Constituţia revizuită pentru « liniştea » infractorilor (VIII)
20/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, Editoriale |
Redactat de @Cetatean
Motto : « Mă gândeam, la un moment dat, înainte de a da cuvântul domnului senator Iorgovan, dacă nu era bine să supunem la vot ca stenogramele şedinţei noastre să fie secrete pe timp de 20 de ani » (Nicolae Vacaroiu, Presedintele Senatului, dezbaterile privind revizuirea Constituției, 28 august 2003).
Episoadele anterioare le puteti citi AICI , AICI , AICI , AICI , AICI , AICI si AICI
***
Atunci cand o banda de penalii ajunsi in Parlament redacteaza o Constitutie, falimentul politic, economic si social al respectivei tari este inevitabil. Nu vorbim de un faliment ipotetic, ci de un faliment implacabil, care se va manifesta prin abolirea statului de drept si a domniei legii (rule of law). Adoptarea unei Constitutii croite pe masura unui grup de borfasi, care au iesit prin poarta temnitei si au intrat in Parlamentul Romaniei, va insemna sfarsitul destinului european al Romaniei, intrucat anumite prevederi ale Constitutiei Infractorilor ne duc inapoi in timp, direct in epoca Marii Adunari Nationale.
Inca din 19 februarie 2013 (data primului episod din acest serial) am atras atentia asupra sensului profund al acestei revizuiri a Constitutiei initiata de Infractorii din USL:
- abolirea principiului echilibrului puterilor in stat
- instaurarea Parlamentului ca „suprem organ” (expresie derivand direct din Constitutia comunista din 1965) in fata caruia nu se poate ridica nici o alta putere in stat, nici macar detinatorul suveranitatii (poporul), prin referendum.
Pericolul unei Constitutii a Infractorilor consta, la cel mai profund nivel, in dezechilibrarea raportului intre cele trei puteri si abolirea principiului care intemeiaza orice stat de drept, anume principiul „limitarilor si echilibrelor” (checks and balances) intre puterile statului.
Cand una dintre cele trei puteri in stat acumuleaza un maximum de prerogative, separatia devine inutila, iar echilibrul este in mod iremediabil compromis, intrucat celelalte doua puteri vor sfarsi prin a deveni (conform principiului competentei auto-acordate) o anexa a acelui pol care detine puterea suprema. Drumul spre dictatura este astfel larg deschis.
Constitutia Infractorilor nu reprezinta o „clarificare” a Constitutiei din 2003, dupa cum declara ieri Crin Somnorila Antonescu: „În privinţa atribuţiilor preşedintelui şi interpretarea acestora s-a simţit nevoia unor clarificări pentru a evita crize. Experienţa ultimilor mulţi ani arată că au existat crize care poate s-au manifestat mai puţin, dar au existat crize la vedere, situaţii inacceptabile într-o democraţie”. Amputarea prerogativelor Presedintelui nu este o „clarificare”, ci semnul cel mai vizibil al drumului spre dictatura.
In definitiv, diferenta intre republica prezidentiala, semi-prezidentiala sau parlamentara este irelevanta cat timp se respecta sacrosantul principiu de checks and balances. Putem trai liberi in orice tip de republica, cata vreme legea fundamentala garanteaza realitatea si eficienta acestui principiu. Insa anihilarea prerogativelor Presedintelui si hipertrofierea prerogativelor Parlamentului nu reprezeinta decat partea vizibila a efortului Parlamentului Romaniei de a readuce la viata stafia hidoasa a Marii Adunari Nationale din Constitutia Republicii Socialiste Romania (1965).
I. Sa fim atenti la urmatorul aspect decisiv : in actuala Constitutie, Parlamentul este declarat « organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării » (art. 61).
In varianta Constitutiei Infractorilor, Parlamentul este definit ca « organul reprezentativ al poporului român, forul suprem de dezbatere și de decizie al națiunii și unica autoritate legiuitoare a țării ». Introducerea sintagmei antonescian-chiuariene de « for suprem de decizie a natiunii » inseamna doua lucruri sub aspectul arhitectonicii constitutionale :
- Parlamentul si-a rezervat dreptul de a lua mereu decizia finala in orice problema care priveste natiunea. Repet : decizia finala in orice problema. Inclusiv in ceea ce priveste Justitia si Constitutia (punctele II, III, IV si V de mai jos detaliaza acest aspect).
