Author: theophyle


Ştiri Externe: 31 octombrie 2013 / Criza NSA – cine împotriva cui?

Aproximativ 20 de ţări europene cooperează cu serviciile secrete din SUA. Documentul care arată cum sunt grupate statele în funcţie de interesele americane. Aproximativ 20 de ţări europene cooperează în materie de spionaj cu Agenţia americană pentru Securitatea Naţională, conform unui document citat de publicaţia spaniolă El Mundo. Potrivit documentului citat de El Mundo, Statele Unite clasifică pe patru niveluri diferite gradul de cooperare cu alte state în 31-10-13-EX_01materie de spionaj. În primul grup – cel de “Cooperare totală” – sunt incluse ţări precum Marea Britanie, Australia, Canada şi Noua Zeelandă. Din al doilea grup – pentru “Cooperare concentrată” – fac parte 18 ţări europene – Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia – dar şi Japonia şi Coreea de Sud. Al treilea grup – “Cooperare limitată” – include ţări precum Franţa, Israel, India şi Pakistan, în timp ce din a patra categorie – “Cooperare excepţională” – fac parte ţări considerate ostile intereselor Statelor Unite. Pe fondul noilor dezvăluiri, autorităţile spaniole au retractat, miercuri, criticile vehemente privind spionajul practicat de Statele Unite. Servicii secrete europene au efectuat interceptări în state europene şi au transmis informaţiile Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională, a declarat marţi directorul NSA, Keith Alexander, explicând că ipotezele prezentate de ziarele Le Monde, L’Espresso şi El Mundo sunt “total false”. “Dezvăluirile făcute de publicaţiile Le Monde, El Mundo şi L’Espresso despre interceptarea comunicaţiilor cetăţenilor europeni de către NSA sunt total false”, a spus generalul Keith Alexander. “Pentru a fi perfect clar, noi nu am colectat informaţii despre cetăţeni europeni; informaţiile au fost furnizate NSA de parteneri europeni”, a explicat generalul Alexander în cursul audierilor în Comisia de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor. Integral aduce Mediafax

Criza transatlantică reloaded. În „Ispita de a exista”, Cioran deplângea nu doar incapacitatea Americii şi Rusiei de a se „perverti” ori „coace intelectualiceşte” destul spre a salva Europa, ci şi „ofilirea” orgoliului german. Mai nou, acest orgoliu pare să fi fost resuscitat miraculos. Iar America să se „corupă” şi să se „pervertească” mai rapid decât a crezut filosoful. Spionarea telefonului Angelei Merkel a deteriorat perceptibil relaţiile germano-americane. Ele s-au răcit şi răsucit parcă mai mult chiar decât în epoca Schröder-Bush, când păreau să se îndrepte spre un iremediabil cataclism. Germany's Chancellor Angela MerkelDeşi la Berlin nu mai guvernează un cancelar social-democrat, iar la Washington preşedintele nu este un republican conservator, ci un democrat de stânga, mult iubit, până recent, spre deosebire de predecesorul său, cel detestat în vechea Europă, raporturile bilaterale par să fi ajuns pe dric.  Din unghiul şefului spionilor americani, James Clapper, “cunoaşterea intenţiilor liderilor străini” e „un principiu fundamental” pentru orice serviciu de informaţii. Perfect adevărat. Dar în cazul aliaţilor din state libere ai ziarele la dispoziţie spre a afla ce au de gând. Nu-ţi trebuie microfoane în telefoane decât dacă nu ştii să le citeşti. Ori dacă vrei să converteşti încrederea amicilor în mefienţă şi prietenia lor în duşmănie. La stăruinţa partidelor de stânga din Germania Bundestagul va ţine o sesiune specială consacrată urmăririi electronice a cancelarei. Partidele s-au înţeles şi asupra instituirii unei comisii de anchetă. Şi se ţin lanţ expedierile în America de miniştri, şefi de servicii secrete şi delegaţii de parlamentari, ori propunerile de şantaj cu suspendarea negocierilor privind schimbul de informaţii bancare şi crearea unei zone transatlantice a liberului schimb. Sunt, în fond, toate acestea, demersuri cu o funcţie unică. Aceea de calmant. Liniştirii publice îi slujeşte şi declaraţia de intenţie franco-germană privind o proximă sporire a „transparenţei” activităţilor depuse de serviciile secrete. E, evident, o aporie, devreme ce a desecretiza serviciile secrete înseamnă a le desfiinţa. Integral aduce Deutsche Welle

TOP Forbes: Putin l-a detronat pe Obama, devenind cel mai puternic om din lume. Preşedintele rus Vladimir Putin l-a detronat pe preşedintele american Barack Obama de pe primul loc al clasamentului Forbes 2013 al celor mai puternice persoane din lume, publicat miercuri de revista americană, relatează AFP. Preşedintele Obama se 31-10-13-EX_03află pe locul doi, urmat de preşedintele partidului comunist chinez Xi Jinping şi de Papa Francisc, care intră în top direct pe locul trei. “Putin şi-a consolidat controlul asupra Rusiei, iar toţi cei care s-au uitat la jocul de şah pe tema Siriei au o idee clară despre înclinarea balanţei puterii către Putin pe scena internaţională”, argumentează Forbes pentru acordarea primei poziţii. Prima femeie care apare în clasament este cancelarul german Angela Merkel, pe locul cinci. Preşedintele francez François Hollande, în legătură cu care Forbes subliniază că a atins cel mai scăzut nivel de popularitate potrivit sondajelor, coboară de pe locul al 14-lea pe locul al 18-lea. Cât de puternice sunt cele 72 de persoane – lideri politici, oameni de afaceri sau filantropi – care apar pe această listă întocmită anual şi care poate fi consultată pe site-ul revistei (forbes.com) s-a stabilit în baza a patru criterii, şi anume numărul de persoane asupra cărora au putere, resursele financiare pe care le controlează, amploarea influenţei lor şi modul în care îşi exercită puterea pentru a schimba lumea. Pe listă se mai află cofondatorul Microsoft Bill Gates, pe locul al şaselea, Ben Bernanke, preşedintele în exerciţiu al Rezervei federale americane, pe locul al şaptelea, regele Abdallah al Arabiei Saudite pe poziţia a opta şi premierul David Cameron pe locul 11. Franceza Christine Lagarde, directoarea generală a FMI, urcă trei locuri în comparaţie cu 2012 şi se clasează a 35-a. Integral in Adevarul.

Eliberarea ostaticilor francezi – un “moment formidabil”.  In Franţa, preşedintele François Hollande i-a întîmpinat astǎzi personal la aeroport pe cei patru ostatici francezi eliberaţi marţi 29 octombrie dupǎ trei ani de sechestrare în zona Sahelului. Rǎpiţi în Niger, pe 16 septembrie 2010, cei patru, care lucrau pentru grupul nuclear francez Areva, şi-au regǎsit libertatea dupǎ lungi negocieri mediate de autoritǎţile nigeriene. Este avansatǎ însǎ şi cifra de cel puţin 20 de milioane de euro care ar fi fost plǎtitǎ ca rǎscumpǎrare. Pentru executivul francez acest succes diplomatic intervine într-un moment de mari dificultǎţi pe plan intern. Ca şef al armatei şi avînd  ca domeniul rezervat politica 31-10-13-EX_04externǎ, François Hollande are ocazia deci, mǎcar pentru o zi, de a-şi afirma din nou statura internaţionalǎ în calitate de lider al unei mari puteri cu influienţǎ pe continentul african. In urmǎ cu cîteva zile cota de popularitate a preşedintelui era consideratǎ drept un record negativ pentru ultimii 32 de ani. Revenirea celor patru ostatici în Franţa este sinonimǎ deci cu o gurǎ de oxigen pentru preşedinte şi cu un scurt armistiţiu politic, cînd întreaga clasǎ politicǎ îşi afişeazǎ în mod unanim satisfacţia cǎ aceşti oameni au scǎpat de infernul detenţiei. Cum se întîmplǎ de obicei în astfel de cazuri, preşedintelui francez i-a revenit onoarea de a anunţa primul, încǎ de ieri cînd se afla în vizitǎ la Bratislava, vestea cea bunǎ. Astǎzi, primindu-i la aeroportul militar de la Villacoublay din apropierea Parisului pe cei patru foşti ostatici, François Hollande a ţinut sǎ le mulţumeascǎ înainte de toate autoritǎţilor de la Niamey:”Doresc sǎ exprim gratitudinea Frantei faţǎ de preşedintele Nigerului domnul Issouffou. El împreunǎ cu echipele sale a putut face  tranzacţiile necesare pentru eliberarea ostaticilor nostri. Vreau sǎ mai subliniez cǎ aceste negocieri pot fi uneori lungi, aspre, dificile.”Cei patru oameni care şi-au regǎsit familiile şi au ieşit din coşmarul sechestrǎrii în statul Mali sunt Daniel Larribe, 62 de ani, Thierry Dol, 32 de ani, Pierre Legrand, 28 de ani, şi Marc Féret, 46 de ani. Ei au venit de la Niamey în compania ministrului de externe Laurent Fabius şi a ministrului însǎrcinat cu apǎrarea, Jean-Yves Le Drian. Integral aduce RFI

 Scandalul NSA continuă. Serviciile americane interceptează datele utilizatorilor de Yahoo şi Google. 20 de ţări europene au colaborat cu Agenţia. Majoritatea marilor publicaţii internaţionale au publicat miercuri noi date în scandalul NSA, început atunci când fostul consultant Edward Snowden a oferit The Guardian documente clasificate din care reiese că Guvernul american îşi spionează, pe scară largă, cetăţenii. Astfel, presa internaţională, de la Washington 31-10-13-EX_05Post până la El Mundo sau Il Messaggero, a relatat miercuri cum Agenţia Naţională de Securitate din SUA a interceptat datele utilizatorilor de Yahoo şi Google, că l-a ascultat pe însuşi Papa Francisc şi că colaborează cu 20 de ţări europene. Agenţia Naţională de Securitate din SUA a spart liniile de comunicaţii care conectează centrele de date deţinute de Yahoo şi Google în toată lumea, potrivit documentelor obţinute de la fostul consultant NSA Edward Snowden şi citate de Washington Post. Conectându-se la aceste linii, Agenţia a avut posibilitatea de a colecta la discreţie datele a milioane de utilizatori de pe toate continentele şi, deşi NSA nu păstrează toate datele pe care le strânge, păstrează totuşi o mare parte din ele. 4,8 milioane de conturi de Yahoo Mail în România Într-un document, Agenţia recunoaşte că o mare problemă în activitatea sa este că adună cantităţi uriaşe de informaţii şi că încearcă să controleze acest fenomen. Numai în România există, de exemplu, 4,8 milioane de conturi de Yahoo Mail şi 5,7 milioane de conturi de Yahoo Messenger. Potrivit unui raport secret din data de 9 ianuarie 2013, directoratul de achiziţii al Agenţiei Naţionale de Securitate trimite zilnic milioane de înregistrări de pe reţelele interne ale Yahoo şi Google către centrele de date de la sediul agenţiei din Fort Meade. În precedentele 30 de zile, spune raportul, acestea au procesat peste 181 de milioane de înregistrări noi, care variau de la informaţii legate de expeditorul şi destinatarul e-mailurilor, până la documente text, audio şi video, mai scrie Washington Post.Principala unealtă cu ajutorul căreia NSA exploatează aceste date este un proiect numit MUSCULAR, operat în colaborare cu corespondentu britanic al NSA, GCHQ. Din anumite puncte secrete de interceptare, cele două agenţii copiază fluxuri întregi de date care circulă prin cablurile de fibră optică prin care este transmisă informaţia între centrele de date ale giganţilor din Sillicon Valley. Procesul de interceptare este cu atât mai mult mai izbitor cu cât sub un program separat, cunoscut sub num,ele de PRISM, serviciul secret are uşa deschisă către conturile utilizatorilor Google şi Yahoo, legal, printr-un ordin judecătoresc. Integral aduce Gandul

