Author: theophyle

Cele mai timpurii informaţii scrise cu privire la istoria Ţării Făgăraşului datează abia din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Reconstituirea realităţilor istorice ale Ţării Făgăraşului din epocile precedente, anterioare primelor relatări scrise, este posibilă, în aceste circumstanţe, doar în funcţie de rezultatele cercetărilor arheologice, lingvistice şi toponimice. Cercetările arheologice din ultimele decenii au adus la lumină o serie de aşezări neolitice la Calbor, Hălmeag, Făgăraş şi Felmer. Aşezări din epoca bronzului au fost scoase la iveală la Cuciulata, Şercaia, Beclean, Mândra, Hoghiz, Săvăstreni şi la Ungra. De data ceva mai recentă, din epoca fierului, care coincide, în parte, cu perioada statului dac, sunt urmele de locuire constatate, printre altele, la Comăna de Jos, Veneţia de Jos, Părău, Şinca Veche, Arpaşu de Sus şi la Racoş. Cucerirea Daciei de către romani (106 d. Chr.) aduce cu sine modificări importante şi in habitatul Ţării Făgăraşului, populaţia ţinutului cuprins între Olt şi Munţii Făgăraş fiind, în parte, evacuată la nordul râului, iar zona închisă şi supravegheată, spre est prin castrul de la Râşnov (Cumidava), iar spre vest prin castrul de la Turnu Roşu (Caput Stenarum). De-a lungul Oltului şi la nordul Ţării Făgăraşului romanii au construit castrele militare de la Hoghiz, Feldioara şi Cincşor.

Urme de locuire sau doar monede din epoca romană au fost sesizate în Ţara Făgăraşului la Beclean, Făgăraş, Şinca Nouă şi Veneţia de Jos. După retragerea administraţiei romane la sudul Dunării de Jos (271 d. Chr.), o parte a populaţiei evacuată revine la sudul Oltului, în Ţara Făgăraşului. Descoperite în anul 1910 în stânga Oltului, la Feldioara, judeţul Braşov, cele două lingouri de aur cu greutate de 338,90 g, datate la sfârşitul secolului al IV-lea, în perioada împăratului Teodosiu, au fost atribuite goţilor. Prezenţa acestor lingouri de aur în Ţara Bârsei şi a tezaurului de bronz de la Hoghiz-Ungra, în Ţara Făgăraşului, datat, de asemenea, în secolul al IV-lea, argumentează că Valea Oltului a reprezentat o cale importantă de tranziţie în epoca migraţiei popoarelor. Penuria descoperirilor arheologice din secolele următoare ar putea fi explicată prin retragea populaţiei localnice în zonele înalte, ferite ale Ţării Făgăraşului, determinată de pericolul reprezentat de popoarele migratoare. Această discontinuitate majoră de locuire este întreruptă cu începere din secolul al VIII-lea, perioadă în care sunt datate câteva monede bizantine şi diverse urme de locuire. În perioada secolelor VIII-XI sunt datate descoperirile de la Dopca, Hălmeag, Mateiaş, Beclean, Săcădate, Voila şi Breaza, atribuite protoromânilor şi populaţiei slavo-române. Continuitatea de existenţa a populaţiei romanizate în Ţara Făgăraşului este confirmată însă de izvoarele toponimice. Conservarea de către localnici a numelui antic al râului Olt (Alutus), într-o formă fonetică corespunzătoare legilor fonologice ale limbii române (Alt), până spre sfârşitul secolului al XIV-lea şi transmiterea lui în secolele XI-XII populaţiilor nou venite argumentează această continuitate. Prezenţa pe teritoriului Ţării Făgăraşului dar şi în zonele sale limitrofe a unor toponime slave – Debran, Dopca, Lisa, Ungra, Breaza şi, respectiv, Glâmboaca, Sadu, Bran, Câlnic sau Lovnic -, şi conservarea lor în limba română într-o formă fonetică identică sau apropiată celor slave, demonstrează convieţuirea slavo-română din secolele X-XI în Ţara Făgăraşului.

Cele mai timpurii izvoare scrise păstrate, emise în prima treime a secolului al XIII-lea, confirmă imaginea şi structura etnică a habitatului Ţării Făgăraşului din secolele precedente, mediată de izvoarele arheologice, toponimice şi lingvistice. Un document emis de cancelaria regală maghiară înainte de 30 noiembrie 1223, care se referă la evenimente consumate în Ţara Făgăraşului în primii ani ai secolului al XIII-lea, între 1205-1206, relatează dotarea mănăstirii cisterciene Cârţa cu un domeniu, un pământ retras autorităţii juridice a locuitorilor săi români (terra exempta de Blaccis). Ulterioară acestor evenimente este participarea între anii 1210-1213 a unor combatanţi români şi pecenegi (Olacis et Bissenis), proveniţi în parte din Ţara Făgăraşului, la oastea comitelui Joachim de Sibiu, trimis de regele Andrei al II-lea al Ungariei la Vidin, în sprijinul aliatului său ţarul bulgar Borilă Asan. Informaţia este relatată de un document emis la Györ, la 23 iunie 1250, de regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235-1270).

O diplomă emisă de regele Andrei al II-lea al Ungariei în anul 1222 ne informează despre obligaţia cavalerilor teutoni, aşezaţi la Feldioara, în Ţara Bârsei, de a plăti vama la trecerea lor prin ţara românilor (terra Blacorum). Confirmând comunităţii oaspeţilor germani aşezaţi între Baraolt şi Orăştie (a Waras usque in Boralt) o serie de drepturi şi privilegii mai vechi, diploma din anul 1224 (Andreanum) confirmă acum coloniştilor şi dreptul de a folosi în comun, cu românii şi pecenegii, apele şi pădurea românilor şi pecenegilor (silva Blacorum et Bissenorum), care acoperea teritoriul Ţării Făgăraşului.

Prima atestare a regiunii Ţara Făgăraşului a fost “Terra Blacorum” (Vlahorum – Ţara Românilor), in 1222. În Evul mediu,a găzduit pe lângă populaţia sedentară românească şi comunităţi sedentarizate la sfârşitul secolului 13 ale unor variate seminţii turcice tradiţional migratoare cum ar fi cumanii, pecenegii, şi, într-o mai mică măsură uzii sau chiar bulgari turcici (originari din regiunea fluviului Volga). Astfel, documentele timpului semnalează existenţa în anul 1224 a silvei Blacorum et Bissenorum (pădurea românilor şi a pecenegilor) între Munţii Făgăraş şi Valea Oltului, în “zona străbătută de numeroase ape, unde există toponime şi hidronime de origine turcică”. [1] Pe teritoriul de azi al aşezării făgărăşene Viştea de jos a existat chiar o episcopie catolica a cumanilor. De altfel, zona etnografică a Viştei poartă denumirea de Valea Izinelor, numele “Izin” fiind de clară provenienţă turcică [2].

Cumanii şi-au lăsat amprenta în denumirile comunelor care până în ziua de azi se numesc Comana, respectiv Şinca. Numele “Coman” şi derivatele sale in România totuşi nu par a avea nici o legătura cu numele Cumanilor din Evul Mediu, nu au fost atestate decât in perioada modernă iar locurile cu cea mai mare frecvenţă de astfel de nume nu a produs nici o evidenţa arheologică de aşezari Cumane. Pecenegii din Arpaş au fost consemnaţi în documentele regale maghiare ca posesori de diplome la 1222, iar satul Beşimbac (rebotezat recent “Olteţ“) se traduce prin “pârâul pecenegilor” (în germană “Bissen-bach“). Un hidronim de origine pecenegă este lacul Pecineagu din sud-estul grupei Munţilor Făgăras.

Pecenegii şi cumanii constituiau aşa-numite caste “pastoralo-militare” şi există documente care îi consemnează pe pecenegii din zona Fagarasului ca participând adesea, pe lângă atribuţiile lor oficiale de “grăniceri”, ca mercenari sau voluntari în armatele diferiţilor magnaţi locali din Transilvaniei cum a fost cea a comitelui Ioachim din Sibiu. Teutonii a căror prezenţă in zonă a fost scurtă (1211-1225) au fost chemati pentru ca apararea oferita de pecenegi a dezamagit regii Ungariei. Ei au colonizat sud-vestul Transilvaniei si au construit un sistem de apărare, dar nu au avut voie să construiască cetăţi de piatră [4] “Este admis azi că intemeierea statului Wallachia (Ţara Românească) nu a rezultat in urma unei “descălicări” a legendarului Negru-vodă venind din Făgăraş in 1290 ci a rezultat in urma consolidării elementelor locale. [5] Dar, Neagu Djuvara considera ca “una din căpeteniile românilor din regiunea Făgăraş, cu nume prezumtiv de origine cumană, Toktomer-Thocomerius, poreclit (ulterior?) Negru Vodă, coboară cu ceata lui în anii 1290, şi-şi aşează “scaunul” în orasul Câmpulung” [6].

Rolul cumanilor în apariţia incipientă a aristocraţiei române, deşi neinsuşit de Nicolae Iorga, este mai recent [7], din ce în ce mai insistent pus în evidenţă de o “noua generaţie” de istorici. Nu este unanimă opinia potrivit căreia “o parte din căpeteniile pecenegilor, uzilor şi cumanilor care au dorit să se aşeze printre localnici în special dintre cumani se vor fi integrat şi ei în această clasa de stapânitori de pamânturi şi de cete războinice, nobilimea sau boierimea română în devenire” astfel încât chiar onomastica primei dinastii domnitoare a Valahiei, cea a Basarabeştilor întemeietori, pare a fi în ultimă instanţă indubitabil de spiţă cumană.[8] Prezenţa acestor populaţii turcice în Ţara Făgăraşului e importantă pentru că doar aici (şi în zona de curbură a Carpaţiilor a Milcovului) ele au constituit o considerabilă prezenţă numerică care a determinat în ultimă instanţă înfiinţarea de structuri ecleziastice proprii care le-au permis practicarea religiei creştine catolice la care fuseseră anterior convertiţi. Cumanii din Făgăraş au constituit doar un segment, o verigă relativ minoră într-o salbă ” de “Cumani” ce se întindeau de la vest din Ungaria de azi până la est în sudul Basarabiei, teritoriu unde prezumtivul domn al cumano-valahilor Basarab s-a războit cu ceilalti cumani. Unii istorici merg atât de departe încât să sugereze mai recent ca însuşi clanul din care s-a tras Basarab Întemeietorul îşi avea originile în sudul Basarabiei de azi pe ţărmurile de nord-est ale Mării Negre.[9] Alţi cumani, din acelaşi spaţiu geo-politic şi acelaşi deceniu al secolului al XIII-lea, probabil, cum s-a văzut mai sus, înrudiţi cu Basarab, şi localizaţi la est de Bugeacul Basarabiei la nordul Mării Negre, au ajuns, covertiţi fiind la religia musulmană, începând din al treilea deceniu al secolui al XIII-lea în Siria şi Egipt ca gărzi personale ale mamelucilor ca mai apoi să devina componenta principală a acestei caste de conducători militari carea avea să domine politic Egiptul, cu intdermitenţe, până la debarcarea în această ţară al corpului expediţionar al lui Napoleon Bonaparte la începutul secolului al XIX-lea.

