Author: theophyle

“The Crisis of the Middle Class and American Power is republished with permission of Stratfor.”

By George Friedman

Last week I wrote about the crisis of unemployment in Europe. I received a great deal of feedback, with Europeans agreeing that this is the core problem and Americans arguing that the United States has the same problem, asserting that U.S. unemployment is twice as high as the government’s official unemployment rate. My counterargument is that unemployment in the United States is not a problem in the same sense that it is in Europe because it does not pose a geopolitical threat. The United States does not face political disintegration from unemployment, whatever the number is. Europe might.

At the same time, I would agree that the United States faces a potentially significant but longer-term geopolitical problem deriving from economic trends. The threat to the United States is the persistent decline in the middle class’ standard of living, a problem that is reshaping the social order that has been in place since World War II and that, if it continues, poses a threat to American power.

The Crisis of the American Middle Class

The median household income of Americans in 2011 was $49,103. Adjusted for inflation, the median income is just below what it was in 1989 and is $4,000 less than it was in 2000. Take-home income is a bit less than $40,000 when Social Security and state and federal taxes are included. That means a monthly income, per household, of about $3,300. It is urgent to bear in mind that half of all American households earn less than this. It is also vital to consider not the difference between 1990 and 2011, but the difference between the 1950s and 1960s and the 21st century. This is where the difference in the meaning of middle class becomes most apparent.

In the 1950s and 1960s, the median income allowed you to live with a single earner — normally the husband, with the wife typically working as homemaker — and roughly three children. It permitted the purchase of modest tract housing, one late model car and an older one. It allowed a driving vacation somewhere and, with care, some savings as well. I know this because my family was lower-middle class, and this is how we lived, and I know many others in my generation who had the same background. It was not an easy life and many luxuries were denied us, but it wasn’t a bad life at all.

Someone earning the median income today might just pull this off, but it wouldn’t be easy. Assuming that he did not have college loans to pay off but did have two car loans to pay totaling $700 a month, and that he could buy food, clothing and cover his utilities for $1,200 a month, he would have $1,400 a month for mortgage, real estate taxes and insurance, plus some funds for fixing the air conditioner and dishwasher. At a 5 percent mortgage rate, that would allow him to buy a house in the $200,000 range. He would get a refund back on his taxes from deductions but that would go to pay credit card bills he had from Christmas presents and emergencies. It could be done, but not easily and with great difficulty in major metropolitan areas. And if his employer didn’t cover health insurance, that $4,000-5,000 for three or four people would severely limit his expenses. And of course, he would have to have $20,000-40,000 for a down payment and closing costs on his home. There would be little else left over for a week at the seashore with the kids.

And this is for the median. Those below him — half of all households — would be shut out of what is considered middle-class life, with the house, the car and the other associated amenities. Those amenities shift upward on the scale for people with at least $70,000 in income. The basics might be available at the median level, given favorable individual circumstance, but below that life becomes surprisingly meager, even in the range of the middle class and certainly what used to be called the lower-middle class.

The Expectation of Upward Mobility

I should pause and mention that this was one of the fundamental causes of the 2007-2008 subprime lending crisis. People below the median took out loans with deferred interest with the expectation that their incomes would continue the rise that was traditional since World War II. The caricature of the borrower as irresponsible misses the point. The expectation of rising real incomes was built into the American culture, and many assumed based on that that the rise would resume in five years. When it didn’t they were trapped, but given history, they were not making an irresponsible assumption.

American history was always filled with the assumption that upward mobility was possible. The Midwest and West opened land that could be exploited, and the massive industrialization in the late 19th and early 20th centuries opened opportunities. There was a systemic expectation of upward mobility built into American culture and reality.

The Great Depression was a shock to the system, and it wasn’t solved by the New Deal, nor even by World War II alone. The next drive for upward mobility came from post-war programs for veterans, of whom there were more than 10 million. These programs were instrumental in creating post-industrial America, by creating a class of suburban professionals. There were three programs that were critical:

1. The GI Bill, which allowed veterans to go to college after the war, becoming professionals frequently several notches above their parents.
2. The part of the GI Bill that provided federally guaranteed mortgages to veterans, allowing low and no down payment mortgages and low interest rates to graduates of publicly funded universities.
3. The federally funded Interstate Highway System, which made access to land close to but outside of cities easier, enabling both the dispersal of populations on inexpensive land (which made single-family houses possible) and, later, the dispersal of business to the suburbs.

There were undoubtedly many other things that contributed to this, but these three not only reshaped America but also created a new dimension to the upward mobility that was built into American life from the beginning. Moreover, these programs were all directed toward veterans, to whom it was acknowledged a debt was due, or were created for military reasons (the Interstate Highway System was funded to enable the rapid movement of troops from coast to coast, which during World War II was found to be impossible). As a result, there was consensus around the moral propriety of the programs.

The subprime fiasco was rooted in the failure to understand that the foundations of middle class life were not under temporary pressure but something more fundamental. Where a single earner could support a middle class family in the generation after World War II, it now took at least two earners. That meant that the rise of the double-income family corresponded with the decline of the middle class. The lower you go on the income scale, the more likely you are to be a single mother. That shift away from social pressure for two parent homes was certainly part of the problem.

Re-engineering the Corporation

But there was, I think, the crisis of the modern corporation. Corporations provided long-term employment to the middle class. It was not unusual to spend your entire life working for one. Working for a corporation, you received yearly pay increases, either as a union or non-union worker. The middle class had both job security and rising income, along with retirement and other benefits. Over the course of time, the culture of the corporation diverged from the realities, as corporate productivity lagged behind costs and the corporations became more and more dysfunctional and ultimately unsupportable. In addition, the corporations ceased focusing on doing one thing well and instead became conglomerates, with a management frequently unable to keep up with the complexity of multiple lines of business.

For these and many other reasons, the corporation became increasingly inefficient, and in the terms of the 1980s, they had to be re-engineered — which meant taken apart, pared down, refined and refocused. And the re-engineering of the corporation, designed to make them agile, meant that there was a permanent revolution in business. Everything was being reinvented. Huge amounts of money, managed by people whose specialty was re-engineering companies, were deployed. The choice was between total failure and radical change. From the point of view of the individual worker, this frequently meant the same thing: unemployment. From the view of the economy, it meant the creation of value whether through breaking up companies, closing some of them or sending jobs overseas. It was designed to increase the total efficiency, and it worked for the most part.

This is where the disjuncture occurred. From the point of view of the investor, they had saved the corporation from total meltdown by redesigning it. From the point of view of the workers, some retained the jobs that they would have lost, while others lost the jobs they would have lost anyway. But the important thing is not the subjective bitterness of those who lost their jobs, but something more complex.

As the permanent corporate jobs declined, more people were starting over. Some of them were starting over every few years as the agile corporation grew more efficient and needed fewer employees. That meant that if they got new jobs it would not be at the munificent corporate pay rate but at near entry-level rates in the small companies that were now the growth engine. As these companies failed, were bought or shifted direction, they would lose their jobs and start over again. Wages didn’t rise for them and for long periods they might be unemployed, never to get a job again in their now obsolete fields, and certainly not working at a company for the next 20 years.

The restructuring of inefficient companies did create substantial value, but that value did not flow to the now laid-off workers. Some might flow to the remaining workers, but much of it went to the engineers who restructured the companies and the investors they represented. Statistics reveal that, since 1947 (when the data was first compiled), corporate profits as a percentage of gross domestic product are now at their highest level, while wages as a percentage of GDP are now at their lowest level. It was not a question of making the economy more efficient — it did do that — it was a question of where the value accumulated. The upper segment of the wage curve and the investors continued to make money. The middle class divided into a segment that entered the upper-middle class, while another faction sank into the lower-middle class.

American society on the whole was never egalitarian. It always accepted that there would be substantial differences in wages and wealth. Indeed, progress was in some ways driven by a desire to emulate the wealthy. There was also the expectation that while others received far more, the entire wealth structure would rise in tandem. It was also understood that, because of skill or luck, others would lose.

What we are facing now is a structural shift, in which the middle class’ center, not because of laziness or stupidity, is shifting downward in terms of standard of living. It is a structural shift that is rooted in social change (the breakdown of the conventional family) and economic change (the decline of traditional corporations and the creation of corporate agility that places individual workers at a massive disadvantage).

The inherent crisis rests in an increasingly efficient economy and a population that can’t consume what is produced because it can’t afford the products. This has happened numerous times in history, but the United States, excepting the Great Depression, was the counterexample.

Obviously, this is a massive political debate, save that political debates identify problems without clarifying them. In political debates, someone must be blamed. In reality, these processes are beyond even the government’s ability to control. On one hand, the traditional corporation was beneficial to the workers until it collapsed under the burden of its costs. On the other hand, the efficiencies created threaten to undermine consumption by weakening the effective demand among half of society.

The Long-Term Threat

The greatest danger is one that will not be faced for decades but that is lurking out there. The United States was built on the assumption that a rising tide lifts all ships. That has not been the case for the past generation, and there is no indication that this socio-economic reality will change any time soon. That means that a core assumption is at risk. The problem is that social stability has been built around this assumption — not on the assumption that everyone is owed a living, but the assumption that on the whole, all benefit from growing productivity and efficiency.

If we move to a system where half of the country is either stagnant or losing ground while the other half is surging, the social fabric of the United States is at risk, and with it the massive global power the United States has accumulated. Other superpowers such as Britain or Rome did not have the idea of a perpetually improving condition of the middle class as a core value. The United States does. If it loses that, it loses one of the pillars of its geopolitical power.

The left would argue that the solution is for laws to transfer wealth from the rich to the middle class. That would increase consumption but, depending on the scope, would threaten the amount of capital available to investment by the transfer itself and by eliminating incentives to invest. You can’t invest what you don’t have, and you won’t accept the risk of investment if the payoff is transferred away from you.

The agility of the American corporation is critical. The right will argue that allowing the free market to function will fix the problem. The free market doesn’t guarantee social outcomes, merely economic ones. In other words, it may give more efficiency on the whole and grow the economy as a whole, but by itself it doesn’t guarantee how wealth is distributed. The left cannot be indifferent to the historical consequences of extreme redistribution of wealth. The right cannot be indifferent to the political consequences of a middle-class life undermined, nor can it be indifferent to half the population’s inability to buy the products and services that businesses sell.

The most significant actions made by governments tend to be unintentional. The GI Bill was designed to limit unemployment among returning serviceman; it inadvertently created a professional class of college graduates. The VA loan was designed to stimulate the construction industry; it created the basis for suburban home ownership. The Interstate Highway System was meant to move troops rapidly in the event of war; it created a new pattern of land use that was suburbia.

It is unclear how the private sector can deal with the problem of pressure on the middle class. Government programs frequently fail to fulfill even minimal intentions while squandering scarce resources. The United States has been a fortunate country, with solutions frequently emerging in unexpected ways.

It would seem to me that unless the United States gets lucky again, its global dominance is in jeopardy. Considering its history, the United States can expect to get lucky again, but it usually gets lucky when it is frightened. And at this point it isn’t frightened but angry, believing that if only its own solutions were employed, this problem and all others would go away. I am arguing that the conventional solutions offered by all sides do not yet grasp the magnitude of the problem — that the foundation of American society is at risk — and therefore all sides are content to repeat what has been said before.

People who are smarter and luckier than I am will have to craft the solution. I am simply pointing out the potential consequences of the problem and the inadequacy of all the ideas I have seen so far.

