Author: theophyle

Germania: “Slăbiciunea economiei europene loveşte Germania”

PIB-ul german s-a micșorat cu 0,5% în ultimul semestru din 2012, ceea ce reprezintă cea mai rea cădere de la recesiunea din 2009. “Germania plăteşte deja factura crizei europene”, spune cotidianul, rezumând reacţia premierului spaniol Mariano Rajoy într-un interviu pentru Financial Times în care el cere Germaniei să facă mai multe pentru a stimula creșterea în Europa. El Pais-Spania.

Germania: “Europa suferă, Germania câștigă”

In ciuda crizei, statul federal, Landurile şi municipalităţile au terminat anul 2012 cu un excedent bugetar, dezvăluie ultimul raport al Biroului federal de statistică. În ciuda celor 10 miliarde de euro de cheltuieli suplimentare pentru a combate criza euro, Berlinul s-a îndatorat la nivelul de 22,5 miliarde de euro, mai puțin decât era prevăzut. Ministrul de Finanțe Wolfgang Schäuble va putea respecta “regula de aur”, notează ziarul. Süddeutsche Zeitung

Polonia: “Nu brevetului unic european”

Oamenii de afaceri fac presiuni pe guvern pentru a respinge brevetul unic european, susţinând că “soluţille oferite de proiectul brevetului unic favorizează puternic țările dezvoltate tehnologic”. Între timp pentru Polonia, care tocmai a început să construiască o economie bazată pe cunoaștere, noul brevet european va fi “foarte costisitor” și riscant pentru cei care îl aplică. Campania pare a fi eficientă pentru că “guvernul a început să ezite” în privinţa semnării acordului pentru brevetul unic. Rzeczpospolita

Franța: “Renault suprimă 7 500 de posturi. Prăbușirea automobilului francez”

Constructorul de automobile a anunțat că nu va înlocui 15% din efectivele sale până în 2016. Decizia intervine la șase luni după planul social al PSA Peugeot Citroën implicând 8 000 de suprimări de posturi, și în timp ce vânzările de mașini noi franțuzești au scăzut deja cu 19,4% în 2012, cea mai rea cădere din 1997. Aujourd’hui en France – Le Parisien

Portugalia: “Previziunile de recesiune ale Băncii Portugaliei reîntăresc amenințările pe buget”

O scădere puternică a exporturilor a forțat din nou Banca Portugaliei să-şi revizuiască previziunile pentru 2013. PIB-ul se așteaptă să scadă cu 1,9% în timp ce deficitul public ar putea să crească cu 0,4 procente până la 4,9% în loc de 4,5%, nivel cerut de guvern și de troică. Banca Portugaliei prevede pierderea a 90 000 de slujbe în 2013. Aceste previziuni vin înaintea deciziei Curţii Constituționale în privinţa a trei elemente din bugetul pe 2013, care au fost sesizate curţii de preşedintele Aníbal António Cavaco Silva. Público

UE-Mali: “Destinaţie Mali”

Guvernul belgian a dat undă verde trimiterii de suţinere logistică misiunii forţelor franceze în Mali până la 1 martie. 75 de oameni, 2 avioane de transport C-130 şi 2 elicoptere de evacuare sanitară vor fi trimişi. Guvernul Di Rupo a subliniat că “prezenţa lor în zonele de luptă este exclusă”. De Standaard

Italia: “PPE îl scoate din cărţi pe Berlusconi”

oseph Daul, preşedintele Partidului Poporului European (centru-dreapta) din Parlamentul European, a spus clar că la alegerile generale din Italia, din februarie, candidatul partidului este premierul Mario Monti şi nu preşedintele Partidului Poporul Libertății (PDL) Silvio Brlusconi, care i-a reprezentat pe conservatori aproape 20 de ani. Ca urmare a schimbării anti-europene a lui Berlusconi în campanie pentru a se distanţa de Monti, mulţi din partenerii săi europeni se gândesc la expulzarea PDL din PPE. La Repubblica. Aduce in limba romana, PressEurop

În Nirvana

de Ion Luca Caragiale

În Constituţionalul din 20 iunie 1889, ca editorial, semnat C. În Note şi schiţe, 1892, p. 7. Reprodus în Momente, schiţe, amintiri, 1908.

Sînt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfîrşise: era toamnă, şi aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor.

Văzîndu-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mîndrie:

— Îţi place să te ocupi cu literatura… Am şi eu un băiat în trupă care citeşte mult; este foarte învăţat, ştie nemţeşte şi are mare talent: face poezii; ne-a făcut cîteva cuplete minunate. Eu crez că ţi-ar face plăcere să-l cunoşti.

Şi-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat — care slujea în curte şi la grajd — culcat în fîn şi citind în gura mare pe Schiller.

În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan — biblioteca băiatului — plin cu cărţi nemţeşti. Băiatul era foarte blînd, de treabă, nu avea nici un viţiu. Era străin de departe, zicea el, dar nu voia să spună de unde. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine ştie ce împrejurare.

Actorul îi propuse să-l ia sufler, cu şapte galbeni pe lună, şi băiatul primi cu bucurie. Îşi luase biblioteca şi acuma se afla în Bucureşti. Seara trebuia să vie la directorul lui — astfel puteam să-l văz. Eram foarte curios să-l cunosc. Nu ştiu pentru ce, îmi închipuiam pe tinărul aventurar ca pe o fiinţă extraordinară, un erou, un viitor om mare.

În închipuirea mea, văzlndu-l în revoltă faţă cu practica vieţii comune, găseam că dispreţul lui pentru disciplina socială e o dovadă cum că omul acesta trebuie să fie scos dintr-un tipar de lux, nu din acela din care se trag exemplarele stereotipe cu miile de duzine.

Deşi în genere teoria de la care plecam eu ca să gîndesc astfel — că adică, un om mare trebuie in toate să fie ca neoamenii — era pripită, poate chiar de loc întemeiată, în speţă însă s-a adeverit cu prisos.

Tînărul sosi. Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zîmbet blînd şi adînc melancolic. Avea aerul unui sfînt tînăr coborît dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

-Mă recomand, Mihail Eminescu.

Aşa l-am cunoscut eu. Cîtă filozofie n-am depănat împreună toată noaptea aceea cu nepregetul vîrstei de şaptesprezece ani! Ce entuziasm! Ce veselie!

Hotărît, închipuirea nu mă înşelase… Era un copil minunat.

Într-o noapte mă pusese în curentul literaturii germane, de care era încîntat.

—Dacă-ţi place aşa de mult poezia, trebuie să şi scrii, i-am zis… Am aflat eu că dumneata ai şi scris.

—Da, am scris.

—Atunci — şi mie-mi place poezia, deşi nu pot scrie — fii bun şi arată-mi şi mie o poezie de dumneata.

Eminescu s-a executat numaidecît. Era o bucată dedicată unei actriţe de care el era foarte înamorat… D-abia mai ţiu minte. Ştiu atîta, că era vorba de strălucirea şi bogăţiile unui rege asirian nenorocit de o pasiune contrariată… cam aşa ceva. Poezia aceasta îmi pare că s-a publicat prin 68 sau 69 în Familia din Pesta.

A doua zi seara ne-am întîlnit iarăşi. Dar peste zi o nemulţumire intimă intervenise. Actriţa fusese foarte puţin mişcată de mîhnirea regelui asirian. Eminescu era de astă dată tăcut şi posomorît, vorbea foarte puţin şi contradicţia îl irita. În zadar l-am rugat să-mi mai arate vreo poezie sau să mi-o citească tot pe aceea care o cunoşteam. A plecat să se culce devreme, şi dimineaţa, la amiazi cînd m-am dus la el, l-am găsit tot dormind.

L-am sculat. Se dusese acuma supărarea, ba era chiar mai vesel ca alaltăieri. Am petrecut toată ziua rîzînd, mi-a vorbit despre India antică, despre daci, despre Ştefan cel Mare, şi mi-a cîntat doina.

Îi trecuse ciuda regelui asirian şi acum se bucura în linişte de avuţiile şi strălucirea lui.

Aşa l-am cunoscut atuncea, aşa a rămas pînă în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blînd şi aspru; mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate; aci de o abstinenţă de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de oameni şi căutîndu-i; nepăsător ca un bătrîn stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! — fericită pentru artist, nenorocită pentru om!

Primăvara următoare a plecat cu o trupă ambulantă de teatru prin Moldova. Am aşteptat toamna pe Eminescu în zadar — trupa s-a întors fără dînsul. Părintele lui, de fel din Botoşani, l-a regăsit pe excentricul fugar şi, mai cu binele, mai cu de-a sila, l-a luat acasă, şi d-acolo l-a trimis la Viena.

Am văzut mai tirziu: „Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este…” Eminescu îşi ţinea făgăduiala: copilul creştea om mare.

Mai în urmă, l-am întîlnit tot aici pe Eminescu, cu un frate al lui, ofiţer. Plecau amîndoi în străinătate — el la Viena, celălalt la Berlin.

Militarul era frate mai mare; tot aşa de frumos, de blînd şi de ciudat — o izbitoare asemănare în toate. Acela a mers la Berlin; în cîteva luni a speriat Academia militară cu talentele-i şi a dat un examen care l-a făcut pe mareşalul Moltke [1] să se intereseze foarte de aproape de soarta lui, hotărît să-l ia pe lîngă dînsul. Ca să-şi încoroneze succesul, militarul s-a dus acasă şi, fără să lase măcar o vorbă, s-a împuşcat.

Peste mai multă vreme, cînd am vorbit cu Eminescu de trista împrejurare a militarului, el mi-a răspuns rîzînd:

— Mai bine! ăla era mai cuminte ca noi!

Peste cîţiva ani a venit în Bucureşti tata lui Eminescu. Era un bătrîn foarte drăguţ, glumeţ şi original. Făcuse o bună afacere şi venise să-i cumpere fiului haine şi ceasornic şi să-i deie „din viaţă” o sută de galbeni, partea lui de moştenire din averea părintească.

L-am întrebat atunci pe Eminescu dacă mama lui trăieşte. Mama murise, dar, după aerul posomorît cu care mi-a răspuns, am înţeles că de moartea ei se legau nişte amintiri mai crude decît ca de o moarte normală, nu numai dureroase, dar şi neplăcute.

Am aflat apoi că o soră a lui, care-l iubea foarte, trăia retrasă într-o mănăstire: biata fată era paralizată din copilărie. Şi au fost oameni, nu de rînd, oameni de seamă, cărora le-a plăcut să facă sau să lase a se crede că nenorocirea lui Eminescu a fost cauzată de un viţiu.

Era, în adevăr, un om dezordonat, dar nicidecum viţios. În lumea asta mulţimea celor de rînd crede că plăcerile materiale ale vieţii sunt privilejul lor exclusiv şi că oamenii rari nu au voie să aibă şi defecte.

Avea un temperament de o excesivă neegalitate, şi cînd o pasiune îl apuca era o tortură nepomenită. Am fost de multe ori confidentul lui. Cu desăvîrşire lipsit de manierele comune, succesul îi scăpa foarte adesea… Atunci era o zbuciumare teribilă, o încordare a simţirii, un acces de gelozie, cari lăsau să se întrevază destul de clar felul cum acest om superior trebuia să sfîrşească.

