În aşteptarea “celui mare”
| 07/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Eveniment, Opinii |
De secole, cutremure devastatore lovesc periodic partea estica a Romaniei. O dată la 35 -50 de ani, Bucureştiul devine victima unui seism care il demoleaza partial platit nu numai in averi pierdute ci si in victime omenesti. Cutremurele mari intră direct în cartea de istorie, printre războaie şi alte catastrofe produse de oameni, cele mai mici sunt uitate. Ultimul, cutremurul din 1977, a făcut 1.570 de morţi şi 11.300 de răniţi, a doborît sau a avariat grav 35.000 de locuinţe şi clădiri industriale. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, paguba directă a fost de peste 2 miliarde de dolari, iar amortizarea efectelor pe termen lung a mai absorbit aproape tot atît. Seismul a dat un brînci în plus edificiului şubrezit al economiei socialiste, care probabil din acel moment a intrat în derivă fara posibilitate de redresare.
Scria geofizicianul Charles Francis Richter, într-o scrisoare trimisă specialiştilor români scria:
„Nicăieri în lume nu mai există o concentrare de populaţie atît de expusă la cutremure provenind sistematic din aceeaşi sursă. Singurele fenomene asemănătoare sînt cutremurele repetate ce au loc în adîncime în regiunea Hindukush, din India“
Autorul afirmaţiei a fost un om de luat în seamă: Richter, autorul scării care-i poartă numele, a trăit şi a murit în California, într-una dintre cele mai studiate arii seismice din lume. Periodicitatea de circa care cuprinde cel putin o generatie are ea însăşi ceva inselator. Nu este o frecvenţă cotidiană pentru ca fenomenul să devină o experienţă simtita de toate generatiile in viata, ca în Japonia, care au invatat convieţuiască cu pericolul si ceea ce produce el; dar nici un interval destul de lung, pentru a fii uitat cu totul. Vine însă suficient de rar pentru a uita de el temporar, dar şi suficient de des pentru a fi siguri că în timpul vieţii vom fi încercaţi cel puţin o dată. Fiecare generaţie are cutremurul ei “cel mare“, cu jalea si victimele lui.
După toate aparenţele, cel mai puternic cutremur al perioadei moderne, mult mai puternic decît cel din 1977, poate cel mai puternic din ultimele două secole a fost cutremurul din 1802 din ziua de 14 octombrie, zi in care romanii praznuiau ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, cutremur care a afectat o arie întinsă din estul Europei, estimările seismologilor contemporani l-au caracterizat ca oscilînd între 7,5 şi 7,8 grade pe scara Richter.
Conform publicatiei National Geografic, după 36 de ani [de la acest cutremur], în ianuarie 1838, provinciile actualei Românii au fost lovite de un alt cutremur devastator. El s-a resimţit pe arii foarte largi, afectînd inclusiv oraşe din Transilvania şi Banat. Timişoara a suferit pagube importante, biserica-cetate de la Prejmer ruinîndu-se. Dar cele mai mari distrugeri au lovit Valahia, unde 217 biserici s-au prăbuşit sau au fost grav avariate, cele mai multe în Vîlcea şi Craiova. Cutremurul s-a simţit puternic şi în Moldova, unde, printre alte consecinţe, s-a produs o masivă alunecare de teren, care a barat Pîrîul Ghilcoş, afluent al Bicazului, fenomen în urma căruia s-ar fi format Lacul Roşu.
În Bucureşti au fost, potrivit rapoartelor agăi, 12 morţi. După alte surse, probabil exagerate, cutremurul ar fi lăsat „600 de morţi şi 600 de betegi“. Domnitorul Ghica, surprins la teatru, a sărit imediat cu suita sa în ajutorul sinistraţilor. Un raport detaliat asupra fenomenului a fost făcut prompt de Schuller, geolog minier în slujba ducelui de Saxonia, aflat în misiune în Valahia. Lui îi datorăm o serie de detalii demne de reţinut. El a remarcat comportamentul bun al clădirilor scunde de chirpici, în comparaţie cu cele înalte şi rigide; a precizat şi că seismul a avut un preşoc, urmat de trei şocuri mai puternice. (La fel s-au petrecut lucrurile şi în 4 martie 1977.)