Bună dimineata intr-o zi de joi. În ţară, vremea va fi caldă pentru această perioadă din an, deşi valorile termice vor marca o scădere în vest. Cerul se va înnora treptat în toate regiunile. În cursul zilei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, în vest, sud-vest şi centru şi izolat în restul ţării, iar în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali vor fi mai ales ninsori. Noaptea, precipitaţiile se vor semnala pe arii extinse în sudul, estul şi centrul teritoriului. Vor fi mai ales ninsori la munte şi în Transilvania, mixte în Oltenia, nordul Moldovei şi vestul Munteniei şi numai ploi în sud-est. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură. Vor fi condiţii de polei.  Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, temporar în vest şi în sud-est, iar noaptea, cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va depăşi la rafală viteze de 55 km/h, iar pe litoral şi în zona montană înaltă 70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, mai ridicate în Dobrogea spre 16 grade, iar cele minime între -4 şi 8 grade. Dimineaţa izolat va fi ceaţă în zonele joase din sud şi est.

În Bucureşti, vremea va fi în continuare caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar în primele ore vor fi condiţii de ceaţă. Seara şi noaptea înnorările se vor accentua şi va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări spre sfârşitul nopţii. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 3…4 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 3852     RON; 1 USD = 3. 2404    RON; 1 EURO = 1. 3533    USD; Francul elvetian 3. 5503  RON. Gramul de aur 174.1100 RON.

Top 3 judeţe după rata şomajului: Vaslui, Teleorman şi Mehedinţi. Liderii acestor zone conduc politic România. Numărul şomerilor înregistraţi în România a crescut cu peste 19.500 în prima lună a acestui an, iar rata şomajului a ajuns la 5,82%, a anunţat miercuri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Rata şomajului la sfârşitul lunii ianuarie 2013, la nivel naţional, a fost de 5,82%, mai mare cu 0,23 puncte procentuale decât cea din luna decembrie a anului trecut şi cu 0,45 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012. “Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă la finele lunii ianuarie a fost de 513.349 de persoane, cu 19.574 mai multe faţă de finele lunii anterioare. În ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat pe sexe, în luna ianuarie, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la valoarea de 6,09% în luna decembrie 2012 la valoarea de 6,47%, iar rata şomajului feminin a crescut de la 5, 04% la 5,09%”, a anunţat ANOFM. Rata şomajului a scăzut în trei judeţe: Vrancea (cu 0,06 puncte procentuale), Harghita (cu 0,04 puncte procentuale) şi Cluj (cu 0,01 puncte procentuale). Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (10,99%), Teleorman (10,33%), Mehedinţi (10,21la sută), Dolj (10,11%), Alba (9,55%), Galaţi (9,54%) şi Buzău (8,54%). Ziarul Financiar

Statul a redus de opt ori preţul de vânzare al CFR Marfă. Dacă în 2008 oficialii credeau că pot obţine un miliard de euro din privatizarea a 100% din acţiunile transportatorului feroviar, acum anticipează că ar putea lua doar 61,5 milioane de euro pentru 51%, deşi valoarea patrimoniului societăţii e încă în ceaţă. Presat de calendarul reformelor impuse de FMI, Guvernul se grăbeşte să privatizeze pe bandă rulantă societăţile de care şi-a luat angajamentul că se va descotorosi până la vară. Printre aceste societăţi se numără şi CFR Marfă, pentru care strategia de privatizare a fost aprobată marţi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi adoptată miercuri de Executiv. Cu toate că nu are cifre certe referitoare la valoarea bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul CFR Marfă, Ministerul Transporturilor se aşteaptă să câştige din vânzarea pachetului de 51% din acţiunile transportatorului feroviar cel puţin 268,75 milioane de lei, adică 61,5 milioane de euro. Ceea ce ar însemna că întregul de 100% din acţiunile CFR ar costa mai puţin de 123 de milioane de euro. Pentru comparaţie, reamintim că la prima încercare de privatizare, în 2008, suma vehiculată era de un miliard de euro. Cu alte cuvinte, statul cere acum o sumă de opt ori mai mică pentru o companie care, deşi astăzi nu mai arată la fel ca în urmă cu cinci ani, nu s-a devalorizat chiar în asemenea proporţii. În plus, cifrele referitoare la patrimoniul societăţii se bat cap în cap: mii de vagoane şi zeci de locomotive apar într-o evaluare ca apoi să dispară în cealaltă, iar în jurul proprietăţilor imobiliare se ţese o ceaţă pe cât de densă, pe atât de suspectă. Integral in Adevarul.

Baronii USL, în bătălia regionalizării. roiectul de regionalizare a României propus de USL va declanşa o competiţie acerbă între liderii politici locali. Miza o reprezintă banii, atribuţiile viitoarelor regiuni şi, mai ales, stabilirea centrelor de putere. Regionalizarea gândită de USL ar putea duce la opt regiuni de dezvoltare, conform unui proiect aflat în discuţie în cadrul alianţei guvernamentale. Este de aşteptat ca proiectul să provoace discuţii aprinse asupra a cel puţin trei aspecte. Fiecare regiune de dezvoltare va fi condusă de un preşedinte regional, ales prin vot şi asistat de un consiliu regional. Asta din 2016. Deocamdată, în 2014, interimatul va fi asigurat de un preşedinte ales dintre preşedinţii de CJ-uri, primari şi consilierii judeţeni şi votat de aceştia. Un punct care va crea tensiuni va fi stabilirea reşedinţei regiunii, adică a locului unde îşi va avea sediul preşedintele regional. Cele mai mai frământări se profilează în Regiunea Sud Est, care înglobează Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea. Conform proiectului, reşedinţa ar urma să fie în municipiul Brăila. Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, nu şi-a ascuns însă dorinţa ca sediul viitoarei regiuni 8 să fie la el în judeţ şi chiar se vede preşedinte regional. Este, de asemenea, greu de crezut, că influentul baron de Vrancea, Marian Oprişan, nu va încerca să tragă spuza pe turta lui. Cu asemenea concurenţă, Brăila are puţine şanse. Probleme asemănătoare s-ar putea ivi în regiunea Sud, a cărei reşedinţă ar urma să fie în Călăraşi, fieful liberalului Răducu Filipescu, întrucât judeţul Prahova, condus de Mircea Cosma (PSD) este mai puternic economic. Regiunea Vest ar urma să aibă reşedinţa în Timişoara, lucru incontestabil, numai că rămâne de văzut dacă puternicul baron de Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, va accepta să dea raportul mai la vest de Reşiţa. Sibiul va disputa în mod sigur faptul că reşedinţa Regiunii Centru se va afla la Alba-Iulia, iar Iaşiul nu va accepta cu mâinile în sân să fie parte dintr-o regiune a cărei capitală se află în judeţul Neamţ. Integral in EVZ

Harta Salariilor, judeţ cu judeţ. Care este regiunea din România unde angajaţii câştigă mai puţin decât în 2009. Judeţul Bacău este singurul din România unde pe parcursul ultimilor trei ani salariul mediu net încasat de către angajaţi a scăzut. La polul opus se află judeţul Ilfov, unde salariaţii câştigau în luna septembrie a anului trecut cu 288 de lei mai mult decât în urmă cu trei ani. Dacă în luna septembrie a anului 2009 salariul mediu net obţinut de către locuitorii judeţului Bacău era de 1.276 lei, trei ani mai târziu el scăzuse cu 40 de lei, ajungând la suma de 1.236 de lei. Astfel, în perioada septembrie 2009 – septembrie 2012, câştigul salarial mediu net al băcăuanilor a scăzut cu 3%, conform datelor publicate de către Institutul Naţional de Statistică (INS). La nivel naţional, salariul mediu net obţinut de români s-a majorat în aceeaşi perioadă de timp cu 13,17%, ajungând de la 1.359 de lei la 1.538 de lei. Ţinând cont de faptul că totalul inflaţiei în perioada septembrie 2009 – septembrie 2012 a fost de 17,43%, puterea de cumpărare a românilor a crescut efectiv doar în patru judeţe din România – Argeş, Tulcea, Sălaj şi Ilfov. De asemenea, mărfurile alimentare s-au scumpit în aceeaşi perioadă cu aproximativ 14%. “Au venit din ce în ce mai puţini investitori. Este o legislaţie puţin atractivă pentru ei”, a explicat pentru gândul Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, situaţia înregistrată în singurul judeţ din ţară unde salariul mediu net a scăzut în ultimii trei ani . “Nu am o lege a parteneriatului public-privat cu norme metodologice în vigoare publicate”, a mai adăugat Benea, subliniind faptul că acesta este “un exemplu de legislaţie precară, interpretabilă şi neaplicabilă”. Pe primul loc în topul judeţelor unde salariul mediu net a crescut cel mai puţin în ultimii trei ani se găseşte judeţul Călăraşi, acesta fiind urmat în clasament de Bistriţa-Năsăud, Vaslui şi Suceava. Integral in Gandul

Înalta Curte anulează hotărârea CSM prin care s-a admis percheziţia DNA în casa judecătorului Bîrsan. nstanţa supremă a admis acţiunea lui Corneliu Bîrsan, judecătorul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, anulând hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dat aviz de percheziţie a locuinţei acestuia, într-o anchetă vizând-o pe soţia sa, Gabriela Bîrsan, potrivit Mediafax. “Admite recursul declarat de reclamantul Bîrsan Corneliu împotriva Sentinţei 168 din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul Bîrsan Corneliu în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. Anulează, în parte, Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii 765 din 6.10.2011, în privinţa încuviinţării percheziţiei domiciliare la locuinţa reclamantului Bîrsan Corneliu. Irevocabilă. Pronunţată în sedinta publică din 31 ianuarie 2013″, se arată în minuta hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) prin Hotărârea 765, din 6 octombrie 2011, a încuviinţat percheziţia la domiciliul judecătoarei Gabriela Bîrsan, preşedinta Secţiei de contencios administrativ a ICCJ la acea dată. În motivarea hotărârii sale, CSM susţinea că privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei nu se aplică în cazul Gabrielei Bîrsan, soţia judecătorului român la CEDO, Corneliu Bârsan, Consiliul precizând că privilegiile privesc statul acreditar, nu cel acreditant. CSM a admis astfel solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care o investiga pe Gabrielei Bîrsan pentru trafic de influenţă. Integral in Romania Libera

Mafia Drumurilor. Costel Căşuneanu: 1,37 milioane de euro pe kilometru. Firma omului de afaceri este abonată la contractele CNADNR-ului, atât pentru reabilitare cât şi deszăpezire. Muncitorii au lucrat pe mai multe drumuri naţionale pe care gropile nu au întârziat să apară. Statul român plăteşte zeci de milioane de euro anual pentru întreţinerea şi construirea de drumuri noi. Rezultatul: şoferii îşi rup maşinile în gropi, iar autostrăzile sunt o raritate în România. Asta, deşi ne-am angajat faţă de mai marii Uniunii Europene că până în 2015 vom termina 1.700 de kilometri de autostradă. Realitatea arată astfel: abia se poate circula pe 415 kilometri de autostradă (inclusiv centuri ocolitoare în regim de drum expres).  Curtea de Conturi a României a realizat, recent, o radiografie a activităţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), cea care ar fi trebuit să vegheze lucrările de reabilitare şi să dezvolte reţeaua rutieră naţională şi a drumurilor expres din România. Concluzia: deciziile luate de această instituţie de-a lungul timpului au fost politice, iar conducerea Companiei s-a ocupat de eficientizarea instituţiei şi nu a programului de construire a drumurilor. Evenimentul zilei va prezenta, în următoarea perioadă, care sunt firmele abonate la puşculiţa CNADNR şi pe ce s-au dus sute de milioane de euro. Integral in EVZ