Cumanii şi pecenegii par a fi convieţuit în simbioză paşnică cu populatia româna autohtonă , mulţi din ei liberi şi posesori de diplome nobiliare în Ţara Făgăraşului. In timp, au fost asimilaţi de populaţia ungară şi română din zonă. Ducatul Făgărasului a fost sub Basarab I, un fief al românilor cu aprobarea regilor Ungariei. La inceputul sec 13 ţara Făgăraşului nu era incă inclusă in jurisdicţia ungară şi numele pe care românii l-au dat acesteia este de origine română.[10]

Concomitent, românii au folosit si denumiri de localităţi, râuri şi forme de relief de origine cumana si/sau pecenegă. Un model etnic asemanător de convieţuire şi asimilare reciprocă a existat tot in Evul mediu, între meglenoromânii vlahi şi cumano-pecenegii bizantini din zona Moglen (azi în nordul Greciei nu departe de hotarul cu Bulgaria). Rămâne de stabilit dacă originile cumanilor si pecenegilor din Făgărăş au fost aceleaşi cu cele ale celor din Meglen. Numele Berivoi apare atât ca denumire actuală a unui sat străvechi din Tara Făgăraşului cât şi ca nume al căpetăniei valahe din secolul al XI-lea din Grecia de azi, “Verivoi.”

In fapt, pecenegii stabiliţi in zonă sunt supravieţuitorii refugiaţi după pierderea bătăliilor de la Levounion 1091 şi Beroia 1122 (acum Bulgaria) când practic au fost decimaţi de fortele Imperiului Bizantin La fel, cumanii refugiaţi sunt supravieţuitorii luptelor din 1223, când Genghis Khan i-a invins la Kalka (acum Ukraina).[11] Au fost acceptati de regii Ungariei cu conditia convertirii la catolicism.[12]

Boierii Făgărăşeni

Boierii făgărăşeni[13] au fost stăpâni de pământ şi de supuşi formând nobilimea românească din Ţara Făgăraşului. Ei au format elita politică şi socială a ţării, deşi n-au fost consideraţi pe deplin egali cu ceilalţi nobili ai Regatului Ungariei. [14]

În 1372 Vlaicu Vodă dăruieşte magistrului Ladislau de Dopca, ruda sa, cinci moşii in Ţara Făgăraşului. Mircea cel Bătrân dăruieşte satul Scoreiu lui Stanciul egumenul şi fratelui său Călin iar în 1400 întăreşte boierilor săi Micul şi Stoia stăpânirea peste jumătate din satul Mândra. Boierii Ion, Borcea şi Călin aveau în timpul domniei lui Mircea trei sate cu munţii care ţineau de ele, iar boierul Costea avea două sate şi jumătate[15]. În 1437 boierul Stanciu şi fratele său Roman primesc de la Vlad Dracul satele Voievodenii Mari şi Voievodenii Mici. Sporirea boieriei făgărăşene se observă în daniile mai bogate, astfel în 1473 familia jupanului Stoica Naneş obţine de la domnul muntean Radu cel Frumos mai mult de 13 sate şi 3 munţi.

Spre sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului următor istoria Ţării Făgăraşului cunoaşte o perioadă mai agitată. În 1508 o revoltă boierească încearcă fără succes aducerea ţării sub stăpânirea voievodului muntean Mihnea cel Rău[16]. Conscripţia din 1640 numără în domeniul Făgăraşului 248 de boieri. În 1648 apar 87 boieri în domeniile Porumbac şi Comăna. În conscripţia din 1720-1721 în 53 de sate aparţinând domeniilor Făgăraş, Porumbac şi Comăna apar 725 boieri.

Bibliografie, citatate si note:

Ovidiu Drimba – Istoria culturii şi civilizaţiei româneşti, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987, vol.2, pag.404
Busuioc-von Hasselbach Dan Nicolae, Ţara Făgăraşului în secolul al XIII-lea. Mănăstirea cisterciană Cârţa, vol. I-II, Cluj-Napoca, 2000, (I) p. 171-338 şi (II), p. 7-118.
Papacostea Şerban, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciata şi Imperiul Mongol, Bucureşti, 1993, p. 61, 76-78, 163-167 şi passim.
Bunea Augustin, Stăpânii Ţerii Oltului, în: Academia Română. Discursuri de recepţiune, XXXIV, Bucureşti, 1910.
WikiCommon under GNU.
[1] Există şi alte opinii ale istoricilor privitoare la locaţia geografică a “pădurii vlahilor şi pecenegilor”, care s-ar fi aflat în “zona Munţilor Cindrel înspre trecătoarea Oltului” în ultima instanţă corespunzând padurii de la Rasinari pâna la Tălmaci. Muntele Bessenyö (Beşineu/Peceneg) toponim din Răşinari, precum şi numele de Tholmacs şi Boycza fiind argumente relevante în sprijinul acestei din urmă ipoteze.
[2] Funariu, Ioan: Românii de pe Valea Izinelor (Les Roumains de la Vallée Izine). Făgăraş, Ed. Negru Vodă, 1999, p. 103.
[3] Spinei, Victor. The Cuman Bishopric – Genesis and Evolution. in The Other Europe: Avars, Bulgars, Khazars and Cumans. Edited by Florin Curta and Roman Kovalev. Brill Publishing. 2008. p. 64
[4] David Nicolle, Graham Turner , Teutonic Knight, 2007
[5] Ghyka Matila, A Documented Chronology of Roumanian History, Oxford: B. H. Blackwell Ltd. 1941
[6] Neagu Djuvara – ” Negru Voda şi Descălecarea”.
[7-A] Texte din Wiki under GNU
[7-B] Transilvania: „Documente Făgărăşene”, vol.I, editat de Antal Lukacs, ed. Scriptorium, 2004;
[8] Vásáry, István, Cumans and Tatars: Oriental Military In The Pre-Ottoman Balkans, 1185-1365, Cambridge University Press, 2005, pp. 149-155
[9] Emilia Corbu – “A fost cuman Basarab I?” (în “Un popor asimilat: cumanii”)
[10] Ghyka Matila, A Documented Chronology of Roumanian History, Oxford: B. H. Blackwell Ltd. 1941
[11] Keith Venables,  Cumans (1054-1394 AD)
[12] Nora Berend , The Gate Of Christendom: Jews, Muslims And ‘Pagans’ In Medieval Hungary, Cambridge University Press, 2001
[13] Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. III, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986
[14] Ioan Drăgan, Nobilimea românească din Transilvania între anii 1440 — 1514, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
[15-16] Petre P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti, 2000

Va anunt cu regret ca “zodia Blaga” nu s-a terminat! Buldogul cu dantura falsa a fost facut scapat in parlament de “prietenii prietenilor”. Vasile “cine scapă” Blaga si-a inceput “zodia” cu un anunt dramatic – declarand după terminarea Conventiei Nationale Extraordinare că un prim obiectiv este acela de a coagula fortele de dreapta şi a mărturisit că-şi doreşte ca partidul să fie “muncitor şi disciplinat”. Adevarul. A bravo!  Marele organizator, seful sefilor primarilor PDL a ramas cu buza umflata reusind sa piarda cam un milion de votanti, lasat de toti cei in care el si Udrea au pompat bani cu duiumul cu buza umflata! Mai Blaga, pentru asta ati demolat guvernul MRU?  Cred ca Barbu Mateescu a contabilizat pierderile in procente, merita vazut.

Ce scria Nea Iancu, acu o suta si ceva de ani fix,  despre partidul lui Blaga:

Cuvântare

Domnilor, după ultimele evenimente, după clocotirea produsă de imprudenţa puerilă şi de încăpăţânarea sterilă, statistica ne dă cifra pozitivă a câte partide avem în ţară.

Avem trei.

Unul conservator-reacţionar: şeful ştie ori nu ştie ce vrea; partidul nu ştie nimic şi nici gândeşte să ştie ce vrea şeful (mare ilaritate, ovaţiuni).

Al doilea, partidul liberal: partidul ştie ce vrea; şeful nu ştie deloc ce vrea partidul, şi, după cum se vede, nici nu-i prea trebue să ştie (mare ilaritate, ovaţiuni furtunoase).

În fine, al treilea partid, partidul viitorului, care ştie ce vrea el şi ce vrea şeful, care şef ştie şi el ce vrea şi ştie ce vrea şi partidul.

Acesta este partidul nostru, partidul conservator-democrat (ovaţiuni prelungite, aclamaţiuni).

Trei discursuri (Cuvântare) – I.L. Caragiale  (1893)

Acum ce zicea Vasile “cine scapă” Blaga , asa cum am memorat noi pe paginile blogului Politeia Veche:

Scris la 24 septembrie 2009:

Despre PDL, pana ieri am avut impresia ca omul cu baioneta ar fi dl Videanu si cu o mai mica probabilitate dl Berceanu. De ieri sunt aproape sigur ca in postul lui “Brutus” este  dl Blaga. In interviul dat “Catavencilor” lucrul este aproape straveziu. Stiu “Academia Catavencu” nu este “Le Canard enchaîné”, in special nu in proprietatea  dlui Vantu. Totusi este bine de sezizat tonul cuvintele si in special printre randurile de cuvinte. Zice  dl. Blaga intr-un interviu la Catavencu. Aici:

V.B.: … Să ştiţi că ceea ce nu văd acum la cei intraţi pe listele noastre, cei din societatea civilă, nu văd că ei simt că sînt membrii partidului nostru.
Rep.: Sînteţi înspăimîntător acum.
V.B.: Să văd eu cum luptă Monica Macovei, Cristi Preda pentru imaginea partidului democrat-liberal. Să-i văd eu. Vă spun că nu i-am văzut o dată, de cînd s-au ales, că spun ceva în calitate de membri PD-L.
….
Rep.: Năstase?
V.B.: Cel mai bun prim-ministru de după ’90, nu vorbesc despre cum a-ncheiat pe genunchi intrarea în Uniunea Europeană.

Personal nu pot sa-l consider pe dl. Blaga idiot-politic si nici nu pot sa cred ca au fost scapari de expresie. Alternativa ar fi un job de “Brutus.” Am niste noutati pentru domnia voastra. Daca veti juca acest rol, veti avea probleme cu electoratul pe care-l considerati captiv. Am trait si ziua in care dl Nastase si-a primit “medali ” de la principalul opozant.

Al doilea scris  scris pe  20 aprilie 2010.

Portretul lui Blaga duru’ nu mai prinde, chiar de loc! Blaga se bazeaza pe aparatul de partid si pe “dilurile obscure”; sa-i amintim ca a mai existat cel putin unul care a crezut ca partidul il va face presedinte si nici macar nu a ramas presedintele partidului din care facea parte.

Blaga este unul dintre membrii fondatori ai Pardidului Democrat, hat departe,  in 1991. Deputat de Bihor, ales pe listele FSN intre 90-92; Prefect de Bihor intre 1991-1993; Director general la Direcţia Vamală Oradea intre 1993-1996; inca o data Senator PD de Bihor intre 1996-2000; in 2004  a fost consilier pe probleme de apărare, securitate şi siguranţă naţională, numit de Traian Băsescu. A urmat carierele ministeriale:  Ministrul Administraţiei şi Internelor 2005-2007; Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei intre 2008-2009 si in guvenul Boc IV se intoarce ca   Ministru al Administraţiei şi Internelor.

