Author: theophyle

Istoric vorbind, o generatie cuprinde  20 de ani, desi in zilele noastre lumea anglo-saxona vorbeste de ceva intre 25-27 de ani. Calculand pe baza “generatiei istorice”, capitalismul este un sistem economic destul de tanar, cam 10 generatii. Denumirea sistemului are multi tati, eu cred ca tatal adevarat al acestui formulari stiintifice si denumirii acestui  sistem a fost economistul englez David Ricardo (1772 – 1823). Pentru invatatii moderni el este considerat, impreuna cu Thomas Malthus, Adam Smith, si John Stuart Mill, un clasic proeminent al economiei moderne. Economia Ricardiana este o capodopera care strabate timpurile. Din nefericire, ea s-a pierdut, fiind alterata de toti care l-au urmat, inclusiv amicul Karl Marx. Nu cred ca exista solutii mai bune decat cele formulate de el in economia si managementul agrar (agricol). Cartea lui “On the Principles of Political Economy and Taxation” (Despre Principiile Economiei Politice si Fiscalitatii) scrisa in 1817,  mentioneaza pentru prima data termenul “Capitalism”. Etimologia cuvantului este si ea destul de complicata, pot sa va spun ceea ce cred eu, –  sursa este indo-europeana si se bazeaza pe termenul sanskrit “catal”, mostenit de francezi – chattel si de englezi – cattle, in romaneste bovine, adica in sensul antic, proprietate personala. Explicatia in Wikipedia (latinul Capitalis) este gresita cu desavarsire.

Daca noi cautam un Capitalism 2.0,trebuie sa intelegem ca a existat si un “Capitalism Beta” , care timp de alte 10 generatii, inaintea capitalismului, a reusit sa-si gaseasca locul si functionalitatea in viitoarele sisteme economice. Acest “Capitalism Beta” s-a numit Mercantilism, bineinteles ca cei mai in varsta isi aduc aminte de injuraturile comuniste la adresa acestui sistem, confundat de multe ori de ţaţele care predau “Economia Politica” cu capitalismul.  Cateva cuvinte despre aceste doctrine puteti citi pe blogul doctrinar.

Un lucru interesant, de care nu ma voi ocupa, in special din cauza sensibilitatilor religioase, care pot fi interpretate diferit de ceea ce mi-as dori sa exprim, este viziunea religioasa (morala si etica) a diverselor denominatiuni fata de capitalism, afaceri si profit. Pot sa va asigur, insa, ca viziunea protestanta a fost  cea mai eficienta in creatia capitalismului modern, de bine sau de rau.

Capitalismul anglo-saxon este bineinteles cel generat de etica protestanta. Capitalismul german, desi si el in mare bazat pe etica protestanta, a fost diferit.  Surprinzator sau nu, modelul britanic a fost complet diferit de cel american. Imperiul Britanic nu a avut niciodata un sistem oligarhic, cel american a fost la inceputurile lui oligarhic. Capitalismul oligarhic se caracterizează prin concentrarea proprietăţii private asupra capitalului în mâinile unui număr redus de familii, marea majoritate a populaţiei fiind lipsită de capital, obligată să trăiască exclusiv din salariu. Concentrarea proprietăţii asupra capitalului se realizează prin mijloace semi-legale, coruptie sau înşelăciune, prin mecanisme legislative şi financiare, antidemocratice, contrare intereselor marii majorităţi a populaţiei şi favorabile minorităţilor oligarhice.

Americanii au avut parte de oligarhii lor: John Astor, Andrew Carnegie, John W. Gates, J. P. Morgan, John D. Rockefeller, Cornelius Vanderbilt, toti baroni talhari si crestini credinciosi, astazi nume de fundatii de binefacere si patroni ai artelor. Daca bogatia lor, agonistita printr-un capitalism salbatic si feroce, a fost bazata pe capturarea si jaful unor bogatii care nu apartineau nimanui si consolidarea unor piete care nu au existat inaintea lor, capitalismul britanic s-a nascut prin capturarea unor piete si resurse aflate in primul rand  in afara statului insular. Capitalismul  britanic s-a bazat pe un imperiu colonial, administrat prin companii cu actiuni.

Din nefericire, o mare parte din fostele tari comuniste au avut parte de ambele feluri de capitalism, care a generat un capitalism autohton unic in istoria societatii umane. Vom discuta despre acest hibrid care ne afecteaza si noua viata zi de zi.

• Absenţa formală a pieţelor capitaliste şi a proprietăţii private;
• Absenţa asociaţiilor civice şi a societăţii civile (sindicate, media etc.) necontrolate de partidul-stat;
• Absenţa structurilor politice autonome;
• Absenţa separării puterilor în stat;
• Sisteme de alocare a resurselor bazate pe status politic şi nu pe clasă sau putere de cumpărare;
•  Subordonarea politică a economiei. Inexistenţa falimentelor. Eficienţa economică redusă;
•  Banii nu reprezintă adevăratul mijloc de schimb (traficul de influenţă şi barterul ocupă ponderi mai importante în comunism decât în capitalism);
• Incertitudinea rezultatului acţiunilor iniţiate de indivizi datorită implicării aleatoare a factorului politic (din Sawka – 1999 p.23, Ray 1996 p.67).

Cred ca tabela care insoteste acesti parametri ai comunismului economic ne poate arata extrem de facil ca noi, romanii, si tara noastra Romania nu se afla in nici un capitalism, noi ne aflam intr-o perioada postcomunista, pe care unii o doresc la nesfarsit. Asa ca dragi prieteni stangisti, injuratori ai capitalismului, Romania nu se afla in nici un capitalism, ci este pierduta intr-o interminabila tranzitie, pana cand in sfarsit o dreapta autentica se va trezi si va termina sa aiureze cu lozinci imbecile.

Nu stiu cati dintre voi ati auzit de Adam Smith si cati ati rasfoit cartea lui “Avuţia naţiunilor” (titlul intreg ar fi “Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei” – An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations.) Vreau sa va asigur ca este cea mai bună carte de economie politică scrisă vreodată. Conform standardelor academice moderne, probabil aceasta carte nu ar fi fost publicata astazi. “Inteleptii” care conduc acum lumea, detinatorii mondiali ai metodologiei vidului intre urechi l-ar considera pe Smith un prafuit provincial, care habar nu a avut cum se poate produce o bogatie fantastica din comercializarea unor hartii prin operaţiunile de tip short-selling .

Cu toate astea, cred ca cei care nu au nici un fel de contributie majora la jocurile financiare  mondiale au cel putin dreptul sa-i trimita la dracu’ pe astia de se joaca  cu banii altora, facand miliarde fara sa-si asume nici o responsabilitate.

Moş Adam a inventat o metafora mai mult filozfica decat economica, celebra “mână invizibilă”, care conform celor scrise de el in cartea mentionata mai sus, indivizii prin urmarirea propriului interes, stimulează indirect economia. Teoretic este absolut corect, problema ar fi care indivizi si cat de larg este interesul stimulat.

Ca sa-l citez exact pe Moş Adam lucrurile mentionate de el (Cartea a IV din lui “Avuţia naţiunilor”) : “Atunci când preferă să sprijine activitatea indigenă, iar nu pe cea străină, el urmăreşte numai propria lui siguranţă; iar îndrumând acea activitate în aşa fel încât să producă cea mai mare valoare posibilă, el este condus de o mână invizibilă ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenţia lui. Urmărindu-şi interesul, el adeseori promovează interesul societăţii mai eficient decât atunci când încearcă să-l promoveze.”

Wow, Moş Adam nu era globalist! Pai sigur, atunci nu a existat tendinta si fiecare isi vedea de ogorul lui. Mai scria Moş Adam – Indivizii nu vor apela la comerţul străin, decât dacă avantajele acestuia le depaşesc cu mult pe cele ale comerţului indigen. He, he gresit, poate foarte gresit, pentru ca el nu l-a cunoscut pe “Miky spaga” si nici pe urmasii lui, alde  Tariceanu, Fenechiu sau Videanu. Saracu’ Moş Adam nu a inteles corect cum merge chestia cu avantajele.

