Author: theophyle

Am publicat ieri analiza Oxford Analytica (OxAn) despre riscurile globale pe care ei le considera posibile, cu niveluri diferite de probabilitate. Personal as dori sa mentionez cateva riscuri cu un grad de probabilitate mai ridicat decat cel mentionat de repectabilii specialisti care lucreaza pentru OXAM.

1. Capturarea unora din tendintele democratice, urmari ale revoltelor impotriva dictaturilor, cunoscute sub denumirea comuna “Primavara Araba,” de elemente islamiste militante si transformarea “noilor democratii” in republici islamice, asemanatoare Iranului.

2. Posibile insurgente armate noi sau continuarea celor existente din cauza structurilor tribale  existente in unele state unificate pana recent sub regimuri de forta dictatoriale (vezi Libia si Yemen).

3. Luptele pentru putere si / sau impotriva dictaturilor  existente,  in state de genul Siriei pot genera catastrofe regionale de proportii. Regimul sirian  poseda arme de distrugere in masa  (Siria are cel mai mare arsenal chimic-biologic din Orientul Mijlociu). Acest arsenal poate fi folosit impotriva propriilor cetateni sau impotriva unor vecini pentru a declansa un conflict “unificator”.

4. Eforturile Turciei neo-otomane pentru  a-si asigura hegemonia regionala, zadarnicita astazi numai de forta Israelului in Sud si de eforturile foarte slabite al Greciei in Nord si in Mediterana si fortarea unificarii Ciprului. Sustinerea Rebublicii Turce Cipriote poate duce la un conflict regional de un fel nemaintalnit din momentul invaziei Turce a Ciprului, la inceputul anilor ‘70.    Nu trebuie de uitat ca Turcia este membra NATO!

5. Turcia a devenit un element destabilizator la nivel regional, cu tendinte de a destabiliza si Balcanii:

• Permiterea emigratiei din Orientul Mijlociu spre Europa prin Grecia.
• Amenintarile cu boicotarea Uniunii Europene daca Cipru va prelua Prezidentia stabilita in rotatia Europeana.
• Extinderea influentei directe asupra musulmanilor din Balcani (vezi Albania, Kosovo si Bosnia)

6. Izolarea Israelului prin anularea tratatelor de pace cu Egiptul si Iordania ar putea produce un efect asemanator cu cel care a a declansat Razboiul din 1967 (Six Day War), cu reocuparea teritoriilor aflate astazi sub posesia palestinenilor si cu un razboi generalizat cu toate statele din vecinatate, care ar putea iesi din granitele conflictelor conventionale.

Oxford Analytica (OxAn) este o prestigioasa firma de consultanta si analize strategice din lume. A fost fondata in 1975  de Dr. David Young, fost angajat al Consiliului de Securitate American. Firma publica rapoarte bazate pe “open source intelligence” (adica surse publice). Printre clientii acestei firme se numara guvernul Statelor Unite si inca 18  guverne din lume, institutii internationale din toate domeniile, inclusiv marile firme din sectorul privat. OxAn publica rapoarte referitoare si la situatia din Romania, acoperind diverse domenii din viata publica si politica a tarii. Consider aceste rapoarte corecte, inclusiv majoritatea concluziilor respective.

Unul din cele mai importante rapoarte OxAn a fost cel referitor  la media romaneasca “ROMANIA: Media no longer play positive political role”  (ROMANIA: Media nu mai joaca un rol politic pozitiv). Raport publicat in perioada de dinaintea alegerilor prezidentiale (27 august 2009), raport criticat de corifeii presei romanesti, care insa a fost de o corectitudine exemplara din punctul meu de vedere. Am publicat si am analizat aceste rapoarte. (Vezi  aici si aici.)

Pe situl acesta vom continua sa publicam rezumate ale unor analize OXAN, astazi incepem cu  Monitorizarea Riscurilor Globale pe luna septembrie a.c. (Global Risk Monitor: September 2011).

OXAN mentioneaza in ultimul raport 10 posibile evenimente care pot deveni riscuri majore. Patru riscuri cu o probabilitate mai mare si alte 6 ca fiind posibile, dar cu un grad mai mic de probabilitate. Vezi imaginea de mai jos.

Riscurile cu o probabilitate mai mare sunt:

1. Neintelegeri in UE si dezintegrarea Zonei Euro (End of the euro Zone)
2. Colapsul Pakistanului (Pakistan state collapse)
3. Conflicte “proxi” intre Iran si Arabia Saudita (Iran-Saudi proxy war)
4. Capturarea statului de drept in Mexic  si transformarea lui intr-o dictatura din cauza “razboaiele drogurilor” (Mexico state capture)
5. Conflict  intre Israel si palestinieni care poate atrage o parte din statele arabe din proximitate

Cele alte 6 riscuri mai minore, insa posibile sunt:

1. Stagnarea economica in China si inceputul somajului acolo (Collapse of growth in China)
2. Probleme economice generate de masuri populiste in Africa de Sud (RSA economic populism)
3. Revolte populare (fenomenul “primavara araba”) in Saudia (Saudi civil unrest)
4. Implozia regimului din Coreea de Nord (North Korea regime implosion)
5. Un confict militar intre China si Taiwan (China/Taiwan military conflict)
6. Probleme de lichiditati financiare in SA din cauza excedentului bugetar si disensiunilor politice din Congresul American)

Exact cum era de anticipat, ONU nu a reusit sa ajunga la concluzia ca in Siria se produc crime impotriva unor civili care isi cer drepturile exact ca in Tunisia, Egipt si multe alte tari din Orientul Mijlociu. Rusia si China au hotarat la unison ca Siria nu este un pericol pentru pacea mondiala si deci nu este cazul ca ONU sa intervina intr-o problema interna, generata de conflictul dintre  poporul sirian si regimul dictatorial instaurat deja de o jumatate de secol.

Bineinteles ca interesele difera – Siria nu este Libia si imparteala a fost facuta probabil de mult. Libia este a voastra (sa zicem Occidentul) si Siria este a noastra (sa zicem Rusia si China). Adevarat, pentru Occidentul care poarta in ultimul timp o pereche de ochelari de cal, Siria nu poate fi o miza, desi ea  este o miza de importanta majora  pe care o vom mentiona in concluziile acestui articol.

Siria este o tara care ocupa cam trei-sferturi din suprafata Romaniei (185.180 km² fata de 238 391 km²) si are o populatie aproximativ egala cu cea a Romaniei de astazi [fara diaspora], cam 19 milioane de locuitori permanenti. Siria a avut intotdeauna relatii bune cu Romania si astazi Caile Ferate Siriene se folosesc de vagoane si locomotive fabricate in Romania, cel putin asta a fost situatia pe la inceputul anilor 2000 cand am circulat cu trenul intre Damasc si Dayr az Zawar pe malul Eufratului. Cred ca ultimul înalt demnitar din Orientul Mijlociu care a vizitat Romania a fost Bashar al-Assad, Presedintele Siriei, care astazi isi trimite tancurile sa-i macelareasca pe manifestantii civili din orasele siriene.

Siria este si a fost intotdeauna o tara cu un popor sarac si cu putine bogatii naturale, locatia strategica in centrul Orientului Mijlociu, “intre imperii” i-au acordat importanta pe care o are pana in zilele noastre. Populatia Siriei se imparte intr-o majoritate sunita covarsitoare 74%, o minoritate şiita de 13%, una crestina de cca. 10% si cam 3% druzi. In perioada interbelica a fost protectorat francez. In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial fiind ocupata de Franta de la Vichy,  a fost un ghimpe in spatele Englezilor care dominau regiunea. In 1946 si-a castigat independenta, devenind  republica parlamentara. De facto, Siria nu a fost niciodata o democratie. Dupa cateva zeci de lovituri militare a fost instaurata in anul 1971 o dictatura sub conducerea lui Hafez al-Assad (tatal lui Bashar), fost colonel in aviatia militara siriana, scolit la Moscova si un profund partizan al politicii Kremlinului in Orientul Mijlociu. Starea de urgenta instaurata de Hafez al-Assad in 1971 a fost abolita saptamana trecuta de Bashar.

