Franţa este în „faliment total“.„Există un stat, dar este vorba despre un stat complet falimentar”, a declarat Michel Sapin, ministrul Muncii de la Paris, 
pentru un post francez de radio. „De aceea am fost nevoiţi să introducem un plan de reducere a deficitului şi nimic nu ar trebui să ne împiedice din urmărirea acestui obiectiv”, a continuat ministrul socialist. Neintenţionat, oficialul francez a dezvăluit gradul real de îngrijorare în rândul guvernului. În ceea ce-l priveşte, Sapin are toate motivele pentru a fi neliniştit. De când a preluat portofoliul Muncii, rata şomajului a crescut semnificativ, ajungând în noiembrie 2012 la 10,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Mai mult, promisiunile electorale împotriva persoanelor cu venituri ridicate, pe baza cărora François Hollande a câştigat prezidenţialele în mai 2012, au determinat numeroşi antreprenori să-şi mute operaţiunile din Franţa. Criza din care Uniunea Europeană nu reuşeşte să iasă a lovit puternic Franţa, a doua economie ca mărime din blocul comunitar. Însă erodarea competitivităţii riscă să deterioreze grav industria franceză. Principalele ramuri industriale – producţia de autoturisme, metalurgia, textilele şi electronicele – pierd zi de zi teren în faţa competitorilor mult mai ieftini din Asia şi chiar din zona euro, precum cei din Germania, Italia şi Spania. Prin urmare, exporturile Franţei au intrat pe un tren descendent şi o cădere în sectorul manufacturilor şi în cel al serviciilor. Adevarul.
Revista Presei de la Deutsche Welle.
Africa nu poate fi lăsată de una singură să lupte împotriva terorismului, iar politicienii nu trebuie lăsaţi să recurgă la sexism spre a-şi exercita şi menţine puterea. Ambele subiecte suscită în aproape egală măsură interesul editorialiştilor.
Pare ciudat, la prima vedere, ca evenimente cum nu se poate mai diferite să excite spiritele şi să polarizeze opiniile aproape la paritate. Dar şi în ecuaţia terorismului islamist ce ameninţă Africa, la porţile Europei, ca şi în formula „sexismului”, manifestat în unele cercuri ale politicii, apare factorul puterii.
Primejdia islamismului şi a terorismului depăşeşte posibilităţile Africii de a-i ţine piept şi de-a o elimina, este ideea care fundamentează articolul de fond al cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. Concluzia este cît se poate de limpede: Europa trebuie să vină în ajutorul africanilor, dar nu neapărat cu arma în mînă.
Prin urmare, cînd preşedintele Egiptului, Morsi, soseşte la Berlin, în timp ce la el acasă a chemat armata în ajutor, spre a potoli nemulţumirea maselor faţă de regimul islamist al Frăţiei Musulmane, ce poate face Angela Merkel mai mult decît a da totuşi mîna cu dictatorul? se întreabă WESTFÄLISCHE NACHRICHTEN. Merkel trebuie să-i facă o morală aspră în materie de respectare a democraţiei şi a drepturilor omului, ceea ce va fi pe placul egiptenilor insuflîndu-le curaj.
Pentru SÜDDEUTSCHE ZEITUNG Morsi este o figură aproape tragică: le-a promis egiptenilor o putere civilă, dar cheamă armata în ajutor, pierzîndu-şi şi ultima brumă de credibilitate. Demonstranţii s-au radicalizat, iar a cere demisia unui preşedinte legitimat prin alegeri democratice este un slogan, nu un program, observă ziarul, regretînd că partidele din opoziţie nu pot face la rîndul lor propuneri concrete şi realizabile.
Nu există alternativă la Morsi, dar nici lui nu-i rămîne altceva de ales decît să-şi schimbe politica, estimează FRANKFURTER RUNDSCHAU.
Să-şi schimbe manierele, să se explice, i se cere lui Rainer Brüderle, şeful grupului liberal din Bundestag şi candidatul partidului său la funcţia de cancelar la alegerile parlamentare din toamnă.
