Erdoğan asediat în turnul său de fildeş
| 04/06/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Opinii, Politeia Digest |
Articolul de astazi a fost publicat de ziarul turcesc Radikal. Radikal a fost lansat în 1996 de grupul Dogan, care controlează printre altele cotidianele 
Milliyet, Sabah şi Referans, pentru a deveni ziarul intelectualilor liberali, acest ziar este poreclit “Cumhuriyet light”, ca o referinţă la marele cotidian kemalist al cărui concurent se doreste. În ciuda unei difuzări destul de slabe, Radikal este unul dintre cele mai influente ziare din Turcia, datorită calităţii articolelor sale şi a pertinenţei comentariilor. Mai mulţi scriitori, printre care laureatul premiului Nobel, Orhan Pamuk, au fost redactori al acestui ziar. Autorul articolului reprodus de noi este Orhan Kemal Cengiz, jurist turc, specializat în apărarea drepturilor omului şi în problema minorităţilor. El a fost avocat al victimelor triplului asasinat din Malatya (Anatolia), în 2007, unde doi turci convertiţi la cristianism şi un neamţ au fost ucişi. Este acum editorialist în mod regulat pentru cotidianul Radikal.
***
Având în vedere declaraţiile primului ministru, imediat după începutul evenimentelor din Taksim, putem lesne înţelege unde se află problemele democraţiei în ţara noastră. Recep Tayyip Erdoğan critică pe toată lumea: opoziţia, manifestanţii, şi chiar şi poliţia, care ar fi mers prea departe în utilizarea de gaze lacrimogene. El a uitat doar să-şi critice propriile acţiuni precum şi pe cele ale guvernului pe care-l conduce. Până şi guvernatorul Istanbulului este cruţat.
Cu alte cuvinte, vina pentru cele întâmplate nu ar fi decât a unor funcţionari de poliţie subalterni. Dacă ar fi fost doar o chestiune de excese poliţiste, într-un sistem democratic, guvernul ar fi trebuit să dea socoteli. Mai ales că în Turcia nu există nicio lege care să stabilească cu precizie în ce condiţii trebuie folosit gazul cu pricina. Guvernul care a înmânat poliţiei o asemenea putere nici măcar nu s-a sinchisit să legifereze câtuşi de puţin în această privinţă.
Cu toate acestea, criza care a început în parcul Gezi depăşeşte cu mult chestiunea excesului de gaze al poliţiei. Într-adevăr, ca urmare a mobilizării împotriva tăierii unor copaci – acţiune a cărei legitimitate juridică s-a dovedit a fi cam şubredă [Radikal a revelat existenţa unui raport oficial de experţi împotriva proiectului de transformare al Parcului Gezi] – a apărut o adevărată mişcare de nesupunere civilă. Şi asistăm la o reacţie sub forma unui soi de terorism de stat, care neagă dreptul persoanelor de a se întruni şi de a manifesta.
Restricţii severe şi tratament violent
Erdoğan, care s-a închis într-un turn de fildeş în care nicio critică nu-l mai poate ajunge, nu vrea să vadă că proiectele – decise unilateral ca fiind utile pentru comunitate – provoacă de fapt obiecţii serioase în multe straturi ale societăţii. El nu vrea să audă nici că această societate nu mai acceptă ca toate mecanismele de luare a deciziilor să se afle între mâinile unui singur om.
El nu vrea să vadă că acţiuni precum punerea de botniţă organelor de presă, concedierea editorialiştilor de renume, alegerea unui nume pentru al treilea pod peste Bosfor care i-a şocat profund pe aleviţi [Podul Yavuz Sultan Selim, după numele turcesc al sultanului otoman Selim I, 1470-1520, cunoscut pentru lupta împotriva şiismului căruia sunt rataşaţi aleviţii, şiiţi heterodocşi anatolieni], restricţiile severe privind consumul de alcool sub pretextul unor măsuri de sănătate, precum şi tratamentul violent al manifestanţilor din parcul Gezi, au creat sentimentul că totul este impus cu forţa şi că astăzi domneşte tirania.
Primul ministru ar dori ca absenţa de critici, caracteristică a ambianţei din sânul partidului său, să se generalizeze la nivelul întregii societăţi. El nici măcar nu vrea să audă obiecţiile conservatorilor, ale musulmanilor practicanţi şi ale liberalilor, care totuşi l-au sprijinit mult timp. El refuză să vadă nemulţumirea care creşte în straturile diferite ale societăţii, ca urmare a intensificării autoritarismului său, pe când, de fapt, ar fi fost în măsură să creeze singurul regim democratic în lumea musulmană care să stârnească ceva interes pe plan internaţional.
Calitatea de a fi flexibil
El nu a înţeles că a fi mărinimos cu minoritatea, chiar dacă are o majoritate confortabilă, nu este un semn de lipsă de putere, ci cu adevărat o dovadă de virtute, şi a fi flexibil atunci când trebuie nu este un semn de slăbiciune, ci de o mare inteligenţă politică.
Dar în loc să-şi facă auto-critica, el pune gaz pe foc şi pare să spere că mişcarea de protest va fi deturnată de organizaţii radicale, pentru a o discredita mai abitir. Declarând că va demola Centrul Cultural Atatürk [AKM, sală de congrese, concerte şi operă, situat în Piaţa Taksim] şi că va construi o moschee, în speranţa de a atrage musulmanii practicanţi de partea lui, dnul Erdoğan se joacă cu polarizarea societăţii, un joc extrem de riscant. Articolul original in Radikal aduce in limba romana Presseurop
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Ziua buna
O fi ca are aceiasi boala a lui Ceausescu .
Megalomanie combinata cu betia puterii .
Periculos , foarte periculos .
La unii , boala a fost tratata eficient cu otel special in calibru 7,62 x 36 mm . (standard sovietic si socialist )
In varianta moderna e suficient si 5,56 x 45 mm . (NATO)
Democratic , 🙂 se trateaza si cu 9×19 mm . Numit si Parabelum .
Buna,
Era de astepta mai devreme sau mai tarziu. Si asta (Erdogan) a inceput sa se considere lider mondial si sa se certe cu toti fostii aliati. Eu cred ca stiu cum au evoluat lucrurile. Sunt de multe ori oameni cu care nu vrei sa te dusmanesti, e periculos!