Silvio Berlusconi ameninţă cu o nouă criză de guvern, dacă va fi exclus din Senat (presa italiană). După trei luni de la sentinţa Curţii de Casaţie de la Roma /emisă la 1 august/, care l-a condamnat definitiv pe fostul premier italian Silvio Berlusconi la un an de închisoare pentru fraudă fiscală, în dosarul Mediaset, Senatul de la Roma nu a decis încă data desfăşurării votului în vederea excluderii lui Berlusconi din parlament, informează miercuri presa din Peninsulă. “Italia, ţara în care toate deciziile se amână”, scrie cotidianul La Repubblica de la Roma, care precizează că fostul premier Silvio Berlusconi, lider al dreptei italiene, continuă să declare că este nevinovat şi ameninţă cu o nouă criză de guvern, dacă Senatul de la Roma va decide excluderea sa din parlament, în virtutea legii Severino, aprobată în 31-10-13-EX_062012 de guvernul tehnocrat condus de Mario Monti. Într-un interviu acordat marţi jurnalistului Bruno Vespa, de la postul public de televiziune Rai Unu, Il Cavaliere /în vârstă de 77 de ani/ a afirmat că votul asupra excluderii sale din Senat “ar fi o pată asupra democraţiei italiene, destinată să rămână în cărţile de istorie”. Liderul dreptei italiene “nu poate fi exclus din parlament printr-o sentinţă judiciară, care este de fapt una politică, o sentinţă care nu are nicio legătură cu realitatea, numai pentru faptul că stânga italiană nu reuşeşte să câştige alegerile legislative”, a mai declarat Berlusconi, potrivit publicaţiei amintite. Cotidianul Corriere della Sera din Milano relevă faptul că aceste declaraţii ale lui Berlusconi au fost difuzate în timp ce Comisia specială pentru alegeri şi imunitate din cadrul Senatului de la Roma dezbate încă asupra modului în care se va vota excluderea liderului dreptei italiene, care a obţinut funcţia de senator în urma alegerilor parlamentare de la sfârşitul lunii februarie. Nu s-a decis încă dacă acest vot va fi secret sau deschis şi nu s-a decis încă data la care se va reuni Senatul de la Roma, în şedinţă plenară, pentru a vota asupra “destinului politic” al fondatorului partidului de dreapta Poporul Libertăţii (PdL), formaţiune politică ce va fi “dizolvată” la începutul lunii decembrie, după decizia lui Silvio Berlusconi de a reveni la vechiul său partid de dreapta, Forza Italia /fondat în 1994/. Cotidianul La Stampa din Torino notează că Mişcarea populistă 5 Stele /M5S/, condusă de fostul actor comic Beppe Grillo, continuă să ceară ca excluderea lui Berlusconi din Senat să fie votată prin scrutin deschis, cu scopul de a evita “orice fel de surpriză”. În cursul interviului menţionat, Berlusconi a mai afirmat că executivul de mare coaliţie între stânga şi dreapta condus de premierul Enrico Letta /moderat de centru-stânga/ este “în pericol” dacă nu va fi modificată, în parlament, recenta lege a bugetului, aprobată de guvern. “Legea bugetului statului italian va trebui să fie modificată şi îmbunătăţită, deoarece, pentru dreapta italiană, este inacceptabilă ideea de a introduce noi impozite pentru cetăţenii italieni”, susţine Il Cavaliere, declaraţie subliniată de principalul cotidian torinez. Integral aduce Agerpres

Memento: Stalin, diviziile papale si politichia mioritica

Se presupune că Stalin [*] a întrebat cu dispreţ cât de multe divizii are la dispoziţie Papa. Răspunsul a venit după moartea dictatorului sovietic, atunci când Zidul Berlinului s-a prăbuşit şi Europa de Est a ieşit din spatele Cortinei de Fier si datorită Papei Ioan Paul II. Nu stiu daca acest lucru este relevant pentru articolul urmator, sper totusi ca o parte din noi vor gasi sensul. Un partid politic este practic bazat pe cateva principii:

  • Primul principiu ar fi – formularea unui program si actionarea programatica;
  • Al doilea principiu ar fi – organizarea pentru a servi intereselor unor grupuri sociale, comunităţii umane;
  • Al treilea principiu angajeaza eforturile acestui partid pentru dobândirea şi menţinerea puterii politice, în vederea organizării şi conducerii societăţii, conform cu idealurile proclamate în platforma program.

Daca avem in vedere aceste principii de baza, vom avea surpriza sa  constatam ca toate  partidele din Romania indeplinesc foarte putin si mai de loc aceste principii. Principiul de baza, cel doctrinar, exista pe hartie, absolut neluat in seama cu adevarat de nimeni  si aproape niciodata.

30-10-13-P_9

PDL a fost  un adolescent care a crescut prea mare, prea repede. Hainele au ramas mici si peticirea lor nu a dat rezultatele scontate. Cred ca cel putin toti cititorii blogului, simpatetici  sau refractari la potentialul acestui partid in viitor, trebuie sa fie de acord cu lucrurile urmatoare:

  1. Daca Basescu pierdea alegerile prezidentiale, acest partid ar fi intrat intr-un “congelator” politic pentru o perioada indelungata
  2.  In aceasta perioada, acest partid ar fi trecut la un proces de reformare si remodelare;
  3. Aripa de stanga a acestui partid, impreuna cu electoratul ei, ar fi migrat spre PSD;
  4. Aripa de dreapta a acestui partid, impreuna cu electoratul ei, ar fi reformat si remodelat acest partid, inlaturand majoritatea “greilor” din pozitiile de conducere  politica. La fel de bine s-ar fi putut intampla si invers, adica “greii partidului” ar fi continuat hegemonia si s-ar fi pus problema unei re-infiintari a PLD;
  5. Nu s-a intamplat si din nefericire, Basescu luand o mare parte din sarcinile neplacute si devenind paratraznetul lor, le-a facilitat greilor partidului  continuarea  dezmatului clientelar si acumularea nelinistilor si de multe ori ura subiectiva a populatiei;
  6. Lipsa de comunicare coerenta si lipsa de competente a gastii de la Cluj care l-a insotit pe Boc la Bucuresti (bineinteles si altii de prin alte locuri)  a fortat exitul pe care il vedem (si simtim astazi); Vezi aici o SURSA extrem de utila!

Paradoxul partidelor romanesti consta in imposibilitatea rationalizarii optiunilor  electorale din cauza a trei  probleme majore:

  1. Inexistenta unui electorat masiv, care poate fi educat suficient si eficient pentru sustinerea unui program doctrinar;
  2.  Din aceasta cauza exista o dependenta dramatica fata de activistii din teritoriu, la randul lor la fel de inadaptabili din punct de vedere doctrinar;
  3. Infrangerea ii pedepseste automat (by default) pe acesti activisti, victoria TREBUIE sa-i recompenseze.

Marea problema a majoritatii partidelor este lipsa grava de activisti originali, activisti din convingere, bineinteles ca aceasta lipsa este direct proportionala cu lipsa idealurilor adevarate ale conducerii acestor partide, mult prea “traditionale” in sensul rau al cuvantului.

Mesajele alambicate si eforturile de a dezvolta “supermarketuri” ideologice subtiaza apetitul celor care chiar doresc sa creada in “ceva” si sa activeze pentru realizarea acelui “ceva”.  Limba de lemn, atat de specifica comunismului, se perpetueaza cu spor si o descoperim cu surprindere extraordinara chiar in uzul cotidian al unor tineri poiliticieni, care nu au avut nimic cu acele vremuri si chiar sunt anti-comunisti convinsi.

Alterarea democratiilor de partid (interne)  a fost substantiala si la PNL si la PDL cu ocazia ultimele lor congrese, cand s-a trecut la “voturile pe lista” pentru a acredita gastile de partid impotriva demersului democratic normal. Aceasta metoda “pe liste” a creat in PNL un dictatoriat nefast si in PDL aproape ca l-au distrus.

Nici un partid nu va reusi sa redreseze jalnica situatie in care ne aflam  si sa genereze o noua clasa politica prin acapararea puterii interne si inlaturarea activismului autentic. Vremea partidelor “ganditorilor sterpi” si a avocatilor cu sperante de propasire s-a terminat! A inceput in Statele Unite, a continuat in Europa si va sosi in anii viitori si in Romania.

O spun clar si fara nici un dubiu cu o adresa la fel de clara – inlaturarea activismului autentic va distruge o miscare cu potential pe care am sustinut-o si pe care inca o mai sustin. Nimic nu ma va convinge sa accept sustinerea unei liste formate din avocati in cautare de clientele (cu tot respectul pentru meserie) si fat-cats de birouri, care sa nu reprezinte cu adevarat activismul autentic – cel care a ridicat aceasta miscare!

Nota

[*] Intrebarea lui Stalin adresata lui Pierre Laval in 1935. Mentionat in The Second World War (1948) by Winston Churchill vol. 1, ch. 8, p. 105.

P.S. Articolul a fost publicat la data de 29/04/2012 pe Politeia Veche

Civilizaţii: India / un început

Civilizatia indiana este mult mai complexa decat orice alta civilizatie care a existat si inca mai exista si astazi in forme care amintesc trecutul indepartat al subcontinentului indian. India antică ocupa teritoriul pe care îl numim IndiaIst-1subcontinentul indian, pe acest teritoriu azi existând patru state: Republica India, independentă din 1947, Pakistanul, Sri Lanka (Ceylon) și Bangladeshul, devenit independent în 1971. În Valea Indusului, care azi aparține Pakistanului, în jurul anului 2500 î. Hr. s-au format cele mai vechi civilizații ale lumii – Mohenjo-daro si Harappa.

Mohenjo-daro (“colina celor morți”) a fost un oraș antic situat la cca. 80 km sud-vest de actualul oraș pakistanez Sukkur, Sindth. Mohenjo-daro si a fost construit propabil în jurul datei de 2.600 î.Hr., abandonat cam în anul 1.700 î.Hr. și descoperit de arheologi în anul 1924 în timpul construirii unei căi ferate. Se remarcă construcția orașului care are formă de rețea și drumuri paralele. Locuințele aveau fiecare propria toaletă si diverse anexe care nu ar fi facut de rusine ruralul multor tari Europene.

 Harappa este un alt oraș în regiunea pakistaneza Punjab din nord-estul Pakistanului. Aici au fost descoperite ruinele unui antic oraș fortificat, care a existat între 3300 î.Hr și 1600 î.Hr. Se crede că numărul de locuitori era de circa 40.000 de persoane, foarte mare pentru acea vreme.

IndiaIst-3

 Istoria Indiei a fost influentata definitiv de invazia sau migratia triburilor nomade ariene, care ajung în mileniul II î. Hr., care detinand arme de bronz și care de luptă, au migrat pe parcursul a 2 secole în India in mai multe valuri, trecand din  Afghanistanul de azi.

IndiaIst-2Termenul de arian în sanscrită arya, înseamnă onorabil sau nobil. Strict vorbind, desi au fost considerati ca indo-europeni, ei sunt asociaţi cu gupul lingvistic al indo-iranienilor. Termenul de arian poate fi folosit ca referire atât pentru limba indo-iraniană, cât şi pentru cea indo-ariană, care au dominat în India şi Iran. Iran înseamnă “tărâmul arienilor”.

 Cele mai vechi informaţii despre ei provin dintr-o lucrare literară redactată într-o limbă indo-europeană şi care se numeşte Rig Veda. Arienii vorbeau limba vedică (sanscrita), iar ca primă religie a acestora în India a fost vedismul. Cunoaşterea filozofică, religioasă şi ritualică a practicilor perioadei vedice (1500-500 î.Hr.) era cuprinsă în nişte lucrări denumite vede (în traducere cunoaşteri). În ordinea cronologică în care au fost scrise ele erau: Rig Veda, Sama Veda, Yajur Veda şi Atharva Veda. În scurt timp după ce au ajuns în nordul Indiei ei au devenit clasa dominantă. Din punct de vedere militar erau avantajaţi de folosirea carului de luptă si tehnologia bronzului.

 IndiaIst-4Această populaţie Aryană – presupusa de culoare deschisă, s-a suprapus peste populaţia indigenă , probabil de origine hamitica, fără însă a se amesteca cu aceasta şi a divizat societatea indiană-hindusă în patru clase sociale numite caste. Din nefericire, structura sociala a ramas neatinsa profund pana in zilele noastre.

Castele au fost – Casta preoţilor – Brahmanii, Aryenii; Casta conducatorilor şi a războinicilor – Ksatriya; Casta negustorilor, proprietarilor de pamant şi mestesugarilor – Vaisyas; Casta servitorilor – Sudras, un fel de iobagi semi-sclavi.

Populația băștinașă, marea lor majoritate dravidieni, probabil de origine hamitica (culoarea pielii mai închisă) – în nordul cucerit au devenit “Sudras” (uneori “Sutras”) ai arienilor. În sudul peninsulei și-au păstrat independența, chiar si dupa cucerirea musulmana. Din cauza reliefului cuceritorii ajungeau aici mai greu și implicit istoria politică a acestor regiuni diferă de cea a teritoriilor din nord, cu toate că influența ideilor culturale și religioase nu a putut fi oprită de izolarea geografică.