Cunoscut pentru glumele sale cam din topor şi ocheadele aruncate femeilor frumoase, onorabilul lider, în vîrstă de 67 de ani, ar fi făcut în urmă cu un an unele remarci deocheate la adresa decolteului unei jurnaliste, care i-a adresat, la un bar, tîrziu, după o tradiţională întîlnire cu ziariştii, unele întrebări „serioase”. Întîmplarea, dezvăluită abia acum în paginile revistei STERN, a suscitat o dezbatere amplă în paginile presei germane.
DIE WELT consacră o întreagă pagină unei problematici complicate şi complexe: relaţia dintre sexe pe scena politică, dar şi în viaţa socială.
SÜDDEUTSCHE ZEITUNG crede că tărăboiul mediatic iscat de „cazul Brüderle” ar transla de pe scena politică pe terenul vieţii obişnuite, de zi cu zi, relaţia de putere şi respect dintre sexe, apropiindu-le în cele din urmă, făcîndu-le să se înţeleagă mai bine.
Şi să-şi reglementeze optim relaţiile şi contactele sociale şi profesionale, deduce FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.
Iar revista DER SPIEGEL publică sub semnătura unei ziariste o interesantă contribuţie la dezbatere. Autoarea refuză o victimizare a femeilor afirmînd că nu are cîtuşi de puţin chef să lucreze într-un mediu în care moralitatea este apărată cu o rigoare aproape poliţienească, într-o societate în care femeile nu mai sunt femei, bărbaţii nu mai sunt bărbaţi, ci, cu toţii, laolaltă, simple albine lucrătoare. Deutsche Welle
Finlanda: Despre discriminare şi rasism, în şoaptă. Merge vorba printre cei care trăiesc în Finlanda, că a fi născut aici este ca şi cum ai fi câştigat la loterie. Asta pentru că societatea ofera servicii sociale performante, delincvenţa e redusă, iar nivelul de trai e ridicat.
Mulţi au fost salvaţi prin faptul că au reuşit sa se refugieze in Finlanda sau în alte ţări, din zone de război, unde au fost torturaţi sau în pericol de a fi ucişi. Dar politica ţărilor nordice de a accepta refugiaţi este cu două tăişuri, atât pentru gazde cât şi pentru noii veniţi.
Cultura şi traumele acestora sunt atit de diferite de viaţa celor născuţi în ţara care îi primeşte încât apar adesea tensiuni pe care până acum nimeni nu a ştiut cum să le rezolve. Finlanda, ţară europeană care a primit în 2012 un numar record de străini, se confrunta si ea cu aceste probleme.
Actele rasiste si discriminatorii, pe faţă sau tăcute, sunt observate tot mai des in ultimii ani, si par a fi tot mai mult acceptate, spune presa. Si aici este vorba de agresarea fizica a unor străini, de insulte aruncate in fata sau pe internet, ori subtile discriminari la angajare.
La inceputul lui ianuarie, articolul unei ziariste venita in urmă cu 20 de ani ca refugiata din Palestina, a devenit cel mai citit articol si a relansat dezbaterea rasismului. Ea spuna ca, dupa adoptarea unei fetite din Africa, s-a confruntat cu atit de multe comentarii rasite, incit s-a mutat in Olanda, unde faptul ca primarul este musulman nici macar nu este o stire, si nici un fapt atit de exotic incit sa merite a fi mentionat. Pe de alta parte, remarca ziarista, in Finlanda strainii nu sunt vizibili in politica, finante, stiinta, ci pot fi cel mai adesea vazuti facind curatenie.
Imediat, reactia unei alte ziariste finlandeze a reflectat exact atitudinea de respingere cu care se confrunta multi straini- si pe care o condamna multi straini , si anume ca ” straina trebuie sa fie recunoscatoare pentru tot ce a facut FInaldna pentru ea si sa taca din gura”. Este adevărat că în societatea finlandeză critica este greu acceptată şi perceputa ca o ameninţare, mai ales cind vine din partea străinilor- iar localnicii nu prea o fac. Şcoala îi învaţă pe copii să fie creativi, dar nu să aibă gândire critica.