Ca sa revin la actualitatile mondiale cu care am inceput si la stimatul Ben Bernanke, Paulson, Volcker si papagalul care ii pastoreste – Guvernul Statelor Unite, care a cheltuit 1, 35 trilioane de USD in 2010 pentru a incerca sa iasa din criza. Stiti  care este averea tuturor cetatenilor lumii combinata? Nu stiti, va spun eu – 125 trilioane de USD. Stiti cat a costat criza declansata in 2008 si pana astazi – cam 55 de trilioane de USD in SUA si inca cam atat (poate mai mult) in alte zone industrializate ale lumii. Cine a platit stim, cine a castigat nu prea stim si nu stim ce naiba se intampla cu “mână invizibilă” pentru ca pe acest “creier invizibil” (vorba lui Dan Popa) il cunoatem mult prea bine.

Guvernul Ponta  dupa 5 luni de guvernare

1. La 4 luni de zile de la preluarea mandatului, măsurile economice promise de premierul Victor Ponta au rămas mai mult in stadiul de intenţie, în timp ce conflictul politic pare să fi blocat întreaga activitate din administraţie;
2. Din 7 mai, ziua în care Guvernul Ponta şi-a intrat în atribuţii şi până în prezent, toate semnalele arată că starea economiei s-a deteriorat profund, chiar dacă PIB-ul a crescut cu 0,8% în primul semestru al anului. Sa fie clar – aceasta crestere s-a datorat masurilor economice ale guvernelor PDL care au precedat guvernarii Ponta;
3. Avertizarile Băncii Naţionale privind ieşirea capitalului străin de pe piaţă, insolvenţa Hidroelectrica si certurile politice, inclusiv suspendarea lui Basescu, au impins la mijlocul lunii august cursul valutar la un maxim istoric de 4,65 lei/euro;
4. 2012 va fi primul an în care România va pierde bani europeni prin procesul de dezangajare şi că instituţiile financiare internaţionale (BERD şi FMI) au ajustat prognoza de creştere economică a României sub 1% anul acesta nu fac decât să întărească ideea că preocuparea Guvernului pentru economia ţării este pe plan secundar;
5. Fonduri europene: Doar 425 mil. euro în cinci luni, ţinta de 3 mld. euro pentru 2012 nu are nici o sansa sa fie atinsă. Suma atrasa a fost la jumătate sub ţinta lunară minim necesară astfel încât să fie atins pragul de 3 miliarde de euro asumat pentru acest an. De altfel, pe baza asumării că în economie va intra această sumă a fost construit şi întreg bugetul şi au fost făcute toate previziunile privind evoluţia economiei;
6.  Deşi România riscă în prezent suspendarea sau chiar retragerea unei părţi din banii europeni puşi la dispoziţie, Victor Ponta s-a mulţumit numai să declare în public în mai multe rânduri că situaţia din prezent a fondurilor europene se datorează fostelor guvernări. Începând cu luna august, în lipsa facturilor decontate de Uniunea Europeană, Guvernul va fi nevoit să susţină cu bani de la buget proiectele de fonduri europene aflate în derulare astfel încât investiţiile să nu fie ţinute pe loc.
7. In agricultură: Nici o măsură cu impact imediat pentru combaterea efectelor secetei. În cele 100 de zile de când Constantin, omul lui Voiculescu  este responsabil de mersul agriculturii, un sector care acoperă 6,5% din PIB şi care anul trecut a adus 19 mld. euro, Constantin s-a mulţumit să-i acuze pe foştii miniştri. În acelaşi timp, măsurile prezentate de el au fost criticate dur de reprezentanţii fermierilor. Deşi avea pe biroul de lucru încă de la preluarea mandatului toate datele că seceta va zgudui puternic agricultura anul acesta, Constantin a prezentat abia la începutul lunii august un pachet de măsuri dând în acelaşi timp dovadă de inconsecvenţă. El a revenit asupra unor compensaţii după o sesiune de negocieri cu producătorii agricoli.
8. Singurele măsuri concrete luate până în prezent în “lupta” cu seceta au fost un pachet de despăgubiri pentru micii fermieri (de numai 20 euro/hectar), reducerea tarifului pentru energia electrică folosită în irigaţii şi promisiunea că din 2014 vor fi alocate 2 miliarde de euro pentru investiţiile pe această linie. Producătorii agricoli au contestat măsurile luate de Constantin, argumentând că singurele “pârghii” funcţionale pe termen scurt ar fi cele compensatorii în condiţiile în care reţeaua de irigaţii funcţională acoperă numai câteva procente din întreaga suprafaţă arabilă;
9. Pe lângă lupta cu seceta, la preluarea mandatului, Daniel Constantin a promis că va accelera procesul de comasare a terenurilor agricole şi că va pune pe picioare o reţea de depozite de fructe şi legume pentru micii fermieri. Absolut nimic nu s-a facut in acest subiect!
10. Turism şi dezvoltare regională: 250.000 de euro pentru Lady Gaga. Eduard Hellvig, noul ministru al dezvoltării regionale şi turismului (MDRT), cu un buget de 3,4 miliarde de lei (770 mil. euro) şi care are în mâini “soarta” locuinţelor sociale pentru tineri, a drumurilor judeţene şi locale, dar şi promovarea şi dezvoltarea turistică a României, nu a demarat până acum un proiect concret de dezvoltare a turismului, ci a aprobat doar mai multe campanii de promovare a brandului de ţară la diferite evenimente, inclusiv la concertul cântăreţei Lady Gaga, cel al formaţiei Red Hot Chilli Peppers şi la B’estfest. Această acţiune, care vine cu o factură de 250.000 de euro din bani europeni, a fost criticată de proprietarii unor agenţii de turism;
11. Legislaţie fiscală: O ordonanţă de modificare a Codului fiscal.
12. Energie: Insolvenţa Hidroelectrica. Una dintre cele mai răsunătoare decizii luate în cele 100 de zile de guvernare Ponta a fost declararea insolvenţei Hidroelectrica, cel mai valoros activ al statului român. La 15 iunie compania şi-a depus cererea la Tribunalul Bucureşti, iar la 20 iunie cel mai mare producător de energie din România intra în insolvenţă, această ştire declanşând o reală undă de şoc mai ales pentru bancherii care finanţaseră de-a lungul anilor compania;
13. Guvernul Ponta şi-a început cariera prin schimbarea directorilor sau membrilor consiliilor de administraţie din cele mai puternice companii de stat. Astfel, chiar dacă de un an de zile se vorbeşte de management privat şi competent, numirile politice nu au fost uitate. Viceprimarul municipiului Medgidia îşi găsise un loc în consiliul de administraţie al Oil Terminal, dar a renunţat între timp la el, iar un director adjunct al direcţiei de supraveghere din Autoritatea Naţională a Vămilor a fost adus în consiliul de administraţie al Hidroelectrica. Perlele energetice Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz sau Transelectrica şi-au găsit rapid directori generali noi;
14. De la jumătatea acestui an a început să funcţioneze Complexul Energetic Oltenia, un business de circa un miliard de euro, care asigură peste 30% din producţia de energie din România şi care a luat naştere din fuziunea celor mai mari termocentrale locale, respectiv CEN Turceni, CEN Rovinari, CEN Craiova şi cu SNLO. Procesul nu a fost iniţiat de actualul guvern, care doar a finalizat un proces început anul trecut de fosta guvernare;
15. Autostrăzi: Au tăiat panglica la două tronsoane, dar n-au mai început altele;
16. Privatizări:  Cunoscuta privatizare cu iz penal de la Oltchim,  restul –  noi întârzieri la privatizări şi listări. Listările Romgaz şi Hidroelectrica au fost amânate, cel mai probabil pentru anul viitor. În cazul Hidroelectrica, listarea nu va fi posibilă până la ieşirea din insolvenţă. Vânzarea pe bursă a pachetului de 20% din Tarom a fost şi ea amânată, iar guvernul ia în calcul vânzarea întregii companii dacă nu va exista interes pentru o participaţie minoritară. La CFR Marfă, Ministerul Transporturilor şi-a asumat privatizarea până în luna decembrie a acestui an, chiar şi “în cel mai pesimist scenariu”. Si acest scenariu este absolut irealizabilI
17. IT:Schemă de ajutor de stat pentru giganţii IT. TOT  un proiect mostenit de la guvernul Ungureanu – Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro destinată firmelor mari care vor crea câte cel puţin 200 de noi locuri de muncă într-o perioadă de trei ani, pe care le vor menţine cel puţin cinci ani. Proiectul este destinat, în special, firmelor mari care fie conduc la obţinerea de produse, servicii sau tehnologii inovative, fie includ o componentă IT&C de minimum 20% din valoarea planului de investiţii.
18. Proiectul de recrutare de CEO:Primul “CEO la stat“, încă în aşteptare