Limba Sanscrită

 

Limba sanscrită  este printre primele limbi indo-europene scrise. Considerată o limbă clasică, împreună cu Tamilă, Telugu şi Kannada, limba sanscrită este considerata drept limbă contemporană oficială in India. În India, există în jur de 200.000 de vorbitori fluenţi, toţi nenativi, ai acestei limbi. În ultimii ani au fost multe proiecte pentru a aduce din nou la viaţă această limbă antică, care deşi “moartă”, trăieşte datorită vorbitorilor săi nenativi, toţi oameni de cultura sau clerici.

 Limba sanscrită  este limba liturgica in Hinduism şi Budism, şi este una din cele 22 de limbile oficiale ale Indiei.  Limba sanscrită  clasica in formatul prevazut de gramatica Panini, apare jurul secolului  al IV-le î.Hr. Poziţia sa în cadrul culturilor din sudul si estul Asiei in special in peninsula Indiana  este asemănătoare cu cel al Latinei şi a Greacăi în Europa şi au influenţat în mod semnificativ limbile  moderne din aceste teritorii.

IndiaIst-5

 Forma cea mai veche de sanscrită este cunoscuta  sub numele sanscrită Vedica. Limba folosita in scrierile Rig Veda sunt nivelul cel mai vechi şi mai arhaic conservat, datând probabil încă din secolul al XV î.Hr, desi prima gramatica a limbii a aparut cu 10 secole mai tarziu. Etimologic, verbul  sanskrta – poate fi tradus ca “a pune împreună bine sau complet format, rafinat, foarte elaborat”. Scrisul sanskritic a evoluat din vechiul script Brahami care a produs un numar de derivate. Primul ar fi Devanagari, etimologic este combinatia dintre cuvintele “deva” (zeitate) si “nagari” implicand o traducere aproximativa scris evoluat (urban) pentru necesitatile religioase (zeitate).

IndiaIst-6

Majoritatea “alfabetelor” asiatice in afara celelor bazate pe logogramele chinezesti sunt bazate pe scrisul Brahamic. Brahmi este unul dintre cele mai importante şi influente sisteme de scriere din lume. El reprezintă cel mai bogat  post-Indus corpus de texte, precum şi unele dintre cele mai timpurii inscripţii istorice găsite în India. Cel mai important, el este stramosul la sute de modele de scris găsite în sud, sud-est, şi Asia de Est.

IndiaIst-7 Acest elegant scris a apărut în India, probabil in secolul al V î.Hr., faptul că nu avea mai multe variante locale chiar şi în textele timpurii sugerează că originea lui este probabil mai veche. Exista mai multe teorii privind originea scrisului Brahmic, trei din ele sunt fezabile. Prima ar fi o origine in scrisul proto-indic dezvoltat independent in valea Harpa, una din cele mai vechi culturi ale umanitatii. Alte doua teorii il conecteaza la scrierea Vest sau Sud semitica din cauza unor similaritati care pot fi (sau nu) intamplatoare. Brahmic este un alfabet “silabic”, ceea ce înseamnă că fiecare semn poate fi fie o consoană simplă sau o silabă care include o consoana si o vocala. Descendentii directi ai scrisului Brahamic sunt: : Bengali, Devanāgarī, Gujarāti, Gurmukhi, Kannada, Khmer, Malayalam, Oriya, Sinhala, Tamil, Telugu, Tibetan.

Scrisul Grantha  este bazat pe unul dintre cele mai timpurii alfabete derivate din  alfabetul Brahamic.  Acest scris a aparut in sudul peninsulei indiene si a influentat scrisul Tamil, Cambodian si Malaezian.

IndiaIst-8

 Deşi Sanscrită este acum aproape exclusiv scrisa în Devanagari, scrisul Grantha a fost folosit pentru a scrie în sanscrită Tamilă toate textele laice si religioase pana in  secolul al XIX-lea. Lingvistii cred că scrisul Grantha a fost folosit pentru a scrie primele cărţi Veda înca din  secolul al V-lea. La începutul secolului al XX-lea, aceasta scris a început să fie înlocuit in scrisul Devanagari în toate textele religioase şi ştiinţifice, in textele populare  se foloseste pana astazi alfabetul Tamil (cu utilizarea de diacriticelor) derivat din acest scris Grantha.

Revista Presei – 30 octombrie / Guvernul Ponta – risipă, hoţie, neconstituţionalitate!

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Vremea  va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit la sfârşitul 30-10-13-P_1lunii octombrie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în nordul litoralului şi 26 de grade în Banat, iar cele minime între 6 şi 12 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei. Ziua, cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în nord-vestul şi nordul extrem al teritoriului. În cursul nopţii, nebulozitatea se va accentua treptat îndeosebi în regiunile extracarpatice, unde cu totul izolat va ploua slab sau burniţa. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase din sud şi est şi cu totul izolat în rest se va semnala ceaţă.

 În Bucureşti, vremea va rămâne mult mai caldă decât în mod normal la această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade. Ziua cerul va fi variabil la senin, iar în cursul nopţii treptat nebulozitatea se va accentua. Vântul va sufla în general slab. Dimineaţa şi din nou spre sfârşitul intervalului se va semnala ceaţă.

Curs valutar BNR  valabil azi:    1 EURO = 4. 4430 RON; 1 USD = 3. 2290 RON; 1 EURO = 1. 3760  USD; Francul elvetian 3. 5966 RON. Gramul de aur 139.8194 RON.

 Turismul intră total pe mâna baronilor locali. Proiectul descentralizării, elaborat de Liviu Dragnea, oferă puteri nemăsurate Consiilor Judeţene în domeniul turismului şi al alimentaţiei publice. Proiectul legislativ pe descentralizare, realizat de Ministerul Dezvoltării, condus de vicepremierul Liviu Drganea, le oferă posibilitatea baronilor loclai să taie şi să spânzure în domeniul turismului. Potrivit proiectului pentru care premierul Victor Ponta îşi va asuma răspunderea în 30-10-13-P_2Parlament, pensiunile vor avea nevoie de autorizaţie din partea Consiliilor Judeţene şi nu din partea Ministerului IMM-urilor şi Turismului, condus de Maria Grapini, cum se întâmpla până acum. Titlul IV din lege, privind măsurile de descentralizare în domeniul turismului, oferă Consiliilor judeţene următoarele atribuţii: „Autorizează funcţionarea pensiunilor, activităţile ghizilor de turism, centrele de informare şi promovare turistică, structurile de primire turistică şi unităţile de alimentaţie publică situate în unităţile administrativ-teritoriale şi în staţiuni turistice; emit brevetul de turism“. Dedicaţia pentru Consiliile judeţene nu se opreşete aici. Liderii CJ au primit dreptul de a emite avize de specialitate pentru privind zone şi staţiuni turistice, dar şi dreptul de a da aviz tehnic pentru construcţiilor noi cu destinaţie turistică. În aceste categorii se încadrează hoteluri, moteluri, vile, cabane, campinguri, restaurante, dar şi cluburi, cazinouri sau săli polivalente. Ministerul Dezvoltării nu a uitat nici de turismul balnear, astfel, a lăsat pe mâna şefilor de judeţ adminsitararea compelxelor de tratament balneo-climateric. În plus, Autoritatea Naţionala pentru Turism pierde dreptul de administrare a plajelor cu destinaţie turistică în favoarea unităţii administrativ-teritoriale pe a în raza căreia se află. Practic, baronul de Constanţa, Nicuşor Constantinescu, un apropiat al ministrului Dragnea, a primit cu dedicaţie dreptul de a închiria plajele. Integral aduce Adevarul

Procuroarea Angela Nicolae, despre acuzațiile de trafic de influență: Este o răzbunare a unei foste partenere de afaceri a fiului meu. Procuroarea Angela Nicolae a declarat, marţi, la ieşirea de la instanţa supremă, că 29-10-13-P_3situaţia în care se află ea şi fiul său reprezintă o răzbunare a unei foste iubite şi partenere de afaceri a acestuia din urmă, care, la rândul ei, îi cunoştea pe oamenii de afaceri acuzaţi de evaziune. “Am dat o declaraţie amplă în faţa instanţei de judecată, în care am precizat că nu sunt vinovată de niciun fel de infracţiune ce se reţine în sarcina mea. Nu am luat nicio sumă de bani, nici cu împrumut, nici nu am pretins vreo sumă de bani de la partenerii de afaceri din vreo societate cu care colabora fiul meu”, a spus procuroarea de la PICCj, potrivit Mediafax. „Am combătut toate acuzaţiile care mi s-au adus mie şi fiului meu. Toate aceste aspecte sunt legate de o anumită răzbunare, nu din partea autorităţilor, ci din partea unor persoane şi a unei foste prietene a fiului meu care era în leg cu aceşti cetăţeni libanezi”, a mai spus Nicolae, precizând că femeia repectivă i-a fost şi parteneră de afaceri fiului ei. Procuroarea Angela Nicolae şi fiul acesteia, Daniel, au fost arestaţi pentru 29 de zile, a hotărât marţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia instanţei supreme nu este definitivă. Aduce b1TV

42 de ani de la tragedia de la Certej. La 30 octombrie 1971, 89 de oameni mureau înecaţi într-un val de steril de la exploatarea minieră. Se împlinesc 42 de ani de la tragedia de la Certej, tragedia uitată a 89 de vieţi 30-10-13-P_3îngropate sub 300.000 de metri cubi de substanţe chimice dintr-un iaz de decantare aparţinând unei mine din localitatea hunedoreană. La 4:55 a.m., ora tragediei, cinci activişti care se opun proiectului de exploatare auriferă de la Roşia Montană au venit cu flori la Ministerul Mediului şi au aprins primele lumânări în memoria victimelor. Pe parcursul zilei, mai mulţi manifestanţi şi-au anuntat prezenţa aici, iar la ora 17:000 vor să repună în scenă accidentul din 1971. Scopul lor este să transmită opiniei publice cât de periculoase sunt exploatările miniere pe bază de cianuri. Accidentul ecologic de la Certej a fost cea mai mare tragedie pe timp de pace din România anilor 70, muşamalizată de regimul comunist pentru a preveni eventuale reacţii de protest ale populaţiei. Pe 30 octombrie 1971, la ora 4:55, digul exploatării miniere Certeju de Sus, judeţul Hunedoara, s-a rupt. Un val acid de steril de 300.000 metri cubi s-a revărsat din iazul de decantare şi a înghiţit şase blocuri, un cămin cu 30 de camere şi patru locuinţe individuale. 89 de oameni au fost ucişi în doar 15 minute. Nimeni nu a fost condamnat pentru această tragedie.DiGi24

De cine depinde eliminarea vizelor americane. E ciudată perseverenţa autorităţilor române de a ascunde opiniei publice adevărul privitor la vizele de călătorie în SUA. Avansul relaţiilor româno-americane este marcat periodic de 30-10-13-P_4revendicările româneşti privind eliminarea vizelor. Primul ministru a făcut declaraţii referitoare la acest subiect în cursul vizitei recente la Washington, iar a doua zi după ceremonia de la Deveselu, prilejuită de inauguarea lucrărilor la sistemul antirachetă, ministrul de Externe Titus Corlăţean a fost audiat de senatorii PSD pe tema vizelor americane. Ministrul afacerilor externe a declarat la finalul întrevederii că a descoperit în rândurile colegilor săi o stare de insatisfacţie cât se poate de firească. „Atunci când de ani de zile discutăm pe canale diplomatice, fireşti, negociem eliminarea corectă, legitimă, a vizelor pentru cetăţenii români, (…) este firesc să spunem foarte clar: Da, în Parlamentul României există chiar frustrare, adunată de ani de zile faţă de tratamentul acordat cetăţenilor români”.Presupoziţia de cele mai multe ori nerostită, dar care se află la baza tuturor acestor dezbateri şi frământări este că, în planul relaţiilor bilaterale, România a făcut suficient de multe eforturi pentru ca Statele Unite să manifeste faţă de cetăţenii ei mai multă deschidere. Mai ales după angajarea militarilor români în războiul din Irak, solicitarea de eliminare a vizelor a fost formulată cu mai multă insistenţă. Integral la  Deutsche Welle

