26 decembrie. Crăciunul și veșnicia legăturii cu Dumnezeu
26/12/2024 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Am avut ocazia să cunosc unul dintre marii duhovnici ai Romaniei. Azi, el este mutat in imparatia cea vesnica, dar a fost contemporan cu noi si nu a fost cunoscut de putini. Este vorba de Arsenie Papacioc (1914-2011), marele duhovnic care a fost si detinut politic in inchisorile comuniste. Si am decis sa aduc azi, in a doua zi de Craciun, una dintre cele mai frumoase predici ale lui, caci este de actualitate in aceste vremuri: Crăciunul, ca amintire a veșniciei din om.
„Cum am mai spus, după mine, Nasterea Domnului este cel mai mare eveniment al crestinătăţii: căci Dumnezeu s-a coborât în trup omenesc spre a mântui omenirea. Iisus Hristos ne-a încredinţat că suntem veşnici, nu în materie, ci în duh. Şi ca sufletele noastre au porţile Raiului deschise, doar să ne ostenim să ajungem până la ele. Prin post, rugăciune, nevoinţă, faptă bună… Dragii mei, nu e puţin lucru să ai sentimentul veşniciei în tine… Câţi însă mai conştientizează aceasta? Dacă am fi convinşi şi constienţi permanent că suntem veşnici şi că prin faptele noastre ne hotărâm locul în veşnicie – ori în chinurile iadului, ori în dulceaţa Raiului, adică în unirea deplină cu Dumnezeu -, atunci am fi mult mai chibzuiţi. Nu poţi fura, omorî, urî, dacă ştii că prin aceasta viaţa ta de după pragul morţii va fi numai lacrimă şi suferinţă. Şi nici nu te poţi teme de moarte dacă ştii că aceasta nu este decât adormirea trupului, pentru întoarcerea sufletului în Sânurile Domnului. Omul creştin ştie că trebuie să facă doar ceea ce-l mântuieşte, dar face şi altele, care-l osândesc.
Vă daţi seama ce-ar fi fost lumea fără Hristos? Bucuraţi-vă că S-a născut şi naşteţi-L mereu în inimile voastre. Cu El putem totul, fără Hristos nu putem nimic. Repetaţi-vă asta întreaga viaţă şi veţi greşi mai puţin, nu vă veţi mai teme şi veţi putea birui”.
Nu e obligatoriu sa fii crestin pentru a intelege ca faptele noastre au consecinte. Pentru cine crede in mesajul Evangheliei, faptele noastre au consecinte vesnice. Dar chiar si pentru cei care cred altceva, faptele noastre au consecinte...in aceasta lume.
Sentimentul vesniciei nu este un sentiment care se castiga usor, si de fapt este ceva foarte greu de dobandit, caci avem tendinta sa vedem lumea aceasta (si pe noi insine) intr-un soi de fragmentare continua.
Trecem de la o actiune la alta, de la o fapta la alta, de la conversatie la alta, ca si cand intre acestea nu ar exista o prea mare legatura, si uneori chiar credem ca legatura nu exista deloc. Un gest azi, un gest maine si unul poimaine, nu genereaza un lant de consecinte. Vedem adesea doar urmari izolate ale gesturilor noastre, nu percepem suita intreaga de efecte.
Insa, oare, nu cumva credem ceea ce ne convine si ignoram ceea ce nu ne place? Ne place ca efectele bunatatii celorlalti sa se intinda cat mai mult asupra noastra, insa noi nu ne gandim ca rautatea noastra se intinde asupra multora pe care nu ii cunoastem. Vrem sa profitam de efortul altora, insa noi nu facem nici unul pentru semenul nostru. Cerem altora sa respecte un cod care este benefic si pentru noi, insa atunci cand este randul nostru, incalcam codul. Pe scurt, actionam ca si cand am avea doar sentimentul vremelniciei, nu al vesniciei in noi.
Poate ca azi, de Craciun, ne vom aminti că, dintotdeauna, Hristos ne-a iubit si s-a intrupat ca acel Prunc sfant venit sa ne arate noua imaginea vesnicei iubiri a lui Dumnezeu. Nu doar atunci, ci si azi si pururea.
Poate că azi, de Craciun, vom fi mai buni nu doar o zi, cu tot anul. Nu tot anul, toata viata.
