Taurul şchiop
| 14/11/2012 | Autor theophyle Categorii: International, Opinii, Stiri Europene |
Nu exista o economie fara politica. Din nefericire, economia plateste deseori preturi politice greu de suportat. Cand spun greu de suportat ma refer la sacrificii inutile care nu ar fi fost necesare daca politicienii, care iau hotarari cu implicatii economice, s-ar gandi peste capetele economistilor de curte, aciuiti langa fiecare guvernare, fie ea de stanga sau de dreapta.
O carte care a aparut acum cateva luni in Germania desluseste cateva “mistere” legate de animozitatile si intelegerile economice cu pondere grea in politica, intre puternicii Europei. Cartea se numeste “Unterm Strich (Bottom line)” si a fost scrisa de politicianul SPD (socialist) Peer Steinbrück, fost Ministru de Finante in prima guvernare Merkel, cand Germania a fost condusa de o coalitie CDU-SPD, dupa alegerile neconcludente care au avut loc in 2005.
Peer Steinbrück este un tip interesant. Lider socialist care nu sustine economia kinesiana si a fost impotriva pachetelor de “ajutorare” pe timpul declansarii crizei din 2008, cand el a fost Ministrul de Finante in primul Guvern Merkel.
Bineinteles ca respectiva carte este intr-un fel sau altul o rafuire cu actualul Ministru de Finante german, Wolfgang Schäuble, ministru de interne pe vremea lui Helmut Kohl şi negociator-şef al tratatului Reunificării Germaniei si actor principal in negocierile monedei unice de care acum incearca sa se dezica.
Peer Steinbrück numeste Zona-Euro folosind o metafora sugestiva – “taurul schiop” Mai scrie Steinbrück ca “Abandonarea mărcii în schimbul unui euro stabil a fost una dintre concesiile care au deschis calea pentru reunificarea Germaniei”.
Hubert Védrine, de exemplu, la vremea respectivă consilier al preşedintelui Mitterand, este convins că preşedintele francez probabil nu ar fi aprobat extinderea Germaniei de Vest dacă germanii nu ar fi cedat asupra uniunii monetare. “Mitterrand nu dorea reunificarea Germaniei fără un avans în integrarea europeană“, explică Védrine. “Iar singurul domeniu în care era posibil să se progreseze era moneda“. (Vezi mai jos sursa intr-un articol in limba engleza din Der Spiegel.
Documentele din arhivele Ministerului de Externe la care a avut acces Der Spiegel, până acum confidenţiale, arată că situaţia era înainte cu mult mai complicată decât ştiam. În Europa de Vest o largă alianţă ameninţa să se formeze, împotriva unificării Germaniei, iar cuplul franco-german a trecut puţin pe lângă ruptură. Mitterrand a demonstrat clar guvernului din Bonn că s-ar putea afla rapid foarte izolat pe continent, “ca în 1913“. Până la precipitarea evenimentelor de la sfârşitul anului 1989, dezbaterea asupra monedei unice urma ritmul obişnuit de la Bruxelles, încet şi laborios.
Orice încercare eşua din cauza conflictelor de interese contradictorii între ţările inflaţioniste din sud şi partenerii lor rigurosi german şi olandez. Francezii mai ales sufereau de pe urma dispozitivului monetar în vigoare, perceput ca un sistem cu două viteze, în defavoarea lor. “Deutschmark-ul este pentru Germania ce este bomba atomică pentru Franţa“, se spunea în coridoarele de la Elysée.
La sfârşitul lui noiembrie 1989, Helmut Kohl a prezentat proiectul său pentru o confederaţie germană, în zece puncte, pentru ca “poporul german să poată alege în mod liber de a-şi redobândi unitatea“. Partenerii occidentali nu au fost invitaţi în discuţie. Kohl se pregătea el în secret să meargă înainte singur cu reunificarea Germaniei? Când Mitterrand a auzit explicaţia lui Kohl, a cunoscut “un lejer acces de furie de câteva ore“, observă consilierul lui cu un aer suficient.
Apoi totul va merge foarte repede. În vara anului 1990, Germania de Vest şi Germania de Est au semnat acordul de reunificare iar în 3 octombrie Europa salută noua Republică Federală Germania. În decembrie, şefii de stat şi de guverne europene se întâlnesc la Roma pentru a lansa conferinţa interguvernamentală privind uniunea monetară. Atunci când statele membre semnează, în februarie 1992, Tratatul de la Maastricht, prevăzând introducerea monedei euro, Genscher resimte o profundă satisfacţie. “Pentru mine, această decizie reprezenta concretizarea promisiunii mele făcute în timpul negocierilor asupra reunificării“, explică acesta.
Abandonarea mărcii a fost deci preţul de plătit pentru reunificare? Nu există nicio îndoială asupra faptului că prăbuşirea puterii în Germania de Est a precipitat intrarea proiectului european într-o fază decizivă a istoriei sale. “Este probabil că uniunea monetară europeană nu ar fi fost posibilă fără reunificarea Germaniei”, a declarat fostul şef al Bundesbank, Karl Otto Pöhl.Această concesie a profitat în cele din urmă celor doi şefi de stat. Lăsând Germania să-şi recâştige partea ei orientală, Mitterrand l-a ajutat pe Kohl să devină cancelarul reunificării. În schimb, Kohl a promis să renunţe la Deutschmark, ceea ce a fost una dintre cele mai mari victorii ale preşedinţiei Mitterrand.
Surse:
Peer Steinbrück – “Unterm Strich (Bottom line)”
Der Spiegel: “Was the Deutsche Mark Sacrificed for Reunification?”
Publicata de mine si pe “Actualitati Europene”
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
