Author: theophyle

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămâna. Vremea se va încălzi uşor în următoarea perioadă, valorile termice fiind mai ridicate decât cele obişnuite în a doua decadă a lunii februarie în majoritatea zonelor, exceptând estul şi sud-estul, unde se vor situa sub mediile climatologice. Temperaturile maxime vor fi de la -4…-3 grade în nordul Moldovei până la 9…10 grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 şi 2 grade. Ca aspect, va fi o vreme în general închisă. Pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, mixte în sud şi în sud-vest şi predominant ninsori la munte, iar în restul teritoriului doar izolat vor fi burniţe sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat. Vor fi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti, vremea va fi în general închisă şi vor fi posibile precipitaţii slabe, burniţă sau fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va avea valori în jurul celor normale ale perioadei, cu maxima de 4…5 grade şi minima de -2…0 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 3885    RON; 1 USD = 3. 2907    RON; 1 EURO = 1. 3336   USD; Francul elvetian 3. 5679  RON. Gramul de aur 172.3342 RON. Evolutia saptamanala o puteti citi aici.

”Avem nevoie de bani pentru a reduce importurile agricole”. Agricultura are nevoie de cât mai mulţi bani europeni pentru a scădea semnificativ importurile din acest sector, a declarat, vineri, Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-o conferinţă de specialitate. ‘Sectorul zootehnic trebuie încurajat cel mai mult, deoarece acesta este un sector cu valoare adăugată, la cereale veniturile sunt cele mai mici. În 2013, trebuie să cheltuim 1,3 miliarde euro pentru a evita dezangajarea de fonduri’, a precizat Achim Irimescu. Bugetul acordat României în cadrul financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020 este de 39,8 miliarde euro, iar în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) România are alocate 17,5 miliarde euro în creştere cu 27% faţă de alocaţia în exerciţiu bugetar 2007-1013. În acest context specialiştii apreciază că este necesară o implicare mai mare a agricultorilor, precum şi simplificarea modului de a acorda plăţile. Ştim exact pe ce bani stăm. Avem posibilitatea să facem transfer între pilonul I – dezvoltare rurală şi pilonul II – plăţi directe, până la 25% din cuantumul alocării pe exerciţiul bugetar. De aceea, este falsă ideea multor reprezentanţi ai autorităţilor care pretextează că unele măsuri se iau după voia Bruxelles-ului. În România Bruxelles-ul suntem noi şi noi trebuie să transpunem în fapte sumele alocate. Legea Camerelor Agricole este un subiect pentru care fiecare agricultor trebuie să se lupte pentru a dezvolta sectorul agricol’, a spus Adrian Rădulescu, consilier prezidenţial. Capital.

Romania a imprumutat 1,5 mld. dolari pe 10 ani, la o dobanda de 4,5% pe an. Romania a contractat (joi 14 februarie) 1,5 miliarde dolari de pe piata internationala de capital, pe o perioada de 10 ani si jumatate, prin intermediul unei emisiuni de obligatiuni la o rata neta a dobanzii de 4,5% pe an, informeaza Guvernul intr-un comunicat oficial. “Cererea Romaniei a fost de 5 ori suprasubscrisa, respectiv 7,5 miliarde dolari, ceea ce demonstreaza interesul ridicat al investitorilor internationali de a investi in credibilitatea Romaniei, precum si recunoasterea faptului ca cifrele economice inregistrate de tara noastra in 2012 reprezinta un succes”, se mentioneaza in document. Acest imprumut este cel mai ieftin contractat de pe piata externa de capital de dupa 1990, ceea ce demonstreaza ca perceptia Romaniei in randul pietei financiare internationale s-a imbunatatit, potrivit Executivului. “Fata de emisiunea din 2012, pe aceeasi suma si aceeasi maturitate (durata), diferenta de dobanda de la 6,875% la 4,5% inseamna 356 milioane dolari mai putini platiti. Acest succes vine in contextul in care alte state nu au reusit o performanta similara. State precum Ungaria sau Serbia nu au reusit, in acelasi timp, randamente similare”, informeaza Guvernul in sursa citata. In comunicat se mai precizeaza ca Romania a contractat in ianuarie 2012 un imprumut pe 10 ani de 1,5 miliarde dolari de pe piata internationala de capital, la o rata neta a dobanzii de 6,875% pe an. Aceeasi emisiune a fost redeschisa in luna februarie 2012 pentru o suma de 750 milioane dolari la o rata neta a dobanzii de 6,45% pe an. A fost suprasubscriere de 4 ori (6 miliarde dolari in ianuarie si 3,2 miliarde dolari in februarie). Integral in dailybusiness.ro.

Blaga, la Zalău: „22 de milioane de români ştiu că Băsescu o ţine pe Udrea“. Preşedintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, şi secretarul general al partidului, Gheorghe Flutur, participă, la această oră, la şedinţa Comitetului Director Judeţean al PDL Sălaj, la care vor fi anunţate măsurile după rezultatele deloc mulţumitoare de la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Colegiul Director Judeţean al PDL Sălaj s-a reunit în şedinţă de la ora 11.00, din prezidiu făcând parte, alături de conducerea jdueţeană a organizaţiei, şi  preşedintele partidului, Vasile Blaga, şi secretarul general al partidului, Gheorghe Flutur. După cum declara, în urmă cu câteva zile, într-o conferinţă de presă, deputatul  Lucian Bode,  preşedintele PDL  Sălaj, principalul scop al şedinţei este sancţionarea celor care nu şi-au făcut datoria faţă de partid în campania pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. „Vom lua măsurile care se impun în baza analizei efectuate la faţa locului, în 42 de organizaţii locale, a rezultatelor din 9 decembrie”, a precizat Bode. Vasile Blaga a făcut mai multe declaraţii dure la adresa lui Traian Băsescu. „Băsescu spune minciuni! 22 de milioane de români ştiu că Băsescu o ţine pe Udrea. Actuala conducere a PDL l-a salvat pe Băsescu“, a declarat Blaga în urmă cu câteva minute, ca replică a interviului acordat cu o seară în urmă de Băsescu, pentru un post de televiziune. Blaga a mai declarat că Băsescu nu îl atacă doar pe el, ci de fapt atacă întregul PDL. Tot Blaga a adăugat că îl va susţine pe Iulian Crăciun pentru colegiul liber lăsat de Voiculescu. Integral in Adevarul

ANI, vrem controlul averilor din vămi! Vameşii stau în vile şi trăiesc cu aer. Dacă lucrezi la Direcția Regională a Vămilor Iași, nu există să ai doar o casă și-o mașină. Toți au cel puțin două case, două terenuri, două mașini. Asta pentru că „sunt gospodari” și strâng fi ecare leu. Cocoșați de credite, „abia se mai descurcă” de pe-o zi pe alta Familia directorului Regionalei Vamale Iaşi este una specială: tatăl, Ioan Pintilei, a fost şeful Vămii Sculeni. Soţia lui este inspector la Finanţele Publice, fiul, Cătălin Pintilei, este comisar la Garda Financiară, iar nora lucrează tot la Fisc. Pe lângă faptul că salariile lor se învârt pe la 400-500 de euro lunar, toţi stau în vile, au maşini scumpe şi achită la bănci credite de zeci de mii de euro. Cu alte cuvinte, această familie trăieşte cu aer. Uite casa, nu-i terenul. Ioan Pintilei jonglează cum vrea cu declaraţiile de avere, pentru că, oricum, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu l-a verificat niciodată. Casele, terenurile, maşinile apar şi dispar de la un an la altul, fără ca şeful peste vămile din estul României să menţioneze tranzacţii, vânzări şi cumpărări. Adică nu se ştie cum au apărut şi dispărut. În ultima declaraţie (aprilie 2012) Pintilei şi-a declarat două terenuri, de 2.500 mp (din 1999) şi de 57 mp (luat în 1987). Mai menţionează o casă de 137 mp şi un Renault. Dar, în 2008, Pintilei trecea în declaraţie încă un teren, de 3.300 mp, luat în 1997. Iar mizilicul de 57 mp dispare. Altă ciudăţenie: în 2008 avea două case, adăugându- se una de 120 mp.În 2010, dispare brusc o casă şi terenul de 3.300 mp şi apare un Renault. Dar şeful Vămii Iaşi circulă cu un Hyunday Santa Fe, care nu apare menţionat nicăieri. Integral in EVZ

Harta Salariilor minime în lume şi în Europa. Pe ce loc se află românii în topul câştigurilor. Angajaţii din România câştigă pe ora de lucru un salariu minim de 1,28 dolari, unul dintre cele mai mici din lume şi cel mai redus din Europa. Spre deosebire de vecinii unguri, ei obţin cu 96 de cenţi mai puţin pe oră, în timp ce faţă de salarianţii companiilor din Luxemburg, cei mai bine plătiţi europeni, românii primesc cu 12,93 dolari în minus pentru 60 de minute de muncă, potrivit informaţiilor făcute publice de către reprezentanţii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). România nu este membră a OCDE motiv pentru care valoarea salariului minim obţinut de români pe ora de muncă a fost calculată de gândul pe baza datelor Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene (UE), la un curs mediu oficial al Băncii Naţionale a României (BNR) aferent anului 2011 de 3,0486 lei/dolar. Datele furnizate de OCDE sunt aferente anului 2011. Angajaţii societăţilor din ţara noastră obţin, de asemenea, un salariu minim pe ora de lucru cu 5,97 dolari mai mic decât americanii, aceştia din urmă câştigând din partea angajatorilor 7,25 dolari pentru fiecare 60 de minute petrecute la locul de muncă. În curând însă, salariul minim obţinut pe oră de către locuitorii Statelor Unite ale Americii ar putea să se majoreze cu 1,75 dolari, în cazul în care va fi pusă în vigoare o iniţiativă a preşedintelui Barack Obama, prezentată miercuri serară, prin care se doreşte majorarea salariului minim obţinut de americani pe oră la 9 dolari. Integral in Gandul

Klaus Johannis, atac ferm la Gigi Becali Primarl Sibiului, Klaus Johannis, crede că finanţatorul Stelei nu are ce căuta în Parlament. “Mie, personal, mi-ar displăcea să fiu reprezentat de o persoană cu o con­dam­nare penală, indiferent că este cu suspendare sau executare. După părerea mea, persoane cu condam­nări nu au ce căuta în Parla­ment. Punct. Nu contează unde este membru, contează principiul. Dacă acceptăm că persoane condamnate pot fi membri în Parlament, părerea mea este că greşim”, a declarat primarul Sibiului, Klaus Johannis, citat de Tribuna. Deputatul PNL George Becali, membru al comisiei juridice a Parlamentului, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că i-a sechestrat şi interogat pe hoţii care i-au furat limuzina. Perioada de încercare este de 8 ani, timp în care Becali trebuie să respecte reguli stricte.În afară de pedeapsa de trei ani cu suspendare, Becali a primit şi pedepse accesorii prin care nu are dreptul să aleagă şi să fie ales, nu are dreptul să ocupe funcţii de demnitate publică, dar şi acestea au regim de suspendare, ca şi pedepasa principală de trei ani închisoare. Romania Libera