Gaura din bugetul României şi taxele pe care guvernul le negociază cu FMI. “Scenariul de bază” al ministrului bugetului, Liviu Voinea: “Există un gol care trebuie umplut”. Guvernul ia în calcul, pentru 30-10-13-P_52014, eliminarea excepţiilor de taxare a unor categorii de venituri, excepţii existente în prezent în Codul fiscal, şi lărgirea bazei de impozitare, pentru a umple golul care există “în scenariul de bază” pentru bugetul pe anul viitor între venituri şi cheltuieli. “Scenariul de bază nu cuprinde în acest moment o creştere de taxe care afectează salariul de bază. Dar în scenariul de bază există un gol între venituri şi cheltuieli care trebuie umplut. Trebuie luate măsuri, dar preferăm măsuri de natura eliminării excepţiilor care sunt în codul fiscal. Sunt mulţi care sunt exceptaţi”, a declarat, marţi,  la Gândul live, ministrul Bugetului, Liviu Voinea, evitând să precizeze exact care vor fi măsurile concrete avute în vedere, pe motiv că ele sunt discutate în acest moment cu FMI. Şefului Bugetului nu a fost însă la fel de rezervat când a venit vorba despre impozitele pentru persoanele aflate în întreţinere: “Nu impozităm nici nevesta, nici amanta. Asta pot să v-o infirm categoric”.  “Facem bugetul pornind de la rectificarea din 2013, la asta adăugăm prognoza de venituri, prognoza de creştere economică pentru 2014, cât avem voie să ne întindem ca deficit şi ce cheltuieli avem nevoie şi rezultă diferenţa care trebuie acoperită prin diverse măsuri fiscale”, a insistat Voinea, amintind că şi la elaborarea cadrului financiar pentru acest an, pentru pentru închiderea pe un deficit negociat iniţial de 2,1, a fost nevoie adoptarea unor măsuri fiscale, în plus faţă de cele existente. În acest moment, potrivit Codului fiscal există o serie de venituri asupra cărora nu se aplică contribuţiile sociale sau de sănătate, printre ele veniturile din dividende, dobânzi, drepturi de autor sau activităţi de tipul PFA. Integral aduce Gandul

Reteaua Pavaleanu: Dosarul fostului consilier din Guvern emana din deseurile “bombei plutitoare” Flaminia. Dosarul in care fostul consilier al Secretariatului General al Guvernului Mihai Pavaleanu este arestat 30-10-13-P_6preventiv pentru presupuse infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani este disjuns dintr-un caz privind o tentativa de introducere frauduloasa in Romania a deseurilor toxice de pe nava Flaminia, cunoscuta drept “bomba plutitoare”, blocata de 5 luni in Portul Constanta. Conform referatului procurorilor, dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani cu prejudiciu total de 35 de milioane de euro, in care Pavaleanu a fost arestat preventiv alaturi de alte persoane, a pornit de la un alt dosar, deschis impotriva lui Razvan Alexe, un apropiat al lui Pavaleanu. Conform procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahiva, care au initiat dosarul, cazul se refera la “deşeuri introduse în ţară în alte scopuri decât cel al eliminării şi care nu pot fi utilizate în scopul pentru care au introduse”. Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, care au preluat dosarul mai departe, sustin ca au indicii ca Razvan Alexe ar fi incercat sa transporte reziduuri toxice de pe vasul  Flaminia la staţia de epurare aparţinând Rafinăriei  Astra. Magistratii spun deseurile toxice de pe “bomba plutitoare” urmau să fie prelucrate la statia de epurare a Rafinariei Astra în condiţiile în care aceasta nu mai îndeplineşte condiţiile  tehnice de prelucrare a reziduurilor. De altfel, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a şi refuzat prelungirea autorizaţiei de funcţionare a statiei de epurare. Integral citeste pe HotNews

Cum a mascat presedintele TVR o risipa de 6 milioane de euro din banii televiziunii publice. Societatea Romana de Televiziune (SRTv), care detine posturile publice TVR, va cheltui 6,3 milioane de euro pentru cumpararea a 140 de autoturisme noi, desi are datorii uriase catre stat si in ciuda faptului ca in februarie a disponibilizat aproape 700 30-10-13-P_7de persoane pentru a acoperi pierderile financiare. In luna mai, conducerea societatii a considerat ca situatia nu mai e asa grava si a decis inlocuirea parcului auto, pe motiv ca autoturismele au “norma de casare indeplinita, au un parcurs intre 200.000 si 500.000 de kilometri”. O astfel de actiune costisitoare presupunea un acord obligatoriu din partea Consiliului de Administratie (CA), si cum presedintele director general al societatii, Claudiu Saftoiu, si oamenii sai se temeau ca nu-l vor obtine, au apelat la o smecherie. În şedinţa din 15 mai, conducerea executivă a prezentat o notă de fundamentare prin care solicita membrilor CA modificarea planului de investiţii pentru anul 2013. “Riscăm să cădem din maşină când mergem la filmare” a fost argumentul principal invocat. În schimb, nici în documentul scris, nici în timpul dezbaterii pe această temă nu s-a discutat despre o sumă estimativă necesară pentru achiziţie. Nemulţu­mirea unora dintre repre­zentanţii din Consiliu cu privire la inoportunitatea unei astfel de cheltuieli consistente a fost înlăturată prin angajamentul că o parte din bani vor fi obţinuţi din vouchere Rabla (s-au estimat 66.000 de euro), din buy-back (s-a vehiculat circa 400.000 de euro) şi prin convenţii de barter cu dealerii auto. Această promisiune a părut suficientă pentru ca CA să aprobe modificarea planului de investiţii şi demararea procedurilor în vederea achiziţiei a 140 de autoturisme. Fără precizarea unui plafon maxim, ci doar cu condiţia ca într-o lună jumătate, adică până cel târziu în iulie, să fie prezentat un caiet de sarcini cu toate detaliile operaţiunii. Integral in Romania Libera

Victor Ponta – cand magaria e ca bumerangul. Guvernul Ponta primeste o lovitura grea de la CCR prin declararea neconstitutionala a Codului Insolventei. Probabil ca si Victor Ponta se astepta ca prevederea discriminatorie referitoare la firmele din audiovizual sa fie respinsa. Era cu mult prea gogonata. Dar odata respins punctual un articol, el era corectat si Codul devenea numai bun de intrat in vigoare. Acest Cod al Insolventei care este o suma de ineptii 30-10-13-P_8infioratoare pentru toti juristii, de la avocati la judecatori. Dar CCR nu i-a intins lui Victor Ponta acest colac de salvare, ci i-a respins intregul cod pe doua motive clare: nu se justifica urgenta pentru a recurge la ordonanta si guvernul nu are dreptul sa adopte ordonante care afecteaza regimul institutiilor fundamentale ale statului. Gaselnita aceasta cu OUG a socat pe toata lumea, pentru ca initial Codul Insolventei intrase in dezbaterea guvernului ca proiect de lege, dar s-a dat de trei ori peste cap si a devenit pana la sfarsitul sedintei ordonanta. Urgenta invocata de Victor Ponta a fost combaterea evaziunii fiscale. Nimeni nu contesta legitimitatea acestui obiectiv, dar o lege de o asemenea importanta precum Codul Insolventei, cu impact atat de mare asupra mediului de afaceri si asupra societatii romanesti in ansamblul ei nu poate fi aruncat in vigoare printr-o decizie a guvernului luata peste picior, fara ca macar CSM sa fi avizat proiectul si cu un termen de intrare in vigoare extrem de scurt, sub o luna. Codurile civile au intrat in vigoare la un an dupa adoptare si tot au existat unele probleme in practica. Cum sa iti imaginezi ca 20 de zile sunt suficiente pentru a cunoaste prevederile codului cand nici macar nu ai organizat o dezbatere serioasa a proiectului? Cum poti sa-ti imaginezi ca macar juristii vor stapani noua materie? Cum sa-ti imaginezi ca pot fi organizate noi complete specializate si cum sa adaptezi atat de repede sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor? Integral la Ziare.com 

Va urez o zi buna!

Ştiri Externe: 30 octombrie 2013 / Şi în America “mama proştilor” este tot timpul gravidă!

James Clapper: Spionarea liderilor străini este un “principiu” al serviciilor de informaţii. Este indispensabil să ştim care le sunt intenţiile. Cunoaşterea intenţiilor liderilor străini este un “principiu fundamental” pentru orice serviciu de informaţii, a apreciat marţi directorul comunităţii serviciilor de informaţii din SUA (DNI) James Clapper, fără a evoca o eventuală interceptare a comunicaţiilor Angelei Merkel. Timp de 50 de ani de când lucrez în 23-10-13-EX_03informaţii, a cunoaşte intenţiile liderilor este un principiu fundamental pentru ceea ce încercăm să colectăm şi să analizăm”, a recunoscut acesta în cadrul unei audieri în faţa comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor. Este vorba mai ales de “a determina dacă ceea ce spun corespunde cu ceea ce se întâmplă. Este indispensabil pentru noi să ştim încotro merge ţara, care le este politica, cum are consecinţe asupra noastră într-o întreagă serie de domenii”, a explicat Clapper, care supervizează 16 agenţii de informaţii americane, printre care şi NSA care se ocupă de interceptarea comunicaţiilor. Dezvăluirea spionajului de amploare realizat de NSA în Europa a declanşat un scandal diplomatic în capitalele europene, mai ales în Germania, unde dezvăluirile privind ascultarea telefonului mobil al cancelarului au şocat. Întrebat de un ales dacă state “aliate” realizează sau au realizat activităţi de spionaj la adresa Statelor Unite şi a liderilor săi, James Clapper şi directorul NSA, generalul Keith Alexander au răspuns afirmativ. Ca răspuns la o altă întrebare, Clapper a lăsat să se înţeleagă că membrii delegaţiei de europarlamentari aflaţi în vizită la Washington pentru a cere socoteală administraţiei americane privind activităţile de spionaj în Uniunea Europeană ar putea să nu cunoască acţiunile serviciilor de informaţii ale propriilor state. Integral aduce Mediafax

Statele Unite foloseau servicii europene de informaţii pentru efectuarea interceptărilor. Directorul Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) din SUA, Keith Alexander, a negat, marţi, că Statele Unite colectează direct înregistrări ale telefoanelor sau e-mailurile cetăţenilor europeni, catalogând dezvăluirile făcute de publicaţiile Le 30-10-13-EX_01Monde, El Mundo şi L’Espresson „complet false”, informează CNN. “Dezvăluirile făcute de aceste ziare despre interceptarea comunicaţiilor cetăţenilor europeni de către NSA sunt total false”, a spus generalul Keith Alexander. „Să fim foarte clari. Acestea nu sunt informaţiile pe care le colectăm de la cetăţenii europeni. Datele de la NSA au fost furnizate de partenerii europeni şi sunt informaţii colectate în apărarea noastră şi a aliaţilor noştri din NATO, precum şi în sprijinul operaţiunilor militare”, a declarat generalul Keith Alexander, în faţa unei comisii organizate de Casa Albă în vederea revizuirii activităţilor de supraveghere ale agenţiei NSA. Mai mulţi parlamentari americani, pe fondul dezvăluirilor tot mai numeroase publicate de presa internaţională cu privire la modul în care Agenţia Naţională de Securitate funcţionează, au cerut modificări asupra cadrului legal care permite colectarea informaţiilor. Un alt oficial important, James Clapper, şeful serviciilor secrete americane, a mărturisit parlamentarilor că cerinţele liderilor străini sunt un obiectiv cheie al operaţiunilor de spionaj ale Statelor Unite. „Intenţiile şi cerinţele liderilor internaţionali sunt un principiu de bază a ceea ce vom colecta şi analiza”, a declarat James Clapper, şeful serviciilor secrete americane, adaugând că aliaţii străini spionează la rândul lor oficialii americani ca „o chestiune de rutină”. Integral aduce Adevarul

Microsoft, Google şi Facebook se pregătesc să înlocuiască cel mai folosit sistem pentru monitorizarea şi controlul informaţiei pe Internet. Microsoft, Google şi Facebook pregătesc noi sisteme pentru monitorizarea şi controlul informaţiei pe internet, care vor înlocui aşa-numitele “cookies” – micile secvenţe de soft utilizate în publicitate 30-10-13-EX_02pentru a afişa spoturi “la ţintă” şi pentru a aduna date despre utilizatori, potrivit WSJ.    Cei trei giganţi din Silicon Valley au anunţat recent proiecte prin care vor ocoli miile de companii specializate în plasarea de cookie-uri pe site-uri, în prezent intermediari între agenţiile de publicitate şi publicul ţintă. Mutarea anunţă un transfer masiv de putere în industria globală a publicităţii digitale, estimată la 120 miliarde de dolari pe an. “Se pregăteşte o mare bătălie. Cel care controlează accesul la informaţie o poate închiria şi are un avantaj uriaş”, comentează pentru Wall Street Journal Scott Meyer, director general la Evidon, companie specializată în cookies. Totodată, sistemele pregătite de Microsoft, Google şi Facebook vor fi mai eficiente decât cookie-urile: companiile vor putea aduna informaţii mai exacte şi relevante despre activităţile şi comportamentul utilizatorilor. Schimbarea vine odată cu adoptarea la scară largă a smartphone-urilor şi tabletelor. Cookie-urile nu sunt în totalitate compatibile cu sistemele de operare şi browserele acestor dispozitive, iar advertiserii cer tot mai multe informaţii despre comportamentul consumatorilor atunci când nu sunt în faţa unui PC. Microsoft a anunţat săptămâna trecută în mod discret, pe blogul companiei, că va oferi partenerilor din publicitate posibilitatea de a urmări activităţile online ale utilizatorilor de aplicaţii pe platformele Windows 8 şi Windows 8.1, pe tablete şi PC-uri, şi de a livra spoturi publicitare la ţintă. Sistemul elaborat de companie presupune distribuirea de numere unice de identificare pentru fiecare utilizator, prin intermediul cărora vor fi adunate informaţii despre activităţile şi comportamentul consumatorilor, inclusiv în interiorul aplicaţiilor. Integral aduce Ziarul Financiar