- dispare notiunea de conflict juridic de natura constitutionala, din moment ce un conflict juridic provocat de Parlament (prin depasirea competentelor acordate de Constitutie) va fi automat solutionat tot de Parlament, prin invocarea faptului ca Parlamentul este « forum suprem de decizie al natiunii ». Lupul paznic la oi, care isi acorda dreptul de a se auto-servi cu orice fel de oaie sau decizie.
II. Perversitatea cea mai mare a Constitutiei Infractorilor consta in aceea ca Parlamentul, care se pretinde organul « reprezentativ » al poporului, doreste nici mai mult nici mai putin decat sa sa confiste referendumul, « instrumentul direct al suveranitatii » (asa cum il defineste CCR in Decizia 736/2012).
Articolul 90 din actuala Constitutie este reformulat de infractori astfel : « Art.90.- (1) Preşedintele României sau cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot poate cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional, cu excepţia celor referitoare la revizuirea Constituţiei. Iniţierea referendumului se aprobă de Parlament, prin hotărâre, cu votul majorităţii membrilor săi ».
Pentru cititorul USL-ist care ar fi tentat sa se indigneze pudic si sa tranteasca un comentariu de genul « nu este posibila o dictatura parlamentara, intrucat dictaturile sunt prin esenta lor regimuri politice in care puterea este concentrata in mana unui singur om », acest articol din Constitutia Infractorilor reprezinta un pumn in gura. Ce mai inseamna suveranitatea poporului daca aceasta depinde de votul Parlamentului ? Cine este, de fapt, detinatorul suveranitatii cata vreme referendumul atarna de bunavointa si votul Parlamentului ? Cine pe cine legitimeaza si controleaza ?
i) Ieri seara, la Antena 3, Mitomanul National Victor Ponta declara ca in Germania nu se organizeaza niciodata un referendum deoarece « nazismul s-a instaurat printr-un referendum ». Acest fals argument este folosit mereu de toti urmasii bolsevicilor care vor sa isi rescrie istoria si sa isi camufleze inspiratia lor national-socialista (nazista).
Pentru restabilirea adevarului, iata cum s-a instituit nazismul pe cale parlamentara. Cele scrise mai jos se intemeieaza nu pe minciuni, ci pe relatarea oficiala a Bundestagului (Parlamentului) German din 2006. Are cuvantul nu Victor Mitoman Ponta, ci Istoria reala si Parlamentul Germaniei moderne
Regimul nazist a inceput cu celebra Lege de imputernicire (Ermächtigungsgesetz) din 24 martie 1933, care conferea Guvernului dreptul a emite ordonante care produceau imediat efecte fara a mai fi nevoie de aprobarea Legislativului (suna cunoscut?).
Alegerile legislative din 5 martie 1933 din Germania nu permisesera constituirea unei majoritati suficiente de 2/3 pentru modificarea Constitutiei, intrucat Partidul National-Socialist (nazist) si aliatul sau (Partidul National al Poporului German) obtinusera doar 51,9% (340 de deputati din 647). Insa cele 2/3 necesare modificarii Constitutiei au fost obtinute printr-un concurs de factori care astazi par de domeniul halucinatiei:
- 81 de deputati au fost scosi fara temei legal din calculul cvorumului de 2/3 (suna cunoscut ?) prin blocarea accesului lor in sala de vot de catre trupele naziste care inconjurasera cladirea.
- partidul centrist a cedat in urma unor vagi garantii, care nu au fost niciodata oficializate printr-un act juridic. Seful partidului centrist (Ludwig Kaas), un fel de Vasile Blaga, s-a multumit cu niste « garantii » verbale acordate de Hitler sub cuvant de onoare in urma unor « negocieri ». Kaas pur si simplu a fost incapabil sa inteleaga consecintele eventimentelor politice ce se petreceau sub ochii sai.
