Author: theophyle

Sumar.  O prima parte din cele trei programate.Cu o suprafaţă de 17.075.200 km², Rusia este cea mai întinsă ţară din lume, aproape de două ori mai mare decât teritoriul celei de-a doua ţări ca întindere, Canada. În ciuda întinderii sale, Rusia este doar a opta ţară din punct de vedere al numărului de locuitori. După prăbuşirea URSS, rolul Rusiei pe scena lumii a fost diminuat mult în comparaţie cu cel al URSS. În octombrie 2005, statisticile oficiale arătau că populaţia a scăzut cu mai mult de o jumătate de milion de cetăţeni, ajungând la un număr de 143 de milioane de oameni.

Federaţia Rusă este compusă din mai multe entităţi federale – un total de 88 de componente constituente. Acestea sunt:

• 21 de republici federale, care se bucură de un mare grad de autonomie, în interiorul federaţiei, în cele mai multe probleme ale politicii interne şi care corespund în general minorităţilor etnice ale Rusiei;
• 48 de regiuni (oblast);
• 7 ţinuturi (kraine);
• 9 raioane (okruguri) autonome;
• 3 alte formatii administrative (Ciukotka, Moscova şi Sankt Petersburg) .

De curând au mai fost adăugate şapte districte federale extinse, patru în Europa şi trei în Asia, între diviziunile de mai sus şi nivelul naţional. Aceste entitati administrative au drepturi federale egale, în sensul că au reprezentare egală – câte doi delegaţi fiecare – în Sovietul Federaţiei Ruse (camera superioară a parlamentului rus). Totuşi, entitatile administrative se bucură de grade diferite de autonomie. Raionul Autonom Ciukotka este singura excepţie a acestei reguli.

Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o alianţă formată din 11 din cele 15 foste republici ale Uniunii Sovietice, excepţiile fiind cele trei ţări baltice: Estonia, Letonia şi Lituania, precum şi Georgia. Crearea CSI a declanşat procesul de destrămare a Uniunii Sovietice.  Cei 11 membri fondatori ai CSI sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan. În decembrie 1993 s-a alăturat şi Georgia, în circumstanţe controversate, în urma unui război civil, în care trupele ruseşti au intervenit de partea guvernului lui Şevardnadze. În urma evenimentelor din august 2008, când trupele ruseşti au intervenit din nou în Georgia, pentru susţinerea regimurilor separatiste sud-osete şi abhaze, parlamentul georgian a votat la unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008.  Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova au fondat GUAM în 1997, ca o organizaţie care încearcă să împiedice influenţa rusească în fostele republici sovietice. În 1999, Uzbekistanul a aderat la organizaţie, însă pe 5 mai 2005, a anunţat preşedinţia în exerciţiu (la acel moment moldoveană) că se retrage din organizaţie.

Rusia post sovietica. După dizolvarea URSS-ului, in perioada lui Eltîn, Rusia a cunoscut o perioada catastrofala, in care populatia a fost aproape  decavata si s-a procedat la o reimpartire oligarhica, aproape mafiota, a resurselor lor  nationale. Sub acoperirea guvernului, au avut loc manipulări financiare scandaloase, care au îmbogăţit un grup restrâns de indivizi, detinatorii poziţiilor cheie in birocratia guvernamentala, intr-o lume  cu ierarhie in stil aproape mafiot. Miliarde de dolari  în numerar şi active au luat drumul Occidentului. Inceputurile  refacerii economice apar în Rusia în anul 1997, cand de bine de rau apare o firava economie de piată. La sfarsitul acelui an, isbucneste criza financiară asiatică, care darama multe din pietele traditionale ale Rusiei; în luna august rubla ruseasca se depreciaza cu zeci de procente. Au loc cresterea datoriei publice si scăderea nivelului de trai pentru majoritatea populatiei. În anul următor, 1998, recesiunea a continuat. In acelasi an, Vladimir Putin este numit de Boris Eltîn, premier, si de facto omul care trebuia sa rezolve problemele mandatului sau catastrofal.

Vladimir Putin. La 31 decembrie 1999, Boris Elţîn se retrage din funcţia de Preşedinte al Rusiei, Putin devine preşedinte interimar, pentru ca la alegerile prezidenţiale anticipate din 26 martie 2000, să fie ales cu o majoritate de 52,50% din voturile exprimate. Este reales în martie 2004, având o majoritate comodă şi în Duma de Stat (Parlament), ceea ce îi permite să guverneze într-un stil autoritar. Printre primele masuri pe care le aproba, este anihilarea oligarhilor pe care-i considera inamici personali si vinovati de situatia economica. Incepe sa re-nationalizeze marile conglomerate energetice, sau sa le transfere acolitilor sai. Reuseste sa stabilizeze economia Rusiei exploatand la maxim resursele energetice financiar si politic.

Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York i-au dat prilejul să-şi justifice propria politică in Caucaz, făcându-l aliat al puterilor occidentale în coaliţia împotriva terorismului internaţional. Vladimir Putin este apreciat pentru stabilitate, dar şi acuzat de o parte a opoziţiei de a fi iniţiatorul metodelor de intimidare şi aducere la tăcere a adversarilor politici.  Putin  şi-a exprimat nemulţumirea la Conferinţa de la Helsinki din noiembrie 2006, că Rusia nu a fost consultată în ceea ce priveşte admiterea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană. La presiunile sale, Georgia şi Ucraina nu au fost admise ca membre NATO la Summit-ul din 2008 de la Bucureşti.

Economia lui Putin. In perioada celor doua mandate succesive de preşedinte (2000-2008), Vladimir Putin a redat Rusiei parte din asa zisa “demnitate” şi forta politică pe plan inernaţional. Vladimir Putin este apreciat de majoritatea cetatenilor rusi, lucru relevat si prin faptul ca succesorul său desemnat la Presedinţia Rusiei, Dmitri Medvedev, a câştigat alegerile fara nici o problema. Dupa un singur mandat, Medvedev,  renunta la posibilitatea de a continua si cedeaza locul lui Putin care poate guverna acum inca doua mandate.

Refacerea economiei Rusiei se datoreaza creșterii prețului petrolului, împreună cu eforturile guvernamentale pentru ducerea la bun sfârșit a unor reforme structurale, au crescut încrederea investitorilor și oamenilor de afaceri în șansele Rusiei în al doilea deceniu de tranziție. Rusia a rămas profund dependentă de exporturile de materii prime, în mod special petrol, gaze naturale, metale și cherestea, care asigură 80% din totalul exporturilor, lăsând țara vulnerabila la variația prețurilor pe piața mondială.

Exporturile ruseşti de petrol au ajuns la cel mai ridicat nivel in perioada  post-sovietica, atingand  10,2 milioane de barili pe zi. Cu o medie de 70  –  90 USD pe baril în 2011 (a crescut de atunci la aproximativ 100-120 de USD pe baril), Rusia a incasat in 2011 309 miliarde USD din exporturile de petrol, gaz si  produse petroliere.

Sub preşedenţia lui Putin,  Rusia si-a dublat PIB, urcand de la locul 22 din lume la locul 11 din lume. Economia a avut cresteri reale, in  medie de aproximativ 6,5% –  7% pe an – 1999: 6,5%, 2000: 10%, 2001: 5,7%, 2002: 4,9%, 2003: 7,3%, 2004: 7,2%, 2005: 6,4%, 2006: 8,2%, 2007: 8,5%, 2008: 5,2% )

Criza economica 2008-20o9. La sfârşitul anului 2008 şi începutul anului 2009, Rusia a experimentat prima recesiune dupa 10 de ani de economie în creştere. Creşterea stabilă a fost reluata la sfârşitul anului 2009 şi a continuat in 2010. În ciuda recesiunii profunde, dar scurte, economia nu a fost grav afectată de criza financiară globală, comparativ cu majoritatea statelor Europene, în mare parte din cauza vanzarilor de hidrocarburi, care s-au mentinut la un nivel stabil, insa  au pierdut mai mult de 70% din preturile de varf din inaintea crizei (147 dolari americani barilul).

Ultimii ani 2010 -2011 – Anul trecut (2011)  produsul intern brut (PIB-GDP) al Rusiei a crescut cu 4,2%, cea mai mare rata de creştere din rândul economiilor dezvoltate.Guvernul rus  aşteaptă  o crestere de 3,7 % in 2012. Pe langa industriile bazate pe resursele naturale, Rusia este in proces de dezvoltare de capacităţi sporite  de producţie în industria grea. Industriile de apărare şi aeronautica isi revin dupa doua decenii si au o retehnologizare cu ajutorul unor tehnologii cumparate din vest.Aceste industrii au fost si redevin astazi angajatori importanţi, cu capabilitati de a oferi produse competitive pe plan internaţional.

Economia Rusă – Update 2010-11

GDP: $1.885 trillion (2011) ; $2.373 trillion (2011 est.)
GDP growth: 4.3% (2011)
GDP per capita: $13,236 (2011); $16,687 (2011) (PPP)
GDP by sector: agriculture: (4,2%), industry (37%), services (58.9%) (2011 est.)

Inflation (CPI): 3.7% (February 2012)

Population below poverty line: 14 % (2011)
Labour force:  75.55 million (2010 est.)
Labour force by occupation: agriculture (10%), industry (31.9%), services (58.1%) (2008)
Unemployment: 6.3% (January 2012)
Average net salary:     1,215 $, monthly (2012)

Main industries: complete range of mining and extractive industries producing coal, oil, gas, chemicals, and metals; all forms of machine building from rolling mills to high-performance aircraft and space vehicles; defense industries including radar, missile production, and advanced electronic components, shipbuilding; road and rail transportation equipment; communications equipment; agricultural machinery, tractors, and construction equipment; electric power generating and transmitting equipment; medical and scientific instruments; consumer durables, textiles, foodstuffs, handicrafts.

