Mircea Eliade: “Întoarcerea din rai” – romanul unei generaţii
| 15/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Carte |
” Îndată ce este sigur că i s-a dat ceva, parcă doreşte mai puţin acel lucru; i se pare firesc că îl are. Începe chiar să-l irite indiferenţa aceasta, şi poate i-ar plăcea altceva; i-ar plăcea să nu fie lăsat singur, ca să-şi poată iubi atunci singurătatea, să-şi făgăduiască şi să viseze la bucuriile unor apropiate ceasuri de meditaţie, care nu se împlineau niciodată. Cunoaşte de mult chinul acestor bucurii care pier în clipa descoperirii lor, vacuitatea în care se trezeşte atunci când aştepta să aibă într-adevăr ceva de făcut, să gândească, să lucreze”. Întoarcerea din rai
“Întoarcerea din rai” este o carte care trebuie citită si recitită. Cazută in dizgratie după succesul scandalos al primului roman, “Maitreyi”, cartea nu şi-a găsit locul meritat in patrimonul literaturii fantastice (mă rog, semi-fantastice) universale si nici măcar a celei românesti. Mare păcat!
“Întoarcerea din rai” este romanul cu şi despre o generaţie, chinuită de un prezent dificil si cateodata absurd, aproape asemănator cu al generaţiilor noastre. Bucureştiul anilor 1932-1933 nu este atât de departe de Bucureştiul anilor 2008-12, lipsesc poate caracterele, sau cine stie poate nu le cunoastem noi. S-au născut si trăiesc inca in anonimatul bruiat de media isterizanta a zilelor noastre.
Personajul principal al romanului este un bărbat tânăr, fermecător, cuceritor prin vocaţie, un fel de Don Juan, sau playboy daca doriti. Pavel Anicet, personajul principal, este un tânar cultivat si talentat, posedă toate şansele să devina un “cineva”. Prietenii lui: Pavel, David, Emilian, Eleazar îşi trăiesc cu febrilitate si intensitate experienţele, iubiri si uri pătimaşe, dar şi lipsa de ideal, care ii indeamna din când în când la evadări in betii zdravene. Eroii romanului sunt intelectuali, care caută febril rostul, sensul, substanţa existenţei lor. Cel mai des se regăsesc trişti, deznădăjduiţi, disperaţi. Este vorba despre o generaţie care îşi priveşte destinul în ochi, într-o sfâşietoare platitudine si deznadejde.
Mircea Eliade, scria în “Memoriile” sale:
“Întoarcerea din rai” însemna pierderea beatitudinii, a iluziilor şi optimismului care dominaseră primii doisprezece ani ai României Mari. Împreună cu o parte a generaţiei mele, trăisem adolescenţa şi prima tinereţe, în această atmosferă şi euforie, încredere şi tembelism. Ştiam acum că acest Rai se afla undeva în spatele nostru. Îl pierdusem înainte de a ne fi dat seama că-l cunoscusem, că, de fapt, fusesem prima şi singura generaţie care se putuse bucura de Raiul instalat în 1919-1920. Evident, Paradisul acesta era de ordin spiritual: era pur şi simplu beatitudinea rezultată din împlinirea unui ideal colectiv. Nu presupunea nici un sindrom paradisiac manifest în viaţa socială, economică sau politică”. (“Memorii”, vol.I, editura Humanitas, 1991)
Mircea Eliade a scris primele capitole din romanul ce avea să se intituleze “Întoarcerea din rai” spre sfârşitul călătoriei sale de studii în India (1928-1931). La Calcutta redacteaza primele capitole din romanul numit iniţial “Victorii”, iar mai târziu, “Petru şi Pavel”. Dupa publicarea “Maitreyi”, care a cunoscut un succes răsunător prin tematica unei povesti halucinante a unei iubirii imposibile, revine asupra manuscrisului început la Calcutta. Cartea a fost intitulată definitiv “Întoarcerea din rai” şi a apărut în ianuarie, 1934.
Dorindu-şi o singurătate care-i putea asigura linistea sufleteasca, Pavel Anicet recurge la o soluţie tragică şi ireversibilă, sinuciderea. Consideră că acest gest este forma supremă de libertate. Este vorba, de fapt, despre sinuciderea întregii sale generaţii. Convulsiile sociale şi politice îi marchează adânc, mai cu seamă pe tinerii intelectuali. Simt în jurul, dar şi în interiorul lor, ameninţare, nesiguranţă, haos.
“Îşi aduce aminte furia care l-a cuprins, ura cu care privea orice militar pe stradă, orice coloană de jandarmi. În acele zile din martie 1932, a spart mai multe geamuri şi a zvârlit mai multe pietre în gardişti decât oricare dintre tovarăşii anonimi care îl înconjurau. (…) Îi era complet indiferent cine face revoluţia: comuniştii, socialiştii sau naţionaliştii. Ceea ce îl interesează este gestul revoltei, curajul de a ieşi în stradă şi a lovi, a ucide… Locotenentul care loveşte cu cizma… Jandarmii care calcă lumea în picioare…”
Cartea unei generaţii care a trait si poate mai trăieste si astăzi, nevăzută şi necunoscută in mijlocul tragediei zilelor noastre.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Este romanul în care omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse. De fapt, fiecare dintre noi, descoperim altceva in scrierile lui Mircea Eliade, tot sau nimic!
Multumesc pentru articol!
O seara si un weekend minunat alaturi de cei dragi!
Inversati planurile. Treceti pe locul 2 povestea de forma si concentrati-va asupra fondului problemei. Romanul nu este altceva decat tabloul istorico/politic al anilor 33/34, in care fortele angajate se manifesta precum apele involburate, izbind insidios, miseleste ori frontal.