Author: theophyle

Nu stiu cat de populari au fost vestitii “Fratii Marks” in Romania, nu cred ca se ridica la nivelul celebrilor “Stan si Bran”. In orice caz,  nu cred ca vreun cinefil serios sa nu se fi delectat cel putin odata cu acesti talentati eroi ai cinematografului clasic american.

De obicei, sambata incep sa-mi pregatesc “Ziarul de Duminica”, pe care probabil l-ati citit dimineata, este exact timpul sa-mi improspatez memoria cu ceea ce am citit sau nu am avut timp sa citesc in timpul saptamanii, dar am creat un book-mark la respectivul material.

Dupa ce am citit tot ce am avut de citit nu am putut sa nu-mi amintesc de vestitii comedianti pe care i-am mentionat mai sus – “Fratii Marks.” Imaginatia unui autor, fie el si blogger, poate juca uneori feste interesante. Ieri am   reusit sa corelez intre personajele comice intruchipate de acesti talentati comedieni si “dreapta politica romaneasca”.  Cat de bine seamana personajele intruchipate de  Chico, Harpo, Groucho, Gummo  si Zeppo cu unele figuri de lideri ai maretei drepte romanesti. (Vezi linkul despre “Fratii Marks”)

Romania post decembrista a cunoscut o constructie politica facuta dispretuind ideologiile sau doctrinele aferente acestor ideologii. Toate partidele politice au fost create in urma unei manipulari, gandite si organizate de fostele cadre comuniste. Incapacitatea publica de a realiza analize rationale, fara emotii si fara negari a dus la babiloniada prezenta. Dezbaterile publice s-au transformat in certuri dintre galerii de fotbal, bazate pe fals partizanat sau in cel mai bun caz un partizanat imposibil de explicat si de aici si imposibil de transferat electoratului. Politica este traita prin “bufeuri” si defulari emotionale. Anii ’90 au colorat Romania intr-un albastru generalizat. Rosul a fost desfiintat exact de cei care faceau politica rosie, de comunisti. Constructia numita FSN a anihilat posibilitatea discutiei politice adevarate. Partidul unic comunist a devenit partidul unic fesenist. FSN-ul s-a transformat in noua forma de consens si de gandire politica unica.

Partidele “asa zis istorice” au uzurpat simboluri, nume si si-au insusit o istorie de care ei sunt straini prin inteligenta si cultura politica ale liderilor acestor partide. Ridicolul suprem este astazi in curs de schimbare prin redesenarea formelor, de fond nimeni numai vorbeste. Simbolul PD-L, partid de dreapta, este reprezentat prin trandafirii albastri socialisti pe fondul portocaliu. Cand Dan “Felix” Voiculescu, turnatorul securist, a preluat titulatura Partidului Conservator, ridicolul a fost complet, mai ales cand s-a trezit declarand in 2004 “Dupa 60 de ani am revenit la putere.” Ce se poate spune mai mult decat ca: I.L.Caragiale traieste si locuieste alaturi de noi, in Romania.

Din nefericire, mediul academic contribuie la randul lui la confuzia generala propunand modele teoretice fara priza la public sau agende publice care reprezinta interese de grup. Discutiile adevarate, care vorbesc despre constructia institutionala, care poate genera motorul modernizarii sociale si impunerea unor practici adevarate care trebuie asumate, respectate si implementate de partidele politice, sunt complet inexistente.

Apologetii actuali ai  dreptei romanesti sunt aceiasi care au fost apologetii materialismului stiintific ( comunist)  in anii ’70 si ’80. Suficient sa citesti biografiile domnilor Frunzaverde si Stoica ca sa te lamuresti ca nu exista cu adevarat radacini doctrinare adevarate si autentice in dreapta romaneasca.

Astazi, in timp ce USL ne-a servit un buget catastrofal si un nou statut al parlamentarilor absolut intolerabil,  pregatindu-ne noi taxe, schimbarea constitutiei si o regionalizare perversa, toata floarea dreptei in frunte cu “Chico” Neamţu se bate pe colegiul 8 din capitala, uitand ca la fostele alegeri au fugit toti ca dracul de tamaie de acest colegiu, lasandu-l pe Iulian Craciun sa se lupte cu Varanul Felix.   Mde’ ca nu se poate ca Fondatoru’ sa ramana fara  ‘coledzi’, ca bineinteles pentru poporul din sectorul 4 o face, sa nu-i lase prada blestemelor necurate, promitand probabil plantatii intregi de usturoi. Fripturist afurisit!

Coagularea dreptei? Cu ce si cu cine? Daca mai aud de niste coagulari imi sar capacele deja. Toti sa-si faca treaba lor si cel care si-o va face bine sa castige! Fara coagulari si fara bazaconii. Maioneza asta s-a taiat de mult. Va ia mama dracului daca va mai aud cu coagularea dreptei. M-am saturat de voi!

Paracelsus inseamna mai mare decat Celsus, Celsus fiind medic-enciclopedist roman, supranumit Hippocrate al latinilor şi Cicero al medicinei. Putini isi aduc aminte astazi de Celsus, mult mai mulţi stiu cel puţin cam cu ce s-a ocupat Paracelsus. Pe numele lui adevarat, Phillip von Hohenheim (1493 – 1541), a devenit in timp Theophrastus Philippus Aureolus Bombastus von Hohenheim (aproape la fel de multe nume ca si Tariceanu). Tatăl lui Paracelsus a fost alchimist şi medic, iar Paracelsus a primit primele noţiuni de chirurgie şi medicină de la el. La 16 ani reuseste sa intre la medicină, la Universitatea din Basel, ulterior se mută la Viena, unde, în 1510 obţine titul de farmacist (apoteker). Paracelsus are norocul de a fi instruit in ale “religiei” de celebrul Johannes Trithemius (1461-1526), abatele mănăstirii St. Jakob din Wurzburg, unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie si depre care am vorbit intr-un articol anterior. Sub îndrumarea acestui profesor i-au fost cultivate înclinaţiile sale spre ştiinţele şi practicile oculte. În 1516 obţine doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara.

Profesiunea de medic itinerant îl poartă prin majoritatea ţărilor Europei; se spune că a ajuns şi în India. Într-una din aceste călătorii, a fost luat prizonier de către tătari şi dus la Han. În această perioadă de captivitate a fost iniţiat în învăţăturile secrete ale Orientului.

În toate aceste peregrinări, el a cules foarte multe informatii, nu numai de la medici, chirurgi şi alchimişti, dar şi de la călăii, bărbierii, ciobanii, negustorii evrei, meseriaşii ţigani, moaşele şi ghicitoarele de toate felurile. A adunat informaţii preţioase, atât din mediile cele mai înalte ale societăţii, de la cei învăţaţi, ca şi de la cei neştiutori, şi nu era ceva neobişnuit ca el să fie văzut adesea printre căruţaşi şi vagabonzi, pe şosele şi prin hanuri. După ce timp de zece ani a călătorit – practicând uneori profesia de chirurg itinerant sau învăţându-i pe alţii sau studiind alchimia şi magia potrivit obiceiului acelor timpuri – la vârsta de treizeci şi doi de ani el s-a întors din nou în Germania, unde a devenit repede celebru datorită tratamentelor nastruşnice, dar reuşite pe care le-a aplicat.

În 1525 este numit profesor de medicină şi chirurgie la Basel. Prelegerile sale nu constituiau, ca cele ale colegilor lui, doar repetarea ideilor lui Galen, Hippocrate şi Avicenna, lucru obişnuit în medicina din acele timpuri. Concepţiile sale erau strict personale, predându-le independent de opiniile celorlalţi, culegând aplauzele studenţilor şi şocându-i pe colegii săi ortodocşi prin nerespectarea regulii de a preda doar ceea ce fusese acceptat ca valabil de vechile autorităţi în materie, indiferent dacă învăţătura era compatibilă cu raţiunea şi adevărul.

A combătut concepţia despre boală a marelui grec al antichităţii Galen (Galenus din Pergam), elaborând o concepţie nouă, mai generală. Dacă la Galen apariţia bolii era determinată de tulburarea echilibrului dintre substantele secretate de organism, după Paracelsus rolul de factor determinant era atribuit chimismului fenomenelor fiziologice. Bineinţeles ambii aveau dreptate. Concepţia lui Paracelsus reducea fenomenele biologice, implicate în apariţia şi evoluţia bolii, la fenomenele chimice. Lucru pe care-l consideram astazi gresit si touşi Paracelsus a fost primul care a definit principiul după care fiecărei boli îi corespunde un medicament specific.

Pentru Paracelsus există o legătură profundă între om şi Univers. Ca alchimist a utilizat pentru prima oară în laborator aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apă, inventat de el, a preparat hidrogenul din oţet şi pilitură de fier şi eterul etilic din etanol şi vitriol. Cercetările întreprinse de Pracelsus în vederea obţinerii pietrei filozofale au sădit în el credinţa că omul reprezintă cel de al “5-lea element”, pe langa pamant, apa, aer si foc, intr-un cuvant omul este o adevărata chintesenţă (fr. Quintessence).

Paracelsus a ramas cel mai cunoscut dintre alchimistii Renasterii, a pendulat intre stiinta si magie, intre crestinism si sincretismul pagan, invocand stiinta strabunilor mult mai evoluata decat cea cu care se ocupa el. Paracelsus cauta un adevar suprem legat de o istorie, care probabil nu a existat niciodata. Despre textele lui Paracelsus  in postarea urmatoare.

Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Deutsche Welle. În lumea etichetelor false. Petre M. Iancu

La Bucureşti, arta publicităţii politice mincinoase a făcut o carieră splendidă. În ultima vreme, destinul acestei neomologate arte, al cărei scop e perpetuarea la putere a artiştilor, pare să-şi fi atins apogeul. Cu ample consecinţe pentru justiţie şi democraţie.

Neiniţiaţii s-au lăsat surprinşi cândva, pe la începuturile pseudo-libertăţii care a urmat celor 25 de ani de cruntă „iepocă de aur”. Era pe vremea când televiziunea liberă era în durerile facerii. Se năştea şi se situa la începuturile glorioase ale unui ev în care ar fi urmat să nu-şi mai dea afară oamenii cei mai talentaţi, ziariştii cei mai înzestraţi, reporterii de investigaţie şi corespondenţii realmente independenţi şi incoruptibili.

