Author: theophyle

Creștinismul patrunde si se proppaga  în Georgia de vest, regatul Iberia fiind printre primele state din lume care au adoptat creștinismul ca religie de stat, în anul 337, sub domnia lui Mirian al III-lea. Legenda spune că regele Mirian a trecut la creștinism datorită sfintei Nino. Regatul Colhida de sudvest a ajuns creștină la 395, când a devenit provincie a Imperiului Roman de Est (Bizanț). Răspândirea creștinismului a fost favorizată de domnitori și de aristocrația georgiană, deoarece noua religie constituia o barieră împotriva influenței persane, care tindea să impună zoroastrismul. Iberia devenise încă din secolul al III-lea vasală a Imperiului Sasanid și adoptase de timpuriu, datorită acestui raport de dependență, structurile tipice feudalismului. Regatul își va schimba des apartenența politică în decursul evului mediu timpuriu, pentru a-și menține integritatea statală.

Un punct marcant în istoria conflictelor dintre regatele georgiene și Iran îl constituie revolta georgiano-armeană condusă de regele iberic Vahtang I. Gorgasali (446?-522?), întemeietorul noii capitale de la Tbilisi, împotriva Persiei în 482. Gorgasali stătea în fruntea unei Iberii puternice, care cucerise și regatele vestgeorgiene Lazica și Abhazia. Pentru a-și consolida poziția, regele impusese autocefalia bisericii georgiene, încheiase o alianță cu regatul Armeniei și se căsătorise cu Elena, o prințesă bizantină.  Cu toate acestea, împăratul bizantin Zeno I nu a sărit în ajutorul Iberiei, care a fost înfrântă în 483 și devastată de persani. După o scurtă perioadă de exil în Lazica, Gorgasali a încheiat pacea cu persanii și a fost reîntronat în 485.

Iberia a devenit astfel în secolul al VI-lea provincie persană, în timp ce Lazica căzuse sub stăpânirea Imperiului Bizantin. Deoarece persanii erau angajați în conflictul cu Imperiul Bizantin, iberienii au reușit să creeze mici principate independente, care se aflau într-o stare permanentă de război. În secolul al VII-lea, georgienii au fost nevoiți să facă față și invaziilor arabe. Arabii pătrunseseră în anul 642 pentru prima oară în ținuturile estgeorgiene, fără a le putea cuceri decât după o îndelungată perioadă de războaie, care au fărâmițat Lazica și Iberia. Unele state mici precum regatul Kartli și principatul Kaheția, condus de un principe cu titlul de corepiscopos, în centrul țătii, Hereția în est sau Egrisi-Abhazia în sudvest și-au putut totuși păstra independența până în secolul al X-lea. Arabii au întemeiat în secolul al VII-lea emiratul Tbilisi în centrul țării, care a dăinuit până în 1122. În această perioadă s-a dezvoltat în Georgia  agricultura, aceasta din urmă și datorită introducerii unui nou tip de plug georgian. Orașele mari erau în acea perioadă Tbilisi, Kutaisi, Uplistsikhe, Artanui, Telavi, Akhalkalaki, Dmanisi și Oltisi.

În principatele georgiene se ridicase un nou neam princiar, cel al Bagratizilor. Cu consimțământul Constantinopolului, ei au început să poarte în protectoratul Tao titlul de curopalat. La sfârșitul secolului al X-lea principele din Tao, Curopalatul David al III-lea, a inițiat unificarea statelor georgiene, ocupând în anul 976 regatul Kartli pentru fiul său adoptiv, Bagrat al III-lea. Acest tânăr principe, rudă cu David, a urcat apoi, după trei ani, și pe tronul regatului Egrisi-Abhazia,, moștenindu-l pe unchiul său din linie maternă, Teodosiu cel Orb. Începând cu anul 1001, el a domnit și peste Tao-Klarjetiția (Curopalatinatul Iveriei pentru bizantini) ca urmaș al lui David. Între anii 1008 și 1010, Bagrat a anexat Kaheția și Hereția, devenind astfel primul monarh al Georgiei unite, numită Sakartvelo, cu capitala la Kutaisi.

Noua monarhie a trebuit să facă față în al șaptelea deceniu al secolului XI invaziilor turcilor selgiucizi, care după victoria din 1071 asupra Imperiului Bizantin la Manzikert au ocupat Armenia și Anatolia. În 1081 erau deja ocupate și devastate de selgiuci Mesopotamia, Siria și o mare parte a Georgiei. Doar regiunile de munte ale Abhaziei, Svaneției și Raciei au rămas libere și au servit ca refugiu populației din regiunile cucerite, în care invadatorii ajunseseră să formeze majoritatea. David al IV-lea (1073 – 1125), noul rege al Georgiei, care urcă în 1089 pe tron, la 16 ani, s-a văzut confruntat cu o situație extrem de dificilă. După ce a reușit să-și elimine oponenții din interior, domnitorul a întreprins incursiuni împotriva segiucilor care i-au asigurat controlul asupra regiunii Kartli. În cursul acestor operațiuni a reușit să-și reformeze armata, instruindu-o el însuși și impunându-i o disciplină severă.

Acțiunile lui pentru reîntregirea țării au fost favorizate de lupta pentru putere care izbucnise în Imperiul Selgiucid după uciderea vizirului Nizam al-Mulk de către secta asasinilor și moartea sultanului Malik-Șah în 1092. Selgiucizii erau slăbiți pe deasupra și de conflictul cu forțele cruciate. Astfel, în anul 1099 David a ajuns să nu mai plătească tributuri selgiucizilor, după eliberarea tuturor ținuturilor georgiene în afara emiratului Tbilisi și a Hereției. În 1103 el a reorganizat biserica, legând-o de stăpânirea sa prin instituirea unui logofăt domnesc (Mtsihnobart Ukhutsesi) în rangul de catholicos (arhiepiscop). În campania din 1103–1105, armata georgiană a recucerit Hereția și a întreprins raiduri încununate de succes pe teritoriul Șirvanului, care se afla încă sub dominația selgiucidă. Între 1110 și 1118 au fost cucerite Lori, Samșvilde, Rustavi și alte fortărețe din Kartlia inferioară și Tașiri, înconjurând astfel din toate părțile enclava devenită selgiucă de la Tbilisi.

Domnitor peste întinse ținuturi nepopulate, regele David a chemat în 1118-1119 războinici turcici kipchaci din nordul Caucazului să se stabilească cu familiile lor în Georgia. Acest remarcabil rege a populat și Kartli cu alanii veniți din nordul Caucazului, din Alania (Oseția de azi) care era din 1120 vasală Georgiei. Oștirile regale includeau mercenari ruși din Kiev și occidentali recrutați din rândurile cruciaților, numiți în Georgia “franci”, deși proveneau din diverse părți ale Europei.

În 1121, sultanul selgiuc Mahmud a declarat Georgiei Jihadul și a trimis o armată numeroasă sub conducerea generalului Al-Ghazee împotriva lui David, care a fost însă învinsă de acesta în bătălia de la Didgori. Un an mai târziu David a cucerit Tbilisiul, făcându-l capitala regatului său. În urma acestor izbânzi Georgia a dobândit și zona de vest a Șirvanului, regatul care înlocuise Albania Caucaziană, Șirvanul însuși devenise un vasal georgian. David a eliberat apoi, în 1123, Armenia la cererea nobililor din Ani și a fost uns în 1124 drept rege al armenilor, incluzând nordul Armeniei printre domeniile coroanei georgiene. Georgia a devenit astfel cea mai importantă putere în Transcaucazia, cuprinzând confrom testamentului regelui David un ținut întins “din Nicopsia până la Daruband și din Oseția până la Aragaț“. Domnia lui David, supranumit “Constructorul” (Aghmașenebeli în georgiană) este considerată drept debutul unei “Epoci de Aur” în istoria Georgiei.