Cine umflă scandalul steagului secuiesc. Disputa dintre Budapesta şi Bucureşti şi-a mai consumat un episod, alimentat de declaraţiile belicoase ale politicienilor. Propunerea secretarului de stat al Ministerului de Externe maghiar, Nemeth Zsolt, ca primarii din Ungaria să arboreze steagul Ţinutului Secuiesc a fost catalogată de premierul Victor Ponta drept „obrăznicie“. Astfel, disputa pe steagul secuiesc s-a reactivat după ce, în noiembrie 2012,  instanţa a decis că este legală utilizarea unui astfel de drapel în Covasna. Pe 18 ianuarie, preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor,  le-a cerut primarilor din zona municipiilor Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc să arboreze pe faţada primăriilor drapelul secuiesc. „Am cerut acest lucru pentru că angajamentul faţă de Ţinutul Secuiesc este în inima noastră“, a explicat Tamas Sandor. Scânteia conflictului a sărit în urmă cu câteva zile, atunci când steagul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala unde era învestit în funcţie noul prefect al judeţului Covasna. La ceremonie a fost prezent şi vicepreşedintele PSD Constantin Niţă, care a declarat că autonomia Ţinutului Secuiesc nu poate fi pusă în discuţie. Niţă a mai declarat că afirmaţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamaş Sandor, legate de autonomie sunt în opinia sa deranjante şi reprezintă „o reacţie emoţională“.  Integral in Adevarul

10 trucuri folosite de magazine pentru a te face să cumperi mai mult. Cui nu i s-a întâmplat să plece de acasă cu o listă de cumpărături şi, odată ajuns în magazin, să cumpere mai mult? Hiper şi supermarketurile – scrie Business Insider – apelează la toate strategiile posibile pentru a face cumpărătorii să lase cât mai mulţi bani la casele de marcat. Pentru că au senzaţia că economisesc bani, majoritatea clienţilor reacţionează mult mai pozitiv la preţurile care se termină în 9 decât la cele rotunde, arată Business Insider, un truc folosit frecvent de magazine pentru a ne face să cumpărăm mai mult. De la poziţionarea mărfii pe rafturi, până la lumină, muzică şi modul de organizare al raioanelor – toate aceste detalii, explică publicaţia americană, ne determină, cel puţin subconştient, să cheltuim cât mai mult. ată 10 trucuri prin care magazinele ne păcălesc să cheltuim mai mulţi bani: 1. Coşurile de cumpărături au fost mărite, încă din 1983, pentru a putea să încapă cât mai multe produse. 2. Raioanele frumos mirositoare, precum cel de patiserie sau de flori, sunt puse, de regulă, la intrarea în magazin, pentru a impresiona plăcut clientul încă de la început. Astfel, coşul fiind gol, cumpărătorii sunt mult mai tentaţi să cumpere. 3. Produsele de bază, ca lactatele, sunt aşezate în spatele magazinului, deci trebuie să mergeţi printre rafturi pentru a ajunge la locul dorit. De cele mai multe ori, cumpărătorul este tentat să mai adauge câte ceva în coş. 4. Raioanele sunt aşezate în linie dreaptă, cumpărătorul fiind nevoit să parcurgă tot raionul pentru a schimba rândul. Integral in Capital.

Un milion de semnături împotriva mogulilor din mass-media. Cetățenii europeni au, începând de azi, ocazia să demonstreze dacă pentru ei libertatea presei și dreptul la informare are sau nu valoare. Pentru că azi a început strângerea de semnături online în cadrul Inițiativei Cetățenești Europene pentru Pluralism în Mass-Media. (EIPM) (www.mediainitiative.eu)  Inițiativa valorifică un mecanism de consultare cetățenească lansat anul trecut de Uniunea Europeană. Regulile sunt simple: dacă, în interval de un an, strângi un milion de semnături de la cetățeni europeni din cel puțin șapte state membre UE, ai voie să supui Comisiei Europene un draft de directivă sau alt document cu valoare legislativă. EIPM, care reunește „simpli cetățeni”, dar și peste 100 de organizații ale societății civile, asociații profesionale, personalități din mediul academic și cultural, vrea să apere presa europeană de interesele politce și economice care ciuntesc libertatea editorială și abat presa de la principalul ei beneficiar: interesul public. Proiectul de directivă deschis azi semnării include patru puncte de atac:… Vezi pe Curs de Guvernare

Va urez o zi buna!

Bruxelles: un summit dedicat bugetului dar şi stimulării moralului.  La Bruxelles liderii europeni se reunesc joi şi vineri pentru a stabili bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Un exerciţiu extrem de dificil în condiţiile în care criza economică şi bugetară a afectat puternic în ultimii ani numeroase ţări din Europa iar vechiul principiu al solidarităţii europene a fost pus la grea încercare. Bugetul pentru perioada 2014-2020 trebuia decis încă din luna noiembrie anul trecut, dar la acea oră liderii europeni nu au reuşit să se înţeleagă. Intre timp preşedintele Consiliului Europei, Herman Van Rompuy, a încercat să ajungă la un nou compromis dialogînd şi negociind cu toată lumea. Pentru a rezuma, putem spune că la cererea Germaniei, a Marii Britanii, a Olandei şi a ţărilor nordice, Herman Van Rompuy a operat reduceri substanţiale. Altfel spus Uniunea Europeană îşi va reduce cheltuielile, spre îngrijorarea altor ţări precum şi a multor europeni care se văd deja privaţi de multe programe sau fonduri de dezvoltare. Actuala ”bătălie” în jurul bugetului mai pune însă în lumină ceva: o anumită oboseală a Uniunii Europene. Acest edificiu unic în lume prin ambiţia sa de a integra un mare număr de popoare în numele unor valori comune, această construcţie deci trece acum printr-un moment de criză, de îndoială, de lipsă de vizibilitate. Uniunea Europeană pare o cetate asediată, atît din exterior pentru că primeşte şocul mondializării, cît şi din interior întrucît democraţia şi libertatea sunt cangrenate de reţele mafiote şi de corupţie. Uniunea Europeană a mai trecut prin momente dificile dar parcă niciodată nu s-a confruntat cu atîtea probleme în acelaşi timp. Un anume vînt de scepticism bate din multiple direcţii, uneori chiar şi dinspre acele ţări care şi-au dorit cu ardoare să intre în Uniunea Europeană. Un esesist francez evoca nu de mult şi termenul de „oboseală a democraţiei”. Multă deziluzie se mai ascunde în contextul actualei crize, deziluzia celor care credeau că Uniunea Europeană şi moneda unică erau astfel concepute încît să reziste tuturor intemperiilor economice, inclusiv atacurilor speculative şi presiunii comerţului neloial. In acest context, prima urgenţă a liderilor europeni este ca, prin deciziile lor să repună pe şine construcţia europeană şi să-i facă pe europeni să aibă din nou încredere în Europa. Chiar şi economiştii recunosc că „moralul” cetăţenilor este un element important într-un context dificil şi că el poate influienţa chiar şi mecanismele economice. Europa se cere reinventată, reexplicată, redinamizată pentru a redeveni o casă comună şi nu un simplu supermarket. RFI

Revista presei de la  Deutsche Welle

Ziarele germane analizează pe larg scandalul provocat de retragerea titlului de doctor al ministrului educaţiei din Germania, Annette Schavan.

Universitatea din Düsseldorf a luat această măsură după ce în presă au apărut informaţii, conform cărora lucrarea de doctorat a demnitarului, realizată cu 30 de ani în urmă, ar conţine mai multe pasaje plagiate.

Berliner Zeitung punctează fermitatea cu care a acţionat universitatea, “ai cărei specialişti au refuzat să ceara consultanţă externă, părând astfel că nu au nici un dubiu în această chestiune”.

Cotidianul berlinez îşi continuă analiza, punând la îndoială justeţea tratamentului la care este supusă Annette Schavan.

“În zilele următoare, competenţa specialiştilor de la Düsseldorf va deveni cu siguranţă subiectul dezbaterilor politice. Este irefutabil faptul că lucrarea de doctorat a Annettei Schavan prezintă masive lacune ştiinţifice. Însă reevaluarea ei, după 30 de ani, cu consecinţe grave în planul carierei politice a lui Schavan, este cel puţin ciudată. Dacă s-ar fi aplicat codul penal, faptele acestea ar fi fost de multă vreme prescrise”, este de părere cotidianul Berliner Zeitung.

Decizia Universităţii din Düsseldorf de a-i retrage titlul de doctor ministrului german al educaţiei este criticată şi de Süddeutsche Zeitung din München.

“Chiar dacă, din punct de vedere juridic, decizia este justificabilă, ea nu este, totuşi, corectă. Pe de-o parte, cazul Schavan este unul ‘la limită’, fapt pe care îl arată însăşi îndelungata procedură de verificare a universităţii, dar şi numeroasele certuri pe care acuzaţiile aduse lui Schavan le-au produs în rândurile oamenilor de ştiinţă. Pe de altă parte, greşelile ei au fost comise acum 30 de ani. Ar fi trebuit să se ţină cont de toate aceste lucruri şi doar să fie amendate citările greşite din lucrare”, consideră Süddeutsche Zeitung.

Însă Stuttgarter Zeitung este de altă părere, considerând, fie şi indirect, drept justă decizia evaluatorilor ştiinţifici. “Criteriile morale şi politice în cazul Schavan sunt foarte dure. Ea poate încerca să conteste sentinţa universităţii din punct de vedere juridic, nefiind exclus ca după câteva luni să aibă câştig de cauză în instanţă. Cu toate acestea, credibilitatea şi puterea de convingere ale ministrului Annete Schavan sunt atât de afectate, încât ar trebui să renunţe la funcţie”, scrie Stuttgarter Zeitung.

Şi mai categoric este editorialul din Saarbrücker Zeitung, în care se afirmă că Annetta Schavan nu va putea eluda demisia.

“Un ministru al educaţiei care primeşte cea mai mare pedeapsă academică nu mai poate sta la masa guvernului şi comunica nestingherit cu lumea ştiinţifică. Acest lucru este ştiut şi de cancelară, care i-a luat partea prietenei sale. La fel ca şi în cazul Theodor zu Guttenberg, demisia nu are alternativă”.

Presa internaţională alocă spaţii însemnate vizitei preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad la Cairo.

Cotidianul sârbesc Politika scrie că “preşedintele Iranului nu a făcut un secret din faptul că ia în calcul un parteneriat cu egiptenii şi cu palestinienii, care ar urma să modifice harta politică a Orientului Apropiat”. În opinia analiştilor sârbi, acesta “este unul dintre aspectele cel mai problematice ale vizitei liderului iranian în Egipt. Al doilea este susţinerea iraniană pentru liderul sirian, Baschar al-Assad”.