Franţa: suspendarea unei taxe ecologice sub presiunea protestatarilor.  Intr-un climat social tensionat, dar mai ales pe fondul unei revolte anti-fiscale în Bretania, guvernul francez suspendǎ aplicarea unei taxe cu impact ecologic. Francezii se declarǎ în prezent excedaţi de creşterea impozitelor iar preşedintele François Hollande este confruntat cu o scǎdere vertiginoasǎ a cotei sale de popularitate. In ultimii 32 de ani nici un alt preşedinte al Franţei nu a avut un nivel 30-10-13-EX_03de populariate mai scǎzut, iatǎ ce pun în luminǎ sondajele într-un moment cînd mulţi comentatori vorbesc despre un “divorţ între putere şi populaţie”. Practic, doar 26 la sutǎ dintre francezi au o opinie bunǎ faţǎ de politica lui François Hollande, în timp ce 73 la sutǎ exprimǎ o pǎrere negativǎ. Cotidianul Le Monde se întreabǎ dacǎ François Hollande mai poate acţiona în aceste condiţii, şi acelaşi ziar considerǎ cǎ guvernul este total paralizat. Sub presiunea manifestanţilor şi a unei populaţii nemulţumite, guvernul condus de Jean-Marc Ayrault a renunţat în ultimul timp la trei mǎsuri fiscale. Iar de la intrarea sa în funcţie, în 2012, preşedintele a dat înapoi de şapte ori în materie de fiscalitate, scrie ziarul economic Les Echos. Aceast ultim impozit, numit pe scurt ecotaxǎ, avea însǎ o semnificaţie mai deosebitǎ. Mǎsura a fost de altfel adoptatǎ pe vremea preşedintelui Nicolas Sarkozy iar iniţiatorul ei a fost centristul Jean-Louis Borloo. In principiu, acest impozit era destinat sǎ incite intreprinderile la utilizarea unor mijloace de transport mai puţin poluante pentru mǎrfurile lor. Toate camioanele franceze şi strǎine cu un gabarit de peste 3 tone şi jumǎtate ar fi trebuit sǎ plǎteascǎ deci o taxǎ pe şoselele franceze. Statul ar fi urmat sǎ încaseze un miliard de euro pe an în urma acestei mǎsuri. Integral aduce RFI

Un nou război al gazelor între Kiev şi Moscova: Ucraina acuzată de neplata a aproape 900 milioane de dolari.  Gigantul rus Gazprom a acuzat marţi Ucraina de neplata unei sume de 882 milioane de dolari, ceea ce ar putea genera un nou conflict pe subiectelor gazelor între Moscova şi Kiev, în momentul în care fosta republică sovietică speră să semneze în curând un acord de asociere cu Uniunea Europeană. “Suntem extrem de îngrijoraţi de situaţia actuală legată de plata de către Ucraina a gazelor naturale ruse livrate”, a declarat preşedintele concernului rus, Aleksei Miller, 30-10-13-EX_04citat de Interfax. Patronul Gazprom a explicat că Ucrainei i s-a dat un termen pentru a plăti factura de 882 milioane de dolari pentru gazele livrate în luna august şi că acest termen a expirat la 1 octombrie. ‘Situaţia este foarte serioasă, întrucât contractul prevede că, în caz de încălcare a condiţiilor de plată, se trece la un sistem de plată în avans’, a adăugat Miller, potrivit aceleiaşi surse. De amintit că, în ianuarie a.c., Gazprom a cerut Naftogaz, societatea ucraineană de gaz, să plătească şapte miliarde de dolari pentru gazele neconsumate, dar prevăzute în contractul semnat în 2009, când în fruntea guvernului ucrainean se afla Iulia Timoşenko, şi valabil până în anul 2019. Conform acestui contract, Naftogaz s-a angajat să plătească în fiecare an pentru cel puţin 41,6 miliarde de metri cubi de gaze, chiar dacă importă o cantitate mai mică. Anul trecut, Ucraina a importat cu 9 miliarde de metri cubi mai puţin decât prevede contractul şi a refuzat să plătească această cantitate. Kievul insistă, de asemenea, asupra reducerii preţului impus de Moscova, care doreşte în schimb ca fosta republică sovietică să se integreze în Uniunea vamală (dominată de Rusia) şi să cedeze Gazprom o parte din reţeaua sa de transport al gazelor. Relaţiile tensionate dintre Rusia şi Ucraina au dus în mai multe rânduri, în ultimii ani, la întreruperea livrărilor de gaz către Ucraina, ţară puternic dependentă de gazul rus, în pofida numeroaselor iniţiative pentru a găsi noi surse de aprovizionare. Aceste conflicte au perturbat uneori şi exporturile de gaz rus către UE, Ucraina fiind în prezent principala ţară de tranzit. Integral aduce Capital

Revista Presei de la Deutsche Welle. Reacţii germane la scandalul NSA. Deşi soldate cu înfrângerea completă a taberei pro-occidentale, alegerile prezidenţiale georgiene nu constituie decât o temă cu totul marginală a presei apusene. Care se ocupă în continuare intens de spionajul SUA. Neue Zürcher Zeitung analizează totuşi victoria noului preşedinte gruzin, Giorgi Margvelaşvili, victorie care marchează şi sfârşitul erei Saakaşvili. Acelaşi ziar se alătură altor 22-10-13-EX_03publicaţii, care deplâng intrarea în eternitate a lui Tadeusz Mazowiecki, părintele democraţiei poloneze. Prea puţină atenţie suscită şi noile erori judiciare şi brutalităţi ale poliţiei din Turcia, ţară care, aflată sub controlul unui regim islamist, se vede iar zguduită de proteste. Le-a provocat verdictul unui complet de judecată permiţându-i, culmea, unui poliţist bătăuş şi asasin care trăsese cu pistolul într-o mulţime şi omorâse un om să fie audiat într-un proces de la distanţă, şi de la locul său de muncă, prin legătură video. Dacă toate acestea nu scandalizează decât comentatori răzleţi, valuri de cerneală indignată continuă să se reverse pe marginea jenantelor activităţi de interceptare ale serviciilor secrete americane, a căror lipsă de discernământ în culegerea de informaţii continuă să provoace ample pagube politice. Toate marile ziare germane relevă că scandalul NSA şi supravegherea telefonului mobil al cancelarei vor constitui, la 18 noiembrie, subiectul unei sesiuni speciale a Bundestagului. Publicaţiile semnalează totodată că, mai nou, creştin-democraţii şi-au revizuit poziţia, principalul partid guvernamental german declarându-se gata să accepte proiectul instituirii unei Comisii de Anchetă parlamentare, Comisie revendicată de reprezentanţii partidelor de stânga. Süddeutsche Zeitung din München redă informaţiile furnizate de americani, potrivit cărora Obama n-ar fi ştiut iniţial nimic despre operaţiunea interceptării convorbirilor Angelei Merkel, că ar fi aflat de ele abia în vară şi că ar fi ordonat atunci stoparea acestui atac electronic. Acelaşi ziar consemnează că o delegaţie a cancelariatului şi a serviciilor secrete germane se va deplasa la Washington spre a clarifica detalii ale acestei tenebroase afaceri, care i-a discreditat pe americani, zdruncinând masiv încrederea germanilor în partenerul de peste ocean. Integral aduce Deutsche Welle

 

Cât costă gazul de şist din livadă!

Redactat  de @DanSu

Nu e un articol economic, este pur si simplu, o analiza (atat cat pot eu sa am, ca ne-economist).

 Exista o gramada de analisti, toti mari specialisti de nivel “spiriuharetist” sau “ocupy-tionist”, care sustin ca odata extras de la noi (din sisturi sau doar din pamantul stramosesc) factura la gaze va fi mult mai mica.

29-10-13-P_11Acesta hamletiana problema (a fi sau a nu fi pretul mare) seamana mult cu zbaterile lui Tante Florica, ce are si ea o livada din doi meri si se lauda la vecina ca pe ea compotul de anul asta nu a costat-o mai nimic. Un pic de munca acolo, dar lui Tante ii place munca in livada, “iaca, apa si zaharul”, dar in rest nimic. In schimb Tante Florica mai cumpara niste carnita afumata de la “privata” de langa gara (e vorba de privatizatul), ca sa mai faca oarece fasole afumata pentru nepotelul ce vine in vizita pe la ea. Care fasole o are si ea pe gratis, din gradina proprie, stii tu, pusa asa pe straturile dintre cei doi meri, in rest a costat-o doar scarita (stii tu vecina, aia de 10 lei de la nea Ghita, privatul de langa gara). Mai mult, pentru ca nu se ajungea cu pensia, Tante Florica i-a dus lui Ghita, privatul, o plasa cu mere (ca sunt pe gratis), ca sa poata vinde si Ghita ceva fara factura, sa mai faca si el un ban acolo “ca astia te jupoaie”. Tante negociaza “dur” cu Ghita (pai de cand erai copil si veneai cu ma-ta iti dadeam sa mananci mere din astea), iar in final amandoi sunt fericiti. Carnea luata de la privata – ar fi costat-o cam cat ar fi vandut merele la piata. Iar Ghita e fericit si el, va putea vinde merele cam cu cat ar fi putut vinde si carnea, ba chiar un pic peste. Oricum simtul comercial al distinsei gospodine si matuse, a condus-o la concluzia ca mancarea pregatita pentru dragutul de nepot si pentru “barbatu’” nu a costat-o nimic, ba a mai scutit-o de un drum la piata. Doar merele din curte, dar toata lumea stie ca merele sunt gratis.

 Daca cumva Tante are fi avut o livada intreaga, ar fi putut simplu sa mai cumpere si un apartament, sa-si bage centrala… si toate astea sa nu o coste nimic pentru ca … merele sunt gratis.

Singura problema este ca are doar doi meri in gradina, si daca face compot sa-i dea la nepotel sa-si mai duca si acasa, mai da si la alte rubedenii venite dupa merele gratis ale lui Tante Florica, atunci ea nu mai poate sa-si cumpere lemne sa aiba la iarna cu ce sa se incalzeasca.

 De fapt cam cat o costa merele “gratis” din curte?

 De cealalta parte a baricadei sunt clientii din piata unde merge de obicei Tante, care cand vad cat costa merele cam stramba din nas, pentru ca daca vor cumpara mere nu vor mai avea bani de ceapa. Ba mai sunt si “speculantii”, ce-i ofera personajului nostru o suma pentru en-gross, pentru toata marfa, urmand a se instala ei la taraba.

 Uite cam acesta e lantul, iar in lantul acesta merele nu sunt de loc gratuite, au pretul lor indiferent ca personajul nostru le consuma singura sau cu rudele apropiate sau le vinde la piata. Valoarea merelor este valoarea lor de schimb. Nu conteaza cat a costat-o pe gospodina obtinerea merelor, conteaza cat poate sa obtina pe ele, astfel ca acestea nici sa nu se strice si sa satisfaca pe cei dispusi sa le consume intr-un fel sau altul. Nimic de pe masa matusii noastre nu e gratuit, tot ce se afla acolo insemna ceva ce nu se afla in alta parte a casei. Un kilogram de mere costa exact atat cat o anumita cantitate (egala ca valoare) de carne sau de lemne sau o cota din pretul unei tablete. Spre deosebire de barter, pretul in bani este divizorul comun si pentru mere si pentru lemne si pentru tableta. Asa ca atunci cand consuma din productia proprie (sau face cadouri din ea), personajul renunta constient sau nu la partea echivalenta dintr-o alta marfa la care ar avea acces. Acesta e pretul merelor din curte, nici decum egal cu 0.

 29-10-13-P_12Marii economisti si ganditori de “de cu toate” pe la televiziuni (scuzati gandire si televiziune in aceiasi fraza), gandesc (scuzati apropoul) cam la fel. Ca dam gaze (de sist sau conventionale) la tot poporul ca pe noi nu ne costa nimic. Doar e din subsolul patriei nostre manoase. Deci e ieftin, chiar daca nu chiar pe gratis.  Asa ca nu va faceti iluzii, pretul gazelor sau al aurului sau al petrolului din subsol este supus exact aceluiasi mecanism ca merele gospodinei noastre. Marilor analisti “cu de toate” de la posturile noastre de media ar trebui sa li se explice pretul resurselor in kilometri de autostrada, in numar si dotari de scoli, in salarii de medici si profesori. Asta ne costa resursele ieftine. De ce sa vindem gazul (chiar din productia interna) sub pretul care poate fi obtinut pe bursa? Resursele sunt exact cate sunt, la fel cum in gospodaria lui Tante Florica sunt doar doi meri.

