Asaltul nulitatilor: ieri si azi
15/09/2014 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Redactat de @DanSu
Este de domeniul evidenței ca în comunism, meritele profesionale contau cel mai puțin pe scara de valori. Nu e un argument “de forță” (adică nedemonstrat – cum se practică în mass-media) ci unul rațional. Aș dori un singur contraexemplu, prin care cineva cu adevarat capabil a promovat “în ciuda” dorintei vreunui secretar de partid, șef sau șefuț, dacă nu a reușit să intre sub tutela unui șef mai mare.
Se pot da numeroase exemple particulare, când în fața profesioniștilor erau preferate nulități cu “pile și relații” sau cu “papagal”. Cred că nu există nimeni care a prins acele vremuri, să nu poată da măcar un exemplu de astfel de întamplare. Încă de la vârste foarte fragede, când la șoimii patriei era preferată loaza “tovarășului” de la partid, sau a gestionarului sau a directorului, în fața piticului mai isteț. Inclusiv copilul “tovarășului” era în alte împrejurări nedreptățit în fața loazei “tovarășului” mai mare în funcție.
La rândul meu, am avut parte de un astfel de tratament, când un maistru (eu fiind inginer) a fost preferat la promovare în fața mea, argumentul principal fiind că el era membru de partid iar eu nu. Nu am contestat niciodată competențele profesionale ale oponentului meu (un profesionist bun – la acel nivel nu-ți trebuiau studii superioare), ci criteriul folosit. Întâmplarea mai arată două aspecte ale regimului (cel mai drept si mai uman), aspecte care au influențat și influențează și acum.
Primul ar fi inflația de “studii” superioare. Am auzit vorbindu-se că pe atunci se făcea carte, că inginerii, profesorii, doctorii, economiștii pregătiți în acele timpuri erau mai buni decât cei de azi, pregătiți la “Spiru” și alte SRL-uri cu “Universitate” în nume. Fals! Nu că SRL-urile scot ingineri/economiști buni ci că cei dinainte erau mai buni. Asta e fals.
Atunci, ca și acum, și ca de când s-a “inventat” școala, profesionalismul și competența au fost date de dorința, perseverența și înzestrare individuală. Școala pune la dispoziție oportunități, ocazii și mediu. Creează competențe acolo unde există capacitate și dorință. Orice ingredient lipsă duce la eșec. Dacă nu există capacitatea/ dorința/ ambiție de învățare, oportunitățile sunt pierdere de timp și resurse. Și acum am în minte un coleg de promoție, care, la cheful (chefurile) de final, ușor amețit fiind, mi-a spus (probabil vrând să faca “mishto” de mine), “Băi Dane, știi că în toți cei cinci ani, eu nu am fost niciodată la teatru?”.“Bravo Mitică, ai reușit să treci pe lângă cultură fară să te mânjești” a fost replica mea. Nu era o surpriză declarația colegului (inginer al republicii, cu drepturi depline).
Oamenii nu sunt egali, Einstein nu e egal cu Hawking nici cu Newton, nici cu Gallileo. Nici Von Braun nu e egal cu inventatorul roții (care o fi fost el), nici Mozzart cu Beethowen, nici Aristotel cu Kant. În excelență fiecare e altfel. Prostia e uniformă. Poți fi prost sau analfabet într-o mulțime de moduri, dar vei fi egal cu analfabetul de lângă tine.
Școala e o șansă de care poți profita dacă vrei, poți și muncești pentru asta. Altfel e nimic. Egală cu ea însăși e doar incompetența, prostia, analfabetismul.
Ce se întâmplă însă, când Marx, Lenin, Stalin, Mao, Castro, Pol-Pot și Ceaușescu declamă egalitatea tuturor oamenilor? Egalitatea e egalitate, certinul egal cu geniul, imbecilul egal omului cu har. Si dacă oameni îmbibați de comunism ajung in post-comunism, egalitarismul acesta produce efecte. Dreptul fundamental al omului de a fi imbecil, nu poate împiedica accesul la înalte studii. Care nu sunt muncă, gândire, efort, idei ci bucățele de hârtie pe care scrie pompos: “Doctor în…”, “Inginer în…”, “Master în..”, “Medic..”, “Profesor..” Asta e egalitatea visată de cei cufundați în comunism. Școală pentru toți. Nu învățătură ci școală.