Singurul partid legal in Siria este Partidul  Socialist al Renasterii (Ba’ath), care a fost un partid multi national arab. A fost prezent si in Irak pana la dizolvarea lui dupa inlaturarea lui Sadam Husein. Partidul respectiv a practicat un socialism nationalist cu adaptarea unor doctrine marxiste la realitatile local islamice.

Hafez al-Assad a condus Siria cu o mana de fier timp de 29 de ani (a murit din cauza unor probleme cardio-pulmonare in anul 2000). Mostenitorul ales pentru a prelua conducerea Siriei a fost Basil, fratele cel mare al lui Bashar, care insa a murit intr-un accident de circulatie in 1994. Dupa o lupta de succesiune profund orientala, Bashar, medic de profesie, scolit la Londra, reuseste sa se impuna, trimitandu-si unchiul Rifaat al-Assad in exil si pe fostul Ministru de Externe si adjunctul lui Hafez, Abdul Halim Khaddam  la Paris, tot in exil.

Istoria represiunii populatiei civile comise de familia el Assad nu este noua. Unul din cele mai tragice evenimente in lumea araba s-a petrecut in 1982, in orasul Hama (orasul biblic Hamat), cand armata si fortele de represiune siriene au ucis cu sange rece intre 10 mii si 40 de mii de protestatari (cifra publicata de presa occidentala a fost de 30 de mii) , majoritatea membrii ai “Fratiei Musulmane”   ( au murit si o mie de soldati). Acest eveniment tragic, memorat ca “Masacrul din Hama” (aici si aici), se poate repeta avand in vedere natura regimului si structura sociala existenta in Siria.

Familia el-Assad (tradus in romaneste Leul) face parte dintr-o minoritate religioasa cu afiliatie Şiita (Alawit – Alauit), care cuprinde cam 1,3 milioane  de persoane in Siria, 100 de mii in Liban si alte 400 de mii in Turcia. Dupa pacea de la Versailles, s-a format un stat Alawit intependent (1920-1937), cu capitala in portul Latakia pe malul Marii Mediteraniene. Populatia alawita a fost promovata de colonialistii francezi (vezi povestea Tutsi şi Hutu din Rwanda, fosta Belgiana) si a devenit un fel de aristocratie locala dupa alipirea protectoratului Alawit la Siria in 1937. Din multe puncte de vedere Sunitii sirieni au resentimente grele fata de acesti conducatori de origine Şiita.

Revolta actuala:

1. Revolta actuala a pornit in ziua de 26 ianuarie a.c., fara indoiala influentata de evenimentele care au cuprins intregul Orient Mijlociu. La data de 15 martie au loc primele evenimente sangeroase in orasul Dara’a, soldate cu cativa raniti si 3 morti.
2. La 16 martie revolta se raspandeste si au loc demonstratii in majoritatea oraselor din estul si sud-estul Siriei – Damasc, Alep, al-Hasakah, Dara’a, Deir ez-Zor, si Hama. Demonstratiile sunt soldate cu mai mult de 150 de raniti si cateva zeci de morti.
3. La 18 martie, intr-o zi de vineri, ziua de sabat a musulmanilor au loc primele ciocniri intre fortele speciale si armata siriana si manifestantii. Sunt ucisi aproape 100 de persoane in toata Siria. 3000 de persoane au fost arestate.
4. La 29 martie cabinetul Sirian este demis si la 21 aprilie este ridicata “starea de urgenta”; paralel cu aceasta formalitate apar tancurile si infanteria mecanizata in orasele siriene si in Damasc.
5. Conform datelor furnizate de ONG-urile siriene preluate de presa occidentala, numarul mortilor in aceste manifestatii depasesc 400 de persoane si cel putin 1000 de raniti.

Cateva Concluzii:

1. Siria are un rol strategic de o mare importanta pentru cele doua puteri emergente in Orientul Mijlociu – Iranul si Turcia.
2. Siria a incercat sa-si asigure armament nuclear si rachete balistice de la Nord-Coreeni. Ambele au fost zadarnicite de Israel, care a distrus reactorul nuclear sirian acum aproape un an.
3. Siria este “clienta” noua-veche a Rusiei, care îi asigura “spatele” diplomatic. Chiar daca vor fi mii de morti in Siria, ONU nu va putea face absolut nimic in acest caz.
4. Iranul este extrem de interesat de a mentine familia el-Assad la guvernare si va face tot posibilul sa o mentina. Siria este cheia Libanului si pentru Iranieni si sprijinul militiei siite Hizbullah din Liban. Turcia are interese identice, antagoniste Iranului.
5. Israelul si Arabia Saudita ar dori o schimbare in Siria din motive complet diferite.
6. Cu o probabiltate mai mare de 50%, Bashar el Assad va reusi deocamdata sa supravietuiasca si sa inabuseasca revolta.

Ma voi intoarce cu un articol complementar in zilele urmatoare.

Sunt conservator pentru ca recunosc modernitatea, dar o traiesc pe a mea. Valorile generatiilor recente sunt de respectat, dar traiesc conform acelora cu care am crescut.

Respect trecutul pentru ca el este baza viitorului. Prezentul a fost si va fi cea mai scurta perioada in viata unui om, implicit si a mea.

Recunosc divinitatea. Dumnezeu nu are nevoie de mine, eu am nevoie de El.

Biserica este o institutie la fel de ineficienta ca orice institutie creata de om. Biserica nu este o reprezentanta a Divinitatii pe pamant si nici toti preotii nu sunt oamenii Domnului. Imi aleg singur duhovnicul daca am nevoie de el. Traditia religioasa este importanta si trebuie respectata numai daca nu este umilitoare sau absurda.

Nu-mi fac chip cioplit in nici o activitate pe care o sustin – religioasa, sociala sau politica.

Oamenii nu se nasc buni sau rai, ei devin buni sau rai. Liberul arbitru a generat prima crima din lume, dar a generat si progresul care ne-a adus pana aici. Recunosc faptul ca sunt milioane de oameni mai buni ca mine, dar stiu ca sunt mult mai  multi rai decat mine.

Copiii  nu trebuie intelesi, ei trebuie iubiti. Daca vor reusi va fi triumful lor, daca nu vor reusi inseamna ca nu i-ai pregatit suficient de bine  pentru viata.

Partenerul tau de viata este la fel de tanar ca la inceputurile vietii comune, la fel ca tine! Sa-l schimbi din cauza varstei nu te va intineri pe tine si nici nu vei deveni tu un alt om.

Dau Cezarului ce este al Cezarului! Nu dau nimic daca pe Cezar il cheama Caligula. Nu doresc ca statul sa-mi dea ceva mai mult decat merit: respect si protectia pe care o cumpar prin contributiile mele. Daca statul hotareste ca doreste sa-i ajute pe neajutorati o poate face, eu prefer sa o fac direct. Intotdeauna voi sti mai bine cum si costurile “ajutorului” vor fi fara “zeciuiala” intermediarului. Numai batranii, copiii si invalizi trebuie ajutati de stat. Omul tanar trebuie sa castige un salariu onest cu care poate sa-si creeze o familie. Exploatarea omului tanar este o masura antinationala si trebuie combatuta cu tarie.