Guvernul Ponthausen – cel mai cinstit guvern pe care l-a avut Romania

1.  Guvernare :  Pana la data de 1 septembrie (cam 5 luni de guvernare) peste 700 de hotărâri de guvern şi decizii ale primului-ministru, din care 500 au fost pentru numiri în funcţii.
2. 16 ordonanţe de urgenţă, 3 ordonanţe simple, 17 proiecte de lege, 399 de hotărâri de guvern şi 315 decizii ale primului-ministru – aşa arată situaţia deciziilor luate de cabinetul Ponta după 100 de zile de guvernare, potrivit informaţiilor de pe site-ul Camerei Deputaţilor.
3. Din cele 315 decizii semnate de Victor Ponta în primele 100 de zile de guvernare aproximativ 300 au avut rolul de a oficializa numiri în poziţii de secretari de stat, subsecretari de stat, membri în consilii de administraţie, purtători de cuvânt, inspectori guvernamentali sau şefi pentru diverse agenţii.
4. Alte aproape 200 de numiri au fost făcute prin intermediul hotărârilor de guvern. Practic, jumătate din hotărârile de guvern adoptate de la venirea la putere au avut ca scop numirile. Cu ajutorul HG-urilor Ponta a numit prefecţi, subprefecţi sau a rechemat consuli din străinătate. Circa 50 de hotărâri de guvern au fost adoptate pentru aprobarea bugetelor companiilor de stat care se află în subordinea mai multor ministere, printre care cel al Economiei sau Transporturilor
5. Ordonanţe de Urgenţă net politice destructive la limita legalitatii: – 13 iunie – O.U..G pentru trecerea Institului Cultural Român din subordinea preşedintelui în subordinea Senatului; 27 iunie – O.U.G. privind serviciul public de televiziune; 27 iunie – O.U.G. prin care Guvernul a deblocat 2.800 de posturi vacante în sistemul sanitar; 27 iunie – O.U.G prin care Monitorul Oficial a trecut în subordinea Guvernului; 27 iunie – O.U.G prin care Executivul a retras abilitatea Curţii Constituţionale de a aviza hotărârile Parlamentului; 4 iulie – O.U.G. privind trecerea unor imobile în proprietatea publică a statului; 5 iulie – O.U.G. privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
6. Ministrii demisionari, incompetenti, incompatibili si ”demisionati”: la Educatie: Corina Dumitrescu de la “Standford”, Ioan Mang “plagiatorul cu greseli,” Liviu Pop “electricul”. La cultura: Mircea Diaconu incompatibil “pe caz de nevasta”. La interne: Ioan Rus si Dobre  “demisionatii Interimarului” . La externe: Andrei Marga “demolatorul”. La Santate: Vasile Cepoi.  Total 8 ministri si trei rocade

Surse: Politeia-Revista Presei intre lunile Mai-Septembrie si Ziarul Financiar “100 de zile de guvernare Ponta“

Moto: Daca nu-l vreti voi, noi il vrem! (Politeia)

Un nou serial Politeia – 10 intrebari si 10 raspunsuri. Intrebarile ne apartin, raspunsurile le asteptam de la personalitati de dreapta care au hotarat sa se implice activ in politica romaneasca. Majoritatea personalitatilor nu sunt politicieni si nu au practicat o politica activa pana astazi. Parte din ei vor candida la alegerile 2012, o alta parte vor participa la ele indirect participand la efortul general pentru a obtine cele mai bune rezultate posibile. Sper ca in saptamanile viitoare sa cunoasteti oameni buni care au intrat in politica in ultimele luni. Deci, “10 si 10”, un nou serial!

***

Politeia  Ce ne puteti spune despre viata dumneavostra inainte de ‘89/ Copilarie, adolescenta, familie?

Doru Maries: M-am născut în Maramureş. Copilăria mi-am petrecut-o într-o familie de ţărani, cu o stare medie, participând alături de părinţi dar mai ales de bunici, la toate activităţile agricole cu mare plăcere. În timpul liber “furam” coşul şi mergeam la pescuit, “băteam mingea pe maidan” sau “alergam îngheţat acasă de la derdeluş”. Înainte de revoluţie, în adolescenţă singura mare dorinţă pe care am avut-o şi mi-a lipsit, a fost “libertatea de exprimare” deranjându-mă constrângerile de tip politic ale dictatorului.

P. Unde v-a prins revolutia si cum ati petrecut primele zile de la 21 decembrie si pana sa zicem sfarsitul lui ianuarie ’90?

DM: Primele veşti despre ceea ce se întâmpla la Timişoara m-au prins într-un orăşel adormit, Caransebeş. Din primul moment am simţit imboldul de a mă implica, de-a lua parte la un moment istoric, pe care încă îl credeam irealizabil. Nu ştiam încotro să o iau şi între Timişoara şi Bucureşti am ales capitala. Simţeam că acolo trebuie să se întâmple ceva care să rupă Istoria în două: o parte a întunericului, ce trebuia să dispară, şi lumina libertăţii pe care o visam milioane de români. În 21 Decembrie în jurul orelor 12.00 m-am alăturat celor 25-35 de demonstranţi din faţă de la Intercontinental. Reprimarea de la Dalles m-a prins în prima linie dar Soarta a fost bună cu mine şi am scăpat (în gangul de la Dalles sângele ajungând la un lat de palmă). În 22 decembrie am intrat pe geam în sediul CC ajungând primul la etajul 6, confruntându-mă cu cei din garda personală a dictatorului (altercaţie fizică consemnată în declaraţiile de la Parchet şi în cărţi). Momentul Libertăţii l-am trăit pe acoperişul sediului CC, descătuşarea celor peste 1 milion de români (cât cuprindeai cu privirea pe Calea Victoriei şi până la Cişmigiu) ce scandau „Libertate” şi „Ole, ole, Ceauşescu nu mai e” am simţit că mă desprinde şi mă ridică la Cer. Din primele zile ale lui ianuarie 1990 am participat la proteste alături de societatea civilă incipient infiinţată şi partidele istorice până la arestările din 13 şi 18 iunie 1990.

În 12 martie 1990 fiind în Timişoara am fost primul semnatar din „provincie” a Proclamaţiei de la Timişoara.

P.  Ce s-a intamplat pe 21 decembrie – asta este o intrebare pentru cei tineri?

DM: Ziua de 21 Decembrie 1989 aparţine celei mai curate trăiri revoluţionare a românilor. Fără lideri politici, fără organizaţii subversive şi fără tenebroase ascunzişuri, românii se ridicau cu miile şi rezistau eroic în faţa unui aparat represiv aliniat dictaturii ce ne-a înveninat sufletele atât amar de vreme. Baricada din 21 Decembrie 1989 a despărţit nu numai pe oprimaţi de cei ce s-au jucat până atunci cu destinele lor ci şi arunca în trecut o lume de care nimeni, în afară de câţiva nu s-a despărţit cu vreun regret.

P. Ati facut de doua ori un gest suprem, gest care ar fi putut sa va omoare, de ce? Era atat de important? Nu ati gasit o alta cale sa protestati? Ati simtit ca nu se poate altfel?

