Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Dilema Veche. Dilema noastră cea de toate zilele. Andrei Pleşu
Într-o lume normală, orice opţiune e precedată de un episod deliberativ. În lumea noastră însă, opţiunile sînt anterioare deliberării. Sînt opţiuni gata făcute, care nu apelează la realitate decît pentru a-şi găsi, la nesfîrşit,
confirmarea. Aşa stînd lucrurile, nici nu se poate vorbi de opţiuni, ci de tropisme, de efectele dezordonate ale unei lumi tulburi, care s-a dezvăţat, în 45 de ani de dictatură comunistă, să cîntărească liber oamenii şi ideile. O lume în care opţiunile nu se bizuie pe deliberare e o lume în care dialogul e imposibil. Dialogul e un schimb de argumente. Dar ce argumente poate invoca cineva care a ales fără reflecţii, printr-o mişcare spontană a umorilor proprii? Pentru cei care „au hotărît“ că reprezentanţii puterii sînt buni, reprezentanţii puterii devin inatacabili: ei nu greşesc, sau greşesc numai din vina altora, sau, oricum, greşesc mult mai puţin decît „ceilalţi“.
nvers, pentru cei care „au hotărît“ că reprezentanţii puterii sînt răi, fiecare mişcare a lor e un chip al erorii: ei nu pot avea niciodată dreptate sau, dacă accidental au, e pentru că sînt abili şi vor să ne păcălească. La fel, opoziţia e ori sublimă, veşnic îndreptăţită, depozitară a tuturor virtuţilor neamului, ori trădătoare, destabilizatoare, un soi de maşină infernală, plasată în mijlocul nostru de unguri, evrei sau masoni. În primul caz, a critica opoziţia echivalează cu a vîna îngeri. În al doilea caz, a lăuda opoziţia e a complota împotriva ţării. Exemplele pot continua. Pentru monarhişti, monarhia e o soluţie absolută: se instalează prin miracol şi rezolvă, prin miracol, toate dramele româneşti – de la corecta distribuţie a zahărului, pînă la renaşterea morală şi reîntregirea neamului. La rîndul lor, antimonarhiştii, desfiguraţi de resentimentara lor ignoranţă (sau rea-credinţă), sînt incapabili să depăşească injuria şi mitocănia. De o parte şi de alta – chiar dacă statistica diferă – discursul e exaltat, năbădăios, ultimativ. El nu exprimă raţionamente, ci stări. Sîntem cu toţii „porniţi“, „apucaţi“, patetici; nimeni nu reflectează pentru că toţi ştim deja. Manevraţi de pasiuni, luăm discernămîntul drept o concesie şi analiza drept pasivitate elitistă. Pe scurt, după îngheţul totalitar, ne topim într-un dezmăţ al emotivităţii, reacţionînd prin ură sau iubire acolo unde n-ar fi nevoie decît de judecata noastră limpede. Ştiu, fireşte, cît de importante sînt sentimentele şi cîtă dreptate poate avea iubirea. Dar sînt şi lucruri aflate în inadecvare cu categoriile inimii, lucruri pe care iubirea le compromite. Uitînd asta, riscăm să reinventăm, prea devreme, „partidul iubit“, „conducătorul iubit“ şi toate celelalte („duşmanul care veghează“, „sfînta ură“ etc.). Integral in Dilema Veche.
Deutsche Welle. Fratele malefic al efectului Placebo. Alina Kühnel
Citiţi prospectele medicamentelor înainte de administrarea lor? Nu e o idee bună. Căutaţi în internet simptomele unei afecţiuni? Rezultatele vă pot îmbolnăvi. Efectul? Nocebo! Atunci când informaţiile provoacă panică la nivelul subconştientului avem de-a face cu un proces numit Nocebo.