Exports : $498.6 billion (2011 est.)
Export goods: petroleum and petroleum products, natural gas, metals, wood and wood products, chemicals, and a wide variety of civilian and military manufactures
Main export partners: Netherlands 10.62%, Italy 6.46%, Germany 6.24%, China 5.69%, Turkey 4.3%, Ukraine 4.01% (2009)

Imports: $310.1 billion (2011 est.)Import goods: machinery, vehicles, pharmaceutical products, plastic, semi-finished metal products, meat, fruits and nuts, optical and medical instruments, iron, steel
Main import partners:  Germany 14.39%, China 13.98%, Ukraine 5.48%, Italy 4.84%, US 4.46% (2009)

Gross external debt:    $471.6 billion (2010 est.)

Credit rating

Standard & Poor’s: BBB+ (Domestic);  BBB (Foreign); BBB (T&C Assessment)
Outlook: Stable.
Moody’s: Baa1;  Outlook: Stable.
Fitch: BBB; Outlook: Positive.

Foreign reserves: $513 billion (31 December 2011)

In partea a doua – despre relatiile cu Europa si Statele Unite, populatie si fortele armate.

Sumar. Potrivit Băncii Mondiale, aportul Chinei la creşterea mondială, în 2007, a fost estimat la 16% şi pentru prima dată a depăşit contribuţia SUA la acest capitol.  Realizările obţinute de China reprezintă rezultatul a mai mulţi factori, unul dintre principalii fiind, acceptarea proprietăţii private. Un alt factor a fost deschiderea economiei spre exterior. Ea s-a produs pe mai multe căi: liberalizarea şi intensificarea relaţiilor de export-import, crearea unor imense zone economice libere/speciale (ZEL/ ZES: Shenzen, Zhuhai, Shantou, Ziamen etc., mărimea fiecăreia dintre acestea devansând ca proporţii Transilvania), care au atras investiţii străine directe (ISD) semnificative, precum şi sporirea intrărilor de valută obţinută de chinezii, care lucrează în afară hotarelor respective, această ţară fiind principalul furnizor de forţă de muncă în plan mondial etc. Trebuie de menţionat faptul, că preţul relativ scăzut al forţei de muncă a constituit un alt important „secret” al minunii chineze. Actualmente China are o forţă de muncă tânără, cu un coraport favorabil (6:1) dintre angajaţi şi pensionari. Concomitent, ea atrage forţă de muncă, încă mai ieftină, din exterior (din ţările vecine).

China este un mare producător de bunuri agricole. Producţia de cereale în 2006 a depăşit 490 mil. tone, asigurând cu produse 22% din populaţia globului, deşi dispune de o suprafaţă de 10% din total, inclusiv ( 2005, mil. t) porumb – 139,5; grâu – 97,4; precum şi cartofi – 73,4; carne – 10,2 etc

Liberalizarea si revolutia economica a lui Deng Xiaoping. In 1978, dupa moartea lui Mao Zedong,  Deng Xiaoping a renunţat la dogmele vechi şi a declanşat o amplă reformă economică, orientată spre o liberalizare controlata si treptata, atat internă cat şi externă. Concepţia majoră a noii orientări a fost formulată în cunoscuta teză – „o ţară, două sisteme” (economice şi politice). Orientarea nouă a fost inclusă în Constituţia ţării, adoptată ulterior (4 decembrie 1982), care trebuia de jure sa cuprinda atât concepţiile lui Mao, cât şi principiile “economiei socialiste de piaţă” ale lui Deng Xiaoping. Constituţia din 1982  consfinţea atat dreptul la proprietatea privată, dar îi si rezerva acesteia un statut principal, prioritar şi nu secundar (complementar) în economia naţională. Vorbim de anul 1982, cu 7 ani inainte de caderea comunismului in Europa de Est. Dupa aceste prime reforme, China elaboreaza un program secret, care trebuia in aproximativ 100 de ani sa ajunga la nivelul Europei si sa devina locul doi in lume, dupa Statele Unite. Supriza este ca in anul cotiturii (Il sorpasso), in care China va ajunge la nivelul economic al Statelor Unite ar putea fi 2027. Nesperat pentru chinezi.

China a pornit de la situatia in care în anul 1978, economia Chinei era comparabilă din punct de vedere al valorii nominale cu cea, de exemplu, a Slovaciei din 2006. Produsul intern brut (PIB) absolut constituia 362,4 mlrd. yuani sau 43,8 mlrd. Dolari. Balanţa comercială era negativă: exportul – 9,75 mlrd. dolari, iar importul – 10,89 mlrd. In 2010 China a devenit a doua economie mondiala, dupa SUA.

Pe parcursul a aproape trei decenii (comparativ cu 1978) valoarea comerţului exterior a crescut de peste 85 de ori (în 2007), inclusiv a exporturilor de 100 ori şi a importurilor de „doar” 73 ori. Cota exporturilor în PIB a crescut de la 22%, în 1978, până la 36% în 2006. Ritmurile de dezvoltare a acestui sector au fost devansatoare celor ale creşterii generale economice, iar exporturile au depăşit importurile, în acest ultim an de gestiune, de 1,23 ori. Ca mărime absolută a comerţului exterior din 2004, China (fără Hong Kong)  a devansat Japonia, fiind depăşită la acest indicator doar de SUA.

China secolului XXI. China este tot mai frecvent calificată ca fiind laboratorul lumii din secolul XXI, similar caracteristicii respective atribuite Marii Britanii cu două secole în urmă, si Statele Unite in secolul XX. Potrivit Băncii Mondiale, aportul Chinei la creşterea mondială, în 2007, a fost estimat la 16% şi pentru prima dată a depăşit contribuţia SUA la acest capitol. Însă principalii parteneri sunt SUA, Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud. Comerţul cu Taiwanul (China Insulară) constituie 100,0 mlrd. dol.

La solicitarea companiilor autohtone cota de impozitare a fost modificată: începând cu 1.01.2008 a fost stabilită cota unică de impozitare în volum de 25%. Acest nivel este comparabil cu cel mediu mondial (28,6%) existent în 159 state, alte 18 state vecine Chinei, având un nivel de 26,7%. Trebuie însă să enţionăm că actualmente China este inclusă (de ziarul „Forbes”) în lista statelor cu impozite mari. În 2006 companiile cu capital străin (594,0 mii), care gestionează un capital consolidat de 691,9 mlrd. dol., au achitat impozite în valoare de 795 mlrd. yuani (101,9 mlrd. dol.) sau 21,1% din totalul încasărilor.

Populatia. Mai mult de o cincime din totalul populatiei globului trăieste în China. Prima masurare a numărului populatiei după preluarea statului de către comunisti a avut loc în 1953. La acea data, populatia Chinei era de 582.600.000 locuitori. La cea de-a doua măsurare, care a vut loc in 1964, s-a arătat o crestere până la 694.580.000; la cea de-a treia , în 1982, măsuratorile au arătat o populatie de 1.008.180.000 (fără Hong Kong, Macau si Taiwan), făcând din China primul stat care a trecut pragul de un miliard de oameni. Intre 1953 si 1997, rata mortalitatii a scăzut de la 22,5 la aproximativ 7 la 1000 de locuitori; rata natalitătii a scăzut, de asemenea, de la 45 la 1000 de locuitori in 1953, la aproximativ 16,4 in 1997. Ca rezultat, cresterea numărului de oameni s-a micsorat de la 22,5 la mie, în 1953, la 0,9 la mie in 1997. Chiar si în aceste conditii, China tot inregistrează o crestere anuală a populasiei de aproape 11 milioane de oameni.

Sistemul financiar. Un rol determinant în dezvoltarea ascendentă a Chinei aparţine sectorului bancar. În fruntea lui se află Banca Poporului (People’s Bank of China), care exercită funcţiile de bază a unei bănci centrale. Caracteristic pentru China este dominarea băncilor de stat, care sunt obligate să crediteze întreprinderile de stat. Patru bănci de stat (Banca Chinei, Banca Agricolă, Banca Industrial-Comercială/ ICBC, Banca Populară de Construcţii) deţin monopolul în acest sector: acestora revenindu-le 90% din acumulările băneşti şi 80% din investiţii. În acest sector un rol cheie aparţine sistemul financiar al Hong Kong-ului, care reprezintă o punte de legătură dintre băncile Chinei propriu zise şi „restul lumii”.

Industrial & Commercial Bank of China (ICBC, bancă chineză de stat) cu un capital de piaţă de 254 mlrd. dol. (în urma urcării preţurilor acţiunilor de la 2,68 la 5,75 yuani la bursa din Shanghai) a devansat Citigroup, cea mai mare instituţie americană şi a devenit cea mai mare bancă din lume în funcţie de capitalizare. ICBC, în 2006, a raportat venituri de 24 mlrd. dol.

După anularea la începutul 1994 a sistemului de schimb valutar dublu a fost stabilită o rată fixă de cca. 8,3 yuani pentru 1 dol. SUA. Acest curs a suportat examenul serios din timpul crizei din mai multe state asiatice din 1998 şi, în fond, el s-a păstrat până nu demult. Din 2005 BPC, pentru a aprecia moneda faţă de dolarul SUA, a stabilit o bandă de variaţie nesemnificativă a cursului valutar, care gradual a fost majorată.

