Arhiva Lunara: August 2021

Revista Presei – 31 august.”Dacă mai exista o umbră de liberalism în premierul Cîțu, în loc să încarce bugetul cu 8.500 de militari, care-n 20 de ani vor deveni pensionari speciali, spărgea monopolul DSU în domeniul intervențiilor de urgență. Mecanismul ar fi simplu: suni la 112 și vine spre tine ambulanța cea mai apropiată, chiar dacă e una privată.”

Buna dimineata intr-o zi de marti, 31 august! În regiunile vestice, nordice şi centrale, precum şi la munte, cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi vor fi perioade în care local se vor semnala ploi de scurtã duratã, descãrcãri electrice şi intensificãri ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, […] Continuare…

Revista Presei – 30 august.”În fond, și Cîțu, și Vîlceanu transmit un mesaj foarte popular în zilele astea, de la trap până la manele: sunt plin de bani, nu-mi pasă de fraieri!”

Buna dimineata intr-o zi de luni, 30 august! In special în prima parte a zilei, pe alocuri în est, sud-est şi la munte vor fi înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice, iar în vest, nord-vest şi centru înnorările vor fi temporare şi pe arii restrânse trecător va ploua slab. În restul timpului şi al teritoriului cerul va fi variabil, cu […] Continuare…

Revista Presei – 28 august.”Dosar cu șina, unghii tăiate și batistă curată la concursul de la Ministerul Energiei …Este posibil ca sinecurile să acapareze toate aceste posturi importante. Nu o să aflăm decât pe buzunarul nostru că se va scumpi energia, ei neavând ce să ne explice.”

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 28 august! ANM a emis vineri, 27 august, o atenţionare Cod galben de ploi abundente valabilă de sâmbătă după-amiaza, 28 august, până duminică seara, 29 august, în 27 de judeţe. Potrivit ANM, în intervalul 28 august, ora 15:00 – 29 august, ora 23:00, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat […] Continuare…

Revista Presei – 27 august.”Liberalii, la cîțite….Cîțu ține însă la onoarea sa de fariseu profesionist: ”susțin în continuare sloganul fără penali”.”

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 27 august! În vestul, nordul şi, parţial, centrul ţãrii şi zona de munte, vremea va fi în general instabilã şi rãcoroasã. Nebulozitatea va fi în general persistentã şi va ploua temporar în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi începând de dupã-amiazã înnorãrile se vor accentua şi în Transilvania şi în jumãtatea de nord a Moldovei, […] Continuare…

Revista Presei – 26 august.”Scumpirea gazelor naturale prăbuşeşte nivelul de trai: Românii trăiesc la fel de prost ca acum un deceniu”

Buna dimineata intr-o zi de joi, 26 august! În sud-vestul, sudul, centrul și estul țării vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină.  În Transilvania, Moldova, la munte, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. In Bucuresti cerul va fi variabil în prima […] Continuare…

Revista Presei – 25 august.”PNL și USR se prăbușesc fiindcă și-au bătut joc de oamenii care au ieșit în stradă pentru ei”

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 25 august! Un cod galben va fi în vigoare de miercuri, ora 10.00 până joi ora 10.00. În acest interval, în Transilvania, Moldova și local în Banat, Oltenia, Muntenia și la munte vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau […] Continuare…

Revista Presei – 24 august.”Spectacolul grotesc. Dl Iohannis nu realizează sau nu îi pasă?…Minciuna guvernării liberale este și ea la cote dragniste” 

Buna dimineata intr-o zi de marti, 24 august! În ţară, în vestul, centrul şi nordul ţării vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice în scădere față de intervalul anterior. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii și grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe alocuri se […] Continuare…

Revista Presei – 23 august.”Fumigenele naive ale domnului Cîțu….Niciun cuvânt despre inflație, scumpiri, despre românii care pleacă să lucreze peste hotare, despre faptul că nu vin înapoi, despre prăbușirea leului, și multe altele.”

Buna dimineata intr-o zi de luni, 23 August! Valorile termice vor fi în creştere uşoarã în sud-vestul ţãrii, unde vremea va fi cãlduroasã, iar în celelalte zone se vor menţine agreabile, comparabile cu cele din intervalul precedent; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 gr, uşor mai ridicate -pânã la 32…34 gr- în sudul Olteniei şi al […] Continuare…

Revista Presei – 21 august.”Românii se împrumută sau amână cheltuielile pentru a trăi de la o lună la alta. 40% dintre familii nu și-au plătit la timp facturile”

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 21 august! Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor în toate regiunile. Cerul va fi variabil la munte, precum și în nordul și nord-estul țării și mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei în zona montană înaltă și în regiunile estice. […] Continuare…

Pagina Urmatoare »