Cînd ostenea bine de acel cutremur, se închidea în odaia lui, dormea dus şi peste două-trei zile se arăta iar liniştit, ca „Luceafărul lui — nemuritor şi rece”. Acum începea cu verva lui strălucită să-mi predice budismul şi să-mi cînte Nirvana, ţinta supremă a lui Buda-Qakiamuni.

O aşa încordare, un aşa acces a avut în ultimele momente bune: acela a fost semnalul sfîrşitului. După cutremur, el nu s-a mai închis în odaie să se culce şi să mai facă ce făcea mai-nainte Luceafărul. A pornit înainte, tot înainte, pînă ce a căzut sub loviturile vrăjmaşului pe care-l purta în sînu-i încă din sînul maicii sale. Copil al unei rase nobile şi bătrîne, în el se petrecea lupta decisivă între flacăra celei mai înalte vieţi şi germenul distrugerii finale a rasei — geniul cu nebunia.

Lupta a fost groaznică. Încercarea, drumul către Nirvana, a fost tot aşa de dureroasă cît şi de strălucită.

În capul cel mai bolnav, cea mai luminoasă inteligenţă; cel mai mîhnit suflet, în trupul cel mai trudit! Şi dacă am plîns cînd l-au aşezat prietenii şi vrăjmaşii, admiratorii şi invidioşii sub „teiul sfînt”, n-am plîns de moartea lui; am plîns de truda vieţii, de cîte suferise această iritabilă natură de la împrejurări, de la oameni, de la ea însăşi.

Acest Eminescu a suferit de multe, a suferit şi de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodată: era un om dintr-o bucată, şi nu dintr-una care se găseşte pe toate cărările.

Generaţii întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Şerban-vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, şi o bucată din care să scoţi un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. Să doarmă în pace necăjitul suflet! Ferventul budist este acuma fericit: el s-a întors în Nirvana — aşa de frumos cîntată, atît de mult dorită — pentru dînsul prea tîrziu, prea devreme pentru noi.

1889, iunie 18

Note

[1] Moltke Helmuth Karl Bernard (1800 – 1891), mare tactician şi strateg prusac.

Nicolae Iorga s-a nascut la data de 17 ianuarie 1871, la Botoşani, părinţii lui  fiind  avocatul Nicu Iorga şi Zulnia Aghiropol. Nicolae Iorga a devenit unul din cei mai proeminenti oameni de cultura ai României. Istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic, membru titular al Academiei Române. Nicolae Iorga a avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii. Iorga este cel mai prolific istoric al românilor, autor a numeroase sinteze, culminate cu Istoria Românilor în 10 volume, pentru care a fost numit pe bună dreptate cel mai mare istoric al României din toate timpurile. Nicolae Iorga a fost absolvent al cursului secundar de la Liceul din Botoşani şi Liceul Naţional din Iaşi, apoi în numai un an termină studiile şi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1889). Studiile superioare şi le desăvârşeşte în străinătate, la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris (1892), apoi la Berlin şi Leipzig, unde şi-a luat doctoratul în filosofie (1893).

La vârsta de numai 23 de ani, Nicolae Iorga devine profesor suplinitor, apoi, din 1895 este titular la catedra de Istorie a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi.De numele său se leagă fondarea Institutului de Studii Sud-Est Europene (1914), al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Istorie Uiversală. Pe 1 noiembrie 1928 este ales decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie, iar anul următor, pe 1 martie, este ales rector al Universităţii Bucureşti. Din 1919 devine preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, iar din 1924 ţine cursuri de vară la Vălenii de Munte.

***

Politicianul Iorga

Naţionalist  şi apărător al tradiţionalismului rural, Nicolae Iorga a considerat că trebuie să se implice activ în viaţa socială şi politică a României. Pe 23 aprilie 1910, împreună cu Alexandru C. Cuza, a fondat Partidul Naţionalist-Democrat. Acesta nu a avut o bază electorală de masă. Era perceput ca o formaţiune personală a mentorului său, la care au aderat „învăţăcei” ai săi. Iorga însuşi nu a fost preocupat să dea partidului său o extindere deosebită. Întrebat ce reprezintă formaţiunea sa politică, savantul a răspuns: „Paltonul, pălăria şi bastonul meu sunt partidul”! PND reprezenta interesele unei părţi ale intelectualităţii cu convingeri democratice, precum şi a unor categorii ale micii burghezii rurale şi urbane. Un accent deosebit se punea pe culturalizarea maselor şi pe factorul moral, considerat de Nicolae Iorga ca decisiv pentru evoluţia României. În programul partidului erau înscrise deziderate ca exproprierea tuturor moşiilor mai mari de 100 de hectare, impozit progresiv pe venit, descentralizarea administrativă, lărgirea dreptului de vot şi asupra femeilor [1].

După Marea Unire, Iorga a avut o contribuţie importantă la formarea Blocului Parlamentar pe 25 noiembrie 1919 [2]. Acesta a fost o coaliţie politică alcătuită din mai multe partide cu scopul de forma o majoritate parlamentară în susţinerea noului guvern [3]. Deoarece în alegerile parlamentare din 2 – 8 noiembrie 1919 (primele alegeri pe baza votului universal), nici un partid politic nu obţinuse o majoritate parlamentară, iar noile partide, după cum aprecia Nicolae Iorga, „se simţeau observate şi pândite din umbră de liberalii furioşi de rezultatul neprevăzut al alegerilor” [4], formula unui guvern de coaliţie s-a impus cu necesitate. Conform algoritmului, savantul a primit funcţia de preşedinte al Adunării Deputaţilor, însă lipsa de unitate politică a formaţiunilor a permis destabilizarea guvernării condusă de Alexandru Vaida-Voevod (PNR), iar Ionel Brătianu, preşedintele PNL, cel care domina scena politică cu autoritate, a acţionat pentru formarea unui nou cabinet condus de generalul Alexandru Averescu (PP), personalitatea politică cea mai populară din epocă.

În acea perioadă, PND era măcinat de gravele contradicţii dintre Iorga şi A. C. Cuza. Acesta din urmă avea serioase tendinţe antisemite, astfel că pe 7 aprilie 1920, PND s-a divizat, gruparea lui Cuza luându-şi denumirea mai târziu de Liga Apărării Naţional-Creştine (4 martie 1923). Din dorinţa de a contribui la construirea unui bloc antiliberal, în mai 1924 PND-ul condus de Nicoale Iorga a fuzionat cu gruparea lui Constantin Argetoianu desprinsă din Partidul Poporului, PND luând denumirea de Partidul Naţionalist al Poporului [5].

În ianuarie 1925, Iuliu Maniu a adresat partidelor de opoziţie un nou apel de a se uni pentru a pune capăt dominaţiei liberale şi a „reinstaura un regim democratic în România”. Argetoianu l-a convins pe Iorga să accepte fuziunea cu PNR, folosind cu mare abilitate „arta linguşirii”. Iorga se pregătea să plece la Paris, când Argetoianu i-a cerut o întrevedere înainte de plecare. Au discutat despre literatură, despre Sofocle şi dramele scrise de Iorga, care nu se bucurau de prea mare succes la public. Argetoianu a recitat din memorie pagini întregi din dramele lui Iorga, spre încântarea acestuia. La despărţire, Argetoianu i-a spus: „A, era să uit, domnule profesor. Dumneata pleci pentru mai multă vreme. Nu crezi că ar fi bine să dai cuiva, în care ai mai multă încredere, delegaţia de a trata fuziunea cu domnul Maniu?” Răspunsul a venit pe loc: „Dar se înţelege. Iată, să-ţi dau o delegaţie în scris; ai din partea mea depline puteri” [6]. A doua zi, Argetoianu s-a prezentat la Maniu. Trei zile mai târziu, pe 8 martie 1925, fuziunea dintre cele două partide a fost ratificată, iar Nicolae Iorga a devenit co-preşedinte al partidului. Divergenţele de opinie au fost determinate de fuziunea cu Partidul Ţărănesc, ceea ce l-a determinat pe savantul român să îşi reînfiinţeze vechea formaţiune pe 28 septembrie 1926, sub denumirea de Partidul Naţional [7]. Această hotărâre n-a fost urmată de o activitate politică şi organizatorică corespunzătoare, astfel încât partidul său a rămas o organizaţie politică minoră.

Nicolae Iorga a sprijinit dictatura regala, instaurata prin Constituţia din 27 februarie 1938 [8]. Savantul a acceptat să fie ministru de stat (10 februarie 1938 – 30 martie 1938) în primul guvern condus de patriarhul Miron Cristea. Pe 30 martie 1938, a fost adoptat decretul de dizolvare al partidelor politice, iar pe 16 decembrie s-a format Frontul Renaşterii Naţionale sub conducerea supremă a regelui [9]. Legea electorală din 9 mai 1939 a sporit prerogativele regale, Parlamentul jucând doar un rol decorativ [10]. În acei ani grei, Nicolae Iorga a preferat să sprijine instituţia monarhică, atunci când integritatea teritoriului României era pusă în pericol iminent. După alegerile din iunie 1939, istoricul român a devenit senator numit de rege, iar pentru doar patru zile a fost preşedinte al Camerei superioare (9 iunie – 13 iunie 1939).

Începutul sfârşitului tragic pentru Nicolae Iorga a început în martie 1938. La cunoscuta librărie ,,Cartea Românescă’’ exista un stand cu carte legionară, foarte bine vândută, închis de guvern, la fel ca şi cantinele legionare. Deşi se pronunţase pentru sprijinirea comerţului naţional, Iorga a socotit oportună închiderea cantinelor. Pe 26 martie 1938. Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Mişcării Legionare, a adresat o scrisoare deschisă lui Iorga, prin care îi amintea faptul că, cu ani în urmă, îndemnase tineretul român să facă comerţ pentru a-i alunga pe evrei, iar acum cerea cu vehemenţă desfiinţarea comerţului legionar. Codreanu conchidea: „eşti un om necinstit sufleteşte căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate […] De acum şi până voi închide ochii, domnule Iorga, şi după aceea, te voi privi aşa cum meriţi” [11]. Iorga s-a consultat cu Armand Călinescu, ministrul de Interne, apoi la 30 martie 1938, fiind consilier regal, s-a adresat Parchetului Militar, solicitând deschiderea unei acţiuni în justiţie [12]. La 17 aprilie, Zelea Codreanu este arestat, iar două zile mai târziu Tribunalul Militar a decis condamnarea acestuia la şase luni de închisoare pentru calomnie [13].

In acest timp, autorităţile Ministerului de Interne au efectuat mai multe verificări la “cuiburile” legionare [14], iar lui Codreanu i s-au mai găsit şi alte capete de acuzare, inclusiv „cârdăşie cu şeful unei puteri străine” şi „uneltire contra ordinei soiciale”, motiv pentru care a mai fost condamnat la 10 de muncă silnică la minele de sare [15]. Rechizitoriul a fost întocmit de Armand Călinescu, ministru de Interne la acel moment. De fapt, Garda de Fier devenise extrem de „incomodă” pentru regele Carol, iar autorităţile au găsit diverse motive pentru a-i trimite la închisoare pe liderii acesteia. Hitler însuşi ceruse aducerea legionarilor la putere, ceea ce ar fi însemnat pentru Carol sfârşitul regimului instaurat doar cu câteva luni înainte [16]. Aşadar, şeful statului a decis decapitarea Mişcării Legionare. În noaptea de 29/30 noiembrie, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alţi lideri legionari (printre care se numărău Nicadorii, asasinii lui I. G. Duca, şi Decemvrii, asasinii lui Mihail Stelescu), au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat spre cea din Jilava [17]. Acest fapt a alimentat mânia legionarilor, care în perioada următoare au trecut la represalii. Printre cei care au suferit de vendeta legionară s-a numărat şi Nicolae Iorga, care era „culpabil” indirect în ochii legionarilor de asasinarea conducătorului lor.

