Lucian Boia: “Napoleon III cel neiubit”
| 14/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Carte, Ziarul de Duminica |
Lucian Boia descrie in cartea sa, “Napoleon III cel neiubit” unul dintre personajele istorice care a marcat serios istoria europeană a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea inclusiv cea a romanilor, Napoelon al III-lea. Cartea a fost publicată pentru prima oară în limba franceză, intitulată “Napoleon III, le Mal-Aime”. Ediţia românească pastrează oarecum acelasi titlul care caracterieza istoric acest personaj: Napoleon III, cel Neiubit.
O cvasi biografie politico-istorica a Împăratului Napoleon al III-a (1808-1873) este destul de dificila pentru că personajul nu poate fi încadrat cu uşurinţă într-un tipar clasic in conştiinţa populara: rău sau bun. Misiunea istoricului de a analiza şi astfel de personalităţi cu mai puţină priză la public nu este nicidecum facila si nici populara, generatoare de best-sellers.
Napoleon al III-a a fost al treilea fiu al lui Louis Bonaparte , fratele primului împărat al francezilor, o perioada scurta rege al Olandei, deci nepot de unchi al marelui Napoleon. Napoleon al III-lea, născut în 1808, fiind cunoscut, înainte de a deveni împărat, sub numele de Ludovic-Napoleon. Ludovic-Napoleon a crescut în Elveţia şi Germania, iar în tinereţe a locuit în Italia, unde s-a implicat în acţiunile Carbonarilor, o grupare care lupta împotriva dominaţiei austriece asupra Italiei de Nord. Această relaţie cu mişcarea de eliberare italiană va avea ulterior un efect asupra politicii sale externe, când va sprijini războiul italian împotriva Austriei.
Viitorul imparat a calatorit mult, trăind o lungă perioadă la Londra dar şi la New-York. În perioada 1840-1846 a fost deţinut în fortăreaţa Ham unde s-a dedicat studiului şi scrisului. Doar revoluţia franceză din 1848 i-a deschis drumul către preluarea puterii. În timpul Monarhiei din Iulie (nume dat perioadei dintre 1830 şi 1848, când Franţa era condusă de regele Louis-Philippe), s-a conturat o mişcare bonapartistă care urmărea restaurarea unui Bonaparte pe tronul Franţei. Conform legii succesiunii, fiul său, cunoscut ca Napoleon al II-lea, era moştenitorul legitim, însă acesta era ţinut prizonier la curtea austriacă. Astfel, nepotul fostului împărat, Ludovic-Napoleon, intră în vizorul bonapartiştilor, şi cu sprijinul acestora va organiza mai multe tentative (eşuate) de lovitură de stat.
Iniţial a fost considerat elementul care putea uni diversele facţiuni revoluţionare de aceea a fost numit preşedinte al celei de a II-a Republici franceze, pentru ca spre sfârşitul mandatului să recurgă la o lovitură de stat, pe 2 decembrie 1851 preluând întrega putere, proclamând Imperiul (cunoscut în istoriografie ca cel de al Doilea Imperiu Francez) un an mai târziu.
Din nefericire pentru Napoleon al III-lea, domnia lui „începe si se termină prost” scrie Lucian Boia – „începe cu lovitura de stat care a dat impresia instaurării unui regim autoritar, represiv si se termină cu dezastruoasa înfrângere de la Sedan”. Cu toate astea cele două decenii de domnie a lui Napoleon III au cunoscut un bilanţ mixt numărând atât numeroase realizări (atât de politică externă cât şi în plan intern) cât şi câteva eşecuri (cel mai răsunător fiind, evident, ultimul canf Franţa a pierdut Alsacia şi Lorena).
În plan intern Franţa în perioada 1852-1870 a cunoscut un puternic avânt economic. Scrie Boia:
“Al Doilea Imperiu a avut meritul incontestabil de a moderniza structurile economice ale Franţei şi, în parte, mentalităţile economice ale francezilor. El a lansat Franţa în marea industrie capitalistă, anunţând preeminenţa uzinei asupra atelierului, a maşinii asupra artizanatului, a căilor ferate asupra mijloacelor de transport tradiţionale.”