Blaga isi traieste trecutul crezand ca este asemanator cu prezentul.  Problema este a lui, atata timp cat ea nu devine si a noastra.

Blaga ar trebui sa fie atent cu lucrurile pe care le rosteste si care intr-un sfarsit “transpira” si afara. Blaga a ramas in sufletul lui fesenist, nu intelege ca aparatul este important, chiar foarte, dar intotdeauna pot lipsi acele 70 de mii de voturi pentru a invinge. Blaga nu le va primi niciodata pentru ca el este sigur  ca: ”Puteţi să scrieţi pe bloguri până obosiţi, deciziile tot, aici, în partid se iau”. Pai am si scris dle Blaga!

Dragi prieteni, va anunt ca USL nu a castigat alegerile parlamentare ale anului 2012  cu aproape 70% ci a facut-o cu 98 %  asa cum o facea si  Ceausescu. Cu Blaga in fruntea PDL in Romania nu mai exista opozitie!

Articol publicat in Der Tagesspiegel (Wie schädlich sind Kartelle?) si semnat de editorialistul german Harald Schumann. Der Tagesspiegel  este un ziar serios, cunoscut prin calitatea de care dă dovadă,  publicat la Berlin. Cu o tendinţă centristă şi liberală, la fel ca şi Handelsblatt, WirtschaftsWoche şi Die Zeit, Tagesspiegel aparţine grupului Holtzbrinck. Site-ul, clasic şi serios ca şi versiunea pe hârtie, propune articole din cotidian (disponibile timp de 30 de zile) şi editoriale on-linie.

Harald Schumann s-a născut în 1957 si este scriitor şi jurnalist de investigaţii pentru cotidianul german Der Tagesspiegel. Fost jurnalist la Der Spiegel, a devenit celebru prin publicarea cărţii Die Globalisierungsfalle (Capcana globalizării: atac la democraţie şi bunăstare, Editura Economică, 1999), scrisă împreună cu Hans-Peter Martin.

Vând ciment, televizoare sau cafea. Măresc preţurile, păgubindu-l pe consumator cu miliarde de euro. Deşi acţionează ilegal, membrii cartelurilor n-au motive să se teamă. Căci în Europa cartelurile nu sunt pasibile de pedeapsă. (Fragmente)

***

Onorabilii oameni de afaceri obişnuiau să se întâlnească la şedinţele Asociaţiei Centrale a Industriei Electrotehnice de la Frankfurt. Acolo, ţineau comunicări despre noile pieţe şi tehnologii şi despre alte lucruri din domeniul afacerilor cu transformatoare de putere – acele mari aparate alcătuite din magneţi şi bobine de sârmă, indispensabile oricărui furnizor de energie electrică. Dar partea cu adevărat interesantă venea mereu abia după încheierea programului oficial, seara sau în timpul unor excursii în grup.

Atunci – după relatările anchetatorilor – managerii şi directorii de vânzări se întâlneau în “grupuri restrânse” pentru a purta “discuţii aplicate pe proiecte”, discuţii ce se derulau în mod extrem de lucrativ. Era vorba de anumite înţelegeri în urma cărora în buzunarele pretinşilor concurenţi se vărsau, fără niciun stres, profituri suplimentare de zeci de milioane. Ei aranjau în detaliu cine ce comandă avea să primească şi, mai ales, la ce preţ.

Timp de cel puţin cinci ani – după cum au stabilit anchetele desfăşurate de Consiliul Federal al Concurenţei de la Bonn –, concernul Siemens, marele producător de transformatoare SGB din Regensburg, corporaţia franceză Alsthom şi colosul electrotehnic elveţian ABB şi-au împărţit între ei piaţa germană a transformatoarelor, în afara oricărei rivalităţi economice, dar pe banii clienţilor lor, siliţi să plătească mult mai mult decât dacă furnizorii s-ar fi aflat în concurenţă. Anchetele demarate de autorităţile anticartel au durat nu mai puţin de patru ani. Rezultatul a fost anunţat în septembrie trecut: un pachet de amenzi contravenţionale. Celor patru companii, precum şi managerilor implicaţi li s-a cerut să vireze fiscului suma totală de 24,3 milioane de euro.

Un dosar expediat

Dar lucrurile s-au oprit aici. Nimeni n-a răspuns în faţa justiţiei. Numele nici unuia dintre cei implicaţi n-a fost făcut public. Iar în mass-media întregul dosar a fost expediat într-o ştire scurtă.

Aşa se întâmplă aproape de fiecare dată când sunt descoperite carteluri în Europa. An de an, consiliile concurenţei demarează anchete împotriva a sute de companii care încalcă interdicţia asupra cartelurilor. Cafea şi detergenţi de vase, ciment şi chimicale, ecrane plate şi DVD-playere, geamuri şi cablaje pentru autoturisme, ba chiar autospeciale de pompieri şi crevete cenuşii – lista branşelor afectate e aproape nesfârşită.

Într-adevăr, costurile ulterioare aferente activităţilor nocive desfăşurate de carteluri sunt mult mai mari decât ne-am imagina. În definitiv membrii cartelurilor majorează preţurile la produsele lor cu douăzeci şi cinci la sută în medie, reuşind să înregistreze în doar patru ani un profit suplimentar echivalent cu volumul vânzărilor pe un an de zile. E drept că, prin natura lucrurilor, nu avem la dispoziţie date precise. La urma urmei cartelurile sunt “copii ai întunericului”, cum le numeşte Franz Jürgen Säcker, fost judecător specializat în carteluri, iar în prezent unul dintre experţii de frunte în dreptul concurenţei la Freie Universität Berlin.

Cu toate acestea, într-un studiu realizat încă din 2007 pentru Comisia Europeană, o echipă de nouă economişti de la trei institute europene de cercetare a estimat că pierderile economice provocate de carteluri în Europa depăşesc 260 de miliarde de euro pe an. Ceea ce reprezintă 2,3 la sută din randamentul economic anual al Europei sau de două ori bugetul pe un an al Comisiei Europene.

Răul fundamental al economiei antebelice

Consecinţele dezastruoase ale economiei cartelurilor nu sunt însă deloc o noutate. Walter Eucken, unul dintre pionierii ordinii economice din Germania Federală, considera concentrarea puterii economice în mâna sindicatelor şi a cartelurilor drept răul fundamental al economiei antebelice. El a cerut expres ca statul să impună concurenţa printr-o politică de mână forte, pentru a ţine preţurile la un nivel scăzut. În realitate, acest lucru nu s-a prea întâmplat. E drept că, în 1957, Bundestagul adoptase deja prima lege contra limitărilor concurenţei, urmată mai târziu, prin intermediul contractelor de înfiinţare a Comunităţii Europene, de un drept european al cartelurilor. Cu toate acestea, practica luptei anticartel a rămas neputincioasă decenii de-a rândul, iar eficienţa ei reală continuă şi azi să fie pusă sub semnul întrebării.

Fie şi numai numărul mare de recidivişti dă de gândit. În acest sens, economiştii americani au evaluat 283 de acţiuni internaţionale anticartel. Rezultatele au fost şocante: doar compania chimică germană BASF a fost implicată, între 1990 şi 2005, în nu mai puţin de 26 de carteluri. La rândul lui, concernul petrolier francez TOTAL a făcut parte din 18 carteluri, iar compania germană Degussa din 13.

Lipsa de zel e ultimul lucru ce li s-ar putea reproşa vânătorilor de carteluri. De la începutul anului 2010, comisia a demarat 15 acţiuni de amploare, în cursul cărora a aplicat unui număr de 112 companii amenzi însumând aproape patru miliarde de euro. Ceea ce a însemnat, în trei ani, de patru ori mai mult decât în întreaga decadă 1990–2000.

Cauza acestei creşteri abrupte nu trebuie căutată nicidecum în perfecţionarea mijloacelor folosite de autorităţi, ci în introducerea unei reglementări generoase pentru martorii care sunt foşti complici. Din 2004, Comisia Europeană nu mai obligă la plata nici unei amenzi companiile şi managerii lor care denunţă de bunăvoie un cartel, aducând dovezile necesare – chiar dacă, înainte, ei înşişi au obţinut cele mai mari profituri.

Se adaugă faptul că amenzile sunt limitate la maximum zece procente din volumul vânzărilor. Cât de puţin reprezintă ele o dovedeşte cartelul cimentului, care a acţionat în întreaga Germania şi a fost descoperit în 2002. Potrivit estimărilor realizate de Consiliul Concurenţei, acesta le-a pricinuit clienţilor săi pierderi de aproximativ două miliarde de euro. Companiile implicate n-au plătit însă, până la urmă, decât o amendă de 400 de milionane de euro.

Exemplul american

Cu toate că membrii cartelurilor provoacă pagube imense, ei sunt pedepsiţi ca şi cum ar fi încălcat regulile de circulaţie. Faptele lor sunt privite ca simple abateri de la ordine. Prin urmare, nici unul dintre făptaşi nu e nevoit să răspundă personal în faţa justiţiei. De regulă, nici măcar numele lor nu sunt date publicităţii.

Cu totul altfel stau lucrurile în SUA. Acolo, membrii cartelurilor sunt ameninţaţi de mult cu închisoarea. Mai mult, în 2004 pedeapsa maximă pentru asemenea delicte a fost majorată la zece ani. Irlanda şi Marea Britanie au urmat şi ele exemplul american. Cât despre guvernul german, el nu vrea să ştie nimic din toate astea. Secretarul de stat al ministrului economiei Philipp Rösler a declarat, în numele ministerului, că regimul de sancţiuni i se pare “adecvat” şi că priveşte “cu rezerve criminalizarea dreptului cartelurilor în Uniunea Europeană”.

După părerea multor jurişti, faptul că tocmai Germania pedepseşte delictele comise de carteluri ca şi cum ar fi vorba de contravenţii mai puţin grave este suspect pentru că, între altele, această generozitate nu se aplică la toate nivelurile. Înţelegerile privitoare la licitaţiile publice – numite şi “carteluri de licitaţie” – se pedepsesc fără discuţie.

Onorabilii oameni de afaceri obişnuiau să se întâlnească la şedinţele Asociaţiei Centrale a Industriei Electrotehnice de la Frankfurt. Acolo, ţineau comunicări despre noile pieţe şi tehnologii şi despre alte lucruri din domeniul afacerilor cu transformatoare de putere – acele mari aparate alcătuite din magneţi şi bobine de sârmă, indispensabile oricărui furnizor de energie electrică. Dar partea cu adevărat interesantă venea mereu abia după încheierea programului oficial, seara sau în timpul unor excursii în grup.

Atunci – după relatările anchetatorilor – managerii şi directorii de vânzări se întâlneau în “grupuri restrânse” pentru a purta “discuţii aplicate pe proiecte”, discuţii ce se derulau în mod extrem de lucrativ. Era vorba de anumite înţelegeri în urma cărora în buzunarele pretinşilor concurenţi se vărsau, fără niciun stres, profituri suplimentare de zeci de milioane. Ei aranjau în detaliu cine ce comandă avea să primească şi, mai ales, la ce preţ.