Legea de imputernicire (Ermächtigungsgesetz) care modifica radical Constitutia de la Weimar abolind garantiile constitutionale a fost aprobata nu prin referendum, ci de catre 444 deputati (un numar mai mult decat suficient). Adolf Hitler a primit dreptul de a guvernare prin decrete care nu mai trebuiau aprobate de Paralament.
In 4 luni fost scoase in afara legii celelalte partide politice, prin Legea Impotriva Formarii unor Noi Partide – Gesetz gegen die Neubildung von Parteien din 14 iulie 1933, iar Partidul National-Socialist (nazist) a ramas singurul partid oficial. Asa a fost instaurata dictatura in Germania incepand cu anul 1933 (anul aprobarii celor doua legi, cea din 24 martie si cea din 14 iulie).
Plebiscitul din 1936 (deci cu 3 ani mai tarziu) de care amintea Victor Mitoman Ponta nu a avut ca obiect instaurarea dictaturii, ci obtinerea sprijinului popular pentru remilitarizarea Rhenaniei precum si alegerea deputatilor partidului nazist (partid unic!). Referendumul de care amintea cu prefacuta spaima Victor Mitoman Ponta s-a desfasurat asadar la 3 ani de la instituirea dictaturii naziste pe cale parlamentara.
ii) Cititorii trebuie sa stie, de asemenea, ca dictatura comunista din tara noastra a fost o dictatura parlamentara (instituita tot prin alegeri legislative, nu prin referendum). Conform Constitutiei RSR din 1965, puterea suprema in stat apartinea nu lui Nicolae Ceausescu, ci… Marii Adunari Nationale. Evident, detinatorul suveranitatii (poporul), doar o « detinea » formal, insa nu si-o putea « exercita » niciodata prin referendum, ci numai (ati ghicit)…. prin intermediul Parlamentului :
- Art. 2: „Intreaga putere in Republica Socialista Romania apartine poporului, liber si stapin pe soarta sa”
- Art. 3: „Detinator suveran al puterii, poporul o exercita prin Marea Adunare Nationala si prin consiliile populare, organe alese prin vot universal, egal, direct si secret”.
Nicolae Ceausescu nu a siluit poporul roman pentru ca a preluat puterea printr-un referendum, ci pentru ca a fost imputernicit prin vot de Marea Adunare Nationala, in temeiul art. 43, alineatul 14 din Constitutia RSR: „Marea Adunare Nationala are urmatoarele atributii principale [….] 14. Alege si revoca pe Presedintele Republicii Socialiste Romania”. Ceausescu invoca degeaba acest articol in fata plutonului de executie constituit de bolsevicul Ion Iliescu. Legal, Ceausescu avea perfecta dreptate: el nu era un „dictator”, ci doar un Presedinte ales legal de Marea Adunare Nationala, la randul ei constituita prin „vot universal, egal, direct si secret”.
III. Sa fim atenti si la alt articol din Constitutia Infractorilor: « Art.109.- (2) Parlamentul, în şedinţă comună a celor două Camere, are dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a primului-ministru şi a membrilor Guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor ».
Traducere : procurorii nu au competenta de a incepe urmarirea penala a membrilor Guvernului decat daca le-o cere Parlamentul! Intr-o tara din Uniunea Europeana, apare o categorie de cetateni care nu poate fi atinsa de bratul legii si care poate sfida in deplina impunitate Justitia. Evident, in afara de de dimensiunea groteasca a acestei brese in cadrul principiului statului de drept si a egalitatii tuturor cetatenilor in fata legii, exista un talc ascuns al acestei masuri. Parlamentul si-a rezervat, in afara de motiunea de cenzura, si un instrument de santaj politic la adresa Guvernului : competenta exclusiva de a cere trimiterea in judecata. Altfel spus, amenintarea cu anchete la comanda instrumentate de un procuror obedient care, pe modelul pseudo-judecatoarei Mona Pivniceru, nutreste ambitii politice si se pune la dispozitia Legislativului, asteptand apoi o recompensa.