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații: „Acuzele la adresa SRI sunt lansate de diverse persoane implicate în dosare penale”. Afaceriști, politicieni și un mogul au atacat, în ultimele zile, serviciile secrete românești. Omul de afaceri Ioan Niculae, fost ofițer de Securitate, a susţinut, fără să probeze, că telefonul său este ascultat din 1997. La fel ca şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, el a spus că legile siguranţei trebuie modificate. Într-un interviu pentru „Evenimentul zilei”, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, explică de unde vin aceste atacuri și pe cine deranjează Serviciul Român de Informații. Evenimentul zilei: Ultimele zile au readus pe agenda publică referiri la serviciile de informaţii din România, prin declaraţiile unor oameni de afaceri, respectiv politicieni care au declanşat dezbateri puternice referitoare la activitatea serviciilor, în speţă a SRI. În acest sens, cum comentaţi acuzaţiile publice adresate de către omul de afaceri Ioan Niculae, potrivit cărora “cel mai mult, în România în ultimii 23 de ani au distrus serviciile” şi “se dau note despre oameni de afaceri ca să le preia activele”? Sorin Sava: În primul rând, consider că este important să reamintim faptul că SRI are, potrivit legii, obligaţia şi misiunea de a proteja interesele de securitate naţională a României, inclusiv pe cele de securitate economică. În acest sens, rolul nostru este acela de a informa decidenţii legali, care trebuie să ia măsuri în consecinţă, noi neavând atribuţii de natură executivă, respectiv atribuţii pe linia aplicării legii. Mai multe in EVZ

Noul Cod de Procedura Civila pe intelesul tuturor: masinile supuse executarii silite pot fi oprite in trafic, judecatorii anticipeaza finalul procesului, iar citatia vine pe email. Noul Cod de Procedura Civila a intrat in vigoare vineri, 15 februarie, si a adus cateva schimbari majore in privinta modului in care se desfasoara procesele civile. Nu toate prevederile din noul cod au intrat in vigoare, o parte dintre ele fiind amanate la propunerea Ministerului Justitiei. Una din prevederile care se aplica este aceea ca judecatorii vor stabili de la inceputul procesului data la care vor pronunta o decizie. O alta prevedere spune ca autoturismele supuse executatii silit pot fi “retinute” in trafic, insa specialistii consultati de gandul spune ca acesta nu se va aplica prea rapid. Majoritatea proceselor urmeaza sa se deruleze in doar doua faze – fond si apel, spre deosebire de pana acum cand procesele se judecau in trei faze, ultima fiind recursul. Una din cele mai importante prevederi ale Codului de Procedură Civilă este estimarea duratei procesului. Mai precis judecătorul va trebui să estimeze o dată la care ar uma sa pronunţe o decizie. Astfel Art. 238 prevede următoarele:  ”(1) La primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil. Durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere. (2) Pentru motive temeinice, ascultând părţile, judecătorul va putea reconsidera durata prevazută la alin. 1” Integral in Gandul.

Va uram o zi buna!

Italia. “Finanţe şi scandaluri, ziua detenţiilor”

După începutul anchetelor asupra presupuselor şpăgi implicând ENI şi Finmeccanica, alte mari nume din lumea italiană a afacerilor ajung pe biroul procurorilor, precum cel al proprietarului clubului de fotbal din Cagliari, Massimo Cellino, suspectat de delapidare, şi cel al producătorului Angelo Rizzoli, suspectat de fraudă bancară.

Cu zece zile înainte de alegeri, premierul Mario Monti compară această situaţie cu marile procese anti-corupţie duse în 1992 şi care au grăbit căderea sistemului partidelor de după război. Silvio Berlusconi consideră că şpăgile pe care le-ar fi vărsat ENI şi Finmeccanica în Algeria şi în India sunt “comisioane” normale plătite în mod regulat în democraţiile sub-dezvoltate. Articolul original în Corriere della Sera

Spania. “Poliţia anchetează asupra a zeci de dosare de spionaj în Catalonia”

Ministrul de Interne a anunţat ieri că va fi realizată “o anchetă aprofundată” asupra cazurilor de ascultări telefonice ilegale asupra mai multor personalităţi catalane, efectuate de agenţia particulară de detectivi Método 3.

Afacerea a ieşit la iveală atunci când un fost agent de poliţie, lucrând pentru această agenţie, a înmânat forţelor de ordine documente care dovedeau spionajul politic al tuturor partidelor, al judecătorilor şi al oamenilor de afaceri din regiune. Articolul original în El País

Olanda-Afganistan. “Olanda va părăsi Kunduz mai repede”

Cei 545 de militari olandezi, bazaţi mai ales în regiunea Kunduz, vor părăsi Afganistanul în cursul acestui an, şi nu în 2014, cum fusese prevăzut iniţial. Anunţul a fost făcut de ministrul Apărării în timpul unei vizite efectuate la faţa locului. Jeanine Hennis-Plasschaert a explicat că această retragere este legată de retragerea trupelor germane, care asigură protecţia lor, şi care ar trebui să părăsească regiunea la jumătatea anului în curs. În luna iulie, trupele olandeze vor transfera gestiunea şcolii de poliţie, afganilor. Articolul original în De Volkskrant

UK – Italia ‘Cine mai poate salva Italia?’

Pericolul care ameninţa moneda unică europeană se îndepărtează chiar dacă criza zonei euro este încă departe de a fi rezolvată, scrie săptămânalul britanic. Zona euro este în recesiune iar Italia se confruntă cu serioase probleme structurale. Dacă cea de a treia economie a zonei euro, care are şi cea mai mare datorie publică, nu reuşeşte nici să relanseze creşterea şi nici să creeze noi locuri de muncă, italienii îşi vor pierde speranţa iar vecinii lor, răbdarea.

La alegerile de săptămâna viitoare, italienii vor trebui să aleagă între bunul (Mario Monti), răul (Silvio Berlusconi) şi corectul (Pier Luigi Bersani). Decizia Italiei va avea un impact care va depăşi graniţele ţări. Articolul original în The Economist

Franta. “Carne: de la fraudă la alertă sanitară”

“De acum înainte există două afaceri cu carne de cal în Europa”, consideră cotidianul belgian, după descoperirea unor urme de fenilbutazonă, un antiinflamator interzis, în carcasele de cal britanic exportate spre Franţa. Acest episod evidenţiază neglijenţa autorităţilor locale în ceea ce priveşte controlul sanitar.

În Franţa, ministrul Agriculturii va retrage astfel autorizaţiile sanitare acordate întreprinderii Spanghero, care ştia că ceea ce vindea mai departe drept carne bovină era de fapt carne de cal: carnea sosea în societate cu eticheta de vamă corespunzând produsului vândut. Articolul original în Le Soir

Cipru. “Următoarele 48 de ore sunt hotărâtoare pentru alegeri”

Potrivit ultimelor sondaje, liderul Adunării Democrate (DISY, centru-dreapta, majoritară în Parlament) Nicos Anastasiades, este creditat cu aproape 40% din voturi în primul tur al algerilor prezidenţiale, care va avea loc pe 17 februarie.

Doi alţi candidaţi sunt consideraţi ca fiind umăr la umăr în cursa pentru locul doi: Stavros Malas, candidatul Partidului Comunist (AKEL) al preşedintelui ce îşi încheie mandatul Dimitri Christofias, şi outsiderul Giorgios Lillikas, susţinut de Mişcarea pentru Democraţie Socială (EDEK, social-democrat). O victorie a lui Anastasiades din primul tur nu e totuşi exclusă, consideră cotidianul. Articolul original în Politis. Aduce PressEurop

Cu trecerea miilor de ani, Biblioteca din Alexandria a devenit o legenda. Stim ca aceasta biblioteca a existat. Stim ca era foarte mare si cuprindea mii de manuscrise, dar nu prea stim cand si cine a construit-o si nici nu prea stim cine a distrus-o. Alternativele nu sunt atat de multe in ceea ce priveste constructia, sunt insa mult mai numeroase in ceea ce priveste distrugerea ei. Diferite parti partizane au acuzat distrugerea ei de inamicii politici, alte parti partizane au sustinut construirea si imbogatirea ei cu miile de volume din toata lumea, bineinteles adevarul este ca intotdeauna la mijloc.

Din punct de vedere istoric, aceasta biblioteca a fost amintita intr-o apocrifa biblica cunoscuta sub numele de “Epistola lui Aristeas”. Aceasta lucrare eu o consider un fel de apologie la adresa religiei iudaice fata de paganismul grecesc. Epistola a fost datata intre 180-145 i.Hr si este considerata de fapt o pseudo-epistola adresata de Aristeas fratelui sau Philocrates, in care Aristeas povesteste cum a fost tradusa Biblia Ebraica in limba Greaca (Septuaginta). Scrisoarea este o pseudo-epistola deoarece descrie o perioada antecedenta cu cateva generatii (domnia regelui Ptolemei Philadelphus 285-247 i.Hr)

Cel mai plauzibil intemeietor ar putea fi Ptolemei al-II Philadephus, cel care dupa “Legenda Septuagintei” a fost si potentatul care a inlesnit aceasta traducere. O alta posibilitate ar fi tatal lui Ptolemei al-II Philadephus , adica Ptolemei I Soter, personal inclin spre aceasta optiune. Conform cu epistola lui Aristeas, Demetrius din Phaleron (si el fost politician de marca, fost despotul -Tiranul Atenei timp de 10 ani la rand si prima generatie de filozofi peripedici) l-a convins pe Philadephus sa-si adune din tot imperiul manuscrise pentru a intemeia o biblioteca langa Templul Muzelor si un fel de Academie asemanatoare academiei lui Plato sau a Liceului (in sensul lyceumului grecesc) lui Aristotel. In acest locas trebuiau sa se dezbata activitati asemanatoare celor peripetice, care includeau matematica, astronomia, medicina si bineinteles literatura. Acest locas a fost construit si a gazduit aproape jumatate de mileniu felul acesta de discutii. Asadar Biblioteca din Alexandria poate fi considerata o parte din acest complex intelectual, poate una din primele Universitati in sensul modern al cuvantului.