Timp de cel puţin cinci ani – după cum au stabilit anchetele desfăşurate de Consiliul Federal al Concurenţei de la Bonn –, concernul Siemens, marele producător de transformatoare SGB din Regensburg, corporaţia franceză Alsthom şi colosul electrotehnic elveţian ABB şi-au împărţit între ei piaţa germană a transformatoarelor, în afara oricărei rivalităţi economice, dar pe banii clienţilor lor, siliţi să plătească mult mai mult decât dacă furnizorii s-ar fi aflat în concurenţă. Anchetele demarate de autorităţile anticartel au durat nu mai puţin de patru ani. Rezultatul a fost anunţat în septembrie trecut: un pachet de amenzi contravenţionale. Celor patru companii, precum şi managerilor implicaţi li s-a cerut să vireze fiscului suma totală de 24,3 milioane de euro. Articol original in Der Tagesspiegel  in romaneste PressEurop.

News adventures

After years of bad headlines the industry finally has some good news. In a  recent issue of the beloved comic book, Superman’s alter ego, Clark Kent, quits his job as a journalist at the Daily Planet because the paper has gutted its news coverage. Is the outlook for newspapers really so dire that even superheroes have given up on them? Ever since 2006, when The Economist asked on its cover who had “killed the newspaper”, the industry’s pains have only intensified. Advertising has plunged. Readers have kept moving online. Revenues of newspapers continued to fall, dropping to $34 billion last year in America—only about half of what they were in 2000.

Yet things have started to look a bit less grim, particularly in America. Revenues from advertising are still falling, but those from circulation have at last started to stabilise. At some papers, such as the New York Times, circulation revenues this year are forecast to offset the decline in advertising for the first time in at least five years.

Some newspaper stocks already reflect this good news. Over the past six months the New York Times Company’s share price has risen by 37%. Those of Gannett and McClatchy, two other big publishers, have climbed by 34% and 24% respectively (although part of Gannett’s gain is attributable to its television unit, which was boosted by America’s election campaign). Hearst, a private company, has seen profits at its newspaper group rise by 25% this year and is having its best year since 2007, says Lincoln Millstein, an executive at the firm.

In May Berkshire Hathaway, Warren Buffett’s firm, bought a legion of local papers from Media General. Some may see the celebrated investor’s blessing as a sign of better days ahead. In any event, it is a bet that papers with strong brands and no competitors in smaller towns will be able to charge for content and be profitable.

Many papers have been raising the price of their subscriptions and news-stand copies, which has helped to stem losses. But a more important contributor to the change of mood in newspapers is what Ken Doctor of Outsell, a consultancy, terms a “revolution in reader revenue”. “Paywalls”, methods of charging readers for online content, have become popular. The number of American newspapers with some sort of paywall has at least doubled this year. More than a quarter of newspapers now have one, and most big groups that do not have plans to charge for digital access. This is a global trend: newspapers in Brazil, Germany and elsewhere are fed up with giving away their articles for nothing on the internet.

Charging for content online used to be the privilege of the lucky few, such as the Financial Times and Wall Street Journal, offering market-sensitive information readers would pay for. General newspapers opposed charging because they feared their traffic would drop—and their fragile digital ad revenues would fall rather than rise.

Several factors have changed their mind. For one, technology has got better and cheaper. Online pay systems were expensive to build and test, but Press+ changed that. The firm, which was founded in 2010—and was bought last year by RR Donnelley, a big printing and marketing firm—licenses the technology for newspapers to erect a pay system in return for a cut of digital revenues. So far 566 (mostly American) papers have signed up, and 400 of them have launched.

Tablets and other mobile devices have also been a boon for news organisations, because they make paid digital subscriptions more attractive. Many newspapers have started offering “all access” editions, bundling print and digital subscriptions (sometimes at a slightly higher price). Executives say that if they can train people to pay for digital subscriptions, they will be less threatened by print’s persistent and inevitable decline, since digital editions bring in fatter margins.

Newspapers have been heartened by evidence that pay systems can work. In the industry’s most closely watched experiment to date the New York Times adopted a paid-access model in March 2011. It chose a pay “meter”, which is more porous than a hard “wall”, and allows readers to view a certain number of articles each month before having to pay. The advantage of this is that search engines and social media can still direct casual readers to a newspaper’s site. Traffic typically drops by only around 20%, according to J.P. Morgan, an investment bank. This means online advertising revenue can be mostly preserved while readers are required to open their wallets. In October the New York Times and International Herald Tribune, its global sister, had nearly 600,000 paid digital subscribers. During the first nine months of the year circulation revenue grew by $55m to $695m—enough to make up for losses in advertising, which fell by $47m. Read more in The Economist

Bună dimineata intr-o zi de marti. Jumătatea de sud a ţării şi Moldova se află de marţi, ora 12.00, până miercuri, la aceeaşi oră, sub cod galben de ninsori abundente, intensificări ale vântului şi viscol, potrivit unei atenţionări emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). La jumătatea săptămânii, în Bucureşti vor fi înregistrate, pe timpul nopţii, temperaturi de până la minus 20 grade Celsius. Vremea va fi rece pentru această dată. Înnorările se vor accentua treptat în toată ţara şi va ninge în orele dimineţii în sud-vestul ţării, iar după-amiaza şi noaptea ninsorile vor cuprinde treptat şi celelalte regiuni. În Dobrogea vor fi mai ales ploi şi lapoviţe, favorizând producerea de polei. În Oltenia şi Muntenia, iar noaptea şi în Moldova şi Dobrogea, vântul se va intensifica temporar, viscolind zăpada. În sud şi sud-est se vor acumula local 15…20 l/mp şi izolat 25….30 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -11 grade în Transilvania şi 5 grade pe litoral, iar cele minime se vor situa între -12 şi -2 grade, uşor mai ridicate în Dobrogea, spre 2…3 grade.

La Bucureşti: Cerul va fi mai mult noros. Va ninge după-amiaza şi noaptea, iar vântul va sufla moderat şi cu intensificări temporare mai ales spre seară. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5339  RON; 1 USD = 3. 5133    RON; 1 EURO = 1. 2905   USD; Francul elvetian 3. 7584 RON. Gramul de aur 193.0133 RON.

Cu sufletul la gură: Cum ar putea arăta Bugetul ? Bugetul pe 2013 a devenit prioritatea numărul unu, odată terminată campania electorală. Prin excepție de la legea care cerea depunerea legii finanțelor publice pentru anul următor până la 15 octombrie ( termen ce va fi decalat la 15 noiembrie pentru a ține cont și de prognoza de toamnă a Comisiei Naționale de profil) în anii electorali se menționează drept termen ”15 zile de la preluarea funcţiei de către noul Guvern”.Evident, cu cât vom avea mai repede un guvern trecut prin toate procedurile legale, cu atât mai repede un buget național. Există deja un cadru general bazat parametrii construirii bugetului deja stabiliți, dar datele concret stabilite vor trebui să facă și obiectul examinării de către delegația combinată a FMI, CE și BM ce va examina stadiul îndeplinirii acordului cu România și va da sau nu undă verde pentru un eventual nou acord. După diminuarea deficitului bugetar de la 4,1% la 2,2 % din PIB ( de la 5,6% la 3% în temeni de contabilitate europeană ESA 95), aflată în derulare și care va fi probabil îndeplinită în acest an, ar trebui să urmeze o nouă reducere pentru echilibrarea finanțelor publice, cifra vehiculată fiind de 1,7% din PIB. De aceea, construcția bugetului se anunță foarte dificilă. Integral la CdeG

Din garsonieră în Casa Poporului. Cum a trecut Dan Diaconescu de la rolul de bufon de televiziune la cel de lider politic. Oameni cu carte ne explică felul în care Dan Diaconescu a trecut de la rolul de bufon de televiziune la cel de lider al celei de-a treia forţe politice a ţării. „Dacă Ceauşescu ar fi făcut talk-show-uri, ar fi trăit şi azi“, spune Dan Diaconescu de câte ori are ocazia. Ştie asta din propria-i experienţă. În oglindă, dacă nu ar fi făcut talk-show-uri, Dan Diaconescu nu ar fi existat. Azi este liderul celei de-a treia forţe politice, după rezultatele alegerilor parlamentare de duminică. 14% din cei prezenţi la urne au votat candidaţii Partidului Poporului Dan Diaconescu.  Au votat, de fapt, DD, nu PP. Traseul fulminant al lui Dan Diaconescu de la omul-televiziune la omul-partid este explicat de sociologi în termeni simpli: „A ştiut să comunice“. Ce urmează pentru DD? Continuă ascensiunea? Poate el mai mult decât acest 14%? Dan Diaconescu s-a obişnuit cu rolul de martir. La finalul anilor ’90 avea o emisiune la Tele 7 Abc, întreruptă în dese rânduri pentru declaraţiile făcute acolo de invitaţi. Atunci s-a născut „…pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi“. A continuat în acelaşi rol atunci când televiziunii OTV i-a fost suspendată emisia de către CNA, în anul 2002. La fel – când a fost cercetat în stare de arest pentru şantaj, la fel când a organizat farsa privatizării Oltchim. Victimă. Integral in Adevarul

Derută totală în ARD. Scaunul lui Blaga se clatină. Preşedintele PDL poartă o mare parte din vină pentru eşecul ARD la alegerile parlamentare, au susţinut în tot cursul zilei de ieri mai mulţi analişti politici, jurnalişti, dar şi colegi de partid. Cel mai probabil, totul se va tranşa vineri la Colegiul Director al PDL. Pe Vasile Blaga îl așteaptă o retragere fără glorie din fruntea PDL. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, şi-a condus partidul, alături de partenerii acestuia din ARD, spre o înfrângere usturătoare. Bilanţul este trist: numai 16% ca număr de voturi, un singur reprezentant al Alianţei, care şi-a câştigat mandatul cu peste 50% – şi acela din cadrul Forţei Civice – şi liderii PDL aşteptând redistribuirea pentru a afla care dintre ei a intrat în Parlament. EVZ a identificat 10 motive pentru care Vasile Blaga ar trebui să-şi dea demisia, multe dintre acestea fiind exprimate în cursul zilei de ieri de lideri de opinie şi politicieni. Actualul preşedinte al PDL se află la a treia înfrângere majoră din cariera sa. În 2008 a pierdut Primăria Capitalei, dând astfel startul seriei de înfrângeri înregistrate de PDL în Capitală. La alegerile locale din acest an, PDL a pierdut cea mai mare parte dintre Consiliile Judeţene câştigate în 2008. Blaga era şeful campaniei electorale, dar a scăpat să fie tras la răspundere, pasând vina în spinarea preşedintelui Emil Boc. Blaga, care a preluat şefia partidului, a explicat atunci că el, ca şef de campanie, nu a fost ascultat, argument pe care acum nu-l mai poate invoca. Integral in EVZ