Am fost si eu privita de sus si numita cu dispret drept cersetoare cind am spus ca sunt romanca, si insultata ca prefer sa vorbesc in engleza, iar prietena mea dentista primeste un “rusoaico ” spus printre dinti ca insulta de la cate un pacient nemultumit. De asemenea, si in presa este mentionata originea straina a raufacatorilor mult mai des decit cea a finlandezilror, desi statisticile arata ca raufacatorii sunt de toate natiile.
Iar la cursurile de limba finlandeză la care am participat, învăţam după materiale care ne dădeau de înţeles că singura speranţă pe care o avem ca straini este curăţenia, îngrijirea bolnavilor sau lucrul la cafenea. Nici o vorba despre oameni de ştiinţă sau profesori.
Astfel de stereotipuri au fost remarcate si in materialele dedicate studentilor straini. “Îi învăţăm pe alţii că suntem mai buni ca ei”, spune cercetatorul Dervin de la Universitatea Helsinki, care adaugă că finlandezii ar trebui să nu îi mai numească imigranţi sau străini pe cei născuţi în Finlanda “.
Tot Dervin spune ca ” trebuie să evităm greşelile altor ţări europene şi să nu mai folosim termenii care includ o judecata de valoare a altora “. Integral La RFI.
Stanley Fischer, unul dintre cei mai puternici bancheri ai lumii, se retrage de la conducerea Băncii Israelului. Stanley Fischer, guvernatorul Băncii Israelului, a anunţat că se va retrage din această funcţie la 30 iunie, la jumătatea celui de-al doilea său mandat la conducerea instituţiei. Anunţul său a determinat deprecierea monedei israeliene şi scăderea cu circa 1% a bursei de la Tel Aviv, informează Bloomberg. Fischer, în vârstă de 69 de ani, nu şi-a motivat în niciun fel decizia. El este unul dintre cei mai puternici 
bancheri centrali din lume, iar în ultimii patru ani a fost nominalizat printre cei mai eficienţi guvernatori de bănci centrale de către revista Global Finance. Stanley Fischer a preluat în 2005 conducerea Băncii Israelului, deşi are cetăţenie americană. El a fost anterior vicepreşedintele al Citigroup, una dintre cele mai puternice bănci americane. În anii ’90, Fischer a fost vicepreşedintele Fondului Monetar Internaţional (FMI), poziţie din care a lucrat la rezolvarea crizelor financiare din Mexic, Rusia şi Asia de Sud Est. Anterior el a mai lucrat ca economist-şef al Băncii Mondiale şi profesor de economie la MIT (massachusets Institute of Technology), fiind mentorul lui Ben Bernake, actualul şef al Fed, banca centrală a SUA. În urmă cu doi ani, Fischer a candidat pentru poziţia de preşedinte al FMI, după demisia francezului Dominique Strauss-Kahn, dar candidatura nu i-a fost acceptată, deoarece regulamentul instituţiei nu acceptă candidaţi cu vârsta mai mare de 65 de ani. Ziarul Financiar
Johannes Trithemius este autorul primei carti, care se ocupa cu criptografia. Cartea, numita Polygraphia a fost publicata in 1518 si i-a asigurat lui Trithemius locul istoric de fondator al criptografiei moderne. Inaintea acestei carti, Trithemius publica o alta carte, numita Steganographia , care continea 3 volume. Fusese compusa in 1499-1500, dar nu a fost publicata pana in 1606, din nefericire (pentru Trithemius si contemporanii sai) a fost considerata, fara nici un fel de dovezi certe (sau mai putin certe), drept o carte care continea invataminte despre “magia neagra”.
Majoritatea cititorilor cartii nu au citit prefata (ca in cele mai multe cazuri cunoscute si in zilele noastre), prefata in care autorul incearca o delimitare (destul de evaziva) de orice fel de magie, si bineinteles de magia neagra. Cititorul inteligent (in special cel contemporan) poate percepe cartea ca pe un adevarat manual de steganografie / criptologie, explicat putin cam ciudat de un autor extravagant. De fapt Trithemius este un criptolog prost inteles de publicul care este pus pentru prima data in fata unor probleme neclare de un om care fusese deja acuzat de ocultism. Sunt absolut sigur ca acelasi lucru i s-ar fi putut intampla unui proto-Einstein care ar fi incercatt sa-si explice teoria in secolul al XVI-lea.