De la Beijing, ziarul Jiefangjun Bao scrie că “primăvara arabă a oferit atât Egiptului şi Iranului şansa de a rupe o tăcere veche de 30 de ani. Preşedintele Morsi se distanţează de politica externă a lui Mubarak, care implica relaţii de prietenie cu America şi Israel, consolidând în schimb relaţiile cu vecinii. Iranul trebuie la rândul său să iasă din izolarea internaţională şi are nevoie urgentă de pieţe de desfacere pentru petrolul său. Piedicile în calea parteneriatelor dintre aceste ţări nu sunt însă de ignorat. Relaţia dintre Egipt şi Iran este marcată de o profundă neîncredere, iar criticile aspre exprimate de Mursi la adresa susţinerii oferite de liderii iranieni Siriei cu siguranţă nu a fost uitată de Ahmadinejad. Statele Unite şi statele din Golf vor urmări cu atenţie cursul relaţiilor iraniano-egiptene”, scrie Jiefangjun Bao. Deutsche Welle

Statele Unite au o avere ascunsă de 128.000 de miliarde de dolari, de opt ori datoria naţională. Statele Unite dispun de o avere mai puţin cunoscută, de nu mai puţin de 128.000 de miliarde de dolari, reprezentată de resursele minerale ale ţării şi concesiuni în sectorul energetic, valoarea acestora fiind de circa opt ori mai mare faţă de datoria naţională. Datoria SUA se situează în prezent la peste 16.000 de miliarde de dolari. “În subsol, autorităţile federale deţin drepturile pentru concesionarea resurselor minerale şi a celor energetice, de pe urma cărora încasează redevenţe, chirii şi bonusuri”, potrivit Institute for Energy Research, o organizaţie a industriei energetice din SUA, citată de Business Insider. Potrivit estimărilor acestora, activele sunt evaluate la 128.000 de miliarde de dolari. O parte din resurse ar putea fi concesionate “în cadrul unor politici adecvate ale statului” pentru a aduce autorităţilor statale şi federale venituri estimate la 150 de miliarde de dolari în 10 ani doar pentru gaze naturale şi petrol de către Congressional Budget Office, agenţie federală care furnizează date economice Congresului. Cifra nu include taxele şi alte beneficii generate de explotarea acestor resurse. Mediafax

SUA vor investi anul acesta la Deveselu 260 de milioane de dolari. Administraţia americană intenţionează să investească în baza de la Deveselu peste 260 de milioane de dolari în acest an fiscal. Este vorba de bani care ar urma să fie folosiţi pentru demararea unor construcţii militare, informează Radio România Actualităţi. Congresul american a autorizat câteva agenţii ale Departamentului Apărării să pornească proiecte de construcţii militare la Deveselu în valoare de peste 220 de milioane de dolari. În plus, marina americană ar urma să cheltuiască anul acesta în acelaşi scop aproximativ 45 de milioane de dolari. La Deveselu urmează să fie construită o parte a scutului antirachetă din Europa. Marina americană este implicată în proiect, pentru că sistemul numit „Aegis“, care va fi folosit la Deveselu, a fost proiectat iniţial pentru a fi utilizat pe nave, iar acum, în România, este adaptat pentru prima oară pentru a fi funcţiona în varianta terestră. Suma totală de 265 de milioane de dolari a fost aprobată în Congresul american, iar documentul a fost semnat de preşedintele Obama. Potrivit lui Richard Roemer, pe reprezentantul Agenţiei de Apărare Antirachetă, citat de RRA, fondurile destinate Agenţiei de Apărare Antirachetă pot fi contractate în 2013 şi 2014 doar de o societate americană, însă aceasta va putea subcontracta anumite lucrări unor firme româneşti. Cele 45 de milioane de dolari de la marina americană pot merge directă către firme româneşti în funcţie de ofertele pe care le fac în cadrul licitaţiilor. În cadrul programului antirachetă pe care Statele Unite vor să-l instaleze în Europa, România va găzdui interceptori tereştri şi a un sistem radar destinat dirijării acestora. Baza de la Deveselul urmează să devină operaţională în 2015. Adevarul

Tao (în chineză 道 sau dào, conform transcrierii pinyin, pronunţat tao; în japoneză pronunţat dō) este un concept al filozofiei chineze care înseamnă “cale“, “metodă” sau “învăţătură”, tradus adesea şi prin “principiul”. Tao este o noţiune cheie a taoïsmului (filozofie religioasă chineză), la care face referire şi confucianismul.

Conform filozofiei menţionate, Tao este forţa fundamentală care curge în toate fiinţele şi lucrurile inerte din Univers. Este esenţa însăşi a realităţii şi, prin natura sa, este inefabilă şi indescriptibilă. Este reprezentată de tàijítú, simbolul reprezentând unitatea dincolo de dualismul yin-yang compus din principiile de energie pozitivă şi negativă.Yin şi Yang sunt două concepte religioase care sunt si partedin  filozofia şi metafizica chineză. Aceste concepte reprezintă forţele primordiale şi complementare ce compun universul şi toate componentele acestuia.

Yin ( 陰/阴; pinyin: yīn; se traduce literal prin “loc întunecos, pantă (deal) nordică, mal (râu) sudic; noros, sumbru”) este elementul întunecat; el este trist, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim, şi corespunde nopţii.

Yang (陽/阳; yáng; “loc însorit, pantă (deal) sudic, mal (râu) nordic; strălucire solară”) este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin şi corespunde zilei. Yin este adeseori simbolizat de apă şi de pământ, în timp ce Yang este simbolizat de foc şi vânt.

Yin şi yang sînt concepte fundamentale în gandirea filozfica şi in cultura chineze. Fac parte din aproape cotidianul chinezului intelectual sau al omului de rand.

În ciuda importanţei lor, yin şi yang nu apar în I-ching (Cartea schimbărilor ) decît în textele mai recente care constituie comentariile (Aripile). În cartea propriu-zisă, yin şi yang sînt sugeraţi prin “luminos” şi “obscur” sau “tare” şi “slab“, expresii care evocă o polaritate la nivelul fenomenului. Dar în “Aripi” găsim o definiţie a lui tao care include pe yin şi yang: Tao este un yin şi un yang.

Cuplul yin-yang poate fi reprezentat sub forma unor forţe sau tendinţe complementare care constituie infrastructura dinamică a universului. Astfel, filozofia yin-yang poate fi explicaţia adecvată a schimbărilor în univers (atît pe plan uman, cît şi pe cel al fenomenelor naturii).

In folclorul occidental, aproape intotdeauna binele distruge raul. Insa in orient, idea fundamentala este de a armoniza cele doua forte, reprezentate de Yin si Yang. Astfel, cand una dintre cele 2 forte incearca sa se extinda (sa o inghita pe cealalta), automat apare in interiorul ei, in forma absoluta si perfecta (cercul), forta opusa. Pentru a elimina total una dintre cele 2 forte, trebuie distruse amandoua.

Artele marţiale chineze reprezintă o cale pentru a parveni la această unitate între cele două principii şi a avansa pe calea Tao. Prin metonimie un tao (de exemplu în Taijiquan) este o înlănţuire de mişcări, calea ce duce la stăpânirea artei şi deci către unitate. În chineză, acest tip de exerciţiu mai este denumit şi “lu“.

Termenul Tao poate desemna şi calea războinicilor, adică wushutao (武士道), mai bine cunoscut sub numele său japonez în occident: Bushido.

În Japonia, conform aceluiaşi principiu iniţial, dō este “calea” ce trebue urmată pentru a stăpânii o artă ce duce către unitate. Aceeaşi ideogramă, kanji 道 (dō), este în general utilizată ca sufix în numele artelor marţiale japoneze: Karatedo, Aikido, Kendo, Judo, Budo, Iaido, Kyudo, etc … Dar găsim deasemenea şi un Ka-do “calea florilor” un alt nume pentru ikebana arta de aranjament floral nipon, sau un Sho-do “calea scrierii”: arta caligrafiei japoneze.

Politica romaneasca a fost si este facuta de o multime de oameni bogati, care-si datoreaza bogatia  afacerilor tranzitiei romanesti, patronata de acel cinstit si sarac presedinte al romanilor. Stanga si dreapta romaneasca sunt populate de o sumedenie de milionari, reciproc santajabili si toti impreuna santajabili de sacalii mass-mediei romanesti, scoliti in turnatorie securista si formati in putrefactia anilor ’90 sau mult inaintea lor.

Nu mi-am facut  niciodata o iluzie ca baronii portocalii ar fi mai cinstiti decat cei rosii sau galbeni, toti au intrat in politica pentru a se capatui si nu pentru a sluji poporul. Cursul nenorocit al istoriei Romaniei a avut sansa de a fi schimbat de doua evenimente majore. Primul ar fi acceptarea noastra in Uniunea Europeana si al doilea a fost Traian Basescu. Nu stiu daca Basescu si-a dorit sa fie un reformator, mai mult cred ca a fost impins si aproape obligat de unele necesitati politice si economice sa forteze o reforma. Din nefericire, toate creatiile lui politice s-au prabusit una dupa alta, ultima, PDL, ramanand complet schiloada si ciufulita aproape fara speranta.  Numai printr-un noroc orb PDL a reusit sa supravietuiasca atat de mult si sa nu ajunga la soarta PNŢCD dupa greselile comise, mult mai grave decat cele facute de CDR.

Reconstituirea descompunerii unei cvasi-drepte politice incepe in  6 iunie 2010, la Snagov. Aceasta reconstituire se va termina cu caderea guvernului Ungureanu la 27 aprile 2012, data cand guvernul Ungureanu a fost prabusit de o motiune de cenzura a opozitiei useliste. Cred ca ne vor trebui cel putin 6-7 articole pentru aceasta reconstituire. Sper sa merite sa fie citita de toti cei care astazi se ingrozesc si care la timpul cand scriam despre unele fenomene (la fel ca si astazi), dadeau cu sofisme ieftine si acuzatii de misoginism, cand vorbeam de o principala eroina a acestui proces de descompunere politica.

Sa incepem cu primul eveniment – duminica 6 iunie 2010:

“Preşedintele Traian Băsescu i-a chemat, duminică seara, pe premierul Emil Boc, pe toţi miniştrii şi pe toţi liderii PDL la o discuţie pe tema votului la moţiunea de cenzură de luni. Parlamentarii liberal-democraţi au început să sosească la întâlnire înainte de ora 19.00. Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Snagov la volanul Loganului său, fără coloană oficială. Potrivit unor surse PDL citate de agenţiile de presă, este vorba despre “o întâlnire la care ar trebui să se lămurească apele”. La sosirea la Palatul Snagov, liderii PDL au păstrat cea mai mare discreţie: au sosit în maşini cu geamuri fumurii şi au refuzat să stea de vorbă cu presa. Preşedintele Traian Băsescu are un mesaj ferm pentru parlamentarii PDL, potrivit Mediafax. .”În opinia sa, ori susţin măsurile de austeritate promovate de Guvern prin angajarea răspunderii şi votează împotriva moţiunilor de cenzură, ori Executivul va fi demis prin aceste moţiuni, iar PDL nu va mai avea ca variantă decât să treacă în opoziţie”, au declarat sâmbătă surse politice. Informaţia privind întâlnirea de duminică a fost confirmată indirect de către parlamentari PDL de Suceava, în cadrul conferinţei municipale de alegeri a partidului. Aceştia şi-au exprimat de asemenea speranţa ca la întâlnirea de duminică a grupurilor parlamentare PDL cu reprezentanţii Guvernului, să reuşească să explice necesitatea adoptării măsurilor de austeritate”. Sursa.

La aceasta reuniune, Traian Basescu a pronuntat o fraza care s-a dovedit profetica – “Pentru treizeci de mii de clienţi politici, pierdeţi noua milioane de voturi”. Acolo a inceput toata saga unor greseli enorme si a unor tradari greu de inteles pentru mine pana astazi.

Adevarat, semnele acestei descompuneri politice s-au simtit si inaintea acestei date, noi am scris si am scris si am tot scris. Dar cum politica nu se face pe bloguri, conform dlui Blaga si unor asa numiti “politologi-experti politici”, care sunt slugile unor politicieni fosti puternici, astazi in cautarea unui blid de linte de la alti politicieni care pot oferi acesta fiertura ordinara, totusi, tot eu am sa arat cat de clar a fost drumul pierzaniei si cat de usor a fost sa distrugi o formatiune politica fara de cap si coada.

Am sa incep un fel de preambul inainte de intalnirea de la Cotroceni (6 iunie 2010).