Din punct de vedere arheologic, nimic din fundatiile Muzeului (Musaeum, nu in sensul modern al cuvantului, mai mult un fel de arhiva care continea piese rare, o camera de inspiratie – camera Muzelor) dar au reusit sa descopere portiuni din “bibliotecile afiliate” langa templul lui Serapis (un fel de zeu sincretic Babilonian-Egipteano-Grec, care la Babilonieni reprezenta intr-un fel zeul adancurilor). Bazandu-ne pe cateva dintre sursele primare, probabil complexul era situat in partea de nord-est a orasului, in apropierea palatului regal. Complexul a fost inconjurat de gradini in care cresteau plante exotice si o gradina zoologica, care adapostea cateva zeci de specii aduse din departarile imperiului. Strabo 64 i.Hr – ca. 24 d.Hr povesteste de un observator localizat intr-o aula circulara de tip Roman din care se ramificau incaperi in care studentii puteau asculta conferinte sau filozofii discutau cu ucenicii lor. (Geografica 17.1.8). Tot acest complex religios-academic-scolastic numit Serapeum (vezi mai sus zeul Serapis), a carui constructie a inceput in timpul lui Soter sau Philadelphus, a fost terminat in timpul fiului lui Philadelphus, Ptolemei III Euergetes. Tot Strabo ne informeaza ca in acest complex erau intodeauna gazduiti pe banii regelui 50 de academici. Inca doua articole viitoare despre aceasta biblioteca.

Nota: Stresul post-traumatic este un sindrom psihologic, care apare cand o persoana trece  printr-un eveniment extrem de dureros sau violent.  Stresul post-traumatic consta in retrairea evenimentului dureros, dorinta de a evita tot ceea ce aminteste de acel eveniment si reactii ale organismului caracteristice stresului. Persoana devine iritabila, se enerveaza din lucruri marunte si are reactii excesive in raport cu problema. În unele cazuri, individul poate avea sentimente de vinovatie penibila legata de faptul ca el a supravietuit unui anumit eveniment sau de lucrurile pe care le-a facut pentru a supravietui.

***

Dl Presedinte Traian Basescu si-a varsat oful asupra partidului pe care l-a crescut pana a devenit monstrul care s-a devorat singur. Era oportun acest discurs? Eu zic ca da, insa cu multe luni inainte, adica ar fi fost oportun la ultimele alegeri interne, in care Blaga a reusit sa-l detroneze pe Boc. Ieri a fost inutil si a creat impresia ca dl Presedinte o promoveaza in fruntea partidului pe vechea pupila, dna Elena Udrea.

Dl Presedinte Traian Basescu ne-a informat despre lucruri pe care noi le cunoastem de ani de zile si am scris si tot scris pana ne-am saturat ca de mere acre. Un interviu tardiv, care ar fi trebuit sa lamureasca lucrurile in PDL cu niste timp inaintea alegerilor, atunci ar fi ajutat, astazi nu mai are nici o importanta – complet inutil!

Vasile Blaga: “Nu stiu, dintr-o data vad ca sunt foarte buni Ponta si Dragnea, asta am inteles de la dl presedinte. Pare-mi-se ca asta vara erau dusmanii natiunii, pe buna dreptate, pentru ca dansii erau cei care conduceau ostilitatile impotriva dlului presedinte si a statului de drept. Dl Dragnea chiar are probleme de atunci cu justitia, nu? Dl presedinte i-a reevaluat din nou, la reevaluari se pricepe domnia sa foarte bine, motiv pentru care l-a reevaluat foarte bine si pe dl Oprea, pana cand a cazut Guvernul Ungureanu. Poate ne uitam mai atent cum a cazut Guvernul Ungureanu la momentul respectiv. Nu stiu la cine se referea, dar sigur va avea un prezidentiabil PDL”. Aici – Da, dle Blaga ar trebui sa ne uitam mai atent!

Elena Udrea: Elena Udrea crede că “mai puţină cochetărie nu strică”. “Sunt şi eu de acord că poţi acoperi reuşite mari cu erori mici. După atâtea subiecte legate de cochetăria mea, sunt întru totul de părere că în politică până la urmă femeia trebuie să accepte că mai puţină cochetărie nu strică. Deci dacă asta este cheia rezolvării problemelor de percepţie, atunci O.K., până la urmă nu-s poşetele aşa de indispensabile ca telefonul sau ca iPhone-ul”. Aici – o doamna de o inteligenta rara!

Broasca si scorpionul

Un scorpion care dorea sa treaca un rau a rugat-o pe broasca:

– Ia-ma si pe mine in spinare.

– Sa te iau in spinare! a raspuns broasca. Nici nu te gandi! Daca te iau in spinare, dupa cum te stiu, ai sa ma intepi si am sa mor!

– Nu fi proasta, i-a spus atunci scorpionul. Nu-ti dai seama ca, daca te intep, ai sa te duci la fund, iar eu, care nu stiu sa inot, am sa ma inec?

Cele doua vietuitoare au mai vorbit astfel o vreme, iar scorpionul s-a dovedit atat de dibaci, incat broasca a primit sa-l treaca pe malul celalalt. L-a luat, asadar, pe spinarea ei, umeda si lunecoasa, i-a spus sa se tina zdravan si a pornit sa treaca raul.

Cand au ajuns la mijloc, unde apa este mai adanca, scorpionul a intepat-o pe broasca. Aceasta a simtit cum otrava ii patrunde in trup si a inceput sa se duca la fund, cu scorpion cu tot.

– Vezi! Ce ti-am spus eu? Ce-ai facut?

– N-am ce face, a raspuns scorpionul, inainte de a fi inghitit de apa rece a raului. Asta mi-e firea.

Nu putem discuta despre gnosticism si neoplatonism (despre care ne vom ocupa in continuare) fara a aminti personajul “de trei ori foarte mare“, adica Hermes Trismegistos. Trismegistos s-a “nascut” in secolul al doilea i.Hr., desi primele documente din asa numitul Corpus Hermetic (Corpus Hermeticum) sunt datate pe la inceputul secolului al II-lea d.Hr. Cine este acest personaj? (care pe mine personal ma amuza enorm). Trismegistos este o sincrezie elenistica din perioada in care Egiptul a fost guvernat de dinastia Ptolomeica. Acea perioada infloritoare, in care era clar ca zilele politeismului erau numarate, o populatia orientala, pagana si elenizata avea nevoie de un simbol monoteist intr-un fel acceptabil si asemanator cu Mesia Crestinilor. Religiile misterioase, (misterice) cu Simon Magul, Apollonius din Tyana, Isis (Romana) sau Mitra aveau mare succes in aceasta lume cu o istorie pe terminate si in asteptarea uneia noi. Combinatia intre zeul egiptean Jehuti (Djehuti), care a ajuns in limba grecilor mai intai Techu, dupa aceia Totu si in sfarsit in varianta finala Tot (Thot) si “şmecherul” combinator-mesager al zeilor din mitologia greaca, nimeni altul decat Hermes. Ganditi-va la ideea de a combina pe “zeul intelectului” Thot, cu combinatorul “afacerist” Hermes, interesant nu? Cum credeti ca ar arata o sincrezie intr Dl. Patapievici si Dl. Sorin Ovidiu Vantu. Nu are cum sa nu-ti placa, imbatabil!

Ei da, mie imi place Hermes Trismegistos pentru ideea sincretica si tot ce inseamna ea. Cum sa nu-ti placa citatul din Asclepios, in care Trismegistos ii spune lui Asclepios: “Dumnezeu nu are nume, sau mai curând le are pe toate, deoarece el este în acelaşi timp Unu şi Întregul”. Thot era zeul cu mana si inima lui RA, intelectualul suprem, “inventatorul” scrisului si patronul nostru, al scribilor (cum sa nu-mi iubesc patronul?), omul cu cap de ibis, judecatorul mortilor. Hermes a fost combinatorul suprem, mana lui in toate si toate in mana lui; Hermes, alchimistul comerciant, care stia sa transforme orice metal intr-unul pretios, stia sa convinga pe zeii neconvinsi intotdeauna, stia cum sa-i trateze pe fiecare-n parte si sa-si obtina intotdeauna tinta. De ce “de trei ori foarte mare”- aici am avut cateva probleme sa le deslusesc. Avem explicatia triviala ” Mare Preot, Marele Filozof si mare Rege“, avem o alta explicatie mai putin triviala, care apartine lui Philo din Byblos (primul secol d.Hr.), care spunea ca a vazut in templul lui Thot din Esna (Egipt) inscriptia unei rugaciuni preotesti care se adresa lui Thot cu aceasta formula, si in sfarsit, ce imi surade mie este tablita miceniana (Tn 316), in care era inscriptionat TI-RI-SE-RO-E (Trişeros – de trei ori erou)

Corpus Hermeticum

Asa numitul Corpus Hermetic (Hermeticum) este de fapt o colectie literara formata in perioada renasterii, bazata pe o serie de scrieri de origine elenistica, care pretindeau preluarea unor traditii antice de origine egipteana.   Cel mai vechi document existent, care poate fi asociat cu traditia Hermetica, este un papirus, care a fost datat la sfarsitul secolului al II-lea d.Hr., cunoscut sub numele (nomenculatura) Papyrus Vindebonensis Graeca 29456. Toate aceste ramasite dispersate si atribuite lui Hermes-Thot, erou sincretic numit si Hermes (Mercurius) Trismegistus, formeaza acest corpus literar. Cateva texte au o valoare literara, altele filozofica si in sfarsit o mica parte pot fi considerate de natura teologica. Majoritatea textelor sunt atat de interpretative incat pot fi aplicate oricarei religii  care exista sau a existat vreodata. Idea renascentista ca ar exista o traditie primordiala, numita de Marsilio Ficino ‘Prisca Theologia’, o doctrina religioasa singulara, care contine adevarurile supreme, relevate la inceputurile lumii si uitate in timp,  a produs un curent intelectual revolutionar, care a adoptat orice document vechi gasit sau redescoperit catalogat sub nume diferite, atribuit unor semi-zei eroici, inclusiv Hermes (Mercurius) Trismegistus.

Perioada incunabulelor ne va da numai putin de 8 traduceri ale lui Marsilio Ficino si inca alte 22 de editii pana in 1641 (Ficino si alti autori). Multi autori crestini (Sf. Augustin, Giordano Bruno, Marsilio Ficino, Campanella, Pico della Mirandola) au crezut cu adevarat in existenta “profetului pagan” si l-au considerat pe Hermes Trismegistus ca fiind acesta. Literatura “Hermetica” si-a gasit locul si in alte limbi decat cele clasice (siriaca, araba, armeana, copta, etc.)