DM: Am făcut greva foamei de 4 ori: 1990, Rahova – Jilava: 46 de zile, 2009 – 74 de zile pentru respectarea deciziei CEDO, în final obţinând o copie a Dosarului Revoluţiei, 2010 – 78 de zile în baza aceleaşi decizii CEDO am obţinut desecretizarea documentelor ce aparţineau MApN, MAI, STS şi votarea Legii Lustraţiei, iar din noiembrie 2011 – 100 zile pentru Legea Imprescriptibilităţii crimei şi Legea Lustraţiei. Cel mai mare duşman al Viitorului nu sunt neapărat oamenii răuvoitori ci Inerţia. Aceasta trebuie destrămată, indiferent de sacrificii. Am recurs chiar şi la acţiuni extreme pentru a o învinge şi, iată, am repurtat câteva victorii. Bătălia însă nu este nici pe departe câştigată. Am obţinut documentaţii importante despre cele petrecute în Decembrie 1989, dar mai sunt foarte multe de aflat. Oricând sunt gata de orice sacrificiu, dacă altfel nu se poate pentru a dobândi Adevarul care ne-a trimis în pământ aproape 1500 de compatrioţi.

P.  Ce fel de oameni reprezentati, de fapt cine sunt membrii asociatiei pe care o conduceti?

DM: Mă aflu în deosebit de onoranta poziţie de preşedinte al Asociaţiei “21 Decembrie 1989”. Observaţi, vă rog, faptul că ne-am restrâns plasarea calendaristică la o singură zi. Este Ziua Sfântă a Sincerităţii româneşti, atunci când oameni curaţi şi-au dezvelit piepturile în faţa gloanţelor unor nemernici. Din asociaţia noastră fac parte adevărate Monumente Morale, români în faţa cărora ar trebui de atunci şi de acum încolo să ne plecăm! Cu atât mai mare este încărcătura responsabilităţii mele de a fi liderul unor asemenea români.

P. Credeti cu adevarat ca vinovatii pentru crimele din ’89 vor fi pedepsiti pe acest pamant?

DM. Pierderea credinţei în Justiţie ar fi un imens handicap istoric. Sigur că până la urmă vinovăţiile, indiferent ale cui, vor fi sancţionate înainte de a ne săvârşi noi de pe această lume. Altfel s-ar destrăma oricare dintre valorile în care oamenii cred de când au început să îşi facă semnul Crucii. Desigur, nu avem voie să ne lăsăm furaţi de vreun iureş vindicativ, de aceea mă aflu şi eu printre aceia care încearcă să întregească puzzle-ul savamolniciilor comuniste. Instanţe avem, probe continuă să se adune, imprescriptibilitatea crimelor din perioada 1945 – 1989, Revoluţie şi Mineriade am obţinut-o prin lege, drept pentru care nimic nu mai poate sta în calea actului de dreptate.

P.  Cum vedeti dumneavoastra clasa politica actuala? Difera de cea de acum 10 ani? Credeti ca am progresat?

DM. Din păcate, încă nu putem vorbi de o clasă politică autentică în România. Nu avem de-a face decât cu gruparea într-o direcţie sau alta a unor intenţii oneroase, restrânse la nişte indivizi ce s-au profilat ca lideri, nedesemnaţi, de fapt, decât de decidenţi asemenea lor. Degradarea morală a atins culmi pe care nici cei mai pesimişti dintre noi nu le-ar fi bănuit. Despre un uşor progres poate fi vorba după aderarea la Uniunea europeană, cel puţin în partea dreaptă a eşicherului politic.

P.  De ce ati hotarat sa intrati totusi in viata politica activa?

DM. Mă aflu şi eu printre aceia care, ani de-a rândul am hulit politicianismul românesc. De la o legislatură la alta, exasperarea se amplifică, văzând cum tot aceiaşi continuau să ocupe prim planul politic românesc. Şi nu era numai vina lor, ci şi a noastră. Pentru că nici unul dintre noi nu-şi oferea efortul de ai înlocui. Cum să schimbăm politica cu mereu aceiaşi politicieni?! Şi m-am hotărât. Voi intra în viaţa politică activă cu speranţa că nu mă voi afla singur în faţa unui “zid” ridicat vreme de mai bine de două decenii şi din cauza indiferenţei noastre. Astăzi mă anunţ eu, ar mai fi nevoie de încă câteva sute. Cu siguranţă, se va schimba ceva în viaţa politică românească!

P. Daca veti fi ales, pe cine credeti ca o sa reprezentati? Colegiul in care ati fost ales sau Asociatia de revolutionari pe care o conduceti?

Există un principiu elementar în democraţie: ca om politic îi reprezinţi pe cei care te-au ales fără să încalci în vreun fel drepturile acelora care nu te-au votat. Voi reprezenta aşadar majoritatea Colegiului în care voi candida şi cu siguranţă nu îi voi uita pe colegii mei din Asociaţia “21 Decembrie 1989”, chiar dacă repartizarea domiciliară nu le va da putinţa să îmi acorde votul lor.

P. Inteleg ca sunteti un om de dreapta, ce inseamna pentru dumneavoastra dreapta in Romania anului 2012.

DM. Întradevăr, îmbrăţişez ideologia politică de dreapta. Dar mă văd mai întâi un om care caută să o conserve până când românii îşi vor identifica interesele şi se vor orienta politic în funcţie de poziţia lor reală şi mai puţin după simpatiile similare cu acelea pentru un actor de cinema. Când aceasta se va întâmpla, destul de curând, vom avea cu toţii foarte multe surprize. Oameni care peste 20 de ani s-au agăţat de Stânga vor conştientiza că au de fapt interese de Dreapta, iar cei care au scandat tot atât timp lozinci de Dreapta vor constata că au poziţii şi nevoi de Stânga. România încă nu s-a aşezat. Obligaţia oamenilor politici este să menţină la dispoziţia românilor ideologiile şi doctrinele potrivite fiecăruia. Fiecare va decide. Ca om politic le stau la dispoziţie

Multumesc si deocamdata mult succes, sper sa mai discutam!

Cei de ceară. Oamenii de ceară sunt cei care-si topesc viata traind vietile altora. Oameni care nu au reusit sa-si construiasca o viata independenta si duc o existenta banala, consumandu-se prin conflictele altora, luptele altora, succesele sau infrangerile altora. Oamenii de ceara traiesc intr-o iluzie continua ca participa nu prin participarea activa, ci prin vorbele aruncate spre cei asemanatori lor sau unora neatenti la caracterul lor specific.

Oamenii de ceară nu au realizat nimic niciodată, au trait asistati de toate regimurile care au avut, au si vor avea nevoie de ei. Cine le-a dat a fost bun, cine i-a trimis sa-si construiasca  o viata adevarata si sa-si castige painea de toate zilele a devenit răul suprem, el a fost focul care le-a dovedit ca ei sunt oameni de ceară, incapabili sa-si traiasca o viata proprie fara sa depinda de oricine sau orice inafara de ei insusi.

Oamenii de ceară sunt greutatile de plumb atarnate de picioarele unui stat care trebuie sa supravietuiasca. Aceste greutati de plumb sunt legate prin lanturile dependentei construite si promovate de vanzatorii de visuri nerealiste care ii indoapa cu surogate de visuri la limita subzistentei.

Acesti oameni sunt cei care doresc intotdeauna moartea “caprei vecinului” si vor accepta orice in afara unei vieti decente dependente de vointa sau putinta lor. Din nefericire pentru societatea in care traiesc, oamenii de ceara construiesc lesne tipare in care se formeaza alte generatii de oameni de ceara.

***

Cei absenţi. Conform OCEDE – International Migration Outlook 2011 (pp. 314 –315), in 2009 lucrau in afara granitei Romaniei (temporar sau permanent) 3 milioane de romani, o mica parte din ei insa cu forme de emigrare in tarile in care traiesc si lucreaza. Absolut nimeni nu poate spune cati vor ramane definitiv in afara Romaniei si cati se vor reintoarce. Un lucru este aproape sigur – copiii lor, nascuti in afara tarii de bastina a parintilor, probabil vor ramane in locurile unde s-au nascut, adoptand nationalitatea gazdelor. Potrivit studiului, 48% din romanii plecati provin din mediul rural si 52% din mediul urban. Cea mai mare parte a lor – 86,2% au studii medii, in timp ce numai 12,4% au studii superioare. O mare parte a romanilor cu studii superioare (44%) emigreaza in state din afara Uniunii Europene, cum ar fi Canada sau Statele Unite. Aproximativ unul din cinci dintre acestia emigreaza chiar daca au un loc de munca in Romania. Mai mult ca sigur ca cel putin o treime din acesti oameni pot fi clasificati ca electorat, care poate fi pozitionat in dreapta esichierului politic.

