Author: theophyle

Tratamentul prescris de Germania pentru supravieţuirea Europei: „muncă din răsputeri“ şi cheltuieli mai mari cu educaţia. Într-o lume în care noi modele economice prind contur şi se impun, Europa poate rămâne competitivă şi-şi poate păstra cel mai generos sistem de protecţie socială doar dacă “munceşte din răsputeri” şi cheltuie mai mult pe educaţie şi cercetare şi îşi reformează pieţele muncii şi sistemele de taxare. Acesta este tratamentul de supravieţuire într-o eră a globalizării prescris de cancelarul german Angela Merkel, cel mai puternic politican al Europei creditat de mulţi alţi lideri europeni ca autorul reţetelor anticriză bazate pe cure cu exces de austeritate. “Dacă în prezent Europa găzduieşte puţin mai mult de 7% din populaţia globului, produce aproximativ 25% din PIB-ul global şi finanţează 50% din cheltuielile globale cu securitatea socială, este evident că va trebui să muncească din răsputeri pentru a-şi păstra prosperitatea şi modul de viaţă”, a afirmat Merkel într-un interviu acordat publicaţiei britanice Financial Times. Europa nu mai este model de dezvoltare – Recomandările vin în contextul în care mai multe economii mari ale zonei euro şi Uniunii Europene, printre care Spania, Italia, Marea Britanie şi chiar Franţa caută cu disperare mijloace pentru a deveni mai competitive, zona euro s-a împotmolit în recesiune frânând creşterea economică în alte regiuni ale Europei, iar investitorii atenţionează că sunt descurajaţi de incertitudinile economice şi politice care planează asupra uniunii monetare. “Găsesc îngrijorător că mulţi oameni din Europa presupun pur şi simplu că, alături de SUA, Europa asigură singurul model de referinţă pentru întreaga lume, că Europa este puternică prin tradiţie şi că toată lumea se uită la noi”, a spus Merkel. “Dar au apărut alte modele, China, India, Japonia, Brazilia, iar acestora li se vor alătura alte ţări care muncesc din răsputeri şi fac eforturi pentru a fi inovatoare”, a continuat ea. Integral in Ziarul Financiar.

Americanii au ales cele mai bune companii aeriane ale Europei și ale lumii. Dintre toți operatorii aerieni ai Europei, TAP Portugal a fost aleasă drept cea mai bună linie aeriană de pe bătrânul continent, păstrându-și poziția pentru al doilea an consecutiv. În topul realizat de către Global Traveler, TAP este urmată de operatorul german Lufthansa, respectiv SWISS. La capitolul cea mai bună companie din lume, locul întâi a fost ocupat de către Singapore Airlines. Companiile aeriene au fost premiate și la alte categorii precum ”cea mai bună companie la servicii First Class” (Emirates), ”cel mai bun business class” (British Airways) sau ”cea mai bună companie în ceea ce privește serviciile la bord” (Asiana Airlines). Pentru zborurile transatlantice, Lufthansa a a primit coronița, în timp ce, pentru siguranță El Al Israel Airlines a fost în fruntea listei. Când vine vorba de însoțitorii de bord, cei mai apreciați au fost cei de la Asiana Airlines, însă dacă se iau în calcul uniformele acestora, cele mai apreciate sunt cele de pe Etihad Airways. La capitolul mâncare, cea mai apreciată companie a fost Alitalia Privind către lounge-urile operatorilor aerieni, cele mai bune sunt ale companiei Emirates, însă cel mai bine se mănâncă în aeroportul din Singapore. Rămânând ”la sol”, cel mai bun aeroport a fost desemnat Incheon Airport, din Coreea de Sud, inaugurat în 2001. Global Traveller a premiat și cel mai bun model de avion, câștigătorul fiind Boeing 747, respectiv cea mai bună alianță aeriană – aceasta fiind One World. Capital.

Le Monde: Republica Moldova, încotro ? Sub titlul “În Republica Moldova timpul s-a oprit” cotidianul francez Le Monde publică un lung reportaj realizat de trimisul special Mirel Bran. “O ţară ruptă în două, între Est care reprezintă trecutul şi Vest, viitorul, care rămâne cea mai săracă din Europa chiar şi la 20 de ani după ce şi-a cucerit independenţa“.Ziaristul e izbit de la bun început de “acest miros care-i aduce aminte de comunism, şi anume un amestec de păcură sovietică cu ceva mai agreabil, un pământ negru şi mineral care face parte din bogăţia acestei ţări aflate la doar trei ore de zbor de Paris“.Le Monde îşi invită aşadar cititorii s-o ia pe urmele fotografului iberic cu toate că acesta descrie şi el “o tară gri, fără prea multe lumini seara la ţară şi în care simţi că trăieşti într-o altă epocă”. Statuile lui Lenin sunt încă numeroase, “o amintire încă dureroasă din epoca stalinistă când o bună parte din moldoveni a fost deportată în Siberia.Fostul teritoriu românesc a fost anexat de URSS apoi şi-a căpătat independenţa în 1991″, reaminteşte Le Monde subliniind cazul Transnistriei, “o regiune rusofonă care s-a autoproclamat independentă cu sprijinul Moscovei“. De două decenii “Moldova îşi caută identitatea între Est, care reprezintă trecutul său, şi Vest, perceput ca un viitor prosper”.Ţara este de asemenea un adevărat “cocktail etnic”, populată în mare parte din etnici români dar şi ruşi, găgăuzi, câţiva romi şi germani. Românofonii visează tot mai mult la o reunificare cu patria-mamă, aderarea României la UE în 2007 făcând ţara vecină să fie foarte atractivă. De altfel, mai scrie acelaşi Mirel Bran în Le Monde, “România furnizează paşapoarte tuturor moldovenilor care pot să-şi demonstreze originile româneşti. În schimb, rusofonii preferă să voiajeze în sens opus, mai degrabă spre Moscova unde speră să-şi găsească un loc de muncă ce le lipseşte în Moldova”. Un sfert din populaţia fostei republici sovietice – adică un milion de persoane – lucrează dealtfel în străinătate, “bani fără de care cei de acasă, mai ales cei din provincie, nu ar putea supravieţui în această ţară, cea mai săracă din Europa, cu un venit mediu de circa 180 de euro pe lună” conchide Le Monde. RFI.

Viitorul buget scindează UE. Şefii de stat şi de guvern europeni s-au despărţit fără a se înţelege asupra bugetului comunitar pe următorii şapte ani. Deşi mulţi spun că nu e grav, poziţiile statelor UE par ireconciliabile. Reuniunea la vârf extraordinară pentru stabilirea bugetului multianual s-a încheiat fără rezultat. Nu a fost o surpriză că lucrările s-au încheiat aşa, de vreme ce cancelarul german Angela Merkel şi alţii vorbiseră despre această posibilitate deja de joi, 22 noiembrie, când au sosit la Bruxelles. Dezamăgire există totuşi, iar o nouă încercare de ajungere la un consens a fost stabilită pentru anul viitor. Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, s-a arătat totuşi optimist, apreciind că dezbaterile “au demonstrat o doză suficientă de posibilităţi de apropiere, astfel că o înţelegere ar putea fi posibilă la începutul anului viitor.” Climat tensionat – De fapt, negocierile au demonstrat mai degrabă cât de tensionată e starea de spirit generală. Criza economică, caracterizată şi de pachetele de ajutorare în valoare de multe miliarde, de cereri de solidaritate în schimbul cărora se pretind severe măsuri de austeritate, şi-a lăsat amprenta şi asupra tratativelor bugetare. Van Rompuy a încercat să medieze între diversele poziţii vreme de două zile, în parte prin discuţii tete a tete, în parte în plen, dar fără niciun rezultat. Ultima sa propunere a fost un buget de aproximativ 1000 de miliarde de euro, cu aproximativ 100 de miliarde mai puţin decât ultima propunere a Comisiei Europene. Această reducere nu a fost însă considerată suficientă de principalii contributori, deci de ţările a căror contribuţie la bugetul comunitar depăşeşte încasările ulterioare. Între aceste ţări se numără şi Olanda. Şeful guvernului olandez, Mark Rutte, a declarat în context: “În Olanda facem economii, facem economii în întreaga Europă. Şi Europa trebuie să demonstreze că este dispusă să strângă cureaua”. Integral la DW

“The Israeli Periphery is republished with permission of Stratfor.”

By Reva Bhalla

The state of Israel has a basic, inescapable geopolitical dilemma: Its national security requirements outstrip its military capabilities, making it dependent on an outside power. Not only must that power have significant military capabilities but it also must have enough common ground with Israel to align its foreign policy toward the Arab world with that of Israel’s. These are rather heavy requirements for such a small nation.

Security, in the Israeli sense, is thus often characterized in terms of survival. And for Israel to survive, it needs just the right blend of geopolitical circumstance, complex diplomatic arrangements and military preparedness to respond to potential threats nearby. Over the past 33 years, a sense of complacency settled over Israel and gave rise to various theories that it could finally overcome its dependency on outside powers. But a familiar sense of unease crept back into the Israeli psyche before any of those arguments could take root. A survey of the Israeli periphery in Egypt, Syria and Jordan explains why.