“Aşteptările influenţează rezultatele” este convingerea lui Magnus Heier. Neurolog şi jurnalist specializat în subiecte ştiinţifice, el este fascinat de puterea subconştientului. Ceea ce aşteptăm influenţează direct evoluţia afecţiunii: putem asista la dispariţia simptomelor sau la apariţia acestora. Dacă, de exemplu, citim un articol despre radiaţiile electromagnetice emise de antenele pentru comunicaţii mobile, durerile de cap s-ar putea instala rapid, chiar dacă antenele în cauză nici măcar nu funcţionează. Persoanele la care a fost diagnosticată o tumoră pot muri mai repede decât prevăd prognozele medicale, dacă au convingerea că nu mai au decât puţin de trăit, deşi tumora în sine şi-a oprit evoluţia. Acesta este efectul Nocebo, despre care Heier a scris o carte.
„Efectul este accentuat atunci când apare frica, frica de boală, de terapie. În acest caz, efectele secundare sunt mult mai puternice.“, explică Heier. „Pacienţilor bolnavi de cancer li se face foarte rău numai când intră în camerele în care au avut loc şedinţele de chimio-terapie, pentru că în subconştient au deja toate datele răului rezultat în urma terapiei.” Frica reprezintă stres pentru corp şi poate slăbi sistemul imunitar. În aceste condiţii, infecţiile au cale deschisă, durerile apar acolo unde nu ar trebui. Integral in Deutsche Welle.
Curs de Guvernare. ”Bugetul cetățeanului”. Cristian Grosu
Intr-un stat ”capitalist”, cu o economie de piață – cum e România – singura metodă prin care guvernul poate interveni în economie este Bugetul.
Tocmai de aceea, gestiunea banilor de la un an la altul ar trebui să fie cu totul altceva decât chiverniseala cu care se întinde de la o lună la alta un pensionar sărac, bolnav și fără copii care nu mai așteaptă nimic de la viață. Sau decât aritmetica după care un contabil de CAP păcălește cifrele urmând ca responsabilul politic să se ocupe de minciunile despre creșterea producției la hectar. Nu sunt glume: este exact ceea ce se întâmplă cu bugetele României – și nu de azi de ieri. Azi, în schimb, avem o particularitate.
Mai întâi : ”a interveni în economie” : da, sună prost, dacă înțelegem prin intervenție amestecul statului în fluența care asigură supraviețuirea privatului de la un cap la altul al mersului afacerii.
Suntem însă într-un moment în care ”intervenția statului” poate însemna ceva pozitiv : reforme structurale care să restrângă găurile negre, deblocarea drumului către creștere și profit și, mai ales, politici economice care să fructifice atuurile pe care le are o țară ca România. Or asta înseamnă viziune, strategie, plan. Iar acestea au nevoie de gestiunea veniturilor, cheltuielilor și investițiilor – adică de bugetul României.
În materie de plan, ceva-ceva există, dar nu e făcut în România : e foaia de parcurs ”negociată” cu FMI, BM și CE, document care ține loc – de ani de zile – de program de guvernare, indiferent dacă la putere se află stânga sau dreapta. Integral la Curs de Guvernare.
Adevarul. Recrudescenţa dictaturii parlamentare. Gavril Dejeu
Cum se vede, nu sunt suficiente măsurile existente în legislaţie privitoare la discriminarea între cetăţeni. Prin preconizatele modificări ale statutului parlamentarilor se tinde a-i aşeza şi mai mult de-asupra semenilor lor. O
tendinţă românească în contradicţie şi pe contrasens cu evoluţia europeană, cu cerinţele consolidării democraţiei şi statului de drept. Reglementarea constituţională este ea însăşi contradictorie. Pe când în art.4 şi 16 decretează ritos egalitatea între cetăţeni ca şi egalitatea în faţa legii „ fără privilegii şi fără discriminări”, se menţine în acelaşi timp imunitatea parlamentară şi guvernamentală, instituţie devenită anacronică în raport cu comandamentele democratice. Ar primi înţeles imunitatea votului şi a opiniilor politice exprimate în exercitarea mandatului.
Atribuţiile protectoare ale instituţiei s-ar cere limitate la atât. Reglementările dincolo de aceste limite aduc atingere principiului separaţiei puterilor, impietând flagrant asupra justiţiei.