Păreau pe atunci, mult înainte de era Everac, Răzvan Teodorescu, Elvis să înceapă să aibă o şansă (inclusiv la TVR) chiar şi militanţii pentru democraţie. Pe ecrane, din studioul patru, un Caramitru bisericos şi anticomunist îşi făcea cu pioşenie cruce şi îi cerea disidentului Dinescu, proaspăt ieşit din coşmarul ameninţărilor cu moartea şi din arestul său la domiciliu, să se dea activ: ”Mircea, fă-te că lucrezi”. Înzestrat de bunăseamă cu un dar profetic, Caramitru intuise şi anticipase poate ascensiunea fulminantă a lozincii mineriadelor: „noi muncim, noi nu gândim”…

Cam în aceeaşi vreme, “PCR” şi “Securitatea” dispăreau fără urmă, ca şi cum n-ar fi existat vreodată. Ca şi cum Ţara Minunilor , vorace cum o ştim, le-ar fi înghiţit cu totul toate crimele. Ca şi cum s-ar fi şters irevocabil până şi amintirea lor. Ca şi cum a declara nişte vocabule caduce ar însemna să le exorcizezi şi conţinutul. Comunism? Nici pomeneală. Da de unde comunism. Securişti? Noi? Delirezi monşer?

Halucinantele evaporări, dispariţii şi metamorfoze din ziua Z şi ora H n-au rămas desigur fără fraţi, surori şi urmaşi vrednici. Succesiunea şi perpetuarea păcatului originar a debutat cu laborioasa operă onomastică din care s-a creat aşa-zisul Front al Salvării Naţionale. Conform tragicelor realităţi politice pe care le-a condiţionat şi generat, FSN ar fi trebuit de fapt numit Frontul Îngropăciunii Naţionale.

Povestea instalării lui Ion Iliescu, Felix, Năstase et eiusdem farinae în Ţara Minunilor avea să continue aventuros. De pildă, cu „democraţia originală” propusă de liderul FSN, acea simulare neaoşă a unei democraţii reale pe care alte ţări, mai neinspirate, precum Polonia, Cehia sau Ungaria se mulţumiseră, necritic, să le plagieze de la occidentali. Sau cu transformarea poliţiei politice în servicii secrete cu varii titulaturi onorabile şi achiziţionarea de către PCR alias FSN a Partidului Social-Democrat.

Sub pulpana PSD s-au putut evita cu succes, timp de două decenii, firavele apeluri la reformare a formaţiunii comuniste aflate azi sub conducerea plagiatorului Ponta. Integral in Deutsche Welle.

Dilema Veche. Lecţia Dilemei. Andrei Pleşu

Cînd, spre sfîrşitul anului 1992, Augustin Buzura mi-a propus, în calitatea lui de preşedinte al Fundaţiei Culturale Române, să încerc lansarea unui săptămînal de cultură, eram, în materie de gazetărie, un debutant. Scrisesem, desigur, în diverse periodice, încă din 1968, dar nu eram ceea ce se cheamă un „om de presă“. Nu lucrasem niciodată într-o redacţie şi nu-mi trecuse niciodată prin cap că aş putea ajunge să conduc o revistă. Persuasiunea discretă a lui Buzura, inconştienţa proprie şi faptul că mă aflam într-o „pauză“ existenţială (încheiasem mandatul de ministru al Culturii şi nu eram încă angajat în nici un alt proiect) m-au determinat – cum se spune azi – „să accept provocarea“. Am avut noroc. Am fost flancat, de la bun început, de mari profesionişti, care m-au ajutat să mă „antrenez“ într-un sport pe care nu-l practicasem încă. Mă gîndesc, în primul rînd, la Radu Cosaşu (care a propus şi titlul revistei), la Magdalena Boiangiu şi la Zigu Ornea, cărora li s-au adăugat, în scurt timp, Tita Chiper, Elena Ştefoi, Mircea Vasilescu, Alex. Leo Şerban ş.a. Prima lecţie care s-a desprins, pentru mine, din această experienţă, a fost aceea că, pentru a conduce cum trebuie o instituţie, trebuie să ştii să te laşi condus. Nu „folosit“, nu „manipulat“, nu „aservit“, ci sfătuit, contrazis, „reformat“. Nu m-am simţit, niciodată, „şef“ la Dilema. Şedinţele de redacţie erau colocviale, policrome, imprevizibile. Dilema a devenit, foarte repede, o „dihanie“ autonomă, adică o vietate însufleţită de respiraţia comunitară a tuturor membrilor ei. Cu alte cuvinte, „şeful“ întregului „colectiv“ era gazeta însăşi, spiritul ei, concordia neconstrîngătoare a redactorilor, umorul.

O a doua lecţie a fost redefinirea conceptului de „muncă“. Nu vreau să livrez o imagine idilică a efortului de echipă, nu vreau să minimalizez truda – inevitabilă şi, uneori, epuizantă – a fiecărui coechipier în parte. Dar munca noastră n-a avut cred, niciodată, portretul hîd al salahoriei, mizeria „colaterală“ a screamătului, grimasa de inconfort a „figurilor impuse“. A prevalat buna-dispoziţie, plăcerea întîlnirilor şi a mobilizării spontane, voluptatea anticipativă a „produsului“ finit.

Aşadar, să conduci fără să conduci, să munceşti fără să munceşti, să obţii performanţa fără obsesia ei toxică. (Mai în glumă, mai în serios, adaug că, în ultimii ani, „dilematicii“ au reuşit şi să lucreze fără să fie plătiţi, decît sporadic, mediocru sau deloc. Nu ştiu dacă să numesc asta „supravieţuire fără vieţuire“, sau viceversa…)Integral in Dilema Veche.

Revista 22. Partiturile USL. Despre cacofonia din politica externă. Armand Gosu

În vreme ce liderii PNL teoretizează la Antena 3 un soi de antioccidentalism cu ștaif, miniștrii PSD au devenit curtenitori cu ambasadorii străini și caută să provoace cât mai multe întâlniri cu omologii lor, mai ales cu cei din statele UE.

După Emil Boc, un premier care cu greu își asu­ma atribuții cât de mici în politica externă, Vic­tor Ponta demonstrează un apetit crescut pentru acest domeniu.

Pe de o parte, înghețarea PNL în logică anti­oc­ci­dentală, post referendum de suspendare, face ca Victor Ponta să fi devenit, fără niciun efort, uni­cul interlocutor valabil pentru ambasadele și can­celariile străine, din partea USL. Această situație va continua câtă vreme Crin Antonescu și mi­niștrii liberali resping contactele cu ambasadorii acreditați la București și se complac într-un soi de retorică antioccidentală, naționalist–po­pu­lis­tă. În fond, principalul perdant este Crin An­to­nescu însuși, care-și șlefuiește astfel profilul de om politic nefrecventabil, de neprezidențiabil.

Pe de altă parte, premierul Ponta pare să în­țe­lea­gă că imaginea pe care o are afară, după acu­za­țiile de plagiat și după dezlănțuirea de furie de la referendumul de suspendare, se cere urgent re­parată, dacă vrea să-și salveze cariera politică. De aici și disponibilitatea remarcabilă de a răs­punde prompt ambasadorilor care-i solicită în­tre­vederi. Mai mult decât atât, departe de haosul televizat care caracterizează guvernarea USL, se pregătesc câteva importante vizite ale pre­mie­ru­lui în străinătate, în cele mai importante capitale ale UE, Paris și Berlin.

Miza acestor vizite este uriașă. Să ne amintim că, dacă inițial Franța și Germania s-au pro­nun­țat împotriva admiterii României în Schengen, fostul ministru de Externe Baconschi izbutise să convingă cele două cancelarii să revină asupra deciziei și chiar să inițieze mecanisme, cum a fost aderarea „în două trepte“, prin care să pună presiune pe Olanda. Tot Teodor Baconschi blo­case tentativa atragerii Finlandei de partea Olan­dei, pe care o izolase în refuzul ei de admitere a României. Nu se putea face mai mult atunci. Co­a­liția minoritară de la Haga depindea de voturile Partidului pentru Libertate, de extremă dreaptă, condus de Geert Wilders, care se împotrivea categoric extinderii frontierei Schengen la gra­ni­ța de est a României. După alegerile din sep­tem­brie 2012, situația politică din Olanda s-a schim­bat, noul guvern nu mai poate fi șantajat de ex­trema dreaptă. Integral in Revista 22

Adevarul-Bloguri. Indiferenţii cu ştaif. Cristian Unteanu

Indiferentul simplu este  spectator neinteresat la circul unei realităţi care nu-l mai pasionează  decât la nivelul relatării de tabloid, cu cât mai groasă, mai porcească şi mai plină de sânge, cu atât mai bine.

Celalălalt indiferent, cel cu ştaif, face din neimplicare un mod de viaţă cu care să se poată lăuda fiindcă astfel, spune el, îşi poate exprima intelectual-superior refuzul faţă cei care viermuiesc în meandrele concretului.  Drept care neagă orice şi pe oricine, atent doar la propria supravieţuire şi ferm decis să lupte împotriva marii conspiraţii mondiale ce ne ameninţă din umbra protectoare a marilor interese care, dintotdeauna, au fost concentrate pe un singur obiectiv: să distrugă România.

Cu aceste două tipuri de indiferenţă am intrat în ceea ce am spus că va fi noua etapă a dezvoltării noastre naţionale, atunci când am argumentat că locul nostru firesc este în spaţiul euro-atlantic, că identitatea noastră europeană este indiscutabilă şi că, practic, se repara astfel o uriaşă nedreptate a istoriei. Ceea ce n-am realizat atunci este că, odată dorinţa realizată, ne-am trezit obligaţi să experimentăm pe propria piele spiritul comunitar, complet antinomic cu cel al indiferenţei şi resemnării noastre native, venită din tragica moştenire a Fanarului. Fră să înţelegem că la ei înţelepciunea populară nu spune “las’că merge şi aşa!”

Observăm acum, parcă cu uluire şi în orice caz cu revoltă, că cei care au negociat aderarea României la cluburile european şi eur-atlantic au semnat nişte tratate care conţin extrem de multe reguli foarte stricte şi nenumărate  obligaţii, unele extrem de neplăcut de suportat. Cum, spre exemplu, este şi faimosul MCV, adevărat creat pentru codaşele clasei, România şi Bulgaria. Cum ar fi setul de reguli pentru intrarea în spaţiul Schengen sau în zona Euro.