Maintaining the Sinai Buffer

To Israel’s southwest lies the Sinai Desert. This land is economically useless; only hardened Bedouins who sparsely populate the desert expanse consider the terrain suitable for living. This makes the Sinai an ideal buffer. Its economic lifelessness gives it extraordinary strategic importance in keeping the largest Arab army — Egypt’s — at a safe distance from Israeli population centers. It is the maintenance of this buffer that forms the foundation of the 1979 peace treaty between Egypt and Israel.

The question percolating in Israeli policy circles is whether an Islamist Egypt will give the same level of importance to this strategic buffer. The answer to that question rests with the military, an institution that has formed the backbone of the Egyptian state since the rise of Gamel Abdul Nasser in 1952.

Over the past month, the military’s role in this new Muslim Brotherhood-run Egypt quietly revealed itself. The first test came in the form of the Gaza crisis, when the military quietly negotiated security guarantees with Israel while the Muslim Brotherhood basked in the diplomatic spotlight. The second test came when Egypt’s Islamist president, Mohammed Morsi, attempted a unilateral push on a constitutional draft to institutionalize the Muslim Brotherhood’s hold on power.

The military bided its time, waiting for the protests to escalate to the point that rioters began targeting the presidential palace. By then, it was apparent that the police were not to be fully relied on to secure the streets. Morsi had no choice but to turn to the military for help, and that request revealed how indispensable the military is for Egyptian stability.

There will be plenty of noise and confusion in the lead-up to the Dec. 15 referendum as the secular, anti-Muslim Brotherhood civilian opposition continues its protests against Morsi. But filter through that noise, and one can see that the military and the Muslim Brotherhood appear to be adjusting slowly to a new order of Nasserite-Islamist rule. Unlike the 1979 peace treaty, this working arrangement between the military and the Islamists is alive and temperamental. Israel can find some comfort in seeing that the military remains central to the stability of the Egyptian state and will thus likely play a major role in protecting the Sinai buffer. However, merely observing this dance between the military and the Islamists from across the desert is enough to unnerve Israel and justify a more pre-emptive military posture on the border.

Defending Galilee

Israel lacks a good buffer to its north. The most natural, albeit imperfect, line of defense is the Litani River in modern-day Lebanon, with a second line of defense between Mount Hermon and the Sea of Galilee. Modern-day Israel encompasses this second barrier, a hilly area that has been the target of sporadic mortar shelling from Syrian government forces in pursuit of Sunni rebels.

Israel does not face a conventional military threat to its north, nor will it for some time. But the descent of the northern Levant into sectarian-driven, clan-based warfare presents a different kind of threat on Israel’s northern frontier.

It is only a matter of time before Alawite forces will have to retreat from Damascus and defend themselves against a Sunni majority from their coastal enclave. The conflict will necessarily subsume Lebanon, and the framework that Israel has relied on for decades to manage more sizable, unconventional threats like Hezbollah will come undone.

Somewhere along the way, there will be an internationally endorsed attempt to prop up a provisional government and maintain as much of the state machinery as possible to avoid the scenario of a post-U.S. invasion Iraq. But when decades-old, sectarian-driven vendettas are concerned, there is cause for pessimism in judging the viability of those plans. Israel cannot avoid thinking in terms of worst-case scenarios, so it will continue to reinforce its northern defenses ahead of more instability.

Neutralizing the Jordan River Valley

The status of the Jordan River Valley is essential to Israel’s sense of security to the east. So long as Israel can dominate the west bank of the river (the biblical area of Judea and Samaria, or the modern-day West Bank) then it can overwhelm indigenous forces from the desert farther east. To keep this arrangement intact, Israel will somehow attempt to politically neutralize whichever power controls the east bank of the Jordan River. In the post-Ottoman Middle East, this power takes the form of the Hashemite monarchs, who were transplanted from Arabia by the British.

The vulnerability that the Hashemites felt as a foreign entity in charge of economically lackluster terrain created ideal conditions for Israel to protect its eastern approach. The Hashemites had to devise complex political arrangements at home to sustain the monarchy in the face of left-wing Nasserist, Palestinian separatist and Islamist militant threats. The key to Hashemite survival was in aligning with the rural East Bank tribes, co-opting the Palestinians and cooperating with Israel in security issues to keep its western frontier calm. In short, the Hashemites were vulnerable enough for Israel to be considered a useful security partner but not so vulnerable that Israel couldn’t rely on the regime to protect its eastern approach. There was a level of tension that was necessary to maintain the strategic partnership, but that level of tension had to remain within a certain band.

That arrangement is now under considerable stress. The Hashemites are facing outright calls for deposition from the same tribal East Bankers, Palestinians and Islamists that for decades formed the foundation of the state. That is because the state itself is weakening under the pressure of high oil prices, now sapping at the subsidies that have been relied on to tame the population.

One could assume that Jordan’s oil-rich Gulf Arab neighbors would step in to defend one of the region’s remaining monarchies of the post-Ottoman order against a rising tide of Muslim Brotherhood-led Islamism with heavily subsidized energy sales. However, a still-bitter, age-old geopolitical rivalry between the Hejaz-hailing Hashemite dynasty and the Nejd-hailing Saudi dynasty over supremacy in Arabia is getting in the way. From across the Gulf, an emboldened Iran is already trying to exploit this Arab tension by cozying up to the Hashemites with subsidized energy sales to extend Tehran’s reach into the West Bank and eventually threaten Israel. Jordan has publicly warded off Iran’s offer, and significant logistical challenges may inhibit such cooperation. But ongoing negotiations between Iran’s allies in Baghdad and the Jordanian regime bear close watching as Jordan’s vulnerabilities continue to rise at home.

Powerful Partners Abroad

In this fluctuating strategic environment, Israel cannot afford to be isolated politically. Its need for a power patron will grow alongside its insecurities in its periphery. Israel’s current patron, the United States, is also grappling with the emerging Islamist order in the region. But in this new regional dynamic, the United States will eventually look past ideology in search of partners to help manage the region. As U.S.-Turkish relations in recent years and the United States’ recent interactions with the Egyptian Muslim Brotherhood reveal, it will be an awkward and bumpy experience while Washington tries to figure out who holds the reins of power and which brand of Islamists it can negotiate with amid messy power transitions. This is much harder for Israel to do independently by virtue of ideology, size and location.

Israel’s range of maneuver in foreign policy will narrow considerably as it becomes more dependent on external powers and as its interests clash with those of its patrons. Israel is in store for more discomfort in its decision-making and more creativity in its diplomacy. The irony is that while Israel is a western-style democracy, it was most secure in an age of Arab dictatorships. As those dictatorships give way to weak and in some cases crumbling states, Israeli survival instincts will again be put to the test.

Mediocritatea, plagiatul, smecheria, impostura si  minciuna au triumfat in Romania. Citez din anuntul Prezidential:

“Presedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat, luni, 17 decembrie 2012, Decretul nr. 890 din 17 decembrie 2012 pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.  Ca urmare a faptului că a existat o singură propunere din partea reprezentanţilor partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale din Parlamentul României care au participat luni, 17 decembrie 2012, la Palatul Cotroceni, la consultările în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru al Guvernului României, domnul preşedinte Traian Băsescu l-a desemnat pe domnul Victor-Viorel Ponta drept candidat la funcţia de prim-ministru” (Pagina oficială a Administraţiei Prezidenţiale a României)

Surpriza nu mai este surpriza de o saptamana si nici promisiunile Presedintelui Romaniei nu au putut fi respectate pentru ca suveranul suprem, poporul roman, a hotarat complet diferit de ceea ce o minoritate, care s-a dovedit neglijabila, si-a dorit.

Cand Victor Ponta a fost ales in pozitia de  “Capo di tutti capi” al PSD-ului, la data de 21/02/2010 scriam:

Victor Ponta si-a construit o adevarata cariera universitara pe baza unui sir de ilegalitati. In postura de cadru didactic, acesta a «ars» o serie de etape, obtinănd cel putin dubios mai multe titluri.  Despre Victor Ponta se poate spune ca este unul dintre putinii tineri din PSD care a reusit sa tina pasul cu greii din acest partid. Daca la capitolul activitate politica Ponta sta foarte bine, nu acelasi lucru se poate spune despre el atunci cand vine vorba de cariera universitara.

Ponta este absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, structura unde nu a excelat nici un moment prin rezultatele sale. Ba mai mult, desi este licentiat in stiinte juridice, cu media generala 8.80, vicepresedintele PSD a primit doar 6.50 la Drept Penal si nota 7 la drept civil si cel constitutional. A avut insa noroc cu proiectul de diploma, unde a primit nota maxima si asa a reusit sa-si mai dreaga media generala. Dupa terminarea facultatii, Victor Ponta a fost numit procuror stagiar la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, unitate care i-a emis si cartea de munca.

In anul 2002, Universitatea Romano-Americana din Bucuresti a primit de la Ministerul Educatiei acreditare. Victor Ponta avea insa o relatie mult mai veche cu aceasta institutie. Inca din 1996, pesedistul a incasat fonduri de acolo, pentru activitatea de preparator universitar ce o presta. In paralel, Ponta facea acelasi lucru si la Universitatea privata “Dimitrie Cantemir”. La unitatea din urma, Victor Ponta a avut chiar o ascensiune mult mai rapida, devenind asistent si apoi lector universitar. Cel putin asa apare in CV-ul acestuia, postat pe site-ul Camerei Deputatilor si depus la dosarele de concurs ale acestuia. Bizar este insa faptul ca, cel putin in CV, activitatea didactica a lui Ponta la Universitatea Romano-Americana nu se regaseste. “Gardianul” a intrat insa in posesia unor documente din care reiese ascensiunea permanenta a lui Ponta, in cadrul acestei institutii, ascensiune care nu a fost intotdeauna in conformitate cu legislatia din domeniu.

