Ziarul de Duminică – 23 decembrie 2012
| 23/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Opinii, Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Contributors. “Comisia de la Veneţia a decis: astă vară a fost puci” de Sorin Ionita
Dacă mai aveţi plăcere şi posibilitate, prinşi cum sunteţi cu anunţarea noilor miniştri, aflaţi că azi 17 decembrie s-a publicat verdictul oficial: ȋn iulie 2012 a 
fost puci parlamentar. Desigur, limbajul e diplomatic şi profesional, dar mesaju-i limpede. Păcat că le-a trebuit atata ca să scrie cele câteva pagini – seamănă a Salvare care vine trei luni după ce o chemi. Nu că ar fi contat pentru alegătorul mediu, la modul cum a mers campania asta electorală, dar era bine de ştiut. Deci concluzia raportului Comisiei de la Veneţia, după vizita din septembrie când a analizat ce s-a ȋntâmplat astă vară ȋn România, sună aşa:
“In iulie 2012 Guvernul şi Parlamentul au adoptat o serie de măsuri ȋn succesiune rapidă, care au dus la ȋnlăturarea din funcţii a avocatului poporului şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, la limitarea competenţelor Curţii Constituţionale, schimbarea condiţiilor pentru referendumul de suspendare a preşedintelui republicii şi finalmente la suspendarea acestuia. Comisia de la Veneţia e de părere că aceste măsuri, deopotrivă luate una câte una sau ȋmpreună, sunt problematice din punct de vedere constituţional şi al statului de drept”. (p. 17). Integral in Contributors.
Ziarul Financiar. “Egalitate, dar nu şi pentru căţei” de Iulian Anghel
Nu se putea ca tocmai premierul Ponta să lipsească din galeria liderilor politici de talie mondială care fac mişto de apocalipsă: suntem gata cu bugetul pe 2013 “la sfârşitul lumii!”
O declaraţie făcută la Parlament chiar în vremea în care plenul Camerei Deputaţilor vota că deputatului (re)nou ales Stan, acuzat de DNA pentru infractiuni a căror enumerare nu are sens aici, nu-i poate fi ridicată imunitatea parlamentară.
Deputatul Victor Ponta a votat pentru ridicarea imunităţii deputatului Ion Stan şi chiar a forţat ieri demisia din PSD a acestuia.
Frumos. La o privire mai atentă vedem doar că premierul, şef al PSD, totodată, are o mare problemă şi noi toţi, odată cu el: Pentru că Ion Stan este din PSD ( a fost până ieri). DNA a cerut ridicarea imunităţii sale din legislatura trecută, şi nu a fost atunci cvorum pentru o decizie că, deh, din orice slujbă poţi sa fii dat afară când nu vii la program, dar nu şi din Parlament.
Noua Cameră a Deputaţilor a votat ieri aşa: 226 de voturi împotriva ridicării imunităţii şi 145 “pentru”. Cum USL are o majoritate zdrobitoare în Camera Deputaţilor – 70% – nu e decât o explicaţie aici. Parlamentarii USL au votat împotriva premierului Ponta care a votat pentru ridicarea imunităţii.
Sunt două greşeli facute şi niciuna explicit atribuită: o data ca Stan a fost pe lista de candidaţi a USL şi, cea de-a doua, că votul oamenilor l-a propulsat din nou în Parlament. Integral in Ziarul Financiar
Deutsche Welle. “Sfârşitul lumii la români” de Petre M. Iancu
Cine a spus că sfârşitul lumii n-a venit? Ba a venit, pentru unii români. De pildă, pentru oamenii care, în 22 decembrie 1989, la sfârşitul ceauşismului, au ieşit în stradă să înfrunte tancurile dictaturii cu flori şi pieptul gol, sperând că-şi vor cuceri o libertate reală şi durabilă, iar nu una vremelnică şi iluzorie.
S-au trezit unii dintre ei atunci, iar alţii după atâta amar de vreme, descoperind că ţara a redevenit o pradă pentru cei ce o confundă cu o autoservire.
Moralmente a venit sfârşitul lumii şi pentru familiile tinerilor împuşcaţi, care credeau că 23 de ani scurşi de la revoluţie sunt de ajuns pentru edificarea unui stat de drept solid şi o democraţie invulnerabilă, inatacabilă. Anul de graţie 2012 le-a dovedit şi unora şi altora, ca şi proorocului Brucan, că s-au înşelat amarnic.