Despre epoca de aur a Georgiei in postarea urmatoare, ultima din aceasta serie

In curand vor iesi la suprafata “programele de guvernare” ale celor cu care vom vota si ale celor cu care nu vom vota, pe romaneste “ale noastre” si “ale lor.” Aceste programe contin lucruri care ar fi bine de facut, ineptii si minciuni. Bineinteles, in procente diferite, conform pseudo-doctrinelor aferente. Aceste programe sunt citite de aproximativ 5-10% din electorat, intelese cam de  3-5% din el si crezute de absolut nimeni.  Inainte ca Adrean Videanu  sa-mi explice cum sta cu dreapta si de ce trebuie sa votez eu cu ARD, vreau sa mentionez cateva lucruri esentiale, care pe mine ma deranjeaza mai mult decat limba de lemn a acestor programe.

Un partid politic este practic bazat pe cateva principii: (a) Primul principiu ar fi – formularea unui program si actionarea programatica; (b) Al doilea principiu ar fi – organizarea pentru a servi intereselor unor grupuri sociale, comunităţii umane; (c) Al treilea principiu angajeaza eforturile acestui partid pentru dobândirea şi menţinerea puterii politice, în vederea organizării şi conducerii societăţii, conform cu idealurile proclamate în platforma program.

Daca avem in vedere aceste principii de baza, vom avea surpriza sa  constatam ca toate  partidele din Romania indeplinesc foarte putin si mai de loc aceste principii. Principiul de baza, cel doctrinar, exista pe hartie, absolut neluat in seama cu adevarat de nimeni  si aproape niciodata.

PDL a fost  un adolescent care a crescut prea mare, prea repede. Hainele au ramas mici si peticirea lor nu a dat rezultatele scontate. Cred ca cel putin toti cititorii blogului, simpatetici  sau refractari la potentialul acestui partid in viitor, trebuie sa fie de acord cu lucrurile urmatoare:

1. Daca Basescu pierdea alegerile prezidentiale, acest partid ar fi intrat intr-un “congelator” politic pentru o perioada indelungata
2.  In aceasta perioada, acest partid ar fi trecut la un proces de reformare si remodelare;
3. Aripa de stanga a acestui partid, impreuna cu electoratul ei, ar fi migrat spre PSD;
4. Aripa de dreapta a acestui partid, impreuna cu electoratul ei, ar fi reformat si remodelat acest partid, inlaturand majoritatea “greilor” din pozitiile de conducere  politica. La fel de bine s-ar fi putut intampla si invers, adica “greii partidului” ar fi continuat hegemonia si s-ar fi pus problema unei re-infiintari a PLD;
5. Nu s-a intamplat si din nefericire, Basescu luand o mare parte din sarcinile neplacute si devenind paratraznetul lor, le-a facilitat greilor partidului  continuarea  dezmatului clientelar si acumularea nelinistilor si de multe ori ura subiectiva a populatiei;
6. Lipsa de comunicare coerenta si lipsa de competente a gastii de la Cluj care l-a insotit pe Boc la Bucuresti (bineinteles si altii de prin alte locuri)  a fortat exitul pe care il vedem (si simtim astazi).

Paradoxul partidelor romanesti consta in imposibilitatea rationalizarii optiunilor  electorale din cauza a trei  probleme majore:

1. Inexistenta unui electorat masiv, care poate fi educat suficient si eficient pentru sustinerea unui program doctrinar;
2.  Din aceasta cauza exista o dependenta dramatica fata de activistii din teritoriu, la randul lor la fel de inadaptabili din punct de vedere doctrinar;
3. Infrangerea ii pedepseste automat (by default) pe acesti activisti, victoria TREBUIE sa-i recompenseze.

Marea problema a majoritatii partidelor este lipsa grava de activisti originali, activisti din convingere, bineinteles ca aceasta lipsa este direct proportionala cu lipsa idealurilor adevarate ale conducerii acestor partide, mult prea “traditionale” in sensul rau al cuvantului.

Mesajele alambicate si eforturile de a dezvolta “supermarketuri” ideologice subtiaza apetitul celor care chiar doresc sa creada in “ceva” si sa activeze pentru realizarea acelui “ceva”.  Limba de lemn, atat de specifica comunismului, se perpetueaza cu spor si o descoperim cu surprindere extraordinara chiar in uzul cotidian al unor tineri poiliticieni, care nu au avut nimic cu acele vremuri si chiar sunt anti-comunisti convinsi.

Alterarea democratiilor de partid (interne)  a fost substantiala si la PNL si la PDL, in PSD nu a existat niciodata. Cu ocazia ultimele lor congrese,  s-a trecut la “voturile pe lista” pentru a acredita gastile de partid impotriva demersului democratic normal. Aceasta metoda “pe liste” a creat in PNL un dictatoriat nefast si in PDL aproape ca l-au distrus.

Nici un partid nu va reusi sa redreseze jalnica situatie in care ne aflam  si sa genereze o noua clasa politica prin acapararea puterii interne si inlaturarea activismului autentic. Vremea partidelor “ganditorilor sterpi” si a avocatilor cu sperante de propasire s-a terminat! A inceput in Statele Unite, a continuat in Europa si va sosi in anii viitori si in Romania, bineinteles dupa perioada populista, care la randul ei a inceput si o sa continue cativa ani ai viitorului apropiat.

O spun clar si fara nici un dubiu, cu o adresa la fel de clara – inlaturarea activismului autentic va distruge orice miscare cu potential existenta sau viitoare. Nimic nu ma va convinge sa accept sustinerea unor avocati in cautare de clientele (cu tot respectul pentru meserie) si fat-cats de birouri ca reprezentanti a unui activism autentic! O dreapta fara rural nu are nici o sansa in Romania.

Uraganul Sandy. Imagini din America lovită. Bilanţul: 8 milioane de oameni rămaşi fără electricitate, pagube de peste 30 de miliarde de dolari. Uraganul Sandy, considerat cel mai periculos din ultimii 100 de ani în SUA, a lovit marţi dimineaţă (la 0.20, ora României), coasta statului New Jersey. La două ore distanţă, Sandy a ajuns şi deasupra oraşului Atlantic City. În jurul orei 6 (ora României), uraganul se îndrepta spre statul Pennsylvania. Cel puţin 33 de persoane din SUA şi una din Canada au murit din cauza uraganului Sandy. Aproximativ 8 milioane de americani au rămas fără curent electric, autorităţile avertizând că penele de curent vor fi îndelungate, din cauza inundaţiilor şi a copacilor şi stâlpilor dobrâţi de rafale. Oamenii din Atlantic City au fost avertizaţi să nu folosească apa curentă fără a o fierbe în prealabil. Primarul din New York, Michael Bloomberg a lansat un apel către americani, prin care îi ruga să nu mai sune la serviciul de urgenţă decât dacă “este o problemă de viaţă şi de moarte”. “Am primit 10.000 de telefoane în jumătate de oră la 911, faţă de 1.000 câte sunt în mod obişnuit. Vă rog, vă rog, vă rog să nu mai sunaţi dacă nu este o problemă de viaţă şi de moarte”. Preşedintele Barack Obama a declarat stare de urgenţă în zece state plus capitala Washington D.C, iar şcolile şi alte instituţii publice din zona afectată au fost închise luni şi marţi. Sute de mii de oameni au fost evacuaţi forţat şi duşi din calea pericolului, preşedintele american avertizându-i să ia uraganul în serios. Se aşteaptă ca Sandy să fie cel mai puternic uragan din ultimii 100 de ani din SUA, estimându-se că ar putea provoca pagube directe de 1 miliard de dolari şi un impact economic în SUA de peste 20 de miliarde de dolari, conform Bloomberg.Integral in Gandul.