Dupa 2009-10. Criza – si tot ce este legat de ea – are doua nume, primul se numeste “Dezechilibru”, al doilea se numeste “Neincredere”. Pe plan international, China a devenit una din problemele majore si stimul al acestui “dezechilibru”.  Dupa 2009, a fost evident pentru chinezi, la fel ca pentru toti cei care puteau sa urmareasca evenimentele si evolutia crizei, ca exista o necesitate imperativa de ajustare economica a dezechilibrului generat de exporturile masive ale  Chinei. China a inteles  ca este necesara dezvoltarea unei pieţe interne si cresterea acesteia, cu ajutorul surplusurilor masive generate de o anumita limitare a exporturile masive, in special spre occidentul aflat in criza . Salariile au crescut rapid în toate zonele ţării şi liderii chinezi au creat  o asteptare pentru un standard de viaţă mai bun pentru cetatenii Chinei. Ajustarea dezechilibrului a fost generata si de faptul ca gigantul chinez a devenit cel mai mare creditor din lume deţinand aproximativ 20,8% din totalu titlurilor de trezorerie ale Statelor Unite existente in afara granitelor ei.

Fortele armate. China are o armata de 2,3 milioane de trupe active, numita  Armata Populara de Eliberare (PLA), care este  cea mai mare forta militară din lume, comandata de către Comisia Militara Centrala (CMC), o institutie politica sub comanda Partidului Comunist Chinez.  PLA este constituita din Fortele Terestre (PLAGF), Marina (PLAN), Aviatia (PLAAF) şi Forţa Strategică Nucleară. Bugetul anuntat oficial al Armatei Chineze (PLA) pentru 2009 a fost de 70 miliarde dolari. Cu toate acestea, guvernul Statelor Unite susţine că cifrele inaintate de China nu sunt nici pe departe la nivelul real al cheltuielilor militare, care sunt cu cel putin o treime mai mari decat cel oficial. Expertii americani  au estimat că bugetul real militar chinez pentru 2008 a fost între 105 miliarde USD  si 150 miliarde USD . Potrivit SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute), cheltuielile militare ale Chinei în 2010 au fost de 114,3 miliarde dolari (808 miliarde de yuani), fiind de fapt al  doilea din lume, dupa cel al Statelor Unite.

Ca un stat nuclear recunoscut, China este considerată atât o mare putere militară regională şi o superputere mondiala in curs de dezvoltare. În august 2011, Corpul Strategic-Nuclear al Chinei detinea cel  puţin 195 de rachete nucleare, inclusiv 75 ICBM (Intercontinental ballistic missile). Cu toate acestea, China este singurul membru al Consiliului de Securitate al ONU care are capacitati relativ limitate in  puterea de proiecţie militara (trimiterea de trupe expeditionare la nivel mondial). Pentru a compensa acest lucru, China sustine un efort dramatic pentru a dezvolta asemenea capabilitati, inclusiv dezvoltarea unor unitati amfibii, portavioane si bombardiere strategice si o ampla reţea de relaţii militare cu armate straine aflate in aliante cu China.

Economia Chineză – Update 2010-11

GDP:  $7.43 trillion (nominal: 2nd; 2011 est.);  $11.31 trillion (PPP: 2nd; 2011)
GDP growth: 9.5% (major economies: 2nd; 2011)
GDP per capita:  $5,184 (nominal: 90st; 2011); $8,394 (PPP: 90th; 2011)
GDP by sector industry: (46.8%), services (43.6%), agriculture (9.6%) (2010 est.)

Inflation (CPI): 5.4% 2011 est.

Gini coefficient: 48

Labour force: 780 million (1st; 2010)
Labour force by occupation: agriculture (39.5%), industry (27.2%), services (33.2%) (2008)
Unemployment: 4.2% (July 2010)
Average gross salary: $4,260 yearly (2010)

Main industries: mining and ore processing, iron, steel, aluminum, and other metals, coal; machine building; armaments; textiles and apparel; petroleum; cement; chemicals; fertilizers; consumer products, including footwear, toys, and electronics; food processing; transportation equipment, including automobiles, rail cars and locomotives, ships, and aircraft; telecommunications equipment, commercial space launch vehicles, satellites.

Exports: US$1.897 trillion (2011)
Export goods: electrical and other machinery, including data processing equipment, apparel, textiles, iron and steel, optical and medical equipment
Main export partners: US 20.03%, Hong Kong 12.03%, Japan 8.32%, South Korea 4.55%, Germany 4.27% (2009)
Imports: US$1.664 trillion (2011)
Import goods: electrical and other machinery, oil and mineral fuels, optical and medical equipment, metal ores, plastics, organic chemicals
Main import partners: Japan 12.27%, Hong Kong 10.06%, South Korea 9.04%, US 7.66%, Taiwan 6.84%, Germany 5.54% (2009)
FDI stock: $100 billion (2010)
Gross external debt: $406.6 billion (22nd; 2010)

Public debt: 43.5% of GDP (2011)
Revenues:  $1.149 trillion (2010)
Expenses:   $1.27 trillion (2010)
Economic aid recipient: $1.12 per capita (2008)
Credit rating: AA- (Domestic); AA- (Foreign); AA- (T&C Assessment)
(Standard & Poor’s)
Foreign reserves :$3.20 trillion (1st; 2011)

Bibliography:

China’s GDP hits 47.2 trillion yuan in 2011, People’s Daily Online.
International Monetary Fund.
GDP – real growth rate. CIA WTB.
CIA – The World Factbook”. Cia.gov.
Theglobeandmail.com”.
China still a developing nation Op-Ed Contributors”. chinadaily.com.cn.
Doing Business in China 2012″. World Bank
World Bank
Sovereigns rating list. Standard & Poor’s.

Sumar. India are 1.12 miliarde de locuitori, este cea de-a doua tara din lume din punct de vedere al populatiei, si a saptea mare zona geografica, avand peste 1.8 milioane de kilometri patrati.  De cand si-a castigat independenta fata de Marea Britanie in 1947 a avut si ea partea de trei razboaie sangeroase cu Pakistanul si sute de incidente de granita, inclusiv numeroase acte de teror.  Economia indiana a crescut cu o medie de aproximativ 6% in fiecare an in ultimul deceniu si peste 8% pe an in ultimii patru-cinci ani. India dispune de o clasa de mijloc in crestere,  un PIB (produs intern brut) in crestere, la fel ca exporturile, rata de angajare si investiile straine. Aceasta este dublata de o bursa de valori eficienta (valoarea indexata mai mare cu o treime in 2005-2006 si cu 200% din 2001), o datorie externa scazuta si rezerve mari de valuta si aur.

Ascensiunea Indiei devine si mai impresionanta in lumina faptului ca este produsa de o fractiune a populatiei sale. Mare parte a natiunii ramane o imagine a saraciei rurale. Aproape toate investiile straine in India merg catre cele mai urbane sase state ale sale, alte 22 de state mai putin dezvoltate fiind realmente ignorate. Acest decalaj intre oras si sat este foarte mult resimtit in locuri precum Gurgaon, o suburbie a capitalei indiene New Delhi: “intr-o tara inca chinuita de saracie crunta si inapoiere, regiunea Gurgaon a devenit o gazda renumita a call-center-urilor internationale, operatiunilor de business-processing si a companiilor de tehnologie a informatiei. Exista turnuri high-tech stralucitoare, din sticla, blocuri in coposesie, multiplexuri si mall-uri de cumparaturi, unde indienii iau masa la Ruby Tuesday, cauta electronice Samsung sau testeaza cauciucuri la dealeri Toyota, Ford sau Chevy. Daca cineva arunca o privire catre buzunarele goale ale saraciei din apropiere, la cei ativa bivoli indieni tragand cu ochiul la gunoaiele de langa periferii, imaginea aduce mai degraba a California de Sud decat a India de altadata” (Sursa: US News si World Report).

In ciuda problemelor din partea subdezvoltata a Indiei – de exemplu, necesitatile neindeplinite legate de infrastructura, mai multi cetateni analfabeti decat in orice alta natiune – exista cateva zone in care tara exceleaza. Aceste talente specializate au permis unui mic procentaj de populatie – poate mai putin de 1% – sa fie avangarda miscarii sale catre o pozitie mai inalta in strucrurile mondiale.

Criza. La sfarsitul anilor ‘70, guvernul condus de Morarji Desai a înlesnit restricţiile privind extinderea financiara si teritoriala a capacităţii companiilor, a înlăturat controlul preţurilor,  a introdus impozite reduse corporativelor şi a IMM-urilor si a acordat o sustinere sporita un crearea IMM-urilor. El a anulat nivelul absurd  al impozitului pe venit, care la un moment dat a ajuns la un maxim de 97,5%, un record mondial pana la aceasta masura. Colapsul Uniunii Sovietice, care a fost partener principal al comertului exterior indian şi Războiul din Golf, care a provocat o explozie a preturilor la petrol au adus India aproape de faliment. India a cerut un împrumut de salvare de 1,8 miliarde dolari de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) care a fost acordat  în schimbul reformelor structurale.

Liberalizarea. Ca răspuns la exigentele impuse de FMI, Premierul Narasimha Rao, impreuna cu ministrul  lui de finanţe Manmohan Singh, au iniţiat liberalizarea economică din 1991. Reformele au anulat metoda de acordare a “Licenţelor Raj” (metoda post-coloniala 1947-1991-2, metoda prin care statul controla economia in totalitate, inclusiv cea privata), au redus tarifele şi ratele dobânzilor şi au desfiintat mai multe monopoluri publice, hotarare care permitea aprobarea automată a investiţiilor străine directe în aproape toate  sectoarele publice. Din nefericire, politicienii indieni nu au reusit o liberalizare totală. Nici un guvern ales nu a putut concura cu lobby-urile puternice existente, cum ar fi sindicatele şi agricultorii puternic subventionati. Bineinteles,  temele controversate au fost:  reformarea legislaţiei muncii şi reducerea subvenţiilor agricole. Până la sfarsitul secolului 20, India a progresat spre o economie liberă de piaţă (partiala)  cu reducerea substanţială în controlul de stat al economiei şi creşterea liberalizarii financiare. Acest lucru a fost însoţit de creşterea speranţei de viaţă, rata de alfabetizare şi securitatea alimentară, cu toate că beneficiarii au fost în mare parte locuitorii din mediul urban.