Mai mult, toata aceasta activitate nu se regaseste nici in Carnetul de Munca a lui Victor Ponta, fapt ce ridica numeroase semne de intrebare cu privire la modul in care a prestat actualul lider PSD servicii pentru universitate. Din pacate insa, contactat telefonic, Victor Ponta a fost foarte transant in ceea ce priveste activitatea sa didactica: “Credeam ca m-ati sunat pentru lucruri serioase. Puteti sa scrieti orice despre treaba asta, ca nu ma intereseaza”, ne-a declarat Ponta.

Cea mai mare “gogoasa” pe care s-a bazat intreaga cariera universitara a lui Victor Ponta a fost cea de la examenul de titularizare pentru postul de conferentiar. Ca sa obtina acest post, PSD-istul a avut nevoie ca o armata de nume grele din invatamantul romanesc sa inchida ochii la inadvertentele din dosarul sau.

Legea 303 din 2004 privind statutul magistratilor spune foarte clar: “Magistratii care au, la data intrarii in vigoare a legii, norma de baza la institutii de invatamant superior juridic, au obligatia de a-si transfera aceasta norma de baza la instanta sau parchetul unde functioneaza ori sa renunte la calitatea de magistrat.” Ori, in cazul Ponta, la dosarul de care vorbeam mai sus nu exista nici un document din care sa rezulte unde a avut si unde are norma de baza acesta.

Nici macar vechimea necesara pentru inscrierea la concursul cu pricina nu exista. Victor Ponta a depus la dosar doua adeverinte. Din prima rezulta ca, in perioada 1 octombrie 1997 – 1 octombrie 2002, Ponta a ocupat pe rand, prin cumul, functiile de preparator, asistent, si lector. In realitate, nu exista insa nici o lege care sa permita cumularea functiei de preparator. Chiar si asa, pe 1 octombrie 2002, cand s-a inscris la concursul respectiv, Ponta nu avea vechimea prevazuta de lege. Pentru ca nu detinea titlul de doctor, lui i-ar fi trebuit 6 ani vechime, iar din scriptele depuse de el nu ies nici macar 5.

In continuare, pentru inscrierea la concursul de ocupare a unui post de conferentiar, candidatul trebuie sa faca dovada ca are o vechime minima la catedra de 9 ani, im invatamantul superior. Cu toate eforturile de moment, actualul lider PSD-ist abia a obtinut 7 ani si cateva luni.

In fine, o alta “facatura” din dosarul de universitar al lui Victor Ponta se leaga de cursurile de master pe care acesta le-ar fi absolvit. In Romania, potrivit prevederilor Legii invatamantului, este o activitate de invatamant postuniversitar, cu durata de 2-4 semestre.Cele 3 cursuri tip master, mentionate de candidatul la titularizarea respectiva, au fiecare doar cateva luni ca durata. Cum a reusit aceasta performanta, doar Victor Ponta poate spune.

Aveti aici proba! Inclusiv comentariile voastre (cel putin a celor care au ramas cu noi).

Noi am cunoscut adevarul atunci, ma intreb si astazi, bineinteles la modul retoric, cum se poate ca altii,  care trebuiau sa fie mai informati decat un biet blogger, nu au stiut ceea ce am stiut noi atunci!

Bună dimineata intr-o zi de luni. Meteorologii au emis, duminică, o avertizare de Cod galben de ninsori viscolite, valabilă de la ora 10.00, până luni, la ora 10.00, pentru judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Harghita şi Covasna. În intervalul menţionat, va continua să ningă în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali. Se va depune strat nou de zăpadă, rafalele de vânt vor depăşi 50-60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, iar vizibilitatea va fi redusă, avertizează Administraţia Naţională de Meteorologie. Vremea va fi în general închisă. Vor cădea precipitaţii slabe sub formă de ninsoare în Moldova, estul Transilvaniei şi la munte, mixte în Oltenia şi mai ales ploi în Muntenia şi Dobrogea. În regiunile extracarpatice şi în zona montană, vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, viscolind sau spulberând izolat zăpada. Temperaturile vor fi cuprinse între -7 şi 8 grade C.

La Bucureşti, vremea va fi închisă cu precipitaţii slabe sub formă de ploaie. Temperaturile vor fi cuprinse între 0 şi 3 grade C.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4747  RON; 1 USD = 3. 4205     RON; 1 EURO = 1. 3082   USD; Francul elvetian 3. 7022 RON. Gramul de aur 186.6382 RON. Evolutia saptamanala o puteti citi aici.

De la devalizarea băncilor de stat s-a trecut la devalizarea internă şi privată a băncilor private. Apariţia în această toamnă a dosarelor fraudelor din bănci, episodul 1, 2 şi câte vor mai urma, readuce în discuţie o problemă pe care o credeam uitată, menţionată doar în anuarele financiare: “devalizarea băncilor”. Dacă în urmă cu 15-18 ani am văzut cum s-au devalizat băncile de stat – Bancorex, Banca Agricolă şi câteva bănci private, cu acţionari români, fie de stat, fie privaţi – Banca Dacia Felix, Albina, Bankcoop, Credit Bank, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Turco-Română, Banca Română de Scont – acum ies la iveală scheleţi ascunşi în bănci private, cu acţionari privaţi străini – grupuri financiare internaţionale. Aici nu s-ar fi gândit nimeni să caute prin dulapuri, având în vedere reputaţia afişată şi susţinută aproape în orice discurs. Devalizarea a ajuns şi la ei. Întrebarea este cât s-a ştiut şi până la ce nivel. Acţionarii, din afară, cereau cotă de piaţă şi profit şi li s-a oferit. Dar niciunul dintre acţionari, fie că se află la Viena, Paris, Atena, Londra, nu şi-a pus problema ce se află în spatele creşterii exponenţiale a creditării. Sau nu-şi pune problema acum ce se află în spatele vânzării creditelor la discount-uri de 50-98%. Între 1992 şi 1998 a fost prima etapă de devalizare a băncilor. Şi cum cea mai mare parte a sistemului bancar se afla în proprietate de stat, înţelegerile între politicieni, conducătorii de bănci, şefii companiilor de stat şi noua clasă de capitalişti au dus la “falimentul” Bancorex şi a Băncii Agricole, preluată de Raiffeisen, au scăpat, dar şi ele cu câteva găuri – BCR şi BRD (vă amintiţi cazul Bivolaru?). Pierderea acoperită de stat a ajuns la trei miliarde de dolari. Nimeni nu ştie cât s-a mai recuperat din creditele date de Bancorex sau Banca Agricolă. Cred că nici dosarele nu mai există, pentru că multe dintre ele au fost “inundate” sau roase de şoareci prin subsoluri. Pierderile din falimentul băncilor private de la finalul anilor ’90 s-au ridicat şi ele la câteva sute de milioane de dolari. Aici au plătit şi acţionarii privaţi şi statul. Prea puţină lume îşi aminteşte că Banca Naţională a creditat prin 1995 -1996 Banca Dacia Felix cu un miliard de mărci germane prin acoperirea automată a descoperitului de cont a băncii. Integral in Ziarul Financiar

Consultări între preşedinte şi partide, la Cotroceni, în vederea desemnării premierului. Consultările de la Palatul Cotroceni, care urmează să se desfăşoare în acelaşi timp cu toţi reprezentanţii partidelor şi ai minorităţilor naţionale, sunt programate să înceapă la ora 10.00. Jurnaliştii nu au acces pe durata desfăşurării întâlnirii. Administraţia Prezidenţială a anunţat că oportunităţi de imagine de la reuniune vor fi doar pentru cameramanul şi fotograful oficiali, imaginile urmând să fie transmise presei acreditate. Preşedintele Băsescu a trimis, vineri, scrisori de invitaţie către toţi liderii partidelor care vor intra în alcătuirea noului Parlament ca urmare a alegerilor din 9 decembrie. Astfel, au fost adresate scrisori lui Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL), Vasile Blaga (PDL), Simona Man (PPDD), Kelemen Hunor (UDMR), Daniel Constantin (PC), Gabriel Oprea (UNPR), Mihai-Răzvan Ungureanu (FC), Aurelian Pavelescu (PNŢCD), precum şi minorităţilor naţionale din Parlament. La consultări au fost invitaţi maximum cinci reprezentanţi ai fiecărui partid politic, respectiv ai minorităţilor naţionale. n mare parte, formaţiunile şi-au stabilit deja delegaţiile şi mandatele cu care vor merge la Cotroceni, dar unele aspecte ar urma să fie discutate şi luni dimineaţă. Partidele din USL, a căror propunere de premier este Victor Ponta, ar urma să convină asupra participanţilor luni dimineaţă, când are loc şi o întâlnire a liderilor. Crin Antonescu, preşedintele PNL, a spus încă de sâmbătă că el nu va merge la Cotroceni dacă sunt chemate toate partidele, ca la “colhoz”, la aceeaşi oră. În această situaţie, din partea PNL ar putea să participe la consultări o altă persoană. Liderii USL au avut miercuri seară o întâlnire informală cu preşedintele Băsescu, informaţiile în acest sens fiind confirmate sâmbătă de Crin Antonescu. “Pot spune că întâlnirea a avut loc, că ea a avut ca subiect de discuţie cum se procedează mai departe în posibila criză în care ne aflăm, că punctul de vedere al meu şi al colegilor mei din USL a fost că se prodedează normal în raport cu Constituţia şi cu democraţia, în sensul că Victor Ponta este desemnat premier, că nu s-a cedat, nu s-a dat, nu s-a promis, nu s-a târguit nimic în schimbul acestui lucru şi că probabil lucurile vor merge aşa mai departe”, a spus Antonescu. Integral la Mediafax