***

Preambul

Sa incepem cu dl Boc – “Dl Boc a fost un delfin care a inotat cu rechini de tot felul si de toate culorile si nationalitatile. In Europa, politicienii care sunt delfini fac cariere formidabile, in Europa. La noi inca trebuie sa fii rechin. Pacat, dle Boc chiar te-am simpatizat in timp, desi de la inceput am anticipat sfarsitul.   Personal iti multumesc pentru decenta, modestia si chiar bravura cu care te-ai luptat. Din nefericire, povestea dlui Boc a aratat ca in politica “second choice” devine in timp “second place” si locul al II-lea nu se socoteste. Inca o data multumesc dle Boc – ai dovedit ceea ce multi din noi intuiam: 20 de ani este prea putin pentru a dobandi o maturitate politica necesara progresului acestei tari.” Aceste lucruri au fost scrise la data de 13/10/2009 (adica inaintea alegerilor Prezidentiale, cand Guvernul Boc a cazut)

Guvernul Boc dupa alegerile Prezidentiale din 2009 – Lista viitorilor ministri in noul guvern Boc este asa cum am caracterizat-o in postarea anterioara, indecenta. Lipsa adevaratelor elementele de dreapta in acest guvern este stridenta si reprezinta fara nici un fel de dubiu acapararea totala  a pozitiilor importante de catre PD, fostul membru al internationalei socialiste. Am ajuns la PDL urmand aripa liberala pe care am sustinut-o, adoptand in totalitate considerentele care au condus la separarea lor de PNL. Blaga, Videanu, Berceanu, Udrea sunt membrii incolori ai unei aliante care traverseaza toate partidele romanesti, alianta oamenilor care s-au imbogatit din afaceri cu statul si care au ajuns conjunctural in dreapta harţii politice a Romaniei. Cei mentionati ar putea fi membrii oricarui partid, inclusiv al celui din care fac parte.  Adevaratii oameni de dreapta  ai formatiunii se afla la Bruxelles sau au fost indepartati din pozitiile de influenta. Asadar cititorule, “revolutia portocalie” a fost suspendata, daca nu a luat sfarsit. Traian Basescu si-a recunoscut greseala de a captura PLD, care la prima confruntare cu electoratul primise 7% din voturile lui. Aceste voturi, inclusiv al meu, nu se mai regasesc astazi in guvernul propus de dl Boc, ele nu mai exista, eu nu mai am nici un reprezentant in acest guvern. Aceste randuri au fost scrise pe data de 19/12/2009 ( O saptamna dupa alegerile Prezidentiale)

Primele mari greseli. Dupa iesirea mult mediatizata a lui Şeitan saptamana trecuta, iesire complet imbecila si extrem de daunatoare guvenului condus de dl. Boc, citesc astazi un interviu al lui Sebastian Vladescu, interviu in care acesta isi exprima parerea ca  “Toate pensiile trebuie impozitate”. Nu intru in detaliile discursului, pentru ca nu asta ar fi tema, doresc doar sa analizez metoda. Guvernul Boc, prin prestatia ministrilor sai, a devenit o “opera”, in care fiecare ministru iese la scena publica cu aria lui si arunca inca o bomba, mai mult sau mai putin daunatoare guvenului, economiei si sperantelor populatiei de a iesi din criza.

Guvernul reuseste sa ne convinga cu fiecare iesire ca nu este o echipa si ca nu are un lider. Programul de guvernare si masurile “anti-criza” au devenit un libret a la Commedia dell’arte (teatrul de improvizaţie), in care fiecare are parerile lui si le prezinta publicului debusolat si blocat in niste realitati extrem de dificile. Discursurile ministrilor nu vor rezolva problemele economice ale Romaniei, cu siguranta insa vor transforma guvernul Boc intr-unul din cele mai nepopulare guverne de la Radu Vasile incoace.

Guvernul nu reuseste sa convinga ca ar avea un program cu o viziune clara si care poata sa ne scoata din criza, ci are numai masuri “represive”, care au transformat cetateanul in “gasca de jumulit,” fara a a ne arata cum acesti bani sunt folositi pentru a crea locuri de munca si a sprijini angajatorii privati in lupta lor pentru supravietuire. Am sprijinit acest guvern (vezi articolul “Boc IV – un guvern cu şanse”), mentionand ca:

Vom vedea foarte repede care sunt verigile slabe ale acestui guvern, personal anticipez cel putin doua. Reusita lui este si extrem de dependenta de linia a doua, care trebuie sa fie extrem de competenta pentru a completa competentele in unele ministere sau lipsa lor in altele. Trecutul ne invata ca multe “mediocritati” pe hartie au devenit succese istorice.

Din nefericire, ambele verigi s-au dovedit a fi mult mai slabe decat presupunerile mele. Nu exista o linia a doua si “mediocritatile pe hartie” au ramas numai mediocritati fara nici o sansa vizibila de succes. Aceste randuri au fost scrise la data de 22/02/2010

Nu am chef sa merg mai departe, o puteti face dumneavoastra. Politeia a devenit o enciclopedie politica de atunci si pana astazi. Daca politicienii lu’ peste citeau postarile mele si comentariile voastre nu trebuiau sa treaca aproape 3 ani  ca sa inteleaga catastrofa. Rasfoiti postarile blogului si veti intelege ce orbi au fost ei  si ce inocenti (sau orbiti) sunteti inca o parte dintre voi.

“Europe in 2013: A Year of Decision is republished with permission of  Stratfor.”

By George Friedman

The end of the year always prompts questions about what the most important issue of the next year may be. It’s a simplistic question, since every year sees many things happen and for each of us a different one might be important. But it is still worth considering what single issue could cause the world to change course. In my view, the most important place to watch in 2013 is Europe.

Taken as a single geographic entity, Europe has the largest economy in the world. Should it choose to do so, it could become a military rival to the United States. Europe is one of the pillars of the global system, and what happens to Europe is going to define how the world works. I would argue that in 2013 we will begin to get clarity on the future of Europe.

The question is whether the European Union will stabilize itself, stop its fragmentation and begin preparing for more integration and expansion. Alternatively, the tensions could intensify within the European Union, the institutions could further lose legitimacy and its component states could increase the pace with which they pursue their own policies, both domestic and foreign.

The Embattled European Project

It has been more than four years since the crisis of 2008 and about two years since the problems spawned by 2008 generated a sovereign debt crisis and a banking crisis in Europe. Since that time, the crisis has turned from a financial to an economic crisis, with Europe moving into recession and unemployment across the Continent rising above 10 percent. More important, it has been a period in which the decision-making apparatus created at the founding of the European Union has been unable to create policy solutions that were both widely acceptable and able to be implemented. EU countries have faced each other less as members of a single political entity than as individual nation-states pursuing their own national interests in what has become something of a zero-sum game, where the success of one has to come at the expense of another.

This can be seen in two ways. The first dimension has centered on which countries should bear the financial burden of stabilizing the eurozone. The financially healthier countries wanted the weaker countries to bear the burden through austerity. The weaker countries wanted the stronger countries to bear the burden through continued lending despite the rising risk that the loans will not be fully repaid. The result has been constant attempts to compromise that have never quite worked out. The second dimension has been class. Should the burden be borne by the middle and lower classes by reducing government expenditures that benefit them? Or by the elites through increased taxation and regulation?

When you speak with Europeans who support the idea that Europe is in the process of solving its problems, the question becomes: What problem are they solving? Is it the problem of the banks? The problem of unemployment? Or the problem of countries’ inability to find common solutions? More to the point, European officials have been working on this problem for years now, and they are among the best and brightest in the world. Their inability to craft a solution is not rooted in a lack of good ideas or the need to think about the problem more. It is rooted in the fact that there is no political agreement on who will pay the price geographically and socially. The national tensions and the class tensions have prevented the crafting of a solution that can be both agreed upon and honored.

If the Europeans do not generate that sort of solution in 2013, it is time to seriously doubt whether a solution is possible and therefore to think about the future of Europe without the European Union or with a very weakened one. If, however, Europe does emerge with a plan that has general support and momentum behind it, then we might say that Europe is beginning to emerge from its crisis, and that, in turn, would be the single most important thing that happens in 2013.

At this point, a reasonable person will argue that I am ignoring the United States, which has different but equally significant economic problems and is also unable to generate consensus on how to solve them, as we have seen during the recent “fiscal cliff” affair, which will have many more iterations. But as valid as the comparison is on the financial level, it is not valid on the political level. The United States does not face the dissolution of the republic if it follows contradictory policies. The United States is more than two centuries old and has weathered far worse problems, including the Civil War and the Great Depression. The European Union is only about 20 years old in its current form, and this is its first significant crisis. The consequences of mismanaging the U.S. financial system are significant to say the least. But unlike Europe, the consequences are not an immediate existential threat.

The Other Costs of the Crisis

It is the political dimension that has become the most important, not the financial. It may well be that the European Union is in the process of dealing with its banking problems and might avoid other sovereign debt issues, but the price it has paid is both a recession and, much more serious, unemployment at a higher rate than in the United States overall, and enormously higher in some countries.

We can divide the European Union into three categories by measuring it against the U.S. unemployment rate, which stands at about 7.7 percent. There are five EU countries significantly below that rate (Austria, Luxembourg, Germany, Netherlands and Malta). There are seven countries with unemployment around the U.S. rate (Romania, Czech Republic, Belgium, Denmark, Finland, the United Kingdom and Sweden). The remaining 15 countries are above U.S. unemployment levels; 11 have unemployment rates between 10 and 17 percent, including France at 10.7 percent, Italy at 11.1 percent, Ireland at 14.7 percent and Portugal at 16.3 percent. Two others are staggeringly higher — Greece at 25.4 percent and Spain at 26.2 percent. These levels are close to the unemployment rate in the United States at the height of the Great Depression.

For advanced industrialized countries — some of the most powerful in Europe, for that matter — these are stunning numbers. It is important to consider what these numbers mean socially. Bear in mind that the unemployment rate goes up for younger workers. In Italy, Portugal, Spain and Greece, more than a third of the workforce under 25 is reportedly unemployed. It will take a generation to bring the rate down to an acceptable level in Spain and Greece. Even for countries that remain at about 10 percent for an extended period of time, the length of time will be substantial, and Europe is still in a recession.

Consider someone unemployed in his 20s, perhaps with a university degree. The numbers mean that there is an excellent chance that he will never have the opportunity to pursue his chosen career and quite possibly will never get a job at the social level he anticipated. In Spain and Greece, the young — and the old as well — are facing personal catastrophe. In the others, the percentage facing personal catastrophe is lower, but still very real. Also remember that unemployment does not affect just one person. It affects the immediate family, parents and possibly other relatives. The effect is not only financial but also psychological. It creates a pall, a sense of failure and dread.

It also creates unrooted young people full of energy and anger. Unemployment is a root of anti-state movements on the left and the right. The extended and hopelessly unemployed have little to lose and think they have something to gain by destabilizing the state. It is hard to quantify what level of unemployment breeds that sort of unrest, but there is no doubt that Spain and Greece are in that zone and that others might be.

It is interesting that while Greece has already developed a radical right movement of some size, Spain’s political system, while experiencing stress between the center and its autonomous regions, remains relatively stable. I would argue that that stability is based on a belief that there will be some solution to the unemployment situation. Its full enormity has not yet sunk in, nor the fact that this kind of unemployment problem is not fixed quickly. It is deeply structural. The U.S. unemployment rate during the Great Depression was mitigated to a limited degree by the New Deal but required the restructuring of World War II to really address.

This is why 2013 is a critical year for Europe. It has gone far to solve the banking crisis and put off a sovereign debt crisis. In order to do so, it has caused a serious weakening of the economy and created massive unemployment in some countries. The unequal distribution of the cost, both nationally and socially, is the threat facing the European Union. It isn’t merely a question of nations pulling in different directions, but of political movements emerging, particularly from the most economically affected sectors of society, that will be both nationalist and distrustful of its own elites. What else can happen in those countries that are undergoing social catastrophes? Even if the disaster is mitigated to some degree by the shadow economy and emigration reducing unemployment, the numbers range from the painful to the miserable in 14 of Europe’s economies.

Europe’s Crossroads

The European Union has been so focused on the financial crisis that it is not clear to me that the unemployment reality has reached Europe’s officials and bureaucrats, partly because of a growing split in the worldview of the European elites and those whose experience of Europe has turned bitter. Partly, it has been caused by the fact of geography. The countries with low unemployment tend to be in Northern Europe, which is the heart of the European Union, while those with catastrophically high unemployment are on the periphery. It is easy to ignore things far away.

But 2013 is the year in which the definition of the European problem must move beyond the financial crisis to the social consequences of that crisis. Progress, if not a solution, must become visible. It is difficult to see how continued stagnation and unemployment at these levels can last another year without starting to generate significant political opposition that will create governments, or force existing governments, to tear at the fabric of Europe.