Coruptia. Coruptia generalizata  si omniprezenta a fost si este  una dintre marile probleme care afectează India. Reformele economice din 1991 au redus birocraţia, care impreuna cu metoda “Licenţelor Raj” au fost în mare parte oportunitatea  corupţiei instituţionalizate şi ineficienţa institutiilor statului de drept. Cu toate acestea, un studiu din 2005 TI a constatat că mai mult de jumatate din cei intervievati au trebuit sa plateasca mită sau sa aiba nevoie de trafic de influenţă pentru a obţine un loc de muncă  într-o funcţie publică.

Capitalul Intelectual – Economia Indiei este impartita intre agricultura (care reprezinta un sfert din PIB), manufactura (un alt sfert) si sectorul serviciilor high-tech, care reprezinta acum jumatate din PIB. Straduindu-se sa devina “o superputere informationala”, ea spera sa sara peste pasul intermediar al dezvoltarii industriale care a precedat marsul altor natiuni in Era Informationala.

Multe din companiile Hig-Tech si IT din lume deschid laboratoare de cercetare si dezvoltare in India – peste 100, in ultimii cinci ani. Un pilon principal al noii economii este dezvoltarea software-ului. Afacerile din lume se bazeaza pe India pentru serviciul de relatii cu clientii – apeluri din intreaga lume sunt directionate catre call centerele din orase indiene. Alte firme indiene investesc si colaboreaza in cercetarea in domeniul farmaceutic si al biotehnologiei. In prezent, majoritatea companiilor americane de top trimit o parte a muncii lor de IT in India, si exista putine dovezi ale unei incetiniri ale acestui trend.

Absolventii universitatilor economice ale tarii sunt extrem de bine primiti in corporatiile multinationale, fiecare generatie de absolventi beneficiind de un salariu mediu mai mare mare decat cea anterioara. Cei care obtin diplome MBA la scoli precum Institutul Indian de Management se pot astepta acum la salarii de pornire mergand de la 75.000 de dolari pe an la firme indiene si pana la 200.000 dolari pe ani in afara tarii. Este comparabil cu salariile absolventilor celor mai mari scoli de afaceri americane cum ar fi Harvard, Stanford si Dartmouth – o dovada a valorii de piata a talentului indian in aceasta zona de studiu.

Consolidarea militara – Pe masura ce influenta sa a crescut, India a acordat o mare prioritate si imbunatatirii capacitatilor sale militare. New Delhi nu s-a alaturat celor 187 de tari care au semnat Tratatul de Non-Proliferare Nucleara (NPT) si aparea pe ecranul radar al lumii ca fiind o natiune inarmata nuclear in mai 1998, odata cu detonarea a cinci focoase in desertul din apropierea granitei cu Pakistanul. Aceasta actiune a deranjat multe guverne din lume, bineinteles incluzand aici si Pakistanul, care a raspuns si el cu teste nucleare proprii.

Aceasta pozitie a fost punctul de turnura din care India a pornit in cautarea unui program de armament nuclear complet. Conform FAS, noi testari ale unor rachete nucleare au avut loc in vara lui 2004-2007; de atunci Ministerul Indian al Apararii a alocat fonduri in valoare de 5 miliarde de dolari anual pentru construirea a 400 de rachete balistice cu focos nucleara in urmatorii 5-7 ani.

India mentine o politica nucleara de “nu lovesti prima” si spune ca isi doreste numai suficiente arme nucleare cat sa poata opri agresorii. Presedintele american George W Bush, a anuntat, in timpul unei vizite in martie 2006 a premierului indian Manmohan Singh, cooperarea dintre cele doua tari in sfera programelor nucleare civile si a numit India o tara “responsabila” din punct de vedere nuclear (Der Spiegel). Aceste masuri au tras o linie diplomatica americana intre India si alte natiuni care au spus nu participarii la NPT, cum este cazul Coreei de Nord si al Iranului.

Indiferent de aspiratiile sale nucleare tara are o lista lunga de cumparaturi. India si-a anuntat deja planurile de a construi primul portavion pus pe mare de o tara in curs de dezvoltare, si de a lua in leasing doua submarine nucleare din Rusia. India dispune de larga cooperare tehnologica-militara cu statul Israelian.  America a discutat deschis vanzarea de nave marine, avioane de lupta, avioane de patrula si elicoptere catre India. Un fost ambasador al SUA in India a opinat “Bineinteles ca ar trebui sa vindem armament avansat Indiei. Armata indiana de un milion de oameni chiar lupta, spre deosebire de armatele post-moderne ale multora dintre aliatii nostri europeni” (Sursa: The Economist).

Economia Indiană – Update 2010-11

GDP: $1.843 trillion (nominal: 9th; 2011)
GDP growth: 8.5% (2009-10)
GDP per capita:  $1,527 (nominal: 135th; 2011); $3,703 (PPP: 127th; 2011)
GDP by sector: agriculture: 18.1%, industry: 26.3%, services: 55.6% (2011 est.)
Inflation (CPI): 6.95% (February 2012)

Population below poverty line: 37% (2010)

Labour force: 487.6 million (2011 est.)
Labour force  by occupation: agriculture (52%), industry (14%), services (34%) (2009 est.)
Unemployment: 9.4% (2009-10)

Exports: $298.2 billion (2011 est.)
Export goods: software, petroleum products, textile goods, gems and jewelry, engineering goods, chemicals, leather manufactures
Main export partners: US 12.6%, UAE 12.2%, China 8.1%, Hong Kong 4.1% (2010)
Imports: $451 billion (2011 est.)
Import goods: crude oil, precious stones, machinery, fertilizer, iron and steel, chemicals
Main import partners: China 12.4%, UAE 6.5%, Saudi Arabia 5.8%, US 5.7%, Australia 4.5% (2010)
FDI (Foreign direct investment): $19.42 billion (2010-11)
Gross external debt: $267.1 billion (31 December 2011 est.)

Public debt:  62.43% of GDP (2011 est.)
Budget deficit: 5.9% of GDP (2011-12)
Revenues:  $218.7 billion (2011 est.)
Expenses: $311.2 billion (2011 est.)
Economic aid: $2.107 billion (2008)

Credit rating:  BBB- (Domestic)
BBB- (Foreign)
BBB+ (T&C Assessment)
Outlook: Stable
(Standard & Poor’s)
Foreign reserves: $292.7 billion (Jan 2012)

Surse:

IMF – India; CIA World Fact Book
Index Numbers of Wholesale Prices in India
India – New Global Poverty Estimates
Report on Employment & Unemployment Survey (2009–10)
World Bank – Net official development assistance received.
Standard & Poor’s – Sovereigns rating list

În economie, BRIC este un acronim care se referă  la patru  ţări – Brazilia, Rusia, India şi China, care sunt toate considerate a fi intr-un stadiu similar de dezvoltare economică, considerată emergentă din stadiul de subzistenta spre un stadiu dezvoltat tehnologic si financiar. Vom intalni in literatura economica sau politica   “ţările  BRIC”  sau “economiile BRIC”.

BRICS este o organizaţie politică internaţională a economiilor emergente, care include si Africa de Sud în grupul BRIC, organizatia a fost fondata  în 2010, hotararea fiind ca din 2012 cei patru vor deveni cinci – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.

MIKT este un alt acronim, care se refera  la economiile altor patru state Mexic, Indonezia, Coreea, şi Turcia.

N11 sau Next11 sunt  cele “unsprezece următoare”, grup alcatuit din   unsprezece ţări – Bangladesh, Egipt, Indonezia, Iran, Mexic, Nigeria, Pakistan, Filipine, Turcia, Coreea de Sud şi Vietnam, considerate cu un potential de crestere mare si intr-un fel sau altul se vor transforma in acest secol in economii emergente.

Bun, dupa ce am terminat cu bombasticele acronime, trebuie sa deziluzionez pe toti inamicii imperialismului american, care vad in aceste acronime viitorul omenirii si posibile concurente care vor “termina” capitalismul occidental. Toate aceste constructii au fost dezvoltate in laboratoarele Goldman Sachs. Primul acronim (BRIC) a fost lansat in 2001 de Jim O’Neill într-un document  intitulat “Building Better Global Economic BRICs“  . De mentionat ca  autorul acestui document si al tezei economice care sta in spatele BRIC,  economistul britanic Terence James “Jim” O’Neill, a facut o cariera serioasa in cadrul grupul Goldman Sachs,  devenind Presedintele Goldman Sachs Asset Management. De mentionat ca Goldman Sachs Asset Management a administrat un gigantic hedge fund in valoare (2007, inainte de criza) de 32,5 miliarde de USD. La data de 24 septembrie a fost lichidat cu pierderi importante pentru toata lumea, bineinteles in primul rand investitorilor si  statului american. In orice caz, exista o probabilitate sa-l intalnim intr-un viitor pe Jim O’Neill ca premier al Marii Britani alaturand-se  premierilor Italiei si Greciei, toti din aceasi casa – Goldman Sachs.