IV. Sa mai citim un articol din Constitutia Infractorilor : « (2) Consiliul Național de Securitate [actualul CSAT] emite hotărâri care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice ». Nu, zau ?! CSAT-ul pe care Antonescu spera sa il conduca din 2014 va emite hotarari obligatorii pentru primarii, Ministerul Public, Inalta Curte de Justitie si Casatie, CSM si Curtea Constitutionala ? Sa zicem, cu titlul de exemplu, o hotarare de casare a unei decizii a ICCJ?
V. Bomboana de pe coliva statului de drept o reprezinta abrogarea art. 146, alineatul l) din Constitutie, lucru care inseamna pierderea de catre CCR a capacitatii de a controla sub aspect constitutional Hotararile Parlamentului (e vorba de faimosul « amendament Sova »). Se deschide astfel cale libera pentru adoptarea de catre Parlament a unor acte (hotarari) care produc efecte juridice si care nu sunt supuse, procedural, nici unei forme de control constitutional. Cale libera si batuta spre dictatura marii Adunari Nationale, care si-a asigurat o parghie legislativa pentru a conturna orice decizie a CCR.
Inchipuiti-va o Hotarare a Parlamentului care ar suna astfel ca « Parlamentul Romaniei, cu votul majoritatii senatorilor si deputatilor, hotaraste ca decizia CCR nr. ….. nu este opozabila Parlamentului si nu poate produce efecte »! Ne-am afla in plina Constitutie a Republicii Socialiste Romania, art. 43, alineatul 15 : “Marea Adunare Nationala are urmatoarele atributii principale […] 15. Exercita controlul general al aplicarii Constitutiei. Numai Marea Adunare Nationala hotaraste asupra constitutionalitatii legilor”.
In fine, un ultim aspect, cu rol de turnesol pentru caracterul dictatorial al Constitutiei Infractorilor. Luati de bune afirmatiile lui Somnorila Antonescu, considerati ca aceasta revizuire nu face decat sa stabileasca niste „clarificari” in cadrul Constitutiei, amputand majoritatea prerogativelor Presedintelui, anihiland unele din prerogativele CCR si instituind parghii de control parlamentar asupra Justitiei. Presupuneti ca aceste masuri nu fac decat sa „clarifice” echilibrul dintre cele 3 puteri in stat si sa deplaseze, fara rea intentie, o parte dintre prerogative spre „organul suprem” care este Parlamentul. Acum, considerati ca aceste „clarificari” ar fi deplasat prerogativele nu spre un Parlament compus din 588 de oameni, ci spre o alta institutie compusa dintr-un singur om (Presedintele) sau dintr-o mana de oameni (Guvernul).
Cum vi s-ar parea dreptul Presedintelui sau Guvernului de a confisca referendumul si suveranitatea poporului, de a emite hotarari care scapa controlului CCR, de a da comanda procurorilor sa instrumentalizeze o ancheta penala?
Daca aceste situatii vi s-ar parea revoltatoare pentru ca le-ati considera dovada indubitabila a unei dictaturi, atunci inseamna ca intr-adevar ne pregatim de dictatura Parlamentului, pentru ca exact aceste lucruri vrea sa le faca in viitor Parlamentul Romaniei.
Diferenta intre dictatura si statul de drept nu consta in componenta numerica (unul sau mai multi oameni) a puterii care ia deciziile finale, ci in competentele pe care acea putere si le aroga incalcand principiul echilibrului puterilor in stat.
In definitiv, Marea Adunare Nationala a RSR era alcatuita din mai multi oameni, care il „controlau” pe Nicolae Ceausescu si „vegheau” ca acesta sa nu devina un „dictator”.
Romani, dormiti linsititi! Constitutia Infractorilor va va apara de dictatura!
(va urma)
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua! Asa cum am anuntat, nu voi putea comenta, dar citesc toate comentariile care vor aparea. sunt pe faza! 🙂
Ai de ma-sa!
Cetatean, tot respectul, cu rugamintea ca atunci cand atingi 2 subiecte sa faci 2 articole scurte.