Elena Udrea crede că sunt şanse mari ca Ponta să fie desemnat premier. Elena Udrea a declarat că, dacă Victor Ponta va fi desemnat pentru un nou mandat de premier acesta ar trebui să semneze un angajament de coabitare cu Traian Băsescu, astfel încât conflictele dintre Cotroceni şi Palatul Victoria să înceteze. De altfel, spune fostul ministru al Dezvoltării, Ponta are „şanse foarte mari” să fie reconformat luni, ca şef al Guvernului. “Suntem într-o situaţie clară în urma alegerilor şi indiferent care e părerea domnului Băsescu despre Ponta, avem un vot de 60% pt USL şi o situaţie care nu permite intrarea în criză politică. Scorul ARD nu-i dă lui Traian Băsescu prea multe variante de premier. Dacă USL continuă să meargă cu o singură propunere şi acela e domnul Ponta, sunt foarte mari şanse să fie dânsul premier.  Cred că propunerile domnului Băsescu sunt limitate de Constituţie şi de votul de duminică. Cred că Ponta nu va fi un premier bun, dar electoratul a votoat USL, deci vrea să vadă guvernul USL”, a declarat Elena Udrea, duminică seară, la România TV. Integral in Adevarul.

Marea împărţeală tensionează USL. PSD şi PNL îşi dispută ministerul Apărării şi pe cel al Finanţelor. Continuitatea lui Daniel Chiţoiu la cârma ministerului Economiei este pusă sub semnul întrebării.Gabriel Oprea este susținut de PSD, dar nedorit de PNL. Împărţirea ministerelor încinge spiritele în USL. Unul dintre cele mai disputate portofolii este cel al Apărării Naţionale. Susţinut de PSD, Gabriel Oprea ar urma să-l înlocuiască pe unul dintre apropiaţii lui Crin Antonescu, Corneliu Dobriţoiu, numai că preşedintele PNL se lasă greu. Întrebat sâmbătă seara, la Antena 3, dacă şi-ar dori ca Dobriţoiu să rămână în funcţia de ministru al Apărării, Antonescu a răspuns: „Categoric. Este un om foarte calificat, nu este niciun dubiu ca aş vrea”. Cât despre aspiraţiile lui Oprea, Antonescu a fost, din nou, tranşant: „Răspuns nu. Eu vă spun că după toate criteriile şi discuţiile asupra acestor criterii, nu se pune această problemă”. Surse din PNL au declarat pentru „Evenimentul zilei” că liberalii nu doresc să accepte numirea liderului UNPR, Gabriel Oprea, în fruntea acestui minister, decât în eventualitatea în care vor primi, în schimb, Ministerul Transporturilor pentru numărul doi din PNL, Relu Fenechiu. Potrivit unor surse din USL, preşedintele PSD Victor Ponta nu ar vrea, la rândul său, să audă de includerea în Guvern a lui Relu Fenechiu, trimis în judecată în dosarul „Transformatorul”. Integral in EVZ

”Nocturna” lui Ponta cu Băsescu şi negocierile cu UDMR declanşează revolta în PSD. Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Marian Oprişan au declarat pentru gândul că se opun cooptării UDMR la guvernare şi că o decizie finală nu poate fi luată fără acordul Comitetului Executiv. În timp ce liderii din teritoriu sunt iritaţi de atitudinea avută în ultima săptămână de preşedintele PSD, Victor Ponta s-a retras pentru câteva zile alături de Liviu Dragnea la o partidă de vânătoare în judeţul Teleorman, susţin surse din PSD. “Dacă America şi Europa ne bagă pe gât UDMR măcar să ştim de ce îi acceptăm, să ni se spună că de ei depind banii care vin din afară. Dacă nu este acesta motivul cooptării, atunci nu vreau ca UDMR să vină la guvernare. În lume este vorba de bani, dacă nu mai primim fonduri europene sau alţi bani, atunci înghit să vină UDMR la guvernare”, a declarat pentru gândul primarul Constanţei, Radu Mazăre. Edilul susţine că în acest moment “PSD comunică prost cu electoratul care l-a ales” deoarece nu a explicat oamenilor de ce este nevoia ca UDMR să fie la guvernare, ce se întâmplă cu taxele locale şi de ce a fost nevoia de întâlnirea nocturnă Băsescu – Ponta – Antonescu. “Voi veni la Bucureşti să vorbesc cu Liviu Dragnea să mă informez. Partidul comunică prost. Nu sunt împotriva întâlnirilor nocturne şi eu am multe întâlniri noaptea, dar oamenilor trebuie să li se explice. O femeie m-a certat pentru că PSD ia UDMR la guvernare. Mie nu mi-a spus nimeni care sunt motivele pentru care este nevoia de prezenţa UDMR la guvernare”, a subliniat Radu Mazăre. Integral in Gandul

Şmecheria electorală de 10 milioane de euro a cuplului Prigoană-Negoiţă. Înaintea alegerilor de pe 9 decembrie, primarul USL al sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, se mândrea cu faptul că locuitorii din sector au scăpat de taxa de gunoi pe care o plăteau Rosal. În realitate, nu a fost vorba decât de o şmecherie electorală din care, evident, Rosal, firma lui Silviu Prigoană, nu avem cum să iasă în pierdere. “Am promis, am făcut. Taxa pentru gunoi 0 lei”, afirmă primarul  Robert Negoiţă pe panourile şi corturile cu care a împânzit sectorul 3 al Capitalei încă dinaintea campaniei electorale. „Locuitorii sectorului plătesc cu peste 10 milioane de euro mai puţin pe an pentru că am scos taxa de gunoi”, a explicat edilul unui grup de cetăţeni aduşi la o manifestare electorală la Palatul Parlamentului. Numai că toate aceste afirmaţii triumfaliste ale primarului au avut doar o miză electorală. În realitate, cetăţenii din sectorul 3 nu câştigă nimic din această afacere a gunoiului menajer. De ani buni, firma care ridică gunoiul produs de populaţie în sectorul 3 este Rosal Grup, deţinută de familia fostului deputat PDL Silviu Prigoană. Valoarea contractului dintre primăria locală şi companie a crescut periodic, prin acte adiţionale, astfel încât în 2012 fiecare locuitor ajunsese să plătească 9,28 de lei pe lună pentru acest serviciu. În campania electorală pentru alegerile locale din iunie, Robert Negoiţă, candidatul USL pentru funcţia de primar al sectorului 3, acuza sumele foarte mari pe care le încasează Rosal de la bucureşteni, prin intermediul autorităţilor locale, şi promitea că va reduce la zero taxa pentru gunoi în acest sector. La vremea respectivă, Silviu Prigoană era candidatul PDL pentru Primăria Bucureştiului. Integral In Romania Libera

Pitesti: revolutionari fara Revolutie. Desi nu s-a remarcat cu nimic in decembrie ’89, judetul Arges are peste 400 de revolutionari cu certificat, de la primari si senatori pana la prieteni ai traficantilor de droguri. Stiri pe aceeasi tema Privite in mod obiectiv, evenimentele consumate in decembrie 1989 in orasul Pitesti nu pot fi incadrate sub nicio forma sub denumirea de revolutie. Nu a existat o lupta pentru rasturnarea regimului, ca la Timisoara, Cluj sau Bucuresti, ci doar manifestare de bucurie inceputa in dupa-amiaza de 22 decembrie, cand Ceausescu deja pierduse puterea si regimul dictatorial se prabusise. “Realitatea e ca n-a fost nicio revolutie la Pitesti. S-au dus, au aruncat niste portrete si au inceput sa se bata cu tot felul de liste care sa fie sefi. O chestie caraghioasa”, spune ziaristul argesean Mihai Golescu, care a trait pe viu evenimentele din Pitesti. Cum reprezentantii locali ai puterii comuniste au dat bir cu fugitii imediat ce s-a aflat de capitularea Ceausestilor, participantii la asa-numita Revolutie din Pitesti n-au facut altceva decat sa patrunda in Judeteana de Partid, sa tina discursuri naive si sa se implice in organizarea administrativa a orasului. A fost, cel mult, o dovada de spirit civic si nici pe departe un cumul de fapte eroice. Cu toate acestea, in judetul Arges exista 5 asociatii si peste 400 de revolutionari cu certificat si beneficii aferente (indemnizatii, terenuri, spatii comerciale etc.), un numar urias in raport cu gravitatea evenimentelor din aceasta zona. Dintre ei, 391 sunt “luptatori remarcati pentru fapte deosebite”, cu toate ca in Pitesti nu s-a intamplat nimic deosebit. Integral in Adevarul.