CE regreta ca Senatul roman nu a dat curs sentintei ICCJ in cazul Diaconu: Decizia este in contradictie cu recomandarea din MCV de a cere demisia parlamentarilor cu decizii finale de incompatibilitate. Comisia Europeana (CE) regreta decizia de marti a Senatului roman de a nu da curs unei sentinte a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) in cazul senatorului Mircea Diaconu, a declarat marti Mark Gray, purtator de cuvant al CE, citat de Agerpres. Reprezentantul CE a mai arata ca decizia senatorilor romani este in contradictie cu solicitarea Comisiei Europene, inclusa in ultimul raport din cadrul MCV, de “a cere demisia membrilor parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate”. “Este important pentru statul de drept in Romania ca deciziile judecatoresti sa fie aplicate cu strictete. Decizia Senatului roman este in contradictie cu recomandarea Comisiei de ‘a cere demisia membrilor parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate’, care este inclusa in ultimul raport pentru Romania adoptat in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare”, a precizat purtatorul de cuvant al executivului comunitar. “Comisia va continua sa monitorizeze chestiunea indeaproape”, a adaugat el. Plenul Senatului a respins, in sedinta de marti, posibilitatea incetarii mandatului de senator pentru liberalul Mircea Diaconu, care, potrivit Agentiei Nationale de Integritate, se afla in stare de incompatibilitate, anunta Agerpres. Impotriva incetarii mandatului de senator s-au exprimat 32 de senatori, in timp ce “pentru” au votat 23 de senatori. Zece senatori s-au abtinut de la vot. Votul a fost secret si electronic. HotNews

Franţa: ofensivă patronală împotriva guvernului socialist. În Franţa asistăm la un moment de tensiune între guvern şi patronat. Parctic, patronii s-au mobilizat şi cer guvernului o substanţială reducere a fiscalităţii care apasă asupra întreprinderilor. Ceea ce pune guvernul într-o situaţie delicată pentru că scopul său este să facă economii drastice în vederea revenirii la echilibrul bugetar. Spiritele par destul de încinse în acest moment, dezbaterea a luat o turnură vehementă iar avertismentele patronilor se înmulţesc. Fără o politică susceptibilă să ducă la o scădere a preţului muncii, Franţa riscă să nu mai fie competitivă pe terenul economiei mondiale, spun ei. Putem vorbi chiar de o ofensivă patronală împotriva guvernului socialist. Astfel de mişcări au mai avut loc în istoria recentă a Franţei, de exemplu în 1981, cînd patronii s-au mobilizat împotriva programului de naţionalizări lansat de preşedintele socialist de atunci, François Mitterrand. Patronii s-au mai mobilizat masiv şi în 1990 împotriva reducerii săptămînii de lucru de la 39 la 35 de ore, măsură luată, de guvernul socialist de la acea oră. Asociaţia franceză a intreprinderilor private cere reducerea fiscalităţii cu 30 de miliarde de euro pe următorii doi ani. Iar preşedinte principalei organizaţii patronale, Laurence Parisot, nu ezită să recurgă la imagini plastice pentru a descrie situaţia interprinderilor franceze. Ea spune: Franţa este asemeni vasului Titanic, ea se apropie de un iceberg care riscă să o scufunde, acest iceberg este foarte aproape şi are forma crizei actuale prin care trece Europa. In consecinţă, patroana patronilor cere guvernului să ia măsuri rapide în favoarea intreprinderilor franceze care se înăbuşă sub presiunea fiscalităţii. Laurence Parisot cere nici mai mult şi nici mai puţin decît o revoluţie, o reformă radicală, un “big-bang economic”, spune ea, de natură să redea oxigen creativităţii şi competitivităţii franceze. Integral la RFI.

Ungaria, în război cu FMI, a ajuns la maximum de angajaţi din ultimii zece ani şi are un salariu minim de 300 de euro pe lună, dublu faţă de România. Ungaria a înregistrat în cel de-al treilea trimestru al acestui an cel mai mare număr de angajaţi din ultima decadă, de 3,938 milioane la o populaţie de puţin peste 9,970 milioane. În comparaţie cu aceeaşi perioadă anului trecut, sunt cu 80.000 mai multe locuri de muncă ocupate, iar aceasta în condiţiile în care economia este din al doilea trimestru în cea de-a doua recesiune din ultimii patru ani, iar guvernul pare că face eforturi să întârzie un acord de asistenţă financiară cu FMI. Totodată, numărul şomerilor este stabil de mai multe luni şi cu doar câteva mii mai redus decât cel din urmă cu un an, potrivit datelor biroului central de statistică, pre­luate de Portfolio.hu. Rata şomajului se ci­frează la 10,4%, foarte apropiată de media din UE. Potrivit datelor statistice pentru al treilea trimestru, numărul angajaţilor este cu 59.000 mai mare decât cel din cele trei luni anterioare şi cu 79.500 peste nivelul din al doilea trimestru al anului trecut. În aceste condiţii, rata de angajare se situează la 51,4%, cea mai mare din ultimii zece ani. Niveluri uşor mai scăzute au fost înregistrate în toamna anilor 2003 şi 2006, când însă nu existau programe publice masive de stimulare a angajărilor.Printre locurile de muncă nou create în al treilea trimestru predomină posturile permanente calificate, la fel ca în ultimele trimestre. Cele mai multe angajări s-au făcut în sectorul serviciilor. Portfolio.hu. suge­rea­ză că majorarea numărului locurilor de mun­că ocupate reflectă legalizarea unor por­ţiuni din economia gri, dovadă fiind faptul că sunt mai mulţi angajaţi în domenii precum canalizarea, pază şi protecţie şi spălătorii. Agenţia atrage atenţia şi asupra unui aspect dubios al statisticilor oficiale, acela că sectorul privat a contribuit, aparent, cu 45.000 de locuri noi de muncă în timp ce aproape toate sectoarele economice au fost în recesiune în al doilea trimestru, în timp ce sectorul serviciilor, extrem de sensibil la cerere, este lovit dur de măsurile de auste­ritate introduse de guvernul condus de pre­mierul Viktor Orban. Cu toate acestea, încrederea în eco­nomie a crescut în octombrie de la mi­nimul ultimelor opt luni, notează Bloom­berg. Un indice al încrederii calculat de institutul de cercetare economică GKI din Budapesta a urcat de la -25 în septembrie la -24,6 în octombrie. Avansul reflectă însă încrederea mai mare a oamenilor de afaceri. Pentru populaţie, indicatorul a scăzut de la -49,5 la -53. Integral in Ziarul Financiar.

Germania – paradis fiscal? Criminalitatea organizată câştigă tot mai mult teren în Germania. Autorităţile reclamă lipsa unei strategii la nivel federal. Aproape 13.000 de sesizări privind o eventuală spălare de bani au fost înregistrate anul trecut de autorităţile federale de resort. Suspiciunile s-au adeverit în jumătate din cazuri. Un nivel record din 1993 până astăzi. Din 1993 a intrat în vigoare legea privind combaterea spălării banilor. Pe baza acesteia, băncile sunt obligate să anunţe Oficiul Federal pentru Supravegherea Finanţelor, atunci când pe anumite conturi apar de-o dată sume mari de bani. În cel mai recent raport, prezentat la începutul săptămânii (pe 29 octombrie), reprezentanţii Poliţiei federale au insistat asupra unor plăţi efectuate din Italia, Rusia, Ucraina şi Belarus. Anchetele au relevat că nu doar proprietarii de imobile, restaurante sau jocuri de noroc, ci şi tot mai multe persoane private sunt implicate în activităţi de spălare a banilor. “Situaţia din Germania favorizează, din păcate, fenomenul spălării banilor”, explică Gerhard Schick, care, în calitate de parlamentar ecologist şi membru al Comisiei de Finanţe, s-a ocupat intens de acest subiect. “Se conştientizează prea puţin adevăratele dimensiuni ale acestui fenomen”, declară Schick în interviul acordat în exclusivitate pentru Deutsche Welle. “Tot mai multe tranzacţii comerciale devin intransparente”, recunoaşte şi şeful poliţiei federale, Jörg Ziercke. Se impune, aşadar, o intensificare a controalelor. Poziţie pe care o susţin şi specialiştii OECD şi cei ai Comisiei Europene. Ambele instituţii acuză Germania că nu întreprinde îndeajuns pentru a combate spălarea banilor. Între 50 şi 60 de miliarde de euro, atât se obţine anual din afacerile cu droguri, traficul de arme, şantaje, după cum estimează poliţiştii germani. Şi totuşi, autorităţile nu au reuşit să blocheze nici măcar un procent din această sumă. În sectorul bancar, există instrumentele necesare urmăririi, dar în multe alte domenii ar trebui introduse modalităţi de control din partea statului. Ceea ce însă nu doreşte cu adevărat la nivel politic, după cum se plânge criminalistul Sebastian Fiedler. Comisia Europeană a iniţiat deja procedura de infringement împotriva guvernului federal, considerând că guvernanţii germani nu se implică îndeajuns în combaterea spălării banilor. Argumentul executivului european: tranzacţiile ilegale facilitează finanţarea terorismului. În alte state analizate de Financial Action Task Force din cadrul OECD, numărul infracţiunilor descoperite în domeniul spălării banilor este de 4 până la 20 de ori mai mare faţă de Germania. Integral la Deutsche Welle.