Costul gazului din livada este exact costul gazului de pe bursa. Pentru ca in ultima instanta, nu e vorba de lei/euro/dolari platiti din buzunarul nostru pentru gaz, ci e vorba de valoarea leului/dolarului/euroului platit (tot din buzunarul nostru) pentru pensii, sosele/autostrazi, investitii. Gazul ieftin la aragaz nu insemna plus in buzunar, ci minus la alte lucruri.

 Cand vorbim de “independenta energetica” este alta discutie. Independenta nu insemna bani mai putini din buzunar, ci doar accesul mai facil la acesta.

Nu discut acum despre alte implicatii, in sensul gazelor exploatate carora li se mareste valoarea (nu artificial) prin utilizarea ca materie prima pentru alte produse. Dar diferenta de pret nu e normal sa apara in facturile acelor fabricanti, care la randul lor, nu au absolut nici un motiv sa ne vanda noua mai ieftin decat ar vinde  aiurea in lume. Si care firme, cumparand mai ieftin, ar avea un avantaj non-productiv, deci fara interes comercial de a se tehnologiza si a-si imbunatati tehnologia.

Este exact basmul cu zane si feti frumosi al scaderii TVA, care si-a dovedit limitele. Daca eu, comerciant, vand 100 de paini pe zi cu 1 leu/painea, ce interes as avea ca de maine sa vand aceleasi 100 de paini cu 0.9 lei pe zi. In afara de spectaculatele si televizatele controale fiscale, care ar fi interesul meu sa scad pretul daca nu cresc vanzarile. Pentru ca e clar ca piata suporta pretul de 1 leu, e clar ca vanzarea la coltul strazii nu creste cu reducerea pretului, atunci unde sunt eu interesat sa scad macar un ban din pret?

 Gazele de sist din livada costa exact cat gazele de ne-sist din conducta Gazprom. Diferenta este accesul la ele.

 

Nimic nou – înainte de PRISM a fost ECHELON

Moto: Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi si ceea ce s-a intamplat se va mai petrece, caci nu este nimic nou sub soare” (Ecc. Cap. 1:9)

 ECHELON-1Cred ca politica internationala (ca cea nationala dealtfel) poate fi caracterizata cu un singur cuvant – ipocrizie. Daca cineva o sa incerce sa ma convinga ca lumea de astazi l-a asteptat pe Eduard Snowden ca sa ne lamureasca faptul ca exista un proiect de monitorizare electronica si spionaj cibernetic numit PRISM care face x,y,z, etc., si ca cei care au conceput acest proiect spioneaza pe toata lumea pur si simplu nu am cum sa-l cred.

Politica actuala joaca exact ca si mass-media, intr-o conexiune care se slujeste reciproc. Bordelul international este spalat sau manjit conform intereselor de casta sau de intentiile pecuniare ale patronilor de presa. Chestia cu libertatea presei si cainele democratiei sunt aiureli servite maselor, care au nevoie sa creada ca totusi jocul are arbitrii. Ei bine nu are! Jurnalistii onesti nu mai traiesc din presa de mult timp, ei s-au retras sau au creat unelte prin care se exprima onest, asa cum pot ei mai bine.

 In anul 1988, un jurnalist numit Duncan Campbell, pe care il consider unul din granzii jurnalismului de investigatii (sunt fanul lui absolut), publica un articol in saptamanalul New Statesman sub titlul “Somebody’s listening” (“cineva asculta”). Duncan Campbell a fost primul jurnalist care a vorbit de ECHELON, explicand in mare ce face acest proiect si cui apartine.

 Deci, proiectul a fost elaborat conform unui tratat bilateral UK-USA, cand partea britanica includea si Australia, Canada, New Zeelanda. La acest tratat au aderat mai tarziu si alte tari  aliate ale Americii. La inceputuri proiectul urma sa culega date din telecomunicatiile Uniunii Sovietice si ale tarilor satelite,  sa le inregistreze pe un suport magnetic, sa le descifreze, sa le analizeze si conform necesitatilor impuse de materialul analizat sa le foloseasca operational.

Avand in vedere ca proiectul a fost operational mult inainte de 2001 si promulgarea vestitei legi Patriot Act, pe vremea cand legislatia SUA interzicea guvernului sa spioneze convorbirile telefonice ale cetatenilor tarii, aceasta functie a fost delegata Canadei, in timp ce SUA, in mod reciproc, o face pentru guvernul canadian (simpatic, nu?).

ECHELON-2

 Toate conversatiile (pe toate suporturile existente) erau inregistrate si analizate automat de un sistem computerizat conform unui dictionar care continea la inceput 500 de cuvinte pe la  inceputul anilor ‘90 a ajuns la 900 de cuvinte, ca pana la sfarsitul anilor ’90 dictionarul cu pricina sa includa cam 3000 de cuvinte. Procedura algoritmica nu era de loc complicata si metodologia consacrata a fost destul de clara si simpla. Bineinteles tehnologia si suportul tehnic, logistic si profesional au fost foarte elaborate si costisitoare.

 Problema proiectului ECHELON si necesitatea unui nou proiect tehnic adaptat la realitatile anilor 2000  a fost tranzitia extrem de rapida de la comunicatii prin sateliti la comunicatii prin fibre optice, care necesita o alta infrastructura, care sa aiba o conexiune la punctele de acces internetice.

 Cateva lucruri hilare daca nu ar fi fost tristeprimul este raportul Parlamentului European publicat la data de 11 iulie 2001 sub titlul “REPORT on the existence of a global system for the interception of private and commercial communications (ECHELON interception system)”, raport care mentioneaza o mare parte din acuzele aduse astazi, 12 ani mai tarziu. Al doilea este faptul ca si francezii si-au construit un sistem asemanator numit Frenchelon si ca lucrurile sa fie complete apare si un al treilea sistem, de asta data elvetian, numit Onyx – Abhörsystem (Schweizer Satellitenabhörsystem des Nachrichtendienst des Bundes -NDB).

 Deci cam asta este pe scurt – in mizeria politica internationala toata lumea spioneaza pe toata lumea si presa pe post de SANEPID descopera “secrete profunde”, total inexistente. Saracul Snowden a tulburat armonia in geopolitica contemporana si opinia publica a fost deturnata de la adevaratele probleme ale lumii.

 P.S. Dna Merkel, cum naiba sa nu fiti spionata cand unul dintre punctele de acces ale  ECHELON (si dupa acea PRISM) se afla in ograda dumneavoastra – DE-CIX (Deutscher Commercial Internet Exchange – Frankfurt)

 

Bibliografie:

 In afara linkurilor din material: Bamford, James; The Puzzle Palace, Penguin, 1983;   Bamford, James; The Shadow Factory: The Ultra-Secret NSA from 9/11 to the Eavesdropping on America, Doubleday, 2008.

Revista Presei – 29 octombrie / Dragnea transformă Romania în ţara baronilor PSD

Bună dimineata intr-o zi de marti. Vremea se va menţine mult mai caldă decât ar fi normal pentru această 28-10-13-P_1perioadă, cu temperaturi maxime cuprinse între 18 şi 26 de grade şi minime, în general, între 4 şi 14 grade. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări trecătoare în nord-vestul ţării unde cu totul izolat vor fi condiţii să plouă slab. Va fi ceaţă, la începutul intervalului pe arii restrânse în centru şi sud, iar noaptea local în regiunile centrale, estice, sudice şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele munţilor.

 În Bucureşti, vremea va fi în continuare mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab.  Dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă.ţă.

 Curs valutar BNR  valabil azi:    1 EURO = 4. 4404 RON; 1 USD = 3. 2152 RON; 1 EURO = 1. 3811  USD; Francul elvetian 3. 5979 RON. Gramul de aur 139.6609 RON.

 Senatorul Niculae Bădălău, urmărit penal pentru trafic de influenţă. Şeful PSD Giurgiu are zeci de mii de euro în conturi, bijuterii, tablouri şi cinci terenuri. Senatorul PSD Niculae Bădălău este urmărit penal pentru trafic de influenţă. Acesta este acuzat că ar fi apărat interesele unor firme suspectate de evaziune fiscală prin intervenţii la persoane din Prefectura Giurgiu, ANAF şi APIA. Săptămâna a început cum nu se poate mai prost pentru senatorul 29-10-13-P_2Niculae Bădălău. Şeful social-democraţilor giurgiuveni a dat cu subsemnatul la DNA, fiind bănuit că ar fi protejat mai multe firme suspectate de evaziune fiscală. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de parlamentarul Niculae Bădălău “în sarcina căuia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, raportat la faptul că ar fi apărat interesele unei societăţi comerciale implicate în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii ANAF, cât şi pe lângă persoane cu funcţii în instituţiile de stat din judeţul Giurgiu (prefectură, conducerea APIA)” se arată într-un comunicat de presă emis luni, 28 octombrie de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Conform aceluiaşi document, există mai multe probe conform cărora firma pentru care a intervenit senatorul giurgiuvean a primit de la APIA peste 2,7 milioane de lei careu au fost folosiţi în circuitul evazionist şi nu în scopul pentru care banii fuseseră alocaţi. De asemenea, aceeaşi firmă i-a pus la dispoziţie senatorului, cu titlu gratuit, produse alimentare pentru un eveniment organizat la restaurantul său. Totodată, oamenii legii îl acuză pe Niculae Bădălău că şi-ar fi folosit influenţa pentru a-şi angaja o persoană care lucra la cabinetul său senatorial la una din societăţile comerciale implicate în circuitul evazionist. Se pare că persoana vizată este Daniela Bardan, consilier judeţean PSD. Conform DNA, aceasta figura angajată şi a încasat bani fără să desfăşoare vreo activitate în cadrul societăţii respective. Integral in Adevarul

Procuroarea Angela Nicolae și fiul ei, reținuți în dosarul de evaziune fiscală de 50 de milioane de euro. Procuroarea Angela Nicolae de la PÎCCJ şi fiul său, Daniel Nicolae, au fost reţinuţi luni seara de procurorii DNA în 29-10-13-P_3dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 50 de milioane de euro, spun surse judiciare citate de Agerpres. De asemenea, în acest dosar au mai fost reţinute şi 18 persoane. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, luni, 160 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova, Giurgiu, Arad, Călăraşi şi Ialomiţa, în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 50 de milioane euro, fiind dispusă urmărirea penală a 50 de persoane, între care sunt şi angajaţi ai Ministerului de Finanţe, avocaţi şi administratori de firme. În acest dosar, procurorii au început urmărirea penală pentru trafic de influenţă a senatorului PSD Niculae Bădălău, acesta fiind acuzat că ar fi apărat interesele unei firme suspectate de evaziune fiscală, prin intervenţii la conducerea ANAF şi pe lângă persoane din Prefectura Giurgiu şi din conducerea APIA. Aduce b1TV

Primul moment cu adevărat dificil pentru guvernul Ponta. Sfârșitul de an aduce primele dificultăți cu adevărat serioase pentru guvernul în exercițiu, problemele financiare acumulându-se în deciziile care trebuie luate în 29-10-13-P_4următoarele două săptămâni. Rectificarea bugetară negativă, tăierile de la bugetele unor ministere de forță, surpriza încasărilor bugetare mult sub așteptări pe fondul creșterii economice, tragerea intempestivă a 700 de milioane de euro din creditul de siguranță de un miliard de la BIRD.Toate acestea premerg draftul de buget pe anul 2014, cu problemele concrete care se întrevăd din declarațiile premierului și ale miniștrilor de la Finanțe: dificultatea de-a indexa toate pensiile conform legii, în anul 2014, precum și cea de-a identifica noi surse de venituri, precum creșterea cotei unice – subiect aflat pe agenda discuțiilor de acum 10 zile din coaliția de guvernare. La acestea se adaugă calendarele de liberalizare a prețurilor la gaze și energie, precum și mișcările de stradă care apar față de politicile guvernului din mai multe domenii. Marea problemă pare să fie colectarea redusă a taxelor și impozitelor la buget, pe fondul creșterii macroeconomice și al scăderii populației ocupate. Integral in Curs de Guvernare

Victor Ponta admite: „Am făcut o eroare. Legal, nu poţi îngheţa anumite pensii şi să le măreşti pe altele. Toate vor creşte în 2014 cu 3,75%”. Premierul Victor Ponta îşi retrage afirmaţiile cu privire la indexarea pensiilor 29-10-13-P_5în 2014. După ce luni anunţase că acestea vor fi mărite diferenţiat, în cursul serii el a revenit şi a admis că a făcut o eroare: legea nu permite acest lucru, iar mărirea punctului de pensie este valabilă pentru toate pensiile, indiferent de cuantumul lor. „Am făcut o eroare şi am confundat cu situaţia salariilor”, a spus Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune.Doamna ministru Câmpeanu mi-a atras atenţia că, legal, este imposibil. Pensiile se vor mări toate aşadar în 2014, cu acel 3,75%”, a spus premierul la România TV. Victor Ponta afirmă că banii destinaţi indexării există, fiind deja atraşi: „La Ministerul Muncii au fost bani alocaţi, dar neutilizaţi. Sunt bani economisiţi, precum cei economisiţi pentru că ne-am împrumutat mai ieftin de pe pieţele externe.