That fabric is not old enough, worn enough or tough enough to face the challenges. People are not being asked to die on a battlefield for the European Union but to live lives of misery and disappointment. In many ways that is harder than being brave. And since the core promise of the European Union was prosperity, the failure to deliver that prosperity — and the delivery of poverty instead, unevenly distributed — is not sustainable. If Europe is in crisis, the world’s largest economy is in crisis, political as well as financial. And that matters to the world perhaps more than anything else.

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi temporar noros. Local vor cădea precipitaţii slabe, mai ales în cursul nopţii, predominant sub formă de ploaie în sudul Crişanei, Banat şi în Oltenia şi mixte în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. n celelalte regiuni, doar izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade, mai scăzute în depresiuni. În sudul şi sud-estul teritoriului, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

La Bucureşti, vremea se va menţine caldă. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 0 – 2 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 3764     RON; 1 USD = 3. 2321    RON; 1 EURO = 1. 3540    USD; Francul elvetian 3.5553  RON. Gramul de aur 174.4769 RON.

Ponta: Am menţinut cota unică de 16%, deşi ca social-democrat nu-mi place. Opoziţia a susţinut ieri la dezbaterea bugetului de stat în Parlament că bugetul pe 2013 construit de guvern este unul “socialist” întrucât 90% din cheltuielile bugetare merg spre funcţionarea instituţiilor şi nu pentru investiţii. Premierul Victor Ponta a arătat însă că proiectul de buget a fost construit pe menţinerea cotei unice de impozitare de 16% – un mesaj, spune el, adresat comunităţii de afaceri – şi este agreat de FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.  […]bugetul general consolidat pe 2013 arată că Finanţele se aşteaptă să obţină de la UE în contul plăţilor efectuate cu proiectele ce beneficiază de fondurile nerambursabile 11,2 mld. lei, în vreme ce cheltuielile de capital (investiţiile statului) ar urma să fie, în total, de 17,7 mld. lei. Potrivit execuţiei bugetului general consolidat pe 2012, în buget au intrat anul trecut de la UE, în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări, 7,9 mld. lei, deşi proiectul iniţial al bugetului miza pe 13 miliarde de lei.[…] Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, fost premier, a susţinut în Parlament: “Ne aflăm după 22 de ani din nou în socialism. În doar câteva luni, guvernul a reuşit să crească cheltuielile curente la peste 92% din totalul cheltuielilor. În ’93 cheltuielile curente acopereau 85% din totalul cheltuielilor. Am ajuns exact în di­recţia de care fugeam în ’89, direct în socialism”. Cheltuielile curente înseamnă, în bugetul consolidat pe 2013, 32,9% din PIB, faţă de cheltuielile totale de 35,7% din PIB – adică 92% din totalul cheltuielilor merg către cheltuielile curente. Însă nici în anii trecuţi când PDL şi chiar, pentru scurtă vreme, Ungureanu au fost la guvernare nu s-a întâmplat altfel – în 2011 cheltuielile curente au însemnat 89,2% din cheltuielile totale, iar anul trecut 91%. Totuşi, la capitolul cheltuieli de capital se observă o cădere – 17,7 mld. lei în 2013 (2,8% din PIB), faţă de 22,6 mld. lei în 2011 (4,1% din PIB) şi 19,3 mld. lei în 2012 (3,3% din PIB). Integral in Ziarul Financiar

Romania, dupa cum bate vantul! Cum au ajuns preturile sa depinda de prognoza meteo. Pregatiti-va portofelele. 2013 va aduce cresteri de preturi importante, odata cu majorarea preturilor la produsele administrate (gaze, electricitate etc). Iar daca vreti sa stiti mai multe, uitati-va la… prognoza meteo. Cam acesta a fost mesajul transmis ieri de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu. In ceea ce priveste preturile agroalimentare, intr-o Romanie cu agricultura dependenta de natura, vremea este factorul cel mai important”, a afirmat Isarescu. El ne-a spus ca in urmatoarele luni, inflatia se va situa intre 5 si 6%. “Depinde si de cum evolueaza preturile volatile, si aici ma refer la agricultura”, a subliniat Isarescu. Acesta nu crede ca impactul majorarii preturilor la gaze si electricitate asupra preturilor alimentare va fi major. Ce trebuie sa intelegem din aceasta declaratie? “Mesajul BNR nu vine decat sa confirme o situatie deja cunoscuta. Faptul ca 2013 va fi anul inflatiei. Statul va liberaliza preturile administrate, iar acest lucru va aduce scumpiri in lant. Autoritatile spera ca frenezia scumpirilor sa fie temperata de teama comerciantilor legata de scaderea consumului”, a explicat analistul Cristian Dinulescu. “Preturile administrate, ma refer la gaze, energie electrica vor avea un potential risc asupra inflatiei, nu stim cand si cum vor creste”, a declarat Ionut Dumitru, economistul sef de la Raiffeisen Bank. “Speram ca nu vor aduce surprize negative foarte mari. Si noi avem in scenariul nostru anumite cresteri anticipate, speram sa nu fie foarte mari”, a adaugat Dumitru. Potrivit lui Cristian Dinulescu, modul in care va evolua inflatia va depinde de cat de buna va fi recolta agricola. “Asa cum in 2010 am scapat cu bine, ca urmare a productiei record, in 2011 economia a stagnat din cauza secetei. Din pacate ce spune Isarescu e adevarat. In absenta unei industrii si a unui consum puternic, depindem de agricultura, de conditiile meteo”, a explicat analistul. Integral la dailybusiness.ro

Victor Ponta: „Problema de atitudine este la Bucureşti, nu la Bruxelles. Comisarii europeni au fost dezinformaţi” Premierul Victor Pont, preşedintele Senatului, Crin Antonescu şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin sunt invitaţii lui Mihai Gâdea, în emisunea “Sinteza Zilei”. Aceştia vorbesc despre reuşitele şi eşecurile proiectului politic care înseamnă Uniunea Social Liberală. Victor Ponta: Nu ne e frică de Băsescu. După alegerile din decembrie, Traian Băsescu nu şi-a mai încălcat drepturile constituţionale. Opţiunea mea ca premier – nu ca om, care sunt cel mai jignit de Traian Băsescu – este de a calcula care este costul pentru România al unei noi crize politice.  Este un cost pe care nu vreau să-l plătesc acum. Merită să îndreptăm sistemul, să sesizăm fraude grave de la Hidroelectrica, de la ANAF, de la Poşta Română. O criză politică ar însemna un cost prea mare. […]Despre raportul MCV: Crin Antonescu: Nişte funcţionari ai unei insituţii nu pot jongla la nesfârşit cu imaginea unei ţări. Nu poţi să nu remarci că în România, în interiorul Corpului Magistraţilor se întâmplă ceva. E pentru prima oară când apar nişte cereri de revocare din CSM făcute chiar de magistraţi. Se vorbeşte, însă, în continuare despre instituţii, despre politicieni etc. Victor Ponta: Atmosfera faţă de luna iulie până acum este total schimbată, e un alt tip de respect, pentru că noi am câştigat alegerile. Marea problemă nu e la Bruxelles, este în România. Asta a fost o problemă pe care am ridicat-o şi cu Barroso, vă rog să mergeţi să spuneţi că dumneavoastră aţi fost informat că libertatea presei este îngrădită.  Atâta timp cât din Bucureşti li se spune că s-au arestat judecătorii CC şi că s-au furat două milioane de voturi la referendum şi toate celelalte minciuni, e normal să acţioneze aşa. Trebuie să mergem să arătăm că nu e chiar aşa – că cei trei erau doi şi de fapt e unul singur, care nu e cercetat pentru fapte de corupţie. Asta este treaba mea să explic, şi o să fac asta, deşi e neplăcut. Dar îmi asum. Integral in Adevarul

Prejudiciul explodează în cazul lui Nelu Iordache. DNA: “Regele Asfaltului” a ridicat 20 de milioane de euro cu sacoşa. Afaceristul a scos din casierie o sumă uriaşă în bani gheaţă. DNA încearcă să afl e unde s-au dus milioanele de euro, care erau fonduri europene. Nelu Iordache este în arest din decembrie anul trecut. El susține că este nevinovat și că totul s-a făcut legal, pe bază de contract. Procurorii DNA au descoperit noi afaceri dubioase făcute de controversatul Nelu Iordache (45 de ani), supranumit „Regele Asfaltului”. Acţionarul majoritar al firmei Romstrade este arestat din 3 decembrie 2012, şi este cercetat în trei dosare de deturnare de fonduri europene şi dare de mită. Acuzaţia principală: a schimbat destinaţia sumei de 25.000.000 lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la autostrada Nădlac – Arad. Valoarea totală a contractului era de 382.959.483 de lei, fiind finanţat în proporţie de 85% din fondurile UE. n momentul în care procurorii au ridicat de la sediul Romstrade documentele contabile au constatat că Nelu Iordache a ridicat sume uriaşe din casieria societății, sume care depăşesc cu mult prejudiciul pentru care este cercetat. În mai- decembrie 2011 , el a scos aproximativ 42.190.776 de lei, iar în perioada ianuarie – noiembrie 2012, figurează cu ridicări numerar de circa 31.070.301 de lei. Integral in EVZ

Pentru ce are Crin Antonescu să-i mulţumească lui Dan Voiculescu. Aniversarea a doi ani de USL l-a entuziasmat pe liderul liberal Crin Antonescu până la insitenţa cu care a cerut să spună “câteva vorbe despre Dan Voiculescu” invitat la unul dintre posturile de televiziune patronate de familia fondatorului PC. “Nu vreau să se termine emisiunea până nu spun câteva vorbe şi despre Dan Voiculescu”, a lansat liderul PNL un teaser înainte de final. Cu o introducere a lui Victor Ponta legată de numirile în Justiţie, Crin Antonescu a trecut apoi la mulţumiri. “Dan Voiculescu e un om care a fost la originea acestei idei, a construcţiei USL. Aş dori să îi mulţumesc indiferent cât spumegă propaganda lui Traian Băsescu şi chiar dacă cei plătiţi pentru asta creează un zid de propagandă”, a spus preşedintele PNL, ţinând să menţioneze că personal nu are “treabă cu dosarele lui”.  Victor Ponta s-a abţinut de la comentarii în privinţa lui Dan Voiculescu, preconizând însă că USL, alianţa pe care acesta a gândit-o în primă instanţă, va continua în aceeaşi formulă încă doi ani, până la finalul ciclului electoral.Gandul.