Cum a fost păcălit preşedintele BRD Societe Generale, Huan Carlos Albizzati, de gruparea Creştin-Martiş-Locic. Păcălirea preşedintelui  BRD Societe Generale SA, Huan Carlos Albizzati,  în dosarul fraudării băncilor, a fost realizată de gruparea coordonată de  Vasile Creştin (controversat om de afaceri) Sava Tipa (fost ministru comunist, acum afacerist), Adrian Martiş( director executiv BRD Unirii)  şi Andrei Nanu (director BRD Dorobanţi),  potrivit referatului procurorilor DIICOT.  Prin referatul din dosarul fraudării băncilor cu peste 85 de milioane de euro, procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă atât a iniţiatorilor gruparii infractionale, cât şi  a altor 16 inculpaţi – directori de bănci, notari, evaluatori, administratori de firme, între care şi Marius Locic, care au beneficiat de partea lor din creditele obtinute in baza unor acte falsificate. Fraudele au avut loc în perioada ianuarie 2008- decembrie 2011. Din grupare au făcut parte 58 de persoane, din care au fost propuse spre arestare 20, alte 21 de persoane sunt cercetate în libertate, restul până la 58 fiind martori sau făptuitori care nu ştiau că participă la fraude. În mecanismul de fraudare au fost implicate 35 de firme, multe dintre ele controlate de Vasile Creştin, altele de Marius Locic, de Ioan Creştin ( fratele lui Vasile)  şi de Sava Tipa, care au acţionat tip suveică, spun procurorii DIICOT in referatul deţinut şi de România Liberă.

Va urez o zi buna!

John Kerry o va inlocui pe Hillary Clinton in functia de secretar de stat al Statelor Unite. Presedintele SUA, Barack Obama, a decis sa-l numeasca pe senatorul John Kerry in functia de secretar de stat in locul lui Hillary Clinton si ar putea sa faca un anunt in acest sens saptamana viitoare, a declarat un politician pentru CNN care a vorbit cu Kerry. Zilele trecute, Susan Rice, ambasador SUA la ONU, s-a retras din cursa pentru inlocuirea lui Hillary Clinton in postul de secretar de stat. Astfel, Kerry se pare ca ar fi singura varianta posibila pentru Casa Alba, el fiind si fost candidat la prezidentiale din partea democratilor, in 2004. Daca acest lucru va fi confirmat si de Senat, Kerry ar urma sa o inlocuiasca pe Hillary Clinton, care intentioneaza sa paraseasca postul din cadrul administratiei. Decizia de retragere survine la scurt timp dupa ce zilele trecute, Hillary Clinton a suferit o comotie cerebrala, dupa ce a lesinat si s-a lovit la cap. Hillary Clinton s-a remarcat in timpul crizei politice din Romania cand a transmis mesaje ferme catre tara noastra, ultimul mesaj fiind mentionarea Romaniei alaturi de alte tari ca state unde exista un recul al democratiei. Secretarul de Stat s-a implicat chiar si in conflictul dintre premierul Victor Ponta si presedintele Traian Basescu si prin vocea asistentului pentru Afaceri Europene si Eurasiatice, Philip Gordon, declara ca SUA “urmaresc indeaproape situatia din Romania”, adaugand ca “stim ca unii vor sa organizeze un nou referendum sau cauta alte cai de a scapa de presedinte”. Aduce HotNews

Merkel vs. Hollande: prudenţă contra expansiune, austeritate contra promisiune. Cu popularitatea în scădere accelerată după ce a dezamăgit sindicatele în războiul cu producătorul indian de oţel ArcelorMittal, preşedintele Franţei socialistul François Hollande trâm­biţează victoria Europei în faţa crizei datoriilor, o Europă pe care a promis că o va readuce pe drumul creşterii economice de pe calea austerităţii germane. Însă, din poziţia de cel mai puternic politician european, cancelarul german Angela Merkel taie optimismul din rădăcini şi, punând pe masă imaginea unei zone euro în care recesiunea se adânceşte, iar şomajul depăşeşte record după record, avertizează că actuala criză ar putea dura încă mulţi ani şi calea spre reformă trebuie să continue. Cine se înşală? În marile lupte de obicei dreptatea este de partea învingătorului, dar în această bătălie şi Franţa şi Germania, cele mai mari economii europene, resimt loviturile crizei. Pentru moment marele pierzător este întreaga Europă, a cărei principală sursă de creştere economică este zona euro. “Povara politică a procesului de transformare se va simţi şi anul viitor, şi poate şi mai departe în viitor. S-au făcut multe, dar avem în continuare vremuri dificile în faţă peste care nu putem trece cu un singur pas. Aşa că nu putem renunţa la entuziasmul de a reforma”, a declarat Merkel după summitul european de la sfârşitul săptămânii trecute. Comentariile ei vin ca răspuns la optimismul pe care mai mulţi lideri europeni, printre care Hollande, încearcă să-l afişeze declarând victoria în lupta cu criza datoriilor din zona euro, scrie The Wall Street Journal. Merkel a avertizat că va mai dura mulţi ani pentru ca reformele de pe piaţa muncii să stimuleze angajările, iar anul viitor sunt necesare noi reduceri de cheltuieli pentru a se menţine integritatea zonei euro. Integral in Ziarul Financiar.

Barroso: Aștept cu nerăbdare să colaborez cu Băsescu și Ponta. In ziua în care șeful statului a anunțat pentru luni consultări cu toate partidele politice în vederea desemnării prim-ministrului, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a transmis către București că așteaptă ”cu nerăbdare să colaboreze cu Traian Băsescu și Victor Ponta”. Anterior, șeful statului roman lăsa să se înțeleagă că nu îl va desemna pe Victor Ponta premier și făcea apel la politicieni să nu mai facă presiuni discutând despre viitorul Executiv. Șeful Comisiei Europene așteaptă așadar să colaboreze cu cei doi lideri români, el lansând totodată un mesaj de felicitare adresat lui Victor Ponta “pentru victoria coaliţiei USL în alegeri”. Afirmația lui Barroso vine în discordanță cu poziția lui Traian Băsescu. Președintele român a lăsat până acum să se înțeleagă că sunt șanse reduse de a-l numi pe Victor Ponta în fruntea noului Guvern, el realizând și un portret al viitorului premier, care pare a nu îl descrie pe actualul șef al Executivului. ”Premierul pe care-l voi desemna în urma alegerilor parlamentare trebuie să fie un proeuropean şi un proatlantist, dar şi o persoană loială interesului naţional şi care să nu aibă “lucruri ascunse” în propriul CV”, spunea recent Traian Băsescu. Mesajul de la Bruxelles a venit, totodată, la scurt timp după ce președintele român a anunțat că va chema toate partidele la negocieri privind desemnarea premierului luni, 17 decembrie. De asemenea, șeful statului a anunțat că va convoca noul Parlament miercuri, 19 decembrie. RFI

Uniunea monetară 2.0. Cu vădită uşurare pe chipurile şefilor de stat şi de guvern ai UE a luat sfârşit summitul de la Bruxelles. S-au făcut progrese pe calea soluţionării crizei euro, iar ceea ce nu s-a reuşit acum, va fi dezbătut anul viitor. Cam aşa ar putea fi rezumat mesajul liderilor europeni reuniţi timp de două zile în capitala Belgiei. Limpede e că se cristalizează premisele înnoirii zonei euro. Întrebarea care rămâne e cea legată de finanţarea acestui proiect. La cina care a avut loc joi seara, şefii de stat şi de guvern au vorbit despre învăţămintele ce pot fi trase de pe urma crizei financiare şi a datoriilor din Europa şi despre modul în care ar trebui renovat edificiul european pentru a putea fi evitate pe viitor asemnea situaţii cu consecinţe grave, pe termen lung. Un răspuns clar la acestă chestiune nu s-a găsit încă, deşi cei patru preşedinţi ai Consiliului European, ai zonei euro, Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene, au lucrat luni de zile la un document de 15 pagini cu titlul “Către o adevărată uniune economică şi monetară”. Documentul cuprinde propuneri privind un set de reforme, care ar urma să fie transpuse în viaţă în trei faze. Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, îşi doreşte o “uniune bancară completă”, o mai bună coordonare la nivelul politicii economice şi ca statele membre să se oblige să aplice reforme structurale. În fine, se mai preconizează crearea aşa-numitei capacităţi fiscale, sau, cum o numesc alţii, a unui buget al zonei euro. Cu ajutorul acestui buget, la care vor contribui toate statele membre din zona euro, urmează a fi soluţionate posibile noi crize evitându-se amplificarea acestora cu consecinţele de rigoare. Integral la Deutsche Welle

Conservatorii revin la putere în Japonia. Conservatorii din cadrul Partidului Liberal-Democrat (PLD) au obţinut majoritatea absolută în Camera Deputaţilor din Japonia, în urma alegerilor legislative de duminică. Ei vor reveni astfel la putere după o pauză de trei ani, arată sondajele efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP, citată de Mediafax. Partidul Liberal-Democrat condus de Shinzo Abe, probabil viitorul premier, a câştigat 275 dintre cele 310 mandate în Camera inferioară, care numără 480 de locuri, respectiv mai mult decât majoritatea absolută de 241, a anunţat, la ora locală 20.00 (13.00 ora României), postul de televiziune public NHK, pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la urne. Marile televiziuni private au oferit estimări comparabile. Această formaţiune, care a condus Japonia aproape fără întrerupere de la sfârşitul anilor ’50 şi până în 2009, pare să revină în forţă după acest scrutin anticipat. Ea ar putea chiar să obţină majoritatea calificată de două treimi împreună cu aliatul său de centru, ceea ce ar facilita misiunea acestei coaliţii în faţa unui Senat fără majoritate clară. Partidul Democrat din Japonia (PDJ, centru-stânga) al actualului premier Yoshihiko Noda, pare să fi suferit o înfrângere dură, păstrându-şi doar 55, cel mult 77, de mandate faţă de 308 câte avea după victoria sa istorică la scrutinul precedent din 2009, potrivit NHK. La ora locală 18.00, rata de participare era de 41,77 la sută, cu 6,63 de puncte mai puţin decât în urmă cu trei ani la aceeaşi oră, potrivit Guvernului. Alegătorii care au votat anticipat au fost însă mult mai puţini decât în 2009. Integral la RFI.

