DW: Amurgul prelungit al Occidentului
| 24/05/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Opinii, Politeia Digest |
Un nou profet al amurgului Occidentului îşi face auzite vocea şi ideile: Niall Ferguson. Renumitul profesor de istorie de la Harvard University creează o undă de şoc cu noua sa scriere şi cu cîteva afirmaţii publice.
Fără a călca pe urmele lui Oswald Spengler, ba dimpotrivă, distanţîndu-se explicit şi declarativ de ideile predecesorului său în materie de sumbre profeţii, Niall Ferguson s-a adresat auditoriului din Germania, prin cîteva conferinţe şi interviuri acordate, publicate în presă, în avanpremiera lansării în librării a recentei sale cărţi intitulată „Decăderea Occidentului.”
Britanic de origine scoţiană, Ferguson s-a profilat de timpuriu ca un gînditor non conformist, neo conservator, susţinător al ex-preşedintelui american Bush, adept al invaziei în Irak. Fără a fi creator de şcoală, dar reuşind să coaguleze un grup de intelectuali în jurul său, între care Ian McEwan, Salman Rushdie, Ayaan Hirsi Ali, Ferguson, prin teoriile sale, a polarizat spiritele.
DIE ZEIT a reprodus în traducere una din conferinţele profesorului de la Harvard, susţinute în Germania. Chiar şi simpla rezumare a ideilor directoare ale prelegerii fergusoniene este în măsură să redea potenţialul provocator dar şi stimulator al modului în care pot fi căutate şi aflate originile decăderii Occidentului dar şi şansele ipoteticei sale resuscitări.
Ferguson nu crede nici în ciclicitatea istoriei, nici în caracterul ei repetitiv, ci susţine că mizează pe argumente clare în demonstraţia sa. Statisticile sunt în acest sens o adevărată mină de aur pentru autor deşi fiabilitatea lor rămîne îndoielnică.
Indicii “decăderii”
Pentru început, roata istoriei este dată cu o sută de ani înapoi. Germania era pe atunci a doua putere industrială după America, populaţia ei reprezenta 4% din locuitorii globului, economia germană constituia 9% din economia mondială.
Şi care este situaţia azi? PIB-ul ei este doar 3,8% din cel global, iar populaţia abia însumează 1% din cea a lumii. Cazul Germaniei este aşadar simptomatic pentru situaţia întregului Apus. Căruia, în acel annus mirabilis 1989, cînd capitalismul a triumfat şi în estul comunist al continentului, un viitor luminos părea a-i surîde pe vecie. Lucrurile au decurs cu totul altfel, istoria nu a luat nicidecum sfîrşit cum crezuse Fukuyama. Şi de istorie venind vorba, Ferguson mai dă o dată roata înapoi, trimiţîndu-ne în anul 1500, cînd a început ascensiunea vertiginoasă a Apusului, care avea să dureze o jumătate de mileniu. Cui i s-a datorat acest miracol? Nici geografiei, nici confesiunii creştine, predominante în Apus, ci instituţiilor care sunt mult mai importante decît cei doi factori pomeniţi şi decît cultura.
Experimentele istoriei recente
La mijlocul veacului XX, crede Ferguson, ne-am fi hotărît să facem un “experiment”. Cobaiul a fost Germania. O jumătate a ei a rămas capitalistă, cealaltă a devenit comunistă. La acelaşi experiment ar fi fost supuşi şi coreenii. Rezultatele au fost frapante şi convingătoare. Succesul Apusului s-a datorat din nou instituţiilor sale. Teza istoricului britanic ar fi următoarea: instituţiile schimbă şi comportamentul oamenilor iar combinaţia dintre instituţii şi idei a generat dezvoltarea spectaculoasă a Occidentului.
Pe gustul publicului larg şi în spiritul vremii, Ferguson recurge la cîteva analogii simple, dacă nu cumva simpliste, spre a-şi expune teoria pe înţelesul tuturor. Factorii de succes ai Occidentului sunt denumiţi „Killer-Apps”, după modelul celor de pe ecranul unui smartphone. Nu contează că mai niciunul dintre utilizatori nu cunoaşte complicatele coduri electronice după care funcţionează jucăria. Important este ca ea să funcţioneze.
Factorii de succes
Primul Killer Apps ar fi concurenţa, culminînd cu imensul potenţial de inovaţie. A doua aplicaţie este revoluţia ştiinţifică care debutează în secolul al XVII-lea. Ferguson nu uită să menţioneze că şirăzboiul, despre care oricum se afirmă că ar fi tatăl multor invenţii, a jucat un rol în cucerirea supremaţiei Apusului asupra restului lumii şi, la vremea respectivă, asupra Imperiului otoman, în expansiune. Al treilea factor de succes este statul de drept, înfloritor în America proaspăt colonizată iar caracterul sacro-sanct al proprietăţii private a contribuit de asemenea la prosperitatea economică a Apusului. Spre finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX progresele în medicină favorizează traiectoria ascendentă a evoluţiei Occidentului înregistrîndu-se şi creşterea mediei de vîrstă a locuitorilor acestuia. Societatea de consum şi o anume etică a muncii, cu trimiteri la teoriile lui Max Weber încheie seria celor 6 Killer-Apps, factori cărora Occidentul le-a datorat supremaţia.