Documentele care obligă USL să reducă numărul parlamentarilor la 300. Premierul Victor Ponta a anunţat că USL va face o comisie de revizuire a Constituţiei, care va fi condusă de Crin Antonescu. Printre modificări nu este însă şi cea referitoare la reducerea numărului de parlamentari la 300, stabilită prin referendum, deşi există două decizii ale Curţii Constituţionale în acest sens şi un raport al Comisiei de la Veneţia. Marţi seara, liderii USL au anunţat că in proiectul de revizuire a Constituţiei vor stipula că în Camera Deputaţilor vor fi 300 de parlamentari, iar Senatul va avea 100 de membri. Din aceste declaraţii se poate deduce că USL nu renunţă la cele două camere parlamentare, o altă cerere votată la referendumul din iunie 2009, la care au participat  peste 80% dintre alegătorii participanţi la scrutin, deşi respectarea rezultatului unui referendum naţional, validat de Curtea Constituţională este obligatorie. Facem precizarea că la referendumul din 2009 au participat peste 50% plus 1 din totalul alegătorilor de pe listele electorale, aşa cum impune legea referendumului naţional. […]Dacă şeful unei comisii de revizuire a Constitiţiei este un necunoscutător într-ale legislaţiei  (Antonescu a dovedit-o şi prin comportamentul său), se poate interpreta că există intenţia de a se  fenta  reguli ale democratiei europene, iar premierul Victor Ponta – fost procuror, deci cunoscutor şi bun interpret al textelor de lege – nu vrea să-şi asume vina (pentru el contează, se pare,  criticile institiţiilor europene!), ci vrea să dea vina pe Crin Antonescu. Să poată spune, la o adică, pe la colţurile instituţiilor europene şi ale celor din familia europeană a socialiştilor că Antonescu, candidatul USL la preşedinţie, şi-a făcut o Constituţie pentru el însuşi pentru că aşa a vrut. Integral in Romania Libera

Parlamentarul român care a piratat softurile Microsoft şi Adobe. Viorel Blăjuţ, trimis în judecată de giganţii IT. Trei giganţi din domeniul IT vor să recupereze aproape 50.000 de euro de la deputatul român Viorel Blăjuţ. Acesta, în calitate de administrator al unei firme din Iaşi, a fost acuzat că ar fi folosit mai multe programe fără licenţă. Viorel Blăjuţ [n.r PPDD] este singurul deputat din România care se judecă cu trei mari companii din domeniu IT. Ieşeanul ajuns în Parlament în toamna anului trecut a fost trimis în judecată de procurorii ieşeni din cauza unor programe pirat folosite de angajaţii săi. Ieşeanul este acuzat de infracţiuni la legea privind drepturile de autor. Pe lista părţilor civile din procesul lui Blăjuţ se află şi Microsoft Corporation, care vrea să recupereze de la demnitarul român suma de 11.532 de euro. Un alt gigant din domeniu, Adobe Sistem Incorporated se află de asemenea pe lista păgubiţilor cu un prejudiciu de 2.047 de euro. Cea mai mare sumă solicitată de la Viorel Blăjuţ şi firma acestuia este cea de la Autodesk Inc., multinaţionala care editează programul Autocad. Compania cu sediul principal în Statele Unite ale Americii vrea să obţină de la Viorel Blăjuţ suma de 34.000 de euro. Integral in Adevarul.

Andrei Bădin: Povestea banilor lui “Felix”, scrisă într-un dosar clasificat al SIE. Finalul de mandat prezidenţial al lui Emil Constantinescu. Anul de graţie 2000. Într-un gest disperat de a mai recupera câte ceva din farmecul pierdut al anticomunismului de început de mandat, preşedintele Emil Constantinescu cere şi obţine în CSAT desecretizarea dosarului ICE Dunărea, întreprinderea de comerţ exterior a regimului comunist legată de Dan Voiculescu şi de alţi tovarăşi care, după decembrie 1989, şi-au creat averi fabuloase. Celebra afacere cu banii bidoanelor lui Ceauşescu şi care, mai apoi, intrau în nişte conturi ale căror deţinători rămân şi astăzi necunoscuţi. Imediat după 1989 s-au scris şi spus multe despre Dan Voiculescu. Unele reale, altele false, poate unele exagerate, poate unele nu s-au scris că nu erau şi nu sunt încă ştiute.     Cel mai bun document despre Dan Voiculescu rămâne cel realizat în 2000 de cei de la Serviciul de Informaţii Externe (SIE) despre ICE Dunărea şi Crescent. Documentul a ajuns în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, cândva la finalul anului 2000 şi urma să devină public. Spre informarea corectă a opiniei publice dosarul ar trebui acum desecretizat, căci astfel vom afla detalii extrem de interesante despre afacerile lui Dan Voiculescu şi banii pe care şi-a clădit averea începând din seara de 22 decembrie 1989.     Raportul SIE din 2000 prezenta mecanismul creării averii lui Dan Voiculescu. Şeful unei aşa-zise companii private din România comunistă înregistrată în Cipru şi legată de fosta Securitate, Dan Voiculescu, făcea exporturi: ciment, uree etc. Câteva vapoare au plecat  la începutul lui decembrie 1989. Plata urma să vină în câteva săptămâni. Integral in EVZ

Ce conţine bileţelul pe care Victor Ponta i l-a dus astăzi lui Traian Băsescu. Răspunsul preşedintelui. Ideea premierului de a trimite liderilor europeni o scrisoare semnată cot la cu de Victor Ponta, Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea prin care România cere să i se stabilească în martie un calendar pentru aderarea la Schengen indiferent de criticile pe Justiţie a fost primită cu rezerve la Palatul Cotroceni. “Preşedintele o analizează şi o să-mi dea un răspuns. Nu putea s-o accepte pe loc”, a relatat Victor Ponta reacţia lui Traian Băsescu căruia i-a propus public să distribuie personal scrisoarea joi la Consiliul European. După discuţia dinaintea CSAT cu preşedintele, premierul a susţinut că “nu a fost nicio supărare” la Cotroceni că a anunţat această scrisoare comună în prezenţa lui Jose Manuel Barroso, la Bruxelles, în condiţiile în care nu discutase anterior cu Traian Băsescu. “Am spus că propun”, a nuanţat Victor Ponta, justificând anunţul peste capul lui Băsescu cu argumentul că “a fost o idee apărută în discuţia cu domnul Barroso şi era important fiind la Bruxelles, să rezulte că e un demers al liderilor români care e sprijinit şi de preşedintele Comisiei”. “L-am informat pe preşedintele Barroso că intenţionăm să transmitem o scrisoare comună, semnată de către mine, de preşedintele ţării şi de preşedinţii Camerelor Parlamentului, tuturor şefilor de stat şi de guvern din Europa solicitând un răspuns pozitiv privitor la aderarea României la Spaţiul Schengen în martie”, spunea Ponta, cu o zi înainte, umăr la umăr cu Barroso. Integral in Gandul

Va urez o zi buna!

Calendarul chinez este un calendar astronomic lunar luand insa in considerare si ciclul solar anual combinal cu ciclurile selenare (ciclurile lunii). Calendarul poarta numele de gōngli (公曆) si este folosit pentru stabilirea sărbătorilor tradiţionale din China. Calendarul chinez este bazat pe cicluri de saizeci de ani, , lunile şi zilele repetându-se în mod ciclic cu 10 elemente cereşti tiāngān (天干) şi 12 simboluri de animale dìzhī (地支).

Ciclul de 60 de ani (sexagenar) a fost introdus în timpul dinastiei Han în secolul III (dinastie principala între 241- 233 î.Hr / 206. şi 220 î.Hr. inainte de unificarea Qin). Ciclul de 60 de ani respectiv ciclul de 12 ani a simbolurilor de animale este important pentru astrologia chineză.

Calendarul actual  începe din anul 1645, punctul lui de referita fiind meridianul estic 120 (Peking: 116°25′O). regulile calendaristice chineze sunt: (1) Ziua începe la miazănoapte; (2) in prima zi a lunii este întotdeauna Luna nouă; (3) Când e nevoie de o lună bisectă (analog anului bisect), va fi lună bisectă prima lună dintre două solstiţii de iarnă zhōngqì (中氣); (4) Solstiţiul de iarnă din emisfera nordică cade totdeauna în luna XI-a.

Cele 12   zhōngqì împart orbita eliptică a pământului în 12 părţi, fiecare parte având 30°, unde cele 2 solstiţii şi cele 2 echinocţii sunt 4 zhōngqì din cele 12 zhōngqì. Perioada medie de timp dintre două zhōngqì corespunde cu 1/12 dintr-un an tropical, respectiv 30,43685 zile şi este ceva mai lung ca luna sinodică mijlocie de 29,53059 zile. Dificultatea calculării calendarului chinez se datorează faptului că acesta nu i-a în considerare valorile medii, ci se bazează pe datele astronomice exacte ale poziţiei lunii şi soarelui. Perioada de timp între două zhōngqì variază între 29,44 şi 31,44 de zile, iar o lună sinodică variază între 29,27 şi 29,84 de zile. Din această cauză destul de rar dar poate fi lună cu două zhōngqì, şi altă lună fără zhōngqì.

Cele 10 elemente – calendarul chinez contine  10 elemente (trunchiuri cereşti) sunt combinaţii a celor 5 forme de transformare cu Yin şi Yang (cer şi pământ).

1. 甲 chin. jiă, jap. kinoe (木の兄) oder kō: Lemn şi Yáng
2. 乙 chin. yĭ, jap. kinoto (木の弟) oder otsu: Lemn şi Yīn
3. 丙 chin. bĭng, jap. hinoe (火の兄) oder hei: Foc şi Yáng
4. 丁 chin. dīng, jap. hinoto (火の弟) oder tei: Foc şi Yīn
5. 戊 chin. wù, jap. tsuchinoe (土の兄) oder bo: Pământ şi Yáng
6. 己 chin. jĭ, jap. tsuchinoto (土の弟) oder ki: Pământ şi Yīn
7. 庚 chin. gēng, jap. kanoe (金の兄) oder kō: Metal şi Yáng
8. 辛 chin. xīn, jap. kanoto (金の弟) oder shin: Metal şi Yīn
9. 壬 chin. rén, jap. mizunoe (水の兄) oder jin: Apă şi Yáng
10. 癸 chin. guĭ, jap. mizunoto (水の弟) oder ki: Apă şi Yīn

Cele 12 simboluri animistice – calendarul chinez contine 12 simboluri de animale:

1. 子 zĭ: Şobolan (鼠 shŭ), siehe Anul Şobolanului
2. 丑 chŏu: Bou (牛 niú), siehe Anul Bovinei
3. 寅 yín: Tigru (虎 hŭ), siehe Anul Tigrului
4. 卯 măo: Iepure (兔 tù), siehe Anul Iepurelui
5. 辰 chén: Dragon (龍 lóng), siehe Anul Dragonului
6. 巳 sì: Şarpe (蛇 shé), siehe Anul Şarpelui
7. 午 wŭ: Cal (馬 mă), siehe Anul Calului
8. 未 wèi: Oaie (羊 yáng), siehe Anul Oii
9. 申 shēn: Maimuţă (猴 hóu), siehe Anul Maimuţei
10. 酉 yŏu: Cocoş (鷄 jī), siehe Anul Cocoşului
11. 戌 xū: Câine (狗 gŏu), siehe Anul Câinelui
12. 亥 hài: Porc (猪 zhū), siehe Anul Porcului

Cele 12 simboluri de animale sunt împărţiţi pe zile de 2 x 12 ore. Ora 24 fiind 子 iar 12 prânz – 午, păstrându-se denumirea wŭqián (午前, din japoneză gozen = înaintea calului) pentru înainte de masă şi wŭhòu (午後, jap. gogo = după cal) pentru după masă. Simbolurile de animale din horscopul chinez spre deosebire de cel european care este influenţat de poziţia soarelui, cel chinez este influenţat de poziţia lunii. Această credinţă în horoscop se presupine că ar fi apărut si ea  în timpul dinastiei Han.

Clendarul chinezesc este imparţit in 24 de parţi. Fiecare anotimp (perioada) include 6 parţi distincte. Cele 24 de parţi ale anului, numite Jiéqì (節 氣),împart anul soarelui in 24 de părţi asemănătoare, mai precis elipsa este împărţită în 24 de părţi a 15° fiecare, care sunt importante pentru o agricultură tradiţională. Din punct de vedere climatic această împărţire este adecvată pentru China de nord. Incepând cu Yǔshuǐ (雨水) fiecare a doua staţie este un Zhōngqì (中 氣). Pe motivul anilor bisecţi din calendarul Gregorian determinat de diferenţa dintre o orbită circulară faţă de orbita eliptică a pământului apar diferenţe de date care oscilează între două Jiéqì.

Anotimpurile formate de aceast impartire sunt: Primăvara 春 Chūn; Vara 夏 Xià; Toamna 秋 Qiū; Iarna 冬 Dōng.