Trebuie sa subliniez ca aceasta ‘Prisca Theologia’ a fost de la Renastere si pana in zilele noastre subiectul unor studii extrem de serioase pe langa unele absolut aberante, la limita sarlataniei.  Poate clasicii renasterii au fost naivi, continuatorii lor au fost mai putin naivi (Aleister Crowley, Israel Regardie, Samuel MacGregor Mathers, William Westcott, Emmanuel Campostrini, G.R.S. Mead, Franz Bardon); misticii mentionati au “tradus” acest Corpus Hermetic in limbile moderne in felul in care le-au slujit teoriile (unele bizare, altele extrem de hilare). In 1614, filologul elvetian Isaac Casaubon a adus argumente irefutabile spre a demonstra ca intregul „Corpus“ nu era decat o colectie de scrieri elenistice, fapt de care in zilele noastre nu se mai indoieste nimeni. Dar partea realmente extraordinara este ca expunerea lui Casaubon a ramas cunoscuta doar in cercurile invatatilor si ea n-a afectat cu   nimic autoritatea „Corpus“-ului. E nevoie doar sa avem in vedere dezvoltarea intregii literaturi oculte, cabalistice, mistice si – desigur – „hermetice“ in secolele care au urmat (pana la autorii moderni, aflati deasupra oricarei suspiciuni). Oamenii au continuat sa considere „Corpus Hermeticum“ ca pe un produs, daca nu chiar al divinului Trismegistus, cel putin al unei intelepciuni arhaice.

Dintre cercetatorii seriosi ai fenomenului unei traditii primoriale pot mentiona doi romani de mare erudiţie si potenţa academica: Eliade si Culianu. Altii, la fel de seriosi,  cunoscuţi sub numele comun “scoala traditionalista” (Julius Evola, Titus Burckhardt, Martin Lings, Huston Smith, Seyyed Hossein Nasr) au cautat aceeasi   ‘Prisca Theologia’, cazand intr-un fascism desanţantat si lugubru (Julius Evola) sau au devenit promotorii  islamismului militant in occident (Seyyed Hossein Nasr).

Ceea ce doresc sa subliniez in aceasta postare este imposibilitatea de a promova o filozofie sau o teologie din “carpeli”  antice (mai mult sau mai putin). Corpus Hermeticum nu este altceva decat o interpretare pagana elenistica a unor traditii, care nici macar pe departe nu au de-a face cu Egiptul antic. Autorii acestui “corpus” au fost mai multi si este demonstrat din plin de numeroasele contradictii intre diferitele texte, iar ca ei au fost filozofii elenizanti si nu preotii egipteni este sugerat de faptul ca aceste mici tratate nu contin referiri congruente cu teurgia egipteana sau cu orice forma de cult egiptean. Atractia acestor texte pentru atatea minti insetate de o noua spiritualitate se datoreaza faptului ca, asa cum arata Nock in introducerea lui, ele sunt „un mozaic de idei antice, deseori formulate prin scurte aluzii si la fel de golite de gandire logica pe cat de golite de puritate clasica lingvistica“. Dupa cum puteti vedea, jargonul de acolo este conceput deliberat pentru a declansa un sir nesfarsit de interpretari.

Editii academice de citit – pentru cei care doresc – exista in  editia clasica de la Belles Lettres, scoasa de A. D. Nock si Andre-Jean Festugiere, care a aparut intre 1945 si 1954 (o editie anterioara a fost aceea a lui Walter Scott, Oxford, 1924, in traducere englezeasca). Cred ca exista si o editie mai noua la editura Bompiani (italiana), care a adaugat descoperirile de la Nag Hammadi. Cat despre traducerile in limba romana, apa de ploaie din traducerile lui George Robert Stowe Mead (G.R.S. Mead).

“The Financial Crisis and the Six Pillars of Russian Strength is republished with permission of Stratfor.”

By Lauren Goodrich and Peter Zeihan

Under the leadership of Vladimir Putin, Russia has been re-establishing much of its lost Soviet-era strength. This has given rise to the possibility — and even the probability — that Russia again will become a potent adversary of the Western world. But now, Russia is yet again on the cusp of a set of massive currency devaluations that could destroy much of the country’s financial system. With a crashing currency, the disappearance of foreign capital, greatly decreased energy revenues and currency reserves flying out of the bank, the Western perception is that Russia is on the verge of collapsing once again. Consequently, many Western countries have started to grow complacent about Russia’s ability to further project power abroad.

But this is Russia. And Russia rarely follows anyone else’s rulebook.

The State of the Russian State

Russia has faced a slew of economic problems in the past six months. Incoming foreign direct investment, which reached a record high of $28 billion in 2007, has reportedly dried up to just a few billion. Russia’s two stock markets, the Russian Trading System (RTS) and the Moscow Interbank Currency Exchange (MICEX), have fallen 78 and 67 percent respectively since their highs in May 2008. And Russians have withdrawn $290 billion from the country’s banks in fear of a financial collapse.

One of Moscow’s sharpest financial pains came in the form of a slumping Russian ruble, which has dropped by about one-third against the dollar since August 2008. Thus far, the Kremlin has spent $200 billion defending its currency, a startling number given that the currency still dropped by 35 percent. The Russian government has allowed dozens of mini-devaluations to occur since August; the ruble’s fall has pushed the currency past its lowest point in the 1998 ruble crash.

The Kremlin now faces three options. First, it can continue defending the ruble by pouring more money into what looks like a black hole. Realistically, this can last only another six months or so, as Russia’s combined reserves of $750 billion in August 2008 have dropped to just less than $400 billion due to various recession-battling measures (of which currency defense is only one). This option would also limit Russia’s future anti-recession measures to currency defense alone. In essence, this option relies on merely hoping the global recession ends before the till runs dry.

The second option would be to abandon any defense of the ruble and just let the currency crash. This option will not hurt Moscow or its prized industries (like those in the energy and metals sectors) too much, as the Kremlin, its institutions and most large Russian companies hold their reserves in dollars and euros. Smaller businesses and the Russian people would lose everything, however, just as in the August 1998 ruble crash. This may sound harsh, but the Kremlin has proved repeatedly — during the Imperial, Soviet and present eras — that it is willing to put the survival of the Russian state before the welfare and survival of the people.

The third option is much like the second. It involves sealing the currency system off completely from international trade, relegating it only to use in purely domestic exchanges. But turning to a closed system would make the ruble absolutely worthless abroad, and probably within Russia as well — the black market and small businesses would be forced to follow the government’s example and switch to the euro, or more likely, the U.S. dollar. (Russians tend to trust the dollar more than the euro.)

According to the predominant rumor in Moscow, the Kremlin will opt for combining the first and second options, allowing a series of small devaluations, but continuing a partial defense of the currency to avoid a single 1998-style collapse. Such a hybrid approach would reflect internal politicking.

The lack of angst within the government over the disappearance of the ruble as a symbol of Russian strength is most intriguing. Instead of discussing how to preserve Russian financial power, the debate is now over how to let the currency crash. The destruction of this particular symbol of Russian strength over the past ten years has now become a given in the Kremlin’s thinking, as has the end of the growth and economic strength seen in recent years.

Washington is interpreting the Russian acceptance of economic failure as a sort of surrender. It is not difficult to see why. For most states — powerful or not — a deep recession coupled with a currency collapse would indicate an evisceration of the ability to project power, or even the end of the road. After all, similar economic collapses in 1992 and 1998 heralded periods in which Russian power simply evaporated, allowing the Americans free rein across the Russian sphere of influence. Russia has been using its economic strength to revive its influence as of late, so — as the American thinking goes — the destruction of that strength should lead to a new period of Russian weakness.

Geography and Development

But before one can truly understand the roots of Russian power, the reality and role of the Russian economy must be examined. From this perspective, the past several years are most certainly an aberration — and we are not simply speaking of the post-Soviet collapse.

All states economies’ to a great degree reflect their geographies. In the United States, the presence of large, interconnected river systems in the central third of the country, the intracoastal waterway along the Gulf and Atlantic coasts, the vastness of San Francisco Bay, the numerous rivers flowing to the sea from the eastern slopes of the Appalachian Mountains and the abundance of ideal port locations made the country easy to develop. The cost of transporting goods was nil, and scarce capital could be dedicated to other pursuits. The result was a massive economy with an equally massive leg up on any competition.

Russia’s geography is the polar opposite. Hardly any of Russia’s rivers are interconnected. The country has several massive ones — the Pechora, the Ob, the Yenisei, the Lena and the Kolyma — but they drain the nearly unpopulated Siberia to the Arctic Ocean, making them useless for commerce. The only river that cuts through Russia’s core, the Volga, drains not to the ocean but to the landlocked and sparsely populated Caspian Sea, the center of a sparsely populated region. Also unlike the United States, Russia has few useful ports. Kaliningrad is not connected to the main body of Russia. The Gulf of Finland freezes in winter, isolating St. Petersburg. The only true deepwater and warm-water ocean ports, Vladivostok and Murmansk, are simply too far from Russia’s core to be useful. So while geography handed the United States the perfect transport network free of charge, Russia has had to use every available kopek to link its country together with an expensive road, rail and canal network.

One of the many side effects of this geography situation is that the United States had extra capital that it could dedicate to finance in a relatively democratic manner, while Russia’s chronic capital deficit prompted it to concentrate what little capital resources it had into a single set of hands — Moscow’s hands. So while the United States became the poster child for the free market, Russia (whether the Russian Empire, Soviet Union or Russian Federation) has always tended toward central planning.

Russian industrialization and militarization began in earnest under Josef Stalin in the 1930s. Under centralized planning, all industry and services were nationalized, while industrial leaders were given predetermined output quotas.

Perhaps the most noteworthy difference between the Western and Russian development paths was the different use of finance. At the start of Stalin’s massive economic undertaking, international loans to build the economy were unavailable, both because the new government had repudiated the czarist regime’s international debts and because industrialized countries — the potential lenders — were coping with the onset of their own economic crisis (e.g., the Great Depression).

With loans and bonds unavailable, Stalin turned to another centrally controlled resource to “fund” Russian development: labor. Trade unions were converted into mechanisms for capturing all available labor as well as for increasing worker productivity. Russia essentially substitutes labor for capital, so it is no surprise that Stalin — like all Russian leaders before him — ran his population into the ground. Stalin called this his “revolution from above.”

Over the long term, the centralized system is highly inefficient, as it does not take the basic economic drivers of supply and demand into account — to say nothing of how it crushes the common worker. But for a country as geographically massive as Russia, it was (and remains) questionable whether Western finance-driven development is even feasible, due to the lack of cheap transit options and the massive distances involved. Development driven by the crushing of the labor pool was probably the best Russia could hope for, and the same holds true today.