Poti sa-mi spui te rog daca asta e versiunea ce va fi votata, si daca nu ce faze mai urmeaza?
salut! mai scurt nu se putea, crede-ma. proiectul merge la CCR pentru un prim aviz, apoi la cele doua camere, apoi iar la CCR DIN OFICIU pentru un aviz obligatoriu.
intradevar, amice mcgregor — theophyle nu l-a convins pe cetatean ca ceeace depaseste 500 semne/hai cuvinte, nu e citit de publicul larg, ci doar de cei ce vor sa te dea in judecata 🙂
asta-i viata si adevarul. eu nu sunt Lazaroiu sa scriu teasere si previziuni SF sub 500 cuvinte.
Ok, tu ai ales asta ….dar e pacat.
Ponta pregăteşte angajarea la stat a activiştilor USL
Big Government 1Ce se ascunde de fapt în spatele „reformei radicale” a aparatului bugetar central anunţată de Victor Viorel Ponta? Nimic altceva decât definitivarea procesului de colonizare a instituţiilor publice cu clientela politică a USL.
Invitat la Şantaj TV, Victor Ponta a dezvăluit adevăratele intenţii ale puterii socialiste vorbind despre eliminarea regulii de 1 la 7 în privinţa angajărilor la stat. Concedierile anunţate vor fi urmate deci de angajări masive, dimensiunile sectorului bugetar nu numai că nu vor scădea, dar ar putea chiar să crească.
Va rog sa ma scuzati pentru off topic .
E o premiera si confirmare oficiala a anticiparilor mele .
http://www.corriere.it/cronache/13_giugno_20/romeni-piemonte-condannati-banda_fbee497c-d9aa-11e2-8116-cce4caac965d.shtml
17 romani arestati in Italia si acuzati in grup de “ASOCIATIE CRIMINALA DE TIP MAFIOS ” conform articolului 416 cod penal italian .
buna
asta e de bine, sau de rau 😉 ?
bine le face! sa le dea 30 de ani daca sunt vinovati.
Pai daca vin condamnati pentru mafie , intra la articolul 41 bis . Inchisoare in izolament individual , confiscarea averii (cu drept de cerere de sechestrare a averii si din Romania ) .
Cred ca baietii nu au habar de legea italiana .
Sa vezi acum cum o sa ceara asistenta juritica consulatului roman .
Procesele pentru mafie sint cele cu pedepsele mari in Italia . Si cheltuiala multa .
cheltuiala multa, dar si averi pe masura 🙂
” la mai mare si la mai multi!” 😉
Buana ziua,
din nou felicitari cetatean pentru materialul prezentat. Imi dau seama ce munca se ascunde in aceasta lucrare clara, care ne atrage atentia asupra unor pericole care celor mai multi le scapa.
Am citit cu interes (recunosc ca nu ti-am numarat semnele dar sunt in stare sa citesc si sa inteleg materiale mult mai lungi) si mi se pare utila si rememorarea istoriei pe care canaliile astea incearca sa ne-o prezinte deformata, doar ca sa ii ajute in actiunea de a instaura in mod insidios, o dictatura care sa ingenunche tara.
Incaodata, felicitari pentru tenacitatea cu care incerci sa ne deschizi ochii , bazat pe documente juridice politice, istorice si astept cu interes continuarea.
Bună ziua,
Excelentă sinteză, ca-ntotdeauna. Nu se poate oare posta şi pe Contributors, şi poate-l pune apoi cineva şi pe Hotnews?
Salut adrian,
trebuie reformulata si scrisa cu mai multa “mila” fata de penali. Le este frica sa nu fie dati in judecata. O facem si maine sper ca o sa fie postat!
probabil maiine va aparea, Adrian. azi nu s-a putut.
Multumesc, Cedric! Stiu ca citesti mereu cu atentie materialele scrise de mine, chiar si pe cele mai lungi. adevarul nu e mereu rezumabil in 500 cuvinte si in apoftegme pe FB. Serialul se apropie incet de final si revizuirea de un deznodamant.
In conditii normale adevarul n-ar avea nevoie de 5oo de semne pt a fi exprimat. Numai in conditii normale 😉
Seara buna.
