Eliade: Axis Mundi
| 16/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Carte |
Paradigma Eliadiana este compusa din trei nivele cosmice: pamantul, cerul si lumea subterana, intersectia intre cele trei nivele cosmice se petrece prin columna cerului, centrul pamntului, axa lumii sau termenul consacrat 
pe care-l voi folosi, axis mundi. Aceasta axa imaginara este trans-culturala si traverseaza popoare, culturi, religii, societati umane. Traversarea se petrece printr-o a patra componenta sau dimensiune daca doriti, timpul. Acest timp este timpul sacru reprezentat prin mitul care stabileste modalul vizuni, adica simplu cum o societate specifica recunoaste si asuma aceasta axa. Exact aici Eliade si-a format imensul antagonism din partea antropologilor.
Antropologia se ocupa in special de diferentierea societatilor umane prin caracterizarea lor specifica. Din punct de vedere antropologic, istoria trebuie sa se ocupe numai de inregistrarea evenimentelor bazata pe documentatie consacrata, verifcata si controlabila. Descrierea evolutiei sociale se face pe baza unei ramuri ale antropologiei (care poate fi fizica-biologica, culturala, tehnologica sau etnologica). Este clar ca antropologia etnologica care include si studiul dezvoltari religiose se bate cap in cap cu istoria religiilor.
Intrebare nu este daca antropologii au avut dreptate sau Eliade a avut dreptate. Important este daca paradigama lui Eliade este sau nu corecta. Paradigma lui Eliade a fost corecta structural, nu a fost corecta modal (sau se dovedeste a fi incorecta), adica felul in care Eliade a explicat axis mundi a fost erodat de timp si realitate. Primul care a atacat coerent paradigama lui Eliade a fost Ioan Petru Culianul (cu mare gentilete, si inteleasa de putini). Suficient sa citesti cele doua lucrari ale lui Culianu tiparite in Roamania dupa anul 2000, pentru a intelege ca Ioan Petru Culianu era deja in stadiul de Paradigm Shifting (vezi postarea de pe blogul Theo-Phyl). Lucrarile sunt “Studii româneşti I. Fantasmele nihilismului. Secretul Doctorului Eliade” , Bucureşti, Nemira, 2000 si . Jocurile minţii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie, Iaşi, Polirom, 2002.
OK, sa ne intoarcem la Eliade. Axis mundi in paradigama lui Eliade poate fi un monument care mitic devine sacru, un locas de cult, o locatie geografica, un munte sau un copac. Cosmologiile etnice si religioase sunt compuse din elemente mai mult sau mai putin comune, numai interpretarile difera in functie de evolutia societati in care traieste Homo Religiosus (Omul Religios). Muntele Sinai si Dumnezeul Muntelui (El Sahdai) – Iesirea (Exodul) 6:3, tradus in Romana nu pe numele originar El-Shadai (Dumnezeul Muntelui) ci “Cel Atotputernic” (absolut aiurea), acest Dumnezeu al Muntelui evolueaza in YHVE (Yahve) si apoi in El-Elion (Dumnezeu Suprem) sau Dumnezeul-Tatal daca doriti (interpretarea crestina pe care o dau eu). Evolutia in Yahve transforma axis mundi din munte in Templu (la inceput mobil cu triburile lui Israel) si cand triburile se transforma in societate statala, in Templu construit in Ierusalim. Ce se intampla cand numai exista Templul, el devine mit, obligatie sacra si se transforma din axis mundis in teritoriul sacru.
Traim intr-o societate cu mari dezradacinari. Societatii intregi migreaza, unele aduc cu ele sacrul, si nu numai profanul (vezi musulmani in occident care pastreaza in marea lor majoritate si cele 5 obilgatii spirituale – 5 stalpi ai Islamului si sacrul reprezentat de casa lui de rugaciune chiar daca este la Londra sau Paris). Alte societati umane pierd identitatile sacre si le transforma in branduri comerciale (vezi firma Japoneza Fuji, care a transformt sacrul munte Shinto in brand comercial) si in sfarsit omul religios modern care-si creaza identitate si sacrul prin alegere, deliberat construita printr-un proces treptat de intelegere.
Pentru un Crestin nici nu se pune problema care este columna cerului sau axis mundi, este crucea rastigniri si a mantuiri. Fiecare crestin poarta aceasta cruce personificata de viata lui. Pentru el sacrul este cel pe care el insusi il rationalizeaza aducand in el aceasta cruce pe care o poarta in viata lui cotidiana. Dogama se transforma in traditie, si biserica devine sacra numai daca păstorul se ridica la nivelul sacrulul, de nu, ea este o casa cu icoane.
Am dat exemlpul crestin pentru ca majoritatea cititorilor blogului sunt crestini si nu Doamne fereste, credinciosi altor religii nu-si gasesc columna cerului fiecare in traditia lui. Paradigma Profesorului Eliade a fost erodata in interprtearea ei, nu si in continutul ei structural. Cei care se simt Homo Religiosus vor continua sa-si caute columna cerului si vor aduce sacrul in profanul lor zilnic.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