Premiza Goldman Sachs (GS)  in creerea acestor  grupuri de tari aflate sub aceste acronime a fost efortul lor de a convinge investitorii mondiali sa investeasca in economiile grupate in felul in care l-am mentionat mai sus. GS a susţinut că întrucât cele patru ţări BRIC sunt în curs de dezvoltare rapida, până în 2050, economiile lor combinate ar putea eclipsa economiile combinate ale ţărilor cele mai bogate ale lumii de astazi. Argumentul forte in cazul BRIC   a fost ca aceste patru ţări, combinate, în prezent ocupa  mai mult de un sfert din suprafaţa terestră a lumii şi au mai mult de 40% din populaţia lumii.

Daca veti citi documentul initial si mentionat mai sus va veti prapadi de ras urmarind scenariile descrise in acest document. Am decupat pentru voi previziunile legate de aderarea Romaniei la Uniunea Europena. (Vezi, Table 7)

Implementarea politica a ideilor GS a fost fara indoiala de sorginte ruseasca. BRIC si acum BRICS este o initiativa Putin – 100%.  Majoritatea  surselor politice si economice susţin că preşedintele Vladimir Putin a fost motorul  din spatele acestei coaliţii de cooperare a ţărilor emergente. Cu toate acestea, până în prezent, nici un text nu a fost făcut public sub titulatura  unui acord formal dintre cele patru state BRIC, acum BRICS, impreuna cu Africa de Sud. Asta nu înseamnă că nu s-a ajuns la multe acorduri bilaterale sau chiar intre cele patru sau cinci state. Dovezile acestor  acorduri sunt disponibile pe site-urile Ministerului de Externe al fiecăreia dintre cele patru ţări. Acordurile trilaterale şi cadre efectuate între ţările BRIC includ Organizaţia de Cooperare Shanghai (membre Rusia şi China,  observator si  India) şi Forumul trilateral  IBSA, care reuneşte Brazilia, India, Africa de Sud şi mentine  dialogurile anuale. De asemenea, important de remarcat este coaliţia formata de statele BRIC / BRICS la conferintele G-20.

Pentru a concluziona raspunzand la titlu, as putea zice ca din punct de vedere politic BRIC / BRICS nu poate avea mare viitor, deci nici vorba de o uniune cu caracter politic, ci mai mult o alianta circumstantiala de interese care incearca creerea unui nou echilibru in forumurile internationale de gen FMI, OECD, Banca Mondiala sau G-ii, care deja si-au pierdut substanta si eficienta politica si economica. Deci ceva intre 20-30% lucruri serioase si 70-80% baliverne.

Din punct de vedere economic BRIC / BRICS au sanse bune de a deveni o piata comuna de genul NAFTA, poate cu un succes mai mare. Mare problema a tuturor acestor state este dependenta profunda de statele occidentale care sunt pietele lor importante si sursa de tehnologii inca inexistente in aceste tari. Aceasta dependenta subrezeste profund orice posibilitate de confruntare economica.  Ceva intre 60% lucruri serioase si 40% baliverne.

Problema majora a acestei organizatii consta in  difentele substantiale a intereselor strategice pe care fiecare dintre componenti le detin si promoveaza. O acomodare geopolitica intre strategiile Rusiei, Chinei si Indiei mi se pare ipotetica si lipsita de fond. Articolul urmator, maine dimineata.

Cei interesati sa citeasca / comenteze un politico-mioritic  sunt invitati pe Politeia sa citeasca inceputul serialului “Viata la PET”, serial in care vom discuta niste lucruri pe care le cunoasteti si le traim cotidian.

Vezi postarile anterioare ( prima si a doua). De obicei, o societate este compusa in zilele noastre din trei generatii (1-25; 25-50; 50+). Romania s-a indatorat de voie sau de nevoie la modul in care inca trei generatii, care inca nu s-au nascut, vor trebui sa plateasca datoriile pe care le-au facut generatiile actuale.

Responsabilitatea sociala este absoluta a fiecarui membru al societatii romanesti actuale. Nu pot exista subterfugiile “mostenirea grea,” Ceausescu ne-a lasat fara datorii.   Cat despre “noi nu suntem de vina”, ci numai profitorii sub obladuirea politica si protectia justitiei au facut-o – nu tine! Noi,  societatea, am permis-o prin alegerea politica si toleranta la furt, mistificare, manipulare si coruptie.

Minimul pe care il mai putem face pentru a ne ajuta urmasii sa supravietuiasca este sa pastram inca resursele acestei tari pentru ca si ei sa aiba parte de valorificarea lor. “Dupa noi potopul” ar pune in pericol existenta statului roman in viitoarele 3 generatii. Avand in vedere ca generatia super-activa (25-50) este cu 30-40 % mai mica decat ar fi trebui sa fie, din cauza emigrarii masive si generatia (1-25) poate fi cu 50% mai mica din cauza emigratiei, dar si din cauza scaderii dramatice a  natalitatii. Conform unor calcule facute de mine cu ajutorul unui program “What if” dezvoltat in SUA de un institut respectabil, potopul ar putea prinde si o parte din a doua generatie existenta si a treia generatie in intregime! Potopul poate incepe in anul 2034. Sper ca aceste calcule sunt gresite!

 ***

 Cateva cuvinte despre tehnologia de forare. Gazele de şist pot fi extrase cu ajutorul unei proceduri de fracturare a stratului de şist (roca), procedura este denumita fracking. Aceasta procedura implica injectarea la  adancime ai apoi la orizontala a unui lichid pompat  sub înalta presiune. Lichidul pompat este  al unui cocteil,  format din apa (98-99%), nisip (0,5–1%)  si diversi  compusi chimici (0,5 –1%). Compusii chimici trebuie sa includa agenti antipatogeni (biocide) cu efect de control asupra organismelor daunatoare; tenside, care micsorează tensiunea superficiala a lichidelor injectate si in sfarsit, acid clorhidric.

Echipamente de fracturare hidraulica utilizate în fracturarea stratului de şist includ echipamentele urmatoare: blender (mixer, amestecator) de compozit , una sau mai multe pompe de înaltă presiune pentru procesul de fracturare şi o unitate de monitorizare. Echipament suplimentar, compus rezervoare si mai multe unităţi pentru depozitarea si manipularea imputului si a outputului procesului de fracturare.

Echipamentul de fracturare funcţionează cu  presiuni şi debite de injectare diferite pe baza structurilor geologice existente pe locul forarii. Acest echipament  poate ajunge până la 100 Mpa (Unitati Pascal =  15,000 psi si  265 L/s, care fac   – 11340 litri pe minut.)

Apa este cel mai important component cantitativ în operatiunea de fracturare a stratului de şist. Operaţia de forare iniţială  poate consuma de la 65.000 de galoane (1 galon = 3.785 litrii)  pana la cantitati de  600.000 de galoane   lichid de fractura. Au fost cazuri cand cantitatea necesara a ajuns până la 5 milioane de galoane de apă (nu in SUA).

Pana la inceputul anilor 2000 forarea se facea vertical penetrand stratul de şist pana la alveola care continea gaz. Dupa anii 2006, progresele în tehnologia de foraj au conceput metode si echipamente de foraj orizontale mult mai economice.  Echipamentul de forare orizontala permite o expunere mult mai mare la alveolele de gaz aflate sub şist. Metoda  este deosebit de utila în şisturi care nu au o permeabilitate suficienta pentru produce suficient gaz  prin forare verticala.

Preocupările legate de mediu in cazul extragerii si procesarii gazului de sist prin fracturare sunt:

1. contaminarea apelor subterane;
2. riscurile la calitatea aerului;
3. potenţialul de migraţie a gazelor şi produselor chimice hidraulice in apa freatica de suprafata (prin rupere) sau adancime (prin contaminare directa);
4. potenţialul de manevrare necorespunzătoare a deşeurilor, multe din ele de natura cancerigena;

Cazuistica existenta

1. Multe cazuri de suspiciune in contaminarea panzei freatice de adancime.
2. Doua cazuri in care au fost  provocate evenimente seismice in zone in care nu au fost inregistrate cutremure de sute de ani. Unul in SUA, al doilea in Marea Britanie. In Marea Britanie au fost suspendate (temporar) activitatile de forare).

***

Piata gazului de şist a aparut si s-a dezvoltat sub umbrela companiilor mici (numite “independente”)  ca raspuns la acapararea aproape totala a pietelor traditionale de catre marile corporatii din Vest si din Est. Ceea ce se intampla acum este de fapt o incercare de acaparare sau o intrare masiva a corporatiilor transnationale pe aceasta piata. Cand se vorbeste astazi de 50 de mii de puturi de exploatare a gazului de şist in Statele Unite (astazi numarul se apropie de 60 de mii),  vorbim de fapt despre exploatarile unor  mici companii, care treptat sunt cumparate de rechinii pietei. De mentionat ca afacerile Chevron (pana acum)  pe aceasta piata sunt minore si sunt facute de fapt prin  asociatii (joint venture) cu exploratorii / producatorii  independenti.

***

Déjà vu: Bechtel

Update: Chevron a anuntat oficial, printr-un comunicat de presa, sistarea activitatilor de exploatare a gazelor de sist pe parcursul acestui an, in Romania. Deci deocamdata continuarea acestui serial si-a pierdut utilitatea. In orice caz propun cititorilor lecturarea unui material pe care il pun la dipozitia voastra –  Modern Shale Gas Development in the United States: A Primer (U.S. Department of Energy)

In Format PDF – US-shale_gas_primer_2009

Deocamdata si oportunitatile gazului de şist si avantajele sunt pe hartie. Paradigma prin care se crede ca exploatarea gazelor de şist ar putea da peste cap echilibrul pieţei energetice şi ar putea dărâma monopolul Gazpromului in Europa este departe de a fi probata. Trebuie sa mentionez ca antipatia mea pentru Chevron este mai mica decat antipatia pe care o am fata de Gazprom, asta nu inseamna ca trebuie neaparat sa ma ploconesc in fata gigantilor energetici americani.