Periodizare anotimpurilor se face in 6 parti fiecare. Deci 4 anotimpuri fiecare cu 6 parti distincte ne ofera structura “meteorolgica” a calendarului. Aceasta este impartirea “meteo” a calendarului chinez:

Primăvara 春 Chūn

1. 立春 Lìchūn – Inceputul primăverii (3-5 Februarie)
2. 雨水 Yǔshuǐ – Anotimul ploios (18-20 Februarie)
3. 驚蟄 Jīngzhé – Apariţia insectelor (5-7 Martie)
4. 春分 Chūnfēn – Echinocţiul de primăvară (20-22 Martie)
5. 清明 Qīngmíng – Perioada senină luminoasă (4-6 Aprilie) Sărbătoarea curăţirea mormintelor.
6. 穀雨 Gǔyǔ – Ploile cerealelor respectiv Ploile smănăturilor (19-21 Aprilie) Perioada de semănatului.

Vara 夏 Xià

1. 立夏 Lìxià – Inceputul verii (5-7 Mai). începutul iernii calde.
2. 小滿 Xiǎomǎn – recolta mică (20-22 Mai) formarea spicului, este recoltat grâul de iarnă.
3. 芒種 Mángzhòng – coacerea cerealelor (5-7 Iunie).
4. 夏至 Xiàzhì – Sosirea verii (21-22 Iunie), Solstiţiul de vară, corespunde cu miezul verii) ziua cea mai lungă anului.
5. 小暑 Xiǎoshǔ – căldura mică (6-8 Iunie)
6. 大暑 Dàshǔ – căldura mare (22-24 Iunie)

Toamna 秋 Qiū

1. 立秋 Lìqiū – Inceputul toamnei (7-9 August)
2. 處暑 Chǔshǔ – Sfârşitul căldurii (22-24 August)
3. 白露 Baílù – Roua albă (7-9 Septembrie) Începe iarna uscată.
4. 秋分 Qiūfēn – echinocţiul de toamnă (22-24 September)
5. 寒露 Hánlù – roua rece (8-9 Octombrie) Cad primele frunze.
6. 霜降 Shuāngjiàng – căderea brumei (23-24 Octombrie) Primul îngheţ.

Iarna 冬 Dōng

1. 立冬 Lìdōng – Începutul iernii (7-8 Noiembrie)
2. 小雪 Xiǎoxuě – Zăpadă moderată (22-23 Noiembrie)
3. 大雪 Dàxuě – Zăpadă mare (6-8 Decembrie)
4. 冬至 Dōngzhì – Sosirea iernii (21-23 Decembrie, Solstiţiul de iarnă)
5. 小寒 Xiǎohán – Frig moderat (5-7 Ianuarie)
6. 大寒 Dàhán – Frig mare (20-21 Ianuarie)

Hollande: Franţa nu va accepta o scădere a fondurilor pentru agricultură în viitorul buget al UE. Preşedintele francez François Hollande a declarat, în Parlamentul European de la Strasbourg, că Franţa nu va accepta o scădere a banilor alocaţi Politicii Agricole Comune şi nici o reducere a fondurilor structurale de coeziune, de care beneficiază ţările din sudul Eurozonei, dar şi România şi Franţa. Liderul de la Elysee a pledat în faţa eurodeputaţilor pentru „integrare“ şi „solidaritate“ în Uniunea Europeană, dând asigurări că Franţa este pregătită pentru „aprofundare economică şi monetară“ la nivelul Uniunii, transmite AFP. Preşedintele francez, François Hollande, a cerut crearea unei „Europe diferenţiate“, dar nu una cu două viteze şi nu una „à la carte“, aşa cum şi-ar dori Marea Britanie. În primul discurs susţinut în faţa eurodeputaţilor şeful statului francez a explicat că nu vrea să sacrifice economia Europei pentru austeritate.  „A face economii da, a slăbi economia, nu“, a subliniat Hollande Cu două zile înainte de summit-ul european pentru adoptarea bugetului Uniunii pe următorii şapte ani, François Hollande a cerut o mare reformă a politicii economice şi monetare în Uniune. „Europa se mândreşte că este o mare piaţă, dar o apără prost şi îi lasă moneda vulnerabilă“, a mai spus preşedintele francez, estimând că „Europa este un continent unde creşterea este prea slabă, iar şomajul de masă dezvăluie profunzimea crizei“. Integral in Adevarul.

Turcia critică Uniunea Europeană pentru tergiversarea “impardonabilă” a negocierilor de aderare. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a criticat Bruxellesul luni, la Praga, pentru tergiversarea “impardonabilă” a negocierilor de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană. “Începând din 1959 suntem în faţa uşii UE. Negocierile oficiale de aderare au început în 1963. Asemenea întârzieri sunt impardonabile”, a declarat presei, după încheierea unei întrevederi cu omologul ceh, Petr Necas. “Suntem conştienţi că avem multe de făcut, dar mă gândesc că numeroase ţări din Europa nu îndeplinesc criteriile pe care Turcia le îndeplineşte”, a notat el. Potrivit lui Erdogan, “Europa va trebui să înţeleagă că aproximativ cinci milioane de cetăţeni turci trăiesc deja pe teritoriul UE”. “Nu trebuie să se întârzie mai mult, trebuie ca negocierile să se încheie”, a subliniat el. La rândul său, Necas a reiterat sprijinul Pragăi pentru ambiţiile europene ale Ankarei. Cehia este membru al UE începând din 2004. “Suntem adepţi convinşi ai unei noi extinderi”, a subliniat şeful Guvernului ceh. “Am dezaprobat tot timpul stagnarea acestor negocieri”, a mai declarat Necas, liderul partidului eurosceptic de dreapta ODS. Negocierile dintre Bruxelles şi Ankara tergiversează atât din cauza scepticismului unor ţări europene ca Franţa şi Germania privind o aderare deplină a Turciei, cât şi blocajelor venite din partea turcă. Turcia refuză să extindă pentru Republica Cipru, aflată sub administraţie ciprioto-greacă şi membră a UE, dreptul de a beneficia de acordurile pentru liberă circulaţie. Refuzul Turciei a îngheţat mai multe capitole de negocieri.Marţi şi miercuri, Erdogan se va afla în Slovacia, unde se va întâlni cu omologul slovac Robert Fico. Mediafax

Acuzaţii de corupţie la adresa premierului spaniol Rajoy. Spania se confruntă cu o gravă criză economică, iar premierul Mariano Rajoy cu acuzaţii de corupţie. Din partea cancelarului Angela Merkel, şeful guvernului spaniol beneficiază, însă, de tot sprijinul. Premierul Mariano Rajoy vede luminiţa de la capătul tunelului: programul de austeritate va scoate ţara din criză, susţine politicianul conservator instalat la conducerea guvernului spaniol în decembrie 2011. Mai întâi băncile, care ani de zile au acordat, mult prea generos, credite imobiliare, au fost obligate să-şi creeze rezerve şi să externalizeze creditele neperformante. Apoi, pentru reechilibrarea bugetului, cheltuielile publice au fost reduse şi impozitele majorate. “Primele rezultate încep să se vadă, dar – în mod direct – populaţia încă nu simte nicio ameliorare, mai ales pe piaţa muncii”, a afirmat Rajoy în cadrul consultărilor guvernamentale germano-spaniole la Berlin. Spania are cinci milioane de şomeri. Fiecare al doilea tânăr nu are un loc de muncă. Pesimismul unei generaţii întregi generează tensiuni sociale majore. Cancelarul Angela Merkel promite că antreprenorii germani activi în peninsula iberică îi vor ajuta pe tinerii spanioli oferindu-le oportunităţi de calificare profesională. Înaintea vizitei premierului Mariano Rajoy la Berlin, în Spania au ieşit la iveală detalii care îi ameninţă poziţia: fostul trezorier al formaţiunii conservatoare PP ar fi depozitat în Elveţia peste 20 de milioane de Euro. Banii ar fi provenit din donaţii ilegale către PP. Printre beneficiari s-ar fi numărat inclusiv actualul şef al guvernului spaniol.  Premierul Rajoy a fost nevoit să ofere lămuriri. El a asigurat poporul spaniol că niciodată nu a primit şi nici nu a oferit bani negri. Mai mult, politicianul conservator le-a promis spaniolilor “totală transparenţă” în elucidarea acuzaţiilor de corupţie. În ciuda declaraţiilor sale, opoziţia şi numeroase grupuri de demonstranţi i-au cerut demisia. Integral la Deutsche Welle

Bruxelles: MCV se opreşte când promisiunile sunt îndeplinite. Comisia Europeană îşi menţine poziţia şi spune că sfârşitul monitorizării României prin MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) depinde de momentul în care România îşi va îndeplini promisiunile. Comisia reacţionează astfel la cererea europarlamentarilor USL de oprire a MCV. “Au existat declaraţii politice care au încercat să estompeze realitatea pentru publicul român” a declarat pentru RFI purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray. „Nu există nici o limită de timp pentru MCV în tratatul de aderare, momentul in care el va lua sfârşit  depinde pe deplin de momentul în care autoritățile române vor îndeplini cele patru promisiuni  făcute în momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană”, a adăugat el. Cele patru jaloane pe care se bazează analiză MCV se referă la combaterea corupţiei la nivel local şi la nivel înalt, la reforma justiţiei şi la crearea unei agenţii pentru integritate operaţionale şi respectate.  „Aceste promisiuni nu au fost încă puse în aplicare. MCV va termina doar atunci când se consideră că s-a făcut totul in această privinţă “, a mai adăugat purtătorul de cuvânt. Reacţia aceasta a fost declanşată de cererea mai multor eurodeputati USL ca monitorizarea României să fie oprită. Acesta nu este un demers formal, a indicat europarlamentarul liberal  Cristian Buşoi, care a precizat că o acţiune în acest sens trebuie făcută de Guvernul României. Şi tot la iniţiativa europarlamentarilor USL, subiectul monitorizării României de către Comisia Europeană ar putea fi adăugat pe ordinea şedintei plenare a Parlamentului European din luna martie. RFI

Bulgaria acuză Hezbollah pentru atacul terorist. Organizaţia şiită Hezbollah a fost implicată în atacul terorist de la Burgas din iulie 2012, a declarat ministrul bulgar de Interne după o şedinţă de 6 ore a Consiliului pentru Securitate Naţională. Autobuzul în care a fost amplasată bomba urma să transporte 42 de persoane. Este pentru prima oară când un oficial bulgar declară că organizaţia Hezbollah a fost implicată în atacul cu bombă în care au murit 5 turişti israelieni, şoferul bulgar al autocarului şi atacatorul sinucigaş. Trei persoane care aveau legături cu gruparea militantă Hezbollah au fost implicate în atacul terorist asupra unui autocar, pe aeroportul din Burgas, a anunţat oficialul de la Sofia. Concluziile investigaţiei ar putea face ca Uniunea Europeană să urmeze exemplu Statelor Unite şi să includă gruparea militantă Hezbollah din Liban, susţinută de Iran, pe lista organizaţiilor teroriste. În acest caz, autorităţile europene ar putea dispune îngheţarea conturilor Hezbollah din Europa. Doi dintre teroriştii implicaţi în atac aveau paşaport australian, respectiv canadian, a spus ministrul de Interne Ţvetan Ţvetanov. „Am stabilit că cei doi erau membri ai aripii militante a Hezbollah. Şi există date care arată Hezbollah a finanţat atentatul”, a spus Ţvetanov. Imediat după anunţul oficial, Bulgaria şi-a sporit măsurile de securitate la Ambasada din Beirut. ”Bulgaria se bazează pe sprijinul guvernului libanez în anchetarea atentatului”, a mai spus ministrul de interne.  „Întotdeauna ne-am bazat pe relaţia bună dintre Bulgaria şi Liban şi sperăm ca guvernul libanez să ne ofere asistenţă deplină în investigarea atacului terorist”, a spus Ţvetanov. Hezbollah este înregistrat ca partid politic în Liban, are 12 parlamentari din cei 128, şi 2 miniştri în guvern. Integral in EVZ