Al doilea aspect relevant al întâmplarii mele este nevoia sistemului de obediențe. Nu fusesem primit în partid pentru că nu eram obedient. Tatăl meu Dumnezeu să-l ierte, pusese o vorbă bună la secretarul din intreprindere, dar eu ignoram convocările acestuia. Aveam un punct de lucru greu (penitenciarul Oradea [sic]), o clădire care stătea să cadă peste oameni, deținuți, paznici și trecători iar timp de convocările secretarului nu aveam. (Și acum îmi aduc aminte cum visam structurile boltite construite de Maria Tereza). Așa că “Tovule, ce să fac? Băiatul nu vine când îl chem, în plus are și studii superioare, așa că e mai greu de primit în partid”.
Nu puteai promova în partid dacă nu erai obedient. Orice alte păcate ți se puteau trece cu vederea, incultura, incompetența, grobianismul făceau parte din “egalitatea” de care am vorbit mai sus, dar lipsa obedieței absolute era un păcat fatal. Nu spun că am fost un dizident, dar “gură spurcată”, cum m-a caracterizat ulterior șeful de la “cadre”, am fost. Obediența însemna obediență totală. Nici un argument, tehnic sau legal nu erau permise împotriva părerilor “șefului”. Orice argument “nu e posibi”, “e interzis”, “nu avem resursele”, era interpretat automat ca nesupunere. Îmi aduc aminte cum, cu câteva luni înainte de “promovarea ratată”, existase o discuție tehnică privitoare la niște fantezii tehnice ale șefilor. Eu am retezat scurt dicuția, spunând că e o prostie, colegul, maistrul promovat ulterior, începuse să discute despre idee ca despre ceva posibil de pus în practică. Lucrul nu a fost făcut niciodată după ideile semețe ale șefului cel mare (era și riscant și risipitor de resurse), dar era clar – eu sunt “gură spurcată”, colegul nu.
Vreau să mă întelegeți nu port pică nimănui, cu omul m-am întâlnit de multe ori după aceea, era OK, nu strălucit, dar bun organizator, muncitor și onest. Și acum cred că omul își merita postul, dar nu pe criteriile pe baza căruia a fost promovat. Faptul că eu am fost trecut pe linie moartă, (la “Oficiul de calcul”) și acum mă face să le fiu recunoscător șefilor mei din acele timpuri. De atunci lucrez în IT și nu am regretat pasul ăsta.
Am vorbit despre vremuri trecute. Trecute? Aveti impresia ca au trecut acele vremuri? Când un analfabet ca Zgonea este promovat în statul român ca fiind al treilealea om in stat, vi se pare că acele vremuri au trecut?
Când o nulitate absolută de tip Ponta este prim ministru vi se pare ca vremurile obedienței au apus? Când un derbedeu este primar la Constanța, vi se pare ca promovarea se face meritocratic?
Când un sex-simbol e conductor de partid (de fapt dictator pe feliuța ei), vi se pare ca oferta partidului e “meritul în fața obedienței”? Ce-mi oferă puterea, ce-mi oferă autodeclarata “opoziție”? O curva îmbrăcată la Prada cu creierul de Vuitoane mințind contra “un” curvă mințind cu rânjet de handicapat?
Asta e alegerea mea? Refuz alegerea asta. Asumându-mi riscurile. Care e diferența între curva cu Vuiton si o curva cu doctorate? Inteligența? Proiectele? Ca să-l parafrazez pe un alt membru marcant al partidului de la guvernare: “f..tu-va muma’n c..r de neobedienți”. Asta e alegere?! Asta e schimbarea sistemului?!
Citez un amic, mai mucalit: “Ăștia au întors fața de la comunism. Cu 360 de grade!”
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua 🙂
Azi am aflat despre înalta cultură a ministrului “școalelor” (Saracu Maiorescu, 😥 ce fameni isunt acum pe jiltul lui), omul vorbea de vulpea capitolina 🙂
salut! 🙂
Dane, vulpea capitolina si magarul ministru 🙂
Fain textul, felicitari! Si da, e post-comunism. E o cangrena maligna, nu benigna care nu vad cum mai poate fi scoasa. De la inceput tot am dat-o cotita: s-a matrasit punctul 8 de la Timisoara, “democratie originala” si uite-asa au trecut 25 de ani. Quo vadis?