Problema a apărut în momentul când s-a observat că indiferenţa, combinată cu lipsa de carte şi de acces la informaţii, a făcut ca decidenţii noştri, culcaţi de mult pe urechea cealaltă (de una fiind nativ surzi), au lăsat baltă orice preocupare europeană imediat după momentul aderării, limitându-se la a îndeplini pe cât se putea cerinţele absolut imposibil de refuzat reieşite din Tratatul de aderare. Aşa se face nu numai că suntem exemplul negativ absolut în ce priveşte absorbţia fondurilor europene, sau că europarlamentarii noştri, în covârşitoare majoritate, sunt în afara jocurilor importante şi se limitează la declaraţii demagogice şi sforăitoare destinate audienţei lor de partid care va trebui sa-i repropună pentru realizarea scopului lor ultim în viaţă, adică încă un nou mandat pe 7500 euro net pe lună, plus tot pachetul de avntaje materiale aferent…Integral in Adevarul

Contributors. Metamorfoze si abdicari: Lucia Hossu-Longin si banalizarea Raului. Vladimir Tismaneanu

Am vazut multe in acesti ultimi ani: profeti ai democratiei ajunsi sa aprobe si chiar sa salute demagogia iresponsabila a unui Crin Antonescu, universitari onorabili justificand ordinarul mega-plagiat al lui Victor Ponta, politologi legitimand becalizarea PNL, reviste de cultura cautionand ofensiva obscurantista a lui Andrei Marga, jurnalisti candva respectati ridicand in slavi stilul “voios si sportiv” al premierului plagiator si gudurandu-se penibil pe langa acesta, fosti disidenti mimand echidistanta, dar folosindu-si inepuizabilul rezervor de malitie intr-o singura directie, a “sinecuristilor lui Basescu” si cate altele.

Dar, trebuie sa recunosc, recordul a fost atins de catre Lucia Hossu-Longin, autoarea “Memorialului durerii”, fosta secretar general al IICCR (in perioada Marius Oprea-Stejarel Olaru), eroizandu-l pe detinutul de drept comun, nu politic, infractorul Adrian Nastase si comparand soarta acestuia cu a lui Iuliu Maniu. Simpla alaturare a acestor doua nume intr-un asemenea context mi se pare obscena. Este un sacrilegiu si o consternanta banalizare a Raului totalitar, a suferintelor indicibile ale marilor personalitati calomniate, prigonite, intemnitate si asasinate de comunisti.

Oricat de pornit sau pornita ai fi impotriva lui Traian Basescu, oricat ti-ar displacea Monica Macovei, oricat te-ar deranja DNA si ANI (desi ma intreb de ce te-ar deranja daca nu ai probleme de integritate), in ruptul capului nu pot pricepe cum poate ajunge o anticomunista declarata precum Lucia-Hossu-Longin colega de imunde campanii cu deputatul liberal Ciripoi. Nu pot pricepe cum poate echivala jurnalista care il elogiaza pe generalul Ion Mihai Pacepa crimele comuniste, cu actiunile firesti, cat se poate de transparente, ale unui stat de drept. Nimeni si nimic nu o obliga pe doamna Lucia Hossu-Longin sa jigneasca moralitatea si sa-si ruineze propria imagine in cultura democratica romaneasca intr-un mod atat de rusinos. Integral la Contributors

Capital. Plăteşte sau mori! Oana Osman

Pentru guvernul Ponta, nimic nu ajută economia să progreseze mai bine decât un impozit. E nevoie fie de o doză mare de ipocrizie, fie de prostie, fie de nesimţire grosolană ca să justifici creşterea fiscalităţii nu prin nevoia de a petici veniturile statului cu orice leu în plus pe care îl mai poţi smulge pieţelor private, ci prin intenţia de a ajuta, de fapt, aceste pieţe să se dezvolte. Probabil, câte puţin din fiecare. Ipocrizie, pentru că USL s-ar fi grăbit înainte de alegeri să îşi informeze masa de alegători din mediul rural şi micii întreprinzători că le pregăteşte soluţii de progres prin noi poveri fiscale.

Prostie, pentru că în nicio logică economică nu poţi face un domeniu să se dezvolte confiscându-i resurse. Nesimţire, pentru că doar politicieni cu astfel de calităţi pot pretinde că deţin reţeta rentabilizării unor pieţe private cu forţa, deşi nu au gestionat în ograda statului decât găuri negre, sau că au dreptul să decidă ce firme trebuie să moară şi ce ţărani merită să îşi piardă proprietatea doar pentru că nu le împărtăşesc viziunea de progres bazat pe taxe mari.

Incapabil să-i găsească pe evazionişti sau să reducă măcar, prin relaxare fiscală, tentaţia de evaziune, Guvernul a găsit o soluţie de forţă pentru a strânge mai mulţi bani din care să poată cheltui în voie: prezumţia de profit, aplicată tuturor celor care fac o afacere sau deţin ceva pământ. Vândută ca „simplificare fiscală“, impozitarea forfetară prezumă că toţi cei care nu dau statului suficienţi bani sunt hoţi. Nu raportezi profit, înseamnă că ascunzi ceva ca să ne dai 16% din nimic! Nu putem dovedi, aşa că plăteşte tu oricum fie o sumă fixă, fie un procentaj din venituri şi scăpăm de stres. Îţi omorâm afacerea? Nicio pierdere! Rămânem fără alte taxe pe care le plăteai sau fără contribuţiile angajaţilor trimişi în şomaj, dar meriţi să mori dacă nu luăm şi din profit ceva.Integral la Capital.

Sorina-blog. Linșajul, noua specie jurnalistică folosită ca mijloc de șantaj. Sorina Matei.

Mă apucasem să scriu într-o seară despre linșaj ca despre o nouă specie jurnalistică în România ultimilor ani. În contextul raportului CE, m-am gândit să termin totuși ceea ce aveam de scris.

Linșajul, în termenii uzuali, înseamnă uciderea fără judecată a cuiva de către o mulțime atâțată. Când el devine gen jurnalistic, așa cum se întâmplă de câțiva ani în România, cred că devine teribil de periculos pentru sănătatea unei bresle și echilibrul unor valori democratice.

Spun de la bun început: ce s-a întâmplat în ultimul timp la Antena 3 pe mine nu m-a surprins.Deloc.Totul a fost progresiv.

Mai întâi a fost linșat un om– un șef de stat pe care patronul, tot politician influent, îl urăște de moarte, îl obsedează. Doar l-a și suspendat din funcție de două ori din interese politice și financiare. Un președinte care, în opt ani, printre altele, a fost acuzat chiar și de implicare în traficul de armament cu teroriștii. A fost răul suprem, acuzat de absolut orice.

Apoi a fost tocată o guvernare. Riguros. Aici, gafele guvernării erau vizibile iar criticile presei au fost și întemeiate. E dreptul oricărui jurnalist să sancționeze Puterea. Presa este câinele de pază al democrației. Însă acesta este singurul ei rol.

De aici, totul a derapat. Și a fost vizibil pentru toată lumea.

Judecători ai Curții Constituționale au fost puși la stâlpul infamiei, procurori, judecători, membri ai CSM. CSM-ul blocat. Toți șefii de instituții- cheie, fundamentale ale statului au fost prezentați ca inamicii publici numărul unu ai poporului supărat de multe, supărat și din cauza nivelului de trai. Oamenii au fost jigniți, înjurați de-a dreptul, au prezentate voit informații false, spuse neadevăruri, intoxicată cu bună știință opinia publică, fără a se acorda niciun drept la replică. Nimeni n-a reacționat. CNA, controlat politic, a fost mort. Integral la Sorina.

EVZ.Vocile Dreptei: Mitul eternei toarceri. Florin Toma

O! (vezi citatul de săptămâna trecută, din “Boborul!” de I.L. Caragiale!)… Ce bucurie sprinţară ne suguşă şi ne-neacă, precum ni s-a-ntâmplat odinioară, când am aflat din carte despre marile izbânzi ale neamului nostru! Câtă emoţie solemnă ne aprinde obrajii, aidoma plânsului ce ne podideşte când îi vedem la televizor, zi şi noapte, pe marii bărbaţi ai ţării!

Ce desfătare adâncă ni se lasă-n vintre şi-apoi ne seceră genunchii (precum vântul sălbatic!), la fel ca simţămintele duioase ce ne cotropesc la vederea unei turme de miei (normal, cu trei ciobănei!), surprinsă pe tăpşanul ţării în toiul infatigabilei transhumanţe! O!…Câtă mângâiere am avut aflând că, undeva, pe un alt colţ al aceleiaşi guri de rai – practic, pe acelaşi “picior de plai” – cineva, nu spui cine, persoană importantă, e becher! anume ne contrazice năprasnic! Bine ne face – veţi spune cu temei – că doar aşa, din contră, înaintăm cu toţii! Doar din asta se naşte progresul, negreşit! Bravos, naţiune! Numai că, o să vedeţi mai la vale, încontrarea nu-i mereu totuna cu “viţăvercea”. Mai adaug doar că, departe de noi atât dorinţa de a ne ţine de un subiect, ca orbul de traistă, cât şi, Doamne păzeşte, plăcerea vicioasă de a face un proces de intenţie poporului român (mai ales că el n-are nicio intenţie!). Au făcut-o, uneori cu asupra de măsură, alţii.

Aşadar, după ce ne-am neprihănit, ne facem datoria de a semnala că, pe blogul de opinii al unui cunoscut jurnal, a apărut mai zilele trecute un articol, intitulat “Un istoric la modă”, avându-l ca subiect pe acelaşi Lucian Boia. Şi asupra căruia n-am fi stăruit, dacă, în devălmăşia mai distrugătoare decât promenada unui pachiderm printr-un magazin de bibelouri, pamfletardul n-ar fi lăsat destul loc şi pentru polemică. Poate că, totuşi – strict din postura de cetăţeni ai planetei, care, totuşi, trebuie cruţată – ne-am fi dat silinţa şi nu ne-am fi lăsat momiţi să ţinem nestinsă flacăra tămbălăului declanşat de istoricul “la modă”. Care, pe deasupra, nici n-a fost în stare să-şi ţină gura şi a aprins fitilul bombei inscripţionate cu tirada: “Cine-i românul şi ce vrea el?…Aşş!”. Integral in EVZ

Nota: Textul urmator este compus din fragmentele unui articol publicat in The Guardian (The west’s crisis is one of democracy as much as finance) si semant de Slavoj Žižek. Vezi la sfarsitul textului, linkul la articolul integral.