Având în vedere starea de dezordine generală care domina ţara în urma pierderilor teritoriale din vara anului 1940, regele Carol al II-lea demite guvernul Ion Gigurtu şi îl desemnează pe generalul Ion Antonescu cu formarea noului Consiliu de miniştri în ziua de 4 septembrie 1940.

Pe fondul continuării manifestaţiilor publice, regele Carol se vede nevoit să abdice în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940 şi să îi încredinţeze fiului său, Mihai, „grelele sarcini ale domniei” [18]. În aceeaşi dimineaţă, Mihai I este chemat la Palat pentru a depune jurământul în calitate de rege al României [19].

Pe 8 septembrie 1940, generalul şi-a arogat titlul de „conducător al statului”, astfel el nu mai trebuia să răspundă pentru actele sale în faţa nici unui for politic alt mijloc de control [20]. Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ, şi Dinu Brătianu, preşedintele PNL, nu au mai dorit să facă parte din noul cabinet, astfel că Antonescu a negociat participarea Mişcării Legionare la actul de guvernare. În acest sens, pe 14 septembrie, România este declarată „stat naţional-legionar” [21]. Horia Sima, şeful legionarilor, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de miniştri.

Aflaţi la putere, legionarii au trecut de la sine la promovarea politicii proprii, peste capul generalului, deoarece acesta nu acţiona în spiritul ideologiei. Mai mult, colaboararea în guvern, între gruparea militară a lui Antonescu şi legionarii lui Horia Sima, era marcată de animozităţi. Sub pretextul românizării economiei naţionale, legionarii au procedat la naţionalizarea unor fabrici. De asemenea, ei au creat institiuţii proprii care funcţionau în paralel cu cele oficiale. Sub un ministru de Interne şi un prefect de poliţie legionari, Garda de Fier „şi-a format propriile sale forţe de poliţie, care au acţionat ca factori de represiune şi anchetă, de justiţie şi execuţie” [22]. Cel mai elocvent exemplu este Poliţia legionară, care a început să aresteze fără mandat pe cei care-i considera adversari. Astfel, legionarii au putut declanşa actele de răzbunare. În lunile octombrie şi noiembrie au fost arestaţi şi încarceraţi mai mulţi demnitari din perioada fostului regim, sub motivaţia implicării în asasinarea lui Zelea Codreanu.

La sfârşitul lunii noiembrie, profesorul Nicolae Iorga se afla la Sinaia, lucrând la monumentala operă „Istoria românilor”, deoarece reşedinţa sa de la Vălenii de munte fusese grav avariată în cutremurul din aceeaşi lună. În arhiva personală a lui Dudu Velicu, fost angajat al Serviciului Special de Informaţii, în cadrul Secţiei de cenzură a presei şi corespondenţei a fost găsit un text care relatează în detaliu momentul asasinării. În ziua de 27 noiembrie 1940, profesorul se găsea în biroul său din vila de la Sinaia, unde lucra. La ora 17:30, uşa de la camera doamnei Ecaterina Iorga s-a deschis şi 3 persoane au barat uşa, iar alte 4 persoane se găseau în camera alăturată. Doamna Iorga s-a ridicat impresionată de la locul său şi a întrebat: „Cine sunteţi”? Unul din aceşti indivizi a răspuns: „Poliţia legionară a capitalei. Am venit să-l luăm pe domnul profesor Iorga la Bucureşti, pentru un interogatoriu”. În vestibul, profesorul s-a îmbrăcat şi în timp ce voia să-şi pună galoşii observă că unul din cei 7 indivizi se uita curios la el. Iorga i-a spus soţiei sale să aibă grijă de notele de la istorie universală, la care tocmai lucra în acel moment. În drum spre maşină, grupul s-a întâlnit cu domnişoara Alina Iorga, fiica savantului, care auzind de la tatal său că merge la Bucureşti pentru un interogatoriu, a cerut să meargă şi ea. Însă unul din cei 7 i-a răspuns că nu are loc în maşină. Profesorul a fost aşezat în faţă împreună cu şoferul şi un alt individ. Cei care au rămas jos au salutat pe cei care au plecat cu salutul legionar. Autoturismul cu care a fost transportat avea numărul de înmatriculare 6211 B.R., iar din verificările efectuate de poliţie a rezultat că era proprietatea Institutului Naţional al Cooperaţiei [23].

A doua zi, 28 noiembrie 1940, corpul profesorului Iorga a fost găsit împuşcat într-un şanţ, „pe şoseaua Ploieşti-Strejnic, cam la 1 km de Strejnic, pe partea dreaptă a şoselii, pe mirişte, la o distanţă de 15 m de şosea”, de către gardianul public Petre Zamfir, aflat în serviciu la Chestura oraşului Ploieşti.[24]. Lângă cadavru s-au găsit nouă tuburi de cartuşe, dintre care şapte de calibrul 7,65, iar două de calibrul 6,35. Avea 69 de ani. Potrivit afirmaţiilor unor personalităţi istorice, „a fost cea mai odioasă crimă de la tăierea capului lui Miron Costin încoace”. Autorii asasinatului au fost identificaţi în cele din urmă a fi: Ion Tucan (secretar general al Institutului Naţional al Cooperaţiei), Ştefan Cojocaru (consilier la INC), Traian Baicu (director la INC), Ştefan Iacobete (şofer INC) şi Tudor Dacu (informator al Poliţiei Legionare).

În aceeaşi zi a mai fost asasinat Virgil Madgearu în pădurea Snagov, modul de operare fiind asemănător cu cel în asasinatul asupra profesorului Iorga. De asemenea, s-a descoperit ulterior că cei doi au fost transportaţi spre locul respectivelor asasinate cu acelaşi autoturism. În noaptea precedentă au mai fost asasinaţi 64 de înalt demnitari ai statului din perioada regimului carlist, printre care fostul prim-ministru Gheorghe Argeşeanu.

Note si citate:

1.”Neamul Românesc”, XIII, nr.211 din 25 septembrie 1919
2. Blocul Parlamentar în „Neamul Românesc”, IV, nr.265 din 27 noiembrie 1919
3. Georgeta Smeu, Dicţionar de Istoria Românilor, Editura Trei, Bucureşti, 1997, pp.47-48
4. Nicolae Iorga, România contimporană de la 1904 la 1930. Supt trei regi, Bucureşti, 1932, p.331
5. “Neamul Românesc”, XIX, nr.104 din 13 mai 1924
6. Constantin Argeotianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, în Arhivele Istorice Centrale, Arhivele C.C. al PCR, fond 104, dos.8594, ff. 1848 – 1849
7. “Neamul Românesc”, XXI, nr.123 din 11 octombrie 1926
8. Constituţia din 27 februarie 1938 în „Monitorul Oficial”, nr.48 din 27 februarie 1938.
9. Decret-lege pentru dizolvarea asociaţiilor, grupărilor şi partidelor politice în „Monitorul Oficial”, nr.75 din 30 martie 1938
10. Decret-lege pentru înfiinţarea Frontului Renaşterii Naţionale în „Monitorul Oficial”, nr. 293 din 16 dcembrie 1938
11. Scrisoarea lui Corneliu Zelea Codreanu, către Nicolae Iorga în Mihail Sturdza, România şi sfârşitul Europei. Amintiri din ţara pierdută, Editura Fronde, Alba Iulia-Paris, 1994, pp. 299-300
12. Ştefan Palaghiţă, Istoria mişcării legionare, p.29
13. Condamnarea domnului Corneliu Z. Codreanu în „Universul”, 55, nr.110 din 21 aprilie 1938
14. Reprimarea agitaţiilor Gărzii de Fier, în „Universul”, nr. 112 din 23 aprilie 1938
15. Ioan Scurtu, Culegere de documente şi materiale privind istoria României (1938 – 1940), Bucureşti, 1974, pp.113-114
16. Les archives secrètes de la Wilhelmstrasse, vol. V, Livre 1, Paris, 1953, doc. 226
17. Ştefan Palaghiţă, Garda de Fier spre reînvierea României, Buneos Aires, 1951, pp.102-103
18. Manifestul către români semnat de Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940 în Ioan Scurtu, România şi marile puteri (1933-1940). Documente, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2000, p. 232
19. „Monitorul Oficial”, nr. 206 bis din 6 septembrie 1940
20. „Monitorul Oficial” din 8 septembrie 1940
21. Ibidem, nr. 214 bis din 14 septembrie 1940
22. Ivor Porter, Operaţiunea „Autonomous”, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991, p.82
23. Florin Şinca, Din istoria Poliţiei Române, vol. I, cap. 5, Tipografia RCR Print, Bucureşti, 2006, p.328
24. Asasinatele de la Jilava, Snagov şi Strejnicul. 26 – 27 noiembrie 1940. Bucureşti, 1941

Bibliografie:

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007 ; Nicholas Nagy-Talavera, Nicolae Iorga – O biografie, Editura Institutul European, Bucureşti, 1999; Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003.

Articol publicat pe Politeia Doctrinara la data de 3 mai 2010

Redactat de @Cetatean

Moto: “Preoţii, leviţii şi toată seminţia lui Levi nu va avea parte şi moştenire cu Israel; aceştia să se hrănească cu jertfele Domnului şi cu partea Lui […] Iată ce să se dea preoţilor de la popor: cei ce aduc ca jertfă boi sau oi să dea preotului spata, fălcile şi stomacul” (Deuteronomul, 18, 1-3).

***

Pamflet

O stire de anul trecut din Ziarul Financiar ne aduce o veste ingrijoratoare: „România a ajuns la coada Europei după ce din fermele ţărăneşti au dispărut în zece ani 900.000 de bovine. … Reducerea numărului total de bovine a accelerat în ultimii cinci ani în România, astfel că în acest interval numărul total de animale s-a redus cu 0,7 milioane de capete, adică 25% din total…. “Piaţa de carne de vită nu este organizată, este stăpânită de samsari. Crescătorii nu sunt încurajaţi de stat să îşi îngraşe animalele suficient şi astfel sunt nevoiţi ca după 6-7 luni să le dea la sacrificare”, spune Culiţă Tărâţă” (ZF.ro, 8 iunie 2012).

Reporterul Politeia a mers pe urma stirii si a aflat ca in Romania exista o retea de abatoare ilegale, in care animalele sunt sacrificate conform unor rituri stravechi, iar carnea este procesata ilegal, fiind vanduta (cu incalcarea legislatiei sanitar-veterinare) sub denumirea falsa de „vita de Kobe”.