Terra nulius! 🙁 intr-acolo ne indreptam!
Buna ziua! 🙂
Foarte bun articolul. Iar Ponta vorbeste despre scolarii care cunosc tabletele si PC-urile ca pe buzunarul lor. Habar nu are ca multi nu pot ajunge la scoala ca nu au pantofi in picioare, lipsesc manualele si cadrele didactice, iar multe scoli au WC-ul in curte, daca il au si pe ala.
buna ziua. am impresia ca iohannis e mai “biped” la limba romana decat rozalia biro http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18109944-klaus-iohannis-elevilor-deschiderea-anului-scolar-invatati-invatati-invatati.htm
buna ziua
daca va era dor…
0.01% in “viziunea ponta” inseamna “crestere semnificativa”
“Faimoasele încasări la buget, despre care toată lumea vorbeşte mai mult sau mai puţin în cunoştinţă de cauză, pe primele opt luni (sunt-n.r.)100,01% din program, programul fiind acea previziune optimistă a domnului Gherghina, de obicei era, care vedea totul crescând. De data asta chiar a crescut, Slavă Domnului, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, este o creştere semnificativă“, a spus Ponta(sursa mediafax)
Noutati:
“Nr.2 din DNA a fost eliberat din funcţie de preşedintele Băsescu
Ref.: Decrete semnate de președintele României, domnul Traian Băsescu,
luni, 15 septembrie a.c.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 15
septembrie a.c., următoarele decrete:
• Decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a domnului
Alexandru-Lucian Arjoca – demisie;
• Decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul
Direcției Naționale Anticorupție a doamnei Mariana Alexandru –
pensionare;
• Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul
Gorj a doamnei Mariana Becheru – pensionare;
• Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul
Gorj a domnului Toma Popescu – pensionare.
Departamentul de Comunicare Publică
15 Septembrie 2014”
sarut mana! 🙂 Mariana Alexandru e cu probleme si semne de intrebare. Poate vom afla cate ceva in viitorul apropiat.
bun găsit
iar majoritatea şefilor de clinici universitare în acesti luminoşi ani puteţi bănui cine sunt: exUASeCeRisti (un fel de utece studenţesc, cu tabere la Izvorul Mureşului – Costinesti) şi/sau fii de vajnici tovarăşi de la partid or de foşti tovarăşi directori de diverse fabrici si uzine pe care scria trăiasca tovu.. şi spre comunism in zbor (fîl, fîl) or ceva de gen..
a nu se intelege ca as fi suferit de invidie pe motive de vacanţele ălora, oricum ale mele erau la Vama Veche (cu mult înainte de a fi salvată de nişte idioţi)
Buna Arrletty!
Un exemplu: “Sorin Oprescu s-a născut pe 7 noiembrie 1951, tatăl său Mircea Oprescu fiind general de Securitate.[1] De profesie medic chirurg, Sorin Oprescu a fost în timpul facultății membru marcant al Asociației Studenților Comuniști din România.”
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sorin_Oprescu
Facut pe fuga…
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=693223097414621&set=a.136850039718599.26699.100001808102342&type=1&theater
cine pe cine ucide mai apoi, Dane 🙂 ?
Salutare !
Cat timp partidele constituie asocieri pe baza de interese personale/de gashca si nu pe criterii doctrinare, meritocratia nu face doi bani.
Asa a fost si inainte, cu PCR.
Tot o gashca de derbedei.
“Victor, o galaxie romana-n devenire,
Rasare in universul zidit pe rastigniri,
Pe temelie veche, de piatra si jertfire,
El reinalta o tara a vechilor romani!
Victor Ponta presedinte!”
Poezie de Mircea Cosma, inceputul eventualului volum pe care o sa-l scrie intru iertarea de pacate si eliberarea inainte de termen.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18111207-video-mircea-cosma-compus-poezie-lui-ponta-victor-galaxie-romana-devenire.htm
O fi istoria ciclica dar nu asteptam ca o sa apuc sa traiesc un ciclu complet. Cum spun chinezii? Sa ai o viata interesanta?