The Guardian a fost fondat la Manchester în 1821. Titlu principal  al grupului Guardian news ans media, guardian.co.uk a devenit unul din cele mai vizitate site-uri de informaţie din lume. Pe lângă articolele publicate în ediţia imprimată, el conţine  rubrici specifice dedicate artei, sportului, călătoriilor, media, ca şi un conţinut distinct multimedia (reportaje web, podcast-uri) produs de către jurnalişti.

Proprietate a Scott Trust, The Guardian este în u8ltimii ani considerat ca fiind ziarul de referinţă al celor de orientare centru-dreapta. Chiar dacă este în mod tradiţional  afost considerat de centru-stanga fiind apropiat de Noul Partid Laburist. În The Guardian semnează cronicari reputaţi, ca George Monbiot, Geoffrey Wheatcroft şi Polly Toynbee.

Slovenul Slavoj Zizek (născut 1949) este unul dintre cei mai faimoşi şi controversaţi filosofi şi teoreticieni  ai culturii din lume. Printre numeroasele sale poziţii din Europa şi Statele Unite se numără cea de cercetător senior la Institutul de Sociologie al Universitaţii din Liubliana, Slovenia, precum şi cea de profesor la European Graduate School, Elveţia. El este autorul câtorva lucrări, cea mai recentă fiind „Living in the End Times” („Sfârşitul timpurilor”, ne tradusă în limba română), fiind un colaborator frecvent pentru London Review of Books şi The Guardian.

***

Regăsim, în reacţiile elitei europene faţă de criza zonei euro, urmele vechiului spirit dictatorial al unor conducători precum Nicolae Ceauşescu, asigură gânditorul sloven Slavoj Žižek. Aceeaşi neîncredere faţă de democraţie, care odinioară a înfrânat dezvoltarea ţărilor post-comuniste, este astăzi pe cale să câştige teren în Europa. Fragmente.

Într-unul dintre ultimele sale interviuri înainte de cădere, Nicolae Ceauşescu a fost întrebat de către un jurnalist occidental cum justifica faptul că cetăţenii români nu puteau călători liber în străinătate, deşi libertatea de circulaţie era garantată de constituţie. Răspunsul lui a fost demn de cea mai fină tradiţie a sofismelor staliniste: adevărat, Constituţia garantează libertatea de circulaţie, dar garantează de asemenea dreptul la un cămin sigur şi prosper. Deci avem aici un potenţial conflict de drepturi: dacă cetăţenii români ar fi lăsaţi să părăsească ţara, atunci ar fi pusă în pericol prosperitatea patriei lor. În acest conflict, trebuie făcută o alegere, iar dreptul la o patrie prosperă şi sigură capătă clar prioritate…

Se pare că acest spirit dăinuie cu bine şi în Slovenia de astăzi. Luna trecută Curtea Constituţională a hotărât că un referendum privind crearea unei “bad bank” [bancă “rea”, instituţie care răscumpără activele toxice] şi a unui fond suveran de investiţii ar fi neconstituţional – practic interzicând un vot popular pe această temă. Referendumul fusese propus de către sindicate, care contestau politica economică neoliberală a guvernului – propunere care obţinuse suficiente semnături pentru a face obligatorie.

“Banca rea” era în idee o instituţie unde se puteau transfera aşa-zisele credite neperformante ale băncilor ţării, care ar fi fost astfel salvate pe banii statului (adică pe spinarea contribuabililor), măturând sub preş şi orice anchetă serioasă despre vinovaţii acestor active toxice. Această măsură, despre care s-a dezbătut timp de luni de zile, era departe de a fi fost unanim acceptată, chiar şi în rândul specialiştilor financiari. Deci de ce trebuia interzis referendumul?

În 2011, când guvernul lui Giorgios Papandreou, în Grecia, a propus un referendum cu privire la măsurile de austeritate, Bruxelles a panicat, dar acolo nimeni nu a îndrăznit să-l interzică în mod direct.

Potrivit Curţii Constituţionale din Slovenia, referendumul “ar fi provocat consecinţe neconstituţionale”. Cum? Curtea nu a contestat dreptul constituţional la un referendum, dar a susţinut că executarea acestuia ar pune în pericol alte valori constituţionale cărora trebuie să li se acorde prioritate în toiul unei crize economice: funcţionarea eficientă a aparatului de stat, în special în jurul creării condiţiilor pentru creştere economică; împlinirea drepturilor omului, în special drepturile la securitate socială şi la libera iniţiativă economică.

Pe scurt, proiectând consecinţele referendumului, curtea pur şi simplu a considerat drept postulat faptul că a nu se supune dictatelor instituţiilor financiare internaţionale (sau a nu răspunde aşteptărilor acestora) poate conduce la criză politică şi economică, şi este aşadar neconstituţional. Pe şleau: fiindcă îndeplinirea acestor dictate şi aşteptări este condiţia pentru menţinerea ordinii constituţionale, atunci ele au prioritate faţă de constituţie (şi eo ipso suveranitatea statului).

Slovenia este poate o ţară mică, dar această decizie este un simptom al unei tendinţe globale întru îngrădirea democraţiei. Ideea este că, într-o situaţie economică complexă, ca cea de astăzi, masa populară nu este considerată calificată să decidă – cetăţenii nu sunt conştienţi de consecinţele catastrofale care ar urma dacă cererile lor ar fi ascultate. Această argumentaţie nu este nouă. Într-un interviu televizat în urmă cu vreo doi ani, sociologul Ralf Dahrendorf a subliniat o legătură de cauzalitate între creşterea neîncrederii în democraţie şi faptul că, după fiecare schimbare revoluţionară, drumul către o nouă prosperitate trece printr-o “vale a plângerii”. După destrămarea socialismului, nu se putea trece direct la abundenţa unei economii de piaţă dezvoltate: mai întâi trebuia să fie demontat modelul socialist al statului bunăstării, cert limitat, dar funcţional, iar aceşti primi paşi erau inevitabil dureroşi.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru Europa Occidentală, unde trecerea de la modelul statului bunăstării de după Al Doilea Război Mondial către noua economie globală implică renunţări dureroase, mai puţină securitate socială, mai puţine garanţii de plasă de siguranţă socială. Pentru Dahrendorf, problema este amplificată de simplul fapt că acest pasaj dureros prin “valea plângerii” durează mai mult decât perioada medie dintre alegeri, prin urmare ispita de a amâna schimbările anevoioase în favoarea câştigurilor electorale pe termen scurt este mare.

Pentru el, aici paradigma este dezamăgirea stratului important de naţiuni post-comuniste faţă de rezultatele economice ale noii orânduiri democratice: în zilele glorioase ale lui 1989, acestea asociau democraţia cu belşugul societăţilor occidentale de consum; iar 20 de ani mai târziu, fiindcă belşugul tot nu a sosit, ele dau acum vina chiar pe democraţie în sine.

Din păcate, Dahrendorf se concentrează mult mai puţin pe ispita opusă: dacă majoritatea opune rezistenţă schimbărilor structurale necesare în economie, oare nu ar fi una dintre concluziile logice ca, pentru măcar un deceniu, o elită luminată să ia puterea, chiar şi prin mijloace nedemocratice, pentru a pune în aplicare măsurile necesare şi a turna astfel fundaţiile unei democraţii cu adevărat stabile?

În jurul acestui subiect, jurnalistul Fareed Zakaria a subliniat că democraţia nu poate decât să “prindă din urmă” în ţările dezvoltate din punct de vedere economic. Dacă ţările în curs de dezvoltare sunt “prematur democratizate”, rezultatul este un populism care sfârşeşte printr-o catastrofă economică şi prin despotism politic – nu este de mirare că astăzi ţările din lumea a treia, cu cel mai mult succes economic (Taiwan, Coreea de Sud, Chile), au adoptat democraţia pe deplin numai după o perioadă de conducere autoritaristă. Şi, mai departe, această linie de gândire nu oferă cel mai bun argument pentru legitimizarea regimului autoritar din China?

Ceea ce este nou astăzi este că, odată cu criza financiară care a început în 2008, această neîncredere faţă de democraţie – care se mărginea odinioară la lumea a treia sau sau la ţările post-comuniste în curs de dezvoltare – câştigă teren şi în occidentul dezvoltat: sfaturile infatuate date altora, în urmă cu un deceniu sau două, ni se potrivesc acum nouă-înşine.

Se poate cel puţin spune că această criză a adus dovada că nu poporul, ci înşişi experţii sunt cei care habar n-au ce fac. În Europa Occidentală asistăm efectiv la o incompetenţă crescândă a elitei conducătoare – ei ştiu din ce în ce mai puţin cum să conducă. E suficient de constatat felul în care Europa gerează criza grecească: pune presiuni asupra Greciei pentru ca aceasta să-şi ramburseze datoriile, dar în acelaşi timp îi ruinează economia impunându-i măsuri de austeritate, împingând-o astfel către imposibilitatea de a-şi mai plăti vreodată datoriile.

La sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, FMI a lansat un studiu care arată că pierderile economice în urma măsurilor agresive de austeritate ar putea fi de trei ori mai mari decât se calculase iniţial, anulând astfel de la sine propriul său sfat de austeritate drept soluţie în criza din zona euro. Acum FMI recunoaşte că a forţa Grecia sau alte ţări împovărate cu datorii să-şi reducă deficitele prea repede ar fi contraproductiv, dar numai după ce sute de mii de locuri de muncă au fost distruse din cauza unor astfel de “greşeli de calcul”.