Responsabilitatea fata de tine si ai tai este intotdeauna a ta. Nu poti cere statului ce nu-ti poate asigura. Nevoile tale pe timp de restriste trebuie acoperite din ceea ce ai contribuit cand nu erai in aceasta restriste sau din agoniseala pe care ai pastrat-o pentru aceste vremuri.

Imi caut dreptatea fara sa o cumpar. Sunt om si am drepturi naturale (ius naturale), pentru celelalte platesc prin apartenenta si doresc sa  capat ceea ce cetatea a hotarat ca trebuie sa-mi acorde. Intotdeauna dreptul natural si dreptul natiunilor (ius gentium) prevaleaza drepturile acordate de cetate. Intotdeauna voi promova in primul rand o judecata dreapta, judecatori corecti si impartiali. Dreptatea mi-o cer pe lumea aceasta. Pentru ca pe lumea cealalta exista numai verdict.

Nu exista drept la nici o proprietate pe care nu o poti justifica. Proprietatea nejustificata este furata si Cetatea are nu numai dreptul ci si obligatia de a o confisca.

Imi iubesc tara si poporul fara a dispretui alte tari si alte popoare. Nationalismul nu se construieste din dispretul fata de altii ci prin cunoasterea si recunoasterea calitatii tarii in care traiesti si a poporului caruia ii apartii. Guvernantii de astazi sunt vremelnici, poporul este vesnic.

Educatia si grija fata de generatia urmatoare sunt ancorate in toate traditiile sociale si religioase ale omenirii, nu le poti neglija si trebuie sa le promovezi atat cat se poate. Ultima responsabilitate este insa a mea, a ta si a tuturor, care isi au urmasi. Copiii sunt facuti, nu cumparati la alimentara.

Sunt conservator pentru ca acestea sunt credintele mele cele mai profunde. Nu caut sa le schimb pentru ca am crezut ca numai asa pot eu trai. Nu voi fi parte din nici o asociere in care nu-mi voi regasi toate aceste principii.

P.S.  Un Conservator. Mai multi Conservatori

Chiar daca apartinem unei culturi bazata pe faptul ca istoria are un inceput in Geneza si va avea un sfarsit in Parusia, deci o evolutie liniara, nu putem ignora cicluri istorice care se repeta la anumite intervale, de obicei din cauza unor schimbari profunde, de ordin  social. Un nou ciclu incepe cand ceea ce a fost nu mai corespunde unor realitati in evolutia omenirii.  Discrepantele intre realitatile sociale si cele politice, economice, militare, religioase sau ecologice ale unor societati declanseaza “miscari tectonice” sociale, provocand tranzitia spre alte asezari sociale. Uneori tranzitia spre un alt ev se va face lent si molcom, alteori rapid si violent.

Periodizarea istoriei este o chestiune didactica, de multe ori incorecta si in majoritatea cazurilor dezbatuta mai mult decat faptele in sine. Felul nostru de a pune toate lucrurile in “sertarasele” mintii este aproape un impuls biologic. Problema este ca fiecare cultura isi are felul sau de a aranja altfel sertarele memoriei si de aici discrepantele majore in felul cum  ne folosim de aceasta memorie istorica. De obicei, cand incep sa vorbesc despre istorie intr-un mediu sau altul mentionez ca “matematica se ocupa de calculul unor cantitati pe care istoria le descrie.” Cat timp istoricii au descris faptele fara sa le comenteze lucrul a fost excelent, cand au si inceput sa le comenteze lucrurile au luat o turnura dificila. Cat timp istoricii au descris fara sa comenteze? Cam niciodata! Daca tot scrii despre ceva, ai tendinta naturala de a-ti da cu parerea. De multe ori parerile pot fi gresite, de alte ori pot fi corecte. In majoritatea cazurilor, pareri corecte intr-un timp pot deveni “gogomanii” intr-altul  si viceversa. Deci aici intervine diferenta dintre calculul cantitatilor si descrierea lor.

Nu as vrea sa fiu in pielea istoricului care va dori sa scrie despre evenimentele petrecute in zilele noastre. Sunt multe perioade istorice care sunt vopsite in alb, adica pur si simplu nu cunoastem prea multe pentru ca sursele sunt putine si de neconsiderat din cauza subiectivismului lor clar. Perioada in care traim este si mai dificila dintr-o cauza absolut opusa – enorm de multa informatie in majoritatea ei nerelevanta, manipulanta sau pur si simplu neadevarata.

“Noua medie” ne pune pe masa atat de multa informatie incat fiecare dintre noi poate sa-si construiasca un “adevar personal” profund diferit de un alt “adevar personal” al unui interlocutor intamplator. Bineinteles, ambele “adevaruri personale” pot fi extrem de departe de adevarul faptic, poate mult mai simplu decat ambele enuntari particulare. Oamenii prezentului isi traiesc o istorie bazata pe “adevarul personal,” obtinut mai mult sau mai putin fara nici un filtru al obiectivitatii, atat cat aceasta poate exista.

Cine crede ca istoria se repeta nu cunoaste istorie. Istoria nu s-a repetat niciodata. Societatea isi repeta tiparele evolutive si impune – unii spun evolutia – numita de altii progres. Aceste tipare evolutive conduc la sentimentul ca istoria se repeta. Am sa incerc sa conduc aceasta teorie la inceputurile scrise ale istoriei. Intr-o serie de articole scrise acum cativa ani, mult inainte de criza actuala am descris o prima evolutie spre un alt ev. Ma refer la perioada de trecere de la bronzul tarziu spre fierul timpuriu, adica ceva intre anii 1400 – 1100 î.Hr. Este perioada in care Regatul Nou Egiptean se prabuseste sub presiunea Popoarelor Marii, Civilizatia Minoica si Imperiul Hitit dispar. Migratia din nord si din est spre Levant, Arhipelagul Elen si Egipt (zonele bogate) dau “peste cap” sistemul economic existent, apar primele manifestari religioase monoteiste si dezastre naturale (ecologice) in Estul Marii Mediterane, Anatolia si Levantul de Nord distrug economia agricola si comertul intre state, producand grave dezechilibre intre cei care aveau si cei care flamanzeau. Pentru o mai buna cunoastere a perioadei propun cateva sinteze istorice pe care le-am numit “Istoria inaintea Bibliei sau Cand Civilizatiile se Prabusesc”. Poate ca veti gasi cateva similaritati interesante.

Capitalismul-fiduciar este promotorul primei etape a acestei crize. Acest capitalism-fiduciar  a creat valori inexistente pentru a sustrage bani existenti si a-i transforma in valori finite (adevarate, stabile), insusindu-le. In afara incompatibilitatii cu nevoile societatii, ambele sisteme – comunismul si capitalismul-pecuniar –  au la baza o singura ipoteza existentiala – minciuna si propaganda masiva. Cine crede ca aceasta criza, declansata de capitalismul- fiduciar, s-a terminat greseste amarnic. Omenirea a intrat in a doua etapa a crizei, poate si mai grea decat prima. Etapa in care statele au devenit amenintate de faliment. Aceasta etapa o putem numi “criza datoriilor suverane”, mai putin dependenta  de capitalismul fiduciar; singura legatura ar fi ca acest capitalism a facilitat intrarea statelor in impas (vezi legaturile oneroase ale economiei grecesti cu capitalismul fiduciar, care a mascat datoriile de loc noi ale Greciei pana la insolventa lor). Din nefericire, o poveste cu variatii putin diferite o vedem astazi in Irlanda, poate mult mai grava dect prima.

“Criza datoriilor suverane” era iminenta! Ea a fost generata de dezechilibrul dintre supra-productia unor state fata de supra-consumul altora. Intr-un cuvant, chinezii si nemtii au fabricat si grecii, spaniolii si altii au cumparat, bazandu-se pe niste venituri care au ramas “pe vine”. Chinejii si germanii au acceptat indatorarea si au primit in loc de bani adevarati “cuvantul de onoare” al acestor state, adica hartii care s-au dovedit fara valoare.