Dar chiar şi cu această tendinţă marcantă de modernizare şi industrializare
“economia celui de-al Doilea Imperiu este una cu două viteze. Pe de o parte, o industrie modernă care progresează rapid, pe de alta, numeroase sectoare tradiţionale, mult mai puţin dinamice. În ciuda eforturilor de modernizare, Franţa tradiţională (ţăranii, meşteşugarii, micul comerţ) rămânea mai mare, mult mai mare decât Franţa intrată în modernitate.” […] …acest gen de tandem ( stat autoritar- întreprinderi private) se arată adesea foarte eficient, în măsura în care statul nu stinghereşte, ci sprijină activităţile economice; o vedem şi în zilele noastre (Coreea de Sud, Chile, în urmă cu câtva timp, sau China astăzi)” Reţeaua de căi ferate din Franţa a fost mult extinsă. “ Pornind de la 3000 de kilometri în 1850, reţeaua franceză ajunge la 17.500 de kilometri în 1870.”
Politica sa externă a pus accentul pe principiul naţionalităţilor, e drept, încă destul de vag formulat şi oscilant aplicat dar totuşi acest aspect nu poate fi trecut cu privire. Ce popoare au fost sprijinite de acţiunile lui politice? În primul rând Italia îi datoreaza mult din unificarea ei în jurul Piemontului (chiar dacă italienii au fost deposedaţi de Nisa şi Savoia- un mic sacrificiu…). Unificarea spaţiului german a fost şi ea iniţial considerată a fi binevenită de către Napoleon III, într-o primă instanţă, pentru a submina Austria iar ulterior cu condiţia ca Prusia să-şi alipească doar statele germane din Nord, cele din Sud urmând a reveni catolicei Austrii. Franţa şi-ar fi permis două confederaţii germanice de proporţii egale la graniţele ei însă socoteala de acasă nu s-a prea potrivit cu cea din târg.
Un alt spaţiu faţă de care atenţia lui Napoleon III s-a întors binevoitor a fost cel românesc. Să uităm că atunci când el a proclamat Imperiul existau două mici şi neînsemnate principate dunărene, Moldova şi Valahia iar când el a fost învins la Sedan, în 1870, Principatele Unite deja cunoşteau cel de al doilea domnitor comun şi încă unul dintr-o mare dinastie germană, cu un guvern, o armată şi o administraţie comună. Evident, meritele pentru această evoluţie fantastică nu-i aparţin lui Napoelon III însă lecturând volumul istoricului Lucian Boia, apare foarte clar că partida patrioţilor români a ştiut foarte bine să joace cartea nehotărârii Împăratului francez, punându-l de cele mai multe ori în faţa faptului împlinit, dar dacă nu ar fi găsit predispoziţia acestuia de a înţelege şi asculta doleanţele lor, probabil că Mica Unire nu s-ar fi realizat în 1859 ci poate mult mai tarziu. Din această cauză “România este probabil singura ţară în care reputaţia lui Napoleon III s-a păstrat neştirbită.”
Românii au făcut totul ca să placă Franţei:
“preferând de o mie de ori un protectorat francez în locul dominaţiei turceşti, ruseşti sau austro-ungare.” Mai departe “ Mihail Kogălniceanu nu ezita să declare că făcuse din România un fel de provincie franceză. Cuza şi-a schimbat chiar înfăţişarea, aranjându-şi un barbişon foarte asemănător cu al lui Napoleon III. Pentru ca asemănarea să fie totală şi pentru a impune reformele pe care Adunarea legislativă le tergiversa, domnitorul a dat lovitura de stat din 2 mai 1864, copie fidelă a loviturii de stat a lui Ludovic Napoleon; la fel ca acesta, Cuza a concentrat în mâinile sale aproape toată puterea, organizând statul şi guvernul după modelul celui de al Doilea Imperiu.”
Neplăcute idei pentru o parte a conservatoarei istoriografii româneşti, imposibil de trecut în manualele şcolare în care domnitorul Cuza trebuie să apară neapărat mare, drept şi original. Istoriografia românească a trecut sub tăcere intenţiile lui Napoleon III care de mai multe ori a dorit să despăgubească Austria pentru presupusele concesii din Italia tocmai cu Principatele Unite. O acţiune care nu a mai avut loc datorită neîncrederii justificate a austriecilor.