Cele mai multe abatoare ilegale din aceasta retea sint amplasate in Bucuresti (pe strada Cutitul de Argint, pe strada Macelari – colt cu Precupetii Vechi – si pe strada Abatorului). Zvonurile spun ca firma care le detine ar apartine unui cunoscut personaj public, cu greutate in politica, si care sambata lipseste de la serviciu pentru a se relaxa muncind cot la cot cu macelarii.

Acest hobby, care este totodata si o chemare divina, a lasat urme adanci pe forma fizica si mentala a patronului abatoarelor. Iscoadele noastre l-au surprins pe misteriosul personaj cu un inceput de burta datorat consumului excesiv de vita de Kobe in perioada sarbatorilor de iarna .

Mituind unul dintre angajatii de la macelaria ilegala de pe strada Abatorului din Bucuresti, am putut afla ca patronul, care are si studii aprofundate de teologie protestanta, era la inceput foarte scrupulos cu respectarea regulilor ancestrale de jertfire. Astfel, macelaria a fost gandita pentru a fi si o capela de rugaciune, iar altarul pe care patronul slujeste unui dumnezeu, ce seamana in chip straniu cu reptila numita Varan, are si functia de masa de macelarie dotata cu toate instrumentele necesare: cutit, satar, fierastrau de taiat carnea, feliator, cantar electronic de mare precizie.

Angajatul ne-a relatat cu teama ca desi la inceput patronul-teolog respecta cu sfintenie prevederile sacrificiale din Vechiul Testament (oprind pentru sine doar spata, falcile si stomacul animalului sacrificat), treptat a inceput sa introduca inovatii teologice in cadrul procedurii de sacrificiu, rostind in locul cuvintelor sacre transmise din generatie in generatie expresii ca: „Mori, Basescule!”, „MRU, securist imputit!” si altele asemenea (imposibil de reprodus).

In plus, procedura jertfei pentru spalarea de pacate ale lui si ale superiorului ierarhic a inceput sa fie din ce in ce mai indepartata de cea traditionala, patronul-teolog retinand pentru consumul propriu bucati de carne de care Deuteronomul nu pomeneste nimic: pulpa, vrabioara, cotletul, muschiuletul si antricotul (a se vedea ilustratia).

Urmarile nu au intarziat sa apara, iar forma fizica de Adonis a teologului-macelar a devenit o amintire. Angajatul care a acceptat sa stea de vorba cu noi in schimbul unei atentii (un abonament la blogul Politeia) ne-a mai declarat la final ca ceilalti colegi-macelari vad transformarea fizica a patronului ca o pedeapsa a dumnezeului cu cap de Varan, care l-a lovit pe patron de cand i-a fugit o falsa vita Kobe de la altar, care a alergat in studiourile Antena3 cerand sa intre in direct, intrucat are un Breaking News despre fostul Premier Mihai-Razvan Ungureanu.

Spre disperarea patronului-teolog al lantului ilegal de macelarii, falsa vita de Kobe a facut Breaking News si nu se mai da plecata din studio, desi pastorul-macelar o ademeneste spre altarul sacrificial cu muzica si bere, cum a citit el ca trebuie crescute adevaratele vite de Kobe.

***

Nici nu incepuse bine ieri emisiunea de la B1 in care a fost invitat Mihai-Razvan Ungureanu, ca salahorii din Antena3 au scos de la naftalina vita de Kobe si au pus-o pe site (a se vedea imaginea). Ora 21.10.

De fapt, „stirea” resapata cu vita de Kobe fusese deja pregatita de Jurnalul.ro, care o scosese ieri la ora… 18.09, mult inainte ca MRU sa intre in emisie la B1 (a se vedea imaginea). Stirea era deci.. in asteptare, precum era in decembrie 2009 pe site-ul gardianul.ro filmuletul cu Basescu macelarind cu pumnul un copil nevinovat.

Si nici nu se stinsesera ecourile intrebarii adresate de acesta lui Robert Turcescu, ca Varanul a plusat, simtind pericolul atomic din intrebarea: „Ce calitati il recomanda pe Crin Antonescu ca prezidentiabil?”. Imediat, prastia cu dejectii (ca sa citez postul Deutsche Welle) a imprastiat „stirea” pe canale, asa ca de ieri seara si pana in dimineata asta, ziarele afiliate trustului Intact au resapat o stire veche si au Breaking Newins-at vita de Kobe.

Motorul Google a simtit imediat ca e vorba de o stire copy-paste (sa nu vorbim de funie in casa spanzuratului!) din luna noiembrie 2012 (si chiar mai devreme), intrucat a reperat aceleasi sintagme, pe care le-am subliniat eu in imaginea alaturata.

Urmarea e ca in buna traditie a prastiei cu dejectii, trebuie sa ne asteptam ca pastorul-macelar sa invite iarasi vita de Kobe (sau o ruda) in studioul Antena3, sub pretext ca „vuieste presa scrisa”, si sa ii mai ia un alt interviu in care va vorbi despre lacomul MRU care cheltuieste banii poporului, opunandu-i-l pe harnicul prezidentiabil Crin Antonescu, un om modest si cumpatat, care il va zvanta la alegerile prezidentiale din 2014 pe MRU cat ai zice „somn usor!”.

Reteta e deja cunoscuta: o spunea „analistul” Bogdan Teodorescu in stenogramele PNL din vara fierbinte a anului 2012: „MRU trebuie dat în judecată, trebuie atins, e la 35% încredere” si „e foarte important ca presa să preia mesajele, Antena 3 să transmită seara”.

***

In incheierea acestui Breaking News al reporterului Politeia, cateva observatii de final:

•  orice atac la adresa martoagei somnoroase pe care Varanul mizeaza in 2014 va fi urmat de schema descrisa mai sus.

•  modul cum MRU a pus aseara problema candidaturii la prezidentiale si raspunsul vitei de Kobe arata panica la Antena3: daca oamenii chiar incep sa se gandeasca la faptul ca un Presedinte trebuie sa aiba calitati reale, si nu doar sa urle „Jos Basescu”? Daca este asa, Crin Antonescu nici nu intra in turul al doilea. Repede, sa intre vita de Kobe in direct, fara machiaj!

•  MRU inca nu a primit raspunsul oficial cerut RAPPS (in baza legii 544), care i-ar permite sa dovedeasca manareala acelor liste de protocol cu vite de Kobe si parfumuri scumpe comandate pentru uzul sau personal pentru 200 de ani. Se impune o procedura judiciara.

• Blogosfera si presa libera trebuie sa riposteze prin contra-masuri la astfel de campanii cu dejectii care afecteaza oamenii politici si institutiile statului (CSM, CCR, DNA). Reteta Varanului e de acum cunoscuta, sa nu ii ramanem datori. In definitiv, mereu se gaseste un angajat ilegal dornic sa dea informatii secrete precum cea de mai jos:

„Într-o scurtă intervenţie de presă din această dimineaţă, Crin Antonescu a negat vehement că ar mânca două borcane de foie-gras pe zi, susţinând că se limitează la unul singur, întrucât ţara este într-un amplu program de austeritate. Preşedintele PNL susţine că într-adevăr noaptea se mai înfige uneori la un al doilea borcan, dar în mod cu totul excepţional, acest fapt neputând atrage acuzaţii atât de dure împotriva sa.”Unul are, altul n-are, alta e câştigătoare. Şi ştiţi bine la cine mă refer”, a comentat criptic Crin Antonescu. Preşedintele PNL mai declară că atenţia presei ar trebui să se îndrepte mai ales către partenerul său de coaliţie, Victor Ponta, a cărui burtă începe să rivalizeze cu a lui Hrebenciuc” (trombon.ro, 4 iunie 2012)

Ultima  fotografie suprinsa de paparazii Politeia il arata pe Crin Antonescu inchinandu-se in fata altarului pe care pastorul Mihai Gadea ii sacrifica in cinstea dumnezeului Varan cirezi intregi de vite de Kobe.

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Miercuri, vremea va fi mai caldă în ţară decât în mod nomal pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi cu precădere în cursul zilei va ploua în general slab, pe arii extinse în vestul şi sudul ţării şi local în restul teritoriului. În zona montană vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în Dobrogea, Bărăgan, sudul Moldovei şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, uşor mai ridicate în sud-est, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 7 grade, mai coborâte în depresiuni. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă în zonele joase din estul şi sudul teritoriului.

La Bucureşti, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, la această dată. Cerul va fi temporar noros şi îndeosebi în prima parte a zilei va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 9 grade, iar cea minimă de 0…1 grad. Dimineaţa şi din nou în cursul nopţii va fi ceaţă.

Curs  valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3894  RON; 1 USD = 3. 2882     RON; 1 EURO = 1. 3349  USD; Francul elvetian 3. 5463 RON. Gramul de aur 177.4853 RON.

Reprezentanții FMI, CE și BM evaluează acordului ”Stand By” cu România. Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene şi Băncii Mondiale începe marţi a şaptea şi a opta evaluare a acordului Stand By cu România. În cadrul vizitei, programată să se deruleze până pe 29 ianuarie, vor fi analizate subiecte precum evoluţiile recente ale economiei româneşti şi bugetul pe 2013. Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat, la Realitatea TV, că speră ca în prima săptămână a misiunii să fie încheiate discuţiile pe buget, astfel încât acesta să fie trimis în Parlament. Bugetul intenţionăm să îl adoptăm în săptămâna 21-25 ianuarie în Guvern şi să îl trimitem în Parlament. Sperăm cât mai devreme în februarie să devină lege. Sunt zone diferite de discuţie cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Unele sunt discuţii pe buget şi altele pe reforme structurale. Discuţiile pe buget au început deja cu FMI şi Comisia Europeană. Săptămâna trecută am organizat trei audio-conferinţe cu Bruxelles-ul şi Washington-ul şi s-au făcut progrese considerabile pe marginea proiectului de buget. Sperăm ca în prima din cele două săptămâni ale misiunii comune FMI, CE şi BM în România să putem să finalizăm discuţiile pe buget, astfel încât săptămâna imediat următoare, cu FMI încă aici, să trimitem acest proiect de lege în Parlament’, a spus Voinea. Integral in Capital

Ce afaceri mai merg bine în România. În ce domenii au crescut cel mai mult vânzările, unde au scăzut. Serviciile cu grad înalt de complexitate şi fabricarea de produse cu valoare adăugată mare au avut cele mai consistente creşteri ale cifrelor de afaceri în primele 11 luni din 2012, faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Topul cifrelor de afaceri, întocmit de „Adevărul“ pe baza datelor centralizate la Institutul Naţional de Statistică, arată că serviciile şi industria care se axează pe calitate au cele mai mari creşteri ale vânzărilor. În primele 11 luni din 2012, campionii creşterii cifrelor de afaceri au fost operatorii de leasing şi prestatorii de servicii profesionale oferite, de obicei, companiilor mari. Cât priveşte industria, cel mai bine au mers afacerile din domeniul textilelor, confecţiilor metalice sau al fabricării de bunuri de folosinţă îndelungată – electronice, electrocasnice etc. Pe minus au ieşit afacerile din hoteluri, restaurante, jocuri de noroc, protecţie şi pază, cercetare sau comerţ cu autovehicule. Topul cifrelor de afaceri, întocmit de „Adevărul“ pe baza datelor centralizate la Institutul Naţional de Statistică, arată că serviciile şi industria care se axează pe calitate au cele mai mari creşteri ale vânzărilor. În primele 11 luni din 2012, campionii creşterii cifrelor de afaceri au fost operatorii de leasing şi prestatorii de servicii profesionale oferite, de obicei, companiilor mari. Cât priveşte industria, cel mai bine au mers afacerile din domeniul textilelor, confecţiilor metalice sau al fabricării de bunuri de folosinţă îndelungată – electronice, electrocasnice etc. Pe minus au ieşit afacerile din hoteluri, restaurante, jocuri de noroc, protecţie şi pază, cercetare sau comerţ cu autovehicule. Integral la Adevarul