Vreau ca toti prietenii socialisti sa inteleaga – capitalismul nu a murit, ci el va trebui sa se curete de reziduurile lacomiei si ale non-valorilor pecuniare.  Cea mai mare putere capitalista (in devenire) din lume este un stat comunist – China. Capitalismul NU este si NU a fost niciodata o oranduire sociala. De la sclavagism si pana in zilele comunismului chinez, capitalismul a fost un sistem economic, care niciodata nu va avea inlocuitor. Capitalismul a fost si va fi si in viitor promotorul progresului.

Criza – si tot ce este legat de ea – are doua nume, primul se numeste “Dezechilibru”, al doilea se numeste “Neincredere”. In clipa cand se creaza o relatie in care un stat sau un grup de state produc enorm de mult si state care consuma enorm de mult fata de posibilitatile lor, ai creat un Dezechilibru. Deoarece nimic si nimeni nu poate trai intr-un dezechilibru au creat niste instrumente pentru a dezamorsa momentan problema. Ai un picior mai scurt la masa pe care mananci, bagi cateva bucati de hartie sub piciorul scurt, il echilibrezi pentru un timp, dupa aia Dumnezeu e mare. Sau moare creditorul sau moare cel care este creditat sau se intampla o minune.

Indiferent cum si cand aceasta criza se va termina, sunt sigur ca lumea noastra, a tuturor, indiferent de locul in care traim, va fi diferita. Agregatele s-au schimbat, asa cum s-au schimbat acum 3 milenii si jumatate. Ramane numai sa intelegem acest lucru. Nu numai realitatile economice vor fi diferite, perceptiile noastre despre felul in care trebuie sa traim din punct de vedere economic sunt intr-un proces continuu de schimbare si probabil se vor schimba.  Comunitatile, statele, firmele comerciale si individualii  care se vor adapta mai rapid vor reusi sa supravietuiasca si sa prospere, cei care nu vor reusi le va fi foarte greu, poate imposibil. Societatea occidentala si in special cea Americana sunt bazate pe credit. Pentru un om care lipseste o perioada din aceasta societate si traieste o perioada intr-o societate “cash-based”, asemanatoare celei romanesti, reintoarcerea in aceste zile intr-o “atmosfera” bazata pe credit poate fi uluitoare. Lumea si-a regasit sensurile naturale – consumi cat produci si daca poti, economisesti.

Echilibrul poate fi refacut numai daca vom intelege ca suntem la sfarsit de ciclu si la inceputul altuia, ca agregatele care creaza o societate decenta trebuie sa se schimbe si ca de fapt nici lacomia capitalismului fiduciar si nici darnicia statului social nu mai pot exista in felul in care s-au manifestat. Ambele au fost lipsite de responsalbilitate.

Traim o perioada bivalenta. O lume politica multipolara, cu varfuri regionale, de fapt o globalitate destructurata si o lume cu o globalitate economica perfecta. Aici sunt provocarile si sperantele in mai bine. Cum arata lumea noastra puteti privi in imaginile alaturate, daca este normal sau nu – fiecare cu opinia lui. In postarea viitoare ne vom ocupa de noua lume multipolara.

Iubesc presa, a fost si este parte din viata mea, chiar daca profesia mea este departe de jurnalism sau media. Nu poti fi obiectiv cand vorbesti despre lucruri pe care le iubesti. Fatalitatea ne conduce cateodata la conflicte intre creier si inima, conflicte pe care nu intotdeauna reusim sa le mediem cu inteligenta. Asadar despre presa in general si despre presa romaneasca in particular.

Cateva fapte – (a) presa, oriunde in lume, se afla intr-o criza inceputa mult inainte de criza economica actuala; o putem numi, criza de identitate. Criza economica actuala a fost de fapt catalizatorul unui proces nascut si propagat in ultimul deceniu; digitalizarea. (b) Presa romaneasca nu a fost niciodata de mare calitate, nici dupa ’89 si nici in perioada interbelica. Diferenta a fost numai in calitatile jurnalistilor. (c) In perioada interbelica am avut mari “condeieri,” care traiau din jurnalism, astazi avem sculeri-matriţeri care se doresc “condeieri” si traiesc din chilipiruri. Din nefericire si in perioada interbelica si astazi profesiunea liberala a jurnalistului s-a transformat deseori  in liber la santaj si imbogatire facila.

Alte cateva fapte –  (a) un om cumpara un ziar sau face un abonament pentru a citi parerile unor oameni pe care el ii considera suficient de buni si informati pentru cheltuiala timpului si castigul placerii sau valoarea informatiei. (b) Daca exista posibilitatea de a primi aceste opinii, scrise de aceiasi oameni pe bloguri sau in editii on-line, nu vor cumpara nici ziarul si nici nu vor face un abonament. Nimeni nu plateste ceva care se poate primi gratis.  (c) Pentru a fi calitativ, un jurnalist trebuie sa citeasca inainte de a scrie. Respectul intr-o profesie care necesita un efort intelectual se castiga prin cultura si cunostintele de care da dovada jurnalistul. Lipsa de cultura din presa romaneasca este stridenta pana la oroare. (d) Oamenii au indemnul  aproape animalic de a se alatura celor cu pareri similare. Un ziar bun care doreste sa fie citit, are nevoie de doua lucruri:  primul ar fi o  diferentiere totala  intre stiri si comentarii, al  doilea un pluralism de opinii, in care fiecare cititor sa se regaseasca, cel putin partial.

Presa scrisa nu va muri atat de repede pe cat se preconizeaza, asa cum si cartea tiparita nu va deceda atat de repede, mai sunt cel  putin doua, trei generatii. Cotidianul (ziarul zilnic) este clar  pe ultimul drum. Cand ajunge la chiosc este deja vechi. Ramane saptamanalul care poate recapata o noua si frumoasa viata. Saptamanalul trebuie sa devina o revista de comentarii ale evenimentelor saptamanii trecute si un review a saptamanii urmatoare. Bineinteles nu orice ziar poate fi The Economist si nici macar Newsweek, dar poate fi ceva apropiat de nevoile unei piete locale. Importurile de brand nu vor putea fi niciodata sa raspunda la calitatile sau necesitatile unei societati diferite de cea ale jurnalistilor si cititorilor lor.

Dintr-o presa vibranta si de luat in seama, presa romaneasca a devenit un mort-viu, un fel de zombi, vrajit de imbecilitatea parvenitului roman, care chiar se crede “mogul de presa.” 2009 a fost anul in care presa romaneasca s-a sinucis spun unii, sau a fost masacrata, spun altii. Personal cred in ambele variante. O parte din jurnalisti s-a sinucis profesional; cea mai mare parte a publicatiilor si in curand a televiziunilor a fost masacrata de patronii necrofagi, gen Sorin Ovidiu Vantu. Presa romaneasca si mass-media in general a fost “populate” (cam de multicel) de personaje sumbre, mai mult sau mai putin cunoscute consumatorilor de stiri si editoriale. Anul 2009 a reusit sa-i demaste in modul cel mai stringent posibil pe promotorii falsitatii si ai intereselor financiare din presa romaneasca. Nimic nu mai putea fi interpretabil sau ambivalent in comportamentul “fostilor” Rosca-Stanescu, Bogdan Chireac sau Cornel Nistorescu; acesti oameni si-au tradat meseria si pe cititorii lor “facand bani” prin manipulare si santaj.