Şi de aici izvorăşte adevăratul mesaj al protestelor populare din întreaga Europă, zise “iraţionale”: protestatarii ştiu foarte bine ceea ce nu ştiu, ei nu pretind să aibă răspunsuri rapide şi uşoare, dar ceea ce le şopteşte instinctul lor este totuşi extrem de adevărat – şi anume că nici cei de la putere nu ştiu ce fac. Astăzi, în Europa orbilor, împăraţii sunt tot orbi.  In original – The Guardian – aduce in limba romana PressEurop

Contrar perceptiei generale Biblioteca din Alexandria (Antica, Egipt) nu a fost prima mare biblioteca antica. Biblioteca din Alexandria a fost precedata de cel putin alte trei mari biblioteci de care nici bibliofilii invederati nu prea au auzit. Pentru a facea aceasta prezentare gasesc necesara o diferentiere intre o biblioteca si o arhiva. O biblioteca este bazata pe o clasificare rationala a continutului care este in majoritatea cazurilor multidisciplinar. Exista si biblioteci cu un continut specific unei discipline, atunci clasificare se face conform ramificatiilor acestei discipline, perioadeleor chronologice sau autori de continut pastrati in aceasta biblioteca. Arhiva este in general o colectie de inscrisuri cu caracter istoric-cronologic a unor organizatii felurite.

Majoritatea bibliotecilor mari au un caracter multi-lingvistic, continand deci texte in mai multe limbi, acest caracter este insa un caracter nou si este deobste de sorginte Crestina. Crestinismul fiind o religie cu caracter universal si provenind din surse multiple din punct de vedere lingvistic a dezvoltat acest concept. In lumea antica pre-Elenistica caracterul bibliotecilor a fost mono-lingvist bazat in special pe lingua franca (preponderent comuna) a vremurilor respective. Din punctul meu de vedere o biblioteca care merita un comentariu este o biblioteca antica desoperita si descifrata cu un continut de cel putin 10 000 de titluiri diferite sau o biblioteca mentionata in surse primare – vezi postarea mea,  pe blogul Paleografia – Despre Surse – O Terminologie si eventual Manuscrise – O Terminologie.

Cele mai vechi biblioteci care pot corespunde la definitia de mai sus sunt bibliotecile Mesopotamiene si cele din Asia Mica. Vom urma itinerariul spre Alexandria (Egipt), vom discuta despre Biblioteca Ulpiana a stramosului nostru Traian, vom incerca sa rezolvam istoria complicata a “Vilei Papyri” din Herculane (Italia). O discutie (sau mai multe) vom avea despre prima mare biblioteca Crestina din Caesarea Maritima (Israel) care a aprtinut primului colegiu teologic crestin, colegiu in care au functionat ca maestri Origen si Pampfil si care a continut 30000 de manuscrise, si in care au studiat Gregorie Nazianzus, Vasile ce Mare si Ieronim. In sfarsit vom discuta putin de “Casa Intelepciuni” a Academiei Gundishapur din Baghdadul Persan, intemeiata de persani in timpul Imperiului Sassanid.

Vom termina aceasta serie cu ultima biblioteca considerata de mine antica (dar care a existat pana in anul 1204 d.Hr.), biblioteca din Constantinopol fondata de Constantin cel Mare in 310-330 si arsa pana la temeli de cruciati europeni in cruciada a –IV-a. Nu au existat in istoria omeniri in ceeace priveste salbaticia si barabrismul fata de cuvantul scris mai mari decat Biserica Catolica si trimisi ei in Constantinopolul Crestin-Bizantin.

Am crezut ca dupa terminarea alegerilor si formarea unui nou guvern, noua majoritate isi va vedea de treaba si va incerca sa conduca Romania asa cum a promis alegatorilor sai, fara a incerca sa sugrume si putinele reforme care au fost facute spre un stat de drept functional. Am crezut ca relatiile cu Europa se vor imbunatati intr-o perioada relativ scurta si posibilitatile economice si financiare ale statului roman se vor ameliora prin fondurile si cine stie, investitiile europene. Trebuia sa avem cele doua evenimente care s-au petrecut ieri ca sa ma trezesc din inocenta voluntar impusa. Ca sa inteleg cum merge treaba cu  europenismul lui  Ponta, realizand faptul ca premierul a devenit si comentatorul ultimativ al rapoartelor MCV legate de activitatile presei din Romania, bineinteles ne-fiind vorba de trustul Intact al lui “Ali-Baba” Varanu’, care se plimba cu covorul fermecat intre instantele judecatoresti si Senatul Romaniei.    Dupa doua zile de cautare a ochelarilor, Crin Antonescu a reusit sa-i gaseasca  si sa tina unul dintre cele mai anti-europene discursuri, chiar mai mult decat nivelul vitriolului din perioada cand respectivul a fost chirias temporar la Cotroceni. Cum vedem noi acest discurs, puteti citi in articolul lui @demeter publicat, aici.

Stiu ca pentru majoritatea cititorilor ceea ce  NU se intampla in vecinatatea noastra intereseaza mult mai putin, de multe ori de loc, pentru ca noi traim aici si ne intereseaza in special ceea ce se intampla aici si in special in prezentul imediat. Perfect omenesc, interesul local si patriotismul local au fost aproape intotdeauna baza  comportamentului comun al majoritatatii societatilor omenesti, chiar si dupa instalarea completa si desavarsita a statului national cu un secol si ceva in urma.

Analizele mele geopolitice nu prea isi gasesc comentatorii pentru ca oricat de conectati am fi noi, locurile si faptele descrise apar departe si fara o influenta imediata la ceea ce facem sau vom face maine sau saptamana viitoare. Poate da, poate nu!

Cat ne-am dori sa traim noi aici, societatea in care existam a intrat deja intr-o realitate bizara care ne alearga si noi trebuie sa alergam. Existenta noastra devine pe zi ce trece o vizita in “Tara minunilor lui Alice”. Traim in universul descris de Lewis Carroll  sau poate in cel descris de George Orwell (1984)? Cine stie, poate o combinatie intre ambele.

Cred ca este clar pentru toata lumea, de la primul cititor de presa si pana la conducatorii lumii noastre ca lumea nu mai este echilibrata, ca de fapt echilibrele numai exista si ca toti ne indreptam spre crearea unor noi echilibre sau spre un haos care ne va mistui pe toti. Tranzitia se va face de fapt de la un echilibru la un alt echilibru. Perioada se numeste restaurarea echilibrului pierdut.

Scriam intr-un articol: Criza – si tot ce este legat de ea – are doua nume, primul se numeste “Dezechilibru”, al doilea se numeste “Neincredere”. In clipa cand se creaza o relatie in care un stat sau un grup de state produc enorm de mult si state care consuma enorm de mult fata de posibilitatile lor – ai creat un dezechilibru.

Deoarece nimic si nimeni nu poate trai intr-un dezechilibru, au creat niste instrumente pentru a dezamorsa sau in cel mai rau caz atenua momentan problema. Ai un picior mai scurt la masa pe care mananci, bagi cateva bucati de hartie sub piciorul scurt, il echilibrezi pentru un timp, dupa aia Dumnezeu e mare. Problema este ca deja nu mai stim ce sa punem sub piciorulul scurt si tot ceea ce punem nu prea mai merge, este nevoie de altceva.

Acest “altceva” se petrece sub ochii nostri – lumea se schimba, Europa se schimba si noi am reusit asta vara sa iesim din lumea buna indreptandu-ne spre un alt viitor anulat si alte sperante inselate.

Indiferent de ceea ce zice sau face regimul USL, viitorul Romaniei se va hotari intre functionalitatea relatiilor dintre un guvern respectabil  la Bucuresti cu ceilalti membri ai Uniunii Europene si cu conducerea de la Brussels, indiferent de culoarea ei politica. Reprezentantii lui Felix Varanu’ trebuie sa inteleaga ca viitorul Romaniei nu este dependent de coabitarea cu Basescu, ci de coabitarea cu structurile Europene de la Brussels. Victor Ponta inteleaga ca amicii socialisti i-au dat cu mult flit si de la ei nu va veni speranta felixoizilor.  Deci inainte de a continua sa raneasca Romania, acesti oameni trebuie sa se gandeasca de unde vor veni banii pentru pensionari si bugetari.

Din nefericire, globarizarea nu a adus numai un proces de integrare ci si multe fenomene de polarizare sociale, politice si economice, intre state si in interiorul acelor state. Criza pe care o petrecem intr-o forma sau alta de 5 ani   este un side-effect al unui proces de integrare economica, care nu intotdeauna a decurs in parametrii controlabili (pentru a ma exprima decent). Criza a condus la un fenomen, care a dus la o regionalizare deja vizibila, creand cativa poli economici, existenti deja, dar pe care criza traita de noi i-a accentuat, aratand ca de fapt sub ochii nostri s-au creat niste constructii pe care nu le-am observat.

Astazi se poate vorbi de o federatie Nord Americana, SUA, care se contracteaza, ramanand intr-un fel sau altul dominanta inca in afacerile planetare. Putem discuta despre o China pe un drum de supra-industrializare rapida, care tinde spre auto-suficienta si  care cauta piete de desfacere si de materie prima, in special in Africa si Orientul Mijlociu. Vorbim de ANZ (Australia si Noua Zeelanda), care pierzandu-si pietele traditionale (Marea Britanie) , care s-a   alaturat Uniunii Europene si a trebuit sa respecte regulile Uniunii desi au avut destule facilitati pe care altii nu le-au avut. ANZ a facut singurul lucru posibil – s-au integrat regional, adica si-au desfasurat legaturile comerciale spre America de Sud.

America de Sud devine dupa dezastrul Argentinei din 2001 un continent socialist aproape in totalitate. Singura posibilitate de a inchide enormele discrepante sociale si de a trece la democratii adevarate este lichidarea oligarhiilor locale cu ajutorul unor regimuri egalitariste. Bineinteles ca  Chavez – clovnul este departe de a fi un lider ideal, totusi cred ca exemplul “sindicalist” al Braziliei este necesarul politico-economic al Americii de sud. Situatia Americii de Sud este net superioara in aceasta criza economica mondiala fata de ceea ce ar fi putut fi intr-o situatie de oligarhie care i-a bantuit inainte cu un deceniu, doua.

India si Orientul Mijlociu sunt dependente de SUA – India economic si Orientul Mijlociu militar (in majoritatea lui, in afara de Siria si Iran).  UE este prezenta extrem de putin in aceste locuri in primul rand din cauza lipsei unei politici externe coerente. Asadar pietele UE sunt minore si dependente in toate regiunile pe care le-am descris mai sus.

