca magii din vechime au crezut intr-o stea, noi cu atat mai mult sa credem in Domnul cel Nascut!
Craciun cu pace, cu bucuria Mantuitorului in inimi!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Craciun fericit doamna @Desy si @Cetatean cu liniste,pace si bucurie!
Multumim, la fel! 🙂
Un Crăciun cu liniște in suflete!
Crăciun Fericit, cu sănătate și pace în suflete, alături de cei dragi! 🙂
Craciun fericit, cu sanatate si sperante in viitor !
Craciun cu multa sanatate!
Vă urez Crăciun fericit tuturor fidelilor blogului Politeia.
Sarbatori fericite!
Multumire pentru reamintirea tainei intruparii.
Crăciun fericit! Bucurie și Lumină lină în suflet!
Sărbători binecuvântate și luminate! Crăciun fericit!
Crăciun fericit cu sănătate și împliniri alături de cei dragi!
Crăciun fericit și multă sănătate !
Seara buna
După lupte seculare cu mâncarea , spălatul vaselor și plimbat jigodiile :
CRACIUN FERICIT !
A venit și Mosul . Gâfâind, cu masca și mănuși , a descărcat un furgon de lingouri. 😀
Asta așa , de pandemie 😀
https://photos.app.goo.gl/19GN3RcuZD6nvbBSA
Bună ziua!
Am găsit, zilele astea, pe Netflix, un serial – „Povestea lui Dumnezeu”, narată de actorul Morgan Freeman.
Merită urmărit!
Buna ziua 🙂
Si eu am citit recent o poveste a lui Dumnezeu scrisa de Stephen Hawking inainte sa moara… in “Brief Answers to the Big Questions”
Mulțumesc! 🙂
M-am apucat de citit!… Alternativ cu serialul de pe Netflix… 🙂
Este alternativ de-a dreptul… 🙂
La Multi Ani sarbatoritilor! 🙂
Sfantul Stefan, sarbatorit pe 27 decembrie. Traditii si obiceiuri in aceasta zi
https://ziare.com/social/sarbatoare/sfantul-stefan-sarbatorit-pe-27-decembrie-traditii-si-obiceiuri-in-aceasta-zi-1652748
Buna dimineata si La multi ani tuturor celor care il au ca patron pe Sfantul Stefan 🙂
https://politeia.org.ro/editoriale/noi-cei-din-neamul-din-urma/65807/