Reţinerea şi arestarea este o măsură gravă indiferent că priveşte un cetăţean de rând, un ministru sau un deputat, antrenând în toate cazurile răspunderea organului judiciar care o adoptă. Legea circumscrie limitativ şi argumentat cazurile când pot fi luate, prevăzând în acelaşi timp şi căile de contestare şi control. Integral in Adevarul.
Riscograma Felix scoate armata la colectat taxe. Iată ce ţări va trebui să atacăm! Lucian Davidescu
Dan Voiculescu:
Am vorbit despre o masura cred eu foarte buna, la ora actuala la Ministerul Apararii exista personal disponibil care poate fi detasat in interesul serviciului la Ministerul de Finante, pentru a putea sa punem cat decat stavila evaziunii fiscale, pentru ca marea problema e controlul. Nu avem suficienti oameni care sa controleze evazionistii (…) Oamenii din Armata au o statura, au o moralitate, o disciplina a muncii care ii recomanda pentru a fi controlori si vanatori de evazionisti.
Iată în sfârşit unul care înţelege unde se ascund banii şi cum pot fi forţaţi să iasă din bârlog. După ce vor umbla o vreme prin scriptele companiilor, militarii vor identifica exact unde se află inamicul. Apoi, doctrina militară strămoşească – “eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul” – se va transforma într-una contemporană, de tipul “loviturii preventive”. Trebuie doar definite clar ţintele, apoi trebuie cumpărat echipamentul potrivit – în cazul de faţă nave amfibii pentru debarcarea proaspăt-înfiinţatei forţe expediţionare de infanterişti marini. Apoi, putem trece la treabă. Iată lista viitorilor inamici:
Cipru. Regimul fiscal în Insula Afroditei este foarte prietenos cu contribuabilii din UE, prin urmare groaznic de ostil cu guvernele lor. Deja grecii şi-au securizat tratate fiscale favorabile, care prevăd că doar 5% din transferuri sunt reţinute la sursă dacă destinatarul e rezident în Cipru. Teoretic, impozitul pe profit e 10%, dar inspectorii fiscali ciprioţi şi-au făcut o reputaţie din faptul că sunt “neglijenţi” şi acceptă orice fel de deductibilitate, nu ca ăia români care sunt intransigenţi şi dacă le arăţi un bon de taxi te întreabă de ce n-ai mers cu autobuzul. Integral in Riscograma
Dan Badea. Potăile lui Vîntu și Voiculescu încearcă să muște SRI-ul de fund
”Berbecul” informatorilor securității Felix-Voiculescu și Nuș-Vîntu, folosit – fără succes până acum! – la spargerea porților de la Cotroceni, este reutilizat
asăzi, cu și mai multă forță, după ce USL a preluat în urma unei imense campanii de dezinformare controlul Parlamentului și al Guvernului României.
De această dată însă, porțile la care bat capii crimei organizate sau ai mafiei politico-financiare din România, direct sau, în cazul unora indisponibilizați în celulele pușcăriilor, prin reprezentanții lor, sunt DNA, CSM, ANI, Procurorul General și SRI. Puterea actuală și-a pus deocamdată, la adăpost, Ministerul Justiției (Mona Pivniceru) și Avocatul Poporului (Valer Dorneanu).
Dacă privești la televizorul lui Voiculescu, Ghiță sau Vîntu, instituțiile vizate se află sub un uriaș asediu. Bătălia pentru CSM seamănă oarecum, la scară, cu bătălia din vara trecută pentru demiterea președintelui țării. Asediul asupra CSM, condus de Mona Pivniceru prin anexele ei AMR, UNJR și gașca lui Horațiu Dumbravă, are ca scop revocarea din această instituție a judecătorilor Cristi Danileț și Alina Ghica, magistrați cu coloana vertebrală greu de îndoit de cizma lui Voiculescu. Antena 3, încremenită în proiectul anti-Băsescu titra ieri, spre exemplu, cu litere mari, ”Oamenii lui Băsescu goniți din CSM”. Integral in blogul lui D.Badea