Fara extindere, Europa va muri economic. Europenii au fost si sunt “tool-makers” – constructori de aparatura si promotori ai industriei grele. SUA nu are nevoie de produsele Europene, le are pe ale ei. Europa a fost acum 4-5 decenii piata de desfacere tehnologica a Statelor Unite. Statele emergente cumpara mai putin decat vand in Europa.  Orientul Mijlociu si Africa sunt piete care nu necesita inca nivelul produselor europene; la nivelele superioare si la nivelele inferioare China “rade” tot. China a devenit in ultimul deceniu “tool-maker” cu ajutorul tehnologiilor cumparate din Europa. America de Sud nu are inca suficient capital si necesitati pentru a adopta marfurile pe care Europa are sa le ofere.

Romania ar fi putut deveni un extraordinar pivot comercial pentru Europa – daca elitele conducatoare ar fi inteles cum. Din nefericire si fostii guvernanti si mult mai rau – cei actuali au acelasi tel bicisnic. Nici o diferenta intre dna Udrea-Cocos si dl Fenechiu, numele jocului se numeste promovarea interesului propriu.  Din nefericire, avem cea mai jalnica clasa politica din cate sunt pe acest continent si mai rau crestem un popor de asistati sub vestitul slogan “ce se da astazi ?”!

Am trimis la Bruxelles un amalgam compus din oameni de o exceptionala calitate amestecati cu nebuni, puscariabili si incompetenti. Aici nu trebuie sa ne rusinam prea mult, sunt multi ciudati in Parlamentul European apartinand si altor natiuni, asa ca ne-am trimis si noi partea noastra.

Problema nu este acolo, problema ramane aici si aici  se intampla lucuri grave. Papagalii de ieri sunt schimbati de papagalii de astazi. Singur lucru constant este lipsa de absorbtie a fondurilor Europene. Lipsa de proiecte, lipsa de fonduri locale pentru a atrage aceste fonduri, lipsa de finantare pentru a completa contributiile proprii, s.a.

Cetateanul roman stie ca trebuia sa fie mai bine dupa aderare, stie, dar de obicei nu se intreaba prea mult de ce nu este mai bine. Hipnotizat de noul lui LCD, cumparat pe creditul cu buletinul si greu de rambursat astazi, priveste cu consternare si cu resemnare cum hoarda de analisti, ziaristi politici, fosti, prezenti si viitori se ocupa de tot ce ceea ce socotesc Felix si diverse gasti de baroni locali ca trebuie, in nici un caz de fondurile Europene care stau pe vine, dar nu vin! Mi-am propus sa discut despre un model care ar putea fi fezabil si in Romania, o voi face in postarea de  maine. In orice caz, premiza implementarii unui asemenea model, deocamdata la nivel de teorie, necesita o alta gandire si alt nivel de oameni care il pot intelege si implementa. Asadar vom discuta despre acest proiect dificil, dar fezabil.   Daca dorim sau nu, daca stim sau nu, daca suntem pregatiti sau nu, traim intr-o lume noua, in care Romania poate sau nu poate exista.

Discursul prezidentiabilului Antonescu si atitudinile copilaresti ale lui Ponta ne situeaza in afara jocului global. Nimeni nu ne-a exclus, nimeni nu ne-a persecutat o facem noi pe mana guvernantilor nostri!

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămâna. Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil în sudul şi estul ţării şi mai mult noros în rest. În vestul, nordul şi parţial centrul ţării, temporar vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie. În zona de munte vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în Câmpia de Vest şi în regiunile estice, cu precădere pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, mai ridicate în sudul Banatului, iar minimele între -3 şi 7 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei. În zonele joase din regiunile extracarpatice, dimineaţa  şi noaptea se va produce ceaţă, asociată izolat cu burniţă.

În Bucureşti, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu ceaţă dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7 … 8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 3771    RON; 1 USD = 3. 2033    RON; 1 EURO = 1. 3664    USD; Francul elvetian 3. 5403  RON. Gramul de aur 171.4049 RON. Evolutia saptamanala o puteti citi aici.

Salariul minim a crescut la 750 de lei, iar punctul de pensie cu patru procente. Salariul minim brut pe economie se majorează, începând de vineri, cu 50 de lei, de la 700 la 750 de lei, pentru un program complet de lucru de 168.667 de ore în medie pe lună, iar punctul de pensie creşte cu patru la sută. Salariul minim brut pe economie va fi majorat în acest an în două etape, cu 50 lei de la 1 februarie, ajungând astfel la 750 lei, iar din luna iulie va urca la 800 lei. Astfel, din 1 februarie, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 750 de lei pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în 2013, reprezentând 4,44 de lei pe oră. Peste 436.000 de salariaţi din sectorul concurenţial vor beneficia de prima etapă de majorare a salariului minim pe economie, iar în cea de-a doua etapă, când salariul minim va ajunge la 800 de lei, vor fi 677.267 de beneficiari. Tot din 1 februarie creşte şi punctul de pensie, cu patru la sută. Ordonanţa de urgenţă 1/2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice prevede stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei, faţă de 732,8 până acum. Ziarul Financiar.

Interesele care îngroapă o investiţie de un miliard de euro. Cum a fost anulat Intercity Bucureşti-Constanţa. De astăzi, trenurile Intercity nu mai circulă până la mare. Decizia controversată luată de Ministerul Transporturilor este motivată de furturile care nu pot fi oprite pe calea ferată, de parcă România ar fi un sat fără câini, transmite ProTv. Dar mizele acestei povesti ar putea fi altele. Sindicalistii sugereaza ca sefi importanti din CFR au tot interesul ca pe ruta Bucuresti – Constanta calatorii sa aleaga microbuzele pentru ca respectivii ar avea actiuni la aceste firme de transport. Peste un miliard de euro au costat lucrarile de reabilitare pe calea ferata Bucuresti-Constanta. 10 ani de munca pentru ca trenurile sa circule cu ametitoarea viteza de …20 de km la ora. Pe linia Constanta – Bucuresti nu mai functioneaza nici un semnalizator asa ca mecanicii conduc trenurile in sistem de avarie. La iesirile si intrarile in statie viteza maxima admisa este de 20 km la ora iar in rest de 60 km. Pana in toamna ajungeam cu Intercityul la mare in 2 ore si un sfert si trenurile erau arhipline. In ultima perioada insa s-a ajuns la 5 ore pentru Bucuresti-Constanta. De vina sunt hotii de cale ferata. Dar, in loc sa-i opreasca, oficialii au hotarat sa anuleze toate cursele intercity. Decizia de astazi a fost surprinzatoare.”Nu ma poate convinge nimic ca Bucuresti-Constanta nu este o trasa profitabila, eu cred ca e un interes strategic al nostru sa pastram pentru CFR calatori aceasta trasa si sa folosim investia de un miliard de euro”, a declarat pentru ProTv Alexandru Nazare. Integral in Adevarul.

Un gest de neînțeles al premierului! Victor Ponta atacă EVZ ca să protejeze Antena 3. Premierul a acuzat ieri “Evenimentul zilei”, fără nicio probă, că presează Justiţia în chestiunea suspendării licenţei OTV şi contestă deciziile CNA, lucruri care contravin raportului MCV. gnorând complet ceea ce se întâmplă la postul Antena 3 în ultimele luni, premierul Victor Ponta a adresat ieri o scrisoare deschisă conducerii “Evenimentul zilei”, în care acuză publicaţia noastră că ar “încălca şi submina” independenţa Justiţiei şi statul de drept. Şeful Guvernului susţine, fără ezitare, că în acest fel se supune recomandărilor Comisiei Europene şi ne anunţă că nu va ezita să evidenţieze prin poziţii publice “greşeala pe care publicaţia (Evenimentul zilei – n.red.) o comite”.Scrisoarea premierului a fost trimisă reporterului EVZ acreditat la Guvern la ora 13.01 şi, aproape imediat, într-un gest neobişnuit, un angajat al Biroului de presă de la Palatul Victoria a sunat în redacţie, pentru a se asigura că mesajul a fost recepţionat. La ora 13.15, scrisoarea a fost transmisă pe email către toate publicaţiile aflate pe lista de contacte a guvernului. Mai multe site-uri au preluat informaţia, nu însă şi cel al Antenei 3. Ieri, acest site continua să se certe cu raportul MCV, deşi co-preşedintele USL Victor Ponta se lupta cu “Evenimentul zilei”, în efortul său “sincer” de a duce la îndeplinire recomandările Comisiei Europene. În scrisoare, Victor Ponta afirmă că acţiunile Evenimentului zilei “vin în totală contradicţie cu recomandările”, pe care Comisia Europeană le face României în raportul privind starea Justiţiei. Integral in EVZ

Ponta pune condiţii pentru revocarea din guvern a lui Fenechiu. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, nu va fi revocat din guvern decât dacă prima instanţă care va judeca procesul penal în care este implicat îl va găsi vinovat. Securizarea locului lui Fenechiu în guvern până la o decizie a instanţei a fost garantată de premierul Victor Ponta, în ciuda faptului că Raportul MCV pe Justiţie al Comisiei Europene critică prezenţa ministrului cu dosar penal la nivelul executivului. “Dacă prima instanţă îl va găsi vinovat, în mod cert va pleca din guvern. Dacă îl va achita, va rămâne”, a susţinut Victor Ponta într-o inervenţie telefonică la Realitatea TV. Potrivit legii răspunderii ministeriale, un ministru pe numele căruia se începe urmărirea penală poate fi suspendat din funcţie prin decret prezidenţial. Dacă ministrul este şi parlamentar, cum este şi cazul lui Relu Fenechiu, o decizie a Curţii Constituţionale condiţionează însă suspendarea de aprobarea Camerei parlamentare din care face parte. Premierul se întâlneşte luni cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, criticile aduse României în Raportul MCV fiind o temă de discuţie în perspectiva decizie privind deblocarea sau suspendarea unor programe europene la începutul acestui an. Gandul.