Uraganul Sandy a atins Coasta de Est a SUA: Inundaţii importante şi pene de curent în Manhattan. Mai multe victime în New York. Centrul ciclonului Sandy a atins luni seara Coasta de Est a Statelor Unite, la nivelul statului New Jersey, a anunţat Centrul Naţional american al Uraganelor NHC într-un buletin special. Paralizia care a cuprins această regiune dens populată a ţării şi haosul anunţat – câteva milioane de locuinţe sunt private de electricitate potrivit presei americane – au întrerupt campania electorală cu opt zile înaintea alegerilor prezidenţiale. “Ciclonul posttropical Sandy a atins uscatul în apropiere de Atlantic City către ora (locală) 20.00 (2.00, ora României)”, a anunţat NHC. Rafalele de vânt ale acestuia au slăbit uşor, la aproximativ 130 de kilometri pe oră, după ce anterior atingeau 150 de kilometri pe oră, dar continuau să se facă resimţite pe o rază de aproximativ 800 de kilometri de la centru. Acesta se afla la aproximativ zece kilometri de Atlantic City, “Las Vegasul Coastei de Est”, unde efectele ciclonului se fac deja simţite. “Prioritatea este să facem în aşa fel încât să salvăm vieţi”, a declarat Barack Obama într-un discurs susţinut la Casa Albă, la finalul unei reuniuni de criză. Întreruperea campaniei într-un moment crucial îi permite să acţioneze ca preşedinte şi să amintească faptul că este “comandant suprem”, în contrast cu inerţia reproşată lui George W. Bush în timpul uraganului Katrina, în 2005. Candidatul republican Mitt Romney şi-a anulat, de asemenea, reuniunile electorale prevăzute începând de luni seara, “din respect faţă de milioane de americani” ameninţaţi de uriaşa depresiune atmosferică, a cărei efecte urmează să fie resimţite timp de mai multe zile. NHC a precizat că Sandy, care a produs deja 67 de morţi în Caraibe, nu mai este un uragan – adică un ciclon tropical -, ci un ciclon “posttropical”, însoţit de rafale de vânt care continuă să prezinte forţa unui uragan. Sandy nu mai este alimentat de căldura oceanului, ci de diferenţe de temperaturi legate de întâlnirea sa cu un front de aer mai rece provenind din nord. La Atlantic City, cazinouri, baruri şi hoteluri care găzduiesc anual peste 30 de milioane de vizitatori erau baricadate cu scânduri şi saci de nisip. Poliţia a închis toate rutele către oraş. Integral aduce Mediafax.

Oamenii de afaceri din Finlanda contemplă ideea introducerii unei monede paralele cu euro. La trei ani de la începerea crizei datoriilor, unii lideri ai lumii afacerilor şi oficiali finlandezi se pregătesc de ieşirea ţării din zona euro. Finlanda este însă una dintre cele mai puternice economii ale uniunii monetare şi de aceea probabilitatea acestui scenariu este redusă, dar în urma discuţiilor s-a ajuns la planuri deloc de neimaginat, precum introducerea unei monede paralele cu euro, scrie Financial Times. “Separatismul” finlandez nu este surprinzător într-o Europă în care Germania şi Olanda avertizează că viitorul Greciei în zona euro este încă nesigur, iar ideea ieşirii din Uniunea Europeană prinde tot mai mult contur în Marea Britanie. În Finlanda, majoritatea celor care au putere de decizie se opun ideii “Fixit”-ului, ieşirea ţării din zona euro, mai ales când mulţi dintre ei au încredere că criza se va termina. “Am început să discutăm deschis despre un mecanism de ieşire din zona euro, însă fără a lăsa să se înţeleagă că iniţiem un astfel de proces”, a spus Heikki Neimelainen, directorul executiv al Consiliului de Garanţii Municipale. Dar discuţiile scot la lumină planuri destul de curioase, notează FT. Spre exemplu, Nordea, una dintre cele mai mari bănci din nordul Europei, a publicat un studiu în care analizează ce s-ar putea întâmpla în Finlanda dacă ţara decide să întroducă “un sistem monetar paralel” cu cel al euro. Banca notează că, în caz de stres financiar sau economic, o economie se poate des­curca mai bine dacă are mai mult de o monedă. O monedă alternativă este folositoare mai ales dacă respectiva ţară are de gând să renunţe la prima, care va fi menţinută în circulaţie suficient de mult timp pentru a permite onorarea obligaţiilor vechi, evitându-se astfel defaultul tehnic. Idei similare au fost evocate mai ales în cazul Greciei, pentru care o so­lu­ţie pentru ieşirea din criză ar fi, spun unii analişti, renunţarea la euro şi rein­troducerea drahmei, care ar urma să se deprecieze pentru a îmbunătăţi com­pe­ti­tivitatea economiei. Conceptul a fost implementat în trecut în Republica de la Weimar (1923), în fosta URSS şi mai recent în unele economii emer­gente. Integral la ZF.

Angela Merkel se întâlneşte cu liderii unor organizaţii economice internaţionale. Cancelarul german, Angela Merkel, îi va primi marţi, la Berlin, pe şefii organizaţiilor internaţionale OCDE, BM, FMI, OMC şi OIM, transmite EFE, care aminteşte cã, în 2011, a avut loc o reuniune în acelaşi format. La întâlnire vor fi prezenţi secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economicã (OCDE), Angel Gurría, preşedintele Bãncii Mondiale (BM), Jim Young Kim, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Pascal Lamy, precum şi cel al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), Guy Rider. Subiectele reuniunii nu au fost stabilite oficial, însã se crede cã se va discuta despre criza din zona euro şi situaţia financiarã internaţionalã. Purtãtorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a exclus, luni, posibilitatea ca în marja reuniunii sã aibã loc o întrevedere bilateralã Merkel-Lagarde. Reuniunea de la Berlin are loc dupã o zi de la întrevederea de la Paris a liderilor organismelor internaţionale cu preşedintele francez, François Hollande, şi într-un moment de mari aşteptãri cu privire la raportul pe care-l va prezenta troica – formatã din FMI, Banca Centralã Europeanã (BCE) şi Comisia Europeanã (CE) – cu privire la Grecia. Adevarul.