Estul copiază Vestul
Dar ce s-a întîmplat între timp pentru ca Niall Ferguson să întrevadă, fără a fi singurul, semnele decăderii? Restul lumii, a se citi în primul rînd Japonia, apoi 
ţările tigru din Asia şi, în final, China, şi-au descărcat pe propriul lor hard software-ul Occidentului. Sau, mai precis, l-au copiat. Ferguson lasă din nou statisticile să vorbească. Istoria de succes a Apusului care a durat o jumătate de mileniu, s-a manifestat printr-o dominanţă de tip instituţional asupra restului lumii. Acum însă, am început să ne tăiem singuri craca de sub picioare, etica muncii se topeşte în structurile statului asistenţial, societatea de consum se fragilizează sub muntele de datorii, progresele în medicină sunt şterse de aşa numitul junkfood, avantajele capitalului de ştiinţă şi cunoaştere sunt diminuate de calitatea slabă a învăţămîntului public, statul de drept geme sub povara unor reglementări şi restricţii inutile, spiritul de competiţie e asfixiat de regularizările centraliste.
Stagnarea Occidentului
Atingem ceea ce Adam Smith numea stationary state. Uitîndu-se spre Europa, Niall Ferguson nu mai zăreşte decît decenii de stagnare şi munţi de datorii. Erorile nu sunt înscrise în codul nostru genetic, au fost comise din proprie vină şi au o origine instituţională. Prin urmare ele pot fi înlăturate, dar niciunde acest proces nu este mai dificil decît în Germania legănată de iluzia leibniziană că în cea mai bună din lumile posibile, totul nu poate merge decît spre mai bine.
Iluzia “imparţialităţii”
Nu este nevoie de doctă erudiţie spre a observa, în comparaţie cu mai noi şi mai vechi teorii, cît de tezistă este demonstraţia lui Ferguson, cît de conformă principiilor neoliberalismului şi cît de fidelă spiritului neo conservator.
Este nevoie doar de o memorie recentă şi de spirit de observaţie. Criza bancară din 2008 s-a datorat în bună parte tocmai deregularizării excesive, avîntului turbo capitalismului, lăcomiei, mentalităţii de cazinou, poftei de consum depăşind cu mult mijloacele existente spre a o satisface.
Soluţii divergente
Că aşa stau lucrurile o demonstrează atît eforturile administraţiei americane cît şi ale autorităţilor europene de a contracara prin minime măsuri preventive, o nouă criză, de a afla soluţii la actuala criză. Acesta este terenul pe care se ciocnesc însă puncte de vedere divergente. De pildă, soluţiile conforme teoriilor lui John Maynard Keynes cu cele promovate de Niall Ferguson. A investi pentru a crea locuri de muncă sau a economisi spre a redresa bugetul public? Profesorul german de economie Rudolf Hickel, întrevede în tezele lui Ferguson nimic altceva decît o campanie de demontare a teoriilor lui Keynes. Pe care cel dintîi l-a şi denigrat postum, într-o foarte recentă conferinţă publică în faţa unor investitori, la Carlsbad, în California. Unde Ferguson ar fi afirmat, citat de Magazin Financial Advisor, că reputatul economist, care afirmase că pe termen lung suntem cu toţii morţi, nu ar fi manifestat nici un interes pentru viitor fiindcă era homosexual şi nu avea copii. De altfel, Keynes ar fi fost o fire sensibilă şi slabă, care a preferat să se ocupe de poezie împreună cu soţia sa, în loc de a-şi crea urmaşi. Inutil de insistat asupra valului de consternare, de reacţii vehemente, iscate de afirmaţiile lui Ferguson care, în final, într-un blogg, a fost nevoit să-şi ceară scuze pentru ineptele sale afirmaţii. Mass media a înregistrat acest scandal. Pentru moment, zarva poate spori interesul faţă de tezele radicale ale acestui prestigios profesor de economie, profet al decăderii Occidentului dar şi antrenor al unei posibile redresări doar în clinica de recuperare aparţinînd capitalismului. SURSA: Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna dimineata!
“poftei de consum depăşind cu mult mijloacele existente spre a o satisface”
păi asta fost dintotdeauna, sau hai să zicem măcar de când strămoşii noştri treceau Dunărea îngheţată la jaf
buba a fost lipsa reglementărilor
Seara buna
1- proprietatea privata
2- concurenta
In umila mea parere acestea sint cele doua elemente de baza , fundamentate care au creat progres in occident .
Statul de drept e evolutia naturala a garantarii acestor doua nevoi bazilare .
A garanta si proteja proprietatea (fizica , intelectuala ) , a asigura legal ca toti participantii la concurenta economica , financiara sau umana respecta aceleasi reguli.
Ca urmare , cistigatorii din toate sectoarele si care au aparut tocmai aplicarii acestor principii , au fot promovati . An de an , zi de zi si in toate domenile . Caci concurenta are nevoie de eficienta si deci de oameni pregatiti . Cu efecte enorme asupra progresului economic dar si social .
Comunismul a negat atit proprietatea privata cit si concurenta .
Ca atare, legea era facuta si schimbata la bunul plac al conducatorilor care datorita negarii celor doua principii fundamentale erau produsul unor lupte de putere intre gasti , franctiuni. Elementul comun a acestor lupte interne , coruptia , incompetenta , promovarea in toate sectoarele doar dupa loialitate . Tot invelit in o puternica propaganda in care acumularea de diplome fara valoare reala era scutul care ascundea prostia umana individula. Cum a durat o gramada de ani , incompetenta a ajuns de grup ca suma a prostiei individuale a respectivelor asa numite elite politice de ieri si de azi .
Foarte greu sa iesi din acest labirint care a negat si neaga competitia ca unic rezultat in baza caruia se face promovarea .
Cind occidentul bunastarii a inceput sa aiba elite politice ca produs a functionarilor de partid , a angajatilor bugetari protejati prin lege de concurenta , decadera a devenit inevitabila .