Ideea ca Traian Basescu a invins presa nu este adevarata. Nici un politician nu va reusi niciodata sa invinga o presa care actioneaza intr-un mod corect. Basescu a invins o presa incorecta si mincinoasa. Nici un politician nu poate invinge o presa chiar daca aceasta este mediocra, niciodata! Nivelul politicienilor va fi moral inferior acestei prese, chiar mediocre, dar asta numai daca stirile publicate sunt adevarate si comentariile tin cont de opiniile tuturor jucatorilor  politici.

Nu am nimic cu prestatorii de servicii; ei nu au fost si nu vor fi niciodata jurnalisti; ei au fost intotdeauna amfitrionii (entertainers) unor idei induse de patronii lor; in majoritatea cazurilor au ajuns sa si creada in aceste idei. Nici de cealalta parte nu a existat impartialitate absoluta, dar jurnalistii care s-au pozitionat de partea lui Basescu vor putea sustine si vor fi credibili, caci de fapt sustinerea s-a datorat protestului fata de injustetea pozitiilor celeilalte parti.

Marii perdanti ai presei au fost “monstrii sacrii” – alde Hurezeanu, care si-a “papat” capitalul de imagine in slujba unuia din cei mai josnici afaceristi ai tranzitiei, sau Cristian Tutor Popescu, care din profetul Ieremia s-a transformat intr-o muratura acra in amestecul propriu de saramura si otet. Ion Cristoiu, pe drum spre pensie si biblioteca Academiei, a facut ultimul slalom si a ajuns la “finish” intr-o conditie mult mai buna decat cea a colegilor de generatie.

Mass-media a produs in ultimii ani  si o noua categorie de figuri mediatice – clovnii. Clovnii media sunt distribuitorii ideilor prostesti si preotii logici “martiene”. Nimic nu poate fi mai reprezentativ acestei categorii decat figurile jalnice ale lui Stan “lap-top”, Ciuvica sau fostii lideri regionali, intruchipati de Milica Constantinescu sau Victor Ciorbea.

Ce a ramas din presa  s-a pulverizat spre internet, acolo unde costurile pot fi inca suportabile de patronii saraciti. Problema lor este ca aici ei vor intalni pe noii producatori de continut mediatic, bloggerii. Independenti sau cu pozitii asumate si cunoscute cititorilor lor, bloggerii vor putea sa-i concureze pe fostii ziaristi ai “gazetelor de perete”. Majoritatea bloggerilor nu depind de nimeni si nu traiesc din blogurile lor. Daca vor sti sa nu-si sacrifice adevarurile asumate sau independenta ideologica, pentru a asigura o audienta mai mare  si daca isi vor asigura surse de informatie independente de cea a “presei organizate”, vor fi intotdeauna mai buni si mai credibili decat fostii jurnalisti facuti la “Stefan Gheorghiu”.

Presa romaneasca  a fost masacrata de patroni si “sculele” lor si o mare parte a jurnalistilor s-a sinucis. Bazandu-se pe scurta memorie a consumatorilor de presa, ei cred ca vor reveni.  Nu domnilor si doamnelor, mortii  vor invia numai la sfarsitul timpului, pana atunci vor fi declarati decedati in aceasta profesie. Cititorii inteligenti le vor aminti decesul moral si profesional.

Personal, tributar cuvantului scris si tiparit, voi continua sa astept, sper ca nu prea mult pentru a vedea renasterea pasarii Phoenix a presei romanesti.

de Ion Luca Caragiale –  1893

Pentru o situatie actualizata in AD 2010 puteti descarca Cartea Alba a Săndeilor povestite cu amanunte caragialesti de stimatul @Băşcălios: Cartea Alba a Sandeiilor

Judele de ocol: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase…

Leanca: La Hanu Dracului…

Jud.: Ştiu… Lasă-mă să-ntreb.

Leanca: Plătim licenţa, domn’ judecător…

Prevenitul: Oleo!

Jud.: Tăcere!

Leanca: …E păcat pentru mine, domn’ judecător…

Jud.: Lasă-mă să te-ntreb…

Leanca: Te las…

Jud.: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase, ce reclami de la prevenitul Iancu Zugravu?

Leanca (cu emoţiune treptată): Eu, să trăiţi, saru’ mâna, domn’ judecător, eu sunt o fomeie sârmană, Dumnezeu mă ştie cum mă chinuiesc pentru o pâine… De-aia şi pusesem de gând de la sfântu Gheorghe să las prăvălia, care nu mai poate omul de atâtea angarale pentru ca să mai mănânce o bucăţică de pâine, şi nu ne mai dă mâna să plătim licenţa.

Prevenitul: Licenţa o plăteşte domn’ Mitică.

Leanca: Domn’ Mitică?… să fie al dracului care minte?

Jud.: Tăcere! Nimini n-are voie să vorbească până nu-l întreb eu.

Leanca: Dacă zice dumnealui că domn’ Mitică!… Eu, domn’ judecător, săru’mâna, poci să jur că sunt curată la sufletul meu!

Jud.: Nu e vorba de asta!… Spune cum s-au petrecut lucrurile şi ce reclami de la prevenit?

Leanca: Eu, domn’ judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, şi clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn-atunci cu birja de la domn’ Marinescu Bragadiru din piaţă, încă chiar domn’ Tomiţa zicea să-l iau în birje…

Jud.: Pe cine să iei în birje?

Leanca: Clondirul… că zicea…

Jud.: Cine zicea?

Leanca: Domn’ Toma… se sparge…

Jud.: Cine se sparge?

Leanca: Clondirul, domn’ judecător!

Jud. (impacientat): Femeie, ce tot bârâi?… Răspunde odată lămurit la ce te-ntreb eu! Ce pretinzi d-ta acuma de la prevenit?

Leanca (cu volubilitate): Onoarea mea, domn’ judecător, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ţi şi dregu-ţi, şi mi-a spart clondirul, că nu vrea să-mi plătească… (Cu obidă.) Că eu sunt o fomeie sârmană, şi e păcat! vine dumnealui gol puşcă şi bea până se face tun, şi pe urmă, dacă am vrut să chem vardistul, dumnealui zice că mă sulemeneşte cu chinoroz şi vrea s-o tulească, ş-a căzut peste tarabă şi s-a făcut praf.

Jud.: Ce s-a făcut praf ?

Leanca: Clondirul cu mastică; şi pe urmă vrea să fugă.

Jud.: Cine?

Leanca: Dumnealui.

Jud.: Ei, ce pretinzi?

Leanca: Onoarea mea şi trei chile de mastică prima…

Jud.: Bine; şezi şi taci.

Leanca: Care vine dumnealui…

Jud.: Taci!

Leanca: Tac, da…

Jud.: Taci odată!

Leanca: Am tăcut.

Jud.: Iancu Zugravu! Ce ai d-ta să răspunzi la pretenţiile reclamantei?

Prevenitul (e afumat şi pronunţă foarte îngălat): Eu, domnule judecător, dumneaei zice, pardon, iar ai venit, mă porcule? că dumneaei n-are niciodată o politică vizavi de muşterii. Eu zic… daca domn’ Mitică..

Jud.: Cine-i domn’ Mitică?

Leanca: Domn’ judecător, uite, săru’mâna, ş-acuma e beat…

Jud.: Taci! nu te-ntreb pe d-ta. (Către prevenit) Cine-i domn’ Mitică?

Prev.: Domn’ Mitică?… nu-l cunoşti pe domn’ Mitică? (Râzând ironic.) Al dracului domn’ Mitică!

Jud.: Vorbeşte serios! Cine-i domn’ Mitică?

Prev.: Care va să zică, domn’ Mitică de la pricepţie. [Fisc pe acele vremuri] (Cu un zâmbet de fină intenţie.) Pricepi dumneatale acuşica cum vine vorba noastră. (Face cu ochiul.)

Jud.: Ce-are-a face domn’ Mitică?