Ma alatur celor care-ti multmesc, Citi pt efortul de a sintetiza si argumenta aberatiile nascocite de mintile bolnave ale unor consumato(ri/are) de oxigen. Foarte probabil sa fi fost persecutati/e in copilarie. Sau fac parte din categoria celor care cred ca laptele praf se obtine aruncand vaca de la etaj (ti-am zis mah ca-i popa? da’ tu nu si nu, Batman, Batman)
The Sopranos va ramane pour toujours in personalul Top5 all-time. Thank You, James & Rest in Peace.
http://www.nydailynews.com/entertainment/tv-movies/james-gandolfini-dead-51-holsten-ice-cream-parlor-reserves-booth-memoriam-article-1.1377813
… si tot din nydn: http://www.nydailynews.com/life-style/health/liquid-nitrogen-jagermeister-mexican-pool-party-sickens-guests-article-1.1376739
… cu mentiunea sa nu-ncercati asa ceva acasa 😛
salut ken,
nici o grija. Nu crecd ca ai nostri au “fantezi” de genul asta 🙂
Ehh… parca poti sa stii? Ti-am mai zis ca stirile de la 5 se autogenereaza 😉
Scuze pt off topic dar … fac explozie: suntem o tara de hoti si criminali. E mai ceva ca in filmele de groaza:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/premiera-trei-pui-de-lei-s-au-nascut-astazi-la-gradina-zoologica-din-craiova-1043410.html
Daca se fac afaceri si cu puii de animale nascuti in captivitate , ce mai putem spune?
Va face cineva puscarie pentru grozavia asta? Ar fi bine ca EvZ sa nu-i lase pana nu se sesizeaza justitia.
Exact acest lucru doream sa-l aduc si eu in atentie: Negrul este declarat alb de niste neica nimeni care, prinsi cu leutii in sac, ii omoara ca sa nu poata cineva afirma ca i-au furat.
Nu, nu exagerez. Asta s-a intamplat.
ganditi-va logic:
la nastere nu a asistat nici un medic, nici un reprezentant al gradinii zoologice (mai mult decat atat, directorul spunea ca nici nu naste ca nu e gestanta!!!). Erau doar vizitatorii care comentau in seara de miercuri. Puii pareau normali, miscau, sugeau.
Surpriza! Joi dimineata nu mai sunt puii! Brusc, noaptea, angajatii cu simt de raspundere au venit, au controlat puii, i-au declarat morti si i-au luat! Si bunica mea e virgina! Parca-i vad pe angajati cum intra ei noaptea in cusca unei leoaice care tocmai a fatat si-i controleaza puii. Cine crede asa ceva mai oameni buni?
Dupa ce vad ca exista meteriale filmate, prostii se sperie si abandoneaza planul de a lua puii. Dar ce sa faca cu ei? Ce justificare sa dea faptului ca in loc ca micutii sa fie langa leoaica sunt intr-o punga de un leu? Si atunci, cel mai probabil ii sufoca, pentru a declara ca de fapt erau morti iar ei nu au facut nimic altceva decat sa-i scoata din cusca leilor.
Animalelor! Cand i-ati scos din cusca leilor, morti, vii, sau cum erau ei? Miercuri spre joi noaptea? Puscarieee baaaa! Sunteti atat de prosti incat numai pentru asta ar trebui sa muriti la ocna!
e pur si simplu revoltator. Pentru bani astia ar face la fel si la oameni.
Niste criminali!
Directorul ala este un dobitoc. Declaratie transcrisa de mine din interviul online de pe EVZ:
“La momentul actual noi ca si conducere a regiei nu am fost informati de cei de la gradina zoologica cum ca leoaica respectiva ar fi fost gestanta si in acest sens o sa facem o ancheta sa vedem cine este responsabil de acest lucru si o sa luam masurile care se impun. Nu stiu daca este vorba de prostie, iresponsabilitate sau de alte lucruri si nu vreau sa ma pronunt mai mult decat atat. O sa facem o ancheta si o sa luam masurile necesare si legale.”
Leul e de vina! Prostul si iresponsabilul de leu a lasat leoaica gestanta incalcand regulamentele. La puscarie cu el! Ups stai ca e deja inchis. Impuscati-l!
Si eu sunt convins ca i-au omorit ,dar cred ca se poate constata cauza mortii la autopsie. Culmea e ca si comisarul sef de la mediu a recunoscu tca se stia de o luna la leoaica e gestanta, numai nemernicii de la gradina ziceau ca e umflata de papa (veterinarul!!!)