Adrian Năstase, executat silit. Decizia este definitivă. Magistraţii din Sectorul 1 au aprobat cererea de executare silită a lui Adrian Năstase, prin urmare, imobilul din Zambaccian, casa de la Cornu şi o serie de tablouri care aparţin familiei Năstase trebuie înapoiate statului, potrivit Realitatea TV. Avocatul lui Adrian Nastase, Ioan Cazacu, a declarat că decizia de executare silită a lui Adrian Năstase este definitivă. Pe de altă parte, a explicat că somatia acordă un interval de 15 zile în care somatul poate răspunde şi că lui Adrian Năstase i s-a sechestrat doar o sumă de bani.  “Nu există căi de atac. Aceasta este o decizie pe care Judecătoria o ia într-o etapă preliminară a executării silite. Este doar o problemă de natură formală. Judecătorul a verificat dacă titlul executoriu prezentat de un executor îndeplineşte normele legale. De aceea, toată această furtună mediatică, că domnului Năstase i se iau casele, nu are nicio substanţă legală. E o formă procedurală de începere a executării silite. În acest dosar, nu este pus sechestru pe casa lui, ci pe o sumă de bani. Sechestrele sunt puse pe casele celorlalţi co-inculpaţi. (…) Este o decizie definitivă”, a explicat, la Realitatea TV, Ion Cazacu, avocatul fostului premier. Integral In Romania Libera.

Crin Antonescu: Mecanismul de Cooperare si Verificare al Comisiei Europene este “discutabil” si “lovit de caducitate”. Crin Antonescu: Mecanismul de Cooperare si Verificare al Comisiei Europene este “discutabil” si “lovit de caducitate“. Comisia Europeana vorbeste cu totul exagerat si sub influenta partizana despre campanii de hartuire la adresa unor judecatori. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri ca Mecanismul de Cooperare si Verificare al Comisiei Europene (MCV) este lovit de “caducitate”, trebuind sa se incheie in 2010. “Preocuparea noastra a tuturor, a Guvernului in primul rind ca este partenerul CE, este sa convenim cit mai rapid si cit mai clar cu Comisia Europeana pe acest subiect ce anume se doreste, care sint termenele si solutii concrete pentru a inchide MCV”, a spus Crin Antonescu intr-o conferinta de presa. Antonescu a acuzat Comisia Europeana ca a vorbit “exagerat si sub influenta partizana” despre campanii de hartuire la adresa unor judecatori. “Nici un judecator sau instanta din Romania nu a fost impiedicat vreodata direct sau indiresc sa aplice legea”, a spus seful PNL. […]Romania trebuie sa isi reafirme dreptul sau de membru si partener egal cu UE si impreuna cu CE trebuie sa vada precis, exact, ce trebuie facut pentru ca acest Mecanism sa fie inchis in buna intelegere, poate in sensul unei topiri a Mecanismului intr-un mecanism general de monitorizare a Justitiei in toata UE, nu doar pentru Romania si Bulgaria. Noi suntem cetateni ai UE si suntem legitim interesati de calitatea Justitiei in intreaga Uniune Europeana. Acesta trebuie sa fie prioritatea autoritatilor romane. Suntem deschisi, hotarati sa facem toti pasii necesari pentru ca acest Mecanism sa se incheie. Este pagubos pentru Romania sa mentinem un Mecanism care este sine die, adica fara termen de finalitate. Integral la HotNews

GHCL Upsom România, fostul combinat de produse clorosodice din Ocna Mureş, a intrat în faliment. Producătorul de sodă calcinată GHCL Upsom România, controlat de concernul indian GHCL, a intrat în faliment, la cererea Romgaz, AVAS şi ANAF, iar printre creditorii companiei se numără Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Societatea Română de Televiziune. Intrarea în faliment a fost aprobată la finele anului trecut de Tribunalul Alba, se arată într-un comunicat al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare transmis Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Mediafax. GHCL se afla în insolvenţă din 2010, însă administratorul judiciar nu a depus niciun plan de reorganizare, astfel încât tribunalul a dispus “intrarea în faliment în formă simplificată”, potrivit comunicatului. Compania are 63 de creditori, printre care se mai află Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statuluiu, Romgaz Mediaş, CFR Marfă şi Banca Comercială Română. Concernul indian GHCL a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni ai Upsom în 2005, pentru 16,5 milioane de euro. Anterior vânzării către GHCL, Upsom făcea parte din grupul de firme Bega, controlat de fraţii Marius şi Emil Cristescu, care mai deţin şi Uzinele Sodice Govora. Adevarul.

Suveica Alegere-Demisie-Alegere poate fi stopata. Jocurile lui Voiculescu si contramasurile Justitiei. Curtea Suprema isi poate asuma raspunderea de a pune capat ping-pong-ului cu Justitia al liderului conservator si sa judece Ca artizan şi principal beneficiar al spolierii statului de 60 de milioane de euro, prin privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), afaceristul-politician Dan Voiculescu reuşeşte de aproape cinci ani să amâne pronunţarea unui verdict în cazul său. Cea de-a treia demisie din Senat, pe care şi-a dat-o zilele trecute, pentru a fugi de înfăptuirea actului de justiţie, i-a adus noi amânări ce îl pot duce mai aproape de termenul de prescripţie a infracţiunilor pentru care este acuzat. Totodată, demisia l-a scăpat de completul care urma să-l judece, cunoscut pentru severitatea sa. Ieri, acest complet a făcut un gest foarte interesant: a decis să trimită dosarul lui Voiculescu la alt complet de judecată al Înaltei Curţi, dând un termen strâns: 5 februarie. Atunci Înalta Curte, prin completul format din judecătorii Corina Jîjîie, Lavinia Lefterache şi Mariana Ghena, va decide soarta dosarului. Schimbarea este motivată de respectarea principiului continuităţii completului de judecată. Instanţa a constatat că la reîntoarcerea dosarului de la Tribunal, acesta nu ar mai fi trebuit repartizat aleatoriu, ci ar fi trebuit dat direct completului care, iniţial, făcuse toată cercetarea judecătorească. A nu se uita că la momentul în care, tot prin demisie din Parlament, Voiculescu a obţinut vara trecută mutarea dosarului la Tribunal, Instanţa Supremă terminase cercetarea judecătorească. Dosarul se afla în faza pledoariilor finale, după care ar fi urmat pronunţarea. Integral in EVZ.

Va urez o zi buna!

Atentat terorist la ambasada SUA de la Ankara. Atentat terorist în faţa ambasadei SUA din capitala Turciei, Ankara. Un oficial din Poliţia turcă a precizat că un atentator sinucigaş a detonat dispozitivul exploziv chiar la intrarea ambasadei. Cel puţin doi oameni au murit şi alţi câţiva au fost răniţi, relatează Associated Press (AP). Explozia produsă vineri în faţa ambasadei SUA este un atentat sinucigaş, care a provocat moartea atacatorului şi pe cea a unui agent turc de securitate, potrivit guvernatorului Ankarei, Alaaddin Yüksel, citat de AFP. Potrivit AP, bomba a fost detonată, se pare, în interiorul ambasadei, în punctul de control de la o intrare secundară. E vorba de o clădire adiacentă, folosită pentru eliberarea vizelor. Potrivit televiziunii private NTV, cele două gărzi de securitate de la intrare au fost ucise. Poliţia a închis imediat perimetrul. Ambasada e situată în cartierul Cankaya din Ankara, o zonă unde se află numeroase instituţii şi ambasade. Ambasada de la Ankara este adesea descrisă ca fiind cea mai bine protejată dintre misiunile americane. Congresul Statelor Unite a decis în urmă cu câteva săptămâni să crească nivelul de securitate de la misiunile sale diplomatice, ca urmare a atentatului de la consulatul din Benghazi şi să trimită mii de puşcaşi marini pentru protejarea clădirilor. În atacul din Libia de pe 11 septembrie anul trecut au fost ucişi patru americani, inclusiv ambasadorul american din Libia, Christopher Stevens. RFI.

Criza de locuinţe din Franţa se agravează, afectând peste opt milioane de persoane – raport. Criza de locuinţe din Franţa se agravează din cauza situaţiei economice care afectează peste opt milioane de persoane, potrivit unui raport publicat vineri de Fundaţia Abbé Pierre. Potrivit Fundaţiei Abbé Pierre, 685.000 de persoane nu au locuinţe personale în Franţa (dintre care 133.000 fără domiciliu fix), iar în total de 3,6 milioane de persoane fie nu au locuinţe, fie trăiesc în unele precare şi peste cinci milioane sunt “vulnerabilizate” de criza de locuinţe. Criza economică din perioada 2008-2009 continuă să producă “efecte extrem de îngrijorătoare”, în special pentru cei cu venituri modeste, care sunt primii afectaţi de creşterea şomajului şi sărăciei. Creşterea datoriilor şi noile recorduri înregistrate în materie de expulzări sunt semne ale degradării situaţiei pentru locatari. Familiile se adaptează la “sacrificii”, subliniază Christophe Robert, un delegat general adjunct al Fundaţiei Abbé Pierre. În 2011, peste şase milioane de gospodării au beneficiat de ajutoare pentru locuinţe, adică “nivelul cel mai ridicat” de la crearea acestui tip de ajutor. Conform Fundaţiei Abbé Pierre, cazul doamnei L., cu trei copii şi “obligată să lucreze cu jumătate de normă”, este revelator. Tânăra câştigă 500 de euro. Ea reuşeşte să plătească o parte din chiria de 680 de euro mulţumită unui ajutor. Dar 240 de euro trebuie să-i suporte personal, reprezentând 50% din salariul său. Explozia numărului de familii monoparentale (1,7 milionae de gospodării) generează de asemenea noi situaţii de trai în condiţii precare, la care polticile publice nu răspund eficient. Integral in Ziarul Financiar.