Ceea ce s-a intamplat in Romania poate fi asemuit numai cu rezultatul unui razboi devastator. Numai intr-un razboi o tara isi pierde 30% din resursele umane de buna calitate la varsta de creativitate maxima (25-45). Socoteala este simpla – daca Romania are 9 milioane de oameni activi si mai mult de doua milioane si jumatate (probabil trei) isi gasesc soarta in afara granitelor tarii, cam asta este rezultatul. Romania a trecut un “razboi de tranzitie”, in care o mare parte a populatiei ei active s-a salvat plecand in bejenie. Un argument extrem de greu de combatut. Faptul ca o mare parte din acesti oameni mai contribuie intr-un fel sau altul la economia nationala trimitand bani, de multe ori  legati sufleteste si material de cei ramasi acasa, nu atenueaza cu nimic faptul ca ei isi percep viitorul in afara granitelor Romaniei. Hotararea acestor oameni a survenit de multe ori fortat, din lipsa unor alternative viabile si a unei sperante intr-un viitor mai bun. Pentru a intelege proportiile adevarate ale hemoragiei umane de care sufera Romania in zilele noastre va amintesc ca pierderile umane ale Romaniei in cel de al II-lea Razboi Mondial au fost de 4,2% din populatia tarii, care au insemnat cam 25% – 28% din populatia activa a Romaniei in granitele dinaintea razboiului (19,934,000).

Romanii plecati in strainatate au strans in ultimii zece ani economii in valoare de 100 de miliarde de euro, pe care le tin in bancile straine sau sub forma de cash. Conform datelor BNR, in 2010, romanii plecati la munca in alte state au trimis in tara 3,8 miliarde de euro, insa, incepand cu 2000, au existat si ani cand nivelul s-a ridicat la 7 – 8 miliarde de euro. Fiecare roman din strainate trimite bani acasa de 2 – 4 ori pe an si spera sa se intoarca in tara intr-o perioada medie de 5,4 ani. S-a mai precizat ca aproximativ 70 la suta din ei lucreaza in sectorul formal, iar 5% au firme proprii sau contracte de tip PFA, iar 80% din ei au dreptul sa lucreze legal in tara in care au emigrat.

***

Cei prezenţi. Economia stă pe o piramidă inversată – 5,3 milioane de pensionari, 4 milioane de copii şi adolescenţi sub 18 ani, 1,2 milioane de bugetari, 400.000 de angajaţi din companiile de stat şi sunt susţinuţi din contribuţiile, taxele şi impozitele plătite de cei 3,1 milioane de angajaţi rămaşi în mediul privat. La aceştia se adaugă cei 3-4 milioane de români care practic nu se regăsesc în nicio statistică, muncind fie la negru, fie în agricultura de subzistenţă.

Datele statistice sunt clare: structura populaţiei României ilustrează un model de economie care nu va fi funcţional pe termen lung, atâta timp cât vor exista mai mulţi asistaţi social decât contribuabili: 5,3 milioane de pensionari, 8,2 milioane de asistaţi social (aici sunt introduşi şi copii), 1,2 mili­oane de bugetari şi 400.000 de angajaţi din com­paniile de stat sunt susţinuţi din contribuţiile, taxele şi impozitele plătite de cei 3,1 milioane de angajaţi rămaşi în mediul privat.

În România, la o populaţie de 19 milioane de locuitori (cât rezultă din datele parţiale ale recensământului din 2011), există 4,3 milioane de salariaţi (în mediul privat 3,1 şi în instituţiile şi companiile statului 1,2) şi 5,3 milioane de pensionari. Adică un salariat susţine pensia a 1,2 pensionari.

În Polonia, la o populaţie de 38 de milioane de locuitori, există 13,8 milioane de angajaţi (dintre care în sectorul public lucrează 3,6 mi­lioane) şi 7,3 milioane de pensionari, adică doi salariaţi polonezi susţin pensia unui pensionar.

Datele Eurostat sunt clare: în Marea Britanie, Olanda, Germania ori Suedia există un salariat la aproape doi locuitori. Mai aproape de noi, Ungaria are 4,4 milioane de salariaţi la o populaţie la jumătate – 10 milioane de locuitori, iar Grecia are 4,4 milioane de angajaţi la 11 milioane de locuitori.

Datele statistice ne arată că la noi peste opt milioane de cetăţeni ocupaţi, dar doar 4,3 milioane de salariaţi. Ce spun aceste date? Că munca nu este înregistrată. Când ai 13,8 milioane de angajaţi poţi susţine 7,3 milioane de pensionari, precum în Polonia. Când un salariat susţine 1,2 pensionari, ca în România, banii trebuie găsiţi în altă parte, alta decât contribuţiile.

***

Groaznic destin, in care incet dar sigur oamenii de ceara devin majoritate. Oameni de ceara si vanzatori de visuri surogate, mari preoti ai minciunii urii si perversitatii sociale. Aici ne aflam, restul sunt palavre! Ghilotina cifrerelor nu poate fi amanata la nesfarsit si…un raspuns pentru Victor Ponta de ce nu vin investitorii rusi? Pai Victoraş, investitorii ruşi stiu ca mâine vor primi ploconul mai ieftin de cât azi!

Surse- cifre, imagini si citate:

ZF – Economia stă pe o piramidă inversată
ZF – Economia românească pierde 20 de miliarde de euro pe an

Probabil randurile de mai jos nu vor fi nici populare si bineinteles nu vor fi placute majoritatii cititorilor. Din nefericire, nu poate exista o relatie logica  intre perceptia opiniei publice si cele care s-au intamplat de facto si se vor intampla si [n.r si s-a intamplatla aultimele alegeri din 9 decembrie 2012] in viitorul apropiat in politica romaneasca. Pasul spre o democratie functionala, care trebuia sa introduca acest vot uninominal, nu numai ca nu a fost facut, ci a transformat firava democratie existenta intr-un generator de fenomene la care am asistat in ultimele luni.

Recunosc ca am fost total de acord cu introducerea acestui sistem de vot, nu in felul conceput si aplicat, dar totusi am considerat ca introducerea acestui sistem va duce la mai multa democratie si legaturi mai eficiente dintre alesii politici cu comunitatile care i-au votat. Am gresit!

Votul uninominal trebuie sa fie un contract tripartit intre un electorat local (colegiu), un candidat reprezentativ (parlamentar potential) si un partid care are o viziune supra felului in care trebuie gestionate subiectele publice (doctrina). Acest contract nu a existat nici macar la nivelul minim si diluat. Electoratul romanesc, in majoritatea lui, nu a stiut sa faca legatura si sa cunoasca (recunoasca) legatura tripartita. O vedem clar in comportamentul alesilor, alegatorilor si a partidelor.  Interactia  intre reprezentantul partidului cu circumscriptia reprezentata nu s-a schimbat aproape de loc, de facto ramanand in parametri care au existat la “votul pe liste.”

Baronul local – propulsorul  electoral

Singura schimbare, de multe ori extrem de stridenta a relatiilor dintre partid si reprezentantii  uninominali,  este interventia in forta a unor intermediari pe care noi ii supranumim “baroni locali”. Acesti baroni locail au existat intotdeauna, niciodata nu au avut nici forta si nici influenta pe care o au astazi. Daca in mandatele anteriorare, centrul (partidului) putea sa impuna si chiar sa desfiinteze baroni locali, astazi lucrurile sunt complet diferite. Adrian Nastase a reusit fara mari probleme sa-i “desfiinteze”   pe Dumitru Sechelariu la Bacau sau Nicolae Mischie in Gorj, nu trebuie sa ne gandim prea mult ca sa intelegem ca astazi Victor Ponta nici macar nu poate sa se atinga de oameni ca Dragnea sau Mazare, pentru ca ei au fost sponsorii numirii lui in postul pe care il ocupa.