Un senator PNL confirmă: “ANI, DNA şi CNA, desfiinţate sau coafate”. Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat că în USL există discuţii pentru ca instituţii incomode Puterii să fie desfiinţate sau “coafate”. Poreclit pe vremuri „Nașul”, Sorin Roșca Stănescu vrea să coafeze ANI cu ghilotina. ANI, DNA şi CNA s-ar putea trezi cu atribuţii ciuntite sau chiar desfiinţate, întrucât în USL există un curent favorabil acestei idei. Exponentul cel mai vizibil al acestuia este senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, care a lansat ieri un atac la adresa instituţiilor vizate. „ANI nu ar trebui să existe şi, în ceea ce mă priveşte, susţin un program al USL, pentru că în program se exprimă semne de întrebare vizavi de acest experiment făcut în România, cu ANI. Fondul problemei este dacă această instituţie se justifică sau nu. Nu se justifică pentru că incompatibilităţile pot fi oricând constatate de cele două Parchete, DNA sau DIICOT”, a declarat, la postul B1TV, Roşca Stănescu. Întrebat unde în programul USL figurează desfiinţarea ANI, senatorul liberal a bătut în retragere şi a susţinut că ar exista discuţii pentru ca ANI, dar şi alte instituţii, precum DNA şi CNA, să fie „coafate”. „Au fost dezbateri în partid, şi în PNL şi PSD, şi în interiorul coaliţiei, în legătură şi cu alte instituţii care trebuiesc fie desfiinţate sau restructurate, coafate. Asta e o discuţie care va avea loc şi este necesară în interiorul grupului parlamentar”, a spus el. Integral in EVZ

Parlamentarii pregătesc Bugetul Domnului. Nicula(PSD): “Pentru biserici avem întotdeauna amendamente. Ideea mi-a venit de la Dumnezeu însuşi”. Nici nu a ajuns bugetul în Parlament că senatorii şi deputaţii îşi fac planurile pentru a obţine bani pentru propriile colegii. Pe listă – drumuri, scoli, grădiniţe, spitale şi, bineînţeles, bisericile. Unii dintre aleşi şi-au făcut socoteala, au început să pună pe hârtie sute de amendamente, chiar şi pe cele pe care USL le-a depus, când era în opoziţie, la proiectul de buget de anul trecut. Anul trecut,  aproximativ 20% dintre amendamentele depuse la buget au fost pentru biserici. Istoria are toate şansele să se repete şi acum. Cu gândul la cele sfinte, senatorul PSD Cosmin Nicula susţine că ideea i-a venit chiar de la Dumnezeu. “Sper să nu fie nevoie să depun amendamente şi ca finanţările de care am nevoie să fie deja cuprinse în buget. Pe lângă bani pentru dezvoltarea turistică, a domeniilor de schi şi a renovării gării din Petroşani, care e singura gară monument istoric, o să mai depun amendamente şi pentru biserici, că pentru biserici avem întotdeauna amendamente. Avem o episcopie care trebuie construită, astfel încât să fie sediul episcopal. Ideea a venit de la Dumnezeu însuşi prin trimisul lui pe Pământ, episcopul Hunedoarei”, a declarat senatorul, contactat de gândul. Tot  cu biserica în suflet, deputatul PNL Marin Almăjanu spune că va susţine aceleaşi amendamente ca anul trecut, sperând că măcar o parte dintre ele vor fi aprobate. “O să depun amendamente la buget pentru biserici, la fel ca anul trecut, doar că acum am speranţe mai mari că o să treacă, mai ales că suntem la putere. Mă bat pentru biserici şi sper că măcar 3-4 dintre ele să le rezolv. Înclinarea mea către credinţă, către biserică o am de mic copil, eu şi fratele meu am fost copii săraci şi am fost crescuţi într-un mediu bisericesc. Integral in Gandul.

De ce a fost atacată România de reţeaua ” Octombrie Roşu”. Spionaj în beneficiul unor entităţi din Rusia? România a fost supusă de mai mulţi ani unor atacuri cibernetice lansate de o entitate supranumită „Octombrie Roşu“, iar beneficiarul informaţiilor furate ar fi localizat în Rusia.Totuşi, SRI şi STS au reuşit blocarea informaţiilor care vizau securitatea naţională, după cum spun surse specializate. Firma care a descoperit atacurile cibernetice ar fi fost Kaspersky Lab, din Moscova, după cum anunţă societatea pe propria pagină de internet. România a fost prima ţară din zonă atacată cibernetic de entitatea numită „Octombrie Roşu“. Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI, a declarat pentru RL că atacurile au fost descoperite încă din 2011 şi că acestea au vizat atât instituţii guvernamentale, dar şi firme private, în special cele din domeniul cercetării ştiinţifice. România a fost prima tară din zonă atacată cibernetic de entitatea numita “Octombrie Roşu” , dar SRI şi STS “şi-au făcut datoria, blocand scoaterea informaţiilor  care vizau securitatea naţionala”, spun surse specializate în domeniu. România a fost supusă de mai mulţi ani unor atacuri cibernetice lansate de entitatea supranumita “Octombrie Rosu”, iar beneficiarul ar fi din Rusia. SRI a monitorizat atacurile din 2011, însă firma care le-ar fi descoperit prima dată ar fi fost Kaspersky Lab, din Moscova, după cum anunţă societatea  pe propria pagină de Internet. Integral in Romania Libera

Premierul Victor Ponta: „Traian Băsescu este un politician singur. Nu a jucat niciodată în echipă.” Premierul Victor Ponta a explicat, în cadrul emisiunii „Realitatea la Raport”, că anul 2013 este anul în care vor trebui luate toate deciziile nepopulare amânate de celelalte guverne, cele mai multe dintre ele ţintind avantajele bugetarilor din fruntea unor instituţii ale statului. Cei de la FMI spun că orice reducere a TVA înseamnă mai puţine încasări la buget, atunci, de principiu, nu suntem de acord să reduceţi încasările. FMI nu ne impune nimic. Ei ne spun acum doi-trei ani v-am dat nişte bani, acum vrem să vedem dacă ni-i daţi înapoi. Ei vor să garantăm că nu vom intra din nou în necazul din 2009. Avem constrângeri: o parte din împrumutul de la FMI trebuie restituită anul acesta. Am reuşit anul trecut şi anul acesta să avem un curs leu/euro foarte bun, să ne împrumutăm cu dobânzi foarte bune şi să avem o creştere la bursă, deci avem un climat care îţi permite să te împrumuţi mai ieftin. Avem astfel o stabilitate financiară care ne permite să ne ţinem de cuvânt. Anul acesta avem la scandeţă 15 miliarde de euro. Le vom refinanţa, deci deficitul va rămâne de 3 miliarde de euro. Integral in Adevarul.

Creste prapastia de dezvoltare dintre romani si romani. SAR acuza Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) ca in ultimul Raport Strategic National incearca “sa denatureze sau sa ascunda” faptul ca din 2004, de cand Romania lucreaza cu fonduri europene, disparitatile de dezvoltare dintre regiunile Romaniei au crescut cu 36%. Daca nu va fi stopata, aceasta tendinta va ameninta coeziunea interna dintre regiunile Romaniei, cu consecinte economice si politice greu de prevazut. ACIS a publicat proiectul Raportului Strategic National 2012 (RSN 2012) saptamana trecuta spre dezbatere publica pana vineri, 19 ianuarie, urmand ca ulterior acesta sa fie transmis Directiei Generale pentru Politica Regionala si Urbana al Comisiei Europene. In conditiile in care actualul guvern si-a propus, printre prioritati, regionalizarea Romaniei, este important ca acest raport sa contina date relevante, care sa descrie corect realitatea dezvoltarii economice a euroregiunilor, care sa stea la baza viitoarelor politici regionale. Or, avertizeaza SAR, tocmai acest lucru nu se intampla, tendinta RSN 2012 fiind mai curand aceea de a ascunde adevarul decat de a-l pune in evidenta. Ce reclamă SAR? România a adoptat în 2007 o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, un Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007-2013, precum şi un Plan Naţional de Dezvoltare 2007-2013 în care asuma, drept unul dintre principalele obiective ale investiţiilor publice cu fonduri europene, dezvoltarea echilibrată între regiunile teritoriale. Ca ani de referinţă erau luaţi fie 2004, fie 2005, în func­ţie de datele relevante disponibile. Or, susţine SAR, faptul că în RNS 2012 indicatorii de analiză ai disparităţilor regionale sunt prezentaţi numai cu valorile din 2009 şi 2011, şi nu prin raportare la 2004/2005, este de natură să distorsioneze grav ­realitatea. Integral in Romania Libera.

Legaturile dintre Ecaterina Andronescu si “fabricile de diplome”: initiativele fostului ministru al Educatiei care serveau interesele universitatilor particulare. Ordonanta de urgenta 92/2012 data de fostul ministru Ecaterina Andronescu in care se arata  ca educatorii si invatatorii trebuie sa absolve studii de licenta in urmatorii 6 ani pentru a-si continua activitatea in functiile didactice pe care le ocupa in sistemul de invatamant a starnit controverse si dezbateri in spatiul public, mai multe voci acuzand ca masura data de Andronescu e in interesul facultatilor particulare, cunoscute pentru usurinta cu care acorda diplomele de licenta. De altfel, nu e prima oara cand Ecaterina Andronescu a fost acuzata ca a facut jocul “fabricilor de diplome”. In ultimii doi ani Andronescu a fost in spatele si altor modificari intens criticate si dezbatute cum ar fi “bacalaureatul profesional” si “intrarea la facultate fara BAC”. HotNews.ro a scris luni ca, potrivit unei ordonante de urgenta (OUG) aparuta in Monitorul Oficial in decembrie 2012, in ultimele zile ale  Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educatiei,  toti educatorii si invatatorii din Romania trebuie sa absolve studii de licenta in urmatorii 6 ani pentru a-si continua activitatea in functiile didactice pe care le ocupa in sistemul de invatamant. Textul OUG 92/2012 spune la Articolul VI ca “Educatorii si invatatorii incadrati in sistemul national de invatamant au dreptul sa isi continue activitatea in functiile didactice din invatamantul prescolar, respectiv invatamantul primar pe care le ocupa, cu conditia absolvirii studiilor universitare de licenta, in profilul postului, in cel mult 6 ani de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.” Integral in HotNews

Cea mai realistă analiză psihologică a lui Eminescu i-o datorăm lui I.L. Caragiale care după moartea poetului a publicat trei scurte articole pe această temă: În Nirvana, Ironie şi Două note. După părerea lui Caragiale trăsătura cea mai caracteristică a lui Eminescu era faptul că „avea un temperament de o excesivă neegalitate”. Viaţa lui Eminescu a fost o continuă oscilare între atitudini introvertite şi extravertite.