Sper sa iese un scandal international, mai ales ca se stie ca un pui de leu se vinde la negru cu 5000 euro. Aveau ce sa imparta toti nenorocitii astia:15000 de euro nu sunt de colea!
Si pana la urma cum putem opri asta ? Nu mergem la vot sa nu se faca cvorumul ?
Sau mergem si votam impotriva ?
Don Cocos Salut,
foloseste-te de o adresa de mail functionala, daca nu ai una (indiferent care) platforma te arunca la spam.
buna seara ! multumiri pentru munca depusa City. chiar daca sunt tacuti in acest moment, nu toti romanii dorm . vine ea si vremea socotelii cu mafia bolsevica cat de curand .
salut! o parte din razboiul cu infractorii se va transa pe 26 iunie, o alta parte cand CCR va examina proiectul lui KKrau. sa speram ca va fi oprit de CCR, sa le taie cheful de referendum.
@ citi
Faci un efort monumental .
Daca CCR aproba ca un referendum sa fie validat de 30 % participanti , aceasta constitutie devine realitate .
Iar Base poate face cite referendumuri vrea ca o sa aiba exact acelasi efect ca cel din 2009 . Zero barat .
Am trait sa vad si reinfintarea RSR sub o noua masca . 🙁
salut, stefane! 🙂 poate da Dumnezeu sa vezi tu si sa vedem cu totii efortul unui anonim ca mine rasplatit pe 26 iunie, cand CCR va transa referendumul. iti amintesc ca sesizarea oficiala depusa la CCR e scrisa de mine in proportie de 90%. Un cvorum de 30% ne obliga la alta strategie, dar poate nu vom ajunge acolo. Eu trag nadejde ca nu luptam degeaba!
Buna @city,
Fii convins ca nu lupti /luptati degeaba.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/vantu-poate-intra-din-nou-in-inchisoare-azi-sa-de-verdictul-la-apelul-condamnarii-de-doi-1043476.html
Vintul condamnat la doi ani in cazul Popa 🙂
nu-i definitiv, din pacate 🙁
Foarte probabil sa nu fie definitiva. Foarte multi “magistrati” au favorizat infractorii. Astfel ca de ce sa-i dea-n gura lu’ sorinache pt ceva ce ei practicau si practica inca pe scara larga.
Buna mayausa 😉
buna, maya! si eu sper ca nu e degeaba!
“Patria iti va fi recunoscatoare!” 🙂 🙂 🙂
“Loyalty to the country always. Loyalty to the government when it deserves it.” – Mark Twain
Un link pe site-ul meu despre dragutul de Dan Voinea, in atentia specialistilor. (Atentie e site, nu blog. Giorno.ro e locul unde pun ce se mai intampla in tara, cat se poate mai obiectiv)
http://www.giorno.ro/legatura-procurorului-dan-voinea-cu-dosarul-misa/
PS
caut colaboratori,
Da Ma,c si scri din an in paste 😆
😉 exact de asta imi trebuie colaboratori.
Ca mai vine o perioada in care lucrez hard si nu mai am timp sa analizez ce se intampla in Romania, ca sa nu mai vb de redactare.
Cu tot respectul dar websiteul tau este raportat de bitdefender ca sursa de malware. Sucuri si comodo spun ca e ok… E raportat ca malware de bitdefender si fortinet. Un mail la bitdefender cred ca te ajuta…
Verifica-ma aici:https://www.virustotal.com/en/#url
Sintetizand: constitutia ar trebui sa fie draftul unui proiect de natiune. Adica asa cum e prin zone civilizate. In forma actuala nu reprezinta nici macar un proiect de tara. Propunerile revizioniste nu pot reflecta altceva decat ambatzurile marunte. Provenite din caractere pe masura. Asadar stema pe steag, ilegalitate pt diferiti/e, imunitate pt “alesii-fara-numar” etc. Bine ca macar a ramas limba romana. Si “statul social”. Chiar aveam o teama. Pentru statul social, fireste 😛
Buna seara 🙂
@Citi, apreciez efortul tau, desi, poate sunt eu exasperat, mi se pare pur si simplu obositor.