Multe n-a prefigurat nimeni, acum 23 de ani. Nici măcar cele mai vizionare şi mai îndrăzneţe ghicitoare în ghioc n-au prevăzut atunci un viitor Crăciun, prea puţin imaginabil pentru oameni nemancurtizaţi, în care majoritatea românilor să uite de frigul, foamea şi frica marcând regimul Ceauşescu. Un Crăciun în care majoritatea să creadă realmente că era mai bine sub comunişti. Şi să nu dea doi bani pe independenţa justiţiei ori a instituţiilor statului de drept, oferindu-şi în schimb votul unor oligarhi securişti, unor turnători certaţi cu legea, unor baroni locali, pipiţelor lor şi unor mafioţi din eşalonul doi, trei, patru al nomenclaturii.
Azi ştim însă că şi improbabilul poate prinde contur. Un parlament supraponderal poate, iată, în plină democraţie, fie şi defectă, să dea naştere unui guvern plin de penali. Integral la Deutsche Welle
Adevarul. “Politica “Jos Băsescu” (probabil) s-a încheiat. Urmează politica înapoi la Boc?” de Gavril Dejeu
Titlul acesta va stârni probabil ceva zâmbete (sau grimase) ca de altfel şi pariul făcut deunăzi de cineva pe TV cum că Ponta îl va „copia” pe Boc. Gluma-i glumă, problema pentru ţară este însă una de fond: ori ne refacem, ori ne prăbuşim. Stadiul în care am ajuns nu mai permite jocul de-a politica, jocul de-a puterea.
Se pare că încercarea de a ne ridica din genunchi este condiţionată de doi principali factori: de voinţă şi de pricepere.
Esenţialmente de voinţă pentru că, de mai bine de două decenii, voinţa s-a îndreptat preponderent spre distrugere, prădăciune sau condamnabilă nepăsare. Actualii câştigători ai puterii sunt discipolii necontestaţi ai lui Iliescu şi Năstase. De la primul au putut învăţa cum se abandonează economia pe mâna prădătorilor în schimbul susţinerii la putere; de la al doilea cum se poate mobiliza puterea în scop de jefuire a economiei în interese proprii sau clientelare. Nici de la liberali, neoliberali sau alţii asemenea nu s-ar putea alege cu mai mult. Printre ei se află ceva tineri care poate au generoase intenţii dar şi hrebeciuci, ruşani şi mulţi alţii, tot aşa de vechi sau mai noi, unşi cu toate alifiile, pe care greu este să-i scoţi din croiala mentalitară potrivit căreia, politica şi puterea sunt date nu pentru ţară ci pentru ei. Încât, o tentativă de schimbare de macaz de natură să le afecteze interesele, să le pună în cauză deja colosalele „realizări”, să se revină deci la normalitate, adică la lege şi ordine, este de aşteptat să întâmpine o dârză rezistenţă din interior. L-am auzit pe proaspătul reconfirmat Ponta spunând că ar vrea un socialism de tip laburist. Foarte bine. Cu atât mai vârtos ar trebui să-şi dea seama ce ar presupune transformarea monstruosului capitalism înscăunat ca peste noapte pe meleagurile noastre postdecembriste. Şi cu ajutorul cui? Cu ajutorul „socialiştilor” săi actori şi beneficiari? S-ar putea? Greu. Nu-mi vine a crede. Integral in Adevarul.
Revista 22. “Mioriţa a câştigat alegerile” de Mirel Banica
Există mai multe Românii politice, în care alianţele se fac şi se desfac nu pe criterii doctrinare, ci pur şi simplu din logica interesului imediat, a supravieţuirii cu orice preţ şi a accesului la banul public (dacă este şi european, şi mai bine). În acest fel, logica unui „conflict politic“, democratic şi dătător de speranţe, a fost anihilată.
Utilizarea memoriei comunismului ca armă politică de către ARD s-a dovedit a fi o eroare. Partea din populaţia României care mai asociază comunismului o imagine negativă este extrem de redusă. Am avut şansa, datorită cercetărilor mele de teren din ultimii ani, să împart 10-12 ore de aşteptare în rând, în diverse pelerinaje din ţară, cu oameni obişnuiţi, în condiţii adesea foarte vitrege, care favorizau schimbul sincer şi dezinteresat de opinii. Rar mi-a fost dat să nu întâlnesc persoane deschis sau „difuz“ nostalgice faţă de acea perioadă. Politicienii care pe viitor nu vor şti să compună cu această realitate memorială şi nu-şi vor modela discursul în consecinţă vor avea aceeaşi soartă ca şi cei de acum.