In stark contrast to ages past, for the past five years foreign money has underwritten Russian development. Russian banks did not depend upon government funding — which was accumulated into vast reserves — but instead tapped foreign lenders and bondholders. Russian banks took this money and used it to lend to Russian firms. Meanwhile, as the Russian government asserted control over the country’s energy industries during the last several years, it created a completely separate economy that only rarely intersected with other aspects of Russian economic life. So when the current global recession helped lead to the evaporation of foreign credit, the core of the government/energy economy was broadly unaffected, even as the rest of the Russian economy ingloriously crashed to earth.

Since Putin’s rise, the Kremlin has sought to project an image of a strong, stable and financially powerful Russia. This vision of strength has been the cornerstone of Russian confidence for years. Note that STRATFOR is saying “vision,” not “reality.” For in reality, Russian financial confidence is solely the result of cash brought in from strong oil and natural gas prices — something largely beyond the Russians’ ability to manipulate — not the result of any restructuring of the Russian system. As such, the revelation that the emperor has no clothes — that Russia is still a complete financial mess — is more a blow to Moscow’s ego than a signal of a fundamental change in the reality of Russian power.

The Reality of Russian Power

So while Russia might be losing its financial security and capabilities, which in the West tend to boil down to economic wealth, the global recession has not affected the reality of Russian power much at all. Russia has not, currently or historically, worked off of anyone else’s cash or used economic stability as a foundation for political might or social stability. Instead, Russia relies on many other tools in its kit. Some of the following six pillars of Russian power are more powerful and appropriate than ever:

1. Geography: Unlike its main geopolitical rival, the United States, Russia borders most of the regions it wishes to project power into, and few geographic barriers separate it from its targets. Ukraine, Belarus and the Baltic states have zero geographic insulation from Russia. Central Asia is sheltered by distance, but not by mountains or rivers. The Caucasus provide a bit of a speed bump to Russia, but pro-Russian enclaves in Georgia give the Kremlin a secure foothold south of the mountain range (putting the August Russian-Georgian war in perspective). Even if U.S. forces were not tied down in Iraq and Afghanistan, the United States would face potentially insurmountable difficulties in countering Russian actions in Moscow’s so-called “Near Abroad.” Russia can project all manner of influence and intimidation there on the cheap, while even symbolic counters are quite costly for the United States. In contrast, places such as Latin America, Southeast Asia or Africa do not capture much more than the Russian imagination; the Kremlin realizes it can do little more there than stir the occasional pot, and resources are allotted (centrally, of course) accordingly.
2. Politics: It is no secret that the Kremlin uses an iron fist to maintain domestic control. There are few domestic forces the government cannot control or balance. The Kremlin understands the revolutions (1917 in particular) and collapses (1991 in particular) of the past, and it has control mechanisms in place to prevent a repeat. This control is seen in every aspect of Russian life, from one main political party ruling the country to the lack of diversified media, limits on public demonstrations and the infiltration of the security services into nearly every aspect of the Russian system. This domination was fortified under Stalin and has been re-established under the reign of former President and now-Prime Minister Vladimir Putin. This political strength is based on neither financial nor economic foundations. Instead, it is based within the political institutions and parties, on the lack of a meaningful opposition, and with the backing of the military and security services. Russia’s neighbors, especially in Europe, cannot count on the same political strength because their systems are simply not set up the same way. The stability of the Russian government and lack of stability in the former Soviet states and much of Central Europe have also allowed the Kremlin to reach beyond Russia and influence its neighbors to the east. Now as before, when some of its former Soviet subjects — such as Ukraine — become destabilized, Russia sweeps in as a source of stability and authority, regardless of whether this benefits the recipient of Moscow’s attention.
3. Social System: As a consequence of Moscow’s political control and the economic situation, the Russian system is socially crushing, and has had long-term effects on the Russian psyche. As mentioned above, during the Soviet-era process of industrialization and militarization, workers operated under the direst of conditions for the good of the state. The Russian state has made it very clear that the productivity and survival of the state is far more important than the welfare of the people. This made Russia politically and economically strong, not in the sense that the people have had a voice, but in that they have not challenged the state since the beginning of the Soviet period. The Russian people, regardless of whether they admit it, continue to work to keep the state intact even when it does not benefit them. When the Soviet Union collapsed in 1991, Russia kept operating — though a bit haphazardly. Russians still went to work, even if they were not being paid. The same was seen in 1998, when the country collapsed financially. This is a very different mentality than that found in the West. Most Russians would not even consider the mass protests seen in Europe in response to the economic crisis. The Russian government, by contrast, can count on its people to continue to support the state and keep the country going with little protest over the conditions. Though there have been a few sporadic and meager protests in Russia, these protests mainly have been in opposition to the financial situation, not to the government’s hand in it. In some of these demonstrations, protesters have carried signs reading, “In government we trust, in the economic system we don’t.” This means Moscow can count on a stable population.
4. Natural Resources: Modern Russia enjoys a wealth of natural resources in everything from food and metals to gold and timber. The markets may take a roller-coaster ride and the currency may collapse, but the Russian economy has access to the core necessities of life. Many of these resources serve a double purpose, for in addition to making Russia independent of the outside world, they also give Moscow the ability to project power effectively. Russian energy — especially natural gas — is particularly key: Europe is dependent on Russian natural gas for a quarter of its demand. This relationship guarantees Russia a steady supply of now-scarce capital even as it forces the Europeans to take any Russian concerns seriously. The energy tie is something Russia has very publicly used as a political weapon, either by raising prices or by cutting off supplies. In a recession, this lever’s effectiveness has only grown.
5. Military: The Russian military is in the midst of a broad modernization and restructuring, and is reconstituting its basic warfighting capability. While many challenges remain, Moscow already has imposed a new reality through military force in Georgia. While Tbilisi was certainly an easy target, the Russian military looks very different to Kiev — or even Warsaw and Prague — than it does to the Pentagon. And even in this case, Russia has come to rely increasingly heavily on its nuclear arsenal to rebalance the military equation and ensure its territorial integrity, and is looking to establish long-term nuclear parity with the Americans. Like the energy tool, Russia’s military has become more useful in times of economic duress, as potential targets have suffered far more than the Russians.
6. Intelligence: Russia has one of the world’s most sophisticated and powerful intelligence services. Historically, its only rival has been the United States (though today the Chinese arguably could be seen as rivaling the Americans and Russians). The KGB (now the FSB) instills fear into hearts around the world, let alone inside Russia. Infiltration and intimidation kept the Soviet Union and its sphere under control. No matter the condition of the Russian state, Moscow’s intelligence foundation has been its strongest pillar. The FSB and other Russian intelligence agencies have infiltrated most former Soviet republics and satellite states, and they also have infiltrated as far as Latin America and the United States. Russian intelligence has infiltrated political, security, military and business realms worldwide, and has boasted of infiltrating many former Soviet satellite governments, militaries and companies up to the highest level. All facets of the Russian government have backed this infiltration since Putin (a former KGB man) came to power and filled the Kremlin with his cohorts. This domestic and international infiltration has been built up for half a century. It is not something that requires much cash to maintain, but rather know-how — and the Russians wrote the book on the subject. One of the reasons Moscow can run this system inexpensively relative to what it gets in return is because Russia’s intelligence services have long been human-based, though they do have some highly advanced technology to wield. Russia also has incorporated other social networks in its intelligence services, such as organized crime or the Russian Orthodox Church, creating an intricate system at a low price. Russia’s intelligence services are much larger than most other countries’ services and cover most of the world. But the intelligence apparatus’ most intense focus is on the Russian periphery, rather than on the more expensive “far abroad.”

Thus, while Russia’s financial sector may be getting torn apart, the state does not really count on that sector for domestic cohesion or stability, or for projecting power abroad. Russia knows it lacks a good track record financially, so it depends on — and has shored up where it can — six other pillars to maintain its (self-proclaimed) place as a major international player. The current financial crisis would crush the last five pillars for any other state, but in Russia, it has only served to strengthen these bases. Over the past few years, there was a certain window of opportunity for Russia to resurge while Washington was preoccupied with wars in Iraq and Afghanistan. This window has been kept open longer by the West’s lack of worry over the Russian resurgence given the financial crisis. But others closer to the Russian border understand that Moscow has many tools more potent than finance with which to continue reasserting itself.

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vineri, vremea va fi închisă. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, iar la munte va ninge. Vântul va prezenta unele intensificări mai ales în cursul zilei, în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. În zonele joase, cu totul izolat va fi ceaţă.

În Bucureşti, cerul va fi noros, dar şansele de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general moderat în cursul zilei, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -1 … 0 grade. Noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 3844    RON; 1 USD = 3. 2881   RON; 1 EURO = 1. 3334   USD; Francul elvetian 3. 5621  RON. Gramul de aur 173.8362  RON.

2012, anul de coşmar pentru BRD. Cum a ajuns cea mai profitabilă bancă din sistem să raporteze peste noapte pierderi de 332 mil. lei, iar un preşedinte să-i fie respins de BNR. La începutul lui decembrie 2011, o delegaţie a Société Générale condusă de numărul 2 Bernardo Sanchez Incera şi de şeful operaţiunilor internaţionale Jean Louis Mattei a fost primită la BNR de guvernatorul Mugur Isărescu. Grupul francez nu numai că deţine BRD, a doua bancă din România, şi o bună parte din finan­ţarea economiei, dar este şi unul dintre cei mai mari cum­pă­rători de titluri de stat româneşti, care a permis finanţarea fără probleme a bugetului într-o perioadă de criză.  A fost o vizită de curtoazie obiş­nuită, dar şi de prezentare formală a celui pe care francezii îl selectaseră să preia conducerea BRD din următorul an, Alexandre Maymat, 44 de ani, după ce încheiau conturile cu cel care conducea banca în acel moment Guy Poupet. De asemenea, francezii îl luaseră la Paris pe Sorin Popa, numărul doi din BRD, în divizia internaţională şi anunţaseră BNR în acest sens. Société Générale îl trimisese pe Poupet, 60 de ani, la Bucureşti în 2010 cu un mandat de patru ani. Deşi îl susţineau public, francezii nu erau aşa mulţumiţi de Poupet din cauza modului de administrare a riscului de credit.  Deşi tranziţia de management ar fi trebuit să fie uşoară, fără să creeze probleme, nimeni nu a prevăzut ce avea să urmeze în 2012 la BRD: un haos în management şi în modul de a gestiona politica de creditare, respingerea unui conducător de bancă la un asemenea nivel – Alexandre Maymat, reţinerea unui vice­preşedinte pentru 24 de ore (Claudiu Cercel), arestarea unor funcţionari ai băncii destul de importanţi, dezvăluirea unor fraude care s-au petrecut la o bancă la care nu se aştepta nimeni, înregistrarea unor pierderi care au trântit rezultatul băn­cii provocând o pierdere totală de 332 mil. lei (75 mil. euro) şi, mai mult decât atât, afectarea imaginii băncii. Integral in Ziarul Financiar.