Cine sunt “penalii” care au câştigat un mandat în noul legislativ. Rezultatele la Alegerile Parlamentare 2012 arată că în noul legislativ se va constituii un grup semnificativ de senatori şi deputaţi cercetaţi sau trimişi în judecată de către DNA. gândul a contabilizat până în prezent, doar pe baza rezultatelor preliminare, că din noul Parlament ar urma să facă parte 13 politicieni cu dosare penale sau urmăriţi penal. Dan Voiculescu, Liviu Dragnea, Relu Fenechiu, Monica Iacob Ridzi, Teodor Atanasiu sunt printre “penalii” din noul legislativ. Ei vor vota şi vor decide asupra unor legi care privesc şi Justiţia în faţa căreia trebuie să-şi dovedească nevinovăţia. Acestora li se va adăuga un alt contingent de deputaţi cu probleme de integritate. Potrivit numărătorii paralele a USL, Dan Voiculescu a câştigat un loc de senator în colegiul 8 din Bucureşti. Liderul conservatorilor a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Procurorii susţin că Dan Voiculescu a cumpărat 3,6 hectare de teren şi un hectar de construcţii in Băneasa, la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real.   Dan Voiculescu a fost acuzat de infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani. Celelalte persoane trimise în judecată în acest dosar sunt: Corneliu Popa, Sandu Jean-Cătălin, Mencipicopschi Gheorghe, Sorin Pantiş, Săvulescu Vlad-Nicolae, Domnişoru Gheorghe Marian, Sin Gheorghe, Baciu Constantin, Petre Alexandru, Marinescu Grigore, Ene Vica, Pop Flavius Adrian. Dosarul a fost judecat de Curtea Supremă până în luna iunie, când Voiculescu a demisionat din Parlament, după care speţa a fost mutată la Tribunalul Bucureşti. Acum, dosarul va fi trimis din nou la Curtea Supremă, pentru că Voiculescu va redobândi calitatea de senator. După mai bine de trei ani de la începerea procesului, în acest dosar nu există o sentinţă. Integral in Gandul

Trei scenarii despre viitorul premier. Cine câştigă şi cine pierde dacă preşedintele îl desemnează pe Victor Ponta în fruntea Guvernului. Victoria copleşitoare a USL îi lasă preşedintelui Traian Băsescu destul de puţine opţiuni pentru nominalizarea prim-ministrului, chiar dacă în perioada campaniei electorale spunea că nu poate trece peste propriile sentimente. E posibil însă ca negocierile să se amâne până după convocarea Parlamentului, potrivit unor surse bine informate. Deci este posibil ca după 20 decembrie să înceapă tratativele pentru numirea premierului, când toate părţile ştiu exact pe ce mizează. ScenariuL 1: Traian Băsescu îl acceptă pe Victor Ponta ca premier al USL. Preşedintele Băsescu are o experienţă destul de lungă cu Victor Ponta, cei doi se cunosc foarte bine, dar nu au încredere unul în celălalt. Cu toate acestea, majoritatea covârşitoare pe care o va avea USL în Parlament l-ar putea determina pe preşedinte să accepte rezultatul votului şi să-l nominalizeze pe Victor Ponta, pornind de la premisa că oricum premierul se va eroda masiv înainte să vină vara din cauza problemelor economice: FMI şi Comisia Europeană l-au avertizat deja pe premier, potrivit unor surse bine informate, că nu vor mai încheia un nou acord cu Guvernul Ponta 2, fiindcă Executivul nu a respectat nici una din promisiunile făcute în faţa principalilor finanţatori ai ţării. Ca atare, România nu va rămâne descoperită şi nici va mai avea cum să se împrumute din afară la dobânzi rezonabile.[…] Scenariul 2: Traian Băsescu îl refuză pe Victor Ponta şi face o altă propunere din USL; Scenariul 3: Traian Băsescu rupe USL cu ajutorul UDMR şi-l pune pe Victor Ponta premier. Integral in Romania Libera.

Rezultate oficiale parţiale la alegerile parlamentare. BEC: USL are 58,61% la Cameră şi 60,07% la Senat; ARD are 16,52% şi 16,72% – 99,56% din secţii de votare. USL a câştigat 58,61% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 60,08% la Senat, după numărarea voturilor din 95,83% din secţii, ARD având 16,58% la Cameră şi 16,79% din voturi, potrivit BEC.  La rândul său, Alianţa România Dreaptă a întrunit, la Senat, 1.198.42  voturi, în timp ce candidaţii acestei alianţe au reuşit să cumuleze , la Cameră 1.189.369 voturi. Alţi competitori care au întrunit pragul electoral sunt Partidul Popular-Dan Diaconescu, care cumulează la nivel naţional, pentru Senat,  14,46% din voturi (1.031.890 voturi valabil exprimate) şi, pentru Camera Deputaţilor, 13,82% din voturi (985.730 de voturi). Potrivit datelor parţiale prezentate de BEC a întrunit, de asemenea, pragul electoral de 5% la nivel naţional şi UDMR – care a câştigat, pentru Senat, 5,31% din voturile valabil exprimate în toate colegiile de senator ( 379.099 voturi), iar pentru Camera Deputaţilor 5,21% din voturile valabile ( 371.568 voturi). Potrivit datelor centralizate de BEC până luni, la ora 13.00, ceilalţi competitor electorali care au propus candidaţi în alegerile parlamentare de duminică nu au reuşit să treacă pragul electoral. Aceste rezultate au fost obţinute prin centralizarea unui număr de 17.980 secţii de votare din cele 18.762 existente (95,83%). La alegerile parlamentare de duminică au participat 41,70% din cetăţenii cu drept de vot, potrivit datelor parţiale prezentate de BEC în urma centralizării a 95,83% din secţiile de votare, respectiv 17.980 secţii din cele 18.762 de secţii care au funcţionat cu ocazia scrutinului. Integral la Mediafax.

Votantul USL: bătrân şi de la ţară. Exit-poll-ul CSOP arată că ARD a fost votat în special în zona urbană, de cei cu vârste între 30-54 de ani, din Transilvania şi Bucureşti. Femeile au preferat, în proporție de 55%, Uniunea Social Liberală, iar aproape 60% dintre voturile persoanelor în vârstă au mers spre USL Conform sondajului de opinie realizat de CSOP (Centrul pentru Studierea Opiniei şi a Pieţei), în mediul rural au votat pentru senatorii USL 54% dintre cei care s-au prezentat la urne, pentru ARD 17%, 11 % au preferat PP-DD, iar 7% UDMR. Au refuzat să răspundă la întrebările operatorilor de sondaj circa 9% dintre cei chestionaţi. În mediul urban numărul celor care au votat pentru ARD a fost puţin mai mare, de 20%, în timp ce 55% dintre alegători au optat pentru USL, 9% pentru PP-DD şi 4% pentru UDMR. În ceea ce priveşte împărţirea pe regiuni, în Moldova 58% au votat pentru USL, 19% pentru ARD şi 13% pentru PP-DD. Procentajul cel mai scăzut l-a obţinut USL, aşa cum era de aşteptat, făcând o comparaţie cu alegerile anterioare, în Transilvania, unde a primit doar 47%; ARD a avut 20%, urmat de PP-DD cu 8% şi UDMR, cu 14%. În Bucureşti, USL a obţinut un procentaj mare, egal cu cel realizat în Muntenia, 59%. De asemenea, 21% dintre bucureşteni au preferat ARD, 5% PP-DD, cel mai mic scor din ţară pentru formaţiunea lui Dan Diaconescu (în împărţirea pe regiuni istorice), iar UDMR a avut 1%, la fel ca PRM. În ceea ce priveşte distribuirea voturilor pe criterii de vârstă şi sex, sondajul CSOP relevă faptul că, pentru Senat, acelaşi număr de femei şi bărbaţi au preferat USL (55%) şi ARD (19%); în timp ce bărbaţii au votat 10% pentru PP-DD, 9% dintre femei având aceeaşi opţiune, iar 4% dintre bărbaţi şi 5% dintre femei au susţinut UDMR. Jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani, au pus ştampila în dreptul USL, 21% ARD, 12% PP-DD şi 5% UDMR. Cei mai mulţi dintre susţinătorii USL la aceste alegeri (59%) au peste 55 de ani. Din această categorie de vârstă doar 16% au susţinut ARD, 9% PP-DD şi 5% UDMR. Persoanele cu vârste între 30-54 de ani au votat într-o proporţie de 21% pentru ARD, 53% pentru USL şi 10% pentru PP-DD. Integral in Evz.

Impostorii politici din sectiile de votare. Partidele politice au avut mii de ochi in sectiile de votare prin prezenta la procesul electoral a unor asa-zisi observatori independenti. In realitate, acestia au fost trimisi pe teren de ONG-uri afiliate unor partide politice. Sa observe atent, sa conteste nereguli si ilegalitati, sa sesizeze membrii biroului electoral. Pe scurt, acesta este rolul unui observator intern desemnat de organizatii non-guvernamentale pentru urmarirea procesului electoral. Observatorul trebuie sa fie independent si nepartinic. Ii este interzisa de lege afilierea politica. Trebuie sa vegheze la un proces electoral corect si democratic si sa denunte acele fapte care incalca legea, indiferent de apartenenta politica a celui care calca stramb. Acest rol este in mod clar deturnat daca organizatia din care face parte observatorul este apropiata de un anumit partid politic. Cu toate acestea, mii de observatori interni, independenti doar cu numele, au impanzit sectiile de votare. Numai in Bucuresti, mai multe ONG-uri care si-au acreditat observatori au legaturi stranse cu partide politice. Numai in Bucuresti, mai multe ONG-uri care si-au acreditat observatori au legaturi stranse cu partide politice. Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului nu lasă loc de interpretări la acest capitol: “Pot fi acreditaţi, ca observatori interni, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au ca obiect principal de activitate apărarea democraţiei (…) şi în ale căror organe de conducere nu se află niciun membru al vreunui partid politic. Persoanele desemnate de aceste organizaţii ca observatori nu pot fi membri ai vreunui partid.” Integral in Romania Libera.

O victorie pirica. USL a castigat clar alegerile legislative de la 9 decembrie. Dincolo de constatarea unei foarte reduse prezente la vot s-au pus, din capul locului, cateva intrebari cheie. Cat de amplu e, de fapt, acest triumf? Si ce va face USL cu el? Va schimba constitutia? Isi va putea continua opera de punere pe butuci a statului de drept? Cu un procentaj de voturi estimat de exit-polluri intre 55 si 60 la suta USL a invins clar si categoric Alianta Romania Dreapta a carei zestre de sufragii reprezenta, duminica seara, doar circa 18-20 la suta din total. Conform primelor sondaje, UDMR se alegea cu peste 5 la suta, iar populistul PPDD, inregistra un mare, desi asteptat succes, obtinand, la prima sa intrare in competitia pentru forul legislativ, un foarte prezentabil 12-14 la suta. S-au detectat, in aceste rezultate, motive de sperante pentru toti. USL si-a indeplinit scopul de a obtine peste 50 la suta din sufragii, iar liderii ei si-au frecat mainile de bucurie, cu un Ponta invingator la Targu Jiu, care s-a declarat gata sa conduca in continuare guvernul. La sectorul unu a iesit insa, in acelasi timp, la rampa, un Calin Popescu Tariceanu in pozitia de rezerva invocand UE si NATO, spre deosebire de prima reactie a premierului PSD-ist, care a ignorat in discursul sau initial aliantele occidentale ale Romaniei, s-a rezumat sa declare “razboiul civil incheiat” si sa ameninte in aproape aceiasi fractiune de secunda cu uciderea “prin sabie” a oricui “mai scoate sabia”. Martiala declaratie a lui Ponta era, mai mult decat probabil, un avertisment la adresa sefului statului pentru cazul in care presedintele Traian Basescu isi va tine promisiunea si nu va accepta sa-l nominalizeze pe Ponta ca premier. In timp ce primul ministru declara textual ca, “in perioada urmatoare, cine va ridica sabia de sabie va muri”, Crin Antonescu tocmai isi scotea iataganul din teaca. Usor precipitat si cu un aer paradoxal, nu de castigator, ci de infrant, Antonescu declara ca “votul de astazi inseamna victoria impotriva regimului Basescu”, pentru ca apoi fostul presedinte interimar sa invoce nu atat pacea, linistea sau normalitatea, cat “un razboi nuclear”. Integral la Deutsche Welle