Securitatea lumii, dezbătută la München. Criza din Siria, dosarul nuclear iranian şi situaţia din Mali se vor afla, până duminică, în centrul dezbaterilor celei de-a 49-a Conferinţe de securitate, care a început vineri, la München. În discursul de deschidere, ministrul german al Apărării, Thomas de Maiziere, a pledat pentru o întărire a relaţiei euro-americane în cadrul NATO, dar şi pentru o cooperare mai strânsă între statele europene în materie de securitate. Lideri politici şi militari, universitari din numeroase state, precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale vor analiza şi ascensiunea economică a Chinei, Indiei şi Braziliei, securitatea cibernetică ori configuraţia energetică mondială. La Conferinţa de la München, România este reprezentată de ministrul de externe Titus Corlăţean. Cu acest prilej, ministrul român de externe a avut, vineri, lo întâlnire de lucru cu şefi de misiune ai României din state membre UE. Întâlnirea a fost dedicată discutării elementelor prioritare de pe agenda europeană din perspectiva identificării modalităţilor optime de promovare a intereselor României şi, implicit, de a maximiza beneficiile apartenenţei ţării noastre la UE în funcţie de obiectivele strategice naţionale, informează MAE. „Discuţiile au avut la baza constatările evaluărilor pe trei paliere conexe: relaţia României cu Uniunea Europeană, evoluţiile actuale din Uniune şi organizarea în plan instituţional intern a procesului de gestionare a afacerilor europene“, se artă într-un comunicat al MAE. „Discuţiile au vizat acţiunea Ministerului român de Externe din perspectiva rolului său central în gestionarea relaţiei cu Uniunea Europeană şi statele sale membre, inclusiv în logica de pregătire a preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019. Dintre dosarele de actualitate ale agendei europene, un subiect prioritar de discuţie a fost cel referitor la aderarea României la spaţiul Schengen “, se mai arată în comunicatul MAE.  Tot la München, emisarul special al ONU pentru Siria, algerianul Lakhdar Brahimi, urma să aibă o întâlnire, vineri seara, cu liderul coaliţiei de opoziţie din Siria, Ahmed Moaz al-Khatib. Războiul din Siria şi situaţia din Orientul Mijlociu vor fi abordate , duminică, şi în timpul întrevederii şefului diplomaţiei turce, Ahmet Davutoglu cu ministrul israelian al apărării, Ehud Barak. Integral in Adevarul.

2013, anul cu angajați mai săraci ca niciodată. Rata șomajului va crește în 2013 în întreaga lume, cele mai afectate regiuni urmând să fie China, India și Uniunea Europeană. Angajații din România, țară cu un grad de ocupare peste media globală, vor avea alte greutăți de întâmpinat. Organizația Mondială a Muncii a publicat zilele acestea raportul „Trenduri globale pe piața muncii”. Potrivit autorilor, actuala ediție este una specială, centrată în jurul unei „duble crize”: după ce, la începutul lui 2011, economia globală părea să intre pe drumul cel bun, finalul anului a venit cu o încetinire serioasă a ritmului de creștere, iar 2012 a reprezentat o întoarcere pe buza prăpastiei, cauzată în primul rând de o relativă (re)prăbușire a pieței globale a muncii. Așa se face că, anul trecut, 4 milioane de oameni din întreaga lume au rămas fără locuri de muncă. Ceea ce nu ar fi tragic, dacă ținem cont că în ultimii cinci ani, de la începutul crizei și până acum, 197 de milioane de persoane și-au pierdut slujbele. Doar că, raportat la previziunile optimsite de acum un an, când analiștii mizau pe o revenire serioasă a ocupării, rezultatele lasă mult de dorit. Interesant este că, în ciuda opiniei generale că statele în dezvoltare ar fi adevăratele motoare de creștere a economiei mondiale, trei sferturi din joburile pierdute în ultimul an revin Chinei, Indiei și piețelor emergente din zona Asia-Africa. […]Un singur fenomen marchează uniform atât lumea emergentă, cât și pe cea bogată: șomajul în rândul tinerilor. La nivel global, rata acestora a ajuns la 12,6%, iar pentru următorii patru ani este prevăzută o creștere cu încă jumătate de procent. Pentru 2013, Organizația Mondială a Muncii prevede că încă 5,1 milioane de oameni vor rămâne fără slujbă, la care se vor adăuga încă cel puțin trei milioane în 2014. Integral in Capital.

Alunecarea Ungariei în extremism de dreapta. Recenta vizită a premierului maghiar Orban la Bruxelles n-a făcut prea multe valuri. Cursul său politic, frizând extrema dreaptă, nu suscită încă suficiente critici în vestul Europei. Euroscepticismul lui Orban e notoriu. Liderul de la Budapesta afirmase în trecut că Bruxelles-ul ar fi „noua Moscovă”, care ar vrea să „colonizeze” Ungaria. La rândul ei, Uniunea Europeană a criticat politica economică a Ungariei, care nu-i va permite ţării să-şi limiteze durabil deficitul bugetar la 3 la sută din PIB. În plus s-a criticat la Bruxelles taxarea marilor bănci şi întreprinderi străine, care deşi nu aduce visteriei maghiare mare lucru, e extrem de „rentabilă” din punct de vedere populist. Dincolo de măsurile ei economice „neortodoxe”, Ungaria lui Orban a atras atenţia şi din pricina situaţiei politice din ţară, a cursului frizând extrema dreaptă, adoptat de premier şi de partidul său guvernamental, FIDESZ. Acest curs aminteşte de cel al partidului Jobbik, partenerul de extremă dreapta al premierului Orban. Într-un concert de vituperări ultranaţionaliste li s-a arătat uşa ţării, în vara anului 2010, reprezentanţilor FMI. Plata alocaţiilor sociale a fost condiţionată de participarea la munci voluntare şi controale în casele oamenilor. Jobbik a aplaudat acest demers care s-ar fi îndreptat împotriva „ţiganilor”, a „paraziţilor” şi a „elementelor criminale”. Iar parlamentul a întărit statutul formaţiunilor paramilitare, introducând dreptul la autoapărare armată. Jobbik e şi gruparea care inspiră manifestări horthyste, un adevărat cult făcut fostului lider autoritar din epoca interbelică, Miklos Horthy. Politicienii FIDESZ au început să participe la ridicarea de statui dedicate lui Horthy. Declaraţiile publice dezvăluie într-un mod convingător alunecarea spre extrema dreaptă a cursului adoptat de Orban. Nu trece o săptămână fără afirmaţii publice ale unor politicieni din FIDESZ care să-i plaseze în tabăra extremei drepte. La începutul lunii ianuarie, co-fondatorul FIDESZ, Zsolt Bayer, un prieten al premierului, susţinuse în ziarul Magyar Hirlap că „mare parte din ţigani” nu ar fi în măsură „să trăiască printre oameni, (fiindcă) sunt animale. Aceste animale n-ar avea voie să poată fi. În nici un fel. Această problemă trebuie rezolvată, pe loc, indiferent cum”. Acest comentariu iscase revoltă în întreagă ţară şi în întreaga Europă. Dar partidul lui Orban s-a rezumat să afirme că aserţiunile lui Bayer ar reprezenta „doar opinia lui”. Un politician al FIDESZ declarase, referindu-se la romi, că a protesta împotriva acestui articol ar însemna „să iei partea unor asasini”. Mare parte din mass-media a fost de asemenea pusă pe această linie naţionalist-populistă. Jurnaliştii din mass-media finanţată de la buget au fost obligaţi prin lege să promoveze „identitatea naţională” şi „coeziunea naţională”. Integral la Deutsche Welle

Nota: Am hotarat ca in fiecare sfarsit de saptamana sa prezint o carte care mi-a placut cu recomandarea sa o cititi si domnille voastre in timpul liber pe care il puteti dedica lecturi.

***

“Vertigo. Lista infinita” (The Vertigo of Lists – The Infitinity of Lists sau in original, La Vertigine della Lista) este ultimul eseu ilustrat care vine sa completeze alte doua eseuri ilustrate – “Istoria uratului” si “Istoria frumusetii”. Scris in 2009 , publicat in acelasi an in Italia si Romania (Editura Litera), eseul este un document al maiestriei enciclopedice ale lui Umberto Eco.

Dupa Robert Badinter (avocat, profesor si politician), Toni Morrison (nuvelista si jurnalista), Anselm Kiefer (pictor si sculptor) si   Pierre Boulez (muzician, compozitor si dirijor), Umberto Eco a fost invitat de  curatorul Luvrului, unde a petrecut ultimii doi ani in prepararea acestui eseu-ilustrat. Eseul se ocupa probabil cu unul din cele mai triviale subiecte posibile: “listele” in literatura, artele plastice si muzica. Conclude Eco acest eseu – “behind each list is the sense of ineffability”, adica “in spatele fiecarei liste exista un sens inefabil.” Cat de adevarat si cat aceste liste cu care ne petrecem viata sunt o parte din caracterul nostru, preocuparile cotidiene, din ceea ce stim sau dorim sa stim, din ceea ce am facut si ceea ce mai avem de facut. Eseul este o incursiune in arta, literatura si muzica cu un singur scop: de a evidentia obiceiul uman de a insira intr-o anumita ordine lucruri de acelasi fel sau lucruri diferite. Extrem de interesanta incercarea lui Eco de a sublinia capacitatea artelor figurative de a sugera enumerari nesfarsite, chiar si atunci cand reprezentarea este strict limitata la dimensiunile tabloului. Vom intalni “listele” marilor autori literari de la Homer (Iliada) si pana la James Joyce. Vom citi cartea biblica a lui Iezechiel, enumerandu-si profetiile si razbunarile Domnului.

Scrie Eco: “Exista enumerari limitate, care au scopuri practice, precum catalogul tuturor cartilor dintr-o biblioteca; dar exista si cele care vor sa sugereze marimi nenumarate si care ne angreneaza în valtoarea infinitului”.

Continua Eco: “În Iliada, întalnim doua modalitati de reprezentare. Prima este exemplificata prin descrierea scutului lui Ahile de catre Homer: este o forma desavarsita si completa în care Vulcan povesteste ceea ce se cunostea despre un oras, zona din jur, razboaiele si riturile închinate pacii, specifice acestuia. Cealalta apare odata cu neputinta poetului de a face cunoscute numarul si identitatea tuturor razboinicilor ahei: desi cere ajutorul muzelor, trebuie sa se limiteze la asa-zisul, de altfel nesfarsitul, catalog al navelor, care se termina, într-o forma ideala, cu etcaetera.

In artele plastice isi gaseste Eco “listele” – de la autorii medievali si pana la ultimii modernisti, de genul lui Andy Warhol, pe care-l numeste un colectionar de enumerari aproape obsesiv. Bineinteles, listele literare predomina, citim despre “listele” lui Homer, Victor Hugo, James Joyce, Georges Perec, Gertrude Stein, Christophe Tarkos si Olivier Cadiot. Listarile muzicale le vom  intalni in Boleroul lui Ravel. Eseul in traducerea romaneasca contine 408 pagini, inclusiv ilustratiile. Ca de obicei, greu de citit si mai greu (uneori) de inteles. Nu pentru toata lumea! P.S pentru interesati doua recenzii ale eseului – prima si al doua si exceptionalul interviu la Der SPIEGEL: We Like Lists Because We Don’t Want to