Bună dimineata intr-o zi de marti. Regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an în aproape toată ţara. Cerul va fi temporar noros şi va ploua slab pe arii restrânse în
Transilvania şi cu totul izolat în restul teritoriului. La munte, trecător, vor mai fi şi lapoviţe sau ninsori, slabe. Se va semnala ceaţă, posibil asociată cu burniţă, la începutul zilei local în regiunile extracarpatice şi izolat în rest, iar noaptea pe arii relativ extinse, mai ales în sud, în est şi în centru. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime, în uşoară scădere faţă de intervalul precedent în sud-vestul şi sudul ţării, vor fi cuprinse între 7 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Banatului şi în vestul Olteniei. Minimele termice se vor încadra între -5 grade în depresiunile intramontane şi 8…10 grade în Dealurile de Vest.
În Bucureşti, deşi în scădere faţă de ziua precedentă, valorile termice se vor menţine peste mediile climatologice ale datei. Cerul va fi temporar noros, iar la începutul zilei şi noaptea se va semnala ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4905 RON; 1 USD = 3. 2758 RON; 1 EURO = 1. 3709 USD; Francul elvetian 3. 6749 RON. Gramul de aur 139.6953 RON.
Ziua în care alianţa USL s-a rupt la vot. Negocierile dintre PSD şi PNL au început cu stângul ieri dimineaţă, când Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au reuşit să bată palma pentru noua formulă a Guvernului. Seara, în Parlament, cele două partide au arătat că nu mai funcţionează ca o alianţă: PSD a votat împotriva arestării deputatului Vlad Cosma, iar
PNL “pentru”. Premierul Victor Ponta i-a prezentat lui Crin Antonescu, chiar în biroul acestuia, două variante de supravieţuire a USL: fie merg pe actuala structură a Guvernului, dar acceptă ca Iohannis să fie doar ministru de Interne, fără a prelua şi postul de vicepremier care i-a revenit fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, fie acceptă o restructurare amplă a Executivului, care să includă un post de vicepremier pentru ministrul PC al Agriculturii, Daniel Constantin. Liberalii au refuzat categoric ambele ipoteze prezentate de Victor Ponta , pe motiv că nu vor “un Guvern lăbărţat” prin înfiinţarea unor noi funcţii. „Avem un mandat care este foarte clar formulat, cu Klaus Iohannis vicepremier, care presupune trecerea Guvernului din nou prin Parlament. Nu avem o variantă prin care să apară posturi noi în schemă, oricum Guvernul este prea mare“, s-a justificat Antonescu. Blocajul a intervenit pentru că atât liberalii, cât şi social-democraţii şi-au menţinut poziţiile anunţate săptămâna trecută. Astfel, în timp ce Antonescu a avertizat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, nu va prelua portofoliul Internelor fără a-i fi ataşată şi funcţia de vicepremier, premierul Victor Ponta a anunţat că nu are de gând să modifice structura Executivului „pentru un singur om“. Dacă Daniel Constantin ar fi şi el uns vicepremier, atunci Ponta ar fi dispus să ceară Parlamentului un nou vot de încredere. Integral aduce Adevarul
Crin Antonescu: Am sentimentul că domnul Ponta dorește să țină PNL la guvernare, dar într-o poziție marginală, dependent și de semivasalitate. Victor Ponta dorește să țină PNL-ul la guvernare, dar într-o poziție marginală, dependentă și de semivasalitate, a declarat, luni seară, copreședintele USL Crin Antonescu, în cadrul emisiunii
”Sub Semnul Întrebării”, de pe B1 TV. ”Am sentimentul că domnul Ponta dorește să țină PNL la guvernare, dar într-o poziție marginală, dependentă și de semivasalitate. Ceea ce nu este acceptabil din niciun punct de vedere. Asta vrea sau asta vrea să mă lasă să înțeleg. Căci decizia sa cu Daniel Constantin este perfect arbitată”, a declarat liberalul.Despre USD, Antonescu crede că este ceva ce încalcă clar protocolul USL.”Au decis să candideze împreună, să își pună numele USD, nu au ținut cont de acest lucru. Pentru noi sunt importante când intră în vigoarea CNAS-u, când se întâmplă ceva cu Oltchim. Noi am făcut niște mutări ca să întărim acest Guvern și să vii să pui în discuție dreptul PNL, îndeamnă că este deranjat de personalitatea lui Klaus Iohannis sau că ește deranjat de faptul că PNL vrea să se bucure de drepturile ce le are. Nu este un ultimatul, este o declarație, dorești în continuare un Guvern cu PNL, ăștia sunt oamenii, ai spus că sunt OK, pune-i unde trebuie, chiar dacă trebuie să mergem o oră în Parlament pentru acest lucru”, a conchis Antonescu. Integral aduce B1TV