Două note
de Ion Luca Caragiale

În Note şi schiţe, 1892, pag.27. Nu se cunoaşte un alt text anterior. Reprodus în Momente, schiţe, amintiri, 1908.

Am de mult intenția să dau publicului o sumă de note asupra vieții lui Eminescu – fiindcă inexactitățile, nimicurile născocite, neadevărurile absurde ce se spun de trei ani de zile pe socoteala lui mă revoltă și scandalul cu portretele și busturile puse fără sfială în circulație ca fiind ale lui, ca și cum ar fi vorba, încă o dată zic, de un tip din evul mediu, iar nu de cineva care a trăit în mijlocul nostru atâta vreme; pînă atuncea este, crez, aici locul să spun următoarele:

Cu toată inegalitatea temperamentului său, Eminescu avea două coarte totdeauna egal de întinse: vecinic înamorat și vecinic avînd nevoie de bani – se putea altfel? și poet, și sărac… Vecinic visa niște „mîini subțiri și reci”, vecinic vîna un cămătar care să-i cumpere pe nimic leafa – nainte cu cîteva luni.

Așa, odată, ca întotdeauna, înamorat și fără nici un ban, a venit de dimineață la redacție foarte amărât: avea acu, numaidecît, „nevoie de o sumă însemnată; dacă n-o găsea, se-mpușca”. N-a voit să ne spună de ce anume acea sumă și de ce atîta grabă, a refuzat să meargă să prînzim ca după obicei împreună și a dispărut dintre noi.

Seara, se afla… unde? la bal mascat la teatru. Trepădase toată ziua după cămătar; îl găsise, din norocie; luase bani cu procente orbești; își cumpărase un rînd de haine de lux, cilindru, botine de lac, măniși galbene, și, dechizat astfel cît putuse mai bine, umbla de colo până colo, amestecat pîn mulțimea de gură-cască. Urmărea foarte gelos pe persoana gîndurilor lui, care avea o patimă nespusă pentru flirt sub mască și domino – lucru ce, prin trivialitatea lui, lovea pe poet și-n amor și-n mîndrie. Norocul în ziua aceea n-a voit să fie întreg pentru bietul nostru prietin: pe uzurar i-l scosese în cale bine dispus; pe femeie o trimisese la bal pentru altcineva. Nu e vorba, după bal, galantul contraiat „și-a plătit un souper fin [1]” – ceea ce l-a făcut să fie a doua zi foarte fără chef, cu atît mai mult cu cît era ușurat de greutatea banilor prinși cu destulă alergătură în ajun: ca toți oamenii de felul lui, îi azvîrlise seara, ca să-i dorească dimineața.

Versurile citate la pagina 19 [2] sunt exact acele pe cari Eminescu le-a citit în „Junimea”. Mai tîrziu s-a făcut modificarea lor după observațiile și cererea cîtorva persoane din cercul acela, a căror sensibilitate extremă se simțea jignită de expresiile prea viguroase, prea crude ale poetului. El — se știe bine aceasta — a făcut concesiune delicateții acelora și-a îngăduit să se toarne în veninul lor nativ și sincer puțină apă de trandafir… să i se schimbe Fàmenii în Oamenii și scîrbi în mîhni; dar nu din toată inima a făcut această concesiune, deși, în discuția fără șir nici căpătîi ce se iscase, ca de obicei, după citirea poemei, stăruise și „votase” pentru modificarea anodină și o damă la care el ținea foarte mult în acel timp.

Le spun acestea ca să nu se creză de către public — mai puțin inițiat în ale mișcării literare — că ar fi citațiunea de mai sus o falsificare: este o variantă originală, aceea anume la care ținea poetul, o variantă ce mi se pare mie — care am groază de „apa de trandafir” — cu mult preferabilă celei puse în vînzare de domnii editori. Eminescu nu era androgin, era bărbat; el pe impotenții intelectuali nu-i considera oameni, ci fàmeni, și de aplauzele lor nu s-ar fi mîhnit — se scîrbea.

Dar la varianta aceasta cedase el cel puţin, sub ce influență — nu ne pasă… Mai tîrziu, însă, s-a petrecut ceva mai rău… mai tărziu, pe cînd artistul era cu mintea bolnavă, s-a făcut în opera lui publicată în volum îndreptări, purgări și omisiuni cu desăvîrșire arbitrare. Eu crez că asta trebuie relevat.

Editorii sunt liberi să tragă cîte exemplare vor, să le vînză cum și cît le place, să profite de munca și de pe urma sărmanului pierdut cît pot, sunt liberi; să rămînă negustorul cinstit, și cîștig bun să-i dea Dumnezeu; dar să stea la taraba lui și să nu s-amestece a poci opera artistului.

Criticii, din parte-le, „cu flori deșarte, cari roade n-au adus”, sunt liberi să judece după cum îi taie capul acea operă, să dezbată, să analizeze, să explice, să comenteze, să interpreteze și cîte toate — tot lucrări de seamă și de fond:

„Și cînd propria viață singur n-o știi pe de rost,
O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost!
Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite așezat, și el un brac,
Aticismul limbei tale o să-l pună la cîntar,
Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari,
Și te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă
În vreo notă prizărită sub o pagină neroadă.”

Din această onoare postumă nu poate scăpa nici un om de talent, și orice generație e mai mult sau mai puțin bogată de așa grindini de opiniuni, de teorii și de „note prizărite sub pagine”… savante.

Biblioteci întregi s-au scris numai despre Hamlet, și roatele tipografilor noștri de mii și sute de ori se-nvîrtesc pe zi și or să se mai învîrtească în pofida lui Eminescu. Liber încă o dată oricine să-și adlăture pe o bucată de hîrie numele-i de-o zi cu un nume pe veci trainic, cum se aprinde un chibrit în fața soarelui; liber e oricine să spună despre o operă de artă și ce știe și ce nu, și dacă o pricepe și dacă nu, numească-se el Taine, sau fie ilustrul ciubotar al lui Apelles. Pe vîrful unui obelisc bătrîn se abate cîteodată și un vultur, dar mai ales se strîng întotdeauna roiuri de muscuțe să bîzîie pe creasta monumentului înfierbîntată de arșiță, Apele norilor, vînturile vremilor spală și zvîntă piatra nobilă de urmele acelor efemere, și ea rămîne tot curată ca mai-nainte. De clintit nu o poate clinti nici trăsnetul cerului, ura fanatică a sectarilor exaltați, ori securea vandalului imbecil și rău, sau ignoranța barbară, care doboară și sfarmă frumusețea ceea ca să-și facă un prag uniform la o sărmană colibă… Dar astea toate sunt elementele oarbe ale naturii, mișcate de sus fără conștiință, de jos de o conștiință din cale-afară obtuză ori smintită… Însă a ciunti cu conștiința limpedeși cu sînge rece o operă de artă?… Și de asta e vorba aici.

Care artist, care amator, care om de bun-simț și de treabă ar îndrăzni să ia un penel și să îndrepteze o trăsătură măcar a lui Rafael, să prefacă numai o măsură a lui Beethoven, ori să potrivească coapsa lui Apolon sau șoldul unei Venere după personala lui judecată și după pornirea gustului său actual? Lucrarea ce un mare artist ca Eminescu o lasă este, cu toate calitățile și defectele ei, ceva sfînt, fiindcă-n ea se întrupează pipăit, și pentru o viață mai durabilă chiar decît a neamului său întreg, gîndiri și simțiri de veacuri ale acestuia, și de aceea, fără teamă de exagerare, s-a putut zice că o așa lucrare este patrimoniul întregii omeniri, nu numai a unui neam.

Și așadar, a pune mîna fără sfială pe o asemenea lucrare cu calități eterne și a cuteza s-o potrivești sau s-o mai cioplești, după trecătorul tău gust și cu competența ta discutabilă — discutabilă pentru că e negativă față cu realitatea evidentă și palpabilă a monumentului ce-l judeci, discutabilă fie ea cît de autorizată în părerea-ți proprie și a cîtorva clienți — va să zică, a mutila lucrarea de artă pentru restul fără capăt cunoscut al lumii și vremii este a te face vinovat de o faptă reprobabilă, este, cu un cuvînt, o profanare… Iar de profanare nu e capabil decît un om fără imimă și cu spiritul îngust, un om care niciodată nu se poate uita pe sine, care nu poate avea nici o ridicare de suflet pe dasupra egoismului strîmt, nici o emoție… cum să zic? impersonală — ca să întrebuințez și eu niște platitudini platonice scoase de curînd iar la modă — nici un fel de respect chiar cînd se află în fața lucrurilor sfinte… fiindcă n-are, fiindcă nu poate avea nimic sfînt pe lume.

Veacul acesta care se stinge a inaugurat spre onoarea lui școala așa-numitului spirit de examen, pentru a putea măsura cît mai exact încrederea ce trebuie să afle urmașii în afirmările străbunilor; jurare in verba magistri [3] este astăzi, din norocire pentru spiritul uman, un adagiu mort și-ngropat.

Astăzi critica onestă și în adevăr savantă cearcă să alimineze din textele clasicilor antici alterările introduse de pe vremuri de către copiștii nepricepuți sau infideli și să afle înfine adevăratul original. Ea rîcîie de pe zidurile monumentelor scoarța pusă rînduri-rînduri, după mode trecătoare, de către niște restauratori inculți, ca să afle formele primitive curate; ea restabilește numele asiriane, pe care transcriitorii ebraici din primele secole ale erei noastre le-au deformat după sensul actual al lor prin introducerea punctelor vocalice subtscrise în vechile cărți biblice; iar din miturile străvechi asiatice, încărcate, în migrația lor pe atîtea ș-atîtea drumuri, de elemente eterogene și întunecătoare, distilîndu-le cu dibăcie, scoate raze de adevăr ce ne luminează origina neamurilor Europei civilizate.

Noi, romînii, avem pretenția îndreptățită și interesul a ne pune în rîndul acestor neamuri, alături cu popoarele moderne; trebuie dar să înțelegem că nu putem asista nepăsători la alterări voite sau nevoite făcute sub ochii noștri în textul celui mai mare scriitor romîn; și astfel, oricine e dator, credem, a denunța opiniei publice luminate falsificarea copiei — atît mai rău dacă de fapta lui neiertată copistul nu s-ar putea scuza numai cu ignoranța.