Praf în ochi.  Efectele pernicioase ale atentatului asupra statului de drept comis în vară sunt mai grave decât se crede şi se recunoaşte îndeobşte la Bucureşti. Din pricina tripletei Ponta-Antonescu-Voiculescu, România va avea mult mai mult de suferit decât sunt pregătiţi liderii USL să admită. Dată fiind istoria lor de putere imperială în sud-estul Europei austriecii sunt, adesea, mai rapizi şi mai eficienţi în strângerea şi publicarea de informaţii pertinente despre România şi zonele situate la răsărit şi sud de ei decât germanii şi alţi vesteuropeni. Un ziar austriac a confirmat, mai nou, ceea ce am subliniat în repetate rânduri în săptămânile şi zilele din urmă, în comentariile publicate de Deutsche Welle. Şi anume, că accesul românilor în spaţiul Schengen s-a îndepărtat, în loc să se apropie. Aflăm această ştire din ziarul Wiener Zeitung. Sub semnătura bine informatei corespondente a cotidianului, Lilo Millitz-Stoica, se scot în evidenţă repercusiunile negative, în acest domeniu, ale gravei crize politice prin care a trecut România, în vară, din pricina acţiunilor majorităţii guvernamentale. Alianţa liberală de stânga a încercat să-l alunge din funcţie pe preşedintele de centru dreapta,Traian Băsescu, prin acţiuni de tip pucist. De-atunci, nu prea mai sunt şanse ca România să obţină un acces rapid în spaţiul Schengen”, scrie autoarea. În ce priveşte motivele acestei distanţări a României de Schengen, ele sunt clare. „Lipsa voinţei de reformă a Bucureştilor în chestiunea combaterii corupţiei, fragilitatea respectării principiilor statului de drept în ţară şi retorica accentuat antieuropeană a politicienilor coaliţiei guvernamentale (în speţă ai USL) au reactivat obiecţiile mai multor state ale UE”, aflăm din ziarul austriac. Care notează în concluzie, clar şi fără echivoc că „şi aderarea României în mai multe etape” la spaţiul Schengen e de domeniul unui viitor „foarte îndepărtat”. Liderii USL, propagandiştii lor de la Antenele voiculesciene şi de aiurea precum şi ministrul de externe, Corlăţean, aruncă praf în ochii românilor dacă le alimentează speranţele de ridicare, în cursul anului viitor, a obligativităţii vizelor pentru românii dornici să călătorească în ţările din spaţiul Schengen. Or, tocmai asta a făcut recent, în mai multe interviuri acordate presei austriece, fostul ministru român al justiţiei. Corlăţean s-a deplasat şi la Berlin, în calitate de şef al diplomaţiei române, încercând să-l convingă pe omologul său german, Guido Westerwelle, să accepte rugăminţile USL. Ministrul german de externe nu s-a lăsat însă înduplecat. Motiv pentru care „optimismul lui Corlăţean în legătură cu accesul în Schengen la anul nu e mai deloc întemeiat”, după cum se relevă în Wiener Zeitung. Acelaşi ziar reia şi confirmă şi alte suspiciuni, din păcate întemeiate. Şi anume, că, date fiind ignorarea, de către USL, a avertismentelor Bruxelles-ului şi „lipsa de apetenţă a guvernului (Ponta) şi a majorităţii parlamentare pentru combaterea corupţiei şi pentru respectarea statului de drept, e puţin probabil ca rapoartele viitoare ale Comisiei Europene să fie favorabile.” În context, ziarul prevede o reacţie deosebit de critică în următorul raport special al Comisiei Europene privind preconizatul transfer al puterii judecătoreşti, în ocurenţă al DNA şi al Parchetului general sub controlul majorităţii parlamentare, transfer propus de USL. Evident, o asemenea încălcare aiuritoare a principiului separării puterilor, principiu sacrosanct în orice autentic stat de drept, dă întreaga măsură a stilului ubuesc al unei puteri care se pretinde democratică, dar care, în fapt, dă semne să restaureze la Bucureşti naţional-comunismul ceauşist. Deutsche Welle

Occidentul se pregăteşte de război în Mali. Franţa şi Statele Unite îşi multiplică eforturile diplomatice pentru a obţine sprijinul Algeriei în vederea unei intervenţii militare în Mali. Ministrul francez al afacerilor externe, Laurent Fabius, a afectuat deja o vizită cu acest scop la Alger, iar în decembrie este aşteptat în Algeria preşedintele François Hollande. Luni efectuează o vizită în Algeria şefa diplomaţiei americane, doamna Hillary Clinton. Occidentalii sunt deja confruntaţi cu un război pe care nu l-au dorit, cel din Siria, dar pregătesc acum un altul, în Mali, care devine inevitabil. Timpul joacă de fapt în favoarea organizaţiei teroriste Al Qaida care a ocupat o preţioasă bază în nordul statului Mali, regiune care a făcut practic secesiune în urma unei revolte a tuaregilor. In nici un caz Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, precum şi ţările africane din regiune, nu îşi pot permite să lase acest imens teritoriu în mîinile organizaţiilor teroriste şi mafiote care proliferează acolo, precum şi a islamismului radical care a instaurat deja legea islamică în regiune. Iată motivul pentru care doamna Hilary Clinton s-a aflat la Alger, pentru a cere acestei ţări să se implice într-o operaţiune militară. Mai mult decît atît, prin situaţia sa geografică, Algeria reprezintă cheia însă a succesului în  eventualitatea unei intervenţii. Algeria şi statul Mali au o frontieră comună de 1400 de kilometri, iar armata algeriană este una bine echipată şi bine antrenată, şi în plus, dispune de cadre care au o experienţă importantă în lupta împotriva tetrorismului. In urmă cu 20 de ani Algeria însăşi a fost teatrul unui război civil declanşat de islamiştii radicalicare s-a soldat cu moartea a aprocimativ o sută de mii de persoane. Iată deci de ce Parisul si Washingtonul consideră că Algeria are un rol esenţial de jucat în contextul crizei din Mali. Este adevărat însă că şi autorităţile de la Alger se tem de o eventuală destabilizare în caz de conflict generalizt în regiunea Sahelului, mai ales că şi în algeria trăiesc în jur de 50 000 de tuaregi. Comunitatea internaţională a adoptat deja, pe 12 octombrie, prin Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, o rezoluţie destinată să deschidă calea unei desfăşurări de forţe militare internaţionale în Mali. 3000 de oameni ar urma să fie furnizaţi de Comunitatea economică s statelor din Africa de vest, cu ajutor logistic american şi francez.  RFI

Robespierre nu a fost acolo!

Cand scriu randurile acestea, probabil listele cu candidatii ARD la viitoarele alegeri parlamentare sunt deja definitivate si publicate. Ca cei care se numesc impreuna ARD vor prezenta liste mai bune decat USL, nu am nici o indoiala. Ca aceste liste si acesti candidati reprezinta o innoire si un nou drum spre o clasa politica mai buna sau cel putin diferita de cea de astazi,  nici vorba de asa ceva. Ceva mai bun, departe, departe de ceva cu care putem fi multumiti.

Dupa o saptamana de zvonuri mai mult sau mai putin adevarate,manipulari din comisia de etica si in special din afara ei, avem astazi o concluzie a doamnei Macovei, dupa un interviu la postul de televiziune care apartine  noului candidat USL, dl Ghita, RTV. Deoarece nu sunt un spectator al acestui post preiau din cele publicate in Adevarul. Zice doamna Macovei:

“Eu nu m-am răfuit cu nimeni din partid sau din partide în această procedură, am aplicat strict criteriile, și asta arată că a fost o comisie eficientă, că sunt oameni nemulțumiți, oameni care mă atacă, asta îți arată eficiența, ca și Direcția Națională Anticorupție. Asta îi arată eficiența, poate că nu sunt chiar capii pe care i-ar fi dorit unii și alți, dar dacă mă atacă acum cine a căzut de pe listă sau a primit aviz negativ, pentru mine, asta îmi întărește succesul. (…) În final, sunt partide politice. Decizia politică le revine lor. Noi le-am dat o listă cu niște explicații. Mai departe, e decizia lor politică, Am zis, pentru cine doriți să candideze, să vă asumați dvs. public, politic această decizie. Mi se pare firesc“.

Sunt ABSOLUT si TOTAL de acord cu dna Macovei, ceea ce ma deranjaza este “FIRESCUL” de la sfarsitul citatului. Mie nu mi se pare firesc ca un partid politic, sau ma rog o alianta care a constituit o comisie sa nu-si asume hotararile ei. Pur si simplu asa ceva nu exista nicaieri in lumea democratica, dar absolut nicaieri! Nu din cauza unui statut legal, ci din cauza mesajului etic, moral si impactului public.

