Naţionalismul ca argument politic
01/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Politic, Opinii |
Intr-un stat declarat ca “national” din punct de vedere constitutional [Articolul 1 aliniatul (1) “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”], orice argument care poate contrazice acesta afirmatie este neconstitutional sau necesita o revizuire a Constitutiei. Deoarece nu vad nici o revizuire a Constitutiei Romaniei fara acest articol/aliniat, discutiile asupra unei autonomii teritoriale a unei etnii care locuieste in Romania mi se pare aberanta.
Problema romaneasca a fost si este lipsa de aptitudini politice si dezinteres national profund al majoritatii politicienilor. Nu ai cum sa faci bravada nationalista si sa talharesti bugetul de stat prejudiciind interesele majoritatii alegatorilor care te-au trimis in Parlament.
Folosirea cinica a nationalismului nu este numai indecenta, este si foarte periculoasa si poate produce efecte nocive greu de anticipat. Din punct de vedere al sezonului nationalismului de bravada, perioada actuala este perfecta. Exact ca o gripa, nationalismul de bravada vine inoculat prin lozinci prostesti, care contin mesajul cel mai josnic pentru numitorul comun cel mai larg. Atmosfera de propagare este propice: criza economica, imbogatiti din afaceri cu statul cu duiumul, lipsa unui orizont si lipsa unei sperante din cauza unor lupte intestine intre cei care au si cei care vor mai mult. Cineva trebuie sa fie de vina. Acel cineva nu poate fi oricine, el este cel care vrea sa smulga inima tarii, sa o dezmembreze, sa ne fure noua ce este al nostru. Nimeni nu se intreaba cat de posibil este acest furt sau cat de lipsite de sens sunt aceste sentimente.
UDMR-ul ca partid politic a reusit mai mult decat orice alta formatiune politica romaneasca actuala. Ei s-au construit din nationalism, traiesc din nationalism si isi gasesc puterea in nationalism. Ce sa-i faci daca nationalismul lor nu este si al nostru. Ce poti face daca in locul unor interese etnice, economice si culturale legitime ei doresc mai mult, bazandu-se pe puterea politica pe care stiu ca o detin. Ce poate face o gasca de incompetenti de la guvernare cand are in fata o alta gasca de incompetenti din opozitie si rotatia ii va pozitiona pe udemeristi intotdeauna unde au fost si pana acum – la cumpana intre putere si opozitie.
Din nefericire nu lipsesc niciodata prostii in ambele tabere care genereaza mesajele nationalismului de bravada, cei mai prosti sunt cei care asculta mesajul si nu cei care il genereaza.
Nationalismul este un argument politic legitim, atat timp cat el nu devine sovinism sau xenofobie. Nationalismul este ancorat in Constitutia Romaniei si trebuie sa ramana acolo, el nu poate fi folosit insa ca tertipur politicianist asa cum s-a incercat acum doua zile. Tot acest nationalism nu poate fi nici scena si nici decorul unor mesaje iredentiste, la fel de nocive ca cele incercate in Parlamentul Romaniei.
Intrebarea care s-a pus si se va pune intotdeauna – suntem noi atat de vinovati ca sa fim pedepsiti cu o asemenea clasa politica?!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]