Cum a ieşit România din scandalul cărnii de cal. Scandalul cărnii de cal servită drept carne de vită în Marea Britanie părea că va îngropa România în ruşine. Finalul isteriei ce a cuprins Europa a scos la iveală vinovatul: tocmai firma care  ne acuza. România a fost atrasă într-un scandal monstru săptămâna trecută, după ce britanicii au descoperit lasagna preparată cu carne de cal, etichetată drept carne de vită. Imediat, firma franceză Spanghero, cea care a livrat carnea tocată pentru produsul finit lasagna, a anunţat că a fost înşelată de către abatoarele din România, de la care ar fi achiziţionat carne de vită. Scandalul părea că ne va scădea credibilitatea pe piaţa europeană, dar reacţia promptă a autorităţilor, investigaţiile jurnalistice şi ancheta oficialilor de la Bruxelles au arătat contrariul: România nu are nicio vină în acest caz şi a fost învinovăţită pe nedrept. Vinovatul a fost identificat: chiar firma Spanghero. Totul a început la finalul săptămânii trecute, cand autorităţile britanice au verificat carnea din lasagna vândută în supermarketuri sub marca Findus. Concluziile analizelor i-au şocat: carnea de vită din lasagna era de fapt carne de cal. Incidentul a luat amploare foarte mare, deoarece britanicii consideră calul drept prieten al omului şi nu îi consumă carnea. Britanicii au arătat cu degetul către firma franceză Comigel (cea care a produs lasagna sub marca firmei suedeze Findus), dar şi spre cealaltă firmă din Hexagon, Spanghero (cea care a preparat carnea pentru Comigel). Integral in Adevarul

Ce s-a ales din creșterea economică estimată pe 2012? PIB-ul a crescut doar cu 0,2%, în loc de 1,7%. Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2%, în 2012, comparativ cu anul precedent, conform estimărilor ‘semnal’ ale Institutului Naţional de Statistică (INS). Aceasta reprezintă o corecție semnificativă a așteptărilor, în condițiile în care autoritățile împreună cu FMI mizau pe o creștere economică de 1,7% în 2012, iar bugetul fusese construit în consecință, la începutul anului trecut. ‘Conform primelor estimări, Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2012 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,2% comparativ cu trimestrul III 2012 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2011, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 0,3% pe seria brută şi cu 0,1% pe seria ajustată sezonier’, se arată în document. Produsul Intern Brut pentru trimestrul IV 2012, în variantă provizorie (1), va fi publicat prin comunicat de presă, conform calendarului de pe site-ul INS, în data de 6 martie 2013. Astfel, chiar dacă economia are un potențial de creștere de circa 2-2,5%, ea continuă să evolueze sub acest potențial. La finele lui 2011 (luna noiembrie), în ultima prognoză construită de autorități și de FMI și publicată de Comisia Națională de Prognoză (CNP), pentru 2012 se aștepta o creștere economică de 1,8%-2,3%, respectiv un PIB de 580 miliarde lei. Totuși, în prima prognoză publicată în 2012, datele au fost puțin ajustate, astfel că avansul PIB era estimat la 1,7%, respectiv la 609 miliarde lei, iar pe aceste date s-a construit și bugetul pe 2012. La vremea aceea, economiștii ING estimau un avans al PIB de 0,8%, dar până la o valoare chiar mai mare decât a autorităților, respectiv 620 miliarde lei. Și asta pentru că ING folosea un deflator mai mare. Integral in Capital

USL îşi plăteşte datoriile faţă de Dogaru? Ministrul Muncii vrea să recalculeze pensiile militarilor! În România, sunt 160.000 de pensionari militari. Dintre aceştia, 25.000 au dat statul în judecată, nemulţumiţi de cum li s-au recalculat pensiile. Foarte curând, pensiile tuturor militarilor, poliţiştilor şi lucrătorilor din serviciile secrete ar putea fi reglementate de o lege specială, aşa cum era înainte de adoptarea, în 2010, a actului normativ privind sistemul unitar de pensii publice. Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, a declarat în exclusivitate pentru EVZ că pensiile militarilor au fosr recalculate greşit şi că aceste greşeli trebuie îndreptate: „Este foarte greu acum să spui celor care au 9.000 de lei pensie că o să le scazi pensia şi celor cărora printr-o nedreptate li s-a scăzut pensia, să le adaugi”. Aceste erori de calcul ar fi adus pe rolul instanţelor din România 25.000 de procese, spune Câmpeanu. „Sunt pensionari care au primit şi câte două, trei sau patru decizii de pensionare, pe sume diferite. Este normal ca acele pensii care sunt contestate să se recalculeze”, a explicat ministrul Muncii. Într-un raport din ianuarie 2013 al Avocatului Poporului, referitor la consecinţele eliminării pensiilor de serviciu se arată că: „în privinţa modului de calcul, în cazul pensiilor militare s-a aplicat, prin asimilarea forţată a acestora cu pensiile de tip contributiv, un algoritm diferit de calcul care, în 80% din cazuri, a condus la pensii recalculate în cuantum superior pensiilor de serviciu, în timp ce celelalte categorii de pensii de serviciu s-au diminuat cu procente între 20-90%”.Integral in EVZ

Băsescu votează în PDL: Blaga a pesedizat partidul. Udrea poate avea profil de preşedinte, să-şi dea jos pantofii cu toc şi să-şi ia poşete mai ieftine. Preşedintele Traian Băsescu se poziţionează în lupta pentru putere din PDL. Şeful statului îl atacă dur pe Vasile Blaga pe care îl acuză că a “pesedizat partidul”, făcându-l să semene cu FSN, şi că încearcă să “aranjeze” congresul în care îşi pune în joc mandatul de preşedinte. Despre Elena Udrea spune că poate avea profilul de şef de partid, dacă “îşi dă jos pantofii cu toc” şi “îşi ia poşete mai ieftine”, susţinând că are toate calităţile necesare pentru a deveni “un politician de forţă”. Despre Emil Boc, şeful statului nu crede că va candida pentru un mandat la conducerea PDL. Băsescu îi uită nici pe reformişti, pe care îi sfătuieşte să nu se izoleze de partid şi să aleagă între unul dintre candidaţii anunţaţi. Şeful statului apreciază că o încercare a acestora de a ajunge la şefia PDL este în acest moment sortită eşecului. Şeful statului susţine că a dorit să se izoleze de PDL, însă “îl doare sufletul” de ce se întâmplă în partid şi nu a mai putut să stea deoaparte şi să tacă din gură. Mai mult, când a fost întrebat dacă se va întoarce în PDL după ce îşi va termina mandatul la Cotroceni, Băsescu a răspuns râzând: “Am zis că nu mă întorc în PDL, dar am zis eu şi că demisionez în 5 minute”.  În final, Băsescu spune, de asemenea, că a identificat un prezidenţiabil în PDL, mulţumindu-se să spună însă despre acesta că este “bărbat”, fără alte comentarii. Integral in Gandul.

Andrei Pleşu: Aş fugi cât văd cu ochii de Antonescu. Vezi ce spune despre Ponta! Andrei Pleşu spune că nu ar putea colabora cu Crin Antonescu, dacă acesta ar fi ales preşedinte al României. Într-un interviu pentru Adevărul, Pleşu îşi exprimă speranţa ca liderul liberal nu va câştiga alegerile în 2014, “de dragul patriei, nu de altceva”. “Aş fugi cât văd cu ochii! De altfel eu nu ştiu cu cine lucrează el, pentru că văd că oameni importanţi ai Partidului Naţional Liberal nu prea pot lucra cu el, iar ceilalţi, care au aerul că lucrează, mă tem că o fac strict interesat pentru că niciun argument raţional nu te poate face ca membrul al PNL să vezi în el un lider adevăral liberal,” spune Pleşu despre Crin Antonescu. În opinia sa, alianţa PNL cu PSD şi PC a avut efect pe termen scurt, dar cu preţul pierderii de prestigiu. “Nu se poate să-l inviţi pe Gigi Becali să fie membru al PNL şi să te îndoieşti dacă Tăriceanu este plauzibil sau nu. Înseamnă că, în ierarhiile tale, ceva e smucit,” mai spune Pleşu. Scriitorul vorbeşte şi despre premierul Victor Ponta. “Domnul prim-ministru are ceva dansant în care ceea ce contează este să iasă el moţ din diverse împrejurări. O glumiţă, o eschivă, o mică scuipătură, asta pe fondul unei grave carenţe etice. Nu e normal ca un om care a fost dovedit că a fost plagiator, să treacă aşa de uşor peste lucrul ăsta,” spune Pleşu. În ceea ce priveşte viitorul României în următorii ani, Pleşu nu este foarte optimist: “Eu la întrebarea cum va fi România în 2030 am un răspuns standard: va fi exact ca acum! Pentru că România din 2013 seamănă incredibil de mult cu România din 1890 de plidă sau din 1910 şi nu văd de ce, dacă în ciuda atâtor mari evenimente internaţionale noi ne-am păstrat în aceiaşi matrice, de ce am arăta cu totul altfel peste încă 15 ani. Nu, România în 2030 va fi România eternă. Cea în care Caragiale este în continuare pe piaţă, e actual, cea în care politicienii se ceartă şi se împacă după cum bate vântul, cea în care tot felul de caraghioşi devin peste noapte vedete şi ne umplu casele şi visele şi gândurile.” Romania Libera.