Note

[1] Aleasă masă de seară (fr.)
[2] Caragiale se referă la versurile citate în articolul anterior, în ediția noastră la p. 15.
[3] Adagiu latinesc scolstic, cu înțelesul literal: a jura în adevărul celor spuse de magistru (ca înaintea unei afirmări sacrosancte)

Sursa:

În Note şi schiţe si Wikicommon

Prezumtivi agenţi ai Moscovei, în faţa instanţei. La Tribunalul Superior de Land din Stuttgart a debutat astăzi unul dintre cele mai spectaculoase procese de spionaj de la finele Războiului Rece. Un cuplu e acuzat că a livrat Rusiei, timp de decenii, informaţii secrete despre strategia militară a NATO şi UE. E ca şi cum am asista la un veritabil thriller de spionaj. O pereche pare să fi lucrat peste 20 de ani pentru serviciul extern de informaţii al Rusiei, SWR, încă din perioada sovietică. Începând de astăzi, Andreas Anschlag şi soţia sa Heidrun, în vârstă de 54, respectiv de 48 de ani, vor fi judecaţi de Tribunalul din Stuttgart, capitala landului Baden-Württemberg. Dacă inculpaţii chiar se numesc aşa, e puţin probabil. (“Anschlag” înseamnă în germană atentat). Chiar şi avocatul apărării, Horst-Dieter Pötschke, a dat de înţeles, într-un dialog la DW, că “Anschlag” nu este numele real al prezumtivilor spioni. Referitor la acuzaţiile ce li se aduc, nu a vrut totuşi să facă vreo precizare. Atâta doar că o posibilă pedeapsă de până la zece ani de detenţie i se pare exagerată. Pötschke dispune de o îndelungată experienţă în domeniu. În anii ’70 şi 80 a reprezentat în faţa instanţei mai mulţi agenţi deconspiraţi care lucraseră pentru KGB sau pentru STASI. Bunăoară, cel mai renumit mandant al său nu a fost altul decât cel care a dus, în 1974, la sfârşitul guvernării Willy Brandt – spionul RDG-ist, Günter Guillaume, care s-a aflat vreme îndelungată în preajma cancelarului federal. Viaţă aparent normală. Povestea celor doi prezumtivi spioni a început încă pe timpul Uniunii Sovietice, în plin Război Rece. Potrivit procuraturii, bărbatul a sosit în 1988, iar soţia sa în 1990 în Germania Federală, fiind în posesia unor paşapoarte false, austriece. Tot astfel, se afirmă că ambii s-au născut în America de Sud. În Germania au trăit mai întîi la Aachen, unde bărbatul a urmat studiul Construcţiilor de Maşini. După naşterea unui copil, cei doi au fost convinşi că, de acum, nu pot fi bănuiţi de spionaj.  Perechea s-a mutat într-un cartier al Bonnului, părând a duce o viaţă cât se poate de “normală”. Vecinii îi caracterizează drept prietenoşi, deşi cam retraşi. “Aveau foarte puţin contact cu cei din jur. Pe soţ nu l-am văzut niciodată, deşi locuiam în apropiere”, îşi aminteşte o vecină. Informaţii secrete pentru Moscova. Conform procuraturii, cuplul a reuşit să coopteze un diplomat olandez ca agent secret. Acesta a furnizat numeroase informaţii secrete legate de NATO şi Uniunea Europeană. Un aspect important îl constituiau relaţiile cu Rusia. Informaţiile ajungeau, cifrate, la centrala SWR de la Moscova via satelit sau internet. Integral la Deutsche Welle.

Sistemul medical francez: public vs. privat. În Franța, sistemul medical se compune din institutii de sănătate publice, de obicei spitale și instituții private, denumite clinici. Printre acestea din urmă există însă două subcategorii: clinici private, cu scop lucrativ, care funcționează ca niște societăti comerciale si în care medicii lucrează pe cont propriu. Există însă si clinici private de interes colectiv, care sunt administrate ca asociații neguvernamentale,  fie de fundații, fie de asigurările de sănătate în comun cu securitatea socială. Spitalul are o misiune de serviciu public. Salariații săi sunt funcționari de stat, iar anumite prerogative sunt rezervate exclusiv spitalelor publice, cum ar fi: formarea medicilor, activitățile de cercetare sau grefele. Așadar, o clinică poate fi condusă fie de un grup privat, fie de o asociație, caz în care trebuie să ajungă la o întelegere cu securitatea socială în privinta tarifelor practicate de medici. Modul de finanțare al instituțiilor de sănătate publice și private diferă: spitalele publice primesc o sumă globală pe an pentru activitatea pe care au făcut-o, în timp ce clinicile sunt plătite de asigurările de sănătate în funcție de activitatea pe care o întreprind. O reformă a tarifelor va intra în vigoare în 2018 și urmărește o tarifare unică între spitalele publice si clinicile private. Pacienții care aleg sistemul privat o fac din motive de confort și o mai mare disponibilitate a personalului, spitalele însă dispun de mijloace tehnice mai performante și nu practică depășirea tarifelor consultațiilor. Bolnavii sunt cei care își aleg tipul de instituție în care vor să se îngrijească sau opereze. Pentru același act medical, fie că este făcut în spital fie că a fost practicat în clinică, se percepe însă acelasi tarif. Diferenta este că asigurarile nu vor plăti surplusul de tarif perceput de medicii din clinică, caz în care intervine asigurarea complementară. În Franța există circa 3 mii de institutii de sănătate care spitalizează pacienti, împărtite aproape egal între cele trei categorii aminitite mai sus – spitale, clinici private cu scop lucrativ si clinici fără scop lucrativ. Securitatea socială este primul finantator al îngrijirilor spitalicesti: peste 90 la sută din cheltuielile medicale din sectorul public au fost astfel finantate si peste 80 de procente din cheltuieile din sectorul privat. Circa 40 la sută din totalul cheltuielilor de sănătate din Franta “se duce” pe cheltuielile de spital. Integral la RFI.

Palate ale romilor construite cu bani provenind din furtul de cabluri din reţeaua feroviară belgiană. Un magistrat de la Parchetul din Charleroi a afirmat, în timpul unei audieri, că banii proveniţi din furtul de cabluri din reţeau feroviară belgiană servesc la construirea unor palate în România, relatează site-ul de ştiri belgian Lavenir.net. Potrivit Parchetului din Charleroi, banii proveniţi din furtul de cabluri din reţeaua feroviară belgiană servesc la construirea unor case somptuoase în România. Un magistrat de la Parchetul din Charleroi, Philippe Dujardin, care cunoaşte foarte bine problema şi nu ezită să ceară pedepse grele atunci când suspecţii sunt deferiţi Tribunalului Corecţional, a precizat destinaţia banilor şi a făcut portretul clanurilor din estul Europei, în timpul ultimei audieri în cazul unui furt de cabluri. “Ceea ce interceptăm este doar ceva neînsemnat. În România, cartiere întregi sunt construite cu bani ai Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Belgiene (SNCB). Acestea sunt zone scăpate de sub controlul autorităţilor unde s-au instalat liderii unor veritabile grupări mafiote”, afirmă magistratul. Guvernul belgian a luat mai multe măsuri pentru a opri furturile de acest tip. “În 2009, un ordin ministerial a interzis tranzacţiile în bani lichizi la centrele de colectare a fierului vechi”, continuă Dujardin. “O scădere semnificativă a fost înregistrată în lunile următoare, dar, între timp, ordinul a fost retras. A rămas doar cel din 2011 care îi obligă pe cumpărătorii de metale să noteze datele de identitate ale vânzătorului. Dar nu este suficient”, a spus el. Integral in Adevarul.

Ciudăţeniile Ungariei: de fiecare dată când ministrul economiei a vorbit despre politica monetară, forintul s-a depreciat. Ministrul ungar al economiei György Matolcsy a făcut declaraţii despre direcţia politicii monetare de cinci ori în ultimele 30 de zile şi de fiecare dată forintul s-a depreciat a doua zi. Cea mai accentuată scădere s-a produs joi, iar până luni dimineaţa forintul atinsese minimul ultimelor două luni în raport cu euro, scrie Portfolio. hu. Această ultimă depreciere a fost pusă de guvern pe seama unor recomandări făcute de firma de cercetare a economistului Nouriel Roubini, Roubini Global Economics. Firma şi-a sfătuit clienţii să nu investească în forint, dar nici în alte valute, precum coroana cehă. Dar analiştii au atribuit deprecierea comentariilor lui Matolcsy, favorabile unui forint mai slab. Matolcsy este considerat favorit pentru preluarea conducerii băncii centrale în martie. “Încă o dată speculează împotriva forin­tului” este titlul unui comunicat al ministerului economiei în care se criticau recomandările firmei lui Roubini. Eco­no­mistul a fost descris ca fiind “unul dintre cei mai influenţi analişti financiari ai lumii”. Roubini Global Economics a reacţionat rapid, punând vina declinului rapid al forintului pe seama declaraţiilor lui Matolcsy. Seria declaraţiilor ministrului a început cu comentarii referitoare la înlocuirea guver­natorului băncii centrale András Simor. Matolcsy a afirmat la un post public de radio că guvernul va căuta să creeze o nouă alianţă strategică cu noua conducere a băncii după ce mandatul actualilor executivi expiră. Simor va pleca de la conducerea instituţiei în martie. “În prezent, cooperarea este sub potenţial. Lipseşte un singur lucru, ajutorul dat de sistemul bancar guvernului pentru a se ajunge la creştere economică. Banca centrală are cel puţin 12-16 unelte pentru a se atinge acest obiectiv, unele folosite de BCE, Fed sau Banca Angliei”, a spus ministrul. A doua zi forintul s-a depreciat. Înainte de Crăciun, Matolcsy s-a mai referit de două ori la problemele de politică monetară. Într-un articol publicat într-un săptămânal, oficialul a scris că un punct de cotitură pentru creşterea economică va fi stabilit când banca centrală va deveni un partener strategic pentru guvern. A doua zi, Matolcsy a declarat la postul de televiziune HirTV că uneltele neconvenţionale ale băncii centrale ar trebui folosite mai incisiv. Şi aceste două remarci au afectat cursul forintului. Integral in Ziarul Financiar

Revista Presei de la RFI.

Der Spiegel. Lungul război al lui Hollande.  Cu doar câteva zile în urmă era vorba despre o intervenție de câteva săptămâni. Acum, Franța detașează 2500 de militari pentru operațiuni terestre. Președintele Francois Hollande și-a propus țeluri mărețe: sfârșitul terorismului în nordul statului Mali și democrație pentru întreaga țară. Numai că până atunci mai e cale lungă. Când președintele francez a apărut în fața presei în Dubai, atmosfera mirosea puțin a Afganistan. Francois Hollande părea că anunță o misiune la fel de interminabilă precum cea de la poalele Hindukușului. Situația din Mali nu se aseamănă cu cea din 2001, dar țelurile anunțate par să fie cel puțin la fel de îndepărtate. Și cine participă alături de Franța la această misiune trebuie să se pregătească pentru un lung și costisitor război. Dimensiunea militară a operațiunii e impresionantă, dar e doar made in France. Statele africane au promis că vor trimite și ele trupe în Mali. Dar echipamentul deficitar și lipsa transportoarelor aeriene va întârzia probabil termenul de câteva zile anunțat de Hollande. Parisul se angajează la o misiune extrem de periculoasă și o face aparent nu prea conștient de ceea ce promite. Cine începe o misiune cu asemenea pretenții de moralitate nu va putea să se retragă prea curând de acolo – spune în context un diplomat cu vastă experiență în Afganistan. Strategia militară nu e deloc clară, cel mai probabil se va ajunge la o dispersare a islamiștilor în statele vecine și la un ulterior război de guerillă obositor. Nici din punct de vedere politic situația nu e mai simplă. Țara este practic divizată în două, iar guvernul interimar este ținut în funcție de armată. Chiar dacă și-ar atinge Franța obiectivele, cum să treacă la reconstrucția politică în asemenea condiții?!

