Postare de vacanță. Clădiri celebre: Hagia Sophia, Istanbul
| 22/07/2024 | Autor Cetatean Categorii: Arta, Editoriale |
Întrucît atît @Desy cît și subsemnatul suntem, fiecare, într-o mică vacanță de o săptămînă (din care revenim la finalul lunii) ne-am gîndit ca în locul Revistei Presei să avem cîte un editorial zilnic, fie de călătorie, fie politic, în funcție de cum este mai arzător. Și pentru că oamenii călătoresc în această perioadă, puțin turism cultural nu ar strica 🙂
Redactat de @Desy Demeter
Catedrala Sfânta Sofia (Hagia Sophia, “Sfânta Înțelepciune”) a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului Bizantin (Roman de Răsărit) timp de 916 ani. După cucerirea turcă a fost transformata in moschee timp de 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa lui Mustafa Kemal Atatürk.
Catedrala Sfânta Sofia este locașul cel mai grandios al creștinismului rasaritean (ortodox) din toate timpurile. Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin I-ul cel Mare în anul 325, in locul in care anterior a existat un templu dedicat zeiței Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub Constantius, în anul 365, timp în care s-a hotarat ca lacasul sa devina reședința episcopală a Constantinopol-ului. In anul 404, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfântului Ioan Chrisostom. In anul 415, împăratul Theodosius al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite Nika impotriva împăratului Justinian din anul 532.
După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut la materializarea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți arhitecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet. S-a apreciat că sub comanda acelora au lucrat 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat intr-o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumente antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek, sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537, Justinian a putut exclama: “Glorie Dumnezeului care m-a ajutat să săvârșesc o astfel de lucrare ! Solomon te-am învins!”
In fatidicul an 1204, Sfânta Sofia a fost jefuită sălbatic de nobilii creștini apuseni, participanți la Cruciada a IV-a. Jaful a durat trei zile, timp în care locașul a fost golit de icoane prețioase încadrate de aur, argint și pietre prețioase, de candelabre din argint și aur, cruci încrustate și ele cu pietre prețioase și alte relicve rare.
ntre anii 1204-1261, ocupanții apuseni ai Constantinopol-ului au transformat Sfânta Sofia în catedrală catolică, dar după izgonirea lor, împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologos a restaurat biserica și i-a redat atributul de catedrală patriarhală ortodoxă. Foarte curând, în anul 1317, împăratul Andronic al II-lea Paleologos a dispus întărirea bisericii cu contraforturile de la nord-est și sud-vest. Maine inca o postare despre aceast maret edificiu arhitectonic si religios.
Din mărturiile unor autori creștini reiese că centrul cupolei era acoperit cu un imens mosaic reprezentându-l pe Iisus Pantocrator, iar pe cele patru pandantive de la baza cupolei erau reprezentați patru ingeri magnifici, cei de la răsărit executați în mozaic, iar cei de la apus în frescă.
Până în sec. al 19-lea, toată decorația superioară a bisericii rămăsese neatinsă, dar niște restauratori din occident, frații Fosatti din Elveția, au pus la dispoziția turcilor mijloacele de a ajunge la înălțimile maxime ale bisericii. Turcii și-au realizat visul de a înlătura imaginea lui Iisus Pantocrator, înlocuind-o cu un verset din Coran. Tot atunci reprezentările îngerilor au fost înlocuite cu niște medalioane mari, cu caligrafii arabe aurite pe fond negru. Bisericii i-ar mai fi trebuit numai câteva decenii pentru a-și salva bogăția decorației creștine seculare.
Zidurile laterale ale edificiului, la nord și sud, cuprinse sub arcuri mărețe, sunt străpunse de o mulțime de ferestre dispuse pe mai multe rânduri. Prin ele se revarsă lumina zilei spre spațiul central de jos și spre cel de la galerii. Intregul perimetru al spațiului central, până la galerii și Nartexul interior până la bolțile cu mozaic, este placat cu marmură, într-o paletă coloristică discretă, inimitabil de diversă. Unii autori vorbesc de peste 60 de nuanțe de marmură, cu incredibile jocuri de nervuri.
Galeriile de la etaj dețin cele mai spectaculoase mozaicuri, cu figuri umane din arta bizantină, dar și acoperiri cu mozaic pe bolte și arcuri. Amintesc mozaicurile: Iisus încadrat de împăratul Constantin al IX-lea Monomachos și împărăteasa Zoe, un tablou al Fecioarei cu Pruncul în brațe, încadrată de Ioan al II-lea Comnen și împărăteasa Irina, un tablou al prințului nefericit Alexios, fiul celor doi, pătrunzătorul tablou Deisis, în care Iisus are alături pe Sfânta Fecioară și Sfântul Ioan Botezătorul, împăratul Alexandru, asociat la domnie cu Leon al VI-lea.
La parter, deasupra Porții imperiale, se găsește un tablou valoros reprezentându-l pe Christos așezat pe un tron. Cam atat despre acest mare edificiu al crestinismului ortodox.
Bibliografie Note si Citate:
Robert Mantran Histoire d’Istanbul Ed. Fayard 1996
Vladimir Roșulescu Imperiul Bizantin-Mileniul de Purpură și Aur, Ed. Scorilo 2006
Turner, J. Grove Dictionary of Art. Oxford: Oxford University Press, 1996
wikicommons (Eng & Ro.)
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