Majoritatea celor ce citesc pe aici, oricum au sesizat idiotenia de proiect de noua constitutie.
Cei ce nu au sesizat idiotenia, oricum nu trec pe aici.
Ramane o mica marja, care desi sunt convinsi de idiotenia constitutiei, var doar argumente in probabile discutii contrare.
Nu-mi fac iluzii, eu personal am renuntat la argumentatie in discutii particulare, pentru ca m-am convins de inutilitatea argumentatiei. Faptul de a avea dreptate, este nesemnificativ.
Incearca sa demonstrezi unui analfabet (peste 4 ani) ca 2 + 2 = 4, si ai sa vezi ca nu merita efortul argumentatiei. Singurul argument valabil este ironia grosolana, cu riscurile de rigoare.
De exemplu: Nu mai incerc sa argumentez corectitudinea condamnarii lui Nastase. Pur si simplu, ma uit la interlocutor si-i spun: “Uita-te in ochii mei si spune: Nastase nu a furat si nu a luat mita, sau Becali a dobandit terenurile in mod cinstit”. Nu argumentez si nici nu cer dovezi. Este de obicei momentul in care interlocutorul schimba discutia. Nu-mi fac iluzia ca am lamurit pe cineva, dar argumentul meu (care nu face de loc apel la ratiune) este singurul argument care nu a fost contrazis niciodata. (si niciodata nimeni nu a facut afirmatiile respective). Dar mi-am castigat linistea.
Nu o lua ca o critica, ci pur si simplu ca un sfat de rationalizare a efortului depus.
Sa nu crezi ca nu apreciez efortul deosebit pe care-l faci.
P.S. – cand anul trecut, exact ca mosneagul Cato (“ceterum censeo carthaginem esse delendam”) orice postare pe FB o incepeam cu trimitere la Enabling act (http://en.wikipedia.org/wiki/Enabling_act), persoane pe care le apreciam m-au facut obsedat….
P.S.1. Exact azi, la o discutie cu un coleg mare anti-… si devotat proPNL-ist, i-am inchis gura exact cu intrebarea: “Spune de fata cu toti de aici, ca esti convins ca noua constitutie nu-i avantajeaza de fapt pe infractorii din parlament?” A incetat sa incerce sa mai convinga pe altii…
Dane, eu trebuie sa scriu, chiar daca pare inutil. Ideea mea e ca efectul poate rasari undeori de acolo de unde te aspeti mai putin …. Da, ai dreptate in atitudinea ta si bine faci. Eu voi mai argumemnta insa vreo cateva episoade si gata.
Seara buna,
cu mare intarziere am ajuns si eu la net. Multumiri C. ptr. efortul extraordinar facut ptr. a descalci nenorocirea care ne inconjoara, este extraordinar cea ce faci 🙂
Daca prin absurd trece de CC vor avea o mare surpriza in teritoriu, lumea a inceput sa se sature/sa priceapa ca ceva este ciudat. Azi am auzit vociferarii de la oameni simpli, intr-o zona rosie ,rosie………..fara o alta culoare.
Salutare Thephyle ! Salutare all. Din pacate sunt extreme de ocupat, dar macar va citesc.
Citizen jos palaria pentru ce faci !
Daca constitutia kakariana devine realitate, dictatura scrie pe fruntea noastra !
Aseara Ponta a mintit cu o nerusinare incredibila ! Cum poti sa afirmi ca in Germania Hitler a venit la putere prin referendum ?
salut! MInte ca sa delegitimeze orice tip de referendum.
pentru ca ingrozitor de multa lume inghite asa o magarie fara sa clipeasca, de’aia; ca in realitate e cam la fel de culta cat el, parca nici nu mai conteaza
Buna Dimineata,
Postare noua – Revista Presei – 21 Iunie / Privatizările liberalilor penali
Felicitari pentru @Cetatean, eu nu am gasit articolul prea lung, chiar consider ca are dimensiunea corecta pentru mesajul transmis. Am invatat ceva nou azi, multumesc mult. Sper sa nu treaca de CCR….