Vestea demisiei lui Monti agită pieţele financiare. Premierul italian, Mario Monti, şi-a anunţat demisia sâmbătă, în contextul în care populaţia este tot mai nemulţumită de măsurile de austeritate, iar principalul partid italian i-a retras sprijinul parlamentar. Se deschide astfel drumul către o revenire a fostului premier, Silvio Berlusconi. “Il Cavaliere” spune că va candida pentru un al patrulea mandat de premier, ca să salveze “o Italie aflată pe marginea prăpastiei”. Pieţele financiare au început deja să penalizeze Italia. “Ajutor! Revine din morţi”: presa italiană ironizează revenirea posibilă a fostului premier, Silvio Berlusconi, dar îşi pune şi întrebări în privinţa sănătăţii economice a Italiei în cazul unui astfel de scenariu. În urmă cu 13 luni, Franţa şi Germania reuşiseră să grăbească demisia lui Berlusconi, al cărui loc a fost luat de un guvern de tehnocraţi. Victoria a fost de scurtă durată, pentru că toate reformele dure impuse de Mario Monti s-au întors împotriva guvernului tehnocrat. Silvio Berlusconi, “Il Cavaliere” vrea să prindă momentul şi să profite de nemulţumirea generală pentru a reveni în prim-planul politicii din Peninsulă. Aşa că a forţat la rândul lui demisia lui Mario Monti. Partidul său, PdL sau Popolo della Liberta (Partidul Libertăţii) şi-a retras sprijinul pentru Monti din Parlament. A refuzat să voteze mai multe legi. Aşa că sâmbătă, sătul de atacuri, tehnocratul l-a anunţat pe preşedintele Giorgio Napolitano că se retrage. Deocamdată, sondajele nu îi dau vreo şansă lui Berlusconi pentru un al patrulea mandat. Însă până la anticipatele din primăvara 2013 (februarie sau martie), totul se poate schimba. Mai grav, politicianul de 75 de ani poate da tonul campaniei. Iar Berlusconi va miza cel mai posibil pe o campanie construită în întregime contra Europei, a Germaniei şi contra austerităţii bugetare, scrie Le Figaro. Promite să declare război taxelor şi tăierilor de cheltuieli impuse de Mario Monti. Vestea demisiei lui Monti a agitat din nou pieţele financiare europene. Randamentul sau dobânda obligaţiunilor italiene a început imediat să crească. A ajuns la 4,8%, după ce, în urmă cu câteva zile, ajunsese la un nivel minim pentru ultimii doi ani, de 4,4%. La fel, au crescut şi cele ale Spaniei (5,6%). Iar Bursa din Milano a căzut cu 2,4 puncte la începutul şedinţei de tranzacţionare de astăzi. Valoarea acţiunilor celor mai importante bănci italiene a scăzut şi ea cu circa cinci procente. Lui Mario Monti îi mai revine o sarcină dificilă înainte de a arunca prosopul: adoptarea bugetului Italiei până la data de 31 decembrie. Un eşec la acest capitol ar avea consecinţe grave, atât asupra Italiei, cât şi asupra întregii Uniuni, a avertizat Mario Monti. “Italienii nu trebuie să cedeze în faţa iluziei că ar exista soluţii magice”, avertizează şi şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. RFI

Primul plan transnaţional contra crizelor bancare: Guvernele au puterea de a prelua controlul băncilor mari, pe care le pot fragmenta. După patru ani de la criza financiară globală, SUA şi Marea Britanie au prezentat prima strategie transna­ţională prin care cele două ţări, gazdele unora dintre cele mai mari centre financiare ale lumii, vor să rezolve problema băncilor considerate “prea mari pentru a se prăbuşi”. Planul dă guvernelor puterea de a prelua controlul băncilor cu probleme, de a le fragmenta, de a destitui manageri şi a obliga acţionarii să suporte pierderi astfel încât salvarea instituţiilor financiare să se facă fără cheltuieli din buzunarul contribuabilului. Planul a fost construit în jurul ideii ca o singură autoritate naţională de reglementare să preia res­ponsa­bilitatea pentru supravegherea procedurii de insolvenţă pentru o bancă cu an­vergură interna­ţio­nală. Washingtonul şi Londra încearcă astfel să prevină incertitudinile şi confuziile de genul celor care au însoţit prăbuşirea, în 2008, a băncii americane de investiţii Lehman Brothers, în urma căreia lumea financiară a fost aruncată într-una dintre cele mai grave crize de după cel de-Al Doilea Război Mondial, scrie BBC. Prin noua abordare, cele două guverne se vor asigura că serviciile esenţiale ale băncilor vor constinua să funcţioneze pe timp de criză, că operaţiunile din străinătate vor fi protejate şi că managerii vinovaţi sunt destituiţi. De asemenea, băncile mari, precum Barclays şi Royal Bank of Scotland, în Marea Britanie, şi Citigroup şi JP Morgan în SUA, vor fi obligate să deţină suficient capital şi datorii pentru a putea absorbi pierderile cauzate de procesul prin care instituţia este repusă pe picioare. “O strategie pentru instituţiile care au dat faliment sau pentru cele active la nivel global, cu importanţă sistemică, dar care sunt în procedură de faliment ar trebui să oblige acţionarii şi creditorii care nu au garanţii să-şi asume pierderi şi să facă managementul să răspundă pentru greşeli”, se arată într-un document publicat în comun de US Federal Depozit Insurance, o agenţie independentă a Congresului american creată pentru asigurarea stabilităţii şi păstrarea încrederii în sistemul financiar al ţării, şi Banca Angliei. Integral in Ziarul Financiar.

Premiul Nobel pentru Pace, subiect plin de controverse în presa europeană. Pe 10 decembrie, Uniunea Europeană a primit Premiul Nobel pentru Pace, succes care, în presa europeană a stârnit controverse. Pe de o parte, au existat ziare care au atras atenţia că Uniunea Europeană  nu merită să fie câştigătoarea acestui premiu, dar au existat şi publicaţii care au încurajat evoluţia Uniunii. Ziarul britanic „The Telegraph“ cataloghează câştigarea Premiului Nobel pentru Pace de către Uniunea Europeană ca fiind absurd, având în vedere lipsa de implicare a acesteia în tensiunile generate de criza monedei euro. „Pentru Uniunea Europeană, premiul va reprezenta exact ceea ce acest proiect merită. Încă o dată, ruptura dintre elita de la Bruxelles şi cei 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii va fi resimţită.“ Ziarul polonez „Gazeta Wzborcza“ subliniază faptul că de mai bine de 70 de ani, statele Uniunii Europene nu au cunoscut experienţa războiului. „Pentru ei, pacea nu are gust, culoare sau mireasmă. E ca aerul. Nu cunosc pe nimeni care să fie fericit doar pentru că respiră. E greu să-ţi imaginezi că într-o zi cineva îţi va interzice să respiri. Uniunea Europeană merită Premiul Nobel doar pentru faptul că un asemenea gând nu ne-a trecut niciodată prin minte.“ „Dutch daily Trouw“ este de părere că acordarea Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene vorbeşte mai degrabă  despre trecutul ei, decât despre viitor. „Cetăţenii ar trebui să decidă ce fel de Europă doresc. Un vot pentru Parlamentul European nu reprezintă  alegerea liderului sau al programului politic de guvernare. Numai când alcătuirea Comisiei va fi corelată  cu orientarea politică a Parlamentului, vocea cetăţenilor se va face auzită în cadrul conducerii Uniunii Europene. În acest fel, UE va fi demnă de Premiul Nobel, nu numai privind trecutul ei, ci şi viitorul“. Acest subiect este comentat şi într-un editorial din ziarul portughez „Diario de Noticias“. „Dacă ne gândim cât de paşnică a devenit Europa de Vest de cand s-a înfiinţat Uniunea Europeană, poate că alegerea comitetului din Norvegia devine uşor de înţeles. Fiind state fondatoare ale Comunităţii Economice Europene, între Franţa şi Germania riscul apariţiei unor conflicte este foarte scăzut. De asemenea, acest premiu poate fi privit ca un compliment pentru trecut, dar şi ca imbold menit să stimuleze progresul acestui proiect european“. „Criticile legate de câştigătorul de anul acesta al Premiului Nobel Pentru Pace au fost dure şi rapid împrăştiate“, comentează  cotidianul suedez „Sydsvenksan“. „Decizia a creat controverse, însă criticile şi opoziţia sunt esenţiale pentru buna funcţionare a unei uniuni alcătuite din 27 de state care militează pentru pace, democraţie şi libertate. În cotidianul suedez „Dagens Nyheter“, Stefan Jonsson şi Peo Hansen au relatat o imagine mai puţin flatantă a Uniunii Europene. Statele fondatoare ale Comunităţii Economice Europene, Franţa şi Germania, au ca interes comun exploatarea Africii. Nicio ţară şi nicio asociaţie inter-guvernamentală nu va dori să transforme lumea într-un loc mai bun, fără să îşi satisfacă şi propriul interes.  Uniunea Europeană este o uniune care se află într-un proces continuu şi este important ca un astfel de proiect să nu fie subapreciat. Aduce Adevarul.

Vezi postarea anterioara.

Schimbarea legislatiei electorale

Noua legislație electorală a fost concepută pentru lărgirea dreptului la “votul universal masculin”, proclamând dreptul la vot al tuturor cetățenilor care împliniseră vârsta de 21 de ani, inclusiv al militarilor activi, cu limitarea sus-numitului drept al persoanelor care deținuseră funcții importante pe vremea dictaturii Conducătorului Statului, mareșalului Ion Antonescu. Ultima prevedere dat naștere la multe abuzuri, administrația luând decizii arbitrare, eliminând din viața politica numeroase personalități politice supuse judecății “comisiilor de epurare”, (toate controlate de PCR), sau a Tribunalelor Poporului (împuternicite să investigheze crimele de război și sprijinite constant de propaganda de partid comunistă).

Decizia de a permite militarilor activi și funcționarilor publici să voteze a fost gândită pentu a întări șansele de câștig ale comuniștilor. În preajma alegerilor, cabinetul lui Groza avea controlul complet asupra administrației publice la nivel central și local și controla toate canalele de comunicație dintre organele administrației și populație. Sursele sovietice din acele vremuri reflectă convingerea comuniștilor români că funcționarii publici și militarii aveau să asigure cam un milion de voturi stângii.

Un raport al Ambasadei Sovietice din București din 15 august 1946 îl informa pe Andrei Vîșinski asupra modificărilor aduse legii electorale și nota faptul că liderii partidelor istorice, Iuliu Maniu și Dinu Brătianu, îl rugaseră pe regele Mihai să nu aprobe noile prevederi. Celor două partide nu li se permisese să aibă nicio contribuție la elabolarea noii legislații.