Cum arăta portretul lui Napoleon III? Poate fi un împarat (şi) om? Cum arăta portretul lui Napoleon III? Poate fi un împarat (şi) om? Scrie Boia:
“Împăratul era un om amabil şi politicos, dar închis în sine, ascuns şi aproape absent. Tolerant şi suspicios în acelaşi timp, îşi cultiva prieteniile, dar nu-şi deschidea sufletul în faţa nimănui. Era imperturbabil, nu se enerva niciodată, pe faţa lui nu se putea citi nimic. Nu se lăsa influenţat de ceilalţi însă nici el n-avea prea mare influenţă asupra lor. Se interesa de tehnologii, de activităţile industriale, de căile de comunicaţie, de chestiunile sociale….şi nu doar din cărţi, ci şi prin frecventarea celor mai diverse medii. Ludovic Napoleon a învăţat multe la şcoala vieţii”
Paralele pe care le evocă istoricul român între Napoleon III şi, pe de o parte sistemele populiste, de extremă dreapta (doar pentru că Napoleon III a fost primul şef de stat din Europa care a folosit arma politică a referendumurilor populare care ar fi trebuit să legitimeze politica dusă de el) si, pe de altă parte cu Republica a V-a întemeiată de Charles de Gaule sunt semnificative şi, în ciuda diferenţelor evidente, mai ales faţă de extrema dreaptă din secolul al XX-lea, aduc la suprafaţă un adevar: Napoleon III avea foarte multe din caracteristicile unui preşedinte din vremea noastră.
Parerea mea ca aceasta carte merita citita de iubitorii de istorie. Cartea desluseste cateva tendinte europene si arunca destula lumina asupra trecutului nostru european si poate si a viitorului nostru pe acest continent si in special in caeasta Uniune.
Cartea a fost tiparita la editura Humanitas in 2008. 244 de pagini.
Bibliografie, note si citate:
Napoleon al III-lea – Împăratul Uitat. Historia.ro
Lucian Boia Napoleon III cel neiubit –recenzie
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
@ Theophyle,
salut!
vezi ca pasajul de mai jos se repeta de doua ori:
“Ludovic-Napoleon a crescut în Elveţia şi Germania, iar în tinereţe a locuit în Italia, unde s-a implicat în acţiunile Carbonarilor, o grupare care lupta împotriva dominaţiei austriece asupra Italiei de Nord. Această relaţie cu mişcarea de eliberare italiană va avea ulterior un efect asupra politicii sale externe, când va sprijini războiul italian împotriva Austriei.”
merci!
Salut Nikule,
merci. Am probabil probleme cu “sobolanul” l-am trantit ieri de i-a mers capacele.
😀 (“Cum arăta portretul lui Napoleon III? Poate fi un împarat (şi) om?”) :D))) recidiva!
in alta ordine de idei: mai bine ne’ar fi luat de p’atunci avstriecii, ca poate nu mai era “obligat” bombo sa le dee petrolu’, gratis!
sau poate ca nici n’ar mai fi existat bombo, nici altzii ca el…
duminica faina!
Adevarul e ca nu prea sunt sigur. Austriecii au fost foarte fericiti sa-i dea inapoi pe olteni otomanilor, vezi mai jos si de ce 😆
Sursa: Șerban Papacostea, Oltenia sub stăpânirea austriacă (1718-1739)
aha, theophyle, inseamna ca aia care apar in fiecare saptamina IN “D’ALE LUI MITICA” de pe TVR2 au ramas cuplatzi in haiducie de pe vremea aia!
ai dracu’ avstrieci, din cauza lor le fura “haiducii” ceapa si usturoiu de la babe de p’in ograzi! 😀
baietii de acolo sunt imbatabili de secole
buna ziua
se “vede”…unul din ei e azi pm-ul romaniei
Salut intamplator
Mda si un altul a fost “geniul carpatilor” pentru doua decnii si jumatate 🙁
Salutare domnilor,
Aș vrea să fac 2 precizări:
1. Ponta e bucureștean – http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Ponta. Că a candidat la Tg. Jiu e altceva…
2. Scornicești se află la vreo 20 km est de Olt, adică e în afara provinciei istorice numită Oltenia, cum, de altfel, e scris cu câteva rânduri mai sus: „Astfel, granița vestică a Țării Românești devine pentru scurt timp râul Olt.”
Altfel, toate bune!