”Impozitarea regresivă” și inutilitatea ei. Alternativa: Logica și avantajele economice și sociale ale indexării deducerilor. În ultimele săptămâni s-a reîntors în spațiul public ideea așa numitului ”impozit regresiv” –
adus în discuție mai ales atunci când vine vorba de impozitarea salariaților cu venituri reduse. În această analiză vom demonstra că autoritățile au la îndemână și soluția și baza ei legală de-a ridica povara fiscală de pe salariile mici : simplu, și fără să bulversezi sistemul de impozitare.De la ce pornim: Inflația cumulată în perioada 2005 – 2013, interval în care deducerea personală a fost păstrată la valoarea inițială de 250 lei, a fost de 67,2%.În mod normal, această sumă, care nu se impozitează la calculul impozitului pe venit, ar fi trebuit să fie indexată pentru a fi aceeași în termeni reali până la 418 lei. Valoare apropiată de indicatorul social de referință utilizat pentru acordarea beneficiilor sociale – 500 lei.Pe parcursul guvernării Tăriceanu, deducerea de 250 lei a fost diminuată progresiv, până la anulare, pentru sumele între 1.000 lei și 3.000 lei și a dispărut complet peste această sumă. Așa s-a ajuns ca taxarea să fie efectiv mai mare la nivelul salariului mediu pe economie cu cota unică de 16%, decât cu fosta cotă progresivă între 18% și 40%. Practic, efectul introducerii cotei unice de impozitare a fost epuizat treptat prin neindexarea deducerii personale și chiar diminuarea acestei deduceri pentru tot mai mulți salariați și membrii lor de familie. Integral aduce Curs de Guvernare
Dosar FNI: Pedeapsa lui Nicolae Popa, redusă de la 15 ani la 6 ani şi 8 luni. Judecătoria Giurgiu a decis luni reducerea pedepsei aplicate lui Nicolae Popa, fost director al Gelsor, condamnat în dosarul FNI, de la 15 ani închisoare la
6 ani şi 8 luni, ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri şi aplicării legii penale mai favorabile. Potrivit deciziei publicate pe site-ul Judecătoriei Giurgiu, magistraţii au admis contestaţia la executare formulată din oficiu ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul HG 836/2013 la nivelul Penitenciarului Giurgiu privind pe condamnatul Nicolae Popa. Judecătorii au descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare, aplicată lui Nicolae Popa în dosarul FNI, şi au redus condamnarea la cinci ani închisoare, la care au adăugat un spor de 1 an şi 8 luni, rezultând astfel o pedeapsă finală de 6 ani şi 8 luni închisoare. Nicolae Popa a executat deja patru ani şi două luni, el fiind încarcerat pe data de 3 decembrie 2009.Decizia Judecătoriei Giurgiu nu este definitivă şi poate fi contestată. Nicolae Popa a fost condamnat în 2007 de Tribunalul Bucureşti la 15 ani închisoare în dosarul FNI, alături de Ioana Maria Vlas, care a primit 13 ani închisoare.Fondul Naţional de Investiţii (FNI) a luat fiinţă la 17 august 1995, cu administrare SOV Invest. Prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii în mai 2000 a afectat aproape 300.000 de investitori. Integral aduce Capital
VOT. Deputatul Vlad Cosma își păstrează imunitatea și scapă de arest. Deputatul PSD Vlad Cosma va fi cercetat
în libertate. Camera Deputaților a decis cu 222 de voturi împotriva ridicării imunității sale, astfel încât parlamentarul nu poate fi arestat, așa cum cerea Ministerul Justiției, la solicitarea DNA. Numai 105 deputați au votat în favoarea ridicării imunității deputatului social-democrat. Deputatul primise aviz negativ în privința ridicării imunității și în comisia juridică. El și-a susținut apoi cauza în plenul Parlamentului, într-un discurs cu accente emoționale.Vlad Cosma şi tatăl său, Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă. Cei doi sunt acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale. Banii ar fi fost daţi pentru ca firmele respective să obţină de la CJ Prahova diverse contracte la suprapreţ. Integral la Digi24