” Al Assad’s Last Stand is republished with permission of Stratfor.”

By Omar Lamrani

The battle for Damascus is raging with increasing intensity while rebels continue to make substantial advances in Syria’s north and east. Every new air base, city or town that falls to the rebels further underlines that Bashar al Assad’s writ over the country is shrinking. It is no longer possible to accurately depict al Assad as the ruler of Syria. At this point, he is merely the head of a large and powerful armed force, albeit one that still controls a significant portion of the country.

The nature of the conflict has changed significantly since it began nearly two years ago. The rebels initially operated with meager resources and equipment, but bolstered by defections, some outside support and their demographic advantage, they have managed to gain ground on what was previously a far superior enemy. Even the regime’s qualitative superiority in equipment is fast eroding as the rebels start to frequently utilize main battle tanks, infantry fighting vehicles, rocket and tube artillery and even man-portable air-defense systems captured from the regime’s stockpiles.

Weary and stumbling, the regime is attempting to push back rebel forces in and near Damascus and to maintain a corridor to the Alawite coast while delaying rebel advances in the rest of the country. Al Assad and his allies will fight for every inch, fully aware that their power depends on the ability of the regime forces to hold ground.

The Battle for Damascus

It is important to remember that, despite considerable setbacks, al Assad’s forces still control a sizable portion of Syria and its population centers. After failing to take Damascus in Operation Damascus Volcano in July, the rebels are again stepping up their efforts and operations in the Damascus area. However, unlike in their previous failed operation, this time the rebels are relying on an intensive guerrilla campaign to exhaust and degrade al Assad’s substantial forces in Damascus and its countryside.

After the last surge in fighting around Damascus in July and August, the regime kept large numbers of troops in the area. These forces continued search and destroy operations near the capital despite the considerable pressure facing its forces in the rest of the country, including in Aleppo. Once the rebels began to make gains in the north and east, the regime was forced to dispatch some of its forces around Damascus to reinforce other fronts. Unfortunately for the regime, its operations in the capital area had not significantly degraded local rebel forces. Rebels in the area began intensifying their operations once more, forcing the regime to recall many of its units to Damascus.

Aware of the magnitude of the threat, the regime has reportedly shifted its strategy in the battle for Damascus to isolating the city proper from the numerous suburbs. The rebels have made considerable headway in the Damascus suburbs. For example, on Nov. 25 rebels overran the Marj al-Sultan military air base in eastern Ghouta, east of the capital. Rebel operations in the outskirts of Damascus have also interrupted the flow of goods to and from the city, causing the prices of basic staples such as bread to skyrocket.

Rebel Gains in the East and North

Damascus is not the only area where the regime is finding itself under considerable pressure. The rebels have made some major advances in the last month in the energy-rich Deir el-Zour governorate to the east. Having seized a number of towns, airfields and military bases, the rebels have also taken the majority of the oil fields in the governorate. They captured the Al-Ward oil field Nov. 4, the Conoco natural gas reserve Nov. 27 and, after al Assad’s forces withdrew from it on Nov. 29, the Omar oil field north of the town of Mayadeen. Al Assad’s forces now control only five oil fields, all located west of the city of Deir el-Zour. With the battle for the city and its associated airfield intensifying, even those remaining fields are at risk of falling into rebel hands.

The rebel successes in Deir el-Zour have effectively cut the regime’s ground lines of communication and supply to Iraq. They have also starved the regime of the vast majority of its oil revenue and affected its ability to fuel its war machine. At the same time, the rebels are reportedly already seeking to capitalize on their seizure of the eastern oil fields. According to reports, the rebels are smuggling oil to Turkey and Iraq and using the revenue to purchase arms. They are also reportedly using the oil and natural gas locally for power generators and fuel.

While all of eastern Syria may soon fall into rebel hands, rebels in the north have continued to isolate al Assad forces in Idlib and Aleppo governorates, particularly in the capital cities of those two provinces. After overrunning the 46th regiment near Atarib on Nov. 19 following a two-month siege, the rebels are now looking to further squeeze remaining regime forces in Aleppo by taking the Sheikh Suleiman base north of the 46th regiment’s former base.

The Rebels’ Improved Air Defense Capability

Isolated and surrounded, regime forces in the north are increasingly relying on air support for both defense and supply. However, this advantage is deteriorating every day and is increasingly threatened by the rebels’ improved air defense arsenal and tactics.

The rebels first attempted to acquire air defense weaponry by seizing heavy machine guns and anti-aircraft artillery. They captured a number of air defense bases, taking 12.7 mm DShK heavy machine guns, 14.5 mm KPV heavy machine guns and even 23 mm ZU-23-2 autocannons. Over time, the rebels became more proficient with these weapons, and an increasing number of Syrian air force fixed-wing and rotary aircraft were shot down. The rebels also formed hunter-killer groups with air defense equipment mounted on flatbed trucks that provided them mobile platforms for targeting regime air and infantry units.

As more and more regime bases were taken, the rebels were able to bolster their air defense equipment through the capture of a number of man-portable air-defense systems. At the outset of the conflict, the Syrian military maintained a large inventory of shoulder-fired air-defense missiles, likely thousands of missiles ranging from early generation SA-7s to very advanced SA-24s. These missiles were stored in army bases across the country. There are also unconfirmed reports that Qatar and Saudi Arabia may have transferred some man-portable air-defense systems to the rebels through Turkey.

The rebels tallied their first confirmed kill with shoulder-fired air-defense missiles Nov. 27, when they shot down a Syrian Arab Air Force Mi-8/17 helicopter near Aleppo city. The weapon system used in the attack was likely an SA-7, SA-16 or SA-24 captured from the 46th regiment. The surface-to-air missiles are a serious upgrade in the rebels’ air defense capability.

The Fight Continues

Having isolated al Assad’s forces in the north and made substantial advances in the east, the rebels are poised to push farther into the Orontes River Valley to relieve the beleaguered rebel units in the Rastan, Homs and al-Qusayr areas of Homs governorate. For months, regime forces have sought to overwhelm the remaining rebel forces in Homs city, but the rebels have managed to hold out. The rebels are also set to begin pushing south along the main M5 thoroughfare to Khan Sheikhoun and the approaches to Hama. However, first they need to overwhelm the remaining regime forces in Wadi al-Dhaif near Maarrat al-Numan.

Alternatively, the regime is fighting hard to maintain its control over the Orontes River Valley around Homs in order to keep an open corridor linking Damascus to the mostly Alawite coast. Not only is this corridor at risk of eventually being cut off, but the regime is also facing a substantial push by rebel forces into northeastern Latakia governorate from Idlib. Rebels have advanced in the vicinity of the Turkman Mountain, have taken control of Bdama and are now fighting their way down in the direction of Latakia city.

While events in Damascus and Rif Damascus are increasingly worrisome for the regime, al Assad’s forces in the rest of Syria are also under considerable pressure from rebel advances. It is by no means certain that al Assad’s forces are under imminent threat of collapse because they still hold a great deal of territory and no major city has yet been completely taken by the rebels. The retreat and consolidation of al Assad’s forces also allows them to maintain shorter and less vulnerable lines of supply. However, it is clear that the regime is very much on the defensive and has been forced to gradually contract its lines toward a core that now encompasses Damascus, the Orontes River Valley and the mostly Alawite coast. With the regime’s situation rapidly deteriorating, even the attempt to stage a gradual withdrawal to the core is risky.

Etimologia cuvantului mentalitate isi are sursa in adjectivul mental, care se referă la spirit; epitetul latin mentalis, a fost inexistent in  latina clasică, fiind inventat si prezent in vocabularul scolasticii medievale.

Mentalitatea reprezinta impresia colectivă si modul de a gândi și simți al unui popor,  sau a unei colectivitati sociale, într-un cuvânt – ceea ce în limba germană a fost consacrat prin termenul Weltanschauung (privire înspre lume). Acest termen a fost folosit în filozofia germană și a desemnat modul sistematic în care individul înțelege și interpretează sensul lumii și al vieții. Termenul este utilizat ca sinonim pentru “părere despre lume și viață”, “convingere metafizică” sau “concepție metafizică”. Noțiunea de Weltanschauung  se remarcă print-o transparenta si neutralitatea cu care desemnează opiniile despre lume și viață ale individului, ea incluzând atât convingerile sociale, “adevarurile” asumate  religioase, sau nereligioase, in general toate reflecțiile sistematice privind rostul sau lipsa de rost a existenței lumii și a omului în lume.