As dori in primul rand sa va asigur ca majoritatea opiniilor mele nu sunt bazate de loc pe un ecologism fanatic si nici macar pe unul moderat. Din nefericire, vad in ecologismul zilelor noaste o miscare care intr-un fel sau altul a capatat conotatii si culoare politica de care nu simt nici o apropiere. Sunt in felul meu un conservator rational, care vede in progres o necesitate atata timp cat nu raneste alte conceptii care sunt pentru mine sacre –  pacea si bunastarea societatii si a colectivitatii in care traiesc si careia ii apartin.

Va asigur ca piata gazului de şist a aparut si s-a dezvoltat sub umbrela companiilor mici ca raspuns la acapararea aproape totala a pietelor traditionale de catre marile corporatii din Vest si din Est. Ceea ce se intampla acum este de fapt o incercare de acaparare sau o intrare masiva a corporatiilor transnationale pe aceasta piata. Cand se vorbeste astazi de 50 de mii de puturi de exploatare a gazului de şist in Statele Unite (astazi numarul se apropie de 60 de mii),  vorbim de fapt despre exploatarile unor  mici companii, care treptat sunt cumparate de rechinii pietei. Cel mai IMPORTANT lucru este ca majoritatea acestor exploatari sunt la adancimi mici, la nivel de 30 de metri, adica peste panza freatica in majoritatea locatiilor de forare.

De mentionat ca initiatorul si dezvoltatorul tehnologiei de forare a fost George P. Mitchell, fost presedintele si detinatorul majoritar de actiuni in firma Mitchell Energy & Development Corp. Astazi Respectivul George P. Mitchell are 93 de ani si de fapt el a dezvoltat o tehnologie pentru extragerea petrolului si a gazului natural ascuns sub structuri de şist. Tehnologia dezvoltata in anii ’80 a devenit o “viagra” a industriei energetice. Primii care au dispus de aceasta tehnologie si au implementat-o in extragerea gazului de şist a fost o firma “mica” de cateva sute de milioane de dolari, pe nume Devon Energy Corp, care a ajuns in cativa ani la 3,3 miliarde de dolari.

Nivelul estimarilor este absolut relativ si neconfirmat. Cea mai buna dovada este acel “El-Dorado” polonez despre care voi discuta imediat. Estimarile care au existat acum 3-5 ani si care sunt publicate in media romaneasca, din motive pe care nu doresc sa le inteleg sunt estimari cut&paste din presa straina.

Exemplu: Cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume le au, în ordine, Rusia cu 25,02% din rezervele totale dovedite de gaz natural din lume, Iran (15,57%), Qatar (13,39%), Turkmenistan (3,95%), Arabia Saudită (3,92%), SUA, Emiratele Arabe Unite, Nigeria, Venezuela, Algeria. Dacă rezervele de gaz de şist ar fi exploatate, pătrunderea Gazprom pe piaţa europeană, de exemplu, ar scădea de la 27% în 2009 la 13% în 2040. Vezi ziarul Adevarul din 13 septembrie 2011, care se bazeaza pe un articol publicat in The Economist din 6 august  2011. Vezi imaginea de mai jos.

Povestea Poloniei. Polonia a fost poate primul stat European care si-a incercat norocul in gazului de şist, ei au inceput sa lucreze la acest proiect inainte de aderarea lor la Uniunea Europana, astazi polonezii au devenit mult mai realisti. Aveti mai jos ultimele articole din presa centrala poloneza traduse si publicate de PressEurop la data de 22 martie 2012.

“Avem o problemă: gazul s-a evaporat”, titrează Dziennik Gazeta Prawna, comentând un raport al Institutului Geologic al Statului Polonez (PIG), publicat la 21 martie, care sugerează că Polonia ar putea avea depozite de gaz de şist între 346 şi 768 de miliarde de metri cubi, undeva între de 7 şi de 15 ori mai puţin decât se estimase înainte.

După evaluările de anul trecut ale instituţiei americane Administraţia pentru Informaţia Energiei (EIA), care a estimat rezervele de gaz de şist ale Poloniei la nivelul de 5,3 trilioane metri cubi, vestea ar putea să domolească aşteptările potrivit cărora Polonia ar putea fi independentă de importurile de gaz rusesc pentru următorii 300 de ani.

Rzeczpospolita avertizează că deşi depozitul maxim al gazelor de şist din Polonia ar putea fi încă la nivelul de 1,92 trilioane metri cubi, raportul ar putea “să modereze entuzisamul corporaţiilor internaţionale şi poloneze pentru a investi sume imense de bani în licenţe de prospectare şi teste de foraj”. Într-o notă mai pozitivă, ziarul conservator observă că –  deşi Polonia s-ar putea să nu devină un exportator de gaz de top la nivel global, nivelul de gaz de şist care a fost evaluat şi s-a considerat că poate fi extras ar acoperi cererea integrală [a ţării] pentru gaz pe o perioadă între 35 şi 65 de ani! O perspectivă greu de crezut cu ceva ani în urmă! Aici

De mentionat ca Gazeta Wyborcza (“Gazeta electorală”) a fost fondată de Adam Michnik si este un ziar de stanga. Dziennik Gazeta Prawna (“Cotidianul”) este un ziar de dreapta conservator, proprietatea lui Axel Springer. Deci indiferent de pozitiile politice pentru ambele ziare, concurente la sange, Polonia primeaza. Postarea urmatoare – seara!

Chevron. Guvernul a aprobat acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între ANRM şi Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti, avizul fiind emis după întâlnirea premierului Ungureanu cu grupul american. Executivul a decis totodată ca aceste trei acorduri să intre în vigoare miercuri, 28 martie. Anexa care conţine principalele prevederi ale celor trei acorduri încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Chevron a fost clasificată (aici). Povestea se perpetua, inca o data cetatenii nu au drept sa cunoasca aceste anexe pentru ca cetatenii “e” prosti. In sfarsit, politicienii romani ar trebui sa stie deja ca desi cetatenii “este” prosti, ei “este” si multi!

Chevron Corporation este o corporaţie energetica transnationala americană ( NU multinaţională), cu sediul in San Ramon, California. Chevron este activa în aproximativ 180 de state, fiind implicata în fiecare aspect al producerii  de petrol, gaze naturale şi in industriile de energie geotermală. Chevron se ocupa cu explorare, producţie, rafinare, transport si comercializare,  precum şi de procesul  de generare si comercializare de energie electrica. Chevron este una dintre cele şase companii “gigantice” de petrol din lume. În ultimii cinci ani, Chevron a fost clasata ca fiind in America una din cele mai mari 5 corporatii, conform revistei Fortune 500.

Rădăcinile companiei se regăsesc în descoperirea, în 1879, a unui zăcământ de petrol în Pico Canyon, la nord de orasul Los Angeles, care a dus la formarea companiei Pacific Coast Oil Co.. Mai târziu, compania va deveni Standard Oil Co., iar mai târziu, Chevron. Redenumirea în Chevron a fost făcută odată cu achizitia companiei Gulf Oil Corp., în anul 1984. Fuziunea cu Gulf Oil Corp. a fost, la acel moment, cea mai mare fuziune din istoria Statelor Unite. Pe o altă ramificatie a istoriei companiei se află The Texas Fuel Company, formată în Beaumont, Texas, în anul 1901. Aceasta a devenit, mai târziu, The Texas Company, iar pe urmă Texaco. În anul 2001, cele două companii au fuzionat, formând ChevronTexaco. Numele a fost schimbat în Chevron în 2005. Achizitia companiei Unocal Corporation, în anul 2005, a întărit pozitia companiei ca lider energetic, mărind resursele de gaz si petrol ale companiei în întreaga lume.

Compania dispune de o capacitate de rafinare de aproximativ 2,4 milioane de barili de petrol pe zi. Cifra de afaceri în 2010 a fost  253,7 miliarde USD, venitul net a fost  în acelasi an  26,9 milioane USD. Pentru Chevron lucrau in 2010 – 62 de mii de angajati.

Chevron a produs o evaziune de circa 3,25 miliarde dolari în impozite federale şi de stat intre anii 1970 – 2000 printr-un sistem complex de stabilire a preţurilor de petrol, care implicau un proiect din Indonezia. Chevron şi Texaco, înainte de a fuziona în 2001, fiecare deţinea 50 la sută dintr-un joint venture numit Caltex, care a explorat un camp petrolier impreuna cu compania de stat indoneziană, Pertamina. Chevron a fost acuzat de reducere a datoriilor sale fiscale în SUA prin cumpararea de petrol de la Caltex la preţuri umflate. Acest scandal a fost unul dintre cele mai minore scandaluri in care a fost implicata aceasta companie, una dintre cele mai detestate de cetatenii Statelor Unite. Vom mai discuta despre altele mai putin cunoscute si de modul in care aceasta mare firma se comporta cu “indigenii” in statele in care actioneaza.

Gazul de şist reprezinta gaze naturale aflate intre placile de şisturi sau de multe  ori afiliate straturilor de carbune la adancimi mai mari decat zacamintele de gaz natural conventional. Se presupune ca acest consum al gazelor de şist este mai ecologic decat folosirea altor hidrocarburi, avand in vedere  emisii de CO2 mult mai scazute. Din nefericire, procesul de extractie poate produce multe probleme mediului, din nefericire exista putine studii de impact si ele aproape inexistente ca surse libere. Un foraj de gaz de acest gen  poate necesita cantitati enorme de ordinul a zeci milioane de litri de apa, in care sunt diluate  substante chimice necesare  fisurarii rocilor. S-au intamplat cazuri (si nu putine) de poluare a panzele freatice. Vom continua discutia despre gazul de şist si explorarea lui si despre Chevron si afacerile acestui gigant in general si in particular vom aduce tot ce am aflat despre aceste afaceri in Romania.