Estimarile pre-electorale

Cu câteva luni înainte de alegeri, liderii comuniști își exprimaseră încrederea în șansele de câștigare a 70 până la 80% din mandatele de deputat (declarațiile ministrululi justiției Lucrețiu Pătrășcanu și a ministrului afacerilor interne Teohari Georgescu), sau chiar a 90% (Miron Constantinescu, șeful ziarului comunist Scînteia). Fostul ministru de externe Constantin Vișoianu se plângea lui Adrian Holman, ambasadorul britanic la București, că BPD-ul își asiguraseră toate mijloacele pentru a câștiga alegerile prin fraudă. Archibald Clerk-Kerr, după vizita sa din România, nota că, în țară, nimeni nu mai credea că alegerile vor fi libere, în ciuda faptului că Vîșinski nu credea că, dacă nu erau ajutați în mod serios, comuniștii români nu ar fi fost capabili să câștige mai mult de 10% din mandatele parlamentare.

Diplomatul american Burton Y. Berry nota că până și Groza aproba toate procedurile frauduloase, afirmând în discuțiile cu o terță persoană că alegerile aveau să fie o competiție a măsluirii votului popular între două tabere: cea a premierului și a Secretarului General al PCR Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe de-o parte, și cea a “cominterniștilor” în frunte cu Emil Bodnăraș, pe de altă parte. În conformitate cu afirmațiile lui Berry, Groza și Dej ar fi fost mulțumiți cu un procent de 60% și o mai scăzută fraudă electorală, în vreme ce Bodnăraș visa la un rezultat de 90% W. Averell Harriman, amintindu-și de discuțiile sale cu Vîșinski, afirmă că ministrul sovietic considera că un procent de 70% ar fi fost cel mai credibil. În schimb, ambasadorul sovietic Serghei Kavtaradze afirmase că “prin anumite tehnici, BPD poate câștiga 90% din voturi”. Ana Pauker a amintit și ea de aceste “technici” într-o conversație cu oficialii sovietici. Ea avea însă credința că rezultatele finale nu vor trece de 60%. Pauker își mai exprima de asemenea temerea că, în ciuda rezultatelor bune ale coaliției BPD, populația avea să-i considere pe comuniști minoritari în rândul alianței.

Valul de zvonuri optimiste lansate de propaganda de stânga nu era decât o metodă de a obișnui populația cu ideea normalității unei victorii zdrobitoare a BPD și de a face rezultatele mult mai puțin suspecte în ochii observatorilor. Alte documente sovietice din 6 și respectiv 12 noiembrie fac rezumatul conversației oficialilor sovietici cu Bodnăraș, care recunoștea că se fac preparative pentru marea fraudă electorală. Prin comparație cu rezultatele oficiale, estimările lui Bodnăraș nu difereau cu mai mult de un procent. Kavtaradze și-a exprimat termerile că anumite informații despre preparativele făcute pentru fraudarea alegerilor vor ajunge pe căi oculte și în tabăra opoziției, PCR putând astfel să piardă voturi prețioase datorită încălcării regulilor acțiunilor conspirative.

Abuzurile comunistilor

Perioadele campaniei electorale și a alegerilor propriu zis au fost marcate de violențe și acțiuni de intimidare generală executate de detașamente ale BPD-ului. Într-un caz, la Pitești, membrii BPD au ucis un lider local al PNȚ-ului.

Mai înainte de alegeri, libertatea de asociere a fost drastic redusă printr-o serie de legi. Burton Y. Berry amintea că Groza recunoștea caracterul limitativ al decretelor cu putere de lege inițiate de guvern, dar le considera ca fiind necesare pentru asigurarea ordinei și liniștii în țară. Dezvoltând ideea, premierul român ar fi afirmat că guvernul încerca să prevină “provocările” extremiștilor de dreapta și în egală măsură a celor de stânga, dezordinile din timpul alegerilor putând duce la îndepărtarea lui din fruntea guvernului de către comuniști. În legătură cu arestarea mai multor angajați români ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii din București, se spune că Groza ar fi pretins că el a încercat să-i elibereze, dar comuniștii s-au opus inițiativei sale. Într-un context semioficial, premierul român a mai afirmat în februarie 1946: “Dacă reacționarii câștigă, credeți că noi îi vom lăsa să trăiască [încă] 24 de ore? Vom reacționa imediat. Vom apuca în mâini ce putem și vom ataca”.

Berry amintea că premierul afirmase că evalua angajamentul României față de organizarea de alegeri libere diferit de cererile Aliaților occidentali, bazându-se pe “interpretarea rusească a «libere și naîngrădite»”. Un efect al măsurilor legislative a fost reducerea intervenției autorităților judiciare în supravegherea procesului electoral. Aceasta a căzut în sarcina autorităților locale, cele mai multe dintre ele controlate deja de sprijinitorilor comuniștilor.

Încă de la începutul campaniei electorale, toate resursele statului au fost mobilizate în ajutorul BPD-ului. Cifrelele amintite de Victor Frunză includ, printre alte investiții, peste 4 milioane de broșuri de propagandă, 28 de milioane de foi volante, 8,6 milioane de caricaturi tipărite și 6,6 milioane de afișe.

Consecințe

Rezultatele alegerilor a confirmat intrarea României pe orbita Uniunii Sovietice și apartenența ei efective la blocul răsăritean odată cu izbucnirea Războiului Rece. Pe 19 noiembrie, cele trei partide de opoziței: Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc și facțiunea lui Constantin Titel Petrescu desprinsă din Partidul Social Democrat, au protestat în mod oficial, acuzând guvernul Groza de falsificarea votului. Miniștrii fără portofoliu, Mihail Romniceanu (PNL) și Emil Hațieganu (PNȚ), au demisionat la scurtă vreme după anunțarea rezultatelor oficiale. Petre Țurlea considera că protestul a avut un rezultat nesemnificativ, dată fiind tradiția protestelor similare din perioada interbelică, care erau făcute pentru încălcări mult mai mici ale procedurilor de vot.

În aceeași lună, guvernul britanic al premierului Clement Attlee, prin reprezentantul Adrian Holman l-a anunțat pe ministrul român de externe Gheorghe Tătărescu că, datorită numeroaselor ilegalități înregistrate în timpul votului, nu recunoaște rezultatul alegerilor din România.

Pe 4 ianuarie 1947, ambasadorul român în Statele Unite Mihai Ralea a primit din partea guvernului american o scrisoare prin care se reproșa “încălcarea spiritului și literei” înțelegerilor Conferinței de la Moscova și Înțelegerii de la Ialta. Deși Ralea, un membru al Frontului Plugarilor aliat de conjunctură al comuniștilor, și-a exprimat preocuparea pentru atitudinea americanilor, el a apelat de asemenea la SUA pentru a nu lăsa România în spatele Cortinei de Fier. În august 1946, Berry afirma că avea informații despre faptul că Groza intenționa să strângă relațiile cu alte țări aflate în sfera de influență sovietică și în care era prezentă Armata Roșie, ca un prim pas spre o uniune vamală. Planul, sprijinit și de liderii comuniști bulgar Gheorghi Dimitrov și iugoslav, Josip Broz Tito, nu a fost pe placul lui Iosif Vissarionovici Stalin, iar după ruptura iugoslavo-sovietică a fost abandonat definitiv.

În lunile care au urmat, comuniștii și-au concentrat acțiunile pe reducerea la tăcere a opoziției și pe câștigarea monopolului puterii. În vara anului 1947, Afacerea Tămădău a asigurat pretextul pentru eliminarea din viața politică a țărăniștilor și liberalilor, interzise în mod oficial după punerea sub acuzare a lui Iuliu Maniu și judecarea lui într-un proces spectacol. Partidul Național Liberal-Tătărescu, care a început să critice guvernul Groza cam în aceeași perioadă, s-a retras din BPD, dar a fost implicat în scandalul Tămădău, toți liderii săi fiind înlocuiți cu persoane loiale comuniștilor. Comuniștii i-au absorbit în cele din urmă pe social-democrați, formându-se așa numitul Partid Muncitoresc Român.

La sfârșitul lunii decembrie a anului 1947, regele României Mihai I a fost forțat să abdice. Pe 30 decembrie 1947 a fost proclamată Republica Populară Română, primul stadiu al regimului comunist în România.

Bibliografie, note si citate:

Lucian Boia, ed., Miturile comunismului românesc, Editura Nemira, București, 1998
Dosarele Istoriei, 11 (51)/2000
Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, Editura Polirom, Iași, 2005
Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Editura Humanitas, București, 1990
Bozgan, Mihai (10 august 2010). „Anul electoral 1946”. Muzeul Național de Istorie al României
WikiCommon under GNU

Nota: In acceptia modernă, un perpetuum mobile este un dispozitiv care îti mentine o miscare ciclică permanentă încălcând legile de conservare acceptate, sau încălcând ireversibilitatea fenomenelor din natură, ireversibilitate de asemenea acceptată. (DEX)

Acum aproape 3 ani, la data de 19 inuarie 2010, scriam un articol pe care l-am intitulat “Pe drumul spre un orfelinat politic”, cred ca este necesar sa-l recitim astazi in perspectiva celor doi ani care au trecut. Majoritatea celor care au comentat atunci comenteaza si astazi si au comentat si ieri, recititi-va ca un fel de  exercitiu de memorie.

***

Incet, dar sigur, parti substantiale ale electoratului incep sa devina “orfani” politici. Din punct de vedere al electoratului, acest lucru nu poate fi o problema prea mare, problema ar trebui sa fie a partidelor.  Din nefericire pentru corifeii politichiei dambovitene, majoritatea se  asemana generalilor care se pregatesc pentru bataliile trecutului, care exact ca  in istorie vor fi diferite in viitor. Intr-un cuvant, au capatat orbul-gainilor. Este adevarat ca nu in fiecare zi omul de rand se intreaba cu cine va vota in 2012 sau in 2014, dar  asta nu-l deranjeaza de a injura cotidian pe cei pe care i-a sustinut si care-l  “pocnesc” tot timpul cu opacitatea lor si cu bisnita politica cotidiana.

Pentru politicieni trecerea vremii aduce numai beneficii: o masina mai noua, un calculator mai performant, niste comisioane din ceva  bisnita si vesnicele   aranjamente pe sub masa pentru mai multa putere si mai mare vizibilitate. Asa vad politicienii activitatea politica; ei au luptat pentru aceste beneficii si doresc acum sa aiba placerea de a le folosi.

Pentru cetatenii care devin electorat cu cateva luni inaintea alegerilor si redevin contibuabili dupa lucrurile stau complet diferit. Majoritatea noastra constientizam ca “transparenta” este numai un cuvant si majoritatea promisiunilor electorale nu vor fi respectate nici de aceasta data, asa cum nu au fost respectate niciodata din ‘89 incoace.  Numarul somerilor pentru mine nu este o cuantificare aritmetica, acesta reprezinta sute de mii de oameni sau zeci de mii de familii care au incetat sa traiasca decent si care   isi consuma anii productivi in asteptarea unor solutii care nu au de unde sa vina. Exact aici incepe ruperea dintre omul de rand si reprezentantul lui politic.