Experienţa altor ţări a arătat că fiecare societate are propriul mod de a întreprinde „travail de mémoire“ a unor epoci traumatice, controversate. Atunci când se încearcă politici memoriale oficiale sau se încearcă utilizarea politică a memoriei, rezultatele sunt imprevizibile. Colocviile universitare, cărţile, filmele, mărturiile, da, sunt necesare, dar ele nu transportă mesaj şi capital politic. Un alt exemplu: la alegerile locale, Bucureştiul a fost împânzit de afişe lucioase, roşii, cu secera şi ciocanul pe ele, plus un mesaj ce ameninţa cu întoarcerea timpurilor proletare. Efectul a fost invers: cei mai în vârstă suspinau şi se activau la vederea lui, sperând la un miting ca pe vremuri, tinerii îl găseau cool, mesajul fiind deci complet ratat. Tot aceste alegeri au fost marcate de o violenţă fără precedent, care nu a mai luat prin surprindere pe nimeni. Rădăcinile au fost sădite temeinic încă din timpul Inchiziţiei televizate a procesului „Poneiului roz“. Integral in Revista 22
Dilema Veche. “O aniversare uitată” de Andrei Pleşu.
Pe 4 decembrie s-au împlinit douăzeci şi cinci de ani de la moartea lui Constantin Noica. Nimeni nu pare să-şi fi adus aminte de el cu prilejul acesta. Nici presa, nici scriitorimea, nici editurile care l-au publicat şi, ceea ce e încă şi mai trist, nici noi, cei care am avut privilegiul să-i fim aproape. Sînt sigur că ne-ar fi iertat. Nu-i plăceau festivităţile omagiale. „Să nu mă sărbătoriţi!“ – spusese, pare-se, unui grup de prieteni, la o întîlnire colocvială. În definitiv, e preferabil să fii prezent, zi de zi, discret, dar neabătut, în memoria oamenilor, decît să ai parte, la răstimpuri, de o cădelniţare birocratică, de un strict protocol calendaristic, de „pietatea“ administrativă a gazetelor sau a manualelor.
În lumea românească de azi, uitarea lui Noica e aproape „normală“. Prezenţa 
lui face parte dintr-o altă realitate, dintr-o altă ierarhie de valori, dintr-un alt fel de a fi. Uitat a început să fie, de altfel, destul de curînd după moarte. A devenit, mai repede decît ar fi fost cazul, o etichetă incertă, dacă nu direct un stigmat. Înainte de a fi fost citit, cercetat, asumat intelectual, a ajuns o figură „controversată“. I s-au radiografiat, cu o hărnicie nemiloasă, păcatele (reale) din tinereţe, s-a vorbit despre el ca despre un „guru al ceauşismului“, a fost taxat drept „naţionalist“, „reacţionar“, „neaoşist“ sau „protocronist“, a fost făcut vinovat de absenţa disidenţei în România comunistă şi de toate relele ilustrate, fireşte, de antipaticii săi discipoli, racordaţi, prin mijlocirea sa, la toate derapajele unui „interbelic“ demonizat. Păltinişul a devenit „bastionul“ reprobabil al elitismului, al monopolului cultural, al „răului“ public, supravieţuind prin manipulare şi abuz de putere. A fi „păltinişean“ a urcat brusc spre vîrful pejoraţiei culturale şi ideologice. Orice tip de vecinătate – declarată sau doar bănuită – cu Noica a sfîrşit prin a fi culpabilă. Nimeni nu ştie, sau nu pare interesat să afle, care sînt isprăvile propriu-zis profesionale ale filozofului: textele lui despre Platon, Descartes, Leibniz, Kant şi Hegel, despre comentatorii aristotelici şi Goethe, despre Eminescu şi despre „demnitatea Europei“. Nimeni nu răsfoieşte tratatul lui de ontologie, sau cartea despre „logica lui Hermes“. Iar cei interesaţi de petele negre (şi nonşalant înnegrite) ale biografiei nicasiene trec foarte uşor cu vederea cei nouă ani de domiciliu forţat şi cei şase ani de puşcărie la care l-au condamnat autorităţile staliniste. Integral in Dilema Veche.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salut Teofil! 🙂
Mulţumesc pentru selecţie. Din păcate, nici eu nu mi-am adus aminte de Noica… 🙁
Salut tibi 🙂
suntem niste ingrati. Spre marea mea rusine sunt in aceasi situatie 🙁
Măcar pe Culianu să nu-l uităm. S-a născut – ca şi Umberto Eco -, pe 5 ianuarie. 🙂
Salut
Poate ati citit Constantin Noica si Miscarea Legionara…… a lui Sorin Lavric in Humanitas….. daca tot ziceti.