Si poate ca azi ne vom aminti ca, daca vrem ca Dumnezeu să aibă o vesnica legatura cu noi, ar fi bine ca noi sa avem o vesnica legatura cu semenul nostru, care nu este altceva decat modul in care Dumnezeu Insusi ne apare in fiecare zi: in cel mai firesc mod, in cel mai apropiat fel, cu cea mai veșnică iubire.
Crăciun cu pace și bucurie!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Ministerul Justiţiei analizează legislaţia cu privire la interzicerea organizaţiilor cu caracter fascist și legionar….”
https://adevarul.ro/politica/ministerul-justitiei-analizeaza-legislatia-cu-2410267.html
“Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
….Așadar, măcar un lucru îl știm sigur. Și dacă s-au infiltrat rușii, au făcut-o cu bani de la liberali. Este vorba despre investigația Snoop care a urmărit banii și a dat peste creierele din spatele generalului Ciucă. Despre ruși nu reieșea mare lucru nici din documentele CSAT, așa cum am atras atenția deja aici de nenumărate ori, dar nu e așa că e superb să aflăm că eroul Ciucă, cel care se închina la NATO și-i dădea cu „Dumnezeu” mai ceva ca un popă, a contribuit la destabilizarea țării cu bani pentru un nene anti-NATO?….”
https://www.libertatea.ro/opinii/prostia-liberala-nu-schimba-datele-fenomenului-georgescu-ciuca-rares-bogdan-nu-sunt-deranjati-de-fortele-politienesti-ale-binelui-5132167
“Ce probleme au facturile prezentate de Marcel Ciolacu: „Puțin probabil să fi fost emise în 2022, când au avut loc zborurile cu avionul Nordis”
Publicația specializată în aviație BoardingPass a sesizat, miercuri, 25 decembrie, inadvertențe între facturile publicate de Marcel Ciolacu (57 de ani) în ziua de Crăciun și jeturile Nordis. Premierul a susținut că a plătit din banii personali și că are dovada acestui lucru. „Un lucru care nu pare la locul lui, observat de un utilizator Reddit, e cel legat de asigurarea vânzătorului, Nordis Travel SRL. Pe facturi e precizat numărul asigurării (3907/2023), iar valabilitatea acesteia este până la 30 noiembrie 2024. Astfel, e puțin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat, potrivit dovezilor G4Media, iar pe ele să apară numărul unei polițe de asigurare din 2023”, a notat BoardingPass…..”
https://www.libertatea.ro/stiri/marcel-ciolacu-probleme-facturi-zbor-nordis-nisa-5136958
Buna ziua
Sfântul Ștefan va urează sărbători fericite. Urbi et orbi.
Prin ianuarie trecut lipsea puțin și chiar ajungeam mucenic.
Nici nu mai povestesc ce scandal a fost la Sfântul Petru.
Citind scripturile ( că evscris când fiecare trebuie sa dea in primire) a urlat către îngerasi :
“Cum mă ? Asta așa devreme și Iliescu NIMIC ? ”
ENERVAT , m-a trimis inapoi . 😀
Să fiți cuminți că în raiul mioritic prostia umana a ajuns virtute.
Sf Stefan este in 27 decembrie, dar iti urez sanatate si numai bucurii, alaturi de cei dragi, inclusiv cateii! 🙂
Mulțumesc.
In Italia , la catolici in general, Sfântul Ștefan e azi.
Am tot insistat să se întâlnească catolicii cu ortodocșii pentru a se pune de acord. Daniel nu și nu.
E absolut clar că nu pot să mă îndop doua zile la rand . 😀
Unu din căței a ajuns pe meleagurile mereu înflorite. Anul trecut și la aproape 16 ani.
Cândva îl voi îmbrățișa din nou.
Stef, multi si sanatosi abi alaturi de familie, daca zici ca azi serbezi ziua marelui patron care te ocroteste de la botez 🙂
Iti propun sa il suni pe Daniel dupa ce vei ajunge Papa, atunci sigur nu mai refuza telefonul 😂
Ca tot are Francisc o varsta si se uita cu jind spre un fost electrician care poarta in ranita boneta de cardinal 😄
Te imbratisez si eu in aceasta zi mare!
😀
Va drogați in Romania foarte intens ?
Papa a plecat acum de la mine.
Daniel vine mai târziu. Să spele vasele.
😀😀😀😀😀