Daca un  candidat al partidului intr-o circunscriptie uninominala este dependent intr-un fel sau altul inaintea numirii lui, dependenta rezolvata de cele mai multe ori cu o contributie financiara facuta partidului, de multe ori si asta finantata de”baronul local” , legaturile dupa alegerile castigate, se vor dimuinua la un minim rezonabil, cand in majoritatea cazurilor parlamentarul ales va deveni totalmente omul baronului in teritoriu.

Acest fenomen a fost extrem de vizibil in cazul trecerii lui Sorin Frunzaverde de la PDL la USL. Sorin Frunzaverde nu a trecut singur dintr-un partid la alt partid, el si-a recuperat toti “vasalii” baronetului banatean, adica majoritatea primarilor PDL din judet si un senator si doi deputati. Nici unul dintre alesii uninominali nu si-au pus macar un moment intrebarea daca alegatorii lor doresc sau nu aceasta schimbare de partid. Adevarul trebuie insa spus, majoritatii alegatorilor nici macar nu le pasa, ei in majoritatea lor nici macar nu-si amintesc de cei pe care i-au votat uninominal la Camera sau la Senat, asta ca sa nu discutam despre actiuni politice facute in legatura cu comportamentul acestora.

Nocivitatea uninominalului intr-un singur tur

Se spune sa trebuie sa fii foarte prudent cu ceea ce iti doresti, pentru ca de multe ori se poate intampla sa il si capeti. Uninominalul  intr-un singur tur a fost pus pe masa electoratului de dl Traian Basescu intr-o vreme care putea duce la desfiintarea partidelor mici (sau mai mici) si creerea a doua partide mari. Ei bine aceasta metoda care este daca nu malefica, atunci cel putin nociva din punct de vedere democratic, a fost implementata de adversarii dlui Basescu, care au reusit sa transforme  48% vot politic in cam 65%  rezultate in favoarea lor la alegerile locale. Noroc cu hotararea Curtii Constitutionale, care a respins constitutionalitatea acestui sistem la alegerile parlamentare. Aplicat acest sistem, ar fi trimis PDL la limita promovarii parlamentare.

Romania nu este Statele Unite, care reprezinta o federatie si in care exista o treapta locala reprezentata de parlamentele statale, care pot amortiza reprezentarea politica de acest gen. Reprezentarea cea mai eficienta a fost intotdeauna formata din coalitii care permit cea mai larga reprezentare politica posibila. Ca la noi nu se intampla, asta este alta tarasenie, despre care vom discuta data viitoare, cand vom incerca sa intelegem pe cine serevsc aliantele pre-electorale.

Publicat de mine si pe Politeia Doctrinara si  Curs de Guvernare

Despre încredere. Încrederea este un sentiment extrem de complex si poate fi explicat prin multe feluri, de multe ori complementare, definite de multe ramuri stiintifice. De la medicina, psihologie, sociologie, economie etc., si pana la relatiile cele mai intime ale fiintei umane. Încrederea este unul dintre cele mai complexe constructii sociale, fiind un element de baza al realităţiilor sociale. Alte constructii sociale, frecvent discutate împreună cu încrederea, sunt: posibilitatea de a identifica si controla riscuri, de a ajunge la unele certitudini subiective analizand  probabilitati obiective si in sfarsit putinta de  a intelege sensul unor actiuni pe care le poti sau nu le poti efectua.

În psihologie, încrederea este instinctul personal care confirma că o persoana specifica si care este considerata de încredere va face ceea ce este de aşteptat sa faca in cotidianul relatiilor reciproce. Acest instinct începe sa se dezvolte in  familie şi se  propaga spre nivelurile sociale care inconjoara individul. Potrivit psihologiei moderne, dezvoltarea încrederii de bază este primul nivel de dezvoltare psiho-social, care apare sau nu, în primii doi ani de viata ai copilului. Succesul bazat pe sentimentele de securitate, bunastare si optimism vor genera potentialul de încredere, în timp ce eşecul in  crearea  sentimentelor mentionate conduce spre o orientare de insecuritate, care genereaza neîncrederea.

Cum zicea un clasic in viata, totul se afla in  cap si in chimia generata de creier. S-a demonstrat stiintific că oamenii au o predispoziţie naturală să aibă încredere şi să judece cu încredere din cauza unei structuri neurobiologice activată de creierul uman, care regleaza secretia unei substante numita oxitocină (oxytocin); numele substantei deriva dint-un termen din limba greaca, okytokine, ceea ce inseamna aproximativ “nastere rapida.” Cand a fost descoperita aceasta substanta, ea a fost relationata la contractiile uterului feminin, care face posibila nasterea. Oxitocina permite alaptarea pruncului si multe alte lucruri benefice femeilor, dar cel mai important este ca la  nivel comportamental, oxitocina  determină reducerea temerilor si cresterea încrederii, iar la mame determină aparitia instinctului matern. Fiecare fiinta (si nu numai umana) secreta aceasta substanta in cantitati diferite. Un aport antropologic-istoric major al acestei substante a fost posibilitatea domesticirii animalelor si legaturile, uneori profunde, dintre oameni si animalele de companie. (Despre oxitocina la nivel mai complicat – engleza sau la nivel mai simplu in romana.)

Doamnelor si domnilor, pana la urma – amicitia, prietenia, dragostea, adeziunea sunt in primul rand o chestie de încredere. Ce se intampla cand dintr-un motiv sau altul, acesta substanta este insuficienta la unele persoane, ei bine atunci apar persoane sociopate, psicopate, narcisiste si in special manipulatorii. (Si aici aveti un link care explica fenomenul – in limba engleza.)

De ce articolul asta astazi si de ce acest preambul cvasi stiintific. Un motiv simplu, realitatile romanesti au depasit normalul si ma intreb ca cetatean si ca om cu o oarecare pregatire daca unii conducatori actuali ai Romaniei nu au niste probleme cu deficienta oxitocinei. Vorbesc foarte serios!

***

Indicatorul de încredere macroeconomica CFA Romania, iulie 2012

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume in randul profesionistilor din domeniul financiar. Administrat de catre CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregateste si testeaza candidatii in domeniul eticii si standardelor profesionale, analizei situatiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei si evaluarii diverselor instrumente financiare si de investitii.

CFA Romania a lansat in luna mai 2011 Indicatorul CFA Romania de Inceredere Macroeconomica, indicator prin care doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor finaniari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei.

Indicatorul de incredere macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca) este calculat pe baza a 6 intrebari cu privire la:

•  Conditiile curente – referitoare la mediul de afaceri si piata muncii;
• Anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale.

Pe langa intrebarile necesare pentru calculul indicatorului de incredere macroeconomica, sondajul evalueaza si anticipatiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflatiei, ratele de dobanda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, conditiile macroeconomice globale si pretul petrolului.

Pentru exercitiul din luna iulie 2012, valoarea indicatorului de incredere macroeconomica a fost de 16,2 – nou minim istoric, datorata inrautatirii anticipatiilor pentru toate componentele indicatorului. Indicatorul conditiilor curente a fost de 13,8 – iar indicatorul anticipatiilor a inregistrat valoarea de 17,5.

Cred ca datele si graficele din text pot lamuri ce se numeste încredere si ce rateu a avut Romania din cauza gastii de tradatori din PDL si cum din cauza succeselor guvernarii Ponta – Antonescu sub obladuirea lui Felix Voiculescu aratam astazi asa cum aratam. Pe drum spre un faliment aproape sigur.

Sumar.Republica Federativă a Braziliei, este o federatie formată din 27 de entitati statale autonome, federative. Impartirea administrativa include un District Federal si 26 de state. Federatia Braziliana are cam  5.600 de municipii. Conform recensamantului din 2000, Brazilia  avea o populatie de 169,8 milioane, in 2008 estimarea a fost de 189,6 milioane de locuitori  si o suprafată de 8.514.877 km², fiind ca suprafata al cincilea stat din lume (dupa Rusia, Canada, China si Statele Unite), ocupand aproape jumatatea continentului Sud American. Astazi Brazilia a devenit a sasea putere economică din lume conform PIB-ului si a saptea conform cifrelor PPC (Paritatea puterii de cumpărare – PPP Purchasing power parity). Aproximativ 20% din biodiversitatea mondială se concentrează in Federatia Braziliana.