Impactul explorarilor.  Preocupările oficiale pentru impactul asupra mediului si asupra sănătătii indus de fractionarea hidraulică apar în 2010, mai precis prin EPA, care – la cererea guvernului american – a decis studiul acestui impact « asupra apelor potabile si a sănătătii publice » si prin publicarea unei prime sinteze în revista American Scientist, dar se pare că deja, după trei ani de utilizare, s-au constatat în S.U.A. mai multe « scăpări » importante de gaz în mediul înconjurător si contaminarea pânzelor freatice superficiale cu gaz si fluide de fractionare (după Institutul Francez al Petrolului, din cauza unui defect de cimentare a părtii superioare a forajului).

Cngresul american a rezervat în 2010 un buget pentru aceste chestiuni si EPA a încredintat propriului Birou de Cercetare si Dezvoltare (Office of Research and Development – ORD) un studiu stiintific de lansat în 2011, după ateliere de lucru si consultări de experti ( între iunie-septembrie 2011) si apelul public la expertiză privind efectele posibile ale fractionării hidraulice asupra resurselor de apă potabilă. EPA prevede evaluarea studiului de către experti neutri. Manifestatii ale cetătenilor si ale asociatiilor au avut loc în diverse tări, opunându-se acestui mod de extractie, ca si folosirii continue a energiilor fosile. Un film, Gasland, (si aici) a contribuit la alertarea populatiei asupra acestui subiect. Vezi manifestatiile de protest din Barlad.

Siria va fi un examen geopolitic extrem de dificil pentru toate partile interesate din Estul si Vestul lumii in care traim. Nimic nou, Siria a fost intotdeauna in istoria ei un examen greu pentru toate marile puteri care s-au perindat in istoria zbuciumata a acestei regiuni. Pe acele meleaguri a fost infrant pentru prima data marele  Ramses al-II-lea in batalia de la Kadesh si a semnat primul tratat de pace inregistrat in istoria omenirii, tratatul  dintre Ramses marele rege al Egiptului si Hattusili regele Hitiţilor scris in limbile celor doua state, care este o perla a diplomatiei antice, probabil de neintalnit in zilele noastre. Cititorii Bibliei probabil ca stiu celebrele cuvinte ale profetului Isaia – “din nord vor veni toate cele rele”, bineinteles referindu-se la Nordul Israelului antic. Pe melegurile Siriei au sucombat cruciadele, infrante de sirianul de origine kurda, vestitul Saladin, si tot aici au aparut primii teroristi inregistrati de istoria omenirii, Hashshashīn ( transformati de europeni in  Assassins (“Asasinii”).

In zilele noastre cuvintele profetice ale lui Isaia devin actuale in toate punctele cardinale ale regiunii. Regiunea istorica numita Siria Mare sau daca doriti Siria-Palestina, care includea si Libanul, este nu numai un mozaic de etnii, religii si popoare, ci si o intersectie geografica de o importanta enorma. Situata intre Asia mica (Anatolia), pe drumul spre Europa, leaga si Estul Orientului Mijlociu cu Marea Mediterana. Drumurile din Sudul Orientului Mijlociu si Peninsula Araba, Nordul Africii (Magrebul)  trece tot prin Siria.

Am sa incep cu concluzia – Problema siriana si varsarea de sange la care suntem martori se va rezolva in clipa cand Rusia o va dori. Si Rusia o va dori in clipa cand va fi sigura ca isi va pastra privilegiile de care se bucura astazi in aceasta regiune, singura ramasa sub hegemonia ei in Orientul Mijlociu. Nimeni si nimic nu vor rezolva probleme siriana fara acceptul si concursul Rusiei.

Interesele americane in Siria. SUA nu are interese directe in Siria, influenta Statelor Unite in  regiunea care include si Siria  s-a depreciat masiv in ultimii doi ani. Istoric, a fost minora in Siria de dupa cel de al Doilea Razboi Mondial.  Interesele americane sunt colaterale si sunt legate de mentinerea unei paci in aceasta zona.  Marea problema americana este legata de armele de distrugere in masa aflate in mainile regimului de la Damasc. Sirienii au incercat sa echilibreze balanta strategica cu Israelul cu ajutorul catorva sute de focoase chimice (gaz mustar si sarin), care pot fi montate pe rachete de origine Nord-Coreeana. Rusia a refuzat cu insistenta sa permita montarea acestora pe armament balistic de provenienta sovietica si mai tarziu rusa. Probabil ca sirienii au in arsenal si cateva focoase armate cu factori biologici. Aceasta este marea problema a americanilor. Mai mult decat sigur ca folosirea in ultima instanta a acestui arsenal impotriva Israelului poate declansa o riposta nucleara a acestui stat. Alte interese colaterale ar fi prezervarea regimului de la Aman, Beirut si securitatea bazinului Estic al Marii Mediteraniene.

Interesele Chineze in Siria. Si aceste interese pot fi considerate colaterale. Siria nu este o miza pentru China. Iranul este miza secundara, cu o anumita conexiune la situatia din Siria. Miza principala ar fi principiul care ghideaza diplomatia chineza dintotdeauna. China este impotriva oricarui interventionism, oricat ar fi statul respectiv de represiv fata de proprii cetateni. Principiul este de inteles avand in vedere trecutul Chinez si poate si viitorul lui.

Interesele UE in Siria.  Interesele UE in Siria sunt in majoritatea lor la nivel declarativ. Siria, fost dominion Francez (impreuna cu Libanul), in perioada interbelica si putin dupa terminarea celui de al Doilea Razboi Mondial se priveste ca factor interesat. O parte din elita siriana este francofona si s-a dezvoltat pe timpul mandatului francez in aceasta tara. Franta se vede ca garant al Libanului si orice schimbare in Siria va influenta dramatic status-quo-ul libanez atat de fragil si complicat. Romania are probabil interese in Siria de natura economica, dar in special bazate pe “schimburile” de populatie incepute de pe timpurile lui Ceausescu si continuate cu multa intensitate in primii ani ai guvernarii lui Ion Iliescu. Probabil dl Priboi le cunoaste mai bine decat mine.

Interesele Iranului in Siria. Interesele Iranului sunt majore poate la nivelul celor rusesti.  Pentru Iran, Siria este puntea teritoriala spre acoliti. Din Liban si intr-un fel o legatura la granita cu Israelul. Mai mult decat atat, Siria a fost si este un aliat de nadejde in toate provocarile pe care le-a avut in fata Israelului si un teritoriu strategic in cele pe care le considera esentiale in viitorul apropiat. Statiile de radar si de urmarire electronica de pe Muntele Hermon (partea siriana) le permit accesul  la ceea ce se petrece pe teritorul israelian aflat sub acoperirea acestuia.

Interesele Rusiei. Siria este unul din putinele state in Orientul Mijlociu total aservite Rusiei.   Dupa o pauza de 10 ani, cand Rusia nu a putut ajuta Siria cu nimic, Putin reinvie politica imperiala si se reintoarce in Orientul Mijlociu cu ajutorul a doi vectori puternici. Primul vectoreste reprezentat de o populatie rusofona masiva, care a ajuns in Israel (mai mult de un milion si jumatate de cetateni), care isi traieste “viata ruseasca” cu o influenta minora a noii culturi si societati in care traiesc si care intr-un viitor mai indepartat ar putea influenta dramatic societatea isreliana si o eventuala migratie de pe  pozitii socio-politice occidentale spre Rusia. Al doilea vector, cel actual, este reprezentat de sporirea masiva a influentei care a intrecut cu mult cea pe care au avut-o guvernele sovietice. Cateva subiecte relevante in aceasta idee:

1. Sfarsitul erei sovietice va insemna o datorie siriana de 14 milarde de USD, datorie acumulata in doua decenii precedente de catre sirieni care nu aveau cum sa o plateasca. In anul 2001, aceasta datorie este practic stearsa, desi in noul contract se vorbeste de stergerea a  numai 10 miliarde;
2. In 2008, pe timpul conflictului din Georgia (Sud Osetia), Statele Unite   amplaseaza in Polonia  3 baterii anti-rachete de tip Patriot. Rusia trimite in Siria o flotila inzestrata cu arme nucleare pentru a ameninta flancul de Sud-Est al NATO. Aceasta flotila va ramane in Siria pana la inceputul anului 2009.  In acelasi an, Rusia incepe lucrarile de renovare si largire a bazei navale de la Tartus, care deserveste de 3 decenii flota rusa din Mediterana;
3. În 2008, Siria a semnat un contract de achizitie a doua escadrile multirol MiG-29, Si-a reinnoit sistemul anti-aerian (bazat pe SAM-3) cu un  sistem  S1E Pantsir, a cumparat rachete  tactice Iskander şi a comandat  două submarine Amur 1650.
4. Conform unui articol publicat de Stockholm International Peace Research Institute,  contractele de armament ale  Siriei cu Rusia s-au ridicat în 2011 la o valoare de cel putin 4 miliarde dolari. Cotidianul  New York Times scrie ca intre  care 2000 – 2010 Rusia a vandut armament Siriei la o valoare de 1,5 miliarde de USD, transformand Siria, in cel mai mare client de armament al Rusiei.

