Arhiva Lunara: December 2020

Revista Presei – 23 decembrie.”Statele membre, inclusiv România, nu vor avea suficiente doze pentru a aduce pandemia sub control înainte de toamna lui 2021.”

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 23 decembrie! Vremea va fi în general închisă şi îndeosebi seara şi noaptea vor fi precipitaţii în regiunile vestice, nordice, nord-estice, în centru şi local în restul teritoriului. Acestea vor fi: mai ales sub formă de ninsoare la munte, la altitudini de peste 1400 m, mixte în restul zonei montane, în Transilvania, Moldova, precum […] Continuare…

Revista Presei – 22 decembrie.”Spitalele noastre nu raportează nici acum germenii.”

Buna dimineata intr-o zi de marti, 22 decembrie! Vremea va fi  închisă în regiunile sudice şi estice, iar pe alocuri se va semnala burniţă sau fulguială. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă şi numai izolat vor fi posibile ploi slabe sau burniţă. Cu totul izolat, vor fi condiţii […] Continuare…

Revista Presei – 21 decembrie.”Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară.” Machiavelli

Buna dimineata intr-o zi de luni, 21 decembrie! Potrivit prognozei meteo de luni, 21 decembrie 2020, vremea rămâne închisă și trecător vor fi precipitații. Acestea vor fi pe arii restrânse, în prima parte a zilei în regiunile extracarpatice, iar noaptea îndeosebi în cele nord-vestice și la munte. Acestea vor fi sub formă de ploaie sau burniță, exceptând zona montană unde […] Continuare…

Revista Presei – 19 decembrie.”…Oamenii mor nu doar de COVID, dar mor si din cauza neglijentei statului avand alte boli. Ce fac cei bolnavi de diabet, de cancer, de leucemie, cu ei ce facem? Ii aruncam peste bord, cum sugera domnul Streinu Cercel? Ceea ce statul roman practica sub pretentia umanitarismului este o politica de eugenie sociala, de darwinism social: scapa cine poate.”

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 19 decembrie! Vremea rece se va instala în zonele de munte sau pe arii restrânse, în rest cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în regiunile extracarpatice, dar […] Continuare…

Revista Presei – 18 decembrie.”Pentru că sunt stresați, judecătorii CCR primesc spor „de risc” și spor de „suprasolicitare neuropsihică””

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 18 decembrie! Vremea se va menține mai caldă decât în mod normal la această dată, dar va fi și în general închisă. În zonele joase de relief, pe spații mici, va fi ceață dimineața și noaptea, iar pe arii restrânse în sud-estul țării și doar izolat în rest se va semnala burniță sau ploaie […] Continuare…

Revista Presei – 17 decembrie.”Dacă vreți să puneți impozite, nu puneți doar la pensionari, puneți și la cei care au salarii mari, deputați, senatori, membri ai Guvernului.”

Buna dimineata intr-o zi de joi, 17 decembrie! Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal la această dată, îndeosebi la deal şi munte. În regiunile extracarpatice vor fi nori joşi şi, mai ales în sud, ceaţă local persistentă, asociată cu burniţă. În vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului, cerul va fi doar temporar noros, ceaţa se va […] Continuare…

Revista Presei – 16 decembrie.”Rușinea de a fi pensionar în România. Despre baubaul care anunță neputința, sărăcia, bolile și moartea.”

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 16 decembrie!  Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal la această dată, îndeosebi în vestul teritoriului, precum și la deal și munte. În regiunile extracarpatice vor fi nori joși și, mai ales în sud, ceață local persistentă și izolat burniță. În restul teritoriului cerul va fi doar temporar noros, dimineața […] Continuare…

Revista Presei – 15 decembrie.”Pandemia a scos la iveală dezastrul din sistemul de sănătate.”

Buna dimineata intr-o zi de marti, 15 decembrie! Vremea se va menţine în general închisă, dar mai caldă decât în mod obişnuit la aceastã dată, îndeosebi în regiunile sudice. Temporar, mai ales în cursul zilei, va ploua slab, local în Dobrogea, Muntenia şi Moldova şi cu totul izolat în rest. La munte, la altitudini mari, pe arii restrânse vor mai […] Continuare…

Revista Presei – 14 decembrie.”Nu mai bine lăsăm să se prăbuşească sistemul medical de stat, care oricum este corupt, mai degrabă vrem să murim acasă, în patul nostru, decât într-un spital unde bacilii colcăie peste tot.”

Buna dimineata intr-o zi de luni, 14 decembrie! Luni 14 Decembrie 2020, vremea va fi în general închisă, dar se va menține mai caldă decât în mod normal. Temporar, îndeosebi în prima parte a intervalului, pe arii restrânse în regiunile sud-estice va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări, local, în zona Carpaților Meridionali, în Dobrogea, sudul Moldovei […] Continuare…

« Pagina AnterioaraPagina Urmatoare »