Am ales un partid de dreapta, care prin politicile lui sa-si ajusteze o administratie mai mica, mai ieftina si mai eficienta, care sa-mi micsoreze taxele si sa-mi permita sa investesc munca si bani pentru a crea locuri de munca si sa traiesc mai bine din investitia mea, din eforturile mele si din provocarile pe care mi le asum. Icsulescu  a ales un partid de stanga pentru a-si asigura niste masuri de protectie prin care eu angajatorul sa-i platesc contributiile sociale, sa-i acord  un salariu decent si sa-i acord respectul pe care-l merita. Isculescu nu este dusmanul meu, el este partenerul meu, sigma noastra ne produce o existenta onorabila, ficaruia dupa investitia lui si pericolelor la care se expune. Asta se numeste capitalism al secolului XXI, decenta si solidaritate intre oameni si eforturile lor pentru o viata mai buna.

Am ales un partid de dreapta care aplica o legislatie feudala, care taie gastele populatiei in loc sa le gaseasca un islaz, in care sa pasca in liniste si sa traim din ouale lor.  Am ales un partid de stanga la fel de feudal, cu oameni care se ocupa de vrajitori, vrajitorii si imparteli la sindicatele aservite si clientela lor electorala, in loc sa aiba grija cu adevarat de cei care i-au ales.

Slava Domnului, nu traiesc numai in blogosfera si pasurile mele sunt REALE, comune cu ale multor oameni, care nu sunt formati digital, sunt oameni vii care au nevoie de bani adevarati cu care sa traiasca, locuri de munca care sa produca acesti bani si servicii sociale pe care politicieni lu’ peste trebuie sa le asigure.  Nu se poate ca primul lucru pe care un ministru de finante il face este sa-si angajeze o trupa de bufoni care sa ne explice de ce trebuie sa platim mai multe taxe. In acelasi timp, avem nevoie de o opozitie reala, care nu se ocupa de ezoterismul familiei Geoana ci de “lupta” impotriva acestor  bufoni si seful lor.

Sper ca aici va incepe orfelinatul nostru politic pe care pana la urma il vom impune lor. Alternativa ar fi inca niste promisiuni care nu vor  fi respectate.

Bună dimineata intr-o zi de luni. Rezultate Alegeri Parlamentare 2012. CSOP: USL a câștigat cu 54,5%. Alianța Dreptei este pe locul doi – 19%. Procentul românilor care au refuzat să răspundă la exit-poll este mare: 9%. UDMR are emoţii în legătură cu intrarea în Parlament. USL pare să-şi fi ajudecat o victorie confortabilă la alegerile parlamentare de ieri. Toate exit-poll-urile făcute publice după închiderea urnelor arată că Uniunea a obţinut între 55 şi 57% din voturi, în timp ce principalul competitor, ARD este cotată cu un procent între 18 şi 21%, insuficient pentru a putea emite pretenţii la formarea viitorului guvern. Conform exit-poll-ului realizat de CSOP pentru B1 TV, USL a obţinut 55 % la votul politic pentru Senat şi 54% la cel pentru Camera Deputaţilor. Pe locul doi s-a plasat ARD, cu 19%, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor. Locul al treilea a fost adjudecat de PPDD, cu 10 %. PRM a obţinut 1 % ratând intrarea în Parlament. De luat în seamă este că 9% dintre cei chestionaţi au refuzat să spună cu cine au votat. Cifre similare vin şi de la celelalte institute de sonda- rea a opiniei publice. USL a obţinut 57%, ARD -18%, iar PP-DD – 13%, po- trivit sondajului re- alizat de CURS şi Avangarde pentru TVR. Exit-poll-ul realizat de CSCI pen- tru România TV ară- ta că USL a obţinut 57 % la votul politic, ARD a primit 21 % din voturile alegătorilor, iar PP-DD – 11 %. Astfel, potrivit RTV, USL a obţinut 62% din totalul mandatelor parla- mentare, urmat de ARD cu 22 % mandate, PP-DD- cu 11% şi UDMR cu 5%. Potrivit exit-poll-ului realizat de CCSB pentru Antena 3, USL a obţinut 57% (58% la Senat şi 56% la Camera Deputaţilor), ARD, 19% la ambele Camere, iar PP-DD în jur de 14%.Integral in Evz.

Majoritate USL ca pe vremea FSN. Avantajul, folosit pentru modificarea Constituţiei. USL are între 55 şi 57% în exit-poll-urile prezentate  după alegerile parlamentare de ieri. Este cel mai mare scor obţinut de o formaţiune după FSN care a avut 66% la alegerile din 199. Deşi la primele alegeri libere care au urmat Revoluţiei din 1989 au concurat 72 de formaţiuni politice, Frontul Salvării Naţionale, condus de Ion Iliescu, a obţinut 66% din voturile românilor. Vechiul partid politic din care s-a desprins actualul PSD, a câştigat întrecerea electorală  pe 20 mai 1990, în celebra “Duminică a Orbului.” USL a câştigat, detaşat, alegerile de ieri, potrivit exit-poll-urilor. Astfel, potrivit sondajul CURS – Avangarde prezentat de televiziunea publică, USL a obţinut 57,58% din voturi, ARD 18,57%, PPDD – 13,05%, iar UDMR – 5,16%. Potrivit sondajului CCSB prezentat de Antena 3, USL ar fi obţinut 56,8%, ARD – 19%, PPDD – 13,8% iar UDMR – 5,1%. Pe parcursul întregii zile, liderii USL şi-au făcut calcule pe baza sondajelor de opinie, sperând să aibă o majoritate largă. Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, aveau date din care reieşea că vor obţine peste 50% din voturi, dar încercau să îşi mobilizeze activul de partid astfel încât să îşi maximizeze câştigul. Obiectivul USL era obţinerea a 55-60% din voturi, astfel încât să aibă două treimi din mandate în viitorul Parlament. O asemenea majoritate ar avantaja USL din două puncte  de vedere. Pe de o parte, dacă alianţa câştigătoare ar obţine două treimi din locurile din viitorul Parlament, ar avea şanse sporite să blocheze eventualele încercări ale lui Traian Băsescu de a „sparge“ majoritatea USL. Cu alte cuvinte, cu cât creşte numărul senatorilor şi deputaţilor USL, cu atât va trebui Traian Băsescu să determine mai mulţi parlamentari să voteze un alt premier decât Victor Ponta. Integral in Adevarul.

Numărătoare USL: PSD şi PNL au până acum 346 de mandate. Scor record în alegeri. Cele 57 de procente din exit-uri s-au transformat în numărătoarea paralelă a USL în 346 de mandate, la o socoteală cu un număr de parlamentari de 470, rezultând astfel o pondere a Uniunii Social Liberale de 73,6%. Datele au fost prezentate de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, potrivit căruia USL a închis toate colegiile de deputat şi senator din 25 de judeţe, inclusiv Bucureşti. În calculele USL dacă numărul de mandate va creşte la redistribire spre 500, PSD şi PNL ar avea controla 69,2% din viitorul parlament. Dacă postuile vor ajunge la 520, USL va deţine 66,5%. Rezultatele exit poll la Alegeri Parlamentare 2012 au dat câştigător USL, care ar fi obţinut 56,96 % din voturi la Cameră şi 57,58 % din voturi la Senat, fiind urmată de ARD cu 18,12% la Cameră şi 18,87 % la Senat, PPDD cu 12,95% şi 13,09 %, iar UDMR a luat 5,19% şi 5,16 %.mediat după prezentarea rezultatelor exit poll-urilor, Victor Ponta a anunţat că USL va începe o negociere cu UDMR pentru constituirea unei majorităţi constituţionale. Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a a confirmat că discuţiile vor începe mâine. “Avem nevoie de stabilitate, nu de certuri”,  a spus Kelemen. În acelaşi timp, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat că “nu mai este niciun dubiu” că Victor Ponta va fi premier. În vreme ce USL îşi face planurile pentru un nou mandat la guvernare, în tabăra ARD lucrurile se complică. Liderul PDL Vasile Blaga riscă să nu intre în parlament, la fel şi şeful Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu. De altfel, niciunul dintre liderii alianţei nu au obţinut jumătate plus unu din voturile din colegiu, mandatele jucându-se la redistribuire. Singura care şi-a anunţat victoria a fost Elena Udrea. Secretarul general al PSD Liviu Dragnea a anunţat că, potrivit numărătorii paralele a USL, PSD şi PNL a câştigat toate locurile de senator şi deputat din 25 de judeţe, inclusiv Bucureşti, având până în acest moment 346 de mandate. Dragnea a spus că, dacă numărul de parlamentari va rămâne de 470, USL ar avea 73,61% din mandate, dacă va fi de 500 scorul USL ar fi de 69,2%, iar dacă va fi de 520, USL ar avea 66,5%. Integral in Gandul.

USL câştigă, suspansul privind numirea premierului continuă. USL câştigă alegerile fără emoţii, potrivit sondajelor, dar liderii PNL şi PSD rămân în suspans până la nominalizarea premierului. Electoratul cel mai loial USL se dovedeşte a fi cel din sudul ţării, unde mai ales secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a reuşit din nou să-şi mobilizeze simpatizanţii în mai mare măsură decât au putut-o face liderii PDL în vestul ţării în fiefurile ARD, fără să fie timorat de acuzaţiile de fraudă din perioada referendumului pentru demiterea preşedintelui pe care le cercetează  Parchetul General. Majoritatea electoratului USL trăieşte în mediul urban, potrivit IRES, şi sub 20 la sută din cei care au votat pentru Uniunea Social-Liberală au terminat liceul. Potrivit sondajelor, 80 la sută din adepţii USL nu au încredere în justiţie şi mai mult de jumătate din ei nu încredere în Guvern, deşi Executivul este format din cei pe care i-au votat. În plus, 67 la sută din votanţii USL nu au încredere în Uniunea Europeană. De partea cealaltă 16 la sută din votanţii ARD au peste 65 de ani, faţă de numai 10 la sută din cei care preferă USL. O treime din electoratul total al Uniunii Social-Liberale se află în Transilvania şi sub 20 la sută în Moldova. Încrederea în instituţii se manifestă în oglindă la electoratul USL, faţă de cel al ARD; astfel, de pildă, 90 la sută din cei care votează Alianţa pentru România Dreaptă au un nivel scăzut de încredere în Guvern, în vreme ce peste 95 la sută din alegătorii lui Crin Antonescu au încredere scăzută în Preşedinţie. Integral in Romania Libera.

Victor Ponta: USL va incepe discutiile cu UDMR pentru a forma o majoritate parlamentara/ In perioada urmatoare, cine va ridica sabia, de sabie va muri. Presedintele PSD Victor Ponta a anuntat duminica seara, de la Targu Jiu, ca a discutat cu presedintele UDMR Kelemen Hunor care l-a asigurat ca UDMR este dispusa sa colaboreze cu USL pentru a forma o majoritate parlamentara. Totodata, Ponta le-a cerut actorilor politici sa inteleaga ca Romania are nevoie de pace si reconstructie avertizand ca “in perioada urmatoare, cine va ridica sabia, de sabie va muri”. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni dimineata sa inca se poarta discutii cu Uniunea Democrata Maghiara din Romania, formatiune cu care nu s-a stabilit inca incheierea unei aliante. Antonescu spune ca discutiile cu UDMR vizeaza mai ales reforma constitutionala – prioritate pentru USL.[…] Intr-o interventie ulterioara la Romania TV, premierul Victor Ponta a declarat ca Romania “are nevoie de pace”, pentru ca “indiferent cat de dura a fost campania, de maine trebuie sa reconstruim, am distrus destul”. “Oricine va dori sa continue razboiul va disparea de pe scena politica”, a adaugat Ponta. Integral la HotNews.