Cultura politică în Orientul Îndepărtat
Mao Zedong a lasat China intr-o mizerie economica si sociala crunta, un fel de Coreea de Nord mai mare si mai sofisticata. Intemeietorul Chinei pe care o cunoastem astazi, o super-putere economica, batranul intelept Deng Xiaoping, a hotarat sa o transforme in ceea ce este acum. Mare om, dar cand a trebuit sa ia o pozitie impotriva curentului democratic care matura regimurile comuniste in ’89, a ordonat tancurilor sa faca “curatenie” in Piata Tiananmen si s-au suparat toti pe el. Unde este supararea lor astazi?
Deng Xiaoping a parasit postul fara a fi silit sa o faca cu 5 ani inainte de moartea lui. A fost urmat de Jiang Zemin, care si-a terminat mandatul in 2002, el traieste la pensie pana in zilele noastre, i-a urmat fostul conducator al Chinei comuniste, Hu Jintao, care a terminat mandatul in 2012. Intrebare: este China o dictatura? Sau o autocratie? Este China un stat comunist sau capitalist sau poate ambele impreuna? Raspunsul il avem in lunga istorie a Chinei si a Orientului Îndepărtat, in traditiile lor confucianiste, care au rezistat oricarui sistem politic efemer, care a fost si care probabil va mai fi in viitor.
Traditia Orientului Îndepărtat cunoaste tranzitia de la un conducator la un altul printr-o institutie (parerea mea – inteleapta) care se numeste tàishàng huáng, in romaneste poate fi tradus “conducator maret – overlord ”, in sensul unui conducator care si-a implinit destinul, traieste si cedeaza locul benevol altora pe care ii considera capabili de a-l urma. Traditia a inceput in 202 d.Hr. , regatul Chinez – Han, cam cu un deceniu inaintea unificarii lui Qin aprox 210 –220 d.Hr. Ea continua pana astazi si cred ca va continua mult timp de aici incolo.
Aceasi traditie de “conducator in retragere” o puteti intalni si in Japonia, se numeste Daijō-tennō si a fost parte dintr-un sistem de guvernare numit Insei (cvasi monastic, nu in sens crestin). In Coreea acelasi sistem se numeste Sang-hwang si a rezistat pana la prima anexare a Coreei la Japonia la inceputul secolului XX. Important de inteles este ca sistemul nostru democratic poate fi bun pentru noi sau pentru oricine care il intelege, il accepta de buna voie si are institutiile care pot controla si pazi acest sistem politic, caruia pe zi ce trece ii vedem defectiunile cand institutiile lui nu mai sunt efective sau sunt ineficiente. Masele se revolta impotriva dictaturilor sau a autocratiilor; intrebarea este au ce pune in loc? Traditia lor este democratica sau este bazata pe alte surse traditionale sau ideologice. Poate deveni o autocratie o democratie peste noapte sau mai usor este sa devina Emirat sau Califat? Intrebare la care conducatorii occidentului ramasi cu pantalonasii in vine nici macar nu si-au pus-o. Toti vom urmari impreuna dezintegrari sociale si prabusiri de state, in special din cauza lipsei de intelegere a conducatorilor populisti, lipsiti de viziune si de intelegere, care alesi la fiecare 4-5 ani trebuie sa-si mentina populismul pentru a supravietui.
Nota: Kong Fu Zi sau mai exact K’ung Ch’iu, numit de europeni – Confucius, a trait in perioada numita de istoriografia chineza – “Perioada de primăvară şi de toamnă” (Spring and Autumn Period), datata intre secolul al VIII-lea si al V-lea î.Hr care corespunde cu prima parte a dinastiei Zhou. Probabil Confucius a trait intre anii 551 – 479 î.Hr – avînd in vedere ca date biografice legate de Confucius au fost înserate în analele marelui istoric chinez Sima Qian cunoastem destule detalii despre el si familia lui, desi in mare parte au devenit cu timpul legende romanţate.
Ipoteza de la care a plecat Confucius a fost modalitatea de guvernare care să asigure stabilitatea si ordinea într-un stat guvernat de lege şi o societate care poate sa-si asigure o minima dreptate si o impartire onesta a resurselor. Buna înţelegere între oameni şi ordinea în societate se obţin numai prin desăvîrşirea interioară a individului şi prin supunerea lui structurilor statale şi culturale existente.
Realizarea acestui ideal al desăvârşirii se face prin perfecta cunoastere a trecutului istoric, prin respectarea riturilor, obiceiurilor şi tradiţiilor ancestrale, prin subordonarea faţă de suveran si instituţiile statului. Virtuţile admirate de Confucius rămân pietatea filială, respectul faţă de frate, loialitatea, înţelepciunea, iubirea, curajul – calităţi proprii modelului de viaţă al aristocraţiei. Virtutea cardinală rămâne în ren (bunavointa, omenia, dau daca doriti umanismul format pe bazele principiul iubirii umane).
El a lăsat fără răspuns întrebarea dacă omul este bun sau nu de la natură. Din învăţătura sa s-au desprins diferite linii de găndire şi şcoli filozofice, politice si religioase. In timp confucianismul, devenit ideologia oficială a monarhiei chineze în timpul celor două dinastii Han (206 î.Hr. – 220 d.Hr.) răspăndindu-se in antichitate şi în ev. mediu în Corea, Indochina, Japonia. Desi prigonit pe timpul comunismului, Confucianismul nu a disparut niciodata din cultura sociala si politica a Chinei
Pentru mai multe detalii citeste Despre Confucius si confucianism.