Personal sunt convins ca orice societate are o mentalitate specifica, pe care o moşteneste si pe care o propaga mai departe generatiilor urmatoare, schimbata sau nu de influențele contemporane respective. La fel de convins sunt ca diferențele mentale intre popoare sunt imposibil de nivelat si uniformizat in cateva generatii. Un neamț nu poate gandi si simți ca un francez si ambii nu pot gandi ca un englez. Capitalismul nu s-ar fi putut naste intr-o societate catolica sau ortodoxa, el s-a nascut in societatea protestanta, a carei modele etice si morale l-au facilitat.

Mentalitatea unei societați eterogene, bazata pe emigranți,  poate fi moderata si modelata  prin furnalul omogenizator, constituit de entitati legaliste care au la baza un consens social impus prin institutii ale statului respectiv.

Unde am ramas noi romanii cu mentalitatea noastra? Numai Dumnezeu stie! Bacşişul, peşchesul sau şpaga sunt clar fanariote, permisivitatea si lipsa respectului fata de lege au fost  inspirate de societatea comunista, cu legile ei ipocrite si injuste, care se impuneau a fi calcate  de orice om decent. Lipsa de decența  a justiției actuale nu numai ca nu impune legea, ci o face si discretionar; structura,  componenta  si calitatea umana ale clasei politice si elitelor propulsate din randurile nomenclaturii comuniste, nu prevestesc schimbari radicale in generatia asta si poate nici in cea viitoare.

Probabil ca Romania va ramane balansandu-se inca mult timp intre letargia orientala si rigoarea legilor si institutiilor occidentale. Apartenența noastra Europeana este  formala , ei nu ne-au primit inca cu adevarat si noi nu ne-am adaptat inca la cerințele unei democratii normative.

Bibliografie, citate si lecturi suplimentare:

Duțu, Alexandru. Southeastern Europe between the “oriental lethargy” and the prosperous West. In: In Honorem Paul Cernovodeanu. București, 1998
Boia, Lucian. Istoria imaginarului sau dinamica arhetipurilor (L’histoire de l’imaginaire ou la dynamique des archétypes). In: Miscellanea in honorem Radu Manolescu. București, 1996

Paradigma Eliadiana este compusa din trei nivele cosmice: pamantul, cerul si lumea subterana, intersectia intre cele trei nivele cosmice se petrece prin columna cerului, centrul pamntului, axa lumii sau termenul consacrat pe care-l voi folosi,  axis mundi. Aceasta axa imaginara este trans-culturala si traverseaza popoare, culturi, religii, societati umane. Traversarea se petrece printr-o a patra componenta sau dimensiune daca doriti, timpul. Acest timp este timpul sacru reprezentat prin mitul care stabileste modalul vizuni, adica simplu cum o societate specifica recunoaste si asuma aceasta axa. Exact aici Eliade si-a format imensul antagonism din partea antropologilor.

Antropologia se ocupa in special de diferentierea societatilor umane prin caracterizarea lor specifica. Din punct de vedere antropologic,  istoria trebuie sa se ocupe numai de inregistrarea evenimentelor bazata pe documentatie consacrata, verifcata si controlabila. Descrierea evolutiei sociale se face pe baza unei ramuri ale antropologiei (care poate fi fizica-biologica, culturala, tehnologica sau etnologica). Este clar ca antropologia etnologica care include si studiul dezvoltari religiose se bate cap in cap cu istoria religiilor.

Intrebare nu este daca antropologii au avut dreptate sau Eliade a avut dreptate. Important este daca  paradigama lui Eliade este sau nu corecta. Paradigma lui Eliade a fost corecta structural,  nu a fost corecta modal (sau se dovedeste a fi incorecta), adica felul in care Eliade a explicat axis mundi a fost erodat de timp si realitate. Primul care a atacat coerent paradigama lui Eliade a fost Ioan Petru Culianul (cu mare gentilete, si inteleasa de putini).  Suficient sa citesti cele doua lucrari ale lui Culianu tiparite in Roamania dupa anul 2000, pentru a intelege ca Ioan Petru Culianu era deja in stadiul de Paradigm Shifting (vezi postarea de pe blogul Theo-Phyl). Lucrarile sunt  “Studii româneşti I. Fantasmele nihilismului. Secretul Doctorului Eliade” , Bucureşti, Nemira, 2000 si  . Jocurile minţii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie, Iaşi, Polirom, 2002.

 OK, sa ne intoarcem la Eliade. Axis mundi  in paradigama lui Eliade poate fi un monument care mitic devine sacru, un locas de cult, o locatie geografica, un munte sau un copac. Cosmologiile etnice si religioase sunt compuse din elemente mai mult sau mai putin comune, numai interpretarile difera   in functie de evolutia societati in care traieste Homo Religiosus (Omul Religios). Muntele Sinai si Dumnezeul Muntelui (El Sahdai) – Iesirea (Exodul) 6:3, tradus in Romana nu pe numele originar El-Shadai (Dumnezeul Muntelui) ci “Cel Atotputernic” (absolut aiurea), acest Dumnezeu al Muntelui evolueaza in YHVE (Yahve) si apoi in El-Elion (Dumnezeu Suprem) sau Dumnezeul-Tatal daca doriti (interpretarea crestina pe care o dau eu).  Evolutia in Yahve transforma axis mundi din munte in Templu (la inceput mobil cu triburile lui Israel) si cand triburile se transforma  in societate statala, in Templu construit in Ierusalim. Ce se intampla cand numai exista Templul, el devine mit, obligatie sacra si se transforma din axis mundis in teritoriul sacru.

Traim intr-o societate cu mari dezradacinari. Societatii intregi migreaza, unele aduc cu ele sacrul, si nu numai profanul (vezi musulmani in occident care pastreaza in marea lor majoritate si cele 5 obilgatii spirituale – 5 stalpi ai Islamului si sacrul reprezentat de casa lui de rugaciune chiar daca este la Londra sau Paris). Alte societati umane pierd identitatile sacre si le transforma in branduri comerciale  (vezi firma Japoneza Fuji, care a transformt sacrul munte Shinto in brand comercial) si in sfarsit omul religios modern care-si creaza identitate si sacrul prin alegere, deliberat construita printr-un proces treptat de intelegere.

Pentru un Crestin nici nu se pune problema care este columna cerului sau axis mundi, este crucea rastigniri si a mantuiri. Fiecare crestin poarta aceasta cruce personificata de viata lui.  Pentru el sacrul este cel pe care el insusi il rationalizeaza aducand in el aceasta cruce pe care o poarta in viata lui cotidiana. Dogama se transforma in traditie, si biserica devine sacra numai daca păstorul se ridica la nivelul sacrulul, de nu, ea este o casa cu icoane.

Am dat exemlpul crestin pentru ca majoritatea cititorilor blogului sunt crestini si nu Doamne fereste, credinciosi altor religii nu-si gasesc columna cerului fiecare in traditia lui. Paradigma Profesorului Eliade a fost erodata in interprtearea ei, nu si in continutul ei structural. Cei care se simt Homo Religiosus vor continua sa-si caute columna cerului si vor aduce sacrul in profanul lor zilnic.

Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Revista 22. Lupta politică la noi  de Andrei Plesu

Mai ştim cum arată normalitatea în materie de luptă politică? Să facem un efort de imaginaţie. Iată, de pildă, cum ar putea suna discursul opoziţiei: ”Puterea a greşit cînd a adoptat legea X”, sau: ”Puterea a aplicat defectuos legea X”, sau: ”Sub actuala guvernare, preţurile au crescut cu Y la sută, şomajul cu Z la sută, iar puterea de cumpărare a scăzut cu atît la sută”.

Sau: ”Cutare miniştri din spectrul guvernamental s-au făcut vinovaţi de corupţie”. Sau: ”În cutare dezbatere de politică externă, poziţia României a fost contra-productivă”. Dar şi: ”În domeniul B, acţiunea guvernului s-a dovedit utilă, drept care, dacă vom cîştiga alegerile, vom continua pe aceeaşi linie”. Răspunsurile puterii ar putea, la rîndul lor, să meargă de la contrazicerea argumentată a acuzaţiilor formulate de opoziţie, la demontarea necomplezentă a promisiunilor demagogice făcute de adversari în campania electorală. Ar trebui să asistăm la dispute de platformă politică, la confruntări de doctrină, la schimburi inteligente de idei, la expuneri de fapte demonstrabile. Totul, într-o limbă românească îngrijită, fără vulgarităţi, fără agresivităţi de maidan, fără incursiuni în sfera privată a preopinentului. Fiecare combatant ar trebui să ţină nu doar la dreptatea proprie şi la victoria personală, ci şi la demnitatea proprie, la regulile bunei cuviinţe şi la dreptul cetăţeanului de a fi părtaş la un spectacol politic civilizat. Integral in Revista 22.

Curs de Guvernare. Decidentul cu putere totală și factura care va urma de Cristian Grosu.

Game over.

Ce va urma în următorii 3-4 ani (dacă avem noroc de-un rău atât de mare încât să miște ceva), sau în următorii 8-10 (dacă se va schimba Constituția după modelul de stat din mintea dlui. Dan Voiculescu) va avea 2 componente :

Prima: ”viziunea”, ”programul” și ”strategiile” pe care le-am văzut în campania electorală.