Alegeri în colegiul lui Voiculescu. La presiunile lui Antonescu, Ponta a cedat, Victor Ponta s-a răzgândit şi a anunţat că va organiza alegeri parţiale în colegiul lăsat liber de Dan Voiculescu. Premierul a spus că preşedintele PNL, Crin Antonescu i-a explicat că PDL ar putea să spună că USL nu vrea să organizeze alegeri. Ponta i-a avertizat însă pe democrat-liberali că este posibil să obţină 2- 3% la alegerile din sectorul 4. “Am văzut că unii au strigat acum că e dreptul nu ştiu cui…domnul Antonescu a spus ?dom’ne, să nu creadă cei de la PDL că nu vrem să facem alegeri?. Noi tocmai am avut alegeri parţiale şi am câştigat 6 din 6, cu totul, iar PDL, care ţipă foarte tare că vrea alegeri în colegiul din Sectorul 4, a luat vreo 5%. Facem alegeri şi în colegiul din Sectorul 4, şi în eventuale alte colegii…dacă aşa se consideră că este bine, OK. Am cedat eu şi facem alegeri, dar să nu le pară rău celor care au strigat foarte tare că vor alegeri. Am văzut o groază de amatori îngrijoraţi că nu. Facem, poate când o să ia 2-3% s-ar putea să zică de ce nu m-au sprijinit pe mine în idee”, a punctat Ponta. Premierul s-a arătat însă optimist în ceea ce priveşte câştigarea colegiului lăsat liber de Voiculescu de către USL. “USL oricum este în continuare favorit şi în Bucureşti şi cred că vom câştiga acest mandat fără mari probleme, dar era ideea mea să încercăm să nu mai rămânem 590 şi câţi sunem, pe măsură ce se eliberează. E în regulă, facem alegeri”, a mai spus Ponta. Integral in EVZ

Acuzaţii grave la adresa lui Gigi Becali: “Ne fură salariul, iar noi murim de frig şi de foame” După ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar timp de opt ani trebuie să aibă grijă să nu încalce anumite reguli, iată că problemele parcă nu se mai termină pentru patronul Stelei. Gigi Becali este acuzat de mai mulţi lucrători ai firmei ARCOM, al cărui acţionar majoritar este, că a uitat să le plătească salariile, unele dintre acestea fiind restante încî din 2011.Mai mult, angajaţii spun că finanţatorul roş-albaştrilor ar încasa un milion de dolari de la Guvern, bani pe care acesta nu i-ar trimite mai departe către plata salariilor, “Salariul e: 600 $ diurna (total lunar), plus 1.000 de lei pe cartea de muncă. Există o restanţă din anul 2011, luna octombrie, pentru toţi angajaţii. Ştim foarte bine că ARCOM S.A. primeşte 1.000.000 $ de la Guvern doar pentru filiala Krivoi Rog, iar Becali ne fură salariul. Firma are datori la bănci, nouă ne blochează banii şi a intrat în insolvenţă. Noi nu avem bani şi murim de frig şi de foame. Trăim în condiţii mizere. Nu avem apă caldă, gaze şi nici căldură suficientă în locuinte, aici fiind temperaturi de -20 grade. Vă rugăm să îl întrebaţi în numele nostru pe patron: «Becali, dacă iei 1.000.000 $ pe an de la Guvern, unde sunt salariile noastre?»” Gandul.

Increderea in Biserica Ortodoxa Romana este la cel mai scazut nivel din ultimii 4 ani – Sondaj CCSB / Purtatorul de cuvant al Patriarhiei: Sondarea noastra se face in biserici, iar bisericile sunt pline. Increderea in Biserica Ortodoxa Romana a atins in februarie 2013 cel mai scazut nivel din ultimii patru ani. Cel mai recent sondaj realizat de Compania de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB) arata ca 66% dintre respondenti au “foarte multa” si “destul de multa” incredere in biserica, fiind pentru prima data cand indicatorul scade sub 70%. “A fost acum un subiect destul de vizibil cu alocarea bugetara si probabil ca si asta a avut un efect”, a declarat pentru HotNews.ro Mirel Palada, directorul CCSB. Acesta a precizat insa ca o posibila explicatie tine si de “o schimbare generationala”, “de un efect de laicizare care, din experienta altor state, stim ca s-a intamplat odata cu modernizarea si care este destul de probabil sa se intample si in Romania”.Datele fac parte din sondajul SocioPol al CCSB care a avut loc in perioada 7-12 februarie 2013, pe un esantion de 1.004 persoane. Esantionul este reprezentativ pentru populatia adulta neinstitutionalizata a Romaniei, iar eroarea maxima de esantionare, la un nivel de incredere de 95%, este de +/- 3.1%. Integral aduce HotNews

Va urez o zi buna!

În pofida argumentelor în sens contrar, UE este în mod fundamental o uniune a statelor naţionale şi va rămâne aşa până când va exista o modificare radicală a acquis-ului comunitar, care, cel puţin în prezent, nu se întrevede.

Cea mai bună dovadă a acestei ipoteze este că, şi după actualizarea Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European – singura instituţie ai cărei membri sunt aleşi direct de popoarele Europei – este cea mai slabă dintre ele.

Atunci când criza financiară şi cea a datoriilor suverane au reprezentat o ameninţare existenţială pentru Uniunea Europeană, procesul decizional a fost transferat imediat de la instituţiile comunitare la nivel naţional.

Dar, atunci când este ameninţată integritatea statelor naţionale, Uniunea Europeană nu poate rămâne indiferentă faţă de evenimentele din regiuni precum Flandra, Catalonia sau Scoţia, oricât de mult ar dori unele dintre grupurile interesate. Bruxelles se va confrunta cu o serie de provocări din cauza recentei ascensiuni a mişcărilor separatiste în contextul crizei economice.

Un efect domino

In primul rând, regiunile europene care aspiră la independenţă au început să adreseze întrebări delicate, deocamdată în mod subtil, dar, în curând, în mod explicit: Scoţia va trebui să treacă din nou prin procesul de admitere în UE dacă populaţia regiunii se va pronunţa în favoarea independenţei în referendumul din 2014? Catalanii vor rămâne fără actualul statut de cetăţeni europeni dacă vor alege independenţa de Spania? Cum va reacţiona Uniunea Europeană dacă unul dintre membrii săi va solicita asistenţă militară în cazul în care se va confrunta cu “o ameninţare la adresa securităţii naţionale” în forma unei mişcări pro-independenţă?

Logica legală convenţională ar spune că, dacă un nou stat apare pe harta Europei, va trebui să treacă prin întregul proces de aderare şi să obţină aprobarea unanimă a statelor membre ale Uniunii Europene pentru a fi acceptat în Blocul comunitar. Conform Tratatului de la Lisabona, cetăţenia europeană este “complementară” cetăţeniei unui stat membru UE.

Chiar dacă UE ar putea gestiona politic şi legal un incident secesionist izolat (spre exemplu, Scoţia), potenţialul efect-domino în situaţii similare în Ţara Bascilor, Catalonia, Tirolul de Sud, Flandra, Alsacia şi Corsica (Franţa), în cazul minorităţii poloneze din Lituania, al grupurilor etnice din Frizia (Olanda) şi musulmanilor din nord-estul Greciei ar destabiliza Uniunea Europeană în întregime.

Ameninţarea secesionistă

Chiar şi acum, temerea de mişcările secesioniste influenţează politicile UE. Spre exemplu, cinci dintre cele 27 de state membre UE – Republica Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania refuză să recunoască independenţa Kosovo, de teamă că acest exemplu ar încuraja mişcările separatiste de pe propriile teritorii.

Situaţia este complicată în special în Cipru, singurul stat membru UE care, potrivit Naţiunilor Unite, se află parţial sub ocupaţie străină (turcă). O aprobare a UE pentru secesiunea oricărei regiuni europene ar fi percepută de autorităţile cipriote ca fiind o undă verde pentru o divizare legală a insulei. Chiar şi în cazuri mai puţin complicate, cum ar fi cel al Marii Britanii, o abordare a UE favorabilă independenţei Scoţiei ar exercita presiuni suplimentare asupra relaţiei dintre Londra şi Bruxelles.

Prin urmare, care ar trebui să fie reacţia UE? În primul rând, de păstrare a calmului. Mişcările secesioniste nu sunt ireversibile. Spre exemplu, sondajele de opinie arată că, în Scoţia, o majoritate clară intenţionează să voteze în favoarea menţinerii regiunii în cadrul Marii Britanii. În Spania, sondajele de opinie arată că locuitorii Cataloniei doresc un referendum, dar sunt divizaţi în privinţa poziţiei pentru sau împotriva independenţei.

Naţionaliştii din Flandra par să incline mai degrabă spre o confederaţie decât spre o desprindere totală, în timp ce complicata problemă a suveranităţii administrative asupra oraşului Bruxelles este suficient de dificilă pentru a favoriza unitatea Belgiei.

Uniunea Europeană ar trebui să adopte o poziţie clară privind statutul legal al regiunilor separatiste – comunităţile care aspiră la independenţă au dreptul să ia decizii în cunoştinţă de cauză.

Sentimentele din Scoţia şi Catalonia demonstrează că probabilitatea excluderii din Uniunea Europeană reprezintă un argument puternic împotriva secesiunii.
Exemplul german

În cele mai multe cazuri ale tendinţelor separatiste, argumentul major este că locuitorii provinciilor respective s-au săturat să “subvenţioneze” guvernul central al ţării sau regiuni mai sărace. Identificarea unui mod mai eficient de oferire a fondurilor structurale destinate dezvoltării regiunilor sărace ar putea reprezenta o soluţie de supravieţuire pentru unele state membre UE.

În momentul de faţă, este aproape sigur că procesul de modificare a tratatelor europene va fi lansat imediat după alegerile europarlamentare din 2014. Până acum, scenariile apocalitice privind destrămarea zonei euro sau Uniunii Europene s-au dovedit total greşite.

Criza a accelerat procesul de integrare europeană aproape din toate punctele de vedere – fiscal, financiar, politic. În contextul în care Uniunea Europeană tinde spre o integrare mai profundă, şi regiunile europene ar trebui să primească un rol mai mare în procesul decizional.