Prev.: Dacă i-a plătit licenţa.

Leanca: Să fie-al drac…

Jud.: Taci! (Prevenitului) Nu e vorba de licenţă, e vorba de clondirul cu mastică.

Prev.: A căzut de pe tejghea, domn’ judecător; era pe margine.

Jud.: Cine l-a-mpins?

Prev.: Piaza rea, fincă zicea că cheamă vardistul… Eu nu vream, că sunt comersant…

Leanca (dându-i cu tifla): Comersant de piei de cloşcă.

Jud.: Te invit să fii cuviincioasă aici! aici nu-i permis să dai cu tifla!

Prev. (vesel): Bravos, domn’ judecător! ai văzut şi dumneatale acuşica ce pramatie e dumneei?

Jud.: Nu-ţi permit să fii necuviincios aici!… (aspru) M-ai înţeles?

Leanca (veselă): Hahaha! bravos, domn’ judecător!… să spuie ce comerţ învârteşte…

Jud. (mai aspru): Taci, că te dau afară!

Prev.: Hahahaha! Brav…

Jud. (foarte aspru): Răspunde! ce comerţ faci d-ta?

Prev.: Am fost zugrav de case român, domn’ judecător… Dac-am văzut că mă omoară concurenţa străinilor, am deschis tombolă cu obiecte la Moşi.

Jud.: Da’ de chinoroz cum a venit vorba?

Prev.: Am vrut numai s-o speriu c-o stric (face cu ochiul) pardon, la ficsonomia obrazului…

Leanca: Să mă sperii? N-ai venit odată cu căciula umplută cu chinoroz…?

Prev.: Las-o p-aia! aia-i altă căciulă! (Judelui) Aia a fost la politică… nu-nţelege dumneei… fomeie…

Jud.: Bine, toate bune, dar de ce vii beat la judecătorie?

Prev.: (obidit): Dacă n-am aminteri coraj, domn’ judecător!…
Jud.: Destul.

(Condamnă pe prevenitul Iancu Zugravu la şapte lei despăgubire civilă şi doi lei cheltuieli de judecată.)

Leanca: Da, domn’ judecător, onoarea mea, săru’ mâna, nereperată, cum remâne?

Prev. (maliţios): Las’ că ţi-o reperează domn’ Mitică!

Postarea unui @Cetatean

« Autorul sustine proiectul european, insa este un adversar al birocratiei si politicilor impuse de sus, fara consultarea directa, prin referendum, a popoarelor din UE. Autorul respinge categoric politicile de stinga, sub orice forma ar fi ele, intrucit nu considera ca statul poate rezolva problemele oamenilor mai bine decit o fac acestia, singuri sau in cadrul comunitatilor lor (locale, regionale sau nationale). Viziunea economica a autorului este cea a scolii austriece de economie, asa cum a fost ea formulata de Ludwig von Mises si Friedrich von Hayek ».

1. Pentru intelegerea disfunctionalitatilor Europei, trebuie avut in vedere urmatoarele aspecte (ma sprijin pe articolul de pe  Politeia Digest)

a. Proiectul european a inceput modest, ca un proiect de viata in comun al celor care in trecut facusera razboiul si care au decis, dupa razboi, sa traiasca in pace. La realizarea acestui proiect au pus umarul barbati care luptasera pe front si care stiau ce inseamna libertatea si pierderea ei, prietenia, ura si alte celelalte sentimente prea omenesti. Barbatii astia erau oameni politici corecti, care credeau sincer in idealurile lor.
b. Treptat, ca orice construct uman, birocratia a pus mina pe proiect si l-a acaparat. Proiectul initial a devenit unul din ce in ce mai vast, iar politicienii cei vechi au fost inlocuiti cu altii, nascuti dupa razboi, crescuti in spiritul lui “trebuie am de toate”, “mi se cuvin toate”, “merit mult si dau putin”. Convingerile politice ale acestor politicini, care astazi conduc Europa, avind in jur de 50-60 de ani, sunt ca frunza in vint. Prodi a fost agent KGB, Barosso a fost maoist, Ashton o militanta stingista, etc. II dau pe cei mai cunoscuti si care imi vin mai usor la indemina, ei sunt reprezentativi pentru intreaga clasa de la Bruxelles. Pentru acestia, proiectul UE este unul si acelasi cu proiectul eternizarii lor intr-un post de conducere. Ar face orice sa isi mentina functiile. Mai nou, inventeaza super structuri care se calca pe atributii.
c. Tratatul de la Lisabona marcheaza limita maxima de expansiune a birocratiei care se teme de votul popular. Toate statele, cu exceptia Irlandei, si-au trecut actul de adeziune, prin Parlamentele nationale. Iar Irlanda a repetat un referendum, culmea democratiei, ca sa iasa ce trebuia. Avem clar dovada ca pentru birocrati votul e bun doar cind le consfinteste puterea, nu cind le-o contesta.
d. Astfel, proiectul birocratic numit Lisabona poate fi definit ca o super structura care are ambitia sa functioneze ca stat cu moneda, buget  si armata propri, cu politicinei proprii si cu parlament propriu, insa neavind curajul sa recunoasca deschis faptul ca, la un moment dat, se va produce o ciocnire intre competentele nationale ale statelor si competentele UE.
e. Distinctia intre competente exclusive, partajate si sprijinite e irelevanta, cita vreme Curtea Constitutionala Germana a pus punctul pe i, aratind ca UE nu are “competenta competentei”, adica ea nu isi poate stabili singura competentele, ci decide strict in limita competentelor care i-au fost acordate de statele membre. Tendinta birocratiei este intotdeauna extinderea, arata Ludwig von Mises in cartea “Birocratia si imposibilitatea planificarii rationale in regimul socialist”. Insa, odata cu extinderea competentelor, birocratia tinde sa devina autonoma, incercind sa isi creeze ea singura propriile legi de functionare. UE este, actualmente, o imensa masinarie birocratica in cautarea a ceea ce Curtea Germana numeste “Kompetez Kompetez” si pe care doar Curtea Constitutionala Germana (la nivel politic) si disparitie euro (la nivel monetar) o mai pot opri din a deveni un Leviathan cu acte in regula.

Pentru stiintificitatea postarii, iata decizia Curtii Constitutionale Germane, in engleza. Orice spun poate fi verificat prin citirea deciziei.

In continuare, voi prelua si voi transforma o parte din comentariile mele pe acelasi subiect din data de 30 aprilie, cind am comentat indelung situatia UE in lumina deciziei din 30 iunie 2009 a Bundesverfassungsgericht. Voi urmari problema lipsei de legitimitate democratica a UE si ciocnirea dintre competentele UE si suveranitatea statelor componente.

2. Acest aspect este capital pentru intelegerea prezentului si discernerea viitorului.

a. Problema de fond a UE la ora actuala este ca aceasta si-a atins limita maxima a competentelor si mai vrea inca sa se extinda. In buna functionare birocratica, ea vrea competenta competentei, insa intra in contradictie cu suveranitatea statelor.
b. Ilustrarea cea mai buna o avem atit in dezbaterea daca UE sa  verifice  bugetele nationale ale statelor. Franta si Germania au fost categorice. NU vor ca UE sa aiba astfel de competenta. “Guido Westerwelle declara anterior că dreptul de a stabili bugete de către parlamentele naţionale reprezintă “nucleul suveranităţii de stat.În Franţa, ministrul de finanţe Christine Lagarde declara că ar fi “util” un schimb de documente cu partenerii, deşi poziţia guvernului a fost subliniată clar: “Parlamentul adoptă bugetul naţional.”
Curtea Constitutionala Germana a surprins in termeni mai generali aceasta ciocnire intre competentele UE si suveranitatea popoarelor, asa cum e ea exercitata de Parlamentele nationale (in speta, cel german) : “The constitutional identity is an inalienable element of the democratic self-determination of a people. To ensure the effectiveness of the right to vote and to preserve democratic self-determination, it is necessary for the Federal Constitutional Court to watch, within the boundaries of its competences, over the Community or Union authority’s not violating the constitutional identity by its acts and not evidently transgressing the competences conferred on it”.

c. Cu aceasta, ajungem la problema urmatoare: de ce sa nu ii recunoastem UE legitimitatea democratica, de vreme ce are si ea un Parlament European?