Cu cît seismele sînt mai vechi, cu atît informaţiile despre ele sînt mai vagi. Totuşi evenimentele devastatoare au lăsat urme. Supranumit Cutremurul cel Mare, evenimentul din anul 1802, de peste 7,5 grade pe Richter, e explicat de specialişti ca o „ruptură majoră“ a barierei aflate la peste 100 de kilometri adîncime. În Bucureşti, cel mai important martor al seismului din anul 1802 a fost Turnul Colţei. Construit în anul 1715 din ordinul domnitorului Şerban Cantacuzino, Turnul Colţei era cea mai înaltă clădire din Valahia, de peste 50 de metri. În timp ce baza robustă amintea stilul autohton al mănăstirilor fortificate, partea superioară era mai suplă şi de inspiraţie germană şi suedeză. Cutremurul din 1802 şi mai ales cel din 1838 au pus pentru prima dată în evidenţă două caracteristici importante şi foarte actuale pentru noi: vulnerabilitatea particulară a clădirilor înalte şi comportamentul multişoc. Exceptînd perioada 1893-1916, în România nu s-au făcut înregistrări şi studii sistematice. Blocurile din generaţia interbelică nu au ţinut cont de norme antiseismice. În anul 1940 au fost grav avariate, iar în 1977 10% dintre ele s-au prăbuşit.
La 10 noiembrie 1940 s-a produs un cutremur puternic, de 7,4 grade pe scara Richter. El s-a resimţit pe o suprafaţă de peste 2 milioane km pătraţi, de la Atena pînă la Leningrad. A ucis cam 500 de bucureşteni (după unele surse, 1.000), dar victime s-au semnalat şi în alte localităţi. O aripă a închisorii Doftana, de lîngă Cîmpina, s-a prăbuşit, zdrobind mai mulţi activişti comunişti. Cea mai notabilă catastrofă a fost prăbuşirea blocului Carlton, un bloc-turn înalt de 53 de metri.
Din aceeaşi generaţie au făcut parte alte zeci de blocuri cu schelet din beton armat din centrul Capitalei, construite după 1930. Seismul a trecut, dar avariile ascunse au rămas. Specialiştii vremii, mai ales academicianul Aurel Beleş, au atras atenţia asupra pericolului. Cîteva clădiri – între care blocurile Scala, Grădiniţa, Belvedere din Brezoianu, Continental – erau în mod special considerate vulnerabile: stîlpii de susţinere nu erau suficient de solidari cu grinzile, betonul era cam slab, disciplina în construcţii nu fusese respectată nici la proiectare, nici la construire, nici la exploatare. De exemplu, fundaţia blocului Belvedere fusese proiectată pentru 10 etaje. Cu o derogare, s-a mai pus unul. Apoi, fără nici o autorizaţie, alte două etaje. La noi ca la nimeni!
La 4 martie 1977 s-a produs un nou cutremur vrîncean, cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter. La ora 21.20, s-a simţit un prim şoc. Au urmat alte trei, ultimul cu o durată de 17 secunde. O veşnicie pentru cei ce au trăit momentele acelea. Un vuiet şi un imens strigăt colectiv. 25 dintre blocurile avariate în 1940, cam 10% din cele aflate pe lista lui Beleş, s-au prăbuşit total sau parţial. La Scala, blocul a colapsat peste vestita cofetărie, restaurantul Grădiniţa a fost strivit de etajele care au venit peste el. Buncărul din mansarda Wilson a coborît cu toate apartamentele de dedesubt. Stîlpii superficial consolidaţi ai blocului Belvedere din Brezoianu au cedat şi întreg ansamblul, care a fost mulţi ani cel mai înalt din Bucureşti, a făcut implozie. Ruinele au fost cuprinse de incendiu şi nu a existat nici un supravieţuitor.
Seismologii nu privesc lucrurile prea optimist:
„Pe o scară de la 1 la 5, aş nota gradul de pregătire pentru dezastru cu ceva între 2 şi 3. Punctele critice sînt clădirile vechi şi înalte din Bucureşti, extrem de vulnerabile, efectele secundare (incendii, explozii) şi capacitatea de reacţie“ – spune dr. Radulian. Scenariile INCERC se bazează pe trei variante de cutremur:
- evenimentul moderat este un seism de 6,8-7 grade pe scara Richter, care are perioade de revenire de 25-30 de ani;
- evenimentul sever, de 7,2-7,4, cu perioade de revenire de 46-81 de ani;
- evenimentul extrem, de 7,6, cu perioade de revenire de peste 200 de ani.
Unde ne aflam noi, numai Dumnezeu stie.
Nota: majoritatea datelor din articol inclusive citatele sunt cuprinse intr-un articol publicat de National Geografic in august 2005
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
buna seara;
ultimul comunicat al institutului roman de seismologie aplicata,emis dupa cutremurul de ieri:
cetatenii sunt rugati sa aibe in permanenta un carnat,sau salam in frigider;in caz de cutremur luati imediat carnatul sau cateva felii de salam in mana; in acest fel cainii special dresati va vor gasi mai usor printre daramaturi si veti fi inmormantati crestineste”
buna seara,
asa e sa aiba si maidanezi ce manca 🙂