Cazul Germaniei – statul federal cu cel mai mare succes din UE – evidenţiază că guvernarea regională puternică şi federalismul nu sunt incompatibile. Dimpotrivă, autonomia regională din Germania conferă legitimitate democratică structurii federale.  Sursa:  EUobsever

Austeritatea muşcă din economiile Europei: Germania a scăzut cu 0,6%, iar Franţa cu 0,3%. Economia Germaniei, cea mai mare din Europa, a scăzut cu 0,6% în ultimul trimestru al anului trecut, mai mult decât au anticipat pieţele şi analiştii, aducând astfel PIB-ului zonei euro cea mai slabă performanţă din ultimii patru ani. Toate marile economii ale uniunii monetare s-au contractat în ultimele trei luni ale anului trecut, dar o surpriză plăcută au adus câteva ţări din Eurpa de Est.  Economia germană, motorul de creştere al Europei, a scăzut cu 0,6% în ultimele trei luni ale anului trecut faţă de trimestrul anterior, acesta fiind cel mai slab rezultat înregistrat de la apogeul crizei financiare, în 2009. În primele trei trimestre din 2012, Germania a avut creştere economică. Scăderea PIB-ului german reflectă în principal reducerea exporturilor, care au fost afectate de cererea slabă din celelalte state din Uniunea Europeană aflate în recesiune, scrie Financial Times. “La baza scăderii economice din trimestrul patru stă în principal incertitudinea cauzată de criza datoriilor, iar un rezultat şi mai slab nu ar fi ceva dramatic. Incertitudinea începe să dispară din mintea managerilor mai repede decât era de aşteptat. Primul trimestru al acestui an ar putea aduce o surpriză plăcută”, a spus Ulrike Randorf, economist la banca germană Commerzbank. Scenariul că economia germană va reveni pe creştere este susţinută şi de Andreas Rees, economist-şef la UniCredit, care estimează că PIB-ul va avansa cu 0,3% în primele trei luni ale acestui an. Franţa, tot mai slabă.  Şi economia Franţei s-a contractat pe fi­na­lul anului trecut, cu 0,3% comparativ cu tri­mes­trul anterior, în condiţiile în care pro­ducătorii industriali elimină mii de locuri de muncă, iar preşedintele François Hollande face efor­turi pentru a preveni ca ţara să nu intre în prima recesiune de după 2009, notează Bloom­berg.În primele două trimestre din 2012, PIB-ul Franţei s-a redus cu câte 0,1%, dar în trimestrul trei acesta a crescut cu 0,1%.Pentru a evita recesiunea, socialistul Hollan­de vrea să reducă cheltuielile guverna­men­tale cu 60 miliarde euro în următorii ani. Anul trecut, deficitul comercial al ţării a fost al doilea ca mărime din statisticile oficiale, iar numărul cererilor de ajutoare de şomaj a atins cel mai înalt nivel din ultimii 15 ani.”Datele macroeconomice recente arată că performanţele Franţei urmează să fie mai slabe decât ale celorlalte ţări din regiune. În timp ce restul statelor par să îşi revină la începutul acestui an, Franţa pare că face un pas înapoi”, potrivit analiştilor de la JP Morgan Chase. Integral in Ziarul Financiar.

Consiliul Europei: România a implementat doar trei din cele 20 de recomandări ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei. România a implementat în totalitate doar trei din cele 20 de recomandări ce îi fuseseră făcute de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) în raportul întocmit în 2010 de acest organism al Consiliului Europei, după cea de-a treia rundă de evaluare cu privire două teme: incriminarea faptelor de corupţie şi transparenţa finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. Totodată, 13 din cele 17 recomandări rămase au fost parţial implementate, iar alte patru nu au fost implementate. Acestea sunt concluziile raportului de conformitate privind România, dat publicităţii de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), document care a fost adoptat, la Strasbourg, la 7 decembrie 2012, şi a devenit public în 11 februarie 2013. În ceea ce priveşte incriminarea corupţiei în dreptul penal, România a trecut printr-un proces de reformă legislativă foarte cuprinzător şi lăudabil, notează raportul. Împreună cu propunerile recent introduse de modificare a Legii de punere în aplicare a noului Cod Penal, se aşteaptă ca dispoziţiile din noul Cod penal (adoptat de Parlament în 2009 şi în curs de intrare în vigoare împreună cu Legea de punere în aplicare la 1 februarie 2014) să răspundă cerinţelor celor mai multe recomandări. Acestea fiind spuse, GRECO regretă faptul că autorităţile nu şi-au schimbat atitudinea adversă cu privire la extinderea aplicabilităţii prevederilor vizând luarea de mită şi traficul de influenţă la actele/omisiunile care nu sunt în competenţa funcţionarului, şi faţă de revizuirea şi modificarea dispoziţiilor privitoare la regretul efectiv. GRECO nu poate decât să impulsioneze autorităţile să finalizeze procesul de reformă şi să pună în aplicare în cele din urmă Noul Cod Penal, se spune în document. În ceea ce priveşte transparenţa finanţării partidelor politice, GRECO constată cu satisfacţie procesul angajat de modificare a legislaţiei privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, precum şi sprijinul exprimat de Parlament pentru acest proces. Dacă ar fi adoptate, modificările ar umple o serie de lacune identificate în Raportul de Evaluare. În special, opinia publică va avea acces la declaraţiile financiare anuale ale partidelor politice. Integral aduce Agerpres

Senatul american blochează temporar numirea lui Chuck Hagel la conducerea Pentagonului. Republicanii din Senatul american au reuşit să blocheze temporar, joi, nominalizarea lui Chuck Hagel în funcţia de secretar al Apărării, amânând cu cel puţin zece zile confirmarea acestuia la conducerea Pentagonului. Cei 55 de senatori democraţi nu au reuşit să atragă de partea lor 5 republicani pentru a obţine cele 60 de voturi necesare din 100 pentru a depăşi blocajul republican, lansat datorită unei proceduri parlamentare rar folosită împotriva unui candidat la un post ministerial. Votul final a fost de 58 la 40. Semn de controversă în jurul lui Chuck Hagel, este prima dată în istoria Statelor Unite când alegerea făcută de preşedinte pentru conducerea Departamentului Apărării este obiectul unei obstrucţii. Cu toate acestea, Hagel ar trebui să fie confirmat în ultima săptămână din februarie, după o săptămână de amânare a Senatului, mai mulţi republicani, printre care şi John MacCain, asigurând că îşi vor ridica obiecţiile după această întârziere. “Toată lumea trebuie să respire adânc. Hagel va fi confirmat, chiar dacă nu azi, va fi după amânarea Senatului”, asigura un responsabil al Casei Albe cu puţin înaintea votului. Între timp, acesta va lipsi de la o importantă reuniune a NATO la Bruxelles săptămâna viitoare, consacrată retragerii din Afganistan. După nominalizarea sa de către Barack Obama la 7 ianuarie, republicanii s-au opus puternic lui Chuck Hagel, care a ocupat funcţia de senator între 1997 şi 2009, pentru declaraţiile sale trecute la adresa Israelului, Iranului şi războiului din Irak, la care acesta s-a opus rapid. În cadrul unei audieri parlamentare tensionate, acesta şi-a cerut scuze pentru anumite declaraţii făcute în trecut, însă opozanţii săi au continuat să îi solicite explicaţii suplimentare cu privire la discursurile şi câştigurile sale începând cu 2008, implicând că ar fi putut fi plătit de către organizaţii radicale sau anti-israeliene. Mediafax.

Papa Benedict îl primeşte la Vatican pe Traian Băsescu. Preşedintele Traian Băsescu merge vineri într-o vizită oficială la Vatican. Şeful statului va avea o convorbire tete-a-tete cu Papa Benedict. Traian Băsescu va ajunge la ora 12.00, ora României la Sfântul Scaun, urmând să fie întâmpinat de Suveranul Pontif în Sala Tronetto, după care cei doi vor avea convorbiri în biblioteca privată a Papei.Preşedintele se va întreţine şi cu secretarul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Tarcisio Bertone, după care va depune un buchet de flori şi va păstra un moment de reculegere, alături de soţia sa, la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea din Basilica San Pietro. Vizita va cuprinde şi o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Italia şi o vizită la Ordinul Suveran al Cavalerilor Ioaniţi. Prima vizită pe care preşedintele i-a făcut-o Papei Benedict a fost în urmă cu aproape cinci ani. În septembrie 2008, Suveranul Pontif i-a primit pe Traian Băsescu şi pe soţia acestuia, întâlnirea având loc la reşedinţa papală de vară, de la Castel Gandolfo şi nu la Vatican. Cu acea ocazie, preşedintele României l-a invitat pe Papă la Bucureşti. O vizită care nu s-a concretizat niciodată. Preşedintele român şi cel al Guatemalei sunt ultimii şefi de stat care vor avea o întâlnire oficială cu Papa Benedict al XVI-lea până pe 28 februarie, data când acesta se va retrage din funcţie. RFI.

Declinul occidentului şi liber-schimbism transatlantic. De la discursul privind instituirea unei zone americano-europene a liberului schimb a început să se discute mult nu doar despre muşchiuleţ de cal, ci şi despre virtuţile şi păcatele sugestiei lui Obama. Nu pe toţi i-a entuziasmat propunerea preşedintelui american. Dat fiind actualul scandal al cărnii de cal, s-au găsit unii europeni să-şi manifeste pe dată lipsa de exuberanţă. Unii s-au repezit să afirme că nu ne trebuie în nici un caz alimentele genetic manipulate ale americanilor. Alţii, nu mai puţini deştepţi şi iuţi au replicat că, dacă am ajuns iată să mâncăm carne de cal dată drept “muşchiuleţ de vită”, de ce să ne mai fie frică de infecţiile agro-alimentare de peste ocean. La stânga şi extrema dreaptă a spectrului politic au început instantaneu să se agite obişnuiţii ideologi anti-atlantici. Şi-au reluat rapid predilecta îndeletnicire a gâdilării reflexelor antiamericane ale unei populaţii europene obişnuite cu flancări sociale, căreia marxiştii de toate nuanţele îi induc de ani buni teama de prea mult liberalism. Precum şi teama de concurenţa americană în domenii ca serviciile, agricultura şi tehnologia de vârf. Observatorii mai serioşi s-au apucat totuşi să întoarcă pe toate feţele prezumtivele avantaje şi dezavantaje ale eliminării barierelor vamale din raporturile comerciale transatlantice. Din analizele comentatorilor de centru-dreapta s-a vădit incontestabil dominantă jumătatea plină a paharului. Cea în care se găsesc „milioanele de locuri de muncă susţinute de comerţul transatlantic liber” evocate de preşedintele Obama în Discursul său asupra Stării Naţiunii, inaugurându-i cel de-al doilea mandat. „În vest nimica vechi”, a titrat, în context, Die Welt, făcând aluzie la celebrul roman al lui Erich Maria Remarque despre ororile primului război mondial. Dar nu e doar atât. Europenii se plânseseră că America a marginalizat Bătrânul Continent. Că s-ar fi orientat, vai, exclusiv spre spaţiul asiatic şi pacific. Or, iată, că lucrurile nu mai stau aşa. Vestul începe în fine să se integreze. Din fericire. Dată fiind concurenţa chineză şi economiilor în creştere irepresibilă din lumea a treia emergentă te întrebi de ce-a durat oare aşa de mult. Dar vestea acestei integrări include şi un bemol. Ba chiar mai multe. Potrivit cotidianului de orientare liberală de la Berlin, anunţarea oficială a lansării negocierilor americano-europene privind crearea „celei mai ample zone a liberului schimb din lume” e salutară. Reiese că, pe ambele părţi ale Atlanticului, “diferenţele au ajuns să fie văzute ca fiind mai reduse” decât ceea ce ne uneşte. Crearea acestei zone ar fi, concomitent, şi “cel mai ieftin pachet de măsuri menite să relanseze economiile” americană şi europeană într-un moment de criză şi de recesiune. Integral la Deutsche Welle