Citez  din nou decizia Curtii Germane:

Doua chestiuni trebuie insa  lamurite aici:

c1. Pe cine reprezinta Parlamentul European? Citez: “The European Parliament is not a body of representation of a sovereign European people.” Retinem: nu exista popor european. Adevarata relatie de reprezentare este cea intre un popor si parlamentul sau national. Nu orice institutie care poarte numele de Parlament chiar este una [aici ma sprijin si pe articolul de pe Politeia Digest preluat de pe Stratfor si citat la inceputul postarii, precum si pe teza ca un popor si institutiile sale nu este doar un construct birocratic si legal, ci si o traditie comuna, care scapa oricarei biricratii prin limba, cultura si  istorie comuna].
c2. Ce este, de fapt, UE? Un stat? Un stat federal? O organizatie de state suverane? Citez tot din decizia Curtii Germane: “The European Union continues to constitute a union of rule (Herrschaftsverband) founded on international law, a union which is permanently supported by the intention of the sovereign Member States”.
Chiar in orizontul Tratatului de la Lisabona, UE este o organizatie internationala constituita din state suverane care rezista atita timp cit resoectivele statele suverane decid sa ramina in ea. Faptul ca e aproape imposibil de iesit din UE sau de expulzat un membru e doar o aparenta. UE exista pentru ca statele au decis sa o creeze, ea nu poate forta statele sa ramina in cadrul ei.
Ceea ce ne intoarce la problema competentelor si mai ales a deficitului de legitimitate.

Ceea ce ne intoarce la problema competentelor si mai ales a deficitului de legitimitate.

3. Legitimitatea si competentele.  Doua probleme trebuie intelese pentru a ne a seama de ce a devenit UE un proiect birocratic.

a. Dat fiind faptul ca Parlamentultul europen nu reprezinta un popor european (“The European Parliament is not a body of representation of a sovereign European people but a supranational body of representation of the peoples of the Member States, so that the principle of electoral equality, which is common to all European states, is not applicable with regard to the European Parliament”) si mai ales dat fiind faptul ca UE, chiar cu personalitate juridica, depinde de transferul de competente pe care il decid statele, Curtea Germana a marcat clar ca UE nu are competenta competentei:
“The act approving a treaty amending a European Treaty and the national accompanying laws must therefore be such that European integration continues to take place according to the principle of conferral without the possibility for the European Union of taking possession of Kompetenz-Kompetenz or to violate the Member States’ constitutional identity”.
Or, asta  inseamna condamnarea la moarte a birocratiei europene, care se vede oprita in drumul ei spre autonomia totala!
b. Or, fara competenta competentei (dreptul de a decide singura ce competente isi aroga), UE este redusa doar la statutul de proiect politic al carui viitor depinde de statele suverane care o compun. Ceea ce insemna ca UE are un deficit structural de democratie. Fara democratia interna a statelor care o compun, UE e un colos cu picioarele de lut: “As regards the legal situation according to the Treaty of Lisbon, this consideration confirms that without democratically originating in the Member States, the action of the European Union lacks a sufficient basis of legitimisation.” (Decizia Curtii Germane). Parlamentul European nu poate suplini deficitul originar de democratie si legitimitate:
“Measured against requirements placed on democracy in states, its [European Parliament] election does not take due account of equality, and it is not competent to take authoritative decisions on political direction in the context of the supranational balancing of interests between the states. It therefore cannot support a parliamentary government and organise itself with regard to party politics in the system of government and opposition in such a way that a decision on political direction taken by the European electorate could have a politically decisive effect. Due to this structural democratic deficit, which cannot be resolved in an association of sovereign national states (Staatenverbund), further steps of integration that go beyond the status quo may undermine neither the States’ political power of action nor the principle of conferral”.

Ceea ce ne aduce la doua chestiuni interconectate:

• care e cauza actualelor disfunctionalitati ale UE?
• spre ce se indreapta UE, care este tinta ei ultima?

4. Cauzele disfunctionalitatilor UE rezida in acest proiect politic care si-a depasit limitele initiale. Politicienii nationali au pus bazele unei constructii care, treptat, erodeaza suveranitatea statelor nationale. Practic, politicienii nationali au inceput sa transfere competente spre Bruxelles, in numele mandatului primit la nievel national. Curtea Germana a vazut acest proces si l-a diagnisticat simplu: UE vrea sa isi atribuie competenta competentei. Ceea ce era la inceput o Uniune minimala, gindita pentru a impiedica razboiul, devine o uniune maximala, chiar cu buget si moneda.

a. Din punct de vedere economic, euro nu are viitor. O moneda impusa birocratic nu rezista pe o piata libera. Vedem aici, la acest nivel, cit de dependenta e UE de functionarea statelor interne : daca acestea nu respecta limita maxima de deficit de 3%, euro incepe sa cada.  UE nu poate decit sa aplice sanctiuni tarii care face deficit. Si? Ce se intimpla? Nimic. Euro este simbolul perfect al artificialitatii constructiei actuale maximaliste: o moneda creata de pliticieni ca instrument pentru ca o Uniune minimala sa devina maximala. Euro insa, din cauza deficitelor nationale, a devenit intre timp  o capcana care ameninta sa ingroape proiectele politicienilor.
b. Din punct de vedere politic, viitorul UE depinde de viitorul monedei euro, asa ca birocratia bruxelleza va incerca sa apere moneda, cu riscul de a se ciocni de suveranitatea statelor. Vezi exemplul de mai sus cu incercarile de a controla bugetele nationale. Acum o saptamina, BCE a decis sa cumpere obligatiunile statelor europene PIIGS, ceea ce inseamna ca BCE incalca art. 123 al. 1  din Tratatul de la Lisabona. BCE devine creditoarea directa a statelor PIIGS, lucru interzis prin Tratat. Asta inseamna, nici mai mult nici mai putin, ca BCE si UE sunt dispuse sa isi incalce propriile reguli pentru a supravietui cu orice pret. Este vorba de o incalcare a Tratatului, cu scopul pios de a pastra euro in viata. BCE cumparind obligatiunile statelor deficitare, inseamna ca BCE va detine pirghiile sa forteze acele state sa duca o anumita politica fiscala.
UE si BCE merg deci pe drumul autonomizarii fata de statele care le-au creat. UE devin eun Leviathan care, odata ce a primit niste competente, decid ca le va folosi pentru a si le extinde.

Art. 123 al.1  din Tratat: “Se interzice Băncii Centrale Europene şi băncilor centrale ale statelor membre, denumite în continuare „bănci centrale naţionale”, să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, administraţiilor publice centrale, autorităţilor regionale sau locale, celorlalte autorităţi publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre; de asemenea, se interzice cumpărarea de titluri de creanţă”.

La reuniunea Ecofin din 18 mai 2010 au incalcat acest articol. Acolo s-a nascut UE ca Leviathan.

c. Deci: spre ce merge UE? Spre golirea de suveranitate a statelor constituente, cu ajutorul monedei euro si a uzurparii Tratatelor. Birocratia bruxeleza face orice sa supravietuiasca. Daca moare eur,  moare si acest tip maximalist de Uniune, deci el trebuie tinut in viata aparind euro cu orice pret.