La nivel civil :

1. Exporturile Rusiei către Siria au fost în valoare de 1,1 miliarde dolari în 2010 şi investiţiile sale în aceasta ţară au fost evaluate la aproximativ 20 de miliarde de USD (inclusiv cele 4 milarde pentru armament).
2. Stroitransgaz a fost implicat în proiecte în valoare de 1,1 miliarde dolari. Stroitransgaz este implicat in construirea unei centrale de distributie a  gazelor naturale de 200 de kilometri est de Homs, în regiunea Al-Rakaka şi în suport tehnic pentru construirea unei conducte de gaz din Irak.
3. Tatneft, o subsidiara a Gazprom,  este firma cea mai importantă de energie din Siria. Compania a început în 2010, printr-un joint-venture cu compania siriana naţională de petrol pentru a a prospecta un camp petrolier la granita cu Irakul.
4.  Alte firme cu interese de afaceri majore în Siria includ producătorul de oţel TMK  si transportatorul naţional Aeroflot, care intretine flota civila de avioane a Siriei.

In ultimele luni:

Dupa vizita flotei Ruse conduse de portavionul  Kuznetzov din luna ianuarie a.c., presa israeliana si unele reviste de specialitate au anuntat ca Rusia ar fi instalat statii de urmarire si interceptare a avioanelor israeliene in spatiul aerian regional la un nivel  de 5000 de km. Probabil pentru a urmari eventualele miscari ale israelienilor spre Iran. Informatia nu a fost confirmata de surse americane sau NATO. Detalii despre subiectele mentionate le puteti accesa pe situl Institute for National Security Studies

 Imi permit sa amintesc concluzia mentionata mai sus – nimeni si nimic nu vor rezolva problema siriana fara acceptul si concursul Rusiei.

Din nefericire, “primavara araba” a devenit o “vara de cosmar”, cel putin pentru sirienii care s-au revoltat impotriva regimului de la Damasc condus de Bashar al-Assad. De la inceputul lunii aprilie si pana la inceputul lui august, Organizatia Natiunilor Unite nu a reusit sa ajunga la concluzia ca in Siria se produc crime impotriva unor civili, care isi cer drepturile exact ca in Libia, Tunisia, Egipt si multe alte tari din Orientul Mijlociu. La inceputul lunii august, ONU a adoptat o rezolutie, care a fost tergiversata aproape 5 luni. Textul rezolutiei condamna violarea sistematica a drepturilor omului, cere incetarea imediata a violentelor si indeamna autoritatile siriene sa realizeze reformele politice. Totodata, rezolutia propune Damascului deschiderea unei anchete pentru judecarea responsabililor atacurilor impotriva manifestantilor pacifisti. (aici si aici)

Rusia, China si in ultimul timp India, Brazilia si Africa au sustinut miscarea de rezistenta a guvernantilor sirieni, ca aparatorii suveranitatii nationale a Siriei. Ei cred ca adoptarea unui text ostil Damascului ar putea deschide calea unei interventii militare occidentale in Siria.

Intorcandu-ma la o analiza publicata de mine in luna aprilie (vezi – Orientul Mijlociu: În numele tatălui!) pot sustine ca  situatia nu s-a schimbat prea mult in afara faptului ca totusi ONU a adoptat o rezolutie (destul de slaba si ineficienta) si poate mai important decat asta, Turcia a inceput sa militeze pentru rezolvarea situatiei cu orice mijloace, iar Liga Araba a inceput sa acuze regimul de la Damasc de crime impotriva cetatenilor sirieni. Cateva date despre Siria si situatia actuala.

Probabil situatia cea mai tensionata din regiune. Conform relatarilor presei internationale, pana acum au fost ucisi 1 800 de persoane, raniti peste 5 000 si arestati cam 30 000. Fortele armate siriene lichideaza rezistenta impotriva regimului oras dupa oras. Dupa Deir al-Zour din estul tarii, fortele lui Bashar Al-Assad au lichidat opozitia din Homs si Hama. De patru zile este atacat orasul Latakia, portul principal al Siriei la Marea Mediterana. Orasul respectiv a fost atacat  cu tancuri de pe uscat şi cu nave de război, de pe mare. Conform Cotidianului spaniol “El Pais”, Premierul Zapatero si-a asumat rolul de mediator trimitand in Siria pe consilierul lui politic, Bernardino León Gross, pentru a-i propune preşedintelui Al-Assad si familiei sale azil sigur in Spania. Raspunsul lui Assad a fost un absolut refuz. Acum doua zile Al-Assad a anuntat ca operatiunile militare au fost sistate. Ieri au avut loc alte ciocniri care s-au soldat cu morti si raniti.

Levantul

Cateva lucruri pe care cititorul trebuie sa le ia in considerare citind materiale referitoare la informatiile primite din aceasta regiune in general sau din  analizele mele in particular:

1. Levantul – este o regiune geografică, care se referă la partea Mediteranei de Est a Orientului Mijlociu si include teritoriile Siriei, Libanului, Iordaniei, Israelului, Teritoriile Palestiniene, Peninsula Sinai. Din punct de vedere cultural si sudul Anatoliei si al Ciprului poate fi considerat parte din aceasta regiune istorica. Etimologic, termenul  provine din limba italiana si a fost introdus de negustorii venetieni si genovezi, care au intretinut relatii comerciale cu aceasta zona. Levante înseamnă “care se ridică”, precum si “[soare]-răsare”, zonele din orient, răsărit sau est. (Antonimul lui levante este în italiană ponente, “soarele-apune”, apusul sau vestul.)
2. Sursele de informatii – una din marile probleme ale unei analize corecte a evenimentelor din aceasta zona sunt informatii apropiate de adevarul faptic, “decorticate” de manipularile, inventiile si fanteziile locale, preluate cu buna stiinta sau amatorism de mass-media internationala. Fara indoiala cele mai bune surse sunt ziarele in limba araba publicate in Marea Britanie, in frunte cu ziarul Al-Hayat (Viaţa), ziarul intelectualilor arabi din diaspora sau Asharq Al Awsat (Orientul Mijlociu), ziarul oligarhilor arabi din aceeasi diaspora. Ambele publicatii au traduceri partiale (si foarte selective) in limba engleza ale unor articole  din ambele publicatii. Sursa adevarata ramane totusi in limba araba. Desi ambele ziare apartin unor proprietari sauditi, de multe ori si pentru perioade destul de indelungate, ziarele respective au fost interzise in Arabia Saudita. Al-Hayat apartine Printului Khalid bin Sultan (fiul ministrului apararii al Saudiei – vezi postarea precedenta); ziarul Asharq Al Awsat apartine Printului Faisal bin Salman (fiul guvernatorului capitalei Riyadh). Pentru analize economice este de preferat Asharq Al Awsat, pentru cele politice – intotdeauna Al-Hayat. Date mai mult sau mai putin obiective despre presa araba puteti citi in raportul think –tankului, Carnegie Endowment. Ultimul din 2011, il aveti aici. Cu presa israeliana este mult mai simplu. Avem in dreapta nationalista  Jerusalem Post si in stanga pacifista Haaretz (Tara) in limba engleza. In limba ebraica avem in dreapta nationalista, Makor Rishon (Prima Sursa), in stanga pacifista, Haaretz. Ziarele mai echilibrate, cu un anumit pluralism, sunt Yedioth Ahronoth (Ultimele Stir -Ynet) si Maariv (Apusul).
3. Discursul local al mass-mediei din Orientul Mijlociu arab/islamic. Unul dintre lucrurile principale pe care trebuie sa-l inteleaga cititorul analizelor din aceasta regiune este ceea ce se numeste “limbajul dublu” (doublespeak), extrem de pronuntat in aceasta regiune de zeci de ani. Inaugurat de fostul presedinte al Egiptului, Gamal Abdel Nasser si ajuns la o manifestare groteasca in discursurile lui Yasser Arafat se refera la diferenta enorma intre ceea ce se spune in limba araba audientei arabe si ceea ce se spune audientei internationale in limbile respective. Cred ca cel mai bun exemplu sunt emisiunile Al Jazeera in limba engleza si cele in limba araba.

Situatia actuala si schimbarile posibile in regiunea mentionata.

Ipotezele de lucru ale analizei acutale sunt bazate pe evenimentele ultimelor saptamani,  pe un parcurs accentuat spre un climax anticipat in saptamanile viitoare, probabil in lunile martie-aprilie ale acestui an, sunt:

1. Greu de anticipat o slabire a tensiunilor in regiune si amanarea unei confruntari Israel-Iran. La fel de greu de anticipat o schimbare pasnica a regimului lui Bashar al-Assad de la Damasc.
2. Confruntarea Israel – Iran va fi locala si nu in forta maxima de care sunt capabile ambele puteri regionale. Aceasta confruntare ar putea incepe prin ciocniri proxi intre Israel si aliatii Iranului din regiune – Siria, Hezbollah, Hamas. Acest gen de confruntare convine tuturor partilor beligerante, poate mai putin Israelului si Libanului, care sufera ambele de o expunere a centrelor civile, cu posibile daune substantiale in infrastructura, dar si in victime omenesti.
3. Acest gen de confruntare convine marilor puteri, inclusiv Statelor Unite (inainte de alegeri), Rusiei, NATO (slabita, ineficienta si dezbinata), Siriei (slabirea presiunii asupra regimului), Turciei (curatarea foarte “ieftina” a regiunii de elemente inamice regimului de la Ankara), Saudiei (slabirea presiunii iraniene in regiunea sudica a Orientului Mijlociu).
4. Marele pericol intr-o asemenea confruntare poate fi reprezentat de doua evolutii, care intr-o anumita conjunctura pot degenera  intr-un razboi total intre Israel si Iran, fara o posibila mediere inainte de aceasta catastrofa. Prima evolutie ar fi o catastrofa civila produsa de Hizbullah in Israel, care ar riposta la o  distrugere de proportii in Liban; a doua ar fi o  actiune neconventionala in Iran.