Ford vrea să producă mai ieftin la Craiova. Sfârșit de fiestă pe malurile Rinului: Ford intenționează să transfere o parte din producția modelului Fiesta de la Köln la Craiova. Neliniște la fabrica Ford din Köln, la sfârșitul săptămânii trecute: 10.000 de angajați s-au adunat pe platforma din curtea uzinelor de pe malul Rinului pentru a cere conducerii să
facă lumină cu privire la intențiile de viitor ale producătorului de automobile. Odată cu ieșirea din producția de serie a actualului model Fiesta, la finalul lui 2016, se are în vedere transferul unei părți din producție la uzinele din Craiova. La recentul salon auto de la Detroit, șeful pentru Germania al producătorului american, Bernhard Mattes, anunțase că o decizie definitivă urmează să fie luată în acest an. Ultimul cuvânt ar urma să îi aparțină șefului pentru Europa, Stephen Odell, cel care a contribuit semnificativ la vânzarea de către Ford a brandului Volvo către un investitor chinez. Starea tensionată de la Köln este argumentată prin faptul că englezul Odell a recurs, deja, în 2012, la închiderea, fără preaviz, a fabricilor din Genk (Belgia), Dagenham și Southampton (Marea Britanie), în cadrul unei campanii de reducere a pierderilor cauzate de declinul, început în 2007, al pieței europene a vânzărilor de automobile. Producție cu 1300 de euro mai ieftină. La Köln lucrează, numai pe linia Fiesta, 4100 de persoane, un număr aproximativ egal cu cel al angajaților de la Craiova. În prezent, în metropola renană se asamblează cea de-a șaptea generație a modelului, fabricat, începând cu anul 1979, în peste șapte milioane de exemplare. Integral aduce Deutsche Welle
Miza trecerii Transgaz şi Transelectrica în subordinea PSD. PSD vrea să menţină în portofoliile sale atât producătorii, cât şi transportatorii din energie, controlând sume imense, dar şi un mecanism electoral. Motivând că vor să respecte legislaţia europeană, autorităţile au trecut Transelectrica şi Transgaz, distribuitorii naţionali de energie
electrică şi gaze naturale, din subordinea Ministerului Finanţelor (coordonat de oamenii PNL), în cea a Secretariatului General al Guvernului, în coordonarea premierului (PSD). “Ministerul Finanţelor are, printre obiective, sistemul de redevenţe şi de taxe şi impozite. Or, conform normelor europene, cel care face regula, reglementatorul, nu poate fi şi administrator”, a motivat premierul această mişcare. Altfel spus, Finanţele, responsabile de impunerea taxelor în energie, ar fi în conflict de interese dacă ar avea în subordine şi companiile cărora li se aplică taxele. Preşedintele Traian Băsescu a calificat însă “preluarea în subordinea premierului a Transgaz şi Transelectrica, drept o mutare “fără precedent”. Menţinerea în viaţă a ruinelor energetice Miza acestui transfer poate fi extrem de importantă şi poate fi dedusă din felul în care au fost folosite Trangaz şi Transelectrica în trecut, spun specialiştii. Transelectrica, de exemplu, “controlează tot ce este regulă tehnică pe piaţa energiei”, a comentat pentru EVZ specialistul pe probleme de energie Jean Constantinescu, fost preşedinte al Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Multe termocentrale, aflate, majoritatea, în sectorul public, şi care au costuri mari de producţie, nu ar avea nicio şansă să livreze energie într-un mediu competitiv. Politic, este însă nepopular să le închizi. În plus, pe timpul iernii acestea sunt principalele furnizoare de energie subvenţionată către populaţie. Acestea şi-au găsit însă un debuşeu prin intermediul transporatorului de energie şi livrează “servicii de sistem”, la tarife mult mai mari decât cele obişnuite, reuşind să-şi acopere costurile. Integral aduce EVZ