Ceausescu ar fi gelos 😀 , buna seara !
Un Mihai Beniuc al zilelor noastre.
Pupincurismul nu moare.
Dumnezeule mare, ce jeg uman cu vana poetica 😀
astia au capiat
pacaliciul asta e “geniul galactic”
ceausescu era chiar modest,numai geniu al carpatilor
Klingonienii si ferengii vor vota la prezidentiale?! 😛
apropo de “realizarile marete privind incasarile bugetare”
votati-l pe ponta!
va pregateste un “viitor luminos”
Majorarea datoriei publice directe a provenit din emisiunile de obligaţiuni realizate de România, care au generat datorii de 16,063 miliarde de euro în iulie 2014, în creştere cu 6,85%, de la 15,033 miliarde de euro în iunie anul acesta şi de la 12,15 miliarde de euro în august 2013 (+32%). (sursa bnr)
Buna seara,
dilema existentiala!!
http://www.ziare.com/politica/ordonanta/traseismul-legalizat-au-plecat-si-s-au-intors-in-pdl-in-aceeasi-zi-isi-pierd-mandatele-1322054
OUG ul le da de lucru traseistilor : daca , Doamne fereste, CCR il desfiinteaza?!
“Soimi ai patriei” moderni, racolati de PSD (ca tot a pus DanSu o poza cu un soimulet mai mic decat steagul pe care il poarta):
http://www.ziare.com/scoala/elevi/zeci-de-mii-de-ghiozdane-cu-psd-oferite-elevilor-in-prima-zi-de-scoala-1322055
Cedric, nu te supara insa la un asemenea articol superb, imi ramane mie satsfactia de a alege pozele 🙂
Scuze, n-am intentionat sa-ti micsorez meritele!
no problem, nu am luat-o ca pe o jignire 🙂 semnalam ca imi face placere sa aleg poze pentru un astfel de articol superb!
Seara buna,
din ciclul “o scoala doua scoale”, vulpea lupoaica a fost lichidata aseara
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-18111507-ministrul-educatiei-incurcat-limba-romana-aveti-una-dintre-cea-mai-frumoasa-scoala-din-bucuresti.htm
agramatul secolului, asta merita un Nobel la limba romana 😀
corcodusa strepezita 😆
Buna seara tuturor! 🙂
For Those About To Rock, I Salute You!
Acu’ vreo dooj’de ani, desi era… capitalism 🙂 , “Conjuratia Imbecililor” se mai gasea doar pe la anticariate sau prin targuri, la preturi destul de mari. Nemira nu o mai re-edita, desi cerere era, slava Domnului. In schimb, aparea ProTV… Asta asa, ca_chestie 😀
A mai aparut in 2005 la Polirom
http://www.polirom.ro/catalog/carte/conjuratia-imbecililor-2001/
Salutare!
Era prea tarziu 😀 …
Nu cred ca in ’90 ar fi priceput-o mai multi…
Ma rog, exemplarul meu a fost citit de cel putin cincizeci de persoane; asta cam in zece ani 🙂 . In plus, eu cred ca acea carte era, la inceputul anilor ’90, mult mai… pe intelesul romanilor de atunci (nu vorbesc despre toti, evident), decat era si/sau mai este, inca, pe intelesul americanilor, sa zicem. Asa mi se pare mie.
PS – legat de discutia asta, dar si de continutul articolului de azi, imi aduc aminte un promotional al unei emisiuni de radio FM din Bucuresti, din perioada scursa intre cele doua aparitii ale cartii in discutie. In acel promo, printre altele, se spunea si asa: “solidaritatea mediocritatii este mult mai periculoasa decat conjuratia imbecililor”. Eu si in ziua de azi cred ca asta e una dintre cele mai bune descrieri/diagnoze ale eternei si fascinantei Romanii 😀 …
Buna seara tuturor…
Urmasii rromei or fi fost crescuti de o vulpe…
Urmaresc MM la “sub semnul intrebarii”.
Sunt de camasa de forta, vor sa de foc la omenire 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-international-18112159-comandantul-fortelor-aliate-din-europa-rusia-putea-efectua-incursiuni-militare-republica-moldova.htm
buna dimineata! 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei…-idiotenia-lor/31379/