A doua: asaltul asupra instituțiilor pe de o parte, și asupra economiei (câtă mai e) pe de alta.

Să ne înțelegem: problema Nu e că a câștigat USL (cei care se grăbesc să spună că a câștigat stânga să nu mai insulte stânga): ci că acest conglomerat de interese și putere violentă organizată aproape militarist va avea spre 70% din mandate. Adică va fi stat, Constituție și țară.

Problema e dezechilibrul profund de pe scena politică și inexistența vreunei cât de palide opoziții, pe fundalul unei lipse cronice de proiect de guvernare.

Primul care a reacționat, din instinct, la ce se putea petrece a fost mediul de afaceri: puține au fost urechile ciulite care au auzit în ultimele 2-3 luni tăcerea încordată din zona privată a economiei. Integral in CdeG

Contributors. E poporul defect sau elita stupidă? De Sorin Ionita

Sinucidere colectivă vs. aroganţă şi detaşare de realitate:o dispută importantă şi un program de cercetare

De ce, dacă tot românul se vaită de corupţie, votează fără nici o problemă candidaţi anchetaţi penal, cu scoruri de peste 50-60%, şi nu dă atenţie unora noi, care chiar reprezintă schimbarea dorită? De ce ȋn Bucureşti, iar nu ȋn cine ştie ce cătun izolat, cu politică feudală şi clientelism local, este ales Dan Voiculescu ȋn dauna lui Iulian Crăciun, deşi dacă iei fiecare poporean ȋn parte, nu mai pridideşte să-ţi explice cum ar vrea el ȋmpospătarea clasei politice, cu oameni curaţi şi care chiar au făcut ceva onest ȋn viaţa lor? De ce n-a contat ȋn aceste alegeri vizibila diferenţă de tratament aplicată propriilor corupţi de cele două mari alianţe politice?

Răspunsurile nu-s uşoare iar dacă cineva vrea să facă ȋn ţara asta şi ştiinţă politică serioasă, nu doar comentariu lejer sau sondaje descriptive pe intenţii de vot (nici alea foarte reuşite), are aici ȋntrebări de cercetare cu duiumul, cu ajutorul cărora să construiască modele explicative, apoi să le testeze. Că aşa se face prin alte părţi, dar nu sunt sigur că mai e cineva interesat sau capabil. Integral in Contributors.

Ziarul Financiar. “România a făcut promisiuni. Respectarea tuturor acestor primisiuni poate fi o problemă de viaţă şi de moarte” de Iuliana Enache.

Washingtonul aşteaptă ca România, aliat strategic-cheie, să “îşi ţină promisiunile” privind respectarea statului de drept şi reformele economice pentru a evita “repetarea” crizei din vară, a declarat ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein.

“România a făcut promisiuni. Le va respecta? Respectarea tuturor acestor primisiuni poate fi o problemă de viaţă şi de moarte într-o alianţă”, a declarat Mark Gitenstein într-un interviu acordat AFP înainte de încheierea mandatului său.

NATO şi Statele Unite, implicate într-o alianţă strânsă cu Bucureştiul, au ales să instaleze o componentă-cheie a viitorului lor scut antirachetă în România.

Dar Bucureştiul şi-a atras nemulţumirea Uniunii Europene şi a Washingtonului în această vară din cauza metodelor folosite de coaliţia de centru-stânga aflată la putere, Uniunea Social-Liberală (USL), pentru a încerca să îl demită pe rivalul său, preşedintele de centru-dreapta Traian Băsescu.

Secretarul de Stat Hillary Clinton a denunţat recent “provocările pentru procesele constituţionale” din România.

În faţa acestui val de nemulţumiri, premierul Victor Ponta, unul dintre liderii USL, a promis că “statul de drept va fi respectat”.

USL, care a preluat puterea în mai, a obţinut o victorie clară la alegerile legislative dar va trebui să coabiteze din nou cu preşedintele Băsescu, al cărui mandat se încheie în 2014.

“Coaliţia aflată la putere are meritul că a spus că va respecta condiţiile acordului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi criteriile definite de UE pentru ameliorarea sistemului judiciar şi combaterea corupţiei. Ea trebuie să îşi respecte promisiunile”, subliniază Gitenstein. Integral in Ziarul Financiar.

Deutsche Welle.  “Ticălosul Europei” de Petre M. Iancu

Merită radiografiate interviurile acordate în occident de lideri certaţi cu principiile statului de drept, având frecvente ieşiri duplicitare?

Când de hotărârile acestor lideri depinde soarta unor ţări, asemenea radiografii au, poate, utilitatea lor.

Tema stării de asediu care paşte democraţia şi statul de drept după covârşitoarea victorie a USL a dispărut în mare măsură din presa apuseană. Doar cotidianul berlinez Die Welt mai publica vineri, 14 decembrie, un amplu interviu cu Victor Ponta, în care premierul, scutit de chestionări cu privire la plagiatul menit să-i furnizeze titlul de doctor, afirmă că nu vrea să fie „ticălosul Europei”. Vezi, în context, la Deutsche Welle şi „Făţărnicie şi satrapi”, <>

Ziaristele berlineze care l-au intervievat pe liderul USL par să nici nu fi auzit de furtul intelectual comis de Ponta, ori de refuzul său de a se comporta în acest domeniu conform standardelor occidentale şi de a demisiona. În schimb, l-au bombardat cu întrebări despre relaţia sa cu preşedintele României, Traian Băsescu.

Din răspunsurile sale se degajă nu doar vechea făţărnicie a activiştilor partidului-stat, care una spun acasă şi cu totul altceva în străinătate, unde sunt, de regulă, mieluşei. (Nu, Traian Băsescu nu ar vrea „să se răzbune” acum pe el printr-un refuz de a-l desemna prim-ministru).

Transpare din acelaşi interviu şi o oarecare prospeţime. Voioşia sa obraznică e tipică pentru ştrengarii postcomunişti care au făcut-o rău de oaie, fără să fi fost totuşi pedepsiţi prea sever de un occident pe cât de prosper şi democratic, pe-atât de îngăduitor. Integral la Deutsche Welle.

Adevarul. “Pilat din Ponta” de George Stanca

La două minute după ce a aflat  faptul că USL a câştigat detaşat şi ne-a dat vestea aia udemerită&nedorită, dl Victor Ponta a scăpat din vedere un amănunt. Important. Cel mai important. Acela care ne-a unit  pe toţi cei ce am votat USL. Inclusiv cu dl Ponta, dar nu musai pentru el. Anume, faptul că majoritatea alegătorilor nu au votat , să fie clar, special cu USL pentru dl Ponta. Nici pentru dl  Antonescu. Să fim realişti: cei care au votat pentru USL  au făcut-o numai  pentru a scăpa de Băsescu. A fost  un vot negativ masiv. Oricât s-ar umfla  în pene actualul prim-ministru şi crinul lui regal…

Şi, eu cred că rezultatul referendumului din vară –  terminat cum s-a terminat: cu jenantul acroşaj de putere al  preşedintelui şi cu imixtiunea grasă a Occidentului –  a ajutat enorm la săparea prăpastiei imense dintre USL şi  zburătoarea ARD. Dl Ponta , ca şi Antonescu, are  meritele sale incontestabile. Dar asta e de-acum istorie. Noi trebuie să vedem ce  istorie va face de azi  încolo Uniunea victorioasă. Victoriană. Or, aici  lucrurile se complică. Integral in Adevarul.

Europa Libera. “Gata de păcatul originar” de Sorin Şerb

Parlamentul de astăzi este exemplul concret a ceea ce poate să însemne excesul de democraţie. Au promis că-i taie din capete, dar acestea au crescut la loc, mai multe, mai dese şi mai gureşe. Cei care spuneau că un Parlament monocameral, cu număr de redus de parlamentari ar însemna o restrângere a democraţiei astăzi tac şi par confuzi. Votul uninominal cu redistribuire promitea să facă ordine în pasiunile electorale, dar a reuşit performanţa să aducă Parlamentul la dimensiunea Marii Adunări Naţionale. Au reuşit să treacă frontiera dintre muritorii de rând şi nemuritorii cu diurne cât salariul mediu pe economie candidaţi care au luat mai puţine voturi decât îţi trebuie să devii şef de bloc.

E drept, Parlamentul rămâne bicameral, dar trebuie camere mai mari, cu anexe potrivite şi fotolii mai solide pentru că democraţia românească s-a îmbolnăvit de elefantiazis. Au intrat pe uşa din dos, a redistribuirilor, şoferi, modele, actori de reclame, băgători de seamă care s-au întâmplat când se făceau listele şi mulţi foarte mulţi dintre cei pe care alegerile ar fi trebuit să-i scoată de pe scena istoriei. Regăseşti nume de neşters din istoria corupţiei de ieri şi de azi. Foşti puşcăriaşi, astăzi persoane onorabile, foste secretare personale astăzi mari dive politice. Unii mai puţin norocoşi au fost prinşi de procurori cu conturile corupte înainte să capete imunitate, să-i plimbe parlamentul din comisie în comisie, până le expiră mandatul. Deşi simt răcoarea gratiilor pe spinare, ne zâmbesc triumfători, garanţii democraţiei şi ai drepturilor omului. Unii chiar se cred deţinuţi politici şi ameninţă să-şi scrie memoriile de dincolo de gratii. Integral la Europa Libera.