Aici intervine in analiza problema intereselor divergente ale statelor in cadrul UE. Pina acum, interesele statelor au fost predominant convergente, acum nu mai sunt. Pentru mine, acesta actual proiect UE este falimentar.

5. Daca UE incearca sa se autonomizeze, scapind din strinsoarea competentelor cu care a fost inzestrata, este pentru ca instrumentul politic al mentinerii pacii a devenit scop in sine. Statele europene vad pacea si securitatea lor cu alti ochi. Intr-un fel vede pacea si securitatea Germania, intr-un fel Polonia. La nivelul Europei, avem conceptii diferite despre pace si securitate, deoarece Europa este alcatuita din state nationale si deoarece nationalismul, in sensul larg, nu a murit niciodata.

Germania va cumpara bunavointa Rusiei opunindu-se intrarii Ucrainei in Nato. Germaniaa primi in schimb gaz ieftin prin North Stream. Romania si Polonia vor vrea scut american si vor milita pentru reducerea independentei de Gazprom. Franta va fi nepasatoare la chestiunea energetica, au vreo 80% energie din centrale nucleare. Singura grija a Frantei este sa impinga mereu Germania spre o cit mai mare contributie la bugetul UE.

6. Prin urare, Bruxellesul devine cutia de rezonanta a diferitelor conceptii despre pace si securitate, la conceptia birocratiei bruxelleze adaugindu-se interesele divergente ale stratelor, care ar puta fi grupate, in mare, in statele rusofile si state rusofobe. Vechea si Noua Europa (simplific). Extinderea Europei spre est a avut mai degraba un scop economic (vesticii cautau alte piete de desfacere si forta de munca ieftina), acum vesticii au vazut ca noii intrati au alte conceptii de pace si securitate decit ei. Economia si geo-politica incep, mai ales in perioade de criza, sa arate cit de intrepatrunse sunt.

7. UE descopera, mai ales in perioade de criza, ca statele care au vorbit pina acum, de bine, de rau, pe o singura voce, incep sa vorbeasca fiecare in functie de interesele fiecaruia. Germania vrea reducerea drastica a deficitelor. Franta vrea deficite mari pentru “stimularea investitiilor”. Polonia si Romania vor politica europeana comuna fata de Rusia. Grecia vrea euro ieftini la nesfirsit. Marea Britanie vrea banii Europei, nu si povara viitorului comun. Din acest punct de vedere, UE trebuie sa realizeze ca intersele statelor nu vor putea fi niciodata armonizate in intregime. Statele se vor comporta concurential unele fata de altele, chiar daca intr-un mod mai disimulat. Pentru ca, in definitiv, e vorba de dorinta politicienilor nationali de a fi realesi. Oricit de pro-europeni ar fi, acestia depind, finalmente, de electoratul national. Oricit de prieteni ar fi la Bruxelles, la nivel national politicienii europeni au interese diferite.

8. UE trebuie recadrata pe acele lucruri care sunt intr-adevar comune. La ora actuala, oficial, in UE traiesc 27 de state. Insa legislatia UE incearca mereu nivelarea tututor particularitatilor. UE trebuie redusa din punct de vedere al competentelor, insa realmente functionala in citeva proiecte comune, nu extinsa la toate nivele de integrare.

9. Decapitarea birocratiei bruxeleze mi se pare esentiala. Birocratia bruxeleza nu are alt scop decit perpetuarea ei. Ce stie birocratul de nevoile unui pescar maltez sau unui taran polonez? Trebuie pusa intr-un fel birocratia sub controlul popoarelor, nu sub controlul sefilor de stat. Insa asta nu se va putea face acum, asa ca renuntam la idee.

10. Ramin deci doua intrebari:

• care sunt acele domenii care pot face obiectul consensului comun al tututor cetatenilor Europei (nu doar consensul politicienilor, pentru a nu construi iar o Europa birocratica?)
• cum putem folosi in favoarea tuturor diferentele in domeniile care nu fac obiectul consensului?

Din punctul meu de vedere, birocratii au gresit cind au conceput UE ca un proiect politic si monetar. Au ignorat exact forta Europei, adica mostenirea religioasa si culturala comuna. Valorile Europei in care au crzut parintii fondatori nu au cazut din cer, ele depasesc cadrele proiectelor politice si filosofice. Cei care au facut razboiul si au decis ca nu vor sa il mai faca aveau motivatii etice si religioase, nu financiare si politice.

Theophyle, sunt un adversar al Europei bruxeleze, insa cred intr-o Europa care isi recunoaste radacinile crestine si care crede in virtutea muncii, a concurentei si a pietei libere. Sunt un conservator liberal de sec XVIII, un misesian, deci nu pot fi decit sceptic cind vad stingismul Europei actuale.

Si eu @Cetatene!

P.S. Cum se poate incalca un tratat cu scopul pios de a-l mentine in viata. Cind litera Tratatelor lupta impotriva spiritului, si spiritul impotriva bunului simt.

Am citat mai sus articolul care interzice Bancii Centrale Europene sa cumpere obligatiunile statelor membre deficitare (BCE nu are deci voie sa devina creditor direct al statelor deficitare).

La Ecofin l-au incalcat cu voiosie. Cum a fost posibil?

1. Au interpretat in cel mai larg sens posibil o prevedere a art. 122. al. 2:

“În cazul în care un stat membru se confruntă cu dificultăți sau este serios amenințat de dificultăți grave, datorită unor catastrofe naturale sau unor evenimente excepționale situate în afara controlului său, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate acorda statului membru în cauză asistență financiară din partea Uniunii, în anumite condiții. Președintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la decizia adoptată”.

La Ecofin au dat o interpretare extrem de larga acestei expresii, “evenimente nationale situate in afara controlului”, care se refera, de fapt, la situatii de forta majora care scapa controlului statelor, nu la probleme financiare. Or, membrii Ecofin au considerat ca deficitele bugetare enorme sunt astfel de “evenimente exceptionale”.

2. Da de unde! Art. 126 al. 1 este clar!

Statele membre evită deficitele publice excesive

Ceea ce ne arata fara echivoc ca, din moment ce trebuie sa le evite, deficitele excesive nu sunt “evenimente exceptionale”! Nici pe de parte, sunt situatii in care s-a ajuns din cauza unor decizii omenesti.

Observam, din coroborarea art. 122. al 2 si art. 126, al.1, ca Uniunea si-a atribuit competenta de a interpreta contra literei unui articol (art. 126. al.1) spiritul altui articol (art. 123 al.1). Chiar si atunci cind Tratatul era clar, politicienii l-au incalcat, ca sa si mentina in viata constructia. Deficitele excesive Nu sunt “evenimente exceptionale”, ele nu cad din cer!

3. In plus, acceptind ca BCE sa cumpere obligatiunile statelor membre, au mai incalcat un articol din Tratat.

Art 125 al.1 “Uniunea nu răspunde și nu își asumă angajamentele autorităților administrațiilor publice centrale, ale autorităților regionale sau locale, ale celorlalte autorități publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice dintr-un stat membru, fără a aduce atingere garanțiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific. Un stat membru nu răspunde și nu își asumă angajamentele autorităților administrațiilor publice centrale, ale autorităților regionale sau locale, ale celorlalte autorități publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice din alt stat membru, fără a aduce atingere garanțiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific”.

Practic, toata Europa, prin BCE, si-a asumat angajamentele statelor deficitare, cumparind, prin BCE, obligatiunile Greciei si a celorlalte PIIGS.

Frumoase contorsiuni politice pentru a masca incalcarea Tratatului! Dovada clara ca birocratia face orice pentru a supravietui, chiar daca asta inseamna ca statele fara deficit sa isi asume obligatiile statelor cu deficit excesiv