Alianţa „222 PENTRU NOI”. Noua putere din Parlament l-a salvat pe deputatul PSD Vlad Cosma de arestarea preventivă. Deputatul PSD Vlad Cosma, fiul preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, a scăpat de arestarea preventivă cerută de procurori într-un dosar de corupţie, în care este acuzat că a traficat influenţă pentru un milion de
euro. Salvarea a venit din partea colegilor parlamentari ai noii majorităţi USD care au votat împotriva ridicării imunităţii, în vreme ce PNL, PDL şi PPDD au votat pentru. Noua majoritate USD(PSD-PC-UNPR) a făcut un zid în jurul deputatului PSD Vlad Cosma, şi fiul preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, deputaţii respingând cererea privind arestarea sa preventivă, cu 222 de voturi “pentru” şi 105 “împotrivă”. Cu doar două ore înainte de votul din plenul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică a dat un raport negativ pe aceeaşi cerere a procurorilor, cu 14 voturi “împotrivă”, 7 voturi “pentru”, 2 abţineri şi patru voturi anulate. În cadrul comisiei juridice, liberalii susţin că sunt singurii care au votat la vedere, restul deputaţilor alegând votul secret. Este vorba despre PSD + UNPR (11 membri), PC (2 membri), PPDD (3 membri), PDL (2 membri), UDMR (un membru) şi minorităţi (un membru). PNL are şase membri în comisia juridică a Camerei Deputaţilor, dintre cei 26. La final au fost 7 voturi „pentru”, 14 „împotrivă”, două abţineri şi patru voturi anulate. Cele patru voturi anulate au fost trecute în dreptul deputatului pentru minorităţi Mircea Grosaru, care a decedat, pedelistei Valeria Schelean, aceasta fiind în concediu de maternitate, conservatorului Bogdan Ciucă şi reprezentantul minorităţilor naţionale, Ibraim Iusein. “Sunt extrem de neplăcut surprinsă că a fost o majoritate destul de mare care a votat împotriva cererii. Îmi pare rău că este rezultatul acesta. Nu cred că pledoaria domnului deputat a fost cel care a schimbat votul în comisiei, ci a fost o opţiune pe care o făcuseră colegii mei înainte de a veni în comisie. Mi se pare anormal să te ascunzi în spatele unui vot secret “, a declarat deputata PNL Alina Gorghiu. Cu toate acestea, reprezentanţii PPDD din comisia juridică, Luminţa Adam şi Niculina Mocioi, îi contrazic pe liberali şi susţin că şi PPDD s-a pronunţat pentru ridicarea imunităţii. Integral aduce Gandul
Dispute in USL pe tema amnistiei: Antonescu: Trebuie sa renuntam definitv la ea. Ni se atrage atentia de la Bruxelles/ Ponta invoca insa cheltuieli uriase, decizii CEDO si suportul popular. Pozitia lui Ponta-PSD: Se invoca cheltuieli uriase, decizii CEDO si se apeleaza la sentimentele populatiei. Premierul Victor Ponta a declarat, luni
seara, la Antena 3, ca o decizie in privinta unui proiect de lege privind amnistia si gratierea trebuie luata in baza unei prezentari facuta in Parlament de ministrul Justitiei pe marginea situatiei din penitenciarele romanesti si tinand cont si de condamnarile suferite de Romania la CEDO pe plangeri referitoare la conditiile de detentie. ‘Stiti ca a fost un ditamai taraboi cu intrarea in vigoare a Codului penal si a Codului de procedura penala. Sunt lucruri care trebuie indreptate, (…) dar in niciun caz nu a fost vreo catastrofa. Si chestia aceasta cu amnistia si gratierea. A fost un atac al presei basiste: amnistia si gratierea, vor sa scape coruptii. Am spus de o suta de ori si mai spun o data si acum. In acel proiect care fusese propus Parlamentului in decembrie era expres prevazut ca nu se aplica la luare de mita, dare de mita, trafic de influenta si primire de foloase necuvenite, cele patru infractiuni de coruptie din Codul penal. Era scris clar: nu se aplica. Nu conteaza, daca tipi mai tare ai dreptate’, a spus primul-ministru intrebat cum comenteaza pozitionarea liderului PNL, Crin Antonescu, fata de proiectul privind amnistia si gratierea, potrivit Agerpres.Ponta a explicat ca in cadrul unei discutii cu Antonescu, intervenita la momentul la care liderul PNL a spus ca nu este de acord cu proiectul, i-a propus acestuia tratarea cu seriozitate a subiectului in sensul de a-l insarcina pe ministrul Justitiei cu elaborarea unui raport catre Parlament in care sa se argumenteze necesitatea actului normativ. Integral aduce HotNews