Ceea ce s-a intamplat de facto dupa aceasta comisie si nesocotirea unor decizii importante comise de greii politici din PDL asupra unor personalitati poluate  o sa aiba un impact electoral greu de anticipat, dar care astazi este deja vizibil chiar celor care au luat acele hotarari. Pentru prima data dupa incercarea nereusita  a “puciului parlamentar”, PDL si implicit ARD nu numai ca stagneaza, chiar pierde procente.

Ceea ce s-a intamplat este extrem de simplu si a fost mai mult decat previzibil – “puristii”, si acestia nu sunt putini, facand parte integrala din nucleul dur al sustinatorilor aliantei s-au trezit inselati. “Impaciuitorii” au vazut la randul lor ca una vorbim si alta fumam, deruta fatala a fost insa pentru publicul inca consistent de “nehotarati,” care poate crede ca din punct de vedere al caracterelor pe aceste liste si cele ale USL diferenta nu este mare.

Mentinerea reprezentantilor Brânză si Badea pentru diaspora, ambii lichele de proportii, respinsi de comisia Macovei,  va indeparta si singurul  aliat de nadejde pe care l-a avut ARD, majoritatea diasporei romanesti.

Continui cu inca un citat al domnei Macovei din cele publicate in Adevarul:

“Este o sămânță, deci de acum încolo partidele vor fi atente, electoratul va fi atent, pentru că eu foarte mult vreau să mă adresez electoratului, dacă electoratul este mai pretențios, nu mai ajung oamenii aceștia pe liste sau nu mai ajung votați. Sunt semințe aruncate care vor rodi, atât pentru partide, atât pentru electorat. Așa vom putem schimba clasa politică”

Ei, nici cu asta nu pot fi de acord. Pentru ca problema adevarata a lipsei de corectitudine si oligarhizarea Parlamentului Romaniei sunt BANII. Acei bani cu care sunt cumparate posturile (direct sau indirect)  din partid sau sunt finantate campaniile electorale ale “uninominalilor romani”. Totul conduce la acesti bani si aceste finantari. Mi-ar place tare mult o “Comisie Macovei” pe acest subiect! Aici impactul public ar fi si mai mare si sustinerea are sansa de a fi bipartizana, cred eu.

Mărieş sau Fenechiu

Am citit ieri pe situl “Asociatiei 21 Decembrie” un text care mi-a atras atentia. Vi-l recomand, citez un paragraf:

Ai bani, ai loc eligibil…

Nu aud acum prima oară de o exigenţă bizară faţă de cei care se pregătesc să candideze la alegerile legislative. Dar nu încetez de a mă mira. Cum adică trebuie să vină candidatul cu bani de-acasă, şi nu aşa, două-trei mii de lei, ci cu mii, chiar zeci de mii de euro, ca să-şi finanţeze campania? Păi atunci ei candidează ca independenţi? Că, logic, aceia trebuie să vadă cum fac rost de banii pentru campanie…[…] Un om ca Teodor Mărieş, mai ocupat cu greva foamei pentru o cauză dreaptă decât cu propria îmbogăţire, fie şi legală, nu are de unde să scoată suma cerută şi se poate presupune că n-o va avea nici, dacă ar fi ales, la sfârşitul mandatului. Şi atunci, un om care nu are banii respectivi nu poate candida?

Cred ca autorul textului respectiv a sustinut complet ideea pe care am sustinut-o si eu mai sus. Au oameni de felul lui Mărieş si mai putin cunoscuti decat el, dar nu mai putin corecti, vreo sansa impotiva canaliilor de gen Fenechiu sau Dragnea? Va raspund cu sinceritate – NICI UNA!

Vreti o clasa politica noua? Este posibila o asemenea clasa politica fara ajutorul celor multi si interesati numai de curatenia morala a candidatilor la Parlament – sustineti-o. Nu va asteptati la kilogramul de orez sau zahar – cei care inca pot sa traiasca fara ele! Bagati mana in buzunar si cu pretul a catorva pachete de tigari, o masa la carciuma sau o seara la cinematograf sustineti candidatii care pot face diferenta! Acesta este cel mai mic efort pe care il puteti face pentru acest efort trambitat si nefacut de nimeni. Sunt sigur ca veti fi si voi mai multumiti ca ati facut ceva mai mult  decat un comentariu pe blog sau pe retelele sociale. Cred ca puteti incerca aici –  email:  contact@fortacivicatimis.ro

Preambul explicativ

Alegerile in Statele Unite au devenit dupa Cel de al Doilea Razboi Mondial  un eveniment international de o mare importanta, multi considerandu-le chiar ca evenimente care pot influenta politicile interne ale multor tari aliate sau adversare Americii. 2012 este anul in care se vor intalni un Presedinte care a fost extrem de popular si care a pornit cu un nivel de incredere aproape neintalnit in politica americana, dar care si-a erodat puternic aceasta incredere cu un adversar politic, caruia multi nu i-au acordat multe sanse si care totusi se dovedeste un adevarat potential prezidentiabil american.

Candidatii: Willard Mitt Romney s-a nascut in 1947 si a fost cel de-al 70-lea guvernator al statului american Massachusetts. Ales în 2002, Romney a servit un mandat si nu a candidat pentru a fi reales în 2006. Fostul guvernator a pus accentul pe partea economica, domeniu la care e considerat foarte bun, stiut fiind ca are experienta unui om de afaceri care a facut o avere considerabila, dar si ca statul Massachussets a avut o perioada economica foarte buna sub conducerea sa. Romney este unul dintre co-fondatorii firmei de investitii Bain Capital, care administrează active în valoare de peste 65 de miliarde de dolari. Mitt Romney a castigat alegerile interne din Partidul Republican, cu ajutorul sprijinului unei parti a conservatorilor, cat si al independentilor care voteaza la alegerile primare. In plus, Romney a reusit sa stranga foarte multi bani in campanie si are avantajul ca ii poate suplimenta din averea sa considerabila. El a mai candidat pentru nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile din 2008, insa atunci a terminat abia pe locul al treilea, dupa John McCain si Mike Huckabee. Romney apartine confesiunii mormone (Biserica lui Isus Hristos a Sfintilor din Zilele din Urmă –  LDS, The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints), de multe ori un handicap pentru candidatii republicani, dar nu si acum.

Barack Hussein Obama al II-lea, s-a nascut in 1961 si este cel de al 44-lea Presedinte al Statelor Unite. După o încercare nereusită de a obtine un loc în Camera Reprezentantilor (Congres)  a S.U.A., in 1996, Obama a fost ales ca membru al Senatului statului Illinois din partea colegiului 13 din Illinois, care la acea vreme era compus din cartierele de sud din Chicago. În 2003 Obama si-a anuntat participarea la campania electorală pentru Senatul S.U.A. În alegerile generale din noiembrie 2004, Obama a primit 70% din voturi, fată de doar 27% obtinute de adversarul sau republican (Keyes), obtinând astfel cea mai detasată victorie în alegerile senatoriale din istoria statului Illinois, devenind al cincilea senator de origine afro-americană din istoria SUA, si al treilea ales prin vot popular. Obama a făcut parte din comisiile Senatoriale pentru politică externă, mediu si lucrări publice, problemele veteranilor de război până în decembrie 2006. În ianuarie 2007, a iesit din comisia pentru mediu si lucrări publice, primind functii suplimentare în comisia pentru sănătate, educatie, muncă si pensii si în comisia pentru securitatea statului si afaceri guvernamentale. A devenit, de asemenea, presedinte al subcomisiei senatoriale pentru afaceri europene. La 10 februarie 2007, Obama si-a anuntat candidatura la functia de Presedinte al Statelor Unite. La 19 iunie, Obama a devenit primul candidat la presedintie care a refuzat finantarea publică în alegerile generale de la crearea sistemului în 1976, răzgândindu-se după ce initial ar fi vrut să accepte. La 23 august 2008, Obama l-a ales pe senatorul de Delaware Joe Biden drept candidat la functia de vicepresedinte. La Conventia Natională Democrată din Denver, Colorado, fosta rivală a lui Obama, Hillary Clinton, a tinut un discurs prin care a sustinut candidatura lui Obama si a cerut apoi nominalizarea lui Obama la candidatură. La data de 28 august, Obama a tinut un discurs în fata a 84.000 de sustinători în Denver. În timpul discursului, vizionat de peste 38 de milioane de telespectatori din toată lumea, a acceptat nominalizarea partidului său si si-a prezentat programul sau politic. La alegerile din 4 noiembrie 2008, Barack Obama l-a învins pe John McCain cu 365 electori fată de 173 cât a obtinut McCain si a devenit primul afro-american ales Presedinte al Statelor Unite. La 9 octombrie 2009, Barack Obama a fost anuntat drept laureat al Premiului Nobel pentru Pace in acel an, „pentru eforturile sale extraordinare în scopul întăririi cooperării între popoare”, o aiureala completa, care a compromis grav acest premiu.