În urmă cu o lună, premierul arăta că va exista o rectificare de buget în luna octombrie, însă de tipul „luăm bani de la unii şi dăm la alţii”, Guvernul neavând niciun „rezervor secret” de fonduri.

În cursul zilei de luni, şeful executivului anunţase că nu se vor mări toate pensiile şi salariile cu 3,75%. „La rectificare asigurăm plata salariilor pentru toate instituţiile unde s-a calculat greşit de la început sau unde au fost situaţii speciale. Cred că cei mai mulţi bani îi dăm la Ministerul de Interne, pentru că s-au angajat noile promoţii”, spunea Ponta. El a spus că şi Senatul şi Camera Deputaţilor vor primi bani în plus pentru plata sumelor forfetare către parlamentari, sume din care sunt plătiţi angajaţii birourilor parlamentare. SRI, SIE şi STS vor avea de asemenea o rectificare bugetară pozitivă. Vor primi bani toţi cei care au de primit drepturi salariale, a mai spus premierul: „Toate instituţiile centrale sau locale primesc la rectificare banii, inclusiv e vorba de banii pentru însoţitorii persoanelor cu handicap – pe aceia îi alocăm acum la rectificare.” Sunt bani prevăzuţi în bugetele locale şi pentru profesorii din preuniversitar şi pentru medici, bani ce vor fi plătiţi „pe măsură ce e necesar”. Integral la digi224

Diferenţa dintre zâmbete.  S-a stins una dintre marile personalităţi politice ale veacului XX. Tadeusz Mazowiecki, primul lider necomunist al unei ţări esteuropene supuse hegemoniei Moscovei a intrat în eternitate la Varşovia, la 86 de 29-10-13-P_6ani. Nimic nu ilustrează mai pregnant diferenţa dintre destinul României şi cel al Poloniei în primii ani postcomunişti decât discrepanţa dintre personalităţile celor care au preluat puterea de la regimul comunist. De pildă dintre personalitatea şi biografia politrucului marxist, Ion Iliescu, şi cea a omologului său de la Varşovia, intelectualul catolic, Tadeusz Mazowiecki, o figură emblematică pentru întregul răsărit şi centru al Europei. Primul, Ion Iliescu, un nomenclaturist pro-moscovit din prima garnitură a regimului, căzut vremelnic în dizgraţia Ceauşeştilor, concepea şi transpunea, zâmbind zglobiu, după 1989, confiscarea revoluţiei anticomuniste. Iliescu, un preşedinte “pentru liniştea noastră”, gira trufaş interminabila tranziţie mimată, menită să-i salveze pe activiştii PCR şi torţionari. Renumit pentru zâmbetul său trist, pentru vorbirea negrăbită ca şi pentru inconturnabila sa modestie, cel de-al doilea îşi reaşeza ţara, încet, dar sigur, pe un alt făgaş. Unul pentru liniştea Poloniei. Numit în fruntea guvernului de la Varşovia încă din iunie 1989, Mazowiecki, departe de a face parte, ca Ion Iliescu, din nomenclatură, înfundase puşcăriile comuniste. Omul stârnise furia regimului instalat şi menţinut decenii la rând, la putere, la Varşovia, de către sovietici. Integral la Deutsche Welle

1,31 miliarde de euro: factura pe care toţi românii o plătesc în fiecare an evazioniştilor din domeniul alimentar. 3 reţele, mod de operare: abatorul, portbagajul şi făina. Statul pierde anual circa 1,31 miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale din principalele ramuri ale industriei alimentare, potrivit calculelor gândul. Cea mai mare sumă, 600 de milioane de euro, nu mai ajunge la stat din cauza evaziunii fiscale din sectorul morăritului şi al panificaţiei, unde evaziunea ajunge să reprezinte până la 60% din această piaţa evaluată la un miliard de euro pe an. Alte 29-10-13-P_7480 de milioane de euro se pierd anual, potrivit estimărilor gândul, din sectorul legumelor şi fructelor, o piaţă de 800 de milioane de euro, iar restul de 230 de milioane de euro nu mai ajung în visteria statului din industria cărnii. Cel mai recent caz de evaziune în industria alimentară, cu un prejudiciu de circa 50 de milioane de euro, este anchetat în prezent de DNA şi îl implică pe senatorul PSD Niculae Bădălău, urmărit penal pentru trafic de influenţă, pe procurorul Angela Nicolae şi pe mai mulţi funcţionari ai Ministerului Finanţelor. “Evaziunea fiscală este cea mai neagră gaură pentru bugetul de stat. Pentru a face plinul la buget, Guvernul este nevoit să inventeze alte taxe şi impozite. Fiecare cetăţean contribuie la plata evaziunii fiscale”, este de părere Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Alimentară. gândul vă prezintă metodele prin care se face evaziune fiscală în industria alimentară, de la carnea de porc şi pui la legume, fructe şi panificaţie. Integral aduce Gandul.

Ce prevede proiectul de descentralizare propus de Liviu Dragnea care transfera puteri majore catre baronii locali. HotNews.ro va prezinta proiectul de lege a descentralizarii, proiect pe care Guvernul Ponta isi va asuma raspunderea in fata Parlamentului in noiembrie. Proiectul realizat de ministerul Dezvoltarii, condus de Liviu Dragnea, 29-10-13-P_8prevede transferul unor institutii centrale de la ministere catre consiliile judetene si consiliile locale. Asa cum a aratat HotNews.ro intr-o analiza, proiectul va duce la cresterea semnificativa a puterii sefilor de Consilii Judetene. (Vezi documentele atasate) Proiectul prevede masuri generale, precum modul in care sint stabilite bugetele institutiilor descentralizate: pe baza standardelor de cost. Pina la aprobarea acestor standarde, bugetul se realizeaza pe baza bugetului pe anul anterior, actualizat cu indicele preturilor de consum. Textul proiectului de lege: Trecerea de către Guvern în administrarea şi finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor competenţe, precum şi a altor cheltuieli publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora, fundamentate pe baza standardelor de cost ale serviciilor publice respective, iar până la aprobarea acestora, pe baza sumelor aprobate pentru anul anterior, actualizate cu indicele preţurilor de consum, prin cuprinderea distinctă în anexa la legea bugetului de stat a sumelor defalcate cu destinaţie specială, necesare finanţării cheltuielilor publice transferate sau a noilor cheltuieli publice, precum şi a criteriilor de repartizare.” Integral aduce HotNews

Voinea şi Chiţoiu au făcut aceeaşi greşeală ca Pogea şi Vlădescu: au supraestimat veniturile şi sunt nevoiţi să taie. Ministerul Finanţelor vrea să ajusteze veniturile bugetare cu 3,7 mld. de lei la cea de-a doua rectificare bugetară, iar cheltuielile vor fi tăiate cu 2,5 mld. de lei, ţinta de deficit urmând să urce de la 2,3% la 2,5% din PIB, potrivit proiectului celei de-a doua rectificări bugetare publicat de minister. Autorităţile estimează acum o creştere economică 29-10-13-P_9de 2,2% în 2013, faţă de 1,9% cât anticipau la rectificarea din iulie, dar PIB-ul nominal a fost ajustat cu 600 mil. lei, la 625,6 mld. lei, ca urmare a diminuării deflatorului. Veniturile bugetare au rămas în primele nouă luni ale anului sub nivelul programat. Rata de creştere a veniturilor a fost estimată la 8,4% în 2013 faţă de 2012, dar în primele nouă luni încasările au crescut cu doar 4,5% an la an. Pentru perioada august-decembrie 2013 nerealizarea veniturilor bugetului general consolidat faţă de program este estimată la 3,7 mld. lei. „Execuţia bugetară la nouă luni ridică semne de îngrijorare destul de mari. Partea cea mai îngrijorătoare la buget este legată de venituri, unde există subperformanţă şi este nevoie de măsuri de ajustare. Veniturile sunt mult sub aşteptări. Când pierzi, când nu colectezi jumătate din încasările din TVA ai o problemă foarte mare. Veniturile au fost optimiste şi nu au fost luate măsuri concrete de îmbunătăţire a colectării“, a comentat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. În ceea ce priveşte majorarea ţintei de deficit bugetar, Dumitru a amintit că realizarea acestei operaţiuni pe parcursul anului încalcă reglementările legale. La prima rectificare din vara acestui an, veniturile la bugetul general consolidat au fost menţinute la 209,4 mld. lei, în timp ce cheltuielile au fost majorate cu aproape 2 mld. lei, la 224,1 mld. lei. Integral la ZF

O noua sansa pentru Mihaela, dragostea lui Mircea Geoana! Desi nu pare a fi inca solutia ideala, Mircea Geoana se pregateste de un parteneriat cu Victor Ponta. Declaratiile domniei sale din emisiunea “Dupa 20 de ani” de la Pro TV 29-10-13-P_10lasa sa se inteleaga faptul ca fostul presedinte al PSD poate fi candidatul acestui partid pentru Palatul Cotroceni din 2014. Dar discutiile sunt abia la inceput. Mircea Geoana a fost presedinte al PSD, iar Victor Ponta a fost seful sau de campanie electorala. Amandoi au pierdut in 2009 confruntarea cu Traian Basescu care a castigat, atunci, al doilea mandat de presedinte. A urmat debarcarea lui Geoana de la conducerea partidului si inlocuirea acestuia cu Victor Ponta. Acum, dupa patru ani in care fostul presedinte al partidului s-a retras in planul doi, iata ca e impins usor, usor inapoi pe scena. Dar inca nu e nimic oficial. Geoana va fi testat in dezbateri publice, apoi in sondaje de opinie, va fi analizat, iar greii partidului vor decide. Oricum, ultimul cuvant il are Victor Ponta. Si, aici, e tot misterul, toata cheia viitorului parteneriat. Va reusi Victor Ponta sa-l controleze pe Geoana? Actualul prim-ministru l-ar lasa pe fostul sau sef sa devina presedinte daca acesta va accepta un rol decorativ. In conditiile unui mandat de presedinte de cinci ani si cu prerogative puse in valoare de Traian Basescu, Mircea Geoana poate deveni oricand, in cazul in care ajunge la Cotroceni, mai puternic si mai influent decat Victor Ponta. integral la ziare.com

 Va urez o zi buna!