Deng Xiaoping
Liberalizarea si revolutia economica a lui Deng Xiaoping. In 1978, dupa moartea lui Mao Zedong, Deng Xiaoping a renunţat la dogmele vechi şi a declanşat o amplă reformă economică, orientată spre o liberalizare controlata si treptata, atat internă cat şi externă. Concepţia majoră a noii orientări a fost formulată în cunoscuta teză – „o ţară, două sisteme” (economice şi politice). Orientarea nouă a fost inclusă în Constituţia ţării, adoptată ulterior (4 decembrie 1982), care trebuia de jure sa cuprinda atât concepţiile lui Mao, cât şi principiile “economiei socialiste de piaţă” ale lui Deng Xiaoping. Constituţia din 1982 consfinţea atat dreptul la proprietatea privată, dar îi si rezerva acesteia un statut principal, prioritar şi nu secundar (complementar) în economia naţională. Vorbim de anul 1982, cu 7 ani inainte de caderea comunismului in Europa de Est. Dupa aceste prime reforme, China elaboreaza un program secret, care trebuia in aproximativ 100 de ani sa ajunga la nivelul Europei si sa devina locul doi in lume, dupa Statele Unite. Supriza este ca in anul cotiturii (Il sorpasso), in care China va ajunge la nivelul economic al Statelor Unite ar putea fi 2027. Nesperat pentru chinezi.
China a pornit de la situatia in care în anul 1978, economia Chinei era comparabilă din punct de vedere al valorii nominale cu cea, de exemplu, a Slovaciei din 2006. Produsul intern brut (PIB) absolut constituia 362,4 mlrd. yuani sau 43,8 mlrd. Dolari. Balanţa comercială era negativă: exportul – 9,75 mlrd. dolari, iar importul – 10,89 mlrd. In 2010 China a devenit a doua economie mondiala, dupa SUA.
Pe parcursul a aproape trei decenii (comparativ cu 1978) valoarea comerţului exterior a crescut de peste 85 de ori (în 2007), inclusiv a exporturilor de 100 ori şi a importurilor de „doar” 73 ori. Cota exporturilor în PIB a crescut de la 22%, în 1978, până la 36% în 2006. Ritmurile de dezvoltare a acestui sector au fost devansatoare celor ale creşterii generale economice, iar exporturile au depăşit importurile, în acest ultim an de gestiune, de 1,23 ori. Ca mărime absolută a comerţului exterior din 2004, China (fără Hong Kong) a devansat Japonia, fiind depăşită la acest indicator doar de SUA.
Laboratorul Universal
China este tot mai frecvent calificată ca fiind laboratorul lumii din secolul XXI, similar caracteristicii respective atribuite Marii Britanii cu două secole în urmă, si Statele Unite in secolul XX. Potrivit Băncii Mondiale, aportul Chinei la creşterea mondială, în 2007, a fost estimat la 16% şi pentru prima dată a depăşit contribuţia SUA la acest capitol. Însă principalii parteneri sunt SUA, Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud. Comerţul cu Taiwanul (China Insulară) constituie 100,0 mlrd. dol.
La solicitarea companiilor autohtone cota de impozitare a fost modificată: începând cu 1.01.2008 a fost stabilită cota unică de impozitare în volum de 25%. Acest nivel este comparabil cu cel mediu mondial (28,6%) existent în 159 state, alte 18 state vecine Chinei, având un nivel de 26,7%. Trebuie însă să enţionez că actualmente China este inclusă (de ziarul „Forbes”) în lista statelor cu impozite mari. În 2006 companiile cu capital străin (594,0 mii), care gestionează un capital consolidat de 691,9 mlrd. dol., au achitat impozite în valoare de 795 mlrd. yuani (101,9 mlrd. dol.) sau 21,1% din totalul încasărilor.
Potrivit Băncii Mondiale, aportul Chinei la creşterea mondială, în 2007, a fost estimat la 16% şi pentru prima dată a depăşit contribuţia SUA la acest capitol. Realizările obţinute de China reprezintă rezultatul a mai mulţi factori, unul dintre principalii fiind, acceptarea proprietăţii private. Un alt factor a fost deschiderea economiei spre exterior. Ea s-a produs pe mai multe căi: liberalizarea şi intensificarea relaţiilor de export-import, crearea unor imense zone economice libere/speciale (ZEL/ ZES: Shenzen, Zhuhai, Shantou, Ziamen etc., mărimea fiecăreia dintre acestea devansând ca proporţii Transilvania), care au atras investiţii străine directe (ISD) semnificative, precum şi sporirea intrărilor de valută obţinută de chinezii, care lucrează în afară hotarelor respective, această ţară fiind principalul furnizor de forţă de muncă în plan mondial etc. Trebuie de menţionat faptul, că preţul relativ scăzut al forţei de muncă a constituit un alt important „secret” al minunii chineze. Actualmente China are o forţă de muncă tânără, cu un coraport favorabil (6:1) dintre angajaţi şi pensionari. Concomitent, ea atrage forţă de muncă, încă mai ieftină, din exterior (din ţările vecine).
China este un mare producător de bunuri agricole. Producţia de cereale în 2006 a depăşit 490 mil. tone, asigurând cu produse 22% din populaţia globului, deşi dispune de o suprafaţă de 10% din total, inclusiv ( 2005, mil. t) porumb – 139,5; grâu – 97,4; precum şi cartofi – 73,4; carne – 10,2 etc
Primul articol din serial