Oricum azi e aniversarea nasterii lui Chet Baker
buna dimineata
exceptionala radiografie realizeaza mirel banica;concluzia e inspaimantatoare,sper sa nu se adevereasca;diagnosticul e pus… anticorpii vor aparea?
Care e corpul si care anticorpii ? 🙂 De fapt aici se considera astfel: cancerul este de pilda Funeriu, iar anticorpul se cheama Cati Andronescu
Salut TDS,
aiurea 🙂
salut 🙂
Probabil ca da, intrebarea care se pune, cand? Dupa ce organismul o sa moara sau inaintea unei situatii care nu mai permite o recuperare.
`neata,
” ori ne refacem, ori ne prăbuşim. Stadiul în care am ajuns nu mai permite jocul de-a politica”
Greseste dl Dejeu; de cind s-a spus ca “gata, nu mai e nimic de furat in tara asta” si se fura indraci.
(Doar cel ce a spus ca tranzitia s-a terminat a avut dreptate: am ajuns la locul de plecare in tranzitie.)
Asa ca, nicio grija, mai jos se poate ajunge usor; greul e atunci cind vrei sa urci.
Si dl Petre M. Iancu greseste: e stabilit de pe timpul Iepocii de Aur. Adica, atunci cind va fi cu adevarat sfirsitul lumii, Romania va fi cea mai populata tara a lumii, caci toti vor veni la noi. Cum sintem cu un secol in urma la mai toate, sfirsitul la noi va fi la un secol dupa fraierii care s-au grabit 😉 sa progreseze.
salut Victor,
deci toti gresesc, atunci cine are dreptate? 🙂
Theophyle,
erau doar doi; si insailarea mea, e vizibil, e sub forma de gluma. Gluma care poate fi luata si in serios: cu romanii nu te pui 😉
si aprposito de aniversari si alte cele.
“Mircea Dinescu, despre România la 23 ani de la Revoluţie: Avem o clasă politică semianalfabetă. Înainte erau Ceauşescu şi Elena”.
Dar oare el, poetul dizident impotriva comunismului, si-a pus oglinda in fata sa vada ce a ajuns?
El si mare parte dintre colegii sai fictionari si calofili.
Nu mai exista Nicolae si Elena, ci Vintu si Felix si Ghita.
Ride ciob de oala sparta.
Saltimbancul Mircea Dinescu s-a ajuns mare mosier la Cetate unde organizeaza sezatori literare. Intre timp poetul dizident a devenit cel mai cunoscut bucatar intre poeti si cel mai cunoscut
poet dintre bucatarii amatori.
@tds 11 23
s-ar putea sa ai dreptate;in definitiv 4,4 milioane de romani cu drept de vot gandesc asa
singurul lucru care mai ramane e sa ne ” izolam ” de ceilalti prin plecare;asteptam ca ” anticorpii” sa-si faca efectul ultim,si dupa aia vom mai vedea
bunä,
Dinescu, unul pregätit in campusurile socialiste din rusia,cuba,etc
este un gunoi uman.
la investirea dela cotroceni, Cacäräu, era beat s-au avea o crizä,
radea tampeste, se schimonosea si tzopäia. fereascä dumnezeu,
sä mai rämanä mult, acest maimutzoi, la conducerea liberalilor.
cred cä se poate face un film de lung metraj, cu scälämbäielile
paiatzei. un fim cu Cäcäräu in crizä.
dragii mei,
eu vä doresc in primul rand sänätate, sä avetzi puterea sä convingetzi romanii,
sä-i educatzi, sä vadä care este drumul si oamenii de valoare.
sper sä insistatzi ,sä ridice pe locul care trebuie pe MRU:
SALUTÄRI TUTUROR SI NU UITATZI;
Romania este si a noasträ, nu numai a celor 4 milioane ce au votat
haita rosie. USL.
vä iubesc.
Multe multumiri Theo 🙂
Va uram si noi, numai bine, sanatate, bunastare si sarbatori fericite 🙂
test
Incredibil ce linişte s-a aşezat aici!
Da tibi,
oameni sunt probabil obositi de la pregatirile pentru sarbatori. Poate si putin suparati din cauza situatiei politice.