Sistemul electoral american. Pentru multi oameni, sistemul electoral american este dificil de inteles, de fapt nu este atat de complicat, desi la prima vedere ar putea fi considerat astfel. Trebuie  inteles ca Statele Unite reprezinta o federatie de state in care fiecare stat isi aduce aportul direct proportional cu numarul de cetateni care traiesc in acest stat. Presedintele Statelor Unite este desemnat prin vot universal (indirect), de către un Colegiu Electoral format din electori, fiecare stat beneficiind de un număr de delegaţi egal cu cel al congresmenilor alesi în forul suprem legislativ din partea statului respectiv. Cu alte cuvinte, acest organism va fi format din 538 (in trecutul apropiat au fost 535) de electori. Delegaţii sunt alesi prin vot universal direct. Interesant este faptul că fiecare candidat la mandatul de elector face cunoscut, într-un fel sau altul, cărui candidat la presedinţie îi va acorda votul său. In acest fel, configuraţia Colegiului de electori indică „teoretic” cine va câstiga alegerile prezidenţiale. Pentru a fi ales, preşedintele are nevoie de 270 de voturi în Colegiul Electoral. Acest sistem de votare îl leagă si mai mult pe Presedinte de masele de alegători, în fapt se poate sustine ca Presedintele este ales de popor.

Electorii sunt cetateni ai diferitelor state ale Uniunii, nominalizaţi de activiştii politici, în fiecare din cele 51 (50 + 1) de state americane. Constituţia interzice alegerea ca electori a senatorilor, deputaţilor sau a oricărei persoane care are o funcţie importantă la nivel oficial. Fiecare stat desemnează un număr de electori egal cu numărul de deputaţi şi senatori care reprezintă statul respectiv în Congres. Un caz special îl reprezintă Districtul Columbia care, neavând reprezentanţi în Congres, beneficiază, conform legii, de trei voturi în colegiul electoral. Vezi in tabelul alaturat numarul de electori alocati fiecarui stat al Uniunii.

Marele avantaj al acestui sistem este eliminarea necesitatii unui al doilea tur de scrutin, în cazul în care nici unul dintre candidaţi nu întruneşte o majoritate absolută în votul popular şi odată cu aceasta este eliminată şi negocierea între primele două partide şi formaţiunile clasate pe locurile următoare pentru atragerea voturilor lor.

Procedura de alegere a Presedintelui SUA incepe cu procesul de alegere a candidatilor la aceasta functie. Acest proces de numire a candidatului politic incepe cu alegerile preliminare. În Statele Unite votanţii care îşi declară sprijinul pentru un partid sau altul aleg candidatul dintr-o listă. Alegerile primare încep în luna ianuarie. Candidaţii încearca sa obţina nominalizarea din partea partidului pentru care candideaza. Selecţia finală are loc la convenţia naţională a partidului respectiv care se desfăşoară vara.  În cadrul alegerilor primare, votanţii îi aleg pe delegaţii la convenţia partidului. În majoritatea cazurilor delegaţii şi-au exprimat deja sprijinul pentru un candidat. Candidatul care obţine majoritatea voturilor exprimate de delegaţi devine reprezentantul partidului în alegerile prezidenţiale.

Unele state nu organizează alegeri primare, ci folosesc un sistem mai complex de adunari populare ale sustinatorilor numite Caucus, în care delegaţii sunt selectaţi în mai multe etape. Interesanta originea etimologica a cuvantului, care inseamna “camerele pline de fum” , din cauza tigarilor, pipelor sau trabucelor fumate traditional in trecut, de participantii acestor consfatuiri. Astazi bineinteles fumatul este interzis.

Convenţiile partidelor reprezinta importante evenimente în politica americană. Reprezentantii statelor sosesc la convenţie cu proprii delegaţi şi pancarte arătând candidatul la preşedinţie pe care îl susţin. Delegaţii fiecărui stat îl aleg, doar formal, pe câştigătorul cursei, care devine astfel candidat la preşedinţie. În final câştigă candidatul cu cei mai mulţi delegaţi şi în mod firesc el obţine şi sprijinul rivalilor săi din partid. El îşi alege apoi un partener candidat pentru funcţia de vicepreşedinte.

Alegerile prezidenţiale au loc la fiecare patru ani, în prima zi de marţi (2-8) a lunii noiembrie, data stabilită, în 1845, de către Congresul Statelor Unite. Mandatul prezidenţial de patru ani începe în anul următor, la 20 ianuarie, după alegerile din noiembrie, cand  Preşedintele ales îşi începe obligaţiile oficiale. In ziua votului, voturile sunt numărate şi un rezultat parţial este cunoscut la cateva ore de la închiderea urnelor. După numărarea voturilor, procesul se mută la colegiul electoral. Candidatul desemnat câştigător într-un stat câştigă şi toate voturile electorilor respectivului stat. Ceilalţi candidaţi nu primesc nici un vot, cu excepţia statelor Nebraska şi Maine, care dau voturi şi candidaţilor cu procente importante în votul popular. Membrii colegiului nu sunt obligaţi legal să voteze pentru candidatul desemnat câştigător sau în funcţie de alegerea făcută de partidul din care fac parte, dar se întâmplă foarte rar ca votul lor să fie altul ( din cate memorez, de fapt s-a petrecut de 2 ori in toata istoria Statelor Unite).

În majoritatea cazurilor, votul popular coincide cu  votul electorilor. S-au intamplat insa si situatii inverse. Din cauza procedurii de alocare totala a electorilor unui stat se poate întâmpla ca un candidat care obţinuse iniţial votul majoritar al populaţiei, să piardă această majoritate când este vorba de votul dat de electori. De exemplu, în 2000, democratul Al Gore a pierdut , deşi a avut cu aproape 540.000 de voturi mai mult decît preşedintele ales atunci, George W. Bush, care însă a obţinut 271 de mandate de electori, cu cinci mai mult decît Gore.

Despre finantarea procesului electoral si a candidatilor la presedintie, precum si despre statele “politic captive” si statele “balansoar” (swing-states) si inregistrarea electoratului in postarea urmatoare.

***

Pentru a nu termina aceasta postare fara ceva mai practic decat acest preambul, trebuie sa va anunt ca majoritatea sondajelor din aceasta saptamana arata aproape o egalitate totala, cu un usor avantaj pentru Mitt Romney, care insa este intr-un trend ascendent clar. Castigarea alegerilor este inca departe de a fi decisa din cauza a cel putin 2-3 factori pe care ii vom analiza in postarea urmatoare. Personal am hotarat sa ma folosesc de sondajele ABC pe care le consider (avand si experienta trecutului) mai echilibrate. Pozitia mea este pro-Romney, dar asta, sper ca nu va afecta obiectivitatea demersului. Simplu, nu as vota niciodata pentru democrati.