Le Monde. Deputații europeni deplâng singurătatea Franței. Europarlamentarii au emis marți un comunicat în care își declară sprijinul pentru operațiunea militară franceză din Mali. În același timp însă, deputații deplâng incapacitatea Uniunii Europene de a acționa unitar pentru a asigura securitatea la porțile sale. Co-președintele grupului ecologist, Daniel Cohn-Bendit, a avut următoarea declarație: Dacă aș fi răutăcios, aș aprecia că francezilor li se spune că primesc infirmiere așa că să meargă să se omoare acolo. Cohn-Bendit mai deplânge și faptul că UE nu are o forță de intervenție civilă și militară comună. Aceeași situație este subliniată și de un eurodeputat conservator francez, care amintește că amenințările comune cer răspunsuri comune. Înaltul reprezentant al Uniunii pentru politică externă, lady Catherine Ashton, a rezumat într-o singură propoziție situația Europei: Un stat membru ne-a cerut sprijin, dar nu avem forțe de apărare europene. Trei sferturi din francezi aprobă și susțin operațiunea declanșată de Francois Hollande, media se întinde pe întregul spectru politic. Este prima intervenție de acest fel din ultimii 15 ani.

BBC News. Președintele Obama și legea armelor – ziua judecății. Președintele american Barack Obama este așteptat să prezinte astăzi planul de combatere a violenței armate din țara sa. Propunerile sunt așteptate să oglindească măsurile adoptate ieri în statul New York. Acestea sunt cele mai dure din întreaga Americă. Anunțul lui Obama este programat pentru ora 19, ora României. Printre măsuri vor figura, cel mai probabil, interdicţii privind achiziţionarea armelor de asalt, verificări minuţioase ale persoanelor care cumpără arme și interzicerea încărcătoarelor de mare capacitate. Dezbaterea privind controlul armelor de foc s-a intensificat după o serie de atacuri armate comise în Statele Unite care au culminat cu incidentul care a vizat în decembrie o şcoală din Newtown (Connecticut), soldat cu moartea a 27 de persoane, inclusiv a 20 de copii. Punerea în scenă a anunțului a fost planificată minuțios. Astfel, Obama va fi înconjurat de copii care i-au adresat scrisori după atentatul din Newtown. Șeful statului mizează pe factorul emoțional mai ales că se așteaptă la o opoziție dură din partea republicanilor din Congres. Obama a precizat, de altfel, că ia în considereare nu mai puțin de 10 măsuri pe care le-ar putea impune prin acțiune executivă unilaterală dacă Legislativul nu va accepta modificarea legislației armelor. Puternicul lobby al industriei armelor i-a declarat deja război președintelui pe acest subiect. Propunerile lui Obama sunt rezultatul unui grup de lucru ce a fost condus de vicepreședintele Joe Biden și care și-a formulat concluziile ieri. Conform unui sondaj de la începutul săptămânii, 58% din americani susțin controlul mai strict al armelor, atitudinea multora schimbându-se după atacul din Newtown. RFI

In zilele noastre este suficienta o logoree populista, preparata cu niste ditirambe doctrinare, paine si foarte mult circ. Mult mai important este cum arati “pe sticla,”decat ceea ce ai in cap. Interesant ar fi de stiut care ar putea fi cultura generala a unui Berlusconi, Sarkozy, Hollande  sau a unui bataus de felul lui Putin. Sa nu vorbim de Antonescu, istoric de mahala, care nu a stiut cine este fondatorul partidului din care face parte si pe care il conduce, sau care credea ca Winston Churchill a fost “presedintele” Marii Britanii. Despre Ponta nici macar nu poate fi vorba, avocatel smecherit, cu un doctorat plagiat si cu un comportament suburban, probabil episod tragic la guvernarea Romaniei .

Nu cred ca a existat o criza mai profunda in societatea Europeana decat cea dupa cel de al doilea razboi mondial. Din fericire, popoarele zdrobite si tarile distruse au reusit sa-si gaseasca resursele umane, care au putut construi si reconstrui o lume noua. A fost perioada lui Winston Churchill si Truman, De Gaulle, Konrad Adenauer si a lui Robert Schuman (ministru de externe al Franţei), Alcide de Gasperi (ministru de externe al Italiei) şi Jean Monnet. Alti oameni, alte valori. Contemporanii nostri, alergand dupa publicitate si povestind poporului snoave, ne-au dus la faliment Sa speram ca in viitorii ani omenirea va intelege ca ceea ce este pe sticla nu este adevarat si vor distruge viteii de aur ai imposturii. Sa speram ca ne vom reintoarce la oamenii adevarati, cei care au reconstruit Europa, nu cei care au falimentat-o.

In Romania,  generatia a doua de lideri politici de dupa revolutie a esuat si a treia nici macar nu are sansa de a se ridica. Simplu, nu are nici aripi si orizontul lor este la nivelul nasului propriu. Romania post-decembrista nu a reusit sa genereze conditiile de crestere si educatie ale unei generatii de conducatori adevarati. Un lider se naste lider, chestie genetica, el insa trebuie educat pentru a deveni unul. Transformarea lui dintr-o speranta intr-o certitudine se face prin exersarea capabilitatii. Nivelul resurselor pe care le-a investit Romania in sistemul de educatie ne-a creat o generatie semidocta de oportunisti,  propulsati de tatici sau de partide in pozitii pe care nu le pot justifica cu ajutorul meritelor pe care si le asuma.  Ai “noştri” au fost ticăloşi ieri, sunt ticăloşi astazi si probabil vor fi ticăloşi in continuare!

Daca totusi exista si viziune si inteligenta politica si in sfarsit  ceva se poate intrezari la orizont, corul de boocitoare, impotenti si labe triste incearca sa gaseasca cusur in orice fraza. Doritori de vorbe, de mincina invelita in staniol pretios si impostura cat cuprinde – corul mentionat mai sus ar gasi cusur oricui si  oricand.

E pur si muove baieti si fete, e pur si muove! [*]

[*] corect  – Eppur si muove

Eminescu şi poeziile lui este un studiu de Titu Maiorescu. A fost publicat în anul 1889, anul morţii lui Eminescu, şi este prima lucrare de exegeză (analiză / interpretare) a operei eminesciene. Aşadar, Maiorescu devine primul eminescolog (cercetător şi cuceritor al operei eminesciene). Aşa cum arată şi titlul, studiul cuprinde două părţi: prima parte se referă la viaţa poetului, (vizează „omul” Eminescu), în timp ce a doua cuprinde o analiză a operei acestuia („poeziile lui”).  În partea întâi, criticul fixează sumar câteva date din biografia lui Eminescu, arătând că acesta s-a născut la Botoşani, a studiat la Cernăuţi, Viena şi Berlin, a fost inspector şcolar, bibliotecar; a murit în 1889. Maiorescu încearcă să dezlege misterul bolii lui Eminescu. El nu admite ideea potrivit căreia boala de care a suferit Eminescu (nebunia) ar fi fost declanşată de sărăcie şi arată că ea a fost moştenită ereditar (doi fraţi ai acestuia s-au sinucis după ce înnebuniseră!). Consideră că viaţa sa plină de excese (abuz de tutun, cafea; lecturile excesive) a fost o consecinţă a acestei boli şi nu factorul care a cauzat-o.

Face un portret spiritual al lui Eminescu, evidenţiindu-i ca trăsături definitorii inteligenţa, memoria extraordinară (capacitatea de a reţine un volum imens de cunoştinţe), cultura excepţională (cunoscător al filosofiei, al credinţelor religioase; pasionat de marile scrieri ale lumii), setea de cunoaştere (interesul constant pentru nou, pentru teoriile ştiinţifice, economice, filosofice etc.), modestia (refuzul premiilor şi al gloriei; simplitatea pe care o dovedeşte în discuţia cu regina României, Carmen Sylva). Afirmă că biografia lui Eminescu se apropie de cea a geniului romantic: inteligent, visător, însetat de cunoaştere, dar nefericit în plan familial, neînţeles de societate.  Pune în discuţie pesimismul eminescian şi arată că acesta a fost unul nativ ( ţine deci de structura interioară a poetului), nu unul dobândit ca urmare a sărăciei în care a trăit, a mizeriei şi a lipsurilor cu care s-a confruntat. După ce exclude factorul material ca generator al pesimismului, arătă că, oricând şi oriunde ar fi trăit Eminescu, din opera sa ar fi răzbit acelaşi pesimism, aceeaşi dezamăgire. Pesimismul eminsecian nu este unul egoist (în lirica sa, Eminescu nu-şi plânge propriile neîmpliniri erotice!), ci unul metafizic, izvorât din conştientizarea nedreptăţilor sociale, politice, dar mai ales din conştientizarea tragismului condiţiei umane. Contactul cu filosofia lui Schopenhauer a alimentat însă acest pesimism nativ, corespunzând perfect structurii sufleteşti a lui Eminescu.

Criticul supune analizei câteva dintre poeziile eminesciene reprezentative care-i pun în valoare genialitatea, comentându-le sub aspectul limbajului şi al conţinutului de idei, socotit novator în literatura română a momentului. Maiorescu afirmă că ceea ce individualizează opera lui Eminescu în raport cu opera scriitorilor dinaintea sa şi o face inconfundabilă este bogăţia ideilor filosofice şi frumuseţea limbajului, „semnul celor aleşi” (ţi-a ales întotdeauna cele mai potrivite cuvinte pentru a exact ideile). Remarcă multitudinea de idei filosofice, religioase, ştiinţifice, mitologice care se regăsesc la Eminescu, şi le explică prin cultura excepţională a acestuia. Evidenţiază talentul excepţional dovedit în mânuirea limbii, concretizat în alegerea cuvintelor celor mai potrivite pentru exprimarea ideilor

Analizează poezia de dragoste a lui Eminescu, afirmând că poetul a văzut în femeie doar copia imperfectă a unui prototip irealizabil. În mod greşit, arată că erotica eminesciană are o dimensiune pur instinctuală, refuzându-i deci platonismul.

Remarcă bogăţia şi varietatea rimelor din lirica eminesciană. Potrivit criticului, originalitatea acestor rime este indiscutabilă. El însuşi identifică trei tipurti de rime: (a) rime noi , rezultate din rimarea unui cuvânt întreg cu altul prescurtat; sine-mi”/ „inemi” /„suie” cu „nu e”). ( b) Rime surprinzătoare, în care rimează un cuvânt obişnuit cu unul prozaic, neliterar – („nalte” cu „încalte”) (c) Rime rezultate din rimarea unui substantiv comun cu unul propriu („zid” cu „Baiazid”/ „oaspe” cu „Istaspe”).  Observă că poetul a utilizat relativ puţine cuvinte, dar le-a atribuit sensuri noi. Apreciază sonetele eminesciene, „Glossa” şi „Oda”. Arată că una dintre sursele muzicalităţii liricii poetului de la Ipoteşti o constituie numele proprii (Dalila, Venera, Basarabi, Muşatini). Laudă înteresul acestuia pentru folclor şi faptul că a valorificat o serie de cuvinte populare (sară, nouri), dând versurilor o perfecţiune aproape onomatopeică.

În finalul studiului, Maiorescu se lansează într-o profeţie care a fost confirmată mai târziu, arătând că „pe cât se poate omeneşte prevedea”, literatura (poezia) românescă din secolul al XX-lea, va începe sub auspiciile geniului eminescian (deci poezia eminesciană va fi germenele din care se va naşte toată poezia secolului următor).