Revizuirea Constituţiei: 18 luni au trecut degeaba. Realitate. Modificarea Legii fundamentale a fost considerată o prioritate a USL. Acum, nu prea o mai doreşte nimeni cu adevărat. Judecătorii CCR au constatat, analizând proiectul de revizuire al USL, că 26 de articole sunt neconstituţionale, 15 articole ar trebui eliminate iar în cazul altor câteva zeci se impune reformularea ori reconsiderarea soluţiei. Aceasta la capătul a luni de dezbateri în forumul constituţional, şi în
Comisia de revizuire condusă de Crin Antonescu. Încă de la început a fost clar pentru toată lumea că procesul revizuirii a fost gândit într-un singur sens: preşedintele ţării să aibă cât mai puţine atribuţii, un rol aproape decorativ, iar Parlamentul să fie mult întărit (chiar şi faţă de puterea judecătorească). Oficial, s-a invocat nevoia de a preîntâmpina unele blocaje, de genul celor înregistrate pe durata mandatelor preşedintelui-jucător Traian Băsescu. În practică, aleşii au impus şi modificări menite să le aducă lor liniştea (vezi cazul articolelor privind interceptările sau judecarea parlamentarilor de către instanţele comune). Aceste articole se află şi ele pe lista celor neconstituţionale. Să vedem însă cum s-a născut ideea revizuirii Constituţiei şi cum s-a alterat ea pe parcursul celor 18 luni de când a fost lansată public. Pretext: Prevenirea „tragediilor“ tip Traian Băsescu. Revizuirea Constituţiei în stil USL a fost lansată ca idee, prima dată, de premierul Victor Ponta, pe 21 august 2012. Deloc întâmplător, pentru că exact în acea zi Curtea Constituţională decidea că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu nu poate fi validat. „Trăgând învăţămintele din această experienţă, care a arătat că în România nu funcţionează regulile democratice (…) voi propune Guvernului, apoi Parlamentului, o amplă reformă constituţională“, spunea atunci Ponta. Şi tot el indica şi direcţiile în care să fie revizuită Legea fundamentală: să fie prevăzute mai clar atribuţiile Parlamentului, preşedintelui şi Guvernului, astfel încât să fie evitate pe viitor „tragedii“ precum „regimul Băsescu“. Integral aduce Romania Libera
Pe ce cheltuieşte Primăria Sectorului 1 aproape 1,3 mld. Lei. Primăria Sectorului 1, cel mai bogat sector al Bucureştiului, cu un buget anual mai robust decât al oricărui mare oraş de provincie, mizează în 2014 pe venituri totale de aproape 1,3 mld. lei (284 mil. euro), în creştere cu 13% faţă de anul trecut. Cea mai mare creştere pe care mizează Consiliul Local în consolidarea veniturilor priveşte capitolul „impozitul pe venit“ de la persoane fizice, ceea ce arată că,
de fapt, primăria mizează pe revenirea economiei şi pe creşterea numărului de angajări, întrucât veniturile din impozitul pe venit privesc în cea mai mare parte venitul din salarii. În sectorul 1 îşi au sediul social marile corporaţii, de aici veniturile incomparabil mai mari ale sectorului 1 faţă de alte sectoare sau alte mari oraşe. Veniturile din impozitul pe venit în sectorul 1 ar urma să crească, potrivit proiectului de buget, cu 35%, de la 516 mil. lei în 2013 la 697 de milioane de lei în acest an, în vreme ce veniturile din impozitul pe proprietate ar urma să scadă uşor, de la 288,3 mil. lei în 2013 la 286,5 mil. lei anul acesta. Anul trecut, bugetele cumulate de venituri ale principalelor 10 municipii reşedinţă de judeţ din România au fost mai mici decât veniturile Bucureştiului (municipalitate şi sectoare, care împreună au anual venituri de peste 1,5 mld. euro), iar bugetul sectorului 1 a fost egal cu cel al Timişoarei, dar peste cel al unor oraşe precum Iaşiul sau Clujul. Aşa stând lucrurile, Primăria Sectorului 1 îşi permite să cheltuiască. Integral aduce Ziarul Financiar
Va urez o zi buna!