BUCHAREST — This summer, after the police arrived at the handsome villa of the former Romanian prime minister Adrian Nastase to arrest him on corruption charges, he apparently pulled out a revolver and tried to kill himself. Millions of Romanians watched on television as Mr. Nastase, 62, was carried off on a stretcher, a Burberry scarf wrapped around his neck. He survived, and one week later was behind bars. But this is Romania, where everything, it seems, is a matter of dispute.

Anti-corruption advocates hailed Mr. Nastase’s downfall as a seminal moment in the evolution of a young democracy. Others have called his conviction for siphoning $2 million in state funds for his presidential campaign a show trial. Mr. Nastase’s opponents now allege that he faked a suicide attempt in an effort to avoid prison. His son Andrei Nastase, who was at the house at the time, said the accusation was absurd.

Whatever the truth, Adrian Nastase now occupies a cell measuring 4 square meters, or 43 square feet. On his jailhouse blog, he recently recounted how prisoners ate cabbage and potatoes, braved rats and had hot water for two hours twice a week.

Today, analysts here and abroad say the Nastase case has come to reveal as much about Romania’s political polarization and dysfunction as its halting steps toward greater democracy. It comes amid heightened fears in the European Union that its newest and weakest members are not up to the task of rooting out corruption that is a legacy of decades of Communist rule and, indeed, of weak governance before that.

Across Eastern and Central Europe and the Balkans, countries are experiencing a surge of instability that, analysts say, stems almost in equal parts from endemic corruption and the sometimes ham-fisted efforts to combat it in the context of bitter political rivalries.

The European Union, with 27 member nations, is so concerned about creeping lawlessness among its new members that Romania and its neighbor Bulgaria, which both entered in 2007, have not joined the bloc’s passport/visa-free travel area. On Thursday, the European Commission, the executive body of the European Union, said concerns about corruption and fraud in Romania had prompted it to block E.U. development aid, potentially worth billions of euros.

In Croatia, which is set to join the European Union next year, former Prime Minister Ivo Sanader has been charged with embezzlement.

Romania, in particular, has struggled to overcome the aftermath of the ruthless, corrupt dictatorship of Nicolae Ceausescu. Over the past six years, 4,700 people have gone to trial on corruption charges, including 15 ministers and secretaries of state, 23 members of Parliament and more than 500 police officers.

To many, Mr. Nastase, a former member of the Communist elite who was prime minister from 2000 to 2004, is emblematic of a generation of still active politicians who assumed that power and influence could shelter them from the law. Once asked to account for his apparent wealth, he defiantly roared, “Count my eggs!” a Romanian slang word for genitals.

Monica Macovei, a former justice minister who is close to Mr. Nastase’s archrival President Traian Basescu, said that “There are too many people from the Communist era like Nastase who are still in power, and this has polluted the political class.” Read more in The New York Times.

Romania’s Prime Minister Victor Ponta risks all.

Victor Ponta has a taste for the political ambush. In 2010, he won the leadership of Romania’s Social Democrats (PSD) within five days of announcing his candidacy. This summer, in the space of four days, he used his position as his country’s stop-gap prime minister to suspend the president and remove the speakers of parliament and the national ombudsman.

Ponta is clearly a man who strikes fast and effectively. To have become a prime minister at 39 also suggests an astute, calculating brain. Yet within weeks of President Traian Basescu’s suspension, the European Commission – and, crucially, Germany’s Social Democrats – forced him to issue a mea culpa in the form of 11 promises of corrective action. Somehow, a man who has a decade of political contacts with the European Union, and whose wife is a member of the European Parliament, had misjudged the EU.

A polyglot who speaks English, French and Italian, Ponta comes from a modest family that had moved from southern Romania to Bucharest. Vladimir Tismaneanu, a professor at the University of Maryland, recalls Ponta as the leader of the PSD’s youth wing as a “flamboyant leftist militant with an unabashed admiration for Che Guevera” and some admiration for Chinese communism. “I thought he was a relatively naïve east European leftist”, he says, though Ponta was already the head of the Government Audit Agency.

That post was a gift offered in 2001 to the young lawyer by Adrian Na?stase, the then prime minister. Ponta did not make his name as a corruption-fighter, though; rather the reverse. The WikiLeaks cache of US diplomatic cables contains one from 2010 that states that Ponta came to be seen as “a staunch opponent of actual judicial reform”. The European Commission did not realise that early enough: in 2002, the Commission’s anti-fraud office (OLAF) made Ponta its main point of liaison with the government, a status that, according to the British academic Tom Gallagher, he used to dissuade OLAF from investigations.

Ponta also clashed with someone who was eager for actual judicial reform, Monica Macovei, who served as justice minister in 2004-07. In a leaked cable, a US diplomat talks of Ponta’s “hatred” for Macovei being “notorious”. Macovei, who is now an MEP, says Ponta actively led the defence in parliament against prosecution of Nastase for corruption.

Gallagher recalls Ponta as being “unusually arrogant and non-rule-bound”, with “an incredible degree of self-belief and a really powerful ego”. Other accounts suggest Ponta is bruising, fickle and vain, with scant regard for the separation of powers and an ability, as one Romanian journalist has put it, to lie very sincerely (though Corina Cretu, an MEP from Ponta’s party, says “honesty is his main quality”). Such traits did not harm him with Nastase. He would later also forge a working relationship with Nastase’s successor as party leader, Mircea Geoana, though accounts of their closeness vary. Read more in the European Voice.

BUCHAREST, Romania — Perhaps the best that can be said of relations between the president and prime minister of Romania is that they are unambiguous: they can’t stand each other.

That is less than surprising, given that one of the first major actions taken by Prime Minister Victor Ponta after he came to power in May was to push for a vote on whether to impeach the president, Traian Basescu. The attempt to oust Mr. Basescu failed in July, but the poisonous effects are still being felt.

The acrimony has dashed the high hopes that accompanied the electoral victory of the 40-year-old Mr. Ponta, who promised to usher in generational change in a country that has struggled to overcome one of the harshest Communist legacies among the former Soviet bloc states.

The two men are now locked in an uncomfortable cohabitation until elections in December, leaving this poor Balkan nation adrift. And even that vote, analysts say, may prove inconclusive.

In an interview at the gargantuan and opulent 1,100-room Palace of Parliament, built by the former Communist dictator Nicolae Ceausescu as a monument to his authority and grandeur, Mr. Ponta acknowledged mistakes but fell short of expressing outright regret.

He could barely conceal his contempt for Mr. Basescu, a former ship captain, whom he accused of brazenly clinging to power despite having been rejected by a majority of Romanians, calling the president politically “illegitimate.”

“My mentality as a new generation of politician is to respect the institution even if I don’t respect the person,” he said. “He will never give up. He is a former sea captain, and you won’t see a former sea captain being humble or giving up.”

Romania’s troubles have added to concerns in the United States and Europe about the political instability and threats to democratic institutions that are intensifying across the former Communist bloc.

In Hungary, Prime Minister Viktor Orban has come under criticism for flouting democracy with a series of measures that have brought the judiciary and the news media to heel. In the Czech Republic, the government has teetered on the edge of collapse with ministers involved in corruption scandals.

Romania, in particular, lacked a history of stable, enlightened governance even before it endured World War II and then decades of the Ceausescu dictatorship, which ended with his violent overthrow in 1989.

Since then, Romanians have labored to build democratic structures virtually from scratch, finding themselves in a far more challenging position than almost any of their post-Communist neighbors. Romania’s foibles have provoked debate about whether it and Bulgaria, which both entered the European Union in 2007, were invited too soon, before their cultures of lawlessness, corruption and winner-take-all politics had been uprooted.

The vociferousness of the domestic battle in Romania has overshadowed policy-making; rattled the currency, the leu; and undermined investor confidence in a country that is the second poorest in the European Union after Bulgaria. Read more in The New York Times