 

Ştiri Externe: 29 octombrie 2013 / Conflictul China – Japonia şi insulele discordiei

Premierul britanic avertizează că ar putea împiedica ziarele să mai publice dezvăluirile lui Snowden. Premierul britanic, David Cameron, a avertizat luni că guvernul său ar putea lua măsuri pentru a opri ziarele să mai publice informaţii furnizate de fostul consultant CIA, Edward Snowden, în cazul în care presa nu va da dovadă de mai 29-10-13-EX_01multă ‘responsabilitate’ la acest capitol, consemnează agenţia Reuters. ‘Dacă ziarele nu vor demonstra o anumită responsabilitate socială, atunci va fi foarte greu pentru guvern să rămână pasiv şi să nu reacţioneze’, a afirmat Cameron în faţa parlamentului britanic, acuzând publicaţia The Guardian că a continuat difuzarea unor informaţii dăunătoare deşi anterior s-a angajat că va distruge unele documente sensibile. Premierul britanic a acuzat vineri presa că, prin publicarea informaţiilor furnizate de Snowden, ajută inamicii Marii Britanii să ocolească supravegherea serviciilor secrete şi astfel securitatea ţării este tot mai greu de asigurat. Relatările despre interceptările efectuate de Centrul de ascultări şi decodificare al serviciilor secrete britanice (GCHQ) şi despre cooperarea acestui serviciu cu Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) au fost stânjenitoare pentru guvernul de la Londra, iar unii parlamentari conservatori din partidul lui Cameron consideră că acestea sunt de natură să afecteze siguranţa naţională. Deşi a lăsat clar să se înţeleagă faptul că răbdarea sa în această chestiune este pe terminate, Cameron le-a precizat parlamentarilor că opţiunea sa nu este să acţioneze cu o mână de fier împotriva ziarelor care publică genul de informaţii incriminate, ci să le determine să-şi schimbe comportamentul. ‘Nu vreau să ajung să folosesc dispoziţii legale sau interdicţii de publicare sau alte măsuri drastice. Cred că este mult mai bine să facem apel la simţul de responsabilitate socială al ziarelor’, apreciază premierul britanic. Agerpres

Conflictul China – Japonia: “Incursiunile Chinei în apele teritoriale japoneze ameninţă pacea”. Cred că intruziunile Chinei în teritoriile (apele teritoriale, n.r.) din jurul insulelor Senkaku constituie o zonă gri” între “perioada 29-10-13-EX_02de pace şi situaţia de urgenţă”, le-a spus Itsunori Onodera unor jurnalişti, la o zi după o nouă incursiune a navelor Pazei de Coastă chineze în această zonă foarte sensibilă aflată în centrul unui diferend japonezo-chinez. “Această ‘zonă gri’ va fi discutată în cadrul Consiliului naţional de securitate care se va reuni curând” la Tokyo, a precizat ministrul japonez. În ultimele zile, tonul declaraţiilor a fost tensionat între cele două state care îşi dispută Insulele Senkaku, numele japonez al unui mic arhipelag din marea Chinei orientale, revendicat de Beijing sub numele de Diaoyu. Sâmbătă, cu ocazia unui defilări a Forţelor de Autoapărare (SDF), numele oficial al armatei japoneze, premierul de dreapta Shinzo Abe a avertizat că Tokyo “nu va tolera nicio schimbare prin forţă a statu quo-ului” în ceea ce priveşte arhipelagul. În aceeaşi zi, evocând faptul că avioane japoneze de vânătoare au decolat pentru a supraveghea avioanele chineze, ministerul chinez al Apărării a declarat că orice acţiune aeriană împotriva avioanellor sale va constitui “un act de război”. Aflate sub administraţie japoneză, Insulele Senkaku sunt situate la 200 de kilometri nord-est de coastele Taiwanului care, la rândul său, le revendică şi la 400 de kilometri vest de Insula Okinawa (sudul Japoniei). Pe lângă poziţia lor strategică, fondul marim ar putea adăposti hidrocarburi. Integral aduce Mediafax

Jaf de proporţii în Libia. Peste 54 de milioane de dolari au fost furaţi. Un grup de persoane înarmate au atacat luni o furgonetă care transporta banii unei bănci în oraşul Sirte, în centrul Libiei şi au furat echivalentul a peste 54 de milioane 29-10-13-EX_03de dolari în dinari libieni şi valută, potrivit agenţiei de ştiri Lana din Libia. Potrivit mărturiei unui angajat al filialei Băncii Centrale Libiene din Sirte, care se afla în furgonetă, fondurile au fost transferate din Tripoli în spirite cu avionul. Furgoneta a fost atacată pe drumul realizat dintre aeroport şi sediul băncii. Un singur automobil asigura securitatea transportului, iar aceştia nu au putut face faţă celor zece atacatori, a explicat martorul. „Jaful este o catastrofă pentru întreaga Libie”, a declarat liderul Consiliului din Sirte, Abdel-Fattah Mohammed pentru reuters. Ultimul bastion al regimului condus de Muammar Gaddafi, oraşul Sirte nu a fost unul din oraşele în care violenţa să escaladeze începând cu 2011. Bastionul revoluţiei este estul Libiei care, din contră, este afectată de violenţe. Oraşul Benghazi a fost unul din centrele urbane cu cele mai multe atacuri în urma cărora au murit mai mult de o sută de persoane în ultimele luni, printre care forţe de ordine, militanţi politici sau diplomaţi. Integral aduce Adevarul

America – „o putere de ocupaţie numerică”?  Furtuna diplomaticǎ provocatǎ de maniera scandaloasǎ în care America îşi spioneazǎ aliaţii continuǎ sǎ ia amploare. Noi revelaţii vin din Spania unde, potrivit ziarului El Mundo, Agenţia de Securitate Naţionalǎ americanǎ ar fi pus sub ascultare 60 de milioane de aparate telefonice. In alte ţǎri europene vizate de spionajul american ia amploare polemica legatǎ de aceste practici, mai ales în Germania unde un important cotidian vorbeşte despre Statele Unite ca despre “o putere de ocupaţie numericǎ”. Incercǎm sǎ descifrǎm 29-10-13-EX_04implicaţiile diplomatice, economice, geo-strategice dar şi etice ale acestei afaceri. Cu atît mai mult cu cît alte revelaţii vin din Franţa. S-ar pǎrea cǎ douǎ societǎţi franceze au vîndut la un moment dat sisteme sofisticate de ascultare dictatorilor din Siria şi Libia, ceea ce pune în evidenţǎ faptul cǎ între eticǎ şi tehnologie existǎ astǎzi o prǎpastie totalǎ. Dacǎ ar fi sǎ asociem acest scandal şi ramificaţiile sale cu o singurǎ imagine, cea care se impune este jungla. Intr-o junglǎ nimeni nu are încredere în nimeni şi fiecare pîndeşte pe fiecare. Nu existǎ „animale” bune şi rele, cine poate devorǎ pe cine poate. In jungla umanǎ a secolului al XXI-lea mai existǎ o competiţie tehnologicǎ acerbǎ, fǎrǎ reguli de conduitǎ internaţionalǎ. Iar în paralel funcţioneazǎ un fel de mimetism al alianţelor, altfel spus vechile principii de loialitate s-au evaporat pe fondul unor interese naţionale sau dacǎ nu cumva corporatiste. Cuvîntul “aliat” s-a vidat deci de conţinut, ceea ce analizeazǎ acum numeroşi lideri politici şi comentatori în culisele diplomaţiei şi în presa occidentalǎ. „Intre prieteni şi aliaţi nu trebuie sǎ ne spionǎm” a declarat preşedintele francez François Hollande ca o concluzie dupǎ consultǎrile avute în cadrul Consiliului European pe marginea acestor ascultǎri operate de serviciile speciale americane. Cuvinte de bun simţ la care aderǎ de fapt mai toatǎ lumea, iar Franţa şi Germania îşi vor reuni fǎrǎ îndoialǎ eforturile pentru a propune un „cod de comportament” sau de „bunǎ purtare” la acest capitol.  Mai rǎmîn însǎ, în suspensie, tot felul de întrebǎri neliniştitoare, cum ar fi aceea dacǎ Barack Obama a ştiut sau nu cǎ pînǎ şi telefonul mobil al doamnei Merkel era ascultat. In aceastǎ ultimǎ privinţǎ cotidianul Le Monde avanseazǎ o foarte subtilǎ analizǎ. Pe scurt, ea sunǎ cam aşa. Dacǎ liderul de la Casa Albǎ a ştiut şi nu a spus nimic, e rǎu, iar imaginea sa riscǎ sǎ aibǎ de suferit la nivel internaţional. Dar dacǎ nu a ştiut nimic este şi mai rǎu, întrucît apare limpede cǎ deasupra sa s-a instalat o nouǎ putere, cea a Agenţiei Naţionale de Securitate, aşa cǎ în acest caz se pune întrebarea: „cine conduce de fapt America?” In aceastǎ a doua ipotezǎ nu atît imaginea lui Barack Obama riscǎ sǎ aibǎ de suferit pe plan internaţional ci însǎ credibilitatea Americii. Integral la RFI

Astăzi începe procesul celui mai puternic grup din presa mondială: Rupert Murdoch riscă să piardă 1 miliard de lire sterline. News Corp., grupul media deţinut de magnatul Rupert Murdoch, ar putea pierde o sumă estimată la 1 miliard de lire sterline în scandalul interceptărilor telefonice ilegale, procesul în acest caz urmând să debuteze luni, la Londra, informează presa internaţională.   Această sumă a fost vehiculată de unul dintre foştii directori ai companiei News Corp. într-o întâlnire pe care a avut-o în trecut cu jurnaliştii tabloidului The Sun. Discuţia a fost înregistrată în mod “secret” şi transcriptul său a apărut acum în mai multe publicaţii, informează huffingtonpost.com. 29-10-13-EX_05Astfel, potrivit lui Tom Mockridge, fostul director al diviziei britanice de publishing a News Corp., scandalul interceptărilor telefonice ilegale va costa compania “minimum 500 de milioane de lire sterline, dacă nu chiar un miliard de lire sterline”. Estimările lui Mockridge diferă în mod substanţial de cifrele anunţate anterior de companie, care estima pierderile cauzate de interceptări la aproximativ 448 de milioane de dolari. Scopul întâlnirii lui Tom Mockridge cu jurnaliştii de la The Sun – care a avut loc în noiembrie 2012 – a fost acela de a-i informa cu privire la suspendarea unui nou ziarist cercetat în acest caz de interceptări şi de plăţi ilegale către ofiţeri de poliţie. Până în prezent, 22 de jurnalişti au fost deja arestaţi în acest caz. Mockridge a părăsit News International în decembrie 2012, ulterior fiind numit director executiv al companiei Virgin Media. News Corporation şi News International sunt în mijlocul unui scandal privind interceptări telefonice ilegale, care a început în Marea Britanie în 2011, dar se pare că are ramificaţii şi în Statele Unite ale Americii. Potrivit poliţiei britanice, publicaţia News of the World, deţinută de grupul media, ar fi interceptat convorbirile a numeroase persoane, între care familiile unor adolescenţi asasinaţi. Aceste dezvăluiri au ridicat întreaga clasă politică din Marea Britanie împotriva lui Rupert Murdoch.Potrivit AFP, procesul interceptărilor telefonice ilegale practicate de tabloidul britanic va începe luni la Londra, printre cele mai sonore nume cercetate în acest dosar numărându-se şi doi apropiaţi ai premierului britanic David Cameron. Integral aduce Ziarul Financiar

Revista Presei de la Deutsche Welle. Scandalul NSA – între demonizare şi bagatelizare. Reacţiile iscate de spionarea de către NSA a Angelei Merkel dar şi a altor lideri ai ţărilor aliate ale Americii, nu par a face încă loc unei căi de mijloc între indignarea nemărginită şi bagatelizarea conciliantă. Un act ilegal, nebunesc şi criminal a etichetat ilustrul 29-10-13-EX_06istoric american Fritz Stern, spionarea de către serviciile secrete americane a Angelei Merkel şi a altor parteneri europeni ai Americii. Savantul întrevede în actualul scandal cea mai gravă criză a relaţiilor americano-germane după 1945. Fritz Stern, şi-a formulat opiniile, citate în parte de FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, în discursul de mulţumire rostit la Universitatea din Washington cu prilejul luării în primire a Premiului Volkmar-und-Margret Sander, menit să răsplătească meritele unor pionieri ai schimbului transatlantic de idei. Deloc întîmplător, Fritz Stern reţine şi una din afirmaţiile Angelei Merkel cu funcţie de avertisment: nu tot ce este tehnic realizabil are voie să şi fie realizat! Noi spionii se intitulează eseul scriitorului olandez Leon de Winter publicat în paginile cotidianului DIE WELT. Autorul încearcă să relativizeze gravitatea delictului comis de NSA sub motiv că la urma urmei, cu toţii ne-am spiona unii pe alţii, chiar atunci cînd e vorba de prieteni sau fiinţe dragi. Scriitorul împinge şi mai departe falsul raţionament prin care compară mere cu pere, afirmînd că şi cei care consternaţi afirmă acum că prietenii nu se spionează, ştiu prea bine că aşa ceva nu este adevărat. Deşi Leon de Winter concede că stocarea de date de către serviciile secrete americane este un pur non sens, ia peste picior şocul general creat de revelaţia dimensiunii spionării europenilor de către NSA! Credem oare cu adevărat că isteţele servicii secrete germane şi guvernul federal chiar nu au bănuit aşa ceva? Angela Merkel, cea mai sagace persoană din echipă, trebuie să fi fost informată despre jocul transatlantic al serviciilor secrete, insinuează De Winter, dorindu-şi o lume paşnică şi plină de înţelegere şi iubire, pentru a recunoaşte imediat după aceea că o astfel de lume ar fi cam plicticoasă. Un fost membru al guvernului german, Otto Schily, ministru de interne în coaliţia roşu-verde din timpul guvernului Schröder, crede că cel mai mare pericol îl constituie nu spionarea unora de către alţii ci terorismul, aminteşte NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. In numele combaterii căruia, luaţi sub lupă în exces, au fost şi partenerii europeni. Integral la Deutsche Welle.

 

« Previous PageNext Page »