Economia Braziliana. Între 1945 si 1974, economia braziliană a crescut, în medie, cu 7,6% pe an, iar între 1970 si 1980, în ciuda crizelor petroliere (poate din aceasta cauza), această crestere avea să ajunga la 8% pe an, PIB-ul pe cap de locuitor crescând de patru ori si ajungând la 2.200 de dolari americani în 1980. Actualmente, PIB-ul nominal pe cap de locuitor este de circa 12.900 USD si cel PPC de 11.767 USD. În anii ’90 politica economică a Braziliei s-a bazat pe stabilizarea economică si deschiderea economiei  in fata investitiilor internationale. Au fost reduse tarifele vamale si au fost eliminate restrictiile cantitative la import.

Anii ’90. Anul 1994 a fost un punct de cotitură si inceputul cresterii substantiale a Braziliei, odata cu  lansarea Planului Real. În 1995 Brazilia a devenit unul din membrii fondatori ai OMC (Organizatiei Mondiale a Comertului – WTO World Trade Organization). Planul Real avea trei obiective principale: (1) controlarea inflatiei; (2) reducerea dezechilibrelor sociale; (3) obtinerea unei cresteri semnificative pe termen lung a PIB-ului, a investitiilor externe, reducerea somajului  si marirea sustinuta a productivitătii.

Produsul Intern Brut a crescut, între 1995 si 1997, cu aproape 18%, iar venitul pe cap de locuitor a crescut în aceeasi perioadă, în medie, cu aproape 4% pe an. De la implementarea Planului Real, investitiile străine au crescut intre 18 si 21 de ori.

În 1998, industria era responsabilă de aproximativ 35% din PIB, agricultura 9% si serviciile 56%. Exporturile au crescut de la 36 miliarde USD în 1992 la aproximativ 50 de miliarde USD în 1999. Peste 70% din produsele exportate sunt produse industriale finite sau semi-finite.

In 2008, adica dupa aproximativ un deceniu, situatia s-a rasturnat dramatic – aportul la PIB al  sectorului serviciilor a devenit 66,8%, industria produce 29,7% din PIB si agricultura 3,5%. O astfel de rasturnare de structura, intr-o perioada de 10 ani,  este unica in istorie. Forta de munca in Brazilia este estimata  astazi la 100,8 milioane de cetateni, dintre ei lucreaza 71% in servicii, 19% in industrie si 10% in agricultura.

Plano Real a fost un plan economic unic in realitatile  Sud Americane si a fost posibil intr-un climat politic si economic la fel de unic. Planul a fost pus la punct pe timpul presedintiei lui Itamar Franco (1992-94) si a continuatorului lui Fernando Cardoso (1994 – 2001), intr-o alianta aproape imposibila, care includea doua partide de dreapta, un partid de centru-stanga si un partid de stanga. Ferando Cardoso a fost Ministrul de Finante pe timpul Presedintiei lui Itamar Franco si a fost gandit de Gustavo Franco, doctor in economie de la Harvard,   Pedro Malan, Guvernatorul Bancii Centrale a Braziliei si Pérsio Arida, profesor la MIT  si fost detinut politic pe timpul dictaturii militare din Brazilia (1964–1985). De mentionat ca acest plan a redus inflatia de la x.000% (doua mii)in 1993 la 1,7% in 1998. De mentionat ca rezultatele acestui plan au fost posibile dupa trei planuri pregatitoare – Plano Collor I (“Plano Brasil Novo”) si II si Plano Marcílio. O analiza mai ampla  in curs de publicare pe PGA (Politeia Analytics).

Populatia: Grupurile etnice din Brazilia au fost structurate de Institutul de Geografie si Statistică în cinci categorii rasiale: brancos (albi), negros (negri), pardos (mulatri), amarelos(asiatici) si indios (ameri-indieni). Ultimul recensământ a pus în evidentă următoarele date statistice: din populatia totală a Braziliei 47,3% sunt albi, 43,1%  sunt mulatri, 7,6% sunt negri, 2,1% asiatici si 0,3% amerindieni. Pentru prima dată în ultimele două decenii, s-a constatat că populatia din rasa albă nu a depăsit procentul de 50%. Pe de altă parte numărul mulatrilor (pardos) a crescut , celelalte grupuri etnice păstrându-si aceleasi procente din totalul populatiei. Principalul factor al acestei evolutii este reevaluarea identitătii grupurilor etnice discriminate în decursul timpului. Se observă că, la nivelul tării, structura etnică a Braziliei nu este omogenă. Datorită fluxurilor masive de imigranti europeni, din sec. al XIX-lea, în Regiunea de Sud domină populatia albă, însumând un procent de 76,6%. În Regiunea de Nord-Est, 61,1% din populatie este reprezentată de negri si mulatri, aici fiind adusi sclavii africani să muncească. Regiunea de Nord, acoperită cu pădurea amazoniană, are o populatie predominant mulatră, reprezentând 71,5% din totalul populatiei regiunii. Sud-Estul si partea Central-Vestică sunt caracterizate de o pondere echilibrată a grupurilor etnice.

Economia Braziliană – Update 2010-11

GDP: $2.517 trillion (nominal; $2.309 trillion (PPP)
GDP growth: 3% (2011)
GDP per capita: $11,845 (nomina 2011); $12,916 (PPP 2011)
GDP by sector: agriculture: 5.8% industry: 26.8% services: 67.4% (2010)

Inflation (CPI): 6.50% (December 2011)

Population below poverty line: 8.5% (2011)

Labour force: 103.6 million (2010 est.)
Labour force  by occupation: 71% in servicii, 19% in industrie si 10% in agricultura (2010 est.).

Unemployment: 4.7% (December 2011)

Main industries: aeroplanes, steel; iron ore, coal; machine building; armaments; textiles and apparel; petroleum; cement; chemicals; fertilizers; consumer products, including footwear, toys, and electronics; food processing; transportation equipment, including automobiles, rail cars and locomotives, ships, and aircraft; electronics; telecommunications equipment, satellites, real estate, brewing, tourism

Exports: $201.9 billion (2010 est.)
Export goods: transport equipment, machinery, steel, airplanes, paper, electric machinery, iron ore, soybeans, footwear, coffee, autos, automotive parts, machinery
Main export partners:     China 15.3%, United States 9.6%, Argentina 9.2%, Netherlands 5.1%, Germany 4.0% (2010)

Imports: $181.6 billion (2010 est.)
Import goods: machinery, electrical and transport equipment, chemical products, oil, automotive parts, electronics
Main import partners: United States 15.0%, China 14.1%, Argentina 7.9%, Germany 6.9%, Japan 3.8% (2010)

Gross external debt: $310.8 billion (31 December 2010 est.)

Public debt:  41.4% of GDP (2010 est.)
Budget deficit: $464.4 billion
Expenses: $552.6 billion (2010 est.)

Credit rating:

Standard & Poor’s

A- (Domestic); BBB (Foreign); A- (T&C Assessment)

Outlook: Stable

Foreign reserves: $292.7 billion (Jan 2012)

Bibliography:

International Monetary Fund (IMF).
Forbes
Brazilian Institute of Geography and Statistics
IPCA and INPC IBGE
Doing Business in Brasil 2012. World Bank
CIA – The World Factbook”. Cia.gov.
Standard & Poor’s – Sovereigns rating list
IMF – International Reserves and Foreign Currency Liquidity – BRAZIL”

Populatia Federatiei Ruse. Din etnia rusă include cam 80 % din populatie; 73% din populatie trăieste în mediul urban, în timp ce 27% în cel rural. Populatia din Rusia este de 141.927.297 dupa recensământul din 1 ianuarie 2010. În 2008, populatia a scăzut cu 121.400 de persoane, sau cu -0.085% (în 2007 – cu 212.000, sau 0,15%, iar în 2006 – cu 532.600 de persoane, sau 0,37%). În 2008, migratia a continuat să crească cu un ritm de 2,7% cu 281,615 emigranti care soseau în Federatia Rusă, din care 95% au venit din tările CSI, marea majoritate fiind rusi sau vorbitori de limbă rusă.

Numărul de emigranti din Rusia a scăzut cu 16% la 39.508, din care 66% s-au dus în alte state CSI. Există, de asemenea o valoare estimată de 10 milioane de imigranti ilegali din statele ex-sovietice în Rusia. Aproximativ 116 milioane rusi etnici trăiesc în Rusia si aproximativ 20 de milioane mai locuiesc si în alte foste republici ale Uniunii Sovietice, cea mai mare parte în Ucraina si Kazahstan. Numărul de decese în cursul anului 2008 a fost cu 363.500 mai mare decât numărul de nasteri. Acest număr este în scădere de la 477.700 în 2007, si 687.100 în 2006. Potrivit datelor publicate de Directia de Statistică a statului federal rus, rata mortalitătii în Rusia a scăzut cu 4% în 2007, fată de 2006, ajungând la aproximativ 2 milioane de decese, în timp ce rata natalitătii a crescut cu 8,3% de la an la an la o valoare estimată de 1.6 milioane de nou-născuti. Ministerul rus al Sănătătii si Afacerilor Sociale prezice că până în 2011, rata de deces va fi egală cu rata natalitătii ca urmare a cresterii fertilitătii si scăderea mortalitătii. Parerea mea – slabe sperante!

Prietenia fatisa intre Uniunea Europeana si Federatia Rusa sunt elementele unei coexistente necesare intre un urias, care are nevoie urgenta de tehnologie Europeana si care poate plati cu materii prime necesare Europei in special energie si o Uniune de state care are nevoie de piete de desfacere. Exista o mare problema, problema pe care ambele parti nu doresc sa le discute si nici macar nu doresc sa fie amintite de altii. Folosindu-ma de o metafora pot sustine ca “acei copii nascuti din parinti batrani pot iesi cate odata idioti”. Ambii parteneri ai “coexistentei pasnice”  traiesc cu o bomba care va exploda foarte curand, poate intr-o generatie, poate in doua. Bomba se numeste imbatranirea ireversibila a populatiei. Daca in Europa imbatranirea este eleganta, lenta si comoda, in Rusia ea imbraca cele mai mizerablie forme ale conditiei umane: alcoolism, tuberculoza si SIDA.   Daca in Europa occidentala durata medie a vietii este de peste  78 de ani (in Romania cam 73),  barbatii rusi traiesc in medie 59.3 ani si femeile 73.

Rusia si Uniunea Europeana. Pentru a intelege necesitatea unei colaborari intre UE si Rusia ar trebui analizate intersele strategice ale ambelor in punctele de interfata comune. Asadar UE si Rusia au puncte de interfata in trei regiuni diferite. Pentru a nu ingreuna analiza am scos din ecuatie zonele de conflict in fostele republici sovietice care pot fi socotite interese mai mult sau mai putin legitime ale Federatiei Ruse.

Zonele in care interesele UE si ale Rusiei se intalnesc intr-o situatie de divergenta sau convergenta se refera numai la cazurile in care am considera ca NATO nu mai  reprezinta si interese americane pure, spre exemplu situatia din Georgia, vazuta  diferit de americani si de europeni  sau de bazele americane (nu NATO) din zona fost-sovietica si caile de acces spre teatre de lupta din Afganistan.

In tabela (T1) am reprezentat cele trei zone de interese care UE si Rusia se intersecteaza – Balcanii de Vest, Europa de Est care nu este membra UE/NATO si Asia Centrala. Am ajuns la concluzia ca exista o convergenta de interese in doua cazuri si exista interese divergente in alte trei cazuri. Bineinteles ca acomodarea cu aceste divergente este una de ordin politic fara a analiza aspectele militare probabile.

Pentru a intelege felul in care este vazuta Rusia de populatia Uniunii Europene, aduc cifrele unui sondaj care face parte dint-o lucrare care am mai mentionat-o in articolele publicate anterior, elaborata de think-tankul ECFR (The European Council on Foreign Relations) . Pentru a nu pierde ceva din cele scrise in aceasta lucrare redau integral citatul respectiv, inclusiv tabela (T2), care insotea sondajul respectiv.

Since the financial crisis, European leaders seem to have become less wedded to traditional geopolitical alliances (such as that with the US) or enmities (such as against Russia) than their predecessors. Our survey suggests three key shifts in EU thinking about security. First, there has been a narrowing of the divisions on how to deal with Russia. The Russia-Georgia war has tempered expectations in ‘old Europe’ about the extent to which Russia has been transformed by the EU’s attempts to integrate it into common structures. Meanwhile, ‘new Europe’ has become more sceptical about the prospects of containing Russia. Central Europe is less anti-Russian than most assume, and the Hungarians in our survey even think that Russia might one day join the EU. Similarly, the Baltic states are repositioning themselves: the Latvians in our survey are less worried about Russian troublemaking than about their own government’s capacity to mishandle its side of the bilateral relationship. Most dramatically, Poland – which was once called the ‘new Cold Warrior’ for its hawkish views on Moscow – is now working with Germany, Russia’s ‘strategic partner’, to figure out the right ingredients for the EU policy mix on Russia. [1]

Cred ca interesele Rusiei in apropierea preconizata spre Uniunea Europeana prin asa numita Westpolitik, mentionate de ECFR sunt corecte, dar incomplete. Citez concluziile lor:

• Rusia doreste afirmarea unei identitati Europene;
• Dezvoltarea economica ca obiect principal al deschiderii spre occidentul European;
• Dezvoltarea unei colaborari strategice cu Statele Unite, pastrand contacte puternice cu China, India si Brazilia;
• Concentrarea eforturilor de colaborare strategica cu unele state Europene si mai presus de toate cu Germania, acceptand noile realitati reprezentate de UE. [2]

Pot completa aceste concluzii cu alte cateva, poate mai putin optimiste pentru cetatenii UE din Estul Europei:

• Rusia incearca sa-si pastreze influenta politica si economica in fostele state comuniste, astazi membre  UE prin agentii de influenta pastrati de pe timpul vechilor regimuri si alti noi recrutati in perioadele de tranzitie care au avut loc in aceste tari. Lucru complet legitim daca activitatile sunt facute pe fata si pe baza legislatiilor nationale sau a normelor Europene in vigoare.
• Rusia incearca crearea unor investiti strategice in toate fostele state ex-comuniste de mule ori sub acoperirea unor firme create in Uniunea Europena sau cu sedii in UE.
• Rusia incearca sa creeze oportunitati economice prin diferentierea preturilor energiei vandute diferitilor membri ai Uniunii, uneori prin incercari de a carteliza acest comert direct sau prin firme interpuse, ocolind sau subminand orice incercare de reglementare la nivelul Uniunii Europene. [3]

Despre temerile elitelor ruse, in contact cu realitatile exterioare, redam inca un fragment din lucrarea ECFR inclusiv tabela (T3) :

At present, Russia has European birth rates and African life expectancy; it possesses the world’s second biggest nuclear-weapons arsenal but makes less than one per cent of the world’s hi-tech products. Its network of gas and oil pipelines is the longest in the world, but it is more corrupt than Sierra Leone. Russia is a federal state in the terms of its constitution, a centralized state in the ambitions of its rulers and a highly fractured and feudalized entity in the way the power is exercised in reality. These contradictions mean that Russian threat perceptions are complex and constantly evolving. And, like the EU, Russia’s foreign-policy elite today has a very different view of threats and European order than it did just a few years ago. [4]

Note si citate:

[1] ECFR – The Spectre of a Multipolar Europe Sec. 2:29-30
[2] ECFR – The Spectre of a Multipolar Europe Sec. 2:30
[3] PGA – New Geopoltical Trends p.14
[4] ECFR – The Spectre of a Multipolar Europe Sec. 2:35

Bibliografie

CIA – Yearbook 2009;
ECFR – The European Council on Foreign Relations – The Spectre of a Multipolar Europe;
PGA – Politeia Geopolitical Analyses –  New Geopoltical Trends;
Ron Asmus, “Is enlargement dead?” German